HIPERSENSIBILIZAREA

SI
HIPERSENSIBILITATEA

Dr. Emilia Balint

 Raspunsul organismului in cazul patrunderii unui
antigen – este un raspuns bine controlat atat la nivel
umoral, cat si la nivel celular si are ca scop realizarea
anihilarii antigenului.

In cadrul homeostaziei, sistemul Imun nu permite

nici o deviere de la normal. In cazuri patologice acest
“controlˮ poate fi insuficient, poate sa lipseasca complet
sau poate determina aparitia de diferite tipuri de alterari
ale raspunsului imun.
 Hipersensibilizarea este exprimata prin o reactie imuna
anormala la stimularea de care un antigen cvasinormal. In cazul
unui SCI “sanatos”, reactia imuna se va concretiza prin producerea
de anticorpi Ig M, care vor anihila antigenul chiar daca acesta este
cvasinormal (obisnuit).

In cazul in care SCI-ul este “afectat” datorita scaderii

capacitatii de raspuns imun, producerea de anticorpi de tip IgM,
care se face sub comanda limfocitelor T4 helper, va fi comutata in
productia de IgE in cantitati mari. Acestia isi vor cauta “tintele” de
cuplaj, care vor fi celulele mastocitare si granulocitele bazofile.
 Momentul de “obligare” a plasmocitului sa produca IgE
in locul IgM-ului in cantitati sporite este momentul
hipersensibilizarii, deci mastocitul si granulocitul bazofil sunt
celulele sensibilizate, pentru ca pe suprafata membranei lor au
fixate moleculele de IgE.

La al doilea “contact” cu acelasi antigen, celulele

hipersensibilizate (mastocitul si granulocitul bazofil) se vor
degranula ultra-rapid, eliberand modulatorii raspunzatori de
fenomenul de anafilaxie (soc anafilactic).
 Hipersensibilitatea este declansata de catre reactia de
hipersensibilizare, deci este consecinta acesteia care va determina o
exprimare morfoclinica a organismului animal mai mult sau mai
putin grava.

Hipersensibilitatea este “creatorul” aspectului clinic si

histopatologic al acestor reactii, care se clasifica astfel in 4 tipuri
diferite.

Primele trei dintre acestea au un mers clinic fudroiant, deci sunt

ultra-rapide, avand la baza un raspuns imun mediat umoral.

Cel de-al patrulea este un raspuns tardiv, deoarece reactia imuna

este mediata celular.
 Aceste 4 tipuri de reactii sunt:

I. Reactia de hipersensibilitate apoplectica-

anafilactica.

Aceasta se produce prin fenomenul de degranulare

“apoplectica” a celulelor mastocitare si granulocitare de
tip bazofilic pe seama aparitiei unor importante cantitati
de anticorpi de tip IgE, care se vor linka pe suprafata
celor doua celule.
 II. Reactia citotoxica.

Fenomenul de citotoxicitate poate fi realizat numai de catre

Complement si celularitatea NK. Pentru a fi posibila realizarea
citotoxicitatii este necesar ca pe celulele tinta (target-cells) care
vor fi distruse sa fie in prealabil fixate pe suprafata membranala a
acesteia moleculele de IgM sau de IgG.
 III. Reactie cu complexe imune.

Reactia consecutiva realizarii complexelor imune depuse pe

diferite tesuturi/viscere se va realiza printr-o simpla reactie
imuna, deci de cuplare Ag-Ac in situatia de existenta a unui exces
de Ag circulant.
 IV. Hipersensibilitate mediata celular.

Se realizeaza atunci cand exista o intensa proliferare a

limfocitelor T4 helper in prezenta unui exces de limfokine, care
vor realiza impreuna activarea macrofagului.

Aceasta activare a macrofagului transforma macrofagul

“adormit” (macrofag non-functional), existent in diferite
tesuturi si viscere, intr-un macrofag “furios”, apt de executarea
multiplelor fenomene, atat de fagocitoza cat si de tip killer.
 HIPERSENSIBILITATEA I ANAFILACTICA

Este o stare apoplectica indusa de un antigen special

provenit din mediul de viata, denumit alergen. Acesta are
calitatea de a efectua o secretie masiva de anticorpi specifici
IgE.

Pentru desavarsirea reactiei anafilactice, este nevoie ca

organismal animal sa fie sensibil la respectivii antigeni de
tip alergic.
 Alergenii au fost impartiti in mai multe categorii
dupa cum urmeaza:

1. Alergeni de contact
tegumentar: 2. Alergene alimentare:
- antiseptice; - oua;
- cosmetic; - lapte;
- unguente; - ciocolata;
- praf; - peste;
- insecte; - nuci;
- par de animale - capsuni;
3. Alergeni respiratori:

4. Alergeni diferiti:
• polen plante
• insecte
• diferite medicamente;
• praf
• vaccinuri
• spori
• seruri heteroloage;
• microorganisme.
• veninuri
 Etiologia hipersensibilitatii-anafilactice

Un alergen (din lista de mai sus), la un organism animal

netarat imunologic, intr-un prim contact, nu produce nici o
manifestare clinica, deoarece organismul animal va secreta
o cantitate redusa de anticorpi de tip IgM.

In cazul unui organism animal “tarat imunologic”

(organism alergic), acest prim contact va determina un
raspuns aparte, pe fondul unei secretii masive de anticorpi
specifici de tip IgE.
 Un organism alergic, determinat de un anumit fond
genetic, pentru a realiza reactia de tip soc anafilactic este
necesar sa coexiste cu un sindrom de limfopenie generalizata.
Aceasta este realizata prin reactivitatea limfocitului T8
supresor pe de o parte, iar pe de alta parte de existenta unor
nivele circulanteinalte de anticorpi tip IgE.
 Patogenia hipersensibilitatii-anafilactice

Aceasta se realizeaza in doua faze succesive, o prima faza

este generata de “primul contact cu alergenul”, care va produce
hipersensibilizarea, urmata de o a doua faza, care corespunde cu
al doilea contact cu acelasi alergen.

In acest moment la nivelul organismului animal vor apare

manifestarile clinice specifice socului anafilactic.
 Primul contact cu alergenul, va determina aparitia
primilor anticorpi IgM, care rapid, sub comanda limfocitelor T4
helper, vor comuta secretia de anticorpi IgM, in secretie masiva
de anticorpi IgE. Acestia se vor fixa pe suprafata memebranala a
granulocitelor bazofile circulante si pe mastocitele tisulare
prezente in teritoriul vascular limitrof.

In rezumat, conchidem ca rezultatul primului contact cu

alergenul la nivel celular este realizarea cuplajului intre anticorpii
IgE cu celulele mastocitare si cu granulocitele bazofile.
 La al doilea contact cu acelasi alergen, alergenul se va cupla cu
anticorpul specific de tip IgE, care a suferit un prim cuplaj, atat cu celulele
mastocitare, cat si cu cele granulocitare bazofilice.

Aceasta noua cuplare va genera fenomenul central al anafilaxiei care

este degranularea celor 2 tipuri de celule, care contin citoplasmatic granulele
incarcate cu cei mai importanti mediatori chimici ai organismului.

Consecutiv acestor fenomene, apar manifestarile clinice locale si

generale ale socului anafilactic, producandu-se eliberarea in circulatie a
unor masive cantitati de mediatori chimici de tipul histaminei, serotoninei,
heparinei, kininelor, dopaminei si leucotrienelor, continute in granulele
mastocitului si in granulele granulocitului bazofil, care sufera procesul de
degranulare-liza.
 In seria animala exista diferente in ceea ce priveste prezenta
mediatorilor responsabili cu inducerea manifestarilor de ordin clinic a socului
anafilactic astfel:

 la cabaline predomina secretia de histamina, serotonina si kinine, care conduc la

declansarea de manifestari respiratorii si digestive, pe fondul unei hemoconcentratii

severe, cat si a unei leucopenii. Aceste manifestari frecvent se termina cu moartea

animalului.

 la bovine predomina secretia de leucotriene si dopamine. Anafilaxia poate fi

transmisa la vitei si prin colostru. O atentie deosebita trebuie acordata distrugerii

larvelor de Hypoderma bovis si a chistilor de echinococoza. Manifestarile clinice

cele mai importante sunt reprezentate de grave tulburari respiratorii insotite de

diateze hemoragipare.
 la ovine predomina secretia de histamina, serotonina, kinina si leucotriene.

Afectarea principala este situata la nivelul pulmonului sub forma de

masiva bronho-constrictie.

 la porcine predomina secretia de histamina care va afecta atat pulmonul cat

si marile seroase.

 la pasari predomina secretia histamine, serotoninei si leucotrienelor.

Pasarile prezinta in cea mai mare masura fenomenul de moarte subita (flip
over).

 la pisica nu se cunosc mediatorii. Clinica este dominata de afectarea

concomitenta a pulmonului, tubului digestiv si a tegumentului.

 la canide predomina secretia de histamina, heparina si leucotriene. Leziunea

tinta este ficatul si masa intestinala. Apar leziuni grave de staza si

 Mentionam ca elementele de mai sus citate, inclusiv
cele din seria animala reprezinta faza “anafilaxiei
precoce”, care foarte rapid este urmata de faza
“anafilaxiei tardive”. Aceasta este consecinta atragerii
in focar si a altor celule, cum ar fi macrofagul,
granulocitele neutrofile, limfocitele si eozinofilele.
 Forme anatomo-clinice:
 Colapsul anafilactic (socul anafilactic) intalnit la toate speciile.

 Alergia alimentara afecteaza calul, porcul si cainele.

 Enterita limfoplasmocitara cronica se intalneste la canide.

 Dermatita alergica atopica la canide.

 Rinita alergica la toate speciile.

 Astmul bronsic al pisicii.

 Granulomul nazal al bovinelor.

 Alergia de lapte la bovine.

 Boala cronica obstructiva respiratorie a calului.

 Complexul granulomatos eozinofilic la feline.

 Laminita (furbura) calului, care evolueaza sub forma unei pododermatite fibrinoase a furcutei.
 Profilaxie

Cea mai corecta metoda de profilaxie a socului anafilaxtic este practicarea

modelului general de “desensibilizare”.

Terapie

Cea mai eficienta terapie este administrarea corticoterapiei. De asemenea,

rezultate bune se obtin cu blocantul al beta-adrenoreceptorilor de tip
epinefrina, cat si cu adrenalina si noradrenalina. De asemenea o terapie utila
este folosirea antihistaminicelor, a fenilbutazonei si aspirinei.
HIPERSENSIBILITATEA DE TIP II (reactia citotoxica)

Aceasta forma de hipersensibilitate se exprima prin citoliza care este realizata de

anticorpi. Aceasta afectiune poate fi susceptibila de aparitie atunci cand alergenul

respectiv s-a fixat pe diferite celule ale organismului animal sau acesta este prezent pe

celulele care sunt inoculate in scop terapeutic organismului animal.

Mecanismele de realizare a fenomenului de citotoxicitate pot fi:

 Un mecanism mediat de “cascada complemenului” la care participa si anticorpii IgM

si IgG, care au fixat alergenul. Odata cu realizarea fenomenului de citoliza se produc

si grave alterari ale substratului tisular.

 Un alt mecanism de liza nespecifica a celulelor care au fixat pe suprafata

membranelor celulare alergenul, se realizeaza prin intermediul celulelor NK.

 Diagnosticul

Se realizeaza prin:

 Test de imunofluorescenta

 Determinarea nivelului complementului

 Testul Combs pentru evidentierea anticorpilor anti-antigene eritrocitare.

Aspect de ordin clinic

Reactia citotoxica se va regasi in urmatoarele situatii clince:

 Anemiile hemolitice autoimune

 Reactia post-transfuzionala

 Boala hemolitica a nou-nascutului

 Rejectarea acuta a heterogrefelor.

Hipersensibilitatea de tip III
Boala de complexe imune

Dr. Emilia Balint

 Hipersensibilitatea de tip III consta in producerea
unor leziuni locale datorita depunerii complexului
antigen-anticorp (Ag - Ac), care fie ca sunt circulante
in sange mai mult timp, fie ca se “aseaza” la locul
raspunsului imun.
Aceste complexe Ag-Ac , in cazul unui raspuns
imun normal, sunt eliminate din circulatie datorita
macrofagelor, care le fagociteaza sau datorita secretiei
de IgA de la nivelul mucoaselor, care le anihileaza .
In cazul hipersensibilitatii de tip III, complexele
Ag-Ac, fiind foarte numeroase, nu mai pot fi epurate
eficient, astfel ca se vor depune in tesuturi sau organe
ori vor ramane in continuare in circulatia generala.
 Etiopatogenie

Antigenele din circulatia sanguine pot fi grupate in 3

categorii:
1. a)Antigene bacteriene (streptococi, stafilococi)
b) Antigene parazitare
c) Antigene virale.
2. Antigene specifice bolilor autoimune care permanent
secreta autoanticorpi.
3. Antigene ajunse din mediu (pulberi, praf, spori), care sunt
niste produsi iritanti.
Aceste antigene vor determina producerea (secretia) de
anticorpi specifici, si astfel vor forma complexele imune Ag-
Ac.
 In cazul unor infectii cronice, aceste complexe
iumune, in cantitati mari, vor persista si neputand fi
epurate prin fenomenele de fagocitoza, se vor depune in
diferite organe.

Pentru a nu se intampla acest lucru, trebuie sa mai

participe si unii factori favorizanti:
– complexul Ag-Ac sa fie mare
– fluxul sanguin din ficat sa fie diminuat
– fagocitarea sa nu se mai faca eficient
– sa existe unele defecte genetice
 Dupa depunerea complexelor imune la nivelul tesuturilor,
vor incepe distrugerile la nivel celular datorita activarii
complementului C3 si C5 (anafilotoxine), care in urma
chemotaxiei vor atrage alte celule local, ce vor amplifica
leziunile locale prin secretie de mediatori activi.

Complexele imune au o preferinta de depunere pe anumite

organe!

Aceasta este generata de afluxul sanguin, deci de o irigare

foarte buna datorata presiunii crescute a circulatiei sanguine,
aceste organe preferate, fiind rinichiul si pulmonul!
Deci, prin cresterea permeabilitatii vasculare va fi posibila
penetrarea acestora si depunerea lor.
Diagnosticul bolilor de complexe imune se realizeaza
prin diferite tehnici de laborator care pun in evidenta
complexele imune:
 Testul de imunofluorescenta pentru imunoglobuline si
complement.
 Precipitarea complexului imun cu polietilenglicol si
evidentierea Ig G in precipitat.
 Prin folosirea unui ser anti-Ig marcat cu izotopi
radioactivi, se va determina cantitatea de complexe
imune.
 Tratament

 Se poate face tratament prin administrarea de

medicamente imunosupresoare (corticoizi,
citostatice).
 Se poate realiza epurarea complexelor imune prezente
inca in circulatie prin plasmafereza.
Hipersensibilitatea de tip IV (intarziata)
Este produsa de celulele T4 (helper) antigen-reactive.
Hipersensibilitatea intarziata se produce la locul de
patrundere al antigenului sub forma unui infiltrat celular
dupa 24-48 ore, chiar dupa 72 ore.
Pe langa celulele T4, la procesul de hipersensibilizare
participa si celulele Tc dupa ce interactioneaza cu
macrofagele sau alte celule prezentatoare de Ag (celula
dendritica).
Aceasta activare duce la secretia si eliberarea de
diverse limfokine, care in final, vor provoca distructii
tisulare la locul de contact cu antigenul.
 Cele 2 notiuni de hipesensibilitate mediata celular
si imunitate mediata celular, desi au unele mecanisme
de producere asemanatoare, nu trebuie confundate.
 Imunitatea mediata celular este o reactie normala de
aparare a organismului fata de non-self prin
mecanismele cunoscute anterior.
 Hipersensibilitatea mediata celular este o reactie
anormala (patologica), deoarece efectorii sistemului
imun nu pot combate antigenul pentru ca acesta este
un agresor complex, cu efecte puternice, asa incat
este necesara o actiune de anihilare de mai lunga
durata, de unde denumirea de “intarziata”.
 Hipersensibilitatea intarziata poate prezenta 4 forme anatomoclinice dupa
perioada de aparitie a semnelor clinice si a leziunilor:

1. Reactia Jons-Mote:
La contactul cu un antigen solubil, se produce in epiderm un infiltrat
bazofilic (datorita participarii neutrofilelor bazofile) la 24 ore, care se va remite
in aproximativ 10 zile.

2. Reactia de contact se realizeaza datorita prezentei unor antigene chimice

la care apare un raspuns celular in epiderm dupa 48-72 ore, la un contact
singular, iar la un contact repetat, reactia apare mai repede, la 24-48 ore.
Aceasta reactie se manifesta prin edem urmat de exantem vezicular.
In infiltratul celular sunt prezente limfocite, macrofage, celule Langerhans
(este celula dendritica a epidermului).
Mecanismul consta in conjugarea haptenelor din substanta chimica cu
proteinele din tegument care astfel vor deveni antigene complete. Acestea vor fi
recunoscute de limfocitele T4 si vor determina eliberarea de mediatori celulari.
 3. Reactia tuberculinica
Reprezinta un raspuns la patrunderea unor antigene solubile din
micobacterii (Mycobacterium tuberculosis, M. leprae) si leishmanii.
In infiltratul dermic se vor gasi limfocite si monocite. Reactia apare
la 48-72 ore de la patrunderea antigenului .

4. Reactia granulomatoasa
Se poate spune ca este cea mai importanta reactie intarziata.
Granulomul se prezinta ca o induratie cutanata, care apare dupa 14
zile de la contactul cu agentul patogen, reprezentat de bacterii si
paraziti.
Din punct de vedere histologic, granulomul prezinta 3 zone asezate
concentric. In centru se observa o zona de necroza celulara, in jurul
acesteia se afla o zona de celule epitelioide, celule gigante, limfocite,
macrofage, iar la periferie o zona de fibroza.
Diagnosticul se realizeaza in:
 In vitro - prin testul de transformare blastica
limfocitara,
 In vivo - intradermic prin punerea in evidenta a
reactiei la inocularea unor antigene microbiene,
realizandu-se astfel diagnosticul tuberculozei,
paratuberculozei, brucelozei, morvei.