Sunteți pe pagina 1din 17

MOTTO:

“Educația este pur și


simplu sufletul unei
societăți , transmis din
generație în generație.”
Limba şi literatura română este un obiect de studiu
central în procesul de învăţământ.
Fără însuşirea corespunzătoare a limbii, dar și a
literaturii române, nu poate fi concepută evoluţia
intelectuală a elevilor, pregătirea lor la celelalte obiecte
de învăţământ, însăşi viaţa şi activitatea lor socială
viitoare.
Scopul studierii limbii și literaturii române în perioada
şcolarităţii obligatorii este acela de a forma progresiv un
tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază,
capabil să înţeleagă lumea din jurul său, să comunice şi
să interacţioneze cu semenii, exprimându-şi gânduri, stări,
opinii, sentimente, să fie sensibil la frumosul din natură şi
la cel creat de om, să se integreze efectiv în contextul
viitorului parcurs şcolar, să poată continua în orice fază a
existenţei sale procesul de învăţare.
Problematica argumentării nu este doar extrem de
complexă, ci şi de mare actualitate. În contextul vieţii
contemporane, în care predomină paradigma informaţional-
comunicaţională, analiza și evaluarea actelor argumentative
este necesară. Astfel, membrii CM au tins pe parcursul
acestui an de studii să asigure calitatea educației la lecţia de
limba şi literatura română din perspectiva evaluării
competenței de argumentare a textului în discursul scris și
oral (criterii, grile, descriptori). Acțiunile și eforturile
profesorilor au fost orientate, în ansamblu, spre
perfecţionarea activității didactice prin organizarea unor
activităţi care să-i pregătească pe elevi să-şi îmbunătăţească
discursul de tip argumentativ pentru a face faţă cerinţelor
mereu diferite ale unei societăţi în continuă schimbare, în
care a-ţi susţine propriul punct de vedere este un drept
democratic.
Pe parcurs au fost planificate şi realizate zece
şedinţe, în cadrul cărora s-au discutat probleme şi
s-au propus sugestii privind organizarea şi
desfăşurarea diferitor activităţi ale comisiei metodice
la disciplină: discutarea şi implementarea planului
de activitate, elaborarea proiectelor didactice prin
implimentarea reperelor metodologice, oganizarea şi
desfăşurarea decadei Limbii și Literaturii Române în
liceu, participarea la diverse concursuri de sector și
municipale, discutarea şi aprobarea tezelor
semestriale în clasele de liceu, analiza unor ore
demonstrative desfăşurate şi a asistărilor reciproce,
etc.
Învăţământul modern promovează studiul activ,
învăţarea bazată pe investigaţia directă a realităţii
şi elaborarea cunoştinţelor prin efort propriu.
A instrui, nu mai înseamnă acum a-l determina
pe elev să-şi înmagazineze în minte un anumit
volum de cunoştinţe, dintre care multe nici nu sunt
înţelese, ci a-l învăţa să ia parte activ la procesul
de producere a noilor cunoştinţe.
O lecţie activă de limba și literatura română se
sprijină pe metode şi procedee active, fructificând
nevoia spontană de activitate a copilului, pe care îl
eliberează de constrângere şi îl asociază la propria
lui formare.
Tatiana
Redea, gr. did. II

Tatiana
Gogu, gr.did. II

Liliana Rodica Batrîn,


Elena Sajin, gr. did.II gr. did. II
Parașciuc,
gr. did. II

Tatiana
Angheluța,gr.did.II

Olesea Marciuc , Lidia


tânăr specialist Lungu, gr. did. II
Analiza calitativă a nivelului de pregătire al cadrelor didactice la
limba și literatura română denotă faptul că 100% din numărul
cadrelor didactice din liceu au studii superioare. Fiecare profesor
dispune de portofoliu didactic. Schimbul de experiență la CM se
realizează prin diferite forme: atelier, comunicare, seminar, conferință.
Tematica activităților este în concordanță cu tema de cercetare a
instituției, a comisiei metodice și cu cerințele didacticii moderne.
În scopul perfecţionării eficienţei şi eficacităţii sistemului de
formare continuă a cadrelor didactice, profesorii sunt motivați să
participe la formarea continuă prin frecventarea cursurilor de
perfecționare în cadrul instituțiilor abilitate cu această funcție (IȘE,
UPS „I.Creangă”, Institutul de Formare Continuă, CE „Pro
Didactica” etc.) şi să utilizeze deprinderile şi cunoştinţele obţinute în
activitatea cotidiană.
Dezvoltarea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice în
exerciţiu, este urmărită și prin evidența sistemului de credite
profesionale în cadrul atestării la conferirea/confirmarea gradelor
didactice.
Decada Limbii și Literaturii Române
 Lecții publice (prof.Angheluță T. în cl.a VIII-a, Redea T. în cl. a V-a, Lungu L. și Sajin
L.în cl.a VI-a și Parașciu E. în cl. a X-a)
 Concursul posterelor și a colajelor tematice (toate clasele)
 Concursul literar cu genericul ,,Cel mai reușit eseu literar cu tema A fi om e o artă sau
un destin” elevii cl.a VIII-a – a XII-a
 Conferința de lectură cu genericul:,,Eu citesc în secolul XXI ”, clasele a V-a
 Dramatizarea basmului :,,Fata babei și fata moșneagului ”, clasa a VI-a,,B”, prof. Lungu
Lidia
 Masă rotundă cu tema ,,Nicolae Dabija-scriitorul luminii și al speranței ”,clasele a VI-a
- a XI-A, profesori: Sajin Liliana și Marciuc Olesea
 Recital de proză și poezie cu genericul :,,Elogiu limbii și literaturii române ”,
prof.Angheluță Tatiana
 Dramatizarea legendei :,,De ce iepurașul are urechile lungi”, clasa a V-a,,D”, prof.
Redea T.
 Recital dramatizat al baladei ,,Miorița”,clasa a VII-a,,C” și a IX-a“A” , prof. Redea T.
 Atelier de discuție ,,Decada limbii și literaturii române în liceu –oportunități și
perspective”
Participarea la diferite concursuri
 Concursul școlar la disciplină, etapa de sector/Olimpiada
Cucu Veronica din cl.a IX-a ,, D,, , locul II, prof.Marciuc Olesea
 Concursul dedicat lui V. Cupcea, recital de poezie, etapa de
sector
Nazaria Marius, cl. a V-a „B”, locul II ,prof. Batrîn Rodica
Cucu Veronica din cl.a IX-a ,, D,, , locul II, prof.Marciuc Olesea

eleva din clasa a VII-a ,,C,, ,prof.Redea Tatiana


Secvențe din activități literar-artistice
Evaluarea finală în clasele a IX-a și a XII-a

La examenul de absolvire a gimnaziului şi cel de


bacalaureat toți elevii au promovat probele. Analiza
rezultatelor la toate clasele reliefează, parțial obiectiv,
situaţia elevilor în ceea ce priveşte atât cunoştinţele
teoretice pe care aceştia le-au asimilat, cât şi abilităţile
practice pe care le-au dobândit.

60%
56.60% Distribuția notelor pe clase
46.40% 45.40%
50%

40%
31.80%
28.50%
30% 26%
64 %
18%
20% 13.30% 13.60%
10.70% 9.09% 10%
7.14%
10% 3.33% 3.33% 3.50%
3.50%
0% 0% 0% 0% 0% 0%
0%
Clasa a IX-a ,,A,, 25 elevi Clasa a IX-a ,,B,, 26 elevi Clasa a IX-a ,,C,, 27 elevi

10 9 8 7 6 5 4 % calit.
Tabel sinoptic al rezultatelor la examenClasele a IX-a
Profesor Clasa Nr. de “10” “9” “8” “7” “6” “5” “4” Nota % calit.
elevi medie

Redea T. IX-a ”A” 25 - - 12 9 3 1 - 7,28 48%

Angheluță IX-a ”B” 26 - 1 13 5 3 4 7,15 53,84 %


T.
Lungu L. IX-a ”C” 27 1 - 9 8 5 4 - 6,96 37 %

Marciuc IX-a ”D” 25 1 2 8 9 4 1 7,36 44%


Olesea
Total 103 1,94% 2,91 % 40,78 30,09 % 14,56 % 9,71 % 7,18 33,98 %
%

Tabel sinoptic al rezultatelor la examenClasele a XII-a


Profesor Clasa Nr. de “10” “9” “8” “7” “6” “5” “4” Nota % calit.
elevi medie
Angheluță XII-a 26 - - 5 4 9 8 - 6,87 19,23%
Tatiana ”A”
profil
umanist
Bătrîn Rodica XII-a 11 - - 2 5 2 2 6,63 18,18
”B” %
profil
real
Total 37 % % 18,92 24,32 % 29,73 % 2,70% 6,35 18,91%
%
Analiza rezultatelor la examenul de absolvire a gimnaziului
și cel de bacalaureat pentru toate clasele conturează
următoarele aspecte:
PUNCTE FORTE INSUFICIENŢE

 Îmbunătăţirea capacităţii de a construi  Îmbunătăţirea capacităţii de a construi


diverse tipuri de discurs(rezumare, diverse tipuri de discurs(rezumare,
exprimarea unei opinii pe teme diverse, exprimarea unei opinii pe teme diverse,
comentarii pe marginea unor texte comentarii pe marginea unor texte
literare); literare);
 Elevii identifică, in general, valorile  Elevii identifică, in general, valorile
stilistice generate de folosirea registrelor stilistice generate de folosirea registrelor
limbii in textele la prima vedere; limbii in textele la prima vedere;
 Elevii, in general, pot analiza principalele  Elevii, in general, pot analiza principalele
componente de ordin structural, specific componente de ordin structural, specific
textului literar (narativ, poetic); textului literar (narativ, poetic);
 Este de apreciat originalitatea si  Este de apreciat originalitatea si
spontaneitatea răspunsurilor. spontaneitatea răspunsurilor.
Limba şi literatura română, prin natura şi
specificul ei, îşi propune să dezvolte latura formativă
a învăţării, având ca scop formarea unor elevi
capabili să se raporteze la cultură în mod autonom,
reflexiv, critic şi autonom. Ţinând cont de aceste
deziderate, CM de limba şi literatura română îşi
propune în anul următor de studii să ofere
posibilităţi de opţiune în privinţa atingerii
finalităţilor nivelurilor de învăţământ, iar în acest
scop se va urmări diversificarea activităţilor
curriculare şi extracurriculare.
În concluzie, considerăm că obiectivele
preconizate pentru anul de studii 2018-2019 au fost
Vă dorim
un an școlar plin de
momente deosebite, realizări
frumoase,
succese remarcabile,
multă împlinire sufletească
și materială!

S-ar putea să vă placă și