Curs 13.

Optimizarea ambalajelor

Optimizarea ambalajului pentru un produs dat se face având în vedere următoarele:

definitivarea cerinţelor, stabilirea tipului de ambalaj, stabilirea ambalajului optim, stabilirea
materialului pentru ambalaj, stabilirea metodei de ambalare, stabilirea tehnologiei de fabricare,
marcare.
Ambalajul optim se recomandă a se alege din gama de ambalaje standardizate.
Concomitent cu diversificarea gamei sortimentale a produselor şi ridicarea calităţii
acestora, ambalajul de prezentare şi desfacere câştigă în importanţă devenind ghidul principal de
orientare şi decizie a partenerilor de contract în alegerea calităţii şi competitivităţii produselor .
Realitatea comercială arată că numai în condiţiile în care între calitatea produsului şi
calitatea recomandată de ambalaj există concordanţă, produsul respectiv are succes pe piaţă
întrunind aprecierea unanimă a consumatorilor.
Pe parcursul procesului complex: producţie – circulaţie - consum, produsul alimentar
poate fi supus acţiunii unor factori interni şi externi , a căror prezenţă generează uzura fizică şi
morală.
“Uzura fizică” a mărfurilor se referă la degradarea ambalajelor ca urmare a acţiunii
factorilor fizici, chimici, biologici etc.
În ceea ce priveşte “uzura morală”, aceasta se referă la scăderea interesului
consumatorilor, ceea ce duce la încetinirea procesului de vânzare. Sub acest aspect, ambalajul
reprezintă unul dintre factorii care au menirea de a crea condiţii în ceea ce priveşte frânarea
uzurii fizice, dar şi a celei morale. Temeinicia acestei afirmaţii este justificată şi de faptul că
ponderea alimentelor care se ambalează a crescut continuu şi are tendinţa să se extindă din ce în
ce mai mult pe măsura dezvoltării cercetărilor tehnico-ştiinţifice în acest domeniu.
Preambalarea alimentelor a devenit o necesitate socială tot mai evidentă a societăţii
moderne, alimentaţia oamenilor ajungând să depindă aproape exclusiv de hrană preparată parţial
sau integral de o industrie consacrată acestui scop.
Ambalajul trebuie să reducă minim posibil pagubele provenite din riscurile de
manipulare, încărcare, descărcare, transport, depozitare, distribuţie sau cauzate de factori
climatici, chimici, fizici, biologici etc.

1
 Alături de caracteristicile funcţionale, care asigură păstrarea calitativă şi cantitativă a
produselor, ambalajul trebuie să corespundă şi din punct de vedere economic.
Un ambalaj optim trebuie să protejeze bine produsul, să fie uşor şi ieftin, iar
caracteristicile sale tehnice trebuie să faciliteze operaţiile de manipulare, transport şi stocare şi
totodată să reprezinte, prin modul în care este conceput, un instrument eficient de marketing.
Tendinţe de dezvoltare a ambalajelor pentru produsele alimentare
Conjunctura actuală a influenţat si tendinţele in dezvoltarea ambalajelor. Astfel, se tinde
spre simplificarea acestora şi ameliorarea calităţii, determinate de criza de materii prime, energie
şi materiale, de problemele ecologice şi exigenţele consumatorilor. In general, se apreciază că
trebuie creat un astfel de ambalaj pentru produsul alimentar, care să permită îndeplinirea in cele
mai bune condiţii a tuturor funcţiilor sale. Specialiştii în domeniu combat ideea unei economii pe
seama ambalajelor, atunci când funcţiile de protecţie, de raţionalizare, de promovare şi estetice
nu pot fi îndeplinite in mod corespunzător.
În ţările dezvoltate, cu tradiţie îndelungată în producerea ambalajelor, ambalajul este
considerat ca parte integrantă a produselor de înaltă calitate. Consumatorii sunt dispuşi să
plătească mai mult pentru a avea un produs mai bun, pentru un asemenea produs , modul de
ambalare, ambalajul în sine, având o importanţă deosebită. De altfel, în costul produsului
ambalat, costul ambalajului variază de la mai puţin de 5% din valoarea produsului până la 6-10%
sau chiar 15 % din acesta.
Preocupările evidente sunt îndreptate către crearea materialelor complexe de ambalaj,
multiplicarea şi combinarea confecţiilor de ambalaje, de mare eficacitate şi cu consum specific
tot mai mic de material de ambalaj, pe unitatea de masă a produsului alimentar comercializat.

4.3. Reglementări U.E. referitoare la ambalajele pentru produsele alimentare

Ambalajele produselor alimentare care circulă în statele UE trebuie să satisfacă cerinţe
referitoare la gradul de satisfacere a cerinţelor consumatorilor privind calitatea, siguranţa,
comoditatea şi costul ei şi în funcţie de efectul lor asupra mediului. În acest sens, statele membre
ale UE au prevăzut:
 promovarea ambalajelor standard care facilitează reutilizarea lor;
 favorizarea producţiei de ambalaje reduse, volumul şi necesarul ambalajelor fiind
limitate.

2
  eliminarea discriminărilor dintre ambalaje noi şi cele recuperate;
 fabricarea de produse specifice care permit utilizarea de ambalaje obţinute din materiale
reciclate.
Statele membre UE vor exclude de pe piaţă ambalajele care nu sunt recuperabile sau
reciclabile. Instrumentele economice care promovează recuperarea ambalajelor şi a deşeurilor
provenite de la acestea sunt adoptate în funcţie de specificul fiecărei ţări, iar gestionarea
deşeurilor, îmbunătăţirea tehnicilor de reciclare şi utilizarea în acelaşi domeniu sau în altul a
materialelor reciclabile sunt probleme comune tuturor statelor UE.
Se impune, bineînţeles, educaţia riguroasă a consumatorilor, ca şi adoptarea unor legi, a
unor norme sanitare clare care să asigure protecţia acestora, în condiţiile în care relaţia complexă
produs – ambalaj – mediu - consumator a dobândit noi valenţe în ultimii ani. Ambalajele nu
trebuie să constituie surse de periclitare a sănătăţii consumatorilor, prin interacţiunea pe care o
pot declanşa în contact cu produsele, în special cu cele alimentare. Drept pentru care, legislaţia
europeană cu privire la materialele şi obiectele destinate a veni în contact cu mărfurile alimentare
este cuprinzătoare.
În ţara noastră în cadrul Normelor igienico-sanitare pentru alimente, aprobate prin
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 975, aprilie 1998 se menţionează:
- materialele din care se confecţionează ambalajele să aibă grad ridicat de stabilitate
fizico-chimică, care să nu permită cedarea, în timpul utilizării, a substanţelor străine peste
limitele admise;
- cernelurile şi coloranţii folosiţi la imprimarea şi colorarea materialelor de ambalaj care
vin în contact cu produsul alimentar să fie avizate de Ministerul Sănătăţii;
- nu este admis contactul direct al alimentelor cu partea colorată sau imprimată a
ambalajului;
- ambalajul să nu confere toxicitate produsului alimentar cu care vine în contact;
- ambalajul să nu influenţeze caracteristicile organoleptice, fizico-chimice sau valoarea
nutritivă a produsului alimentar cu care vine în contact în timpul prelucrării, manipulării,
transportului sau păstrării acestuia.

4.4. Indicatori economici de apreciere ai ambalajelor

3
Aşa cum se preciza anterior, ambalajele pot fi privite ca produse finite pentru care s-au cheltuit
resurse materiale, financiare şi economice. În practica comercială ambalajele au un regim special
de circulaţie, de apreciere şi de recuperare, în vederea refolosirii lor.
Aprecierea economică a ambalajelor se face prin 5 categorii de indicatori tehnico –
economici:
Indicatori spaţiali (de volum)
Aceştia reflectă gradul de utilizare a spaţiului de depozitare şi de transport. Sunt apreciate
acele ambalaje care:
 are un volum util cât mai mare în raport cu volumul propriu;
 ocupă un spaţiu cât mai redus când se află în stare pliată sau demontată, în raport cu
volumul în stare montată;
 foloseşte cât mai complet suprafaţa paletului de transport sau suprafaţa de depozitare
 are o suprafaţă cât mai mică în raport cu volumul său interior, respectiv cu masa
ambalată.
În tabelul 4.1. sunt prezentate relaţiile de calcul pentru cei mai importanţi indicatori
spaţiali ai ambalajelor:

Tabel 4.1. Indicatori spaţiali ai ambalajelor

Denumirea indicatorului Relaţia de calcul
Volumul util (Vu) Vi
Vu   100
Vg
Volumul de depozitare (Vd) Vr
Vd   100
Vg
Suprafaţa exterioară în raport Se
S
cu capacitatea de încărcare Qa
Suprafaţa exterioară în raport S
cu volumul interior S e
Vi
Suprafaţa exterioară în raport S
cu numărul de produse S e
n
conţinute

Semnificaţia mărimilor care apar în relaţiile de calcul este:

Vi - volumul interior al ambalajului (dm3)
Vg - volumul de gabarit (exterior) al ambalajului
Vr - volumul de gabarit al ambalajului, redus prin pliere
sau demontare
4
Se - suprafaţa exterioară a ambalajului (dm2)
Qa - capacitatea de încărcare a ambalajului (masa
ambalajului şi a produsului ambalat) (kg)
n - numărul de produse conţinute în ambalaj
Indicatori de masă
Indicatorii de masă permit compararea ambalajelor din punct de vedere al masei cu
volumul interior al ambalajului, cu masa conţinutului şi cu numărul unităţilor cuprinse în
ambalaj.
Este apreciat acel ambalaj care are masa proprie cât mai mică în raport cu celelalte
elemente de referinţă precizate mai sus.
Ca şi în cazul indicatorilor spaţiali, sunt precizaţi în tabelul 4.2. cei mai importanţi
indicatori de masă ai ambalajelor:

Tabel 4.2. Indicatori de masă ai ambalajelor

Denumirea indicatorului Relaţia de calcul
Masa utilă în raport cu M
capacitatea de încărcare M u  a  100
Qa
Masa utilă în raport cu M
volumul interior Mu  a
Vi
Masa utilă în raport cu M
numărul de produse din Mu  a
n
ambalaj
Masa utilă netă Ma
Mn   100
M a  Qa

Ma - masa ambalajului gol (kg)

Indicatori de consum
Aceşti indicatori urmăresc compararea ambalajelor din punctul de vedere al consumului
de materiale necesare fabricării ambalajului. Un ambalaj este cu atât mai economic cu cât
necesită un consum mai mic de materiale în raport cu volumul interior al ambalajului, cu masa
conţinutului şi cu numărul de unităţi cuprinse în ambalaj.
Indicatori de productivitate a muncii
Indicatorii de productivitate a muncii caracterizează operaţia de ambalare şi dau
posibilitatea de a compara ambalajele din punctul de vedere al capacităţii acestora de a fi

5
umplute cu produsul ambalat. Pentru a determina indicatorii de productivitate a muncii sunt
necesare informaţii despre cantitatea (volumul sau numărul de produse) ambalată pe schimb,
numărul de lucrători şi durata unui schimb.
Indicatori de apreciere a costurilor
Orice activitate economică se apreciază prin intermediul cheltuielilor (costurilor)
implicate.
Indicatorii de apreciere a costurilor permit compararea ambalajelor din punct de vedere al
cheltuielilor totale ale ambalajului şi ale operaţiei de ambalare, ţinând cont de numărul de
circuite efectuate de ambalajele refolosibile.
Un ambalaj este cu atât mai apreciat cu cât cheltuielile totale de ambalaj şi ambalare sunt
mai reduse în raport cu preţul produsului ambalat, cu masa conţinutului sau cu volumul interior
al ambalajului.
În cazul ambalajelor refolosibile, principalul indicator de apreciere a costului se
calculează cu relaţia:

Ca
 Cm  C0
C N  100 (4.1.)
Cp

în care:
Ca - costul ambalajului propriu-zis
Cm - costul materialelor auxiliare de ambalare
C0 - costul operaţiilor de ambalare
N - numărul minim de circuite prevăzute a fi efectuate pentru ambalajul respectiv
Cp - costul produsului ambalat