INSULINA

Natura chimica
• Insulina este un hormon, secretat de insulele lui Langerhans, ce participă la
metabolismul glucidelor

• Insulina este cel mai important hormon în metabolismul glucidelor.

• Insulina este un hormon, ce este compus din 2 lanțuri peptidice, formate din
20 - 30 aminoacizi, unite între ele prin 2 legături bisulfidice.
• Insulina este o proteină mică cu
masa de 5734 daltoni și cuprinde 51
resturi aminioacidice. Este alcătuită
din două lanțuri, un lanț A (cu 21
resturi aminoacidice) și unul B (cu
30 resturi aminoacidice) legate prin
două punți disulfurice
 Mecanismul de actiune

• La nivel muscular şi adipos, insulina facilitează transportul

glucozei cu ajutorul unei proteine transportoare prin
mecanismul difuziunii active. Insulina se combină cu o
proteină-receptor care activează sistemul de transport
membranar şi echipamentul enzimatic necesar degradării
glucozei la nivel celular
 Acest receptor insulinic este o
Creierul este singurul
proteină formată din două
ţesut permeabil la glucoză fără
subunităţi glicoproteice α şi alte
participarea insulinei, de aceea
două subunităţi β unite prin punţi
scăderea glucozei în sânge la valori
disulfidice. Subunităţile α sunt
sub 50 mg/dL provoacă ameţeli,
extracelulare, iar cele β sunt
convulsii, eventual comă
transmembranare, cu activitate
hipoglicemică
tirozinkinazică
 Un dezechilibru în
metabolismul insulinic •• distrugerea celulelor beta (diabetul de tip I)
duce la influenţarea •• reducerea efectului insulinei sau a sintezei pancreatice
masivă a unui număr (diabetul de tip II)
semnificativ de procese
metabolice. O •• existenţa anticorpilor circulanţi antiinsulinici
concentraţie prea •• eliberarea întârziată a insulinei sau
scăzuta de insulină
liberă, biologic activă, •• absenţa receptorilor celulari insulinici (sau receptori
poate duce la inadecvaţi)
dezvoltarea diabetului
zaharat. Posibile cauze
ale acestuia include:
 Efectele biologice ale insulinei
• Concentrația normală de glucoză în sângele omului trebuie să se mențină
între 70 și 110 mg/dl. Dacă concentrația este mai mică de 70 mg/dl, atunci
este hipoglicemie. Dacă concentrația se află între 110 – 180 mg/dl, atunci
concentrația se menține în limite relativ normale, și poate semnifica că
persoana dată a consumat de curând produse bogate în glucide. Dacă însă
concentrația de glucoză este peste 180 mg/dl, atunci este un caz evident de
hiperglicemie.
 Diagnosticul de laborator
• Pregatire pacient –(pe nemancate) – minim 7 ore.
• Specimen recoltat – sange venos.
• Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator.
• Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza
cu serul proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -
20°C.
• Volum proba – minim 0.5 mL ser.
• Metoda – imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA).
• Valori de referinta – 2.6-24.9 µU/mL.

• Limita de detectie – 0.20 μU/mL (1.39 pmol/L)4.

• Valori de alerta clinica – > 35 µU/mL1
 Interpretarea rezultatelor
• Hipoglicemia (< 45 mg/dL) in asociere cu niveluri crescute de insulina este
sugestiva pentru diagnosticul de insulinom. Pentru cresterea sensibilitatii
testului in depistarea tumorilor pancreatice secretante de insulina, glucoza si
insulina se pot doza dupa o pauza alimentara mai mare (maximum 72 ore –
perioada in care pacientul consuma doar lichide, fara calorii sau cafeina).
Testul se efectueaza numai in conditii de spitalizare si este util pentru
excluderea cazurilor de hipoglicemie reactiva