Bacteriologie

Curs I
Introducere
 Bacteriologia a evoluat în legătură cu
nevoia medicilor de explica relaţia apariţiei
bacteriilor cu anumite boli.

 Astfel s-au aplicat postulatele lui Koch

care au stabilit relaţia cauză-efect între
apariţia bacteriilor şi boli specifice.
 Astăzi majoritatea bolilor bacteriene au fost
diagnosticate iar agenţii etiologici au fost
identificaţi.
Definiţie
 Bacteriile sunt organisme unicelulare , fără
membrană nucleară, metabolic active şi care se
divid prin diviziune binară.
 Bacteriile par forme foarte simple de viaţă dar sunt
de fapt sofisticate şi foarte adaptabile.
 Bacteriile se multiplică rapid şi pot utiliza cantităţi
mari de hidrocarbonaţi .
 Pot fi parazite sau pot trăi liber în natură.
 Bacteriile sunt ubiquitare şi au o capacitate
remarcabilă de adaptare la mediu prin selecţia
spontană de mutanţi.
Diferenţe între celula
procariotă şi eucariotă
Diferenţă Celula procariotă Celula eucariotă.

Peretele bacterian Complex, rezistent Subţire, elastic,

,dur structura
mozaicului fluid
Materialul nuclear Nedelimitat prin Delimitat prin
membrana membrana
nucleara-mai mulţi nucleara-un singur
cromozomi cromozom

Citoplasma Gel ,densă Complexă.

Diviziunea Simplă, directă. Complexă.

Structura

Morfologia
 Bacteriile au forme caracteristice (coci,
bacili, spiralată) şi se văd în grupări
specifice (perechi,lanţuri, tetrade,
ciorchini etc.)
Structura celulară
 Procariotele au un nucleoid, o membrană
citoplasmatică şi un perete cu structură
specifică.
 Multiplicarea este prin fisiune binară.
Introducere
 Toate bacteriile , patogene şi saprofite, sunt
organisme unicelulare.
 Majoritatea bacteriilor sunt capabile de existenţă
metabolică şi de creştere independente dar
speciile Chlamydia şi Rickettsia sunt parazite
obligatoriu intracelular.
 Bacteriile sunt celule extrem de mici şi se
măsoară în microni (10-6 µm). Ele au o mare
variabilitate în dimensiuni între Bacillus anthracis
(1.0 - 1.3 µm X 3 -10 µm) şi celule foarte mici ca
Pasteurella tularensis (0.2 X 0.2 - 0.7 µm)
 Bacteriile au un raport suprafaţă –volum foarte
mare , de aproximativ 100,000.
Forma şi aranjamentul
 Bacteriile au o formă caracteristică.
 Astfel bacteriile pot avea formă:
1. sferică (cocii-sferici sau ovoidali);
2. formă de bastonaş(bacilii);
3. formă alungită, filamentoasă, ramificată,
4. formă spiralată.

 Aranjamentul celulelor este de asemenea tipic pentru diferitele

specii sau grupe bacteriene .
 Unii coci sau bacili cresc specific în lanţuri ( streptococi,
streptobacili).
 Alte bacterii cresc în formă de struguri sau de grămezi
(stafilococii).
 Aspectul microscopic este important în clasificare şi în diagnostic.
Forma şi morfologia
bacteriană
Imagine electronomicroscopică a unor coci aşezaţi în
perechi (Neisseria gonorrhoeae). Regiunea nucleară apare mai
transparentă fiind alcătuită din fibrile ADN, apare distribuţoia densă a
ribozomilor din citoplasmă şi absenţa organitelor intracelulare.
Nucleoidul

 Celule procariote şi celulele eucariote au

fost diferenţiate iniţial prin structură.
 Nucleoidul bacterian este echivalent cu
nucleul celulelor eucariote dar este o
structură mai simplă , nemărginită de
membrana nucleară (vizibilă la microscopul
electronic).
 În microscopia optică nucleoidul se poate
vizualiza prin coloraţia Feulgen care
colorează AND-ul.
 ADN-ul apare ca o moleculă unică, cu
greutate moleculară de 3 X 109.
 Molecula de ADN poate avea aproximativ 1
mm lungime . Nucleoidul este alcătuit dintr-
un singur cromozom.
 Mecanismul de separare al celor 2
cromozomi fiice urmând replicării nu este
bine explicat .
 Oricum cromozomul trebuie să fie
permanent ataşat la membrana celulară în
timpul diferitelor stagii ale replicării.
Citoplasma
Citoplasma este o structură extrem de condensată, în formă de
gel, fără curenţi în interior. Conţine o cantitate mare de ARN.

 Ribozomii sunt prezenţi în număr mare în citoplasma

bacteriană. Sunt clasificaţi după constanta de sedimentare la
ultracentrifugă. Astfel în celulele eucariote sunt ribozomi 80S iar în
cele procariote sunt 70S.

 De exemplu ribozomii Escherichiei coli sunt alcătuiţi din 55

molecule de proteine şi 3 molecule de ARNr. Ribozomii bacterieni
sunt alcătuiţi din două unităţi disociabile cu greutate de 30S şi de
50S. Raportul dintre ARN şi proteine în ribozomi este de 2/1 sau de
2/3.
 Procesul de asamblare a ribozomilor şi
funcţia lor sunt sub controlul relaţiei
proteine ribozomale-ARNr.
 Proteinele şi moleculele de ARNr ocupă
poziţii bine definite pe suprafaţa
ribozomului dîndu-i forma de fotoliu. Printre
cele două unităţi ( unitatea 30S fiin ca o
halteră care se sprijină de fotoliu) se
găseşte un canal îngust prin care trece
ARNm.
 Unii ribozomi se leagă de faţa internă a
membranei plasmatice.
 În cursul sintezei proteice ribozomii se
aranjează în polizomi cu lungimea
proporţională cu lungimea ARNm .
Membrana citoplasmatică

 Membrana citoplasmatică este o

structură complexă care joacă un rol
important în fiziologia bacteriană.
 Moleculele de lipoproteine, de glucide
, de lipopolizaharide sunt în
permanentă mişcare (de 1.000.000 de
ori pe secundă) ceea ce conferă
membranei o mare plasticitate.
Membrana citoplasmatică

 Modelul de aranjare a moleculelor

membranei citoplasmatice este modelul
”mozaicului fluid” descris de Singer şi
Nicholson în anul 1972.
 Această structură prezintă permeabilitate
pentru moleculele liposolubile şi pentru
electroliţi. Moleculele lipidice conferă o
mare permeabilitate la moleculele
hidrosolubile.
 Proteinele pot fi transmembranare sau de
suprafaţă.
 Ca rol proteinele pot fi:
 Enzime care catalizează biosinteza
componentelor celulare:
 Proteine de transport celulare,
 Proteine cu activitate adenozin-
trifosfatazică (ATP-aza);
 Proteine implicate în turnoverul lipidelor
şi al proteinelor membranare.
Funcţiile membranei
citoplasmatice

 Permeabilitate selectivă-
 trec uşor anionii (clor Cl-) şi moleculele
liposolubile şi
 trec greu ionii de Na+ , K+, glucidele şi
proteinele pentru care sunt necesare
sisteme speciale de transport.
 Membrana citoplasmatică are rolul
mitocondriilor din celulele eucariote.
Mezozomii

 Mezozomii sunt invaginări ale membranei

citoplasmatice care au contact cu genomul
bacterian. Sunt mai numeroşi la bacteriile
Gram pozitive.
 În mediu hipertonic proemină în spaţiul
dintre membrana citoplasmatică şi peretele
celular. În contact cu lizozimul sunt
eliberaţi în mediu ca un şir de mărgele.
Rolul mezozomilor

 Rolul mezozomilor este neesenţial

pentru viabilitate.
 Mezozomii sunt importanţi în :
 Mărirea suprafeţei membranei
citoplasmatice;
 În replicare;
 În sinteza învelişurilor celulare.
Peretele celular bacterian

 Peretele bacterian constituie o

structură unică în lumea vie deoarece
conţine o substanţă complexă,
peptidoglicanul inexistentă în alte structuri
vii.
 Peptidoglicanul este o structură
pluristratificată alcătuită din lanţuri în care
alternează acidul N-acetil muramic cu N-
acetil glucozamina, lanţuri legate între ele
prin structuri tetrapeptidice.
Structura
peptidoglicanului
 Grosimea peptidoglicanului este
diferită ceea ce conferă caracterul de
Gram pozitiv sau de Gram negativ
astfel:
 bacteriile Gram pozitive au peretele
gros de 200-400 nm şi lanţurile de
acizi aminaţi sunt legate prin multiple
legături peptidice.
 Peretele bacteriilor Gram negative
este subţire, de 10-20 nm. Şi cu foarte
puţine legături peptidice.
 Coloraţia Gram este coloraţia de bază în
bacteriologie coloraţie care stă la baza
clasificării primare a bacteriilor.
 Rolul peptidoglicanului

Interferă cu fagocitoza ajutând apărării

antiinfecţioase:
 are efect pirogen;
 are rol mitogenic stimulând mitoza
limfocitelor.
 peptidoglicanul este lipsit de lipide şi de
proteine;
 la anumite bacterii ca Nocardia,
Corynebacterii se mai găsesc în perete
acizi graşi cu moleculă mare.
 Bacteriile Gram pozitive conţin şi
polimeri solubili în apă care se
numesc acizi teichoici.
Acizii teichoici sunt de trei tipuri:
 acizi teichoici parietali;
 acizi teichoici transmembranari sau
lipoteichoici care sunt legaţi de
membrana citoplasmatică formând
reţea între aceasta şi peretele celular;

 acizi teichuronici alcătuiţi din N acetil

glucozamina şi acid glucuronic.
Rolul acizilor teichoici

 menţinerea concentraţiei ionilor metalici în

spaţiul periplasmic (între membrana
citoplasmatică şi perete), important pentru
activitatea enzimelor;
 rol arhitectural;
 determinanţi în patogenitate;
 receptori de fagi şi de colicine.
Coloraţia Gram şi diferenţa între bacteriile
Gram-pozitive şi Gram-negative.
Spaţiul periplasmic
 Spaţiul periplasmic conţine enzime
hidrolitice importante în scindarea
macromoleculelor:proteaze, lipaze,
fosfataze, nucleaze, colagenaza,
hialuronidaza care sunt şi factori de
virulenţă.
 În acest spţiu se mai găsesc proteine
care leagă penicilina (proteine de legare a
penicilinelor).
 Între peptidoglican şi membrana externă
se găsesc molecule de lipoproteine.
Membrana externă

 Membrana externă are grosimea de 60-

200 angstromi şi se poate îndepărta cu
detergenţi, cu fenol şi cu EDTA.

Funcţia
 Reglează trecerea moleculelor mai mari
de 700 daltoni în celulă.

 Stratul intern este alcătuit din fosfolipide iar cel

extern din lipopolizaharide.
 Proteinele sunt în cantitate mai mare
decât în membrana citoplasmatică.
Proteinele care traversează peretele
sunt proteinele transmembranare.
 Proteinele care formează pori se
numesc porine şi permit trecerea
moleculelor mai mici de 700 daltoni.
 Alte proteine sunt proteinele integrale
care ajută la menţinerea integrităţii
membranei externe.
 Lipopolizaharidul este alcătuit din:
 lipidul A care este hidrofobic şi este
înglobat în membrana externă;
 polizaharidul core este un
oligozaharid;
 Antigenul O sau polizaharidul O diferă
specific după specia bacteriană, după
tip şi după grup.
 Celulele bacteriene care au
polizaharidul scurt sau absent sunt
celule ”rough” spre deosebire de cele
”smooth” care îl au întreg.
Lipopolizaharidul
 Lipidul A este esenţial pentru viabilitate .
Lipopolizaharidul este responsabil pentru
activitatea endotoxică şi este termostabil.
 Lipopolizaharidul eliberat în cantitate
mare determină moartea pacientului în 1-2
ore prin şoc endotoxic.
 În cantităţi mici lipopolizahariduleste
activator al mediatorilor inflamaţiei
determinând activarea complementului pe
calea alternă, activarea factorului „tumor
necrosis” eliberarea de prostaglandine şi
de interleukină 1.
Efectele
lipopolizaharidului

 este pirogenic,
 determină rezistenţa la fagocitoză;
 creşte rezistenţa la antibiotice;
 are rol în resorbţia osoasă.
Spaţiul periplasmic

 Acest spaţiu oferă un avantaj metabolic bacteriilor

Gram negative deoarece enzimele rămîn localizate
aici şi pot degrada numeroase substrate.
 Bacteriile adaptate în mări, râuri, lacuri sunt
majoritatea Gram negative.
 Bacteriile Gram pozitive eliberează enzimele în
mediu şi de aceea au nevoie de medii foarte
bogate în nutrienţi şi cu mare densitate bacteriană
pentru ca produşii de digestie să fie accesibili
celorlalte celule.
Structurile externe
bacteriene

 Pe suprafaţa bacteriei se pot vedea două tipuri de

structuri externe sub formă de apendice:
 flagelii care sunt organe de locomoţie ;
 pilii sau fimbriile.
 Flagelii apar atât pe Gram-pozitivi cât şi pe Gram-
negativi. Se găsesc pe numeroase specii de bacili
şi rar la coci.
 Pilii apar aproape exclusiv pe bacteriile Gram-
negative şi , mai rar pe bacteriile Gram-pozitive.
Escherichia coli cu flageli şi
cu pili
(electronomicroscopia)
Flagelii
Flagelii sunt lungi , filamentoşi(3- 12 µm) cu diametru
de 12 - 30 nm.

Subunităţile flagelului sunt asamblate sub formă

cilindrică.
Flagelul este alcătuit din trei părţi: 1.
1. un filament lung ;
2. structura de prindere a filamentului;
3. corpul bazal care imprimă mişcarea filamentului.
Corpul bazal traversează membrana externă a bacteriei.
Mişcarea bacteriei se realizează prin rotaţia corpului
bazal în sensul invers acelor de ceasornic.
Flagelii

Abilitatea bacteriilor de a se mişca le

permite acestora chemotaxia care este
mişcarea ca răspuns la substanţele
atractive sau respingătoare din mediu.
Răspunsul la stimulii chimici implică
receptori localizaţi pe suprafaţa celulei sau
în spaţiul periplasmic.
Există mutanţi cu motilitate modificată.
 Numărul şi distribuţia flagelilor de pe
suprafaţa bacteriană sunt caracteristice
pentru o anumită specie bacteriană.
 Aranjementul tipic al flagelilor :
 monotriche V cholerae are un singur fagel
la un pol al celulei ;
 Peritriche – cu distribuţie de jur împrejurul
bacteriei (Proteus vulgaris şi E coli);
 Flagelii peritrichi se pot agrega la capătul
posterior şi propulsează bacteria într-o
anumită direcţie.
 Chimic flagelii sunt alcătuiţi din proteina
numită flagelină.
 Structura bazală constă în numeroase
proteine.
 Mutaţiile pot afecta total sau pierderea
motilităţii.
 Flagelina este imunogenă alcătuind un
grup de proteine antigenice denumite
antigene H, care sunt caracteristice unei
anumite specii, unei tulpini.
 Flagelii pot fi pierduţi de pe suprafaţa
celulei cu pierderea temporară a motilităţii
fără pierderea viabilităţii.
 Flagelii pot reapare cu recăpătarea
motilităţii.
Diferite tipuri de flageli
Pilii
 Pilii sau fimbriile sunt termenii care descriu
prelungirile subţiri, asemănători cu firele de păr ,
care apar mai ales pe suprafaţa bacteriilor Gram-
negative . Proteina din pili se numeşte pilină.
 Pilii sunt mai rigizi decât flagelii.
 Unele specii bacteriene ca Shigella şi E coli au
pilii distribuiţi profuz pe suprafaţa celulară
aproximativ 200 pe celulă.
 PiliI pot fi de două tipuri:
 Scurţi, abundenţi – pilii comuni;
 pili lungi, rari -sex pilii. Sex pilii pot fi distinşi prin
abilitatea de a fi legaţi de bacteriofagi specifici
(sex pili acţionează ca receptori specifici pentru
aceşti bacteriofagi).
 Sex pilii se ataşează la bacterii în timpul conjugării.
 Pilii la multe bacterii enterice conferă
adezivitatea bacteriilor la suprafaţa
epiteliilor, a hematiilor şi a ciupercilor.
 Adeziunea are rol important în colonizarea
bacteriană a suprafeţei epiteliilor şi este
deci considerat un factor de colonizare.
 Pilii găsiţi pe E coli au specificitate de
zahar fiind inhibată de manoză- bacterii
manoză-sensibile.
 Alte bacterii piliate ca gonococii sunt
adezive şi hemaglutinante, dar nu sunt
inhibate de manoză.
 Există variaţii antigenice în pilină ale
gonococilor.
Capsula şi Loose Slime

 Unele bacterii formează capsulă care constituie

învelişul celulei bacteriene şi care este alcătuită din
tr-un gel vâscos. Capsula poate avea 10 µm
grosime.
 Unele bacterii au un strat amorf numit ”slime
layer”.
 Streptococcus mutans, bacteria găsită în placa
dentară poate să secrete o cantitatea mare de
glucani extracelulari mucoizi din zaharoză.
 Capsulele constituie un determinant important al
virulenţei.
 Speciile încapsulaţi sunt bacterii Gram-pozitive şi
Gram-negative.
 Capsulele sunt compuse din polizaharide
vîscoase cu greutate moleculară mare care apar
ca un gel gros în exteriorul celulei bacteriene.
 Capsula bacteriei Bacillus anthracis este
neobişnuit compusă din g-glutamyl polypeptid
(proteină).
 Membrana celulară este implicată în biosinteza şi
în asamblarea substanţelor capsulare care sunt
secretate prin peretele celular sau prin membrana
externă.
 Pierderea prin mutaţie a enzimelor implicate în
biosinteza polizaharidele rezultă în variabilitatea
pneumococilor.

