AMBALAJE

RECUPERABILE
LICEUL TEHNOLOGIC “ALEXANDRU VLAHUŢĂ”, PODU TURCULUI,
BACĂU

PROIECT
pentru susţinerea examenului de certificare a
competenţelor profesionale
-Nivel III-

Calificare profesională :
Comerciant – vânzător

Îndrumător: Candidat,
Profesor: Popa Ana-Maria Hăulică Andreea

2016

1
Introducere.................................................................................................................................3
1. Ambalajul...............................................................................................................................4
2. Clasificarea ambalajelor.......................................................................................................7
2.1. Ambalaje din carton................................................................................................9
2.2. Ambalaje din hartie...............................................................................................10
2.3. Ambalaje din plastic..............................................................................................11
2.4. Ambalaje din metal................................................................................................12
2.5. Ambalaje din lemn.................................................................................................14
2.6. Ambalaje din sticla................................................................................................15
2.7. Ambalaje ecologice...............................................................................................16
3. Functiile ambalajelor.......................................................................................................18
3.1. Funcţia de conservare şi protecţie a produselor.......................................................18
3.2. Funcţia de manipulare, transport şi depozitare........................................................19
3.3. Funcţia de informare şi de promovare a vânzărilor.................................................19
4. Recuperarea, valorificarea si reciclarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje..............20
Concluzie.................................................................................................................................22
Bibliografie..............................................................................................................................23

2
 Introducere
Recuperarea şi reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare a
contradicţiei dintre cerinţele procesului de creştere economică şi caracterul restrictiv al
resurselor.

Reciclarea este un concept al secolului XX şi a apărut ca una din posibilitătile de a

limita risipa şi de a utiliza mai eficient resursele. A devenit din ce în ce mai clar că
industrializarea şi creşterea susţinută a populaţiei au condus la consumarea unor cantităţi de
resurse din ce în ce mai mari.

Evoluţia industriilor prelucrătoare în a doua jumătate a secolului nostru, potenţată de

progresul ştiinţific şi tehnic, de costurile în general ridicate ale materiilor prime şi de
expansiunea impetuoasă a industriei de ambalaje, în special în ţările dezvoltate, au modificat
imaginea produsului bicomponent (produs+ambalaj), strategia ambalării reunind trei
componente şi anume: materiale de ambalaje, accesoriile ambalajelor şi produsul de ambalaj.

Cercetarea sistemului produs-ambalaj relevă tot mai mult necesitatea asigurării unei
cât mai înalte protecţii faţă de agenţii mediului înconjurător pe tot parcursul circulaţiei
tehnice, un design cât mai atractiv şi veridic şi un mesaj informaţional bine pus la punct.
Ambalajul modern reprezintă astfel, un tot integrat de componente interconectabile, un set
organizat de cunoştinţe şi concepţii, un mod ordonat de acţiune, care pune în mişcare maşini
şi oameni, idei şi invenţii, în vederea realizării optime a unor obiective economice specifice.
Prin urmare, crearea unor noi tipuri de ambalaje reprezintă un proces de mare complexitate.

Lucrarea de faţă abordează problematica ambalării mărfurilor, prin prisma locului

ambalajului în economia contemporană, clasificarea tipurilor de ambalaje, funcţiilor acestuia,
a impactului asupra mediului şi utilizarea tipurilor de ambalaje.

3
 1. Ambalajul
Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, asistăm la evoluţii
spectaculoase şi în domeniul producţiei de ambalaje, căruia i se impun cerinţe din ce în ce
mai complexe.Din punct de vedere tehnic, ambalajul este definit ca un ansamblu de
materiale, destinat protecţiei calităţii şi integrităţii produselor şi facilitării operaţiilor de
circulaţie tehnică a mărfurilor. Din punct de vedere economic,ambalajul poate fi apreciat ca
un produs finit oarecare, obţinut în urma unor eforturi materiale, financiare etc.

Corespunzător STAS 5845/1-1986, ambalajul este considerat "un mijloc (sau

ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de
produse, pentru a le asigura protecţia temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic,
biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în starea de livrare, în decursul
manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la consumator sau până la expirarea
termenului de valabilitate"; aceeaşi sursă, defineşte ambalarea ca fiind "operaţie, procedeu
sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului, în
decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la înlesnirea acestora
până la consumare sau până la expirarea termenului de valabilitate "

Definiţii asemănătoare, sunt propuse şi de Institutul Francez al Ambalajului şi

Ambalării, astfel, ambalajul constituie "obiectul destinat să învelească sau să conţină
temporar un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării, transportului,
depozitării sau prezentării, în vederea protejării acestora sau facilitării acestor operaţii", iar
ambalarea "operaţia de obţinere a primului înveliş aflat în contact direct cu produsul".

Un ambalaj trebuie să îndeplinească în principal următoarele cerinţe:

 să aibă masă şi volum propriu reduse

 să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern

 să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat

 să nu prezinte miros şi gust propriu

 să posede o rezistenţă mecanică cât mai ridicată

 să fie etanş faţă de gaze, praf, grăsimi

 să prezinte sau nu permeabilitate faţă de radiaţiile luminoase

 să aibă formă, culoare, grafică atractive.

4
 Ciclul de viaţă începe odată cu extragerea materiilor prime şi se încheie odată cu
valorificarea deşeurilor provenite din ambalaje. Este necesară găsirea unui ambalaj individual
optim pentru fiecare produs în parte. Acesta se dovedeşte a fi un element de legatură integral
pentru organizarea produsului şi pentru un marketing de succes al produsului. De asemenea,
organizarea sistemului produs – ambalaj necesită o gândire complexă precum şi utlizarea
unor metode sistematice, inovative şi orientate.

Cercetătorii au descoperit că circa 50% din totalul cumpărăturilor în magazinele cu

autoservire se fac pe baza unor impulsuri provocate de ambalaje. Afirmaţia, cred eu că este
cât se poate de relevantă în ceea ce priveşte importanţa ambalajului şi mesajul transmis de
acesta.

Forma ambalajelor are în vedere cerinţe de varietate sortimentală, dozarea şi

proporţionarea produselor conform cererii pe piaţă, eliminând în final uniforminatea şi
monotonia sortimentală.

Culoarea ambalajului, stabilită în strânsă legătură cu forma produsului, are ca

obiective:

 stimularea vânzărilor

 conţinutul şi ambianţa estetica a spaţiilor comerciale

 personalitatea produselor

 promovarea unor elemente cu specific naţional sau zonal

 crearea din punct de vederea psihologic a unui climat comercial

 contribuţia directă la crearea unei tradiţii a produselor, întreprinderii etc.

Trebuie, de asemenea, să se facă distincţie între diversele niveluri de ambalare:

Ambalarea elementară este cea care vine în contact cu produsul. Ea furnizează

protecţia iniţială a produsului (exemplu de ambalaje elementare: bidoane din metal, sticle şi
saci din plastic).

Ambalarea secundară conţine un anumit număr de ambalări elementare. Este o

susţinătoare a distribuţiei fizice şi poate fi folosită pe piaţa de desfacere cu amănuntul pentru
expunerea ambalajelor elementare.

Ambalarea terţiară cuprinde un număr de ambalări secundare (exemplu: strech-

wrappead pallet of corrugated cases = ambalaj colectiv din carton ondulat în care produsele
sunt izolate între ele cu paie/talaş/resturi de mucava).

5
 Ambalarea cuaternară este frecvent utilizată în comerţul internaţional şi în cel
dintre statele americane cu scopul de a facilita manevrarea ambalajelor terţiare. Ea se
realizează cu ajutorul conteinerelor de metal, verticale, de 12 metri lungime în care se încarcă
cu macaraua mai multe palete sau containere metalice. Ele pot fi transferate de la sau către
vapoare, trenuri, platforme, cu macarale gigantice. Desigur, este posibilă obţinerea
temperaturii, umidităţii şi a atmosferei gazoase controlate, iar acestea sunt necesare în situaţii
particulare cum ar fi transportul alimentelor îngheţate sau al legumelor şi fructelor proaspete.

În contextul ambalării se folosesc o serie de termeni, dintre care amintim materialul

de ambalare, materialul de ambalaj, mediu de ambalare, produs de ambalat, ambalaj
preconfecţionat, accesorii de ambalaj.

Prin material de ambalare se înţelege un sistem material destinat învelirii temporare a

produselor ce se ambalează. Este cazul hârtiei de împachetat, a celofanului, a peliculelor
plastice etc.

Materialul de ambalaj este un sistem fizico-chimic unitar sau multicomponent utilizat

pentru confecţionarea ambalajelor sau pentru producerea accesoriilor de ambalaje. Ca
materiale de ambalaj se utilizează hârtia, cartonul, materialele plastice, materialele metalice,
lemnul, sticla, materialele textile, singure sau în combinaţie.

Mediu de ambalare poate fi orice sistem fizico-chimic, capabil ca împreună cu

ambalajul să asigure deplina protecţie a produsului faţă de orice factor modificator al calităţii
acestuia. Cel mai răspândit mediu de ambalare este cel gazos (aer, gaze inerte, atmosfera
modificată sub presiune, vid etc.).

Produsul de ambalat – pregătit prin curăţire, dozare, rulare, compactare – este bunul
ce necesită protecţie temporară sau de lungă durată de la locul de producţie la locul de
consum şi pentru care manipularea, transportul, depozitarea, desfacerea, impun prezenţa
ambalajului.

6
 2. Clasificarea ambalajelor

În ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punct de vedere al
materialelor din care acestea sunt făcute, cât şi din punct de vedere funcţional.
Ambalajele se clasifică în funcţie de mai multe criterii, astfel:

1. După materialul folosit în confecţionarea ambalajelor:

 ambalaje din hârtie şi carton;
 ambalaje din sticlă;
 ambalaje din metal;
 ambalaje din materiale plastice;
 ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri;
 ambalaje din materiale textile;
 ambalaje din materiale complexe.

2. După sistemul de confecţionare:

 ambalaje fixe;
 ambalaje demontabile;
 ambalaje pliabile.

3. După tip:
 plicuri;
 pungi;
 plase;
 lăzi;
 cutii;
 flacoane;
 borcane etc.

7
 4. După domeniul de utilizare:
o ambalaje de transport;
o ambalaje de desfacere şi prezentare.

5. După specificul produsului ambalat:

 ambalaje pentru produse alimentare;
 ambalaje pentru produse nealimentare;
 ambalaje pentru produse periculoase;
 ambalaje individuale;
 ambalaje colective.

6. După gradul de rigiditate:

 ambalaje rigide;
 ambalaje semirigide;
 ambalaje suple.

7. După modul de circulaţie al ambalajului:

 ambalaje refolosibile;
 ambalaje nerefolosibile – tip pierdut.

8. După sistemul de circulaţie:

 sistem de restituire a ambalajelor;
 sistem de vânzare – cumpărare a ambalajelor.

9. După sistemul de confecţionare:

 ambalaje fixe;
 ambalaje demontabile;
 ambalaje pliante.

10. După căile de transport:

 ambalaje pentru transport terestru;
 ambalaje pentru transport fluvial-maritim;
 ambalaje pentru transport aerian.

8
 11. După destinaţie:
 ambalaje pentru piaţa externă;
 ambalaje pentru piaţa internă.

În ceea ce priveşte ambalarea mărfurilor, practicile comerciale internaţionale au

consacrat anumite tipuri de ambalaj, destinate să corespundă unor anumite nevoi, care cu
timpul au devenit uzanţe internaţionale. Dintre acestea menţionez:
1. S.W.P. (seaworthy packing): ambalaj corespunzător mărfurilor transportate pe
mare (lăzi din cherestea geluită, fără noduri, marfa trebuie să fie gresată sau învelită în hârtie
cerată, iar lăzile se căptuşesc cu hârtie gudronată)
2. C.P. (continental packing): ambalaj destinat transportului de mărfuri pe continent
Normele tehnice prevăd lăzi bune din lemn sănătos.
3. M.P. (machine packing): ambalaj executat cu maşini speciale care confecţionează
colete, saci sau baloturi cusute
4. F.P. (fit packing): ambalaj realizat cu ajutorul unor utilaje care fixează un strat
protector ce se mulează după forma produsului
5. S.P.P. (special packing paid): ambalaj, mai scump, realizat la cererea expresă a
cumpărătorului
6. R.C. (resistance controlled): ambalaj a cărui rezistenţă se controlează prin
încercări de presiune, zguduire, umiditate, rezultatele fiind consemnate într-un înscris după
norme internaţionale de control a ambalajelor
7. S.C.P. (strict confidential packing): ambalaj strict confidenţial – lăzile, sacii,
coletele sunt marcate cu date cifrate, în scopul de a nu se divulga cine este exportatorul şi
implicit ţara de origine. De regulă este utilizat în cazul reexporturilor.

2.1. Ambalaje din carton

Cartonul reprezintă o aglomerare de fibre celulozice rezultate din prelucrarea materiilor prime
vegetale cum ar fi: paie de cereale, coceni de porumb, stuf, lemn de brad, pin, fag, plop etc. El este o
hârtie groasă, compactă şi foarte puţin flexibilă.
In ziua de azi există o varietate foarte mare de producători de carton, iar inovaţiile în
domeniu îmbunătăţesc constant utilizarea la confecţionarea ambalajelor şi ajută în acelaşi
timp la protejarea mediului înconjurător.
Principalele tipuri de cartoane utilizate la confecţionarea ambalajelor sunt:
 Cartonul plat - se deosebeste de hartie prin faptul ca este un strat mai gros si mai rigid,

9
  Cartonul duplex - este format din 2 straturi diferite de material fibros unite in stare
umeda prin presare,
 Cartonul triplex - este format din 3 straturi diferite de material fibros unite in stare
umeda prin presare,
 Cartonul ondulat - este format din 4 staturi netede si din 3 straturi ondulate, unite intre
ele printr-un adeziv,
 Cartonul microondulat - este usor, are o rezistenta buna la plesnire si este un bun
inlocuitor al cartonului duplex si triplex.

Ambalajele din carton prezintă următoarele avantaje în utilizare:

 sunt materiale ecologice, reciclabile şi netoxice; cartonul ondulat este unul dintre cele
mai ecologice şi solide materiale de ambalare, care nu este depăşit din punctul de
vedere al performanţelor economice şi ecologice de nici un alt material;
 sunt flexibile, uşoare, igienice, apte pentru a veni în contact cu alimentele;
 se caracterizează prin rigiditate şi rezistenţă foarte bună;
 sunt rezistente la grasimi, gaze, hidrocarburi, acizi (hârtia tratată prin acoperire şi
laminare);
 pot fi tipărite.
În funcţie de forma ambalajelor confecţionate din carton distingem: cutii din
carton, tăvi, tăviţe din carton, lăzii (cutii mari) din carton, tuburi din carton, separatoare din
carton, colţare din carton, plăci din carton, role din carton.
Cutiile din carton sunt cele mai utilizate ambalaje din carton şi sunt disponibile într-
un număr foarte mare de forme şi dimensiuni, cu multe utilizări de la cutii de cