Curs 4

MATERIALE UTILIZATE PENTRU AMBALARE

La fabricarea ambalajelor se foloseşte o gamă variată de materiale cu

proprietăţi diferite, ce corespund cerinţelor impuse ambalajelor şi care sunt
potrivite uneia sau alteia dintre grupele de mărfuri ce necesită ambalare.
Materialele pentru ambalaje se împart în 3 grupe în funcţie de tipul ambalajului ce
se fabrică din ele, astfel:
1. materiale pentru ambalaje exterioare ;
2. materiale de protecţie, amplasate între produsul ambalat şi ambalajul
exterior (materiale de umplutură ) ;
3. materiale pentru ambalaje de prezentare .
Alegerea unui material de ambalare se face ţinând cont de gradul de protecţie pe
care îl asigură produsului, posibilităţile de transport, capacitatea de a îndeplini
funcţia de promovare a vânzărilor şi ponderea costului ambalajului în cadrul
costului total al produsului.
Materialele pentru ambalarea alimentelor pot fi clasificate în două grupe
principale, în funcţie de perioada de timp de când sunt utilizate:
- materiale clasice de ambalare
- materiale moderne de ambalare
Materiale clasice de ambalare

STICLA
MATERIALE METALICE
MATERIALE CELULOZICE
MATERIALE PLASTICE
MATERIALE COMPLEXE
1
Sticla ca material de ambalare
Sticla este considerată materialul ideal pentru ambalaje datorită
caracteristicilor sale şi a avantajelor pe care le oferă ca ambalaj; fiind utilizată cu
precădere la ambalarea produselor lichide sau vâscoase.
Este utilizată pe scară largă în domeniul alimentar, dar şi în industria farmaceutică,
la ambalarea produselor chimice etc.
Avantajele utilizării sticlei ca material de ambalare sunt următoarele :
- Este impermeabilă la gaze, vapori, lichide ;
- Este inertă din punct de vedere chimic faţă de produsele alimentare şi nu pune
probleme de compatibilitate cu produsul ambalat ;
- Este un material igienic, uşor de spălat şi care suportă sterilizarea ;
- Nu transmite şi nu modifică gustul alimentelor ;
- Este transparentă, permiţând vizualizarea produselor ;
- Poate fi colorată, aducând astfel o protecţie suplimentară a produsului împotriva
radiaţiilor ultraviolete ;
- Este un material rigid care poate fii realizat în forme variate ;
- Are o bună rezistenţă la presiuni interne ridicate, fiind utilizată la ambalarea
unor băuturi ca: şampanie, cidru etc. ;
- Este reciclabilă, nu poluează mediul;
- Se poate inscripţiona uşor prin ataşarea de etichete.
Reactivitatea chimică a sticlei este foarte scăzută ea fiind inertă faţă de cea mai
mare parte a substanţelor chimice şi mărfurilor cunoscute. Singura substanţă care
reacţionează cu sticla este acidul fluorhidric.
Utilizarea sticlei ca material de ambalaj prezintă şi dezavantaje legate de :
- Rezistentă la şoc mecanic, rezultând dificultăţi în transport şi depozitare ;
- Rezistenţă scăzută la şoc termic ;
- Masă proprie mare.
2
 Având în vedere faptul că sticla intră în contact direct cu mărfurile alimentare,
ambalajele din sticlă fac subiectul unor prevederi obligatorii în vederea protecţiei
sănătăţii consumatorilor. În urma cercetărilor efectuate s-a reuşit obţinerea sticlei
incasabile, a celei rezistente la şoc termic, precum şi a sticlei uşoare (cu masa de
2-4 ori mai uşoara decât sticla obişnuită).
Material plastic anorganic amorf, transparent, insolubil în apă, rezistent la
acţiunea acizilor şi bazelor, dar fragil la şoc mecanic sau termic; se obţine prin
topirea la temperatură ridicată (1500°C) a materiilor prime bogate în siliciu (nisip,
silex sau cuarţ) împreună cu piatră de var, carbonat de sodiu sau potasiu şi
materiale auxiliare, care sunt oxizi ai metalelor magneziu, aluminiu, plumb, zinc,
bariu, bor, potasiu, litiu, fier, crom, nichel etc., topire urmată de răcire până la stare
rigidă fără cristalizare;deşi este adesea privită ca un material produs de om, sticla
s-a format pe cale naturală, din elemente ale scoarţei terestre, cu mult înainte ca
globul terestru să fie populat.
Compoziţia sticlei
Material transparent – elementul care conferă transparenţa sticlei este oxidul de
siliciu, dar, fiind foarte refractar, este ajutat de un metal care se topeşte (fondant)
pentru a facilita trecerea sa la starea sticloasă prin reducerea temperaturii de topire
a amestecului.
Principalul fondant – oxidul de sodiu introdus în compoziţie prin carbonat de
sodiu sau sulfat de sodiu.
În compoziţie – stabilizator – cei mai utilizaţi stabilizatori fiind carbonaţii de
calciu şi de magneziu (calcarul şi dolomitul) care previn dizolvarea sticlei în apă.
Sticla nu este nici solid şi nici lichid. Deşi are multe din proprietăţile unui
solid este de fapt un lichid foarte vâscos. Cu toate că la temperatura ambiantă are
caracteristicile unui solid, sticla este un lichid suprarăcit şi curge extrem de încet
chiar şi la această temperatură în perioade mari de timp.
3
 Este prelucrată în stare vâscoasă după topire, într-un interval de temperatură
în care vâscozitatea variază mult. Sticla se aduce şi se menţine uşor la temperatura
de lucru dorită, dar trebuie să se evite un fenomen oricând posibil şi anume,
cristalizarea parţială a masei topite, cunoscută mai ales sub numele de
devritificare.

PROPRIETĂŢILE STICLEI
Proprietăţile fizico-mecanice:
- fragilitatea
- rezistenţa la presiunea internă
- rezistenţa la solicitare verticală
- rezistenţa la impact (lovire)
- rezistenţa la zgâriere şi julire
- rigiditatea
- greutatea
Proprietăţile chimice:
- acţiunea soluţiilor cu caracter acid
- acţiunea soluţiilor alcaline
- acţiunea soluţiilor neutre

Proprietăţile termice ale sticlei:

- rezistenţa la şoc termic
- determinare rezistenţă la spargere
Proprietăţile optice:

4
- transparenţa
- absorbţia în vizibil
- absorbţia în ultraviolet
- absorbţia radiaţiilor X

Tipuri de sticlă

Sticla silicică – cu conţinut ridicat de SiO2 are punctul de topire foarte

ridicat, fiind obţinută prin topire la temperatură foarte ridicată (1723°C). Este
rezistentă la acizii slabi concentraţi cu excepţia HF. Se utilizează pentru aplicaţii
speciale, incluzând unele sticle de laborator.
Sticla calco-sodică – reprezintă cca. 90% din întreaga producţie fiind folosită
pentru confecţionarea recipientelor care nu necesită rezistenţă termică şi
durabilitate chimică excepţionale – la confecţionarea buteliilor.
Sticla boro-silicică – se obţine prin înlocuirea oxizilor metalelor alcaline cu
oxid boric astfel încât să conţină cca. 6% bor – la confecţionarea recipientelor care
se introduc în cuptor cu produsele obţinute.
Sticla silico-calco-sodică – are rezistenţă chimică mai mică şi este folosită
pentru confecţionarea de pahare şi flacoane din sticlă.
Sticla alumino-silicică – conţine aluminiu în cantitate mică şi este mai
rezistentă din punct de vedere chimic.
În funcţie de culoare:
Sticla incoloră – nu trebuie să conţină oxizi de fier decât în cantităţi
nesemnificative

5
 Sticla semialbă – nu mai poate fi decolorată, ea conţine între 0,08-0,15% oxid
de fier. Culoarea sa variază între albastru (butelii pentru apă minerală) şi galben
(butelii pentru vin alb)
Sticla verde deschis şi verde închis – destinată confecţionării buteliilor pentru
şampanie conţine 0,8-1,2%, respectiv 2-2,5% oxid de fier. Pentru culoarea verde
smarald – săruri sau oxid de crom. Culoarea verde – adăugarea de combinaţii de
oxizi de fier, mangan, crom şi nichel
Sticla brună sau ambră – specifică buteliilor pentru bere – adaos de fier, dar nu
sub formă de oxizi, ci sub formă de sulfuri sau polisulfuri.
Sticla galben-închis (frunze moarte) – caracteristică buteliilor pentru vin roşu
derivă din sticla verde deschis prin adaosul unei cantităţi mai mari de oxid de
mangan.
Culoarea sticlei, agenţii de colorare şi utilizările sticlei
Culoarea sticlei Agenţi de colorare Utilizare
- butelii pentru lapte,
0,02 – 0,08% Fe2O3 sau CeO2,sucuri, apă minerală
Incoloră (albă)
TiO2 - borcane pentru
conserve de legume şi fructe
- butelii albastre pentru
Semialbă
apă minerală
(albastru- 0,08 – 0,15% Fe2O3
- butelii galbene pentru
galben)
vin alb
- butelii pentru şampanie,
Verde deschis 0,8 – 1,2% Fe2O3
bere, vin
Cr2O3, V2O3
Verde - butelii pentru vin, bere
Fe2O3 + Cr2O3 + CuO
Verde închis 2-2,5% Fe2O3 - butelii pentru şampanie
Galben închis MnO2 - butelii pentru bere, vin

6
(chihlimbar) roşu
MnO, MnO + Fe2O3
Brună, ambră TiO2 + Fe2O3 - butelii pentru bere
MnO + CeO2, polisulfuri