Kinetoterapia dupa

leziunile de menisc

Student: Mitrea Georgiana, Pupăză Tania, Iftimie Madălina

Specializare: Kinetoterapie și motrcitate specială
An de studiu: III

Timisoara 2019
  Articulatia
genunchiului
• Este o articulatie de tip condilian la care participa epifiza
distala a femurului, epifiza proximala a tibiei si patela.
 Genunchiul este articulatia cea mai frecvent
implicata in traumatologia articulara (in special
ruptura de menisc) din cateva motive:

 este situata superficial, deci este expusa actiunii

factorilor traumatici. Nu este inconjurata ca alte
articulatii de grupe musculare puternice, care pot
atenua intensitatea unui traumatism.

 are o structura anatomica particulara, fiind

formata din doua suprafete articulare
tangentiale, fara o congruenta perfecta intre ele,
fara a fi solidarizate prin grupe musculare foarte
bine dezvotate.

 asupra ei se exercita solicitari functionale

foarte mari, tinand cont ca alternativ toata
greutatea corpului se lasa pe fiecare
genunchi.
 Articulatia
genunchiului
Genunchiul este format din 3 tipuri de structuri:
• osoase: suprafata articulara femurala, tibiala si
rotuliana
• intraarticulare: de alunecare si fixare (meniscurile,
ligamentele, membrana sinoviala)
• extraarticulare: musculatura
• Meniscurile au o mare
mobilitate, dar meniscul
lateral este mult mai mobil
decat cel medial.
Imobilitatea relativa a
meniscului medial (in flexie
are o translatie anterioara
doar de 5mm) este motivul
principal pentru care
rupturile meniscului medial
sunt mult mai frecvente
decat cele ale meniscului
lateral( are o translatie de
11mm).
 Tipuri de leziuni de menisc:

1.Longitudinala: are traiect vertical si este paralela cu marginea periferica a meniscului.

2.Orizontala: este un plan de clivaj in mijlocul meniscului.Este frecventa in 1/3

posterioara a menicului intern si in 1/3 medie a celui lateral.

3.Oblica: cuprinde toata grosimea meniscului de la centru la periferie.

4.Radiala: porneste de la centru spre periferie si are traiect perpendicular pe

circumferinta.

5.Flap tear (in limba de clopot): ruptura radiala cu clivaj

6.Complexa

7.Degenerativa
Tipuri de rupturi
 Examenul clinic
 Inspecția
În leziunile meniscale tumefacția apare tardiv și este de intensitate redusă. Ca semn
principal apare o pată antalgică care de obicei dispare după câteva zile. De cele mai multe ori
debutează cu imposibilitatea de întindere totală a genunchiului, denumit și blocaj meniscal,
împreună cu durere.
 Palparea
Trebuie văzut dacă există joc articular și aproximativ în ce măsură, un semn simplu și valid
este șocul rotulian, care constă în comprimarea genunchiului cu mâinile, pentru a localiza
lichidul între patelă și femur și presarea rotulei în jos cu indexul. De o importanță majoră este
găsirea, prin digito-presiune a durerii, atât din partea anterioară, (coarnele anterioare) și
medială, cât și posterioară (coarnele posterioare). Se realizează cu genunchiul în flexie de
90 de grade. Durerea la nivel menisco-ligamentar poate fi din cauza leziunii corpului
meniscului intern sau al ligamentului lateral intern.
 
Mobilitatea
Limitarea mobilității depinde de gradul de durere și de cantitatea de lichid articular.
Mișcarea de flexie este cea mai afectată și poate fi efectuată limitat, însă în unele cazuri poate
fi împiedicată extensia, dar se poate efectua flexia genunchiului, numindu–se blocaj meniscal.
 Manevre meniscale
Acestea constau în executarea unor manevre în vederea
comprimării meniscurilor, acestea se fac din ortostatism, decubit
dorsal și decubit ventral. Semnele se deosebesc în :
 funcționale
 mecanice
Semnele funcționale informează despre inflamarea parameniscului,
deși pozitivitatea acestuia nu indică neapărat o ruptură de menisc.
Semnele mecanice indică exact ruptura de mensic și pentru a putea
fi pozitive ele trebuie producă durere.
Există multe manevre meniscale, dar cele mai importante sunt :
Quick test, Manevra Steinman, Manevra Bragard, Testul Mc Murray,
Thessaly test
 Tipuri de leziuni

