Sunteți pe pagina 1din 12

Ambalajul -; factor al calitatii si competitivitatii alimentelor procesate

Dezvoltarea si perfectionarea activitatii in domeniul tehnicii si economiei ambalajelor se impune astazi ca o necesitate
obiectiva datorita dezvoltarii si diversificarii productiei si a consumului de bunuri, sporirii participarii la schimburile
internationale, introducerii pe scara tot mai larga a cuceririlor tehnico- stiintifice contemporane, precum si promovarii
formelor rapide si eficiente de servire in comert.
Ambalajele sunt considerate astazi un element de strategie a intreprinderii in comercializarea produselor sale, drept pentru
care, scopul conducerii in procesul de ambalare este acela de a dirija activitatea in sensul obtinerii unor ambalaje cat mai
corespunzatoare pentru fiecare din produsele ce se intentioneaza a se comercializa.
Pentru ca un ambalaj sa fie corespunzator, el trebuie sa indeplineasca o serie d e conditii indispensabile promovarii cu
succes a unui produs ambalat pe piata, conditii care presupun performante, atat sub aspect obiectiv, material (protectie
fizico- mecanica, chimica), cat si sub aspect subiectiv, legat de motivatia cumparatorilor, de preferintele lor.
Pe langa faptul ca indeplineste functia de protectie si conservare, ambalajul usureaza manipularea, transportul, depozitarea
si desfacerea produselor, precum si promovarea vanzarilor.
In acelasi timp, ambalajul constituie un important element economic, cu implicatii profunde asupra folosirii rationale si
eficiente a resurselor de materii prime si materiale in sfera productiei si circulatiei bunurilor.
Problemele de ambalare sunt deosebit de complexe datorita diversificarii materialelor folosite, varietatii produselor ce
trebuie ambalate, multimii metodelor si masinilor de ambalare si de confectionare a ambalajelor, numarului mare al
accesoriilor de protectie si prezentare si diversitatii conditiilor de transport.
Ambalajele au o contributie foarte importanta datorita faptului ca procesul de productie si de circulatie se considera incheiat
in momentul in care marfurile s-au realizat ca valoare de schimb si s au verificat ca valoare de intrebuintare.
Ambalarea produselor constituie, alaturi de procesul de transport si de depozitare, o conditie prealabila a realizarii actelor de
vanzare -;cumparare a marfurilor. Procedeul ambalarii prezinta implicatii complexe, care incep cu productia, deoarece
ambalarea este o faza intrinseca a p rocesului de productie si continua pana la procesul de consum, care are loc la
beneficiar.
Pe parcursul procesului complex: productie -;circulatie -;consum, produsul alimentar poate fi supus actiunii unor factori
interni si externi, a caror prezenta genereaza uzura fizica si morala.
„Uzura fizica” a marfurilor se refera la degradarea marfu rilor ca urmare a actiunii factorilor fizici, chimici, biologici etc. In
ceea ce priveste „uzura morala”, aceasta se refera la scaderea interesului consumatorilor, ceea ce duce la incetinirea pro
cesului de vanzare. Sub acest aspect, ambalajul reprezinta unul dintre factorii care au menirea de a crea conditii in ceea ce
priveste franarea uzurii fizice, dar si a celei morale. Temeinicia acestei afirmatii este justificata si de faptul ca ponderea
alimentelor care se ambaleaza a crescut continuu si are tendinta sa se extinda din ce in ce mai mult pe masura dezvoltarii
cercetarilor tehnico -;stiintifice in acest domeniu. Preambalarea alimentelor a devenit o necesitate sociala tot mai evidenta a
societatii moderne, alimentatia oamenilor ajungand sa depinda aproape exclusiv de hrana preparata partial sau integral de o
industrie consacrata acestui scop1.
Ambalajul trebuie sa reduca la minimum posibil pagubele provenite din riscurile de manipulare, incarcare, descarcare,
transport, depozitare, distributie sau cauzate de factorii climatici, chimici, fizici, biologici etc.
Alaturi de caracteristicile functionale, care asigura pastrarea calitativa si cantitativa a produselor, ambalajul trebuie sa
corespunda si din punct de vedere economic.
Cele supradimensionate, grele, cu consum mare d e material si manopera, cu finisaje pretentioase si costisitoare, de
constructie complicata si care nu contribuie la imbunatatirea protectiei continutului sau la inlesnirea manipularii sau
distributiei, trebuie excluse.
Sub aspect economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare, cu o anumita destinatie, in care s-au investit
importante cheltuieli materiale si de productie.
In concluzie, un ambalaj ideal trebuie sa protejeze bine produsul, sa fie usor si ieftin, iar caracteristicile sale tehnice trebuie
sa faciliteze operatiile de manipulare, transport si stocare si totodata sa reprezinte, prin modul in care este conceput, un
instrument eficient de marketing.
Pentru a raspunde acestor exigente, proiectarea ambalajelor produselor alimentare tr ebuie sa urmareasca:
• Conservarea si pastrarea intacta a calitatii produselor contra actiunii factorilor interni si externi. Aceasta se refera la
conservarea calitatii produsului alimentar prin protectia lui
impotriva factorilor externi ai mediului: umiditate relativa a aerului, particule de praf, radiatii ultraviolete, microorganisme,
temperatura, socuri mecanice etc. Care, pe langa actiunea lor directa, pot crea conditii favorabile si pentru actiunea unor
factori interni in masa produsului. Materialul din care se realizeaza ambalajul, sistemul si forma constructiva pot determina
efecte diferite de la o grup a la alta de marfuri alimentare. De aceea, pastrarea intacta a calitatii marfii presupune
compatibilitate intre produs si ambalaj (ambalajul sa nu influenteze negativ produsul in urma unor reactii chimice);
• Rationalizarea procesului de manipulare, depozitare, transport si distributie, avand in vedere numarul mare de operatiuni
de manipulare la care sunt supuse marfurile si ambalajele lor pe parcursul circuitului lor logistic;
• Promovarea desfacerii produselor pe piata. Pentru indeplinirea cu succes a acestei functii, ambalajul trebuie sa atraga
atentia cumparatorului prin forma, culoare si grafica adecvata, sa fie usor de recunoscut, sa sugereze o idee precisa despre
produs. De asemenea, preambalarea marfurilor alimentare trebuie sa tina cont de necesitatea dozarii alimentelor in unitati
de masa sau de volum vandabile, de exigentele ridicate de consumatori fata de comoditatea in manipulare si utilizare,
precum si fata de nevoia de informare a acestora asupra functionalitatii si conditiilor de pastrare a produselor.
Caracteristicile estetice ale ambalajelor au o mare importanta in actul de vanzare; ele trebuie sa-i convinga pe consumatori
de calitatea produselor. Forma de p rezentare conteaza aproape in aceeasi masura ca si produsul in sine. De aceea,
ambalajul trebuie sa cr eeze imaginea calitatii produsului conferita de soliditate, greutate redusa, durabilitate si eficienta in
utilizare, iar conceptia estetica de ansamblu sa promoveze produsul, sa puna in valoare marca, sa permita o rapida si
corecta citire, fara sa dea nastere la confuzii.
Conjunctura actuala a influentat si tendintele in dezvoltarea ambalajelor.
Astfel, se tinde spre simplificarea acestor a si ameliorarea calitatii, determinate de criza de materii prime, energie si
materiale, de problemele ecologice si exigentele consumatorilor. In general, se apreciaza ca trebuie creat un astfel de
ambalaj pentru produsul alimentar care sa permita
indeplinirea in cele mai bune conditii a tuturor functiilor sale. Specialistii in domeniu combat ideea unei economii pe seama
ambalajelor, atunci cand functiile de protectie, de rationalizare, de promovare si estetice nu pot fi indeplinite in mod
corespunzator.
In tarile dezvoltate, cu traditie indelungata in producerea ambalajelor, ambalajul este considerat ca o parte integranta a
produselor de inalta calitate. Consumatorii sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru a avea un produs mai bun, pentru un
asemenea produs, modul de ambalare, ambalajul in sine, avand o importanta deosebita. De altfel, in costul produsului
ambalat, costul ambalajului variaza de la mai putin de 5% din valoarea produsului pana la 6…10% sau chiar
15% din acesta. Exceptie fac produsele de lux, la care costul ambalajului se poate ridica la
30…50% din costul produsului. Realizarea unui ambalaj presupune efectuarea unor cheltuieli directe (p roiectare, crearea
functiilor estetice, materiale, manopera si utilaje), cat si cheltuieli indirecte (tr ansport, manipulare, depozitare). Ca in orice
alta activitate, si in fabricarea ambalajelor se urmareste obtinerea unei eficiente tehnice, economice si sociale cat mai
ridicate, mai ales in conditiile in care ambalajul a devenit el insusi un produs ca atare.
Schimbarile in structurile de distributie, dezvoltarea autoservirii, deplasarea catre zonele periferice ale oraselor, logistica
informatiei au ajutat nu numai la imbunatatirea functiei tehnologice a ambalajului, dar au intarit functiile comerciale si de
marketing.
Ambalajul si-a dezvoltat propria retorica, multiplicand semnele de recunoastere pentru a convinge consumatorul intr-un timp
extrem de scurt ca produsul respectiv este mai bun decat cel al concurentei.
Principalele dezvoltari ale ambalajului (atractivitatea si diversitatea prezentarii,
imbunatatirea conditiilor de depozitare si usurinta manipularii, mai buna informare a consumatorului) au constituit motorul
dezvoltarii materialelor si proceselo r de ambalare.
O succinta abordare a celor mai raspandite tehnici si metode de ambalare a produselor alimentare se prezinta astfel:
• ambalarea colectiva (gruparea mai multor unitati de produs intr-un singur ambalaj). Se aplica pe scar a larga „fardelarea”
pentru obtinerea unor pachete paralelipipedice paletizate de malai, zahar, f aina, or ez etc.;
• ambalarea portionata (cantitatea de produs se stabileste pentru o singura folosire). Se pot ambala astfel: produsele
neperisabile (zahar, biscuiti, cafea, sare) pentru care se impune pastrarea gustului si aromei si protectie impotriva umiditatii
si aerului, precum si produsele perisabile (unt, branzeturi fermentate);
• ambalarea in recipiente (sticle pentru lichide alimentare, cutii din hartie si carton sau din materiale complexe pentru fluide
si semifluide);
• ambalarea tip aerosol (ambalarea sub presiune a produselor). Utilizarea aerosolilor in domeniul alimentar este de data mai
recenta, fiind preconizata pentru substante aromatizante, creme, inghetata, sosuri, maioneze, branzeturi topite, mustar etc.;
• ambalarea sub vid (eliminarea aerului din ambalajul impermeabil la gaz in care s-a plasat produsul). Se urmareste
suprimarea oxigenului pentru produse sensibile la actiunea acestuia: carne, branzeturi, mezeluri, vanat, pasari etc.;
• ambalarea in atmosfera controlata (inchiderea produsului intr-un ambalaj impermeabil la gaz in care gazele de referinta si
vaporii de apa au suferit modificari si sunt controlate selectiv). Procedeul este mai putin intalnit in practica comerciala;
• ambalarea in atmosfera modificata (inchiderea produsului intr-un ambalaj in care atmosfera din interior este modificata).
Atmosfera modificata utilizeaza azotul, dioxidul de carbon sau oxigenul, iar alegerea gazului protector depinde de natura
produsului si de posibilele deteriorari ale acestuia. Se foloseste mai ales pentru produse sub forma de bucati, pulberi,
granule (condimente, supe in pulberi, ceai, lapte praf, alimente pulverulente pentru sugari, produse refrigerate). Desi
oxigenul este evitat in procesul ambalarii, poate fi utilizat drept component in amestecul gazos (de ex emplu, la ambalarea
carnii are rolul de a mentine culoarea rosie specifica si de a evita aparitia germenilor patogeni anaerobi).
• ambalarea in pelicula aderenta (aplicarea pe suprafata produselor, prin pulverizare, a acetogliceridelor sau emulsiilor de
adezivi ce formeaza dupa uscare un str at aderent, rezistent si impermeabil). Se aplica in domeniul alimentar pentru
branzeturi.
• ambalarea aseptica (introducerea unui produs sterilizat destinat comercializarii intr-un ambalaj sterilizat, in conditii
aseptice). Ambalarea aseptica a produselor alimentare este o tehnologie ce garanteaza securitatea microbiologica a
alimentelor, fara ca acestea sa-si piarda calitatile nutritive si organoleptice. Pot fi ambalate aseptic produse lichide,
vascoase, pulverulente sau solide: lactate, semipreparate culinare, bauturi, sucuri, diferite mancaruri (indeosebi pentru
copii), precum si alte produse care impun conditii igienice deosebite pentru un timp de pastrare indelungat.
• ambalarea in folii contractibile (foliile contractibile „imbraca” produsele solide de forma regulata sau neregulata, individuale
sau in grupuri, ce pot fi manipulate ca o singura unitate, prin asezarea pe o placa suport). Este o metoda de larga utilizare si
cu un ritm de dezvoltare rapid. Ca varianta, ambalarea tip „Skin” este un pro cedeu de ambalare sub vid, ce urmareste
obtinerea unei permeabilitati ridicate fata de oxigen
(ceea ce permite, de exemplu, pastrarea aspectului carnii prin formarea oximioglobinei), precum si o mai buna prezentare a
produselor;
• ambalarea in folii extensibile (foliile contractibile sunt concurate de foliile extensibile care pot indeplini aceleasi functii, fara
a fi necesara tr ecerea produselor ambalate in folii, prin tunele de contr actie). In unele tari, se r ealizeaza in mod curent
preambalarea unor produse alimentare ca: branzeturi, carne si preparate din carne, legume si fructe, pasari taiate, in astfel
de folii.
In ceea ce priveste materialele de ambalat propriu-zise, acestea se bucura de opinii diferite din perspectiva celor trei functii
principale indeplinite de ambalaj: de protectie, de transport, de promovare.
Cartonul este usor, lesne de transportat, se imprima fara dificultati si ocupa putin loc, dar se poate deforma in timpul
transportului si depozitarii. S-au obtinut variante de carton imbunatatit: impermeabil si rezistent la rupturi si umiditate.
Principalul domeniu in care s-au facut progrese importante este cel al ambalarii unor lichide alimentare (lapte, bauturi
racoritoar e).
Lemnul, material traditional, si-a pierdut locul pe care-l ocupa ca ambalaj de transport, dar are o larga intrebuintare in
domeniul paletizarii.
Tabla, utilizata in special in domeniul conservelor alimentare, se preteaza tot mai mult in asociere cu capace de aluminiu. Se
constata o retinere a cumparatorilor in alegerea produselor ambalate in tabla datorita faptului ca nu poate fi vazut
continutul, cat si impresiei ca acest material da un anumit gust produsului alimentar cu care vine in contact direct. Tabla
face obiectul cercetarilor cu privire la procedeele contra coroziunii, la compatibilitatea cu alte materiale.
Aluminiul este usor si se preteaza foarte bine la imprimare. Este usor de prelucr at si are o larga raspandire in domeniul
produselor alimentare.
Sticla este inerta din punct de vedere chimic, impermeabila, transparenta, inodor a, igienica, se spala si se sterilizeaza cu
usurinta. Continua sa fie destul de grea, este fragila si rezista destul de greu la diferente mari de temperatura. Ca rezultat al
cercetarilor intense, butelia de sticla de 1l a scazut in greutate de la 730g la 380g, butelia de 33 dl de la 250g la 170 g, iar
rezistenta sticlei creste constant; exista perspective ca sticla sa devina mai usoara in urmatorii ani, in mod cert cu 10 -20%
si poate chiar cu 30-50%.
Foliculele celulozice favorizeaza, datorita po rozitatii lor , un anumit schimb de umiditate
intre produs si mediul inconjurator, ceea ce le face utile pentru ambalarea painii, a carnii, in general a produselor proaspete.
Materialele plastice sunt usoare si impermeabile, tind sa devina un inlocuitor al sticlei.
Aparitia lor a revolutionat industria de ambalaje a produselor alimentare, proces care continua si in prezent, obtinandu-se
noi astfel de materiale. Sunt destul de ieftine, prezinta transparenta, stabilitate la culoare, flexibilitate si rigiditate. Ca
dezavantaje, un ele materiale plastice degaja, la ardere, vapori corozivi si inca nu s-au rezolvat problemele de sterilizare a
acestora.
Preocupari evidente sunt indreptate catre crearea materialelor complexe de ambalaj, multiplicarea si combinarea confectiilor
de ambalaje, de mare eficacitate si cu un consum specific tot mai mic de material de ambalaj pe unitatea de masa a
produsului alimentar comercializat.
Utilizarea unui singur tip de material tinde sa devina ceva exceptional, deoarece pare exclus ca acesta sa poata indeplini
toate exigentele de ordin tehnic, comercial si mai ales psihologic, care se cer unui ambalaj corespunzator. In fun ctie de
natura materialului suport, foliile complexe se clasifica in:
• materiale complexe pe baza de carton si hartie;
• materiale complexe pe baza de materiale plastice,
• materiale complexe pe baza de aluminiu.
Cerintele de calitate pentru foliile complexe sunt: impermeabilitate fata de vaporii de apa si fata de gaze, rezistenta
mecanica, protectie impotriva luminii, rezistenta la actiunea produselor agresive, rezistenta la temperaturi inalte,
etanseitate, sudabilitate s.a. De pilda, materialele complexe pe baza de pelicule celulozice raspund unor cerinte de calitate
legate de transparenta, impermeabilitate la grasimi, posibilitati de sudura la cald. Filmul celulozic / polietilena, caracterizat
prin impermeabilitate la vapori de apa, se utilizeaza la ambalarea produselor higroscopice, a pastelor fainoase, pentru
ambalarea sub vid sau in atmosfera modificata (la cafea, fructe uscate, peste).
Materialele complex e pe baza de carton (ce se caracterizeaza prin existenta in principal a cartonului acoperit cu ceruri sau
cu materiale plastice) au ca par ametri calitativi: impermeabilitate fata de vaporii de apa, rezistenta la frecare,
impermeabilitate fata de grasimi si capacitate de termosudare. Complexul carton / polietilena este folosit pe scara larga la
ambalarea produselor alimentare, iar cartonul casurat cu polietilena asociat cu folie de aluminiu este materia prima ce
serveste la confectionarea formelor tetraedrice, paralelipipedice destinate lichidelor alimentare sterilizate UHT (sistemul de
ambalare de tip Tetra -; Pak).
Materialele complexe pe baza de materiale plastice de tip polietilena / poliamida se utilizeaza la ambalarea produselor
lichide, a celor congelate, a mezelurilor, iar cele de tip poliester / polietilena pentru ambalarea produselor sub vid, a
produselor lichide sau solide sensibile la oxidare.
Procedeele moderne de sterilizare la temperatura inalta si timp redus au condus la necesitatea realizarii unor materiale
complexe rezistente la temperatura (135ºC). Acestea contin polipropilena si poliamida sau poliester cu sau fara insertie de
folie de aluminiu, ca de exemplu
Aluthen HP (poliester / aluminiu / polipropilena), Combithen HPA (poliamida / polipropilena).
Cerintele de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca aceste complexe sunt: termosudabilitate, bariera fata de oxigen (in
scopul asigurarii unei durate mai mari de conservare), permeabilitate la vapori de apa, care se poate reduce prin asociere cu
filme de aluminiu2.
Pornind de la constatar ea ca un singur material de ambalaj nu poate raspunde tuturor cerintelor unui produs sau altul, tot
mai multi producatori de ambalaje au ajuns la concluzia ca acestea trebuie asociate, obtinandu-se ambalaje complexe. Este
cazul companiei suedeze Tetra -;
Pak, care a conceput ambalaje pentru produse alimentare fluide si lichide (vin, bere, precum si frisca, creme, budinci).
In domeniul produselor zaharoase, firma Nicholaus Rosenberg a realizat materiale moderne pentru ambalarea produselor de
cofetarie (Extruphan: pelicula de celuloza + pelicula etansa PE), a ciocolatei, produselor de caramelaj, inghetatei (adeziv
Quickseal pentru etansarea la rece + hartie), a napolitanelor, batoanelor de ciocolata, inghetatei s.a. (folie de aluminiu +
hartie + adeziv pentru etansarea la rece) etc.
Materialele complexe, ca si cele „bariera” (fata de vaporii de apa, gaze, substante volatile, radiatii ultraviolete,
microorganisme)3 prezinta dezavantaje in ceea ce priveste reciclarea, iar consumatorii zilelor noastre sunt foarte sensibili
fata de mediu. De aceea, dupa 1990, pe piata ambalajelor s-au afirmat o serie de materiale substitutive, cu proprietati de
inalta bariera fata de apa, grasimi, ceruri.
Un asemenea material este Scotchban-;ul, care nu modifica reciclabilitatea hartiei si cartonului si nici biodegradabilitatea.
Impregnarea cu Scothban se realizeaza pe o singura fata a materialului suport (pentru inghetata, biscuiti) sau pe ambele
fete (material recomandat pentru produse alimentare cu concentratie ridicata de uleiuri, grasimi).
In SUA, s-a pus la punct tehnolo gia depunerii sticlei pe materiale plastice, obtinandu-se materiale cu proprietati bariera
pentru gaze, arome, umiditate, capabile sa suporte procesul de sterilizare. Numele comercial al materialului este „ceramis” si
are multe aplicatii in domeniul alimentar (indeosebi pentru produse zaharoase). Substratul de material plastic este reciclabil
complet si chiar prin incinerare nu polueaza mediul.
S-au creat noi materiale celulozice care raspund celor mai severe cerinte ale ecologistilor.
Plecand exclusiv de la plante cu crestere anuala s-a creat hartia de ambalaj ECO -; ECO, care satisface exigentele
consumatorilor, prezentand o totala compatibilitate cu produsul ce se ambaleaza si, in acelasi timp, este biodegradabila.
Fara indoiala, exemplele de mai sus demonstreaza ca materialele pentru ambalaje sunt alese nu numai in functie de gradul
de satisfacere a cerintelor consumatorilor privind calitatea, siguranta, comoditatea si costul, ci si in functie de efectul lor
asupra mediului. In acest sens, statele membre ale UE au prevazut:
• promovarea ambalajelor standard care faciliteaza reutilizarea lor;
• favorizarea productiei de ambalaje reduse, volumul si necesarul ambalajelor fiind limitate la maximum, dar cu asigurarea
functiilor de conservare si protectie a produselor ambalate si a acceptarii lor de catre consumatori;
• eliminarea discriminarilor dintre ambalajele noi si cele recuperate;
• fabricarea de produse specifice care permit utilizarea de ambalaje obtinute din materiale reciclate.
Statele membre UE vor exclude de pe piata ambalajele care nu sunt r ecuperabile sau reciclabile. Instrumentele economice
care promoveaza recuper area ambalajelor si a deseurilor provenite de la acestea sunt adoptate in functie de specificul
fiecarei tari, iar gestionarea deseurilor,
imbunatatirea tehnicilor de reciclare si utilizarea in acelasi domeniu sau in altul a materialelor reciclabile sunt probleme
comune tuturor statelor Uniunii Europene.
Se impune, bineinteles, educatia riguroasa a consumatorilor, ca si adoptarea unor legi, a unor norme sanitare clare care sa
asigure protectia acestora, in conditiile in care relatia complexa produs
-; ambalaj -; mediu -; consumator a dobandit noi valente in ultimii ani.
Ambalajele nu trebuie sa constituie surse de periclitare a sanatatii consumatorilor, prin interactiunea pe care o pot declansa
in contact cu produsele, in special cu cele alimentare. Drept pentru care, legislatia europeana cu privire la materialele si
obiectele destinate a veni in contact cu marfurile alimentare este cuprinzatoar e.
In tara noastra, in cadrul Normelor igienico-sanitare pentru alimente, aprobate prin Ordinul
Ministerului Sanatatii nr. 975 aprilie 19984 se mentioneaza:
- materialele din care se confectioneaza ambalajele sa aiba grad ridicat de stabilitate fizico -; chimica, care sa nu permita
cedarea, in timpul utilizarii, a substantelor straine peste limitele admise;
- cernelurile si colorantii folositi la imprimarea si colorarea materialelor de ambalaj care vin in contact cu produsul alimentar
sa fie avizate de Ministerul Sanatatii;
- nu este admis contactul direct al alimentelor cu partea colorata sau imprimata a ambalajului;
- ambalajul sa nu confere toxicitate produsului alimentar cu care vine in contact;
- ambalajul sa nu influenteze caracteristicile organoleptice, fizico -; chimice sau valoarea nutritiva a produsului alimentar cu
care vine in contact in timpul prelucrarii, manipularii, transportului sau pastrarii acestuia.
6.2 Exigente actuale ale etichet arii bunurilor alimentare
Comertul si societatea umana au evoluat influentandu-se recipro c. De-a lungul istoriei, perioadele d e inflorire, de crestere
economica si sociala, au insemnat si importante schimburi comerciale, atat in interiorul tarilor, regiunilor, continentelor,cat si
in exteriorul lor. In aceasta lunga evolutie a comertului, se desprinde o practica ce starneste din ce in ce mai mult interes:
activitatea de etichetare. Nu pot trece neobservate eforturile unor state, ale unor institutii guvernamentale sau
neguvernamentale, ale unor asociatii pentru protectia consumatorilor si ale pr oducatorilor, ale comerciantilor si
distribuitorilor, depuse pentru cercetarea, analizarea, perfectionarea, standardizarea, legiferarea etichetei.
Eticheta poate fi o simpla bucata de hartie atasata produsului sau un desen complex care este parte integranta a
ambalajului. Chiar daca se prefera o eticheta mai simpla, legea obliga ca aceasta sa contina anumite informatii.
Etichetele indeplinesc o serie de functii. Ele fac ca produsele sau marcile sa fie identificabile, cum este cazul numelui Sunkist
marcat pe portocale. Eticheta poate ajuta la clasificarea produselor; astfel, compotul de piersici este marcat cu literele A, B
sau C, in functie de categoria de calitate in care se incadreaza. Eticheta poate descrie produsul si, in sfarsit, eticheta poate
promova produsul prin intermediul imaginilor atractive pe care le contine. Unii autori impart etichetele in : etichete de
identificare, etichete de clasificare, etichete de prezentare si etichete de promovare.
Cu timpul, etichetele se demodeaza, fiind necesara innoirea lor. De exemplu, eticheta bauturii racoritoare Orange Crush a
fost in intregime schimbata in momentul in care etichetele folosite de concurenti incepusera sa contina imaginea unor fructe
proaspete, cu scopul de a obtine cresterea vanzarilor. Orange Crush a creat o eticheta folosind, pentru a sugera prosp
etimea, simboluri noi si culori mai vii5.
Orice incercare de studiere a evolutiei etichetei si etichetarii poate sa porneasca din antichitate si sa ajunga pana in zilele
noastre. In aceasta evolutie pot fi retinute cateva momente de referinta:
• perioada antica, in timpul careia eticheta si semnul producatorului constituiau elemente diferite, separate; formele pe care
le imbraca sunt picto gr amele, ideogramele, monogramele care faceau parte comuna cu obiectul (caramizi, elemente de
aductiune a apei, amfore, alte produse din metal si ceramica);
• perioada renascentista, caracterizata printr-o dezvoltare fara precedent a civilizatiei umane, precum si prin intense
schimburi comerciale in interiorul tarilor si in exteriorul lor; utilizarea etichetei devine importanta, avand rolul de a
particulariza produse similare realizate de producatori diferiti (se etichetau astfel picturi, sculpturi, gravuri, produse
artizanale,dar si ban ale obiecte de uz casnic);
• perioada moderna, in care eticheta devine tot mai importanta in derularea operatiunilor comerciale, continutul sau
informativ imbogatindu-se si aparand astfel etichetarea moderna.
Cresterea gradului de prelucrare a produselor, diversificarea sortimentului de marfuri, evolutia ambalajului si nevoia de
reclama pe de o parte, iar pe de alta parte aparitia hartiei ca ambalaj si a mijloacelor ieftine de imprimare grafica au dat un
impuls perfectionarii etichetei. In prezent, cu ajutorul acesteia, cumparatorul poate afla o multime de informatii despre p
rodus, fara a depune eforturi. Simpla exemplificare este graitoare: ajuta la identificarea produsului, precizeaza sortimentul,
grupa de sortimente, numele producatorului (prin numirea sa sau prin aplicarea marcii), permite depistarea principalelor
caracteristici de calitate, a clasei de calitate a produsului, precizeaza materiile prime, evidentiaza componentele valorice,
numarul de calorii, indica greutatea produsului
(masa acestuia) pe unitatea de ambalaj, stabileste domeniile de utilizare, unele restrictii in folosirea produsului, prezinta
posibilitatea de mentinere sau intretinere a calitatilor sale, permite cunoasterea termenului de garantie, a conditiilor de
pastrare pentru mentinerea calitatii si indeplinirea functiilor, evidentiaza legalitatea fabricarii produsului si punerea la
dispozitia consumatorului.
Ca urmare fireasca a dezvoltarii civilizatiei umane, a cresterii nevoii pentru informari cat mai exacte, cat mai oneste, in
evolutia etichetei se manifesta o tendinta de specializare. Acest lucru se poate observa la produsele textile, la marfurile din
sticla si ceramica, la cele chimice.
Domeniul in care s-a manifestat puternic eticheta specializata este, insa, cel al produselor destinate consumului alimentar.
Abordarea etichetei si etichetarii produselor alimentare a impus elaborarea unor norme, a unor reglementari ale
urmatoarelor organisme internationale:
1. Comisia Codex Alimentarius care recomanda aplicarea prevederilor “Normelor generale internationale pentru etichetarea
produselor alimentare preambalate” publicate prima data in
C.A.C./R.S.-1 din 1969, text revizuit ulterior (CODEX STAN .1-1985) si publicat in vol.VI-Ed.
2 al Comisiei si Suplimentul 1 al acestuia C.A.C./Vol.VI-Ed.2 pentru etichetare, continand:
Þ Standardul general pentru etichetarea alimentelor preambalate (text revizuit) CODEX STAN . 1-1985;
Þ Standardul general pentru etichetarea aditivilor alimentari-CODEX STAN.107 1981;
Þ Ghiduri Codex de etichetare:
Ø Ghid general pentru afirmatii -; C.A.C./G.L. 1- 1979;
Ø Ghid pentru etichetarea nutritionala C.A.C./G.L. 2-1985;
Ø Ghid pentru declararea datei de preambalare pentru uzul comitetelor Codex;
Ø Amendament la Standardul General Codex pentru etichetarea marfurilor alimentare preambalate -; Suplimentul 1 la
C.A.C./vol .VI, Ed.2.
Comitetul Codex pentru etichetarea produselor alimentare precizeaza in cuprinsul acestor recomandari ca: o etichetarea
cuprinde totalitatea fiselor, marcilor, imaginilor sau altor materiale descriptive scrise, imprimate, stantate, gravate sau
aplicate pe ambalajul unei marfi alimentare sau alaturat lui; o eticheta aplicata pe produsul preambalat nu va trebui sa
descrie sau sa prezinte produsul alimentar intr-un mod fals, inselator, mincinos sau susceptibil de a crea o imagine eronata
cu privire la caracteristicile sale sau intr-o maniera capabila sa-l determine pe cumparator sau consumator sa presupuna ca
acest produs este inrudit cu altul; o mentiunile obligatorii ale etichetei unui produs alimentar preambalat se refera la:
denumire, lista ingredientelor (reprezentand toate adaosurile alimentare utilizate in fabricarea sau prepararea unui produs
alimentar si prezente in produsul finit), continutul net, numele si adresa fabricantului, ambalatorului, distribuitorului,
importatorului, exportatorului sau vanzatorului, tara de origine, datarea, lotul din care provine produsul; pe langa acestea,
aspecte privind valoarea nutritiva a produsului alimentar respectiv, precum si alte informatii suplimentare, cum ar fi
tratamentul cu raze ionizante pentru produsele alimentare iradiate (domeniu in care Comisia Codex Alimentarius a conceput
Standardul general pentru alimente iradiate -; CODEX STAN. 106-1983, publicat in vol. XV -; Ed .1).
2. Centrul de Comert International C.N.U.C.E.D. / G.A.T.T recomanda urmatoarele mentiuni constitutive:
ü numele si adresa fabricantului;
ü descrierea produsului (eventual insotita de o ilustratie);
ü lista ingredientelor (componenta retetei) care intra in alcatuirea produsului;
ü tara de origine;
ü clasa de calitate ( sau dupa calibrari d aca este cazul);
ü instructiuni de manipulare, pastrare si utilizare;
ü data fabricatiei, in clar sau cod uzual.
3. Uniunea Europeana, prin Directiva 79/112/C.E.E. (aparuta in 1978 si reactualizata ulterior) referitoare la etichetarea,
prezentarea si reclama produselor alimentare pentru vanzare catre consumatorul final care, pe parcursul mai multor ample
articole, se refera la:
• campul de aplicare a prezentei directive (respectiv produsele alimentare destinate consumatorilor finali, dar si
aprovizionarii restaurantelor, spitalelor, cantinelor);
• conditiile necesare pentru o etichetare, prezentare si reclama corecte (evitarea inducerii in eroare a cumparatorului in
privinta naturii, identitatii, cantitatii, calitatii, termenului de valabilitate, originii sau provenientei, metodei de fabricatie a p
rodusului, ca si atribuirii unor proprietati pe care produsul alimentar nu le poseda, a unor caracteristici speciale atunci cand
toate produsele alimentare similare au aceleasi caracteristici, a unor insusuiri terapeutice sau preventive);
• mentiuni obligatorii ce trebuiesc declarate prin etichetare (cu privire la numele de vanzare al produsului, la lista
ingredientelor, la cantitatea neta si data durabilitatii minime, la conditiile de pastrare si utilizare).
4. Organizatia Internationala de Metrologie Legala (O.I.M.L.) care a elaborat “Recomandarile
O.I.M.L. 79/1994 privind informatiile etichetelor produselor preambalate”, in scopul asigurarii uniformitatii controlului
metrologic.
Firmele producatoare de marfuri alimentare acorda o atentie crescanda etichetei, care s-a transformat ea insasi intr-un
produs si pentru obtinerea careia sunt necesare activitati de cercetare a opiniei consumatorului, de proiectare, de realizare,
de lansare pe piata. Prin utilizarea unor tehnici speciale de captare a interesului cumparatorului asupra elementelor
constitutive ale etichetei, producatorul le pune in evidenta, intr-o maniera statica sau dinamica, astfel incat produsul sa fie
remarcat, individualizat si dorit de consumator. Eticheta trebuie sa-i ofere acestuia informatiile necesare, suficiente,
verificabile si usor d e comparat, care sa permita alegerea acelor produse ce corespund cel mai bine nevoilor si posibilitatilor
sale financiare.
In perioada anilor ’70, consumatorul a descoperit un nou element, uneori chiar in cadrul etichetei, alteori constituind o
eticheta separata pe produs, individualizata in ceea ce s-a denumit eticheta nutritionala.
De ce a aparut ca necesara declararea valorii nutritive a marfurilor alimentare?
Perfectionarea continua a normelor de nutritie pe plan national si international si preocuparea pentru asigurarea unor
alimente salubre, care sa raspunda, in acelasi timp, cat mai bine cerintelor metabolice ale organismului uman (diferentiate
dupa specificul fiziologic al segmentelor prestabilite de consumatori), au determinat aparitia unor standarde internationale
de r ecomandare pentru o serie de produse alimentare elaborate de catre Comisia Codex Alimentarius. “Standardele
internationale recomandate pentru alimentele d estinate sugarilor si copiilor de varsta mica”
(C.C.A./R.S. 72/74) din 1976 au reprezentat startul in solutionarea acestei probleme.
In cadrul acestor standarde, pentru prima data, apare recomandarea ca pe etichetele alimentelor destinate segmentelor
respective de copii sa se declare valoarea nutritiva sub forma:
1. valorii energetice (exprimata in kcal sau kJ si prin numarul de grame de protide, glucide si lipide furnizate de 100 g
aliment sau per portie sugerata) si
2. cantitatii totale pentru fiecare substanta minerala si vitamina existenta in 100 g produs sau intr-o portie sugerata6.
Valoarea nutritiva reprezinta o preocupare constanta nu numai a stiintelor legate de nutritia omului, ci si a stiintelor
implicate in productia si comercializarea alimentelor. Meritul de a realiza si de a patenta o eticheta nutritionala (in 1972)
revine unei mari societati de comert cu alimente din
Olanda (firma Albert Heijn) care, printr-o reprezentare grafica originala, a reusit sa exprime si sa comunice consumatorilor
gradul de satisfacere al necesarului zilnic in substan te chimice cu valoare biologica.
In prezent, firme din diverse tari ale lumii, inclusiv din tara noastra, cauta modalitati cat mai expresive de declarare a valorii
nutritive, atat pentru produsele destinate copiilor, altor segmente de consumatori cu metabolism sensibil, pentru produsele
dietetice, cat si pentru alimentele de consum curent si generalizat.
In evolutia etichetei nutritionale, continutul informational a fost in permanenta imbogatire, acest lucru fiind determinat de
diversi factori educationali, sociali, economici. S-a pornit de la cele trei elemente energetice (proteine, glucide, lipide) si
valoarea energetica conferita de acestea produsului etichetat. Cei “4 mari CODEX”, asa cum au fost denumite elementele
mentionate mai sus, apareau pe etichetele nutritionale ale produselo r alimentare comercializate in Republica
Federala Germana, Tarile de Jos si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, la sfarsitul anului 1989.
Regatul Unit s-a remarcat prin activitatea sa de avangarda cu privire la sistemul etichetarii nutritionale. Astfel, inca din 1987,
la nivel national, erau prevazute (conform legii) trei modele informative:
1. cu cei “ 4 mari CODEX”;
2. cu cei “4 mari CODEX” + acizii grasi saturati;
3. cu cei “4 mari CODEX” + acizii grasi saturati + fibrele alimentare.
Datorita acestei prezentari aprofundate a elementelor constitutive (sunt indicate componente ale lipidelor si glucidelor),
Marea Britanie a avut de facut modificari minore in sistemul declararii valorii nutritive in momentul aplicarii Directivei
90/496/C.E.E. in spatiul comunitar.
Conform acestui document adoptat in 1990 de catre Consiliul Comunitatii Europene, la
indemnul Comisiei Codex Alimentarius, se recunoaste dreptul consumatorilor de a sti nu numai ingredientele ce sunt
continute de alimentele cumparate, ci si profilul lor nutritiv.
Sistemul introdus de Directiva C.E.E. 90/496 consimte la utilizarea mai multor modele de etichetare nutritionala, in incercar
ea d e a stopa inscrierea pe eticheta a unor elemente nepotrivite.
Astfel, C.E.E. considera ca nutritionale informatiile ce privesc in primul rand valoarea energetica, precum si urmatoarele
componente: proteine, glucide, lipide, fibre alimentare, sodiu, vitamine si saruri minerale (modelul nr.1 de etichetare
nutritionala).
Modelul nr.1
Informatiile nutritionale prev azute de Directiva 496/90/C.E.E.:
Valoarea energetica a alimentului
Proteine
Glucide
Lipide
Fibre alimentare
Sodiu
Vitamine si saruri minerale
Vitaminele si sarurile minerale listate in document sunt:
Vitamina A
Vitamina D
Vitamina E
Vitamina C
Tiamina
Riboflavina
Niacina
Vitamina B6
Acid folic
Vitamina B12
Biotina
Acid Pantotenic
Calciu
Fosfor
Fier
Magneziu
Zinc
Iod
Astazi, anumite informatii nutritionale trezesc o atentie deosebita consumatorului (de pilda, referirile la grasimi, colesterol,
zahar). Din acest motiv, etichetarea nutritionala, nu numai ca devine obligatorie, dar trebuie realizata si cat mai complet
(vezi grupul 2 de nutrienti al modelului nr.2 de etichetare nutritionala).
Modelul nr.2
Grupele de nutrienti prevazute de Directiva 496/90/C.E.E.:
Grupul 1 Grupul 2
Valoare energetica
Valoare energetica
Proteine Proteine
Glucide Glucide
Grasimi Grasimi
Acizi grasi saturati
Fibre alimentare
Sodiu
In plus, etichetarea nutritionala poate raporta si cantitatile uneia sau mai multora dintre substantele prevazute in modelul
nr.3.
Modelul nr.3
Substante facultative prevazute de Directiva 496/90/C.E.E.:
Amidon
Polialcooli
Acizi grasi mononesaturati
Acizi grasi polinesaturati
Colesterol
Vitamine si saruri minerale (listate in documentul directivei)
Aceste declaratii se cer completate cu valorile cantitatilor diferitelor componente glucidice
(model nr.4) sau lipidice (model nr.5).
Modelul nr.4
Declararea marimii cantitatii diferitelor componente glucidice:
Glucide...grame din care: zaharuri...grame polialcooli… grame amidon…grame
Modelul nr. 5
Declararea marimii cantitatii diferitelor componente lipidice:
Grasimi...grame din care: saturate...grame monosaturate…grame polinesaturate…grame colesterol…miligrame
Modelul nr. 6 evidentiaza unitatile de masura utilizate pentru exprimarea elementelor etichetei nutritionale.
Modelul nr. 6
Unitatile de masura pentru valoarea nutritiva
Modul de exprimare a nutrientilor
Valoare energetica ............. kcal si kj
Proteine .............................. grame
Glucide ............................... grame
Lipide (fara colesterol) ....... grame
Fibre alimentare .................. grame
Colesterol ............................ miligrame
Vitamine si saruri minerale...grame sau miligrame
In cazul vitaminelor si sarurilor minerale, precizarea lor in document este ex acta, in sensul ca pe eticheta pot fi indicate
numai cele prevazute in lista anexei directivei.
Valorile cantitatilor in care se gasesc nutrientii trebuie sa se refere la cele prezente in aliment
in momentul cumpararii. Ele se pot referi chiar si la produsul gata de consum, cu conditia furnizarii unor suficiente informatii
privitoare la modul de preparare.
Sistemul introdus de Directiva C.E.E. 496/90 are un caracter voluntar, in sensul ca firmele producatoare si de comercializare
en-detail nu sunt obligate sa rapo rteze toti constituentii nutritionali , dar daca se decid sa faca acest lucru, trebuie
respectate prescriptiile comunitare. Statele membre ale Uniunii Europene au luat masuri pentru a se conforma prezentei
directive. Astfel,
incepand cu 30 iunie 1993, s-a cazut de acord privitor la utilizarea materialelor de confectionare si a etichetelor potrivit
dispozitiilor documentului. Pana la 1 octombrie 1994, indicarea in cadrul etichetei nutritionale a zaharurilor, acizilor grasi
nesaturati, a fibrelor alimentare si a sodiului nu a fost obligatorie, datorita presiunilor ex ercitate de catre un ele tari
( Olanda, Danemarca).
Dincolo de dispozitiile legale obligatorii, eticheta nutritionala este acceptata ca o necesitate sociala si tinde sa devina un
instrument de marketing valoros aflat la indemana producatorilor si comerciantilor de alimente. Multi dintre acestia au reusit
sa gaseasca compozitii grafice sugestive ale etichetei, informatiile prevazute fiind usor de receptat, vizibile, usor de
comparat. Mai mult decat atat, unele firme au facut un pas inainte in sensul mentionarii, alaturi de valoarea energetica si
principalii nutrienti, a cantitatilor recomandate de proteine, vitamine si substante minerale pe zi sau pe meniu.
Atunci cand produsul este destinat unui anumit segment de consumatori, nominalizat in normele de nutritie, este posibil ca
valoarea nutritiva sa se exprime prin intermediul gradului de satisfacere zilnica a necesarului fiziologic al grupei (dupa
modelul gradului de acoperire calculat pentru un meniu zilnic- vezi figura 6.1.).
Pancakes, syrup and butter
% of recommended daily intake
0 20 40 60 80 1 00 calories 452 fat 9g cholesterol 45mg sodium
3-4 inch pancakes, 1tps butter, 4 tbsp syrup
Figura 6. 1 Modelul gradului de acoperire a necesarului fiziologic zilnic
(dupa rev. “Consumer Reports”, ianuarie ’92, pag.58)
Nota: se recomanda 2000kcal, 67 g grasime (30% din valoarea energetica), 300 mg sodiu ca valori medii zilnice necesare
grupei de populatie femei.
Etichetarea nutritionala ofera intreprinderilor o oportunitate marita de a vinde si de a garanta consumatorilor un
comportament alimentar corect. Tot mai multe persoane au devenit constiente de importanta actului alimentar, iar
etichetarea nutritionala le poate oferi posibilitatea alegerii hranei si asumarea propriilor decizii in acest sens.
Datorita acestui aspect, mass-media si institutiile guvernamentale si neguvernamentale, nationale si internationale pot
contribui la cresterea convingerii in importanta etichetei nutritionale la ameliorarea alimentatiei si, implicit, a starii de
sanatate a populatiei.
In S.U.A. se desfasoara o ampla campanie de educatie nutritionala, adr esata publicului lar g, pentru dezvoltarea constiintei
consumatorului si incurajarea schimbarilor pozitive in obiceiurile de hranire. In cadrul acestor eforturi, o componenta
integrata o reprezinta etichetarea nutritionala.
Reglementarile F.D.A.7 (United States Departement of Health and Human Services) in ceea ce priveste etichetarea,
declararea continutului nutritiv al produselor prelucrate si ambalate au fost stabilite inca din 1973 si aveau un caracter
facultativ.
In 1989, Food and Drugs Administration impreuna cu Departamentul pentru Agricultura al
S.U.A. (United States Departement of Agriculture) au efectuat un studiu pentru a determina opiniile consumatorilor,
producatorilor de alimente si specialistilor din domeniul sanatatii cu privire la etichetarea nutritionala, la nivelul intregii tari.
Rezultatul studiului a determinat formularea de propuneri de reglementari privind etichetarea nutritionala pentru circa 90%
din p rodusele pr elucr ate si vandute in S.U.A. Aceste reglementari au constituit Documentul Educatiei si Etichetarii
Nutritionale (Nutrition Labelling and Education Act).
Pentru finalizarea acestor reglementari, a fost studiata literatura stiintifica privitoare la relatia regim-sanatate in scopul de a
se stabili recomandarile medicale ce pot fi acceptate pe etich eta.
Tinand cont de punctele de vedere ale diferitelor grupuri de protectie a consumatorilor, ale producatorilor din industria
alimentara si ale altor organisme specializate, reglementarile au fost revizuite si adoptate, intrand in vigoare incepand cu
1994.
Documentul este alcatuit din 23 de reguli care pot fi clasificate in: reguli privind termenii utilizati; reguli, referitoare la
continutul etichetei si declararea ingredientelor; reguli, privind produsele alimentar e ce necesita etichetare nutritionala; r
eguli ce priv esc recomandarile medicale.
Food and Drugs Administration a stabilit criterii pentru utilizarea unor termeni ca “liber”,
“redus”, “scazut”, “sarac”, “foarte sarac”, “ridicat”, “mai putin”, “usor”, “modificat”, “imbogatit”.
De exemplu, un produs alimentar etichetat “redus in calorii” trebuie sa aiba cu cel putin 25% calorii mai putin la o portie
decat o portie de produs stabilita drept referinta.
Pentru a focaliza atentia cumparatorilor asupra celor mai importanti factori din punct de vedere al sanatatii publice, numarul
nutrientilor acceptati pe eticheta este limitat. Ceea ce este foarte important pentru consumatori este inscrierea, alaturi de
cantitatea absoluta a nutrientului, si a valorii procentuale indicand contributia acestuia in contextul regimului zilnic.
Reglementarile cu privire la continutul etichetei nutritionale se refera si la aspectul grafic.
Aceasta trebuie sa permita identificarea cu usurinta a informatiilor nutritionale in cadrul ambalajului, sa aiba o forma simpla,
sa permita compararea calitatii nutritionale a diverselor alimente.
Potrivit documentului, pentru aproximativ 90% din alimentele prelucrate in S.U.A. se cere informarea nutritionala. Ramane
voluntara etichetarea nutritionala pentru fructe, legume pro aspete, produse crude -; peste, organe.
Recomandarile medicale prezinta interes datorita importantei lor, dar si datorita ineditului lor. Sunt permise recomandarile
medicale inscrise in tabelul nr.6.1. Ele trebuie astfel formulate incat consumatorul sa poata intelege relatia nutrient-stare de
sanatate-importanta nutrientului in regimul zilnic.
Politica etichetarii nutritionale implementate in S.U.A. determina formarea unui sistem national uniform de informatii de care
beneficiaza atat consumatorii, cat si producatorii.
Tabel 6.1 Informatii referitoare la sanatate admise in etichetarea alimentara a S.U.A.
Caracteristicile alimentare Informatii
Exprimarea modelului informational referitoare la sanatate -; reducerea riscului la:
Continut ridicat de calciu; continutul de fosfor nu depaseste continutul in calciu
Osteoporoza Exercitiile regulate si dieta cu calciu suficient ii vor ajuta pe adolescenti si adulti
Sodiu scazut
Hipertensiune Dietele reduse in sodiu pot micsora riscul unei presiuni ridicate a sangelui
Grasimi scazute Cancer Dezvoltarea cancerului depinde de multi factori: o dieta redusa
in grasime poate reduce riscul unor cancere
Grasimi saturate scazute; colesterol scazut
Boli ale inimii In timp ce multi factori afecteaza bolile de inima, dietele scazute in grasime saturata si colesterol pot reduce
riscul acestor imbolnaviri
Sursa: USDA
Fiecare tara po ate sa-si stabileasca propriul necesar p entru furnizarea informatiilor nutritionale prin eticheta alimentelor, in
functie de propriile prioritati. Se spera ca aceste prioritati sa includa ca interes major educarea consumatorilor in intelegerea
si folosirea etichetei alimentelor, in sensul imbunatatirii sanatatii lor si realizarii celor mai mari beneficii pentru sanatate.
Intr-un tratat de sinteza privind experienta Bancii Mondiale, Berg (1987) citeaza ca exemplu programul indonezian de
ameliorare a nutritiei, din jurul anilor `80, care a demonstrat ca este posibila o ameliorare a starii nutritionale a unei
populatii prin virtutile comunicatiei.
Nu gresim daca afirmam ca un aspect semnificativ al comunicarii nutritionale il reprezinta etichetarea produsului. Precaderea
pentru transmiterea mesajului informational prin mijloace vizuale catre consumatori isi are, de altfel, o justificare bine
fundamentata in psihopedagogie : din totalul informatiilor percepute prin intermediul organelor de simt ale omului, 73%
sunt receptate prin vaz, 11% prin auz, 3.5% prin miros, 11% prin gust si 1.5% prin senzatii tactile.
Ca mijloc de comunicare intre industrie, comert si consum, etichetarea corecta si cuprinzatoare a produselor alimentare repr
ezinta o baza utila de date:
• pentru consumator; utilitatea rezida nu numai in respectarea dreptului de optiune pentru un produs sau altul, ci si in
educarea individului in calitate de cumparator, inclusiv prin constientizarea efectului pe care alimentul il are pentru propria
sa piata metabolica (piata biologica a organismului);
• pentru agenti economici; (firme care produc, importa sau exporta bunuri alimentare) reprezinta o modalitate de masurare
a pulsului pietei, de cunoastere a reactiilor consumatorilor, dar si un stimulent in realizarea unor produse superioare
calitativ. Producatorii si comerciantii de produse alimentare sunt pusi in situatia de a-si reconsidera si modela strategia si
politica manageriala pentru a raspunde noilor exigente privind etichetarea bunurilor alimentare, exigentelor privind protectia
consumatorului, criteriilor si normativelor de performanta internationala . Luarea in considerare a acestor noi coordonate cu
vocatie universala contribuie, in mod decisiv, la cresterea competitivitatii produselor lor si la cresterea capacitatii lor
concurentiale, cu rezultate pozitive din punct de vedere financiar.
Necesitatea reglementarii etichetarii produselor alimentare este o problema de interes public, intrucat vizeaza protectia
consumatorului din punct de vedere biolo gic, economic si social.
In acelasi timp, se constituie ca o bariera in calea comercializarii produselor alimentare necorespunzatoare calitativ, a
produselor pirat si a celor falsificate, cu efecte ben efice nu numai in sfera consumului, dar si in cea a productiei. De aceea,
solutii privind etichetarea bunurilor alimentare regasim in „Principiile directoare pentru protectia consumatorilor” (vezi
Rezolutia
Adunarii Generale O.N.U. nr.39/248 din 1985 ), in Codul de deontologie al comertului international cu bunuri alimentare
(vezi documentul Comisiei Codex Alimentarius R.C.P. 20/1979, rev. 1/1985), ca si in reglementarile exprese internationale si
nationale.
In Romania s-au creat conditiile aparitiei germenilor unei miscari sociale si stiintifice pentru alinierea din punct de vedere
legislativ la normele europene in domeniul etichetarii produselor alimentare. Cel mai important document este Hotararea
Guvernului nr.784 din 23 septembrie 1996 privind etichetarea produselor alimentare, modificata si completata prin
Hotararea Guvernului nr.
953/1999 si Ordonanta Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare.
Conform acestor acte normative: o toate mentiunile etichetei trebuie sa fie redactate in limba romana, lizibil si inteligibil
(exceptie fac marcile de fabrica si de comert, denumirile de firme si denumirile de produse tipice cunoscute publicului larg);
o eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care contine elemente de identificare a
produsului si care insoteste p rodusul cand acesta este prezentat pentru vanzare sau este aderent la amb alajul acestuia; o
informatiile inscrise pe eticheta nu trebuie sa-i induca in eroare pe consumatori in privinta caracteristicilor produsului
alimentar, a naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, calitatii durabilitatii, originii, provenientei metodelor de fabricatie
sau in privinta unor efecte sau proprietati pe care produsul nu le poseda; o etichetarea este aplicarea etichetei sau
inscrierea elementelor de id entificare pe produs, pe ambalajul de vanzare si se refera la acesta; o etichetele produselor
alimentare preambalate trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele elemente de identificare: denumirea produsului,
numele si adresa fabricantului, a importatorului, a distribuitorului si a celui care ambaleaza produsul, termenul de valabilitate
sau data durabilitatii minimale si conditiile de pastrare, conservare si folosire, continutul net, lotul de origine sau de
provenienta (daca omiterea acestuia ar putea crea confuzii in randul consumatorilor), concentratia alcoolica (pentru
bauturile la care este mai mare de 1,2%), ingrediente folosite (cu unele exceptii), valoarea nutritiva si energetica pentru
produse alimentare speciale sau produse alimentare pentru sugari si copii de varsta mica.
Denumirea p rodusului trebuie sa corespunda naturii, genului, speciei, sortului sau proprietatilor alimentului ori materiilor
prime utilizate in fabricatie. Ea trebuie sa includa informatii privind starea fizica a alimentului ori tratamentele speciale la
care a fost supus (ref rigerare, congelare, afumare, concentrare).
Marca de fabrica, comerciala sau denumirile fanteziste nu pot inlocui denumirea produsului.
Pe produsele tratate cu radiatii ionizante se va inscriptiona „Tratat prin ionizare” sau „Tratat cu radiatii ionizante”.
Produsele la care, prin conserv are, se utilizeaza un gaz avizat sanitar vor contine indicatia
„Ambalat in atmosfera protectoar e”.
Cantitatea neta se va inscrie in unitati de volum pentru produsele lichide si in unitati de masa pentru celelalte, indicar ea
cantitatii nete nefiind obligatorie pentru: alimentele vandute cu bucata, produsele care pot inregistra pierd eri de volum sau
masa si care sunt vandute la numar si cantarite
in fata cumparatorului, produsele a caror cantitate este mai mica de 5 g sau de 5 ml. De asemenea, se vor inscrie si
tolerantele pozitive si negative.
Durabilitatea minimala, respectiv data pana la care alimentele isi pastreaza caracteristicile de calitate in conditii de
depozitare corespunzatoare, se indica clar prin data zilei, lunii si anului. Data va fi precedata de mentiunea „A se consuma
de preferinta inainte de…”, indicandu-se ziua, luna si anul sau „A se consuma de preferinta pana la sfarsitul…” indicandu-se
luna si anul sau numai anul.
Pentru produsele cu grad ridicat de perisabilitate, termenul de valabilitate, precedat de mentiunea „expira la data de…”, va
indica ziua, luna si anul.
Aceste mentiuni vor fi urmate de indicarea conditiilor de pastrare si conservare.
Produsele alimentare scutite de indicarea termenului de valabilitate sunt: fructele si legumele proaspete; bauturile alcoolice
cu continut de alcool mai mare de 10%; painea, produsele de panificatie, patiserie si cofetarie care, prin natura lor, sunt
consumate in mai putin de 24 de ore; otetul de fermentatie; sarea de bucatarie, cu ex ceptia sarii iodate; zaharul si mierea
de albine, produsele zaharoase care sunt alcatuite aproape in totalitate din zahar aromatizat si/sau colorat; guma de
mestecat si produsele similare de mestecat; dozele de gheata alimentara.
In ceea ce priveste lista ingredientelor, aceasta va fi precedata de mentiunea „Ingrediente”.
Toate ingredientele vor figura fie pe ambalaje, fie pe etichetele produselor alimentare preambalate, sub denumirea si in
ordinea descrescato are a importantei lor cantitative.
Eticheta trebuie sa contina si informatii despre valoarea nutritiva sau energetica globala pentru produsele alimentare
speciale, destinate unor persoan e care, din motive de sanatate, trebuie sa aiba o alimentatie speciala. Acestea sunt:
• cu continut redus de hidrati d e carbon;
• lipsite de zahar;
• cu inlocuitor de zahar;
• cu continut imbogatit de proteine;
• lipsite de glucide;
• cu continut imbogatit de celuloza.
Tot in categoria alimentelor speciale se incadreaza si cele destinate sugarilor si copiilor de varsta mica.
Produsele alimentare prezentate spre vanzare nepreambalate vor avea inscrise in imediata apropiere denumirea produsului.
Data fabricatiei si termenul de valabilitate pentru aceste produse se vor inscrie pe ambalajul sau recipientul ce contine
produsul, in documentele comerciale insotitoare, precum si pe afisul de prezentare a produsului.
Etichetarea produselor agroalimentare ecologice se face conform Ordonantei Guvernului nr.
34/2000. Pe eticheta acestor produse se vor mentiona: numele si adresa producatorului; denumirea produsului, inclusiv
metoda de productie ecologica; numele si marca organismului de inspectie si certificare; conditiile de pastrare; termenul
minim de valabilitate; interzicerea depozitarii in acelasi spatiu a produselor ecologice alaturi de alte produse.
Conform dreptului consumatorilor de a fi informati in mod complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale
produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici, Ordonanta
Guvernului nr. 21 din 1992 privind protectia consumatorilor8, capitolul IV „Informarea si educarea consumatorilor”
stipuleaza: informarea consumatorilor despre produsele oferite se realizeaza prin elemente de identificare si caracterizare
ale acestora, care se inscriu la vedere, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vanzare sau carte tehnica, instructiuni de
folosire ori altele asemenea, ce
insotesc produsul, in functie de natura acestuia; informatiile trebuie sa fie inscrise in limba romana, indiferent de tara de
origine a produsului; trebuie sa fie complete, corecte, precise si explicite si sa cuprinda denumirea produsului, marca
producatorului, cantitatea, pretul, termenul de garantie sau valabilitate si, dupa caz, principalele caracteristici tehnice si
calitative, compozitia, eventualii aditivi sau ingredienti folositi, eventualele riscuri previzibile, contraindicatii si modul de
utilizare, de manipulare, de conservare sau de pastr are, precum si alte caracteristici ale diferitelor categorii de produse; la
produsele alimentare preambalate se mentioneaza si valoarea nutritiva.