Curs 1

Istoricul ambalajelor şi al ambalării. Legislaţie în domeniul

ambalării. Terminologie

1. Definirea noţiunii de ambalare şi preambalare

Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, concomitent cu
dezvoltarea comerţului, are loc şi diversificarea şi dezvoltarea activităţilor de ambalare şi
implicit a producţiei de ambalaje. La nivelul întregii planete, se consideră că aproximativ
99% din producţia de mărfuri se tranzacţionează în stare ambalată.
Ambalajul este un sistem fizico-chimic complex, cu funcţii multiple, care
asigură menţinerea sau, în unele cazuri, ameliorarea calităţii produsului căruia îi
este destinat. Ambalajul favorizeazã identificarea produsului, înlesnind atragerea de
cumpărători potenţiali, pe care îi învaţă cum să folosească, să păstreze produsul şi cum să
apere mediul înconjurător de poluarea produsă de ambalajele uzate sau de componenţii de
descompunere ai acestora. Din punct de vedere comercial, ambalajul permite asigurarea
în cele mai bune condiţii a manevrării, conservării, depozitării şi transportului produselor.
În ”Petit Robert” (1989), ambalajul este un “înveliş din materiale şi forme diferite în
care se ambalează un produs pentru transport sau vânzare”.
Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării propune următoarele definiţii în
“Petit glossaire de l’emballage”:
- ambalajul este obiectul destinat să învelească sau să conţină temporar un
produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării, transportului,
depozitarii sau prezentării, în vederea protejării acestora sau facilitării acestor
operaţii;
- ambalarea reprezintă operaţia de obţinere a “primului înveliş aflat în
contact direct cu produsul”.
Institutul din Marea Britanie furnizează trei direcţii în definirea ambalării
(Fratila R., 2001):

1
 - sistem coordonat de pregătire a mărfurilor pentru transport, distribuţie, vânzare
cu amănuntul si consum;
- cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, în condiţii optime şi cu
costuri minime;
- funcţie tehnico-economica, care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare.
În România, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un “mijloc”
(sau ansamblu de mijloace) destinat sa învelească un produs sau un ansamblu de
produse, pentru a le asigura protecţia temporară, din punct de vedere fizic, chimic,
mecanic şi biologic în scopul menţinerii calităţii si integrităţii acestora, în decursul
manipulării, transportului, depozitarii si desfacerii până la consumator sau până la
expirarea termenului de garanţie.
procedeu sau metoda, prin care se asigura cu ajutorul ambalajului, protecţie
temporara a produsului”.
Termeni specifici
În contextul ambalării se folosesc o serie de termeni, dintre care amintim:
Materialul de ambalare este destinat sa învelească temporar produsul ambalat;
Materialul de ambalaj este folosit pentru confecţionarea ambalajelor sau a
accesoriilor acestora.
- mediu de ambalare, produs de ambalat, preambalare, accesorii, materiale si
operaţii auxiliare ambalării etc.
Preambalarea este operaţia de ambalare a unui produs individual, în absenta
cumpărătorului, iar cantitatea de produs introdusa în ambalaj este prestabilita si nu poate
fi schimbată decât prin deschiderea sau modificarea ambalajului.
Preambalajul înşelator este preambalajul care creează impresia ca are o cantitate
mai mare decât cantitatea nominala. Se considera preambalat înşelător dacă peste 30%
din volumul ambalajului nu este ocupat cu produs sau în cazul în care în pachet exista
produs cu mai puţin de 15% decât cantităţile prevăzute de lege.
Toate preambalatele fabricate conform instrucţiunilor trebuie sa poarte
următoarele inscriptii lizibile, care sa nu poată fi şterse:
- cantitatea nominala;

2
 - o marca sau o inscripţie care sa permită identificarea ambalatorului sau a
importatorului de preambalare;
- marca e, de cel puţin 3mm, situată în acelaşi câmp vizual cu cantitatea nominala.
Aplicarea acestei mărci garantează ca preambalatul îndeplineşte cerinţele prevăzute de
instrucţiuni.
Verificarea preambalatelor se face prin eşantionare în doua etape:
- verificarea conţinutului real al fiecărui preambalat din eşantion;
- verificarea mediei conţinutului real al preambalatului din fiecare eşantion.
Clasificarea tipurilor de ambalaj

Ambalajul poate fi:

- ambalaj primar – este ambalajul care intră in contact direct cu produsul (ex. cutii
metalice, butelii de sticlă, pungi din polietilenă etc);

- ambalaj secundar – este format din unul mai multe ambalaje primare, având rol în
transport şi distribuţie (ex. cutii de carton, navete din material plastic);

- ambalaj terţiar – cuprinde mai multe ambalaje secundare (ex. paleta pentru
stivuirea cutiilor sau a baxurilor);

- ambalaj cuaternar – uşurează manipularea ambalajelor terţiare (ex. containere

metalice utilizate în transportul aerian, maritim sau feroviar).

Funcţie de construcţie, destinaţie, material, mod folosire ambalajele pot fi :

- ambalaj aerosol - este un recipient rezistent la o presiune interioară dată,
prevăzut cu o deschidere cu o valvă care asigură etanşeitatea şi distribuirea produsului
datorită presiunii din interiorul recipientului;
- ambalaj colectiv - este un ambalaj de desfacere şi de transport destinat să
cuprindă mai multe unităţi din produsul ambalat;
- ambalaj demontabil - construcţia lui permite descompunerea sa în părţi
componente şi reasamblarea sa;
- ambalaj deschis - nu este prevăzut cu capac sau alt sistem de închidere;

3
 - ambalaj de desfacere - este conceput şi realizat pentru a-şi îndeplini funcţia în
unitatea de vânzare, ajungând la consumator împreună cu produsul, fără să constituie
unitate independentă;
- ambalaj etanş - este un ambalaj închis care - după caz - nu permite schimb, între
interiorul şi exteriorul său şi invers, de apă, vapori de apă, gaze, etc.;
- ambalaj fix - a cărei construcţie nu permite demontarea şi plierea;
- ambalaj flexibil - care îşi schimbă forma şi dimensiunile la umplere şi golire;
- ambalaj intermediar - grupează un anumit număr de produse, ambalate sau nu
în ambalaje de desfacere, fără să constituie o unitate independentă de transport;
- ambalaj închis - este prevăzut cu capac sau alt sistem de închidere;
- ambalaj de inventar - este un ambalaj refolosibil, aparţinând unei anumite
întreprinderi şi supus restituirii către acea întreprindere;
- ambalaj izoterm - în interiorul căruia se asigură, pentru un timp, o
temperatură programată, independentă de temperatura mediului ambiant;
- ambalaj nerefolosibil - destinat unei singure utilizări la livrarea produsului;
- ambalaj pliabil - are o construcţie şi caracteristici care permit restrângerea sa la
un volum minim şi redarea formei corespunzătoare, volumului maxim prin pliere,
respectiv depliere;
- ambalaj portabil - prevăzut cu dispozitive pentru a fi purtat manual;
- ambalaj de prezentare - este un ambalaj de desfacere care se foloseşte, în
acelaşi timp, la prezentarea produsului, la reclamă şi la atragerea atenţiei consumatorului;
- ambalaj refolosibil - destinat utilizării repetate la livrarea unuia sau a mai
multor tipuri de produse;
- ambalaj rigid - care nu-şi schimbă forma şi dimensiunile la umplere sau după
golire;
- ambalaj semirigid - care îşi schimbă forma şi dimensiunile la umplere sau după
golire, în mică măsură;
- ambalaj stivuibil - are construcţie şi caracteristici ce permit aşezarea lui într-o
stivă stabilă, prin suprapunere de ambalaje identice;
- ambalaj skin - este format dintr-o tăviţă (din celuloză mulată, polistiren etc.) ce
conţine produsul ambalat, învelită în folie termocontractibilă;

4
 - ambalaj de transport - construit astfel, încât să îndeplinească funcţiile ca unitate
independentă de transport sau ca parte dintr-o unitate de transport paletizat sau
containerizat;
- ambalaj de uz general - permite utilizarea sa la ambalarea diferitelor tipuri de
produse;
- ambalaj de uz special - confecţionat în mod special pentru utilizarea sa în
condiţii deosebite de transport şi desfacere, fie pentru ambalarea unui anumit produs cu
caracteristici specifice. [RĂŞ, 87, p. 47]
Generalităţi privind estetica şi design-ul ambalajelor
Dezvoltarea şi modernizarea comerţului, diversificarea formelor de
comercializare au intensificat preocuparea producătorilor şi comercianţilor de a extinde
operaţiile de preambalare. Aceasta a fost posibilă datorită “exploziei” înregistrate în
industria ambalajelor (statisticile dovedesc că în S.U.A. industria ambalajelor este
comparabilă ca volum de activitate cu cea a automobilelor).
Un ambalaj de calitate trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe tehnice,
constructive, economice şi de durabilitate. La acestea s-a adăugat o nouă cerinţă, şi
anume dimensiunea estetică a ambalajelor.
Problema creării şi producerii ambalajelor nu mai ţine în mod exclusiv de
domeniul cercetării şi dezvoltării producţiei, a unor noi tehnici şi procedee de fabricaţie.
Ea devine din ce în ce mai mult legată de activităţile de stocare, expediere şi transport,
comercializare şi publicitate.
Elementele de psihologie socială, dorinţele consumatorilor şi importanţa
mesajului informaţional al ambalajului în asigurarea unei reale protecţii a acestora,
relaţiile cu publicul şi reclama, ecologia şi, nu în ultimul rând, designul sunt factori ce
determină complexitatea procesului de creare a ambalajelor.
În tratarea estetică a ambalajului trebuie să se ţină seama de existenţa unui
complex senzorial, care determină o manifestare de aprobare sau de respingere din partea
simţului estetic al fiecărui individ, de efectul emoţional declanşat de actul de cumpărare
şi de consum.
Realizarea unui ambalaje necesită cunoştinţe de design industrial, cunoştinţe de
estetică şi cunoştinţe legate psihologia de cumpărare.

5
 Estetica studiază: frumosul natural, armonia ambientului, aspectul obiectelor în
strânsă legătură cu utilitatea lor, formele de comunicare vizuală, dar mai ales creaţiile
artistice.
Prima personalitate care s-a ocupat de estetică a fost germanul Alexander
Baumgarten (1714 – 1762) care afirmă existenţa mai multor tipuri de frumos: frumos
natural, frumos artistic, la care se adaugă în prezent frumosul industrial.
Frumosul industrial – extinde noţiunea de frumos la obiectele rezultate în urma
activităţilor de producţie; realizarea frumosului industrial se face cu ajutorul design-ului
şi a esteticii industriale.
Estetica industrială este un proces de implicare a artei în realizarea produselor
industriale; ea cuprinde: elemente de proiectare, de teorie a formelor, de teorie a culorilor,
de sociologie a gusturilor.
Design-ul are ca principală semnificaţie procesul de concepere şi proiectare a
formelor produselor legate de utilitatea şi funcţionalitatea lor. Când noţiunea se referă
produsele industriale se utilizează termenul design industrial “termen contemporan ce
desemnează ansamblul de concepţii şi procedee vizând proiectarea estetică a obiectelor
de uz practic”. (Dicţionarul de artă, 1995)
Caracteristicile obiectelor realizate în urma unui proces de design industrial:
• Logica formei să corespundă întrebuinţării produsului
• Materialele şi structurile formei să fie alese având în vedere solicitările la care va
fi supus produsul în timpul funcţionării lui normale
• Realizarea obiectului să nu implice eforturi economice prea mari
• Obiectul realizat prin design industrial să fie mai uşor de folosit, manipulat,
manevrat
• Obiectul să ofere maxim de confort
• Obiectul să necesite un minim de cheltuieli pentru întreţinere sau funcţionare
Elementele esteticii ambalajelor
Ambalajele sunt privite ca produse finite de sine stătătoare, integrate în categoria
mărfurilor industriale. Pentru mărfurile industriale au fost definite următoarele elemente
ale esteticii: funcţia, forma, structura, linia, desenul, ornamentul, stilul, culoarea, simetria,
proporţia, armonia şi contrastul.