 Capsula nu este esenţială pentru viabilitate.
 Viabilitatea nu este afectată de pierderea
enzimatică a polizaharidelor capsulare.
 Funcţia exactă a capsulei nu este complet
înţeleasă.
 Se ştie că ea conferă rezistenţă la
fagocitoză şi deci ajută bacteriile
protejându-le de mijloacele de apărare ale
gazdei la invazie.

Componente intracelulare

 În citoplasmă există grenulaţii dense legate de ribozomii de

tip 70S.

 Acestea sunt particule alcătuite de ribonucleoproteine care

au un diametru de 18 nm nu sunt aranjate pe reticulul
endoplasmic ca în celulele eucariote.

 Alte incluzii granulare distribuite în citoplasmă sunt

particule metabolice de rezervă ca poli -b-hidroxibutirate
(PHB), polizaharid şi granule de glicogen şi polimetafosfat
sau granule metacromatice.
Sporii bacterieni
 Endosporii sunt formatiuni ale unor celule înalt
termosensibile, deshidratate, în repaus metabolic formate
intracelular la membrii genului Bacillus şi Clostridium.
 Sporularea este procesul de formare al endosporilor şI este
o proprietate neobişnuită a unor bacterii.
 Seriile de modificări biochimice şi morfologice care apar în
timpul sporulării reprezintă un model de diferenţiere al
celulei bacteriene.
 Procesul care de obicei începe în faza staţionară a ciclului
celular vegetativ este iniţiat de depleţia nutrienţilor (de
obicei sursele de carbon sau nitrogen sau amândouă).
 Celula intră într-un proces complex de modificări
morfologice şi biochimice care conduc la formarea
endosporilor maturi.
Stadiile sporulării
 Stadiu 0- celulele vegetative cu 2 cromozomi la
sfârşitul creşterii exponenţiale;
 Stadiul I- formarea filamentului de cromatină
axial şi excreţia de exoenzime, inclusiv proteaze;
 Stadiul II- forespore septum formation and
segregation of nuclear material into two
compartments;
 Stadiul III- formării protoplastului sporului ;
 Stadiul IV- formarea cortexului care conferă
aspectul refractil al sporului;
 Stadiul V- formarea învelişurilor sporale ;
 Stadiul VI-maturizarea sporului care constă în
modificarea peptidoglicanului, preluarea de acid
dipicolinic (structura unică a endosporului) şi a
calciului, deyvoltarea rezistenţei la căldură şi la
solvenţi organici;
 Stadiul VII- maturizarea finală şi eliberarea
 Endosporii nou-formaţi apar ca
formaţiuni rotunde, înalt refractile în
interiorul celulelor mamă.
 Unele tulpini produc autolizine care
digeră pereţii şi eliberează endospori
liberi.
 Protoplastul sporal sau core conţine
un nucleu complet, ribozomi, şi
componentele consumatoare de
energie care sunt incluse într-o
membrană citoplasmatică modificată.
 Peptidoglicanul din peretele sporului
îmbracă membrana sporală.
 Prin germinare acest perete va determina
peretele celulei vegetative.
 În jurul peretelui sporal este un cortex
subţire care conţine un tip neobişnuit de
peptidoglican care este rapid eliberat prin
germinare.
 Învelişul sporal conţine o proteină
asemănătoare cu keratina care alcătuieşte
exosporul.
 În timpul maturizării protoplastul sporal se
deshidratează şi sporul devine refractil şi
rezistent la temperaturi înalte, la radiaţii, la
presiuni înalte , la desicaţie, la chimicale.
 Aceste proprietăţi se coreleză cu prezenţa
peptidoglicanului sporal şi cu prezenţa
unui larg nivel de dipicolinat de calciu.
 Recent evidence indicated that the spores of
Bacillus spharicus were revived which had
been preserved in amber for more than 25
million years. Their claims need to be
reevaluated. Figure 2-11 illustrates the
principal structural features of a typical
endospore (Bacillus megaterium) on initiation
of the germination process. The thin section of
the spore shows the ruptured, thick spore coat
and the cortex surrounding the spore
protoplast with the germinal cell wall that
becomes the vegetative wall on outgrowth.
Microscopia electronică a unei secţiuni subţiri prin sporul de Bacillus megaterium

arată prezenţa unui înveliş sporal gros (SC), germinal groove (G) in the spore coat,
stratul cortical extern(OCL) ,cortexul (Cx), straturile germinale celulare (GCW),
membrana protoplastului sporal (PM), şi regiunile unde nucleoidul (n) este vizibil.
(John H Freer, University of Glasgow, Scotland.)