Poezia română

Cercetare critică
1867
I. Condițiunea materială a poeziei
• Premisă: Obiectul științei este adevărul. Obiectul artei este frumosul.
Adevărul cuprinde idei. Frumosul cuprinde idei manifestate în materie
sensibilă.
• Poezia (epică, lirică sau dramatică) „deșteaptă prin cuvintele ei
imagini sensibile în fantasia auditoriului”. Materialul poeziei nu sunt
cuvintele, ci imaginile deșteptate prin cuvinte în fantezia cititorului.
Mijloacele poeților de a sensibiliza
„gândirea” cuvintelor
1. Alegerea cuvântului celui mai puțin abstract
Simt durere vs. Durerea mă cuprinde
2. Epitetele ornante (care însoțesc substantivele și verbele)
Înalță-ți lata frunte și caută-n jur de tine
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii... (Mureșanu)
3. Personificările obiectelor „nemișcătoare” sau prea abstracte, precum și a calităților și acțiunilor
Colo sub o neagră stâncă
Geme râul spumător,
Pacea nopții e adâncă,
Luna doarme pe un nor. (Bolintineanu)
4. Comparația, metafora (un obiect al gândirii se pune în paralelă cu altul, care trebuie să fie sensibil, și, cu cât această
paralelă este mai nouă și mai frapantă, cu atât imaginația este silită a-și construi figurile sensibile cuprinse în cuvinte)
Mihai mândru vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară. (Bolintineanu)
Concluzii 1
• Materialul sensibil al poeziei constă în imaginile sensibile deșteptate
prin cuvinte.
• Politica este un produs al rațiunii, însă poezia este și trebuie să fie un
produs al fanteziei (altfel nici nu are material): una exclude pe
cealaltă.
II. Condițiunea ideală a poeziei
• Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este întotdeauna un
simțământ sau o pasiune și niciodată o cugetare exclusiv intelectuală
sau care „se ține de tărâmul științific, fie în teorie, fie în aplicare
practică”.
• Poezia există există pentru că ne atrage și interesează prin plăcerea
estetică. Ea nu are utilitate practică. Plăcerea estetică apare atunci
când reprezintă simțăminte și pasiuni comune tuturor oamenilor, și nu
idei științifice.
Trei calități ideale ale poeziei
Acestea sunt derivate din caracteristicele afectelor.
1. Poezia nu trebuie să se „întoarcă în jurul aceleiași idei”, să nu se
repete, să nu aibă „cuvinte multe pentru gândiri puține”.
2. Ideile devin frumoase atunci când, îmbrăcate în „vălul” unei
sensibilități adecvate, ne prezintă simțăminte distinse prin forma,
intensitatea sau „ocaziunea” lor.
3. Poezia (precum sentimentul) are un punct culminant în care sunt
concentrate ideile. O poezia bună presupune o gradare a sentimentelor.
Concluzie 2
• Poezia cea adevărată nu este decât un sentinent sau o pasiune,
manifestate în formă estetică.
Concluzii finale
• Poezia cere, ca o condiție materială a existenței ei,
imagini ...................., iar condiția ei ideală sunt simțăminte
și ...................... .
• Estetica nu creează frumosul.
• Estetica, pe de-o parte, stimulează talentul, îl detemină pe poet să se
perfecționeze, iar pe de altă parte oferă publicului o măsură mai
sigură pentru a deosebi adevărul de eroare și frumosul de urât.