6
 Deoarece proprietăţile estetice au un puternic caracter subiectiv, s-a căutat
reducerea acestui subiectivism pentru a putea aprecia şi compara concret mărfuri similare
produse de firme concurente. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul relaţiilor care se
stabilesc între elementele esteticii şi celelalte categorii de proprietăţi ale mărfurilor
industriale:
- relaţii cu tectonica produsului includ raporturile formă – funcţie, formă –
material, formă – mediu ambiant;
- relaţii cu elementele ergonomice cuprind relaţiile om – produs;
- relaţii între aspectul şi finisarea suprafeţelor şi marca de fabrică ce
individualizează produsul şi îl deosebeşte de alte produse similare;
- relaţii cu grafica ambalajului de prezentare a produsului.
Pentru ambalaje, elementele particulare ale esteticii sunt considerate: forma,
desenul (grafica), culoarea, simetria, armonia şi contrastul.
Forma ambalajului - se referă la figura spaţială care are o anumită semnificaţie.
Se constată că forma a evoluat în timp, în strânsă legătură cu dezvoltarea tehnicii;
astfel, s-a trecut de la forme greoaie, încărcate, la forme simple, elegante şi raţionale. În
cadrul tendinţei actuale de simplificare a formelor ambalajelor se urmăreşte:
– Conceperea unor forme uşor perceptibile
– Conceperea unor forme logice, inteligibile
– Conceperea unor forme cu o maximă valoare informaţională
Forma ambalajelor a devenit astăzi un element de înnoire şi diversificare, de
creştere a competitivităţii mărfurilor alimentare pe piaţă, în condiţiile unor diferenţe mici
în ceea ce priveşte celelalte caracteristici tehnico-economice.
Se remarcă, de exemplu, preocuparea modernă de a adapta forma ambalajelor la
întrebuinţări suplimentare:
– ambalajele unor produse alimentare pentru copii (zaharoase, băuturi
răcoritoare) se pot folosi şi ca jucării;
– unele ambalaje din carton sau plastic îmbracă forma unor genţi care
servesc la transportul sticlelor sau cutiilor metalice;
– ambalajele din material plastic pentru lapte pot fi ulterior folosite drept
căni.

7
 Desenul (grafica) ambalajului – este un element estetic important pentru
ambalaje, care, alături de culoare, determină în mod semnificativ aspectul final. Grafica
este esenţială în formarea imaginii estetice a ambalajului.
Grafica cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganelor şi simbolurilor ce
contribuie la impactul iniţial pe care un produs prin ambalajul său îl are asupra
consumatorilor şi joacă un rol important în comunicarea de informaţii şi impresii despre
produs.
Stiluri de grafică:
 Grafica modernă - urmăreşte crearea unei exprimări simbolice,
schematizate, simplu de înţeles şi de reţinut;
 Grafica comercială - sugerează, prin fotografii, desene şi diferite alte
mijloace, caracteristicile produsului, utilitatea, destinaţia;
 Grafica umoristică - la care în soluţia estetică se includ caricaturi sau alte
elemente similare ce apropie produsul de consumator.
Caracteristicile graficii ambalajelor moderne pentru produsele alimentare:
 grafică simplă, dar expresivă
 grafică ce prezintă produsul într-un mod atrăgător
 duce la remarcarea produsului
 declanşează efectul de cumpărare
 stimulează imaginaţia
Grafica ambalajului ajută la realizarea funcţiei de informare şi promovare a
produsului prin corelarea imaginii cu textul publicitar şi cu coloristica. Unii autori
consideră că textul publicitar trebuie redus la minimum, funcţia comunicării informaţiilor
trebuind să fie preluată de coloristică, de simboluri şi de forma ambalajelor.
Efectul de reclamă al ambalajelor este completat de marca de fabricaţie, care
trebuie să facă parte în mod obligatoriu din grafica ambalajului.
Simetria ambalajului - este expresia unor raporturi de mărime şi formă, de ordine
şi dispunere, de potrivire şi concordanţă existente la analiza unui ambalaj.
Ambalajele simetrice sunt avantajoase din punct de vedere al realizării practice
(formă regulată, consumuri mai mici de materiale, posibilităţi de grupare a mai multor
ambalaje, de paletizare şi optimizare a producţiei şi a transportului).

