Elementele minerale – se găsesc în proporţii relativ mici

comparativ cu celelalte principii nutritive, au o importanţă

deosebită pentru organism.

• Macroelementele
(C, H, O, N, P, S, Na, K, Cl, Ca, Mg)
stau la baza structurilor tisulare şi a
desfăşurării normale a proceselor
metabolice.
• Microelementele
(Zn, Fe, Cu, Co, I, F, Cr, Mn, Mo, Se, V)
sunt cunoscute a avea un rol într-unul
sau mai multe procese metabolice la
animalele superioare, incluzând omul.
Calciul (Ca)
Calciul îndeplineşte roluri importante în organism:
• intră în compoziţia scheletului;
• intervine în coagularea sângelui;
• activează un număr de enzime: labferment, tripsină, lipază, fosfatază alcalină,
colinesterază, etc;
• activează factorul intrinsec al lui Castle şi facilitează absorbţia vitaminei B12;
• participă la mecanismul contracţiei musculare şi la reglarea permeabilităţii
membranare;
• are efecte simpaticomimetice (depinde de raportul K/Ca, care normal este 2/1);
• împreună cu magneziul diminuă excitabilitatea neuromusculară; scăderea
calciului ionizabil din sânge poate determina spasmofilie, tetanie şi convulsii (la
copii febrili);
• participă la menţinerea echilibrului acido-bazic.
• Carenţa de calciu are drept consecinţă rahitismul la
copil şi osteomalacia sau osteoporoza la adulţi şi
vârstnici.
• Hipercalcemia apare la copiii care au primit
Rahitismul la copil
cantităţi excesive de vitamină D şi se manifestă prin
tulburări gastro-intestinale şi tulburări de creştere.
• Hipercalcemia la adult poate apare ca rezultat al
hipertiroidismului sau a dozelor excesive de
vitamină D şi la ulceroşii care consumă mult lapte şi
alcaline. Manifestările sunt: hipertensiune arterială,
vărsături, hemoragii gastro-intestinale.

Surse alimentare de calciu

• Calciul este prezent în ţesuturile vegetale şi
animale. Toate alimentele neprelucrate îl conţin,
dar alimentele tratate industrial ca: zahărul rafinat,
uleiurile şi grăsimile rafinate nu-l conţin. Laptele şi
produsele lactate reprezintă sursa principală.

Osteomalacia sau osteoporoza

 Fosforul (P)
• Este un element plastic care contribuie la
formarea oaselor şi dinţilor, a unor lipide
(cefaline, lecitine) şi a unor proteine (nucleo-
şi fosfoproteine).
Surse alimentare de fosfor
• Alimentele bogate în proteine cum sunt
carnea de pasăre, peştele şi ouăle sunt surse
excelente de fosfor. În general, seminţele şi
florile plantelor conţin mai mult fosfor, iar
frunzele mai mult calciu. Cantităţi mari de
fosfor conţin şi cerealele însă sub formă de
fitaţi, pe care organismul nu-i poate utiliza.
Legumele şi fructele contribuie cu cantităţi
mai mici de fosfor la asigurarea necesarului
[ALE,93].
Magneziul (Mg)
• Magneziul sub formă ionizată activează enzimele care intervin în
metabolismul glucidelor şi în respiraţia celulară. Magneziul intervine în
menţinerea echilibrului acido-bazic. Excitabilitatea neuro-musculară este
deprimată de magneziu.
• Hipermagnezemia acută inhibă secreţia hormonului paratiroidian ca şi
hipercalcemia.
• Echilibrul între calciu şi magneziu trebuie respectat, întrucât un aport excesiv
de calciu, fără a creşte proporţional magneziul, produce o carenţă relativă în
acest ultim element. Spre deosebire de calciu, magneziul este mobilizat din
oase mult mai lent, de aceea în condiţiile unei ingestii scăzute şi a unei
excreţii crescute poate apare hipomagnezemia.
• Simptomele deficitului de magneziu sunt: apatie, astenie musculară, uneori
tetanie şi convulsii. Deoarece acestea sunt asemănătoare cu cele din
hipocalcemie, diferenţierea se face prin determinare serică a celor doi
cationi.
• Hipermagnezemia se caracterizează prin: sete, senzaţie de căldură, anorexie,
scădere în greutate, diminuarea tonusului muscular şi a excitabilităţii
nervoase, depresie, fibrilaţie arterială.
Surse alimentare de magneziu
• Magneziul fiind un constituient al clorofilei, legumele verzi sunt o sursă
importantă (salata, spanacul, urzicile, ceapa verde, pătrunjelul, mărarul, etc).
În afară de zahăr şi grăsimi, toate alimentele conţin magneziu. Aciditatea
gastrică stimulează absorbţia, dar acidul oxalic, fitic, excesul de celuloză,
tulburările de digestie a grăsimilor reduc cantitatea absorbită, asemănător
calciului [ALE,93], [TOL,90].
 Clorul (Cl), sodiul (Na) şi potasiul(K)
• Aceste elemente minerale au roluri importante în menţinerea presiunii
osmotice şi a echilibrului acid-bază. Clorul contribuie la formarea
acidului clorhidric din sucul gastric, stimulează activitatea amilazei
salivare, facilitează transportul de dioxid de carbon şi oxigen, precum şi
eliminarea renală a ureei şi acidului uric (în carenţa accentuată sau
pierderile mari de clor poate apare azotermie).
• Sodiul este hidropigen şi prezenţa sa în cantităţi mai mari în plasmă şi
ţesuturi produce retenţie apoasă şi edeme. În schimb potasiul măreşte
eliminarea sodiului şi stimulează diureza. Potasiul mai intervine în
formarea acetilcolinei şi în transmiterea excitaţiei de la terminaţiile
nervoase la organele efectoare. El are de asemenea un rol în sinteza
proteinelor şi glicogenului celular. Când organismul se găseşte în faze de
anabolism proteic (creştere, sarcină, refacere după maladii consumptive,
etc.) necesarul de potasiu creşte. Dimpotrivă, catabolismul proteic se
însoţeşte de o accentuare a eliminării urinare de potasiu [MĂN,81],
[VAR,96], [MIN,89].

Surse alimentare de clor, sodiu şi potasiu

• Conţinutul de clor şi sodiu al produselor neprelucrate este neînsemnat.
Fructele şi legumele sunt deosebit de sărace. Cantităţi ceva mai mari se
găsesc în cereale, leguminoase şi în alimente de origine animală (carne,
ouă, lapte). De aceea, necesarul de clor şi sodiu al organismului este
asigurat prin clorura de sodiu care se adaugă în produsele alimentare.
• Potasiul intră în organism îndeosebi cu produsele de origine vegetală.
Practic, sursa reală şi principală de potasiu din alimentaţia omului o
constituie cartofii
 Sulful (S)
• Sulful intră în structura tioaminoacizilor:
metionină, cisteină şi cistină, şi prin aceştia în
celulele tuturor ţesuturilor şi umorilor. Sub forma
mucopolizaharidelor (condroitinsulfat,
mucoitinsulfat) ia parte la formarea cartilajelor,
oaselor, tendoanelor, pielii.
• În sulf sunt bogate: keratina din păr, unghii, piele,
sulfolipidele concentrate în substanţa albă a
sistemului nervos, insulina, heparina, glutationul,
tiamina, biotina, coenzima A, taurina (din acizii
biliari).
• Sulful ia parte la multiple reacţii de oxido-reducere
[ALE,93], [TOL,90].

Surse alimentare de sulf

• Sursa principală de sulf în alimentaţie o reprezintă
cisteina din brânză, carne de vită slabă, fasole,
arahide, varză, conopidă şi făină de germeni de
grâu [SEG,02].
 Microelementele Fierul
(Fe)
Siliciul
Iodul (I)
• Microelementele – cuprind o serie de (Si)

elemente chimice existente în natură Vana- Fluorul

şi care sunt prezente în cantităţi mici diul (Va) (F)

(oligoelement) în ţesuturile vii. Într-o

primă clasificare ele se împart în Seleniul Cobaltul
(Se) Micro- (Co)
esenţiale, neesenţiale şi toxice. elemen-
te

Staniul Zincul
• Se consideră că un oligoelement (St) (Zn)

trebuie să fie prezent în toate

ţesuturile sănătoase ale tuturor Nichelul
(Ni)
Molibde
nul (Mo)
animalelor. Cromul
Man-
ganul
(Cr)
(Mn)