Clasificarea este bazată pe structura meniscului, pe modificarea din cauza leziunii. Leziunile pot fi
circumferențiale, perpendiculare, longitudinale, transversale și în clivaje orizontale. Primele două
tipuri de leziuni sunt prezente cu frecvență la meniscul medial. . [12]
Rupturile longitudinale sunt rupturi ale cornului posterior care pot compromite și suprafețele
superiore și inferioare și de obicei se asociază cu leziunea ligamentului încrucișat anterior. Acestea
pot fi:
• Fisură scurtă posterioară
• „Mâner” scurt
• Ruptură longitudinală completă
• Periferică (la separarea menisco capsulară)
• În suprafața inferioară
• În ambele suprafețe (superior sau inferior)
• Rupturile transversale sunt frecvente în partea anterioară și medială, și probabil sunt provocate de
mecanismul de rotație dintre femur și tibie.
• Simple
• Simple cu pedicul anterior
• Simple cu pedicul anterior și posterior
• Completă
 Diagnosticul

Dintre ampla gamă de studii prin care se poate demonstra, cea mai
utilă pentru identificarea leziunii meniscului este rezonanța
magnetică. Nu este necesară pentru a diagnostica majoritatea
leziunilor, dar este de ajutor în cazurile cu diagnostic îndoielnic,
nesigur. Cu acesta pot fi demonstrate schimbări traumatice ale
meniscului prin semne de intensitate anormală în stratul
fibrocartilaginos.
Există un sistem de gradare de la I la III:
• Gradul I: Degenerarea zonală difuză
• Gradul II: Degenerarea difuză mare și a capsulei
• Gradul III: Ruptura, alterarea fețelor
 Obiectivele programului
kinetic
• Diminuarea durerii
• Tonifierea cvadricepsului
• Creșterea amplitudinii mișcării articulare
• Reeducarea musculară și proprioceptivă
• Reeducarea echilibrului și a mersului.
 Programul kinetic
1) P.i: Din decubit dorsal cu membrele inferioare extinse cu saculeti de nisip la nivelul gleznelor.
T1: Flexia gambei pe coapsa, talpa in contact permanent cu suprafata de sprijin pe tot parcursul realizarii
miscarii.
T2: Revenire la p.i dupa care se executa cu celalalt membru inferior.

2) P.i: Din decubit dorsal cu membrele inferioare extinse

T1: Se realizeaza flexia membrului inferior
T2: Flexia gambei pe coapsa concomitent cu tragerea genunchiului la piept
T3: Revenire la p.i.

3) P.i: Din decubit dorsal cu genunchii flectati

T1: Se realizeaza imitarea miscarii de pedalat

4) P.i:Din decubit dorsal , membrele inferioare sprijinite pe mingea bobath

T1: Se executa ridicarea bazinului
T2: Revenire la p.i

5) P.i: Din decubit ventral cu membrele inferioare extinse

T1: Se executa inversia lenta ci secventialitatea pentru intarire pe miscarea de flexie a gambei pe coapsa
T2: Revenire la p.i
 Programul kinetic
6) P.i: Din asezat cu talpile sprijinite pe suprafata de sprijin avand la nivelul gleznei o banda elastica
T1: Se realizeaza extensia gambei pe coapsa
T2: Revenire la p.i

7) P.i:Din stand cu fata la scara fixa, mainile apuca sipca de la nivelul umerilor, picioarele usor
T1: Se realizeaza semigenuflexiuni
T2: Revenire la p.i

8) P.i: Din stand in lateralul scarii fixe, legam o banda elastica la ultima sipca a scarii fixe si la nivelul
gleznei membrului inferior afectat
T1: Se realizeaza abductia membrului inferior
T2: Se realizeaza adductia membrului inferior

9) P.i:Din stand in fata unei placi de echilibru

T1: Se realizeaza urcarea alternativa a membrelor inferioare pe placa de echilibru
T2: Revenire la p.i
 Bibliografie

1. Sbenghe Tudor, 1987, Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare,

Editura Medicală, București
2. Lupescu Vasile, 2010, Ortopedie și traumatologie, Chișinău
3. D. Antonescu,1999, Elemente de ortopedie și traumatologie, București