8
 Dezavantaje ale ambalajelor simetrice:
– asemănătoare cu ale altor produse, se pot confunda
– necesită un efort mai mare de individualizare prin culoare, desen, plasarea
informaţiei, mărimea literelor, etc.

Armonia şi contrastul ambalajelor

Armonia este o categorie estetică complexă, ce include parţial sau total, celelalte
proprietăţi estetice, având ca scop prezentarea ambalajului produsului sub formă
atrăgătoare care, însă, să sugereze şi utilitatea şi funcţionalitatea lui. Armonia este
considerată ca efect al frumosului.
Contrastul este o categorie estetică ce se referă la variaţie, constituind un element
ce stimulează percepţia. Contrastul înlătură monotonia şi conferă unicitate ambalajului.
Prin utilizarea contrastului se urmăreşte obţinerea unui efect pozitiv, de
evidenţiere a unor elemente constitutive ale ambalajului.
Contrastul poate fi:
– Contrast cromatic rezultat din combinaţia a mai multor culori contrastante
– Contrast al formei rezultat din îmbinarea de forme diferite, de exemplu
variaţii de diametru
– Contrast de materiale, dacă ambalajul este realizat din combinarea de
materiale de ambalare diferite
Culoarea – element estetic definitoriu în ambalarea mărfurilor
Culoarea apare ca unul din cele mai importante elemente ale esteticii. Din cele
mai vechi timpuri, omul s-a folosit de culoare, i-a atribuit cele mai interesante
semnificaţii şi chiar puteri magice, dar cercetarea ştiinţifică a culorilor începe abia în
secolul al XVII-lea şi va lua o amploare deosebită în secolele următoare, o dată cu
dezvoltarea industriei coloranţilor, industriei textile şi pielăriei, construcţiilor etc.
Disciplina care studiază astăzi teoria şi practica culorii poartă numele de cromatologie.
Actualmente, culoarea folosită adecvat este un element esenţial ce defineşte
valoarea estetică a produselor industriale.
Privită din punct de vedere estetic, culoarea este o caracteristică de mare
importanţă în cadrul procesului de înnoire şi diversificare a gamei sortimentale de

9
ambalaje. Acest lucru se datorează efectelor fiziologice şi psihologice pe care culorile le
au asupra oamenilor.
Astfel, culorile calde (roşu, portocaliu, galben) sugerează apropierea în spaţiu,
determină o uşoară creştere a presiunii sangvine şi intensificarea respiraţiei. Culorile reci
(albastru, verde, violet) dau impresia de depărtare, duc la scăderea presiunii sangvine şi
provoacă o stare de depresie, de descurajare.
Factorii care influenţează aprecierea culorilor sunt: compoziţia şi intensitatea
luminii, fondul şi structura suprafeţei. Astfel, la lumina becului cu incandescenţă,
galbenul se vede mai intens, roşul mai deschis, iar albastrul mai întunecat.
La lumina solară culorile se văd mai palide şi albicioase; la scăderea intensităţii
luminii, culorile se percep mai greu, unele din ele nu se mai pot observa sub un anumit
prag al intensităţii luminoase. Prima culoare care „dispare” este roşul, apoi galbenul.
Pe un fond închis (gri, negru), culorile deschise apar foarte clar; pe un fond
albastru, produsele de culoare roşie se văd galben- portocalii.
Când structura suprafeţei este netedă, lucioasă, culorile devin mai luminoase, iar
când structura suprafeţei este aspră, culorile se văd mai întunecate.
Preferinţa pentru culori este condiţionată nu numai de legi ale percepţiei, ci şi de
convingeri şi de predilecţii personale. În afară de valoarea afectivă, deoarece toate
produsele cumpărate sunt colorate, culoarea are şi o mare valoare economică.
În consecinţă, pe lângă simbolul de marcă, culoarea constituie cu siguranţă al
doilea element de importanţă în identificarea ambalajului în context internaţional.
Galbenul pentru Kodak, culoarea roşie pentru Coca-Cola sau albastrul pentru Gauloises
au o pondere majoră (uneori peste 50%) din imaginea mărcii. Culoarea este unul din cele
mai importante mijloace pe care-l deţin designerii pentru a face din ambalaj o unealtă
efectivă de comunicare. Dar înainte de a decide folosirea unor culori, trebuie să se
cunoască efectul acestora şi mecanismul perceperii lor. Culoarea ambalajului face un
produs mai mult sau mai puţin agresiv, mai feminin sau mai masculin, mai ieftin sau mai
scump, mai călduros sau mai rece. De la alegerea unei culori pentru caracteristicile sale
intrinseci trecem la cea care va fi condusă de o grijă determinată: aceea de a vinde, prin
care facem un pas important, intervenind cu o motivare.
Culoarea va fi un element de vânzare, impunându-se mai întâi alegerii
cumpărătorului prin seducţia sa. Fabricantul a simţit această valoare şi o utilizează din ce
în ce mai mult pentru scopurile sale comerciale. Culoarea este astfel o necesitate vitală,

10
peste tot ea işi revendică drepturile. Obiectele prezentate într-un magazin trebuie să
atragă şi să reţină atenţia, trebuie să se impună mai întâi privirii, pe urmă minţii prin
aspectul lor, adică prin formă şi culoare.
Este foarte dificil a prescrie reguli de folosire a culorilor în domeniul ambalajelor,
reguli care, de altfel, par să nu existe. Se poate admite şi trebuie reţinut faptul că anumite
culori (gri, maro) sunt cel mai des defavorabile sau că anumite culori permit diferenţierea
articolelor de lux faţă de celelalte: violetul, carminul, purpuriul. Mai sigur este faptul că
anumite culori nu trebuie recomandate pe anumite pieţe unde, din anumite motive de
tradiţie, cultură, religie sau politică, nu favorizează desfacerea.
Astfel, în China nu se pot vinde obiecte albe căci este culoarea doliului, a tristeţii,
a morţii. Albastrul este culoarea supărării, dar ambele culori sunt apreciate în Grecia.
Chinezii însă admit un raport între culori şi organele corpului: pancreasul şi glanda renală
sunt sub semnul violetului, ficatul al indigoului, organele nutriţiei al verdelui, inima şi
creierul al galbenului, sistemul nervos al portocaliului.
În Pakistan, Israel, Venezuela, culoarea galbenă nu este simpatizată. În SUA,
roşul este simbolul curăţeniei, în timp ce englezii sunt de părere contrară. În Suedia,
albastrul simbolizează bărbăţia, în timp ce în Olanda el simbolizează feminitatea. În
Italia, ţara însorită, roşul este culoarea preferată, în timp ce în Anglia, Suedia, Olanda se
preferă albastrul şi auriul.
Culoarea cea mai vizibilă este galbenul auriu, urmează roşul şi verdele. Albastrul
închis, griul şi maronul sunt cel mai puţin capabile de a crea un apel. În concluzie,
alegerea culorii unui ambalaj trebuie să se facă în funcţie de natura obiectului, de locul de
vânzare preferenţial şi de clientela medie.
Sunt câteva lucruri evidente şi care nu trebuie scăpate cu vederea. Mai întâi,
culoarea este înainte de orice o senzaţie, ea presupune o stare de spirit, provoacă o reacţie
imediată a organismului şi psihicului. Primul rol al ambalajului va fi acela de a atrage
atenţia. Se va alege deci culoarea suficient de vizibilă, ţinând cont de faptul că produsele
stau alături de cele concurente, nu sunt niciodată izolate, iar produsele care le înconjoară
sunt la fel de colorate şi concepute în acelaşi scop.
Orice armonizare insuficientă între forma şi culoarea produselor are repercursiuni
deosebite în viaţa oamenilor. S-au facut studii interesante asupra modului în care
consumatorii preferă să fie colorate produsele. S-au obţinut rezultate care relevă faptul că

11
preferinţele pentru anumite culori diferă după vârstă, ocupaţie, regiune, tradiţii chiar şi
aspecte legate de educaţie.
Orice rezolvare superficială, care nu ţine seama de destinaţia produsului, zona
geografică de folosinţă etc. generează pagube materiale şi spirituale atât în cadrul
producţiei cât şi al consumului.
Efectele culorilor la consumatori
Roşul este o culoare care atrage privirea, reţine atenţia. El simbolizează forţa,
pasiunea, sugerează forţă şi vigoare, îndeamnă la acţiune şi dinamism. Dar roşul trebuie
folosit cu multă atenţie. Un roşu prea închis, sângeriu sau purpuriu, poate provoca
agitaţie necontrolată şi chiar stări depresive.
Un exmplu foarte relevant în care s-a folosit culoarea roşie cu un efect garantat
este cel al firmei Coca-Cola. Recunoaştem cu toţii culoarea înconfundabilă a emblemei
Coca-Cola care este de un roşu intens, nu foarte deschis, dar nici închis, o culoare care
inspiră tinereţe şi bună dispoziţie. Produsele gen cafea, ciocolată, băuturi revigorante
(Red Bull) se folosesc des de culoarea roşie şi de semnificaţiile ei.
Portocaliul înviorează, dă impresia de curăţenie şi intimitate. Portocaliul este o
culoare caldă, stimulatoare emotiv, ea măreşte sociabilitatea şi favorizează comunicarea.
Verdele este în general o culoare tonică, dar şi cea mai pretenţioasă şi ambiguă
dintre culori. Verdele este asociat cu prospeţimea, este culoarea ecologiei, de aceea este
folosit des la produsele de curăţenie. Verdele pal dă impresia de delicateţe, un verde auriu
sugerează energie, verdele gălbui – oboseala, iar verdele închis boală şi deprimare. Se
foloseşte în general la produsele care contin multă clorofilă sau alte vegetale. (iaurtul
Activia, care conţine germeni de grâu şi fibre vegetale)
Rozul pal indică feminitate şi delicatete. Un roz mai accentuat dă impresia de
intimidate şi distincţie. Această culoare se foloseşte în general în ambalarea produselor
alimentare pentru copii, a dulciurilor şi a cosmeticelor.
Galbenul este o culoare tinerească, un galben-măsliniu sugerează însă
descompunerea şi deprimă. Galbenul este des folosit pentru că este o culoare de
semnalizare, folosită şi în semnele de circulaţie. Îl întâlnim pe bulinele de preţ
recomandat sau când este vorba de preţuri speciale (2,5l la preţ de 2l). În combinaţie cu
roşu sau negru se realizează acel contrast menit să atragă atenţia asupra unei promoţii sau
reduceri de preţ.

12
 “M”-ul galben cu design special este distinctiv pentru lanţul de magazine
Mc'Donald. Alegerea este inspirată pentru orice fast-food, pentru că galbenul nu numai că
este o culoare care avertizează, dar are rol şi în ameliorarea digestiei.
Albastrul deschis este culoarea seninătăţii şi linistii, dar albastrul prea închis
poate fi deprimant.
Negrul este culoare de doliu, dar când este şlefuit şi i se da luciu poate sugera
foarte bine eleganţa şi distincţia.
Bronzul este o culoare universală simbolizând solidaritatea şi durabilitatea. El nu
este niciodată vulgar sau brutal.
Argintiul este folosit în industria alimentară mai ales la produsele dietetice, cum
ar fi băuturile light, fără zahăr.
Albul combinat în special cu albastru, dă impresia de prospeţime şi puritate.
Această culoare este mai ales folosită în cazul produselor lactate pentru a sugera un
produs igienic şi proaspăt. Alte culori folosite pe ambalajul acestor produse au rolul de a
elimina monotonia şi sunt de regulă în nuanţe pastelate.
Există şi culori “nobile”, cum ar fi auriul, argintiul, purpuriul, albastru închis
intens, care de regulă indică nivelul premium al unui produs. Violetul – tot o culoare
nobilă - este cel mai puţin indicat pentru semnalizarea unui produs pentru că – spun cei
care au studiat efectul culorilor - el este agreat doar de persoanele care au atins un anumit
nivel spiritual, este o culoare prea rafinată pentru publicul larg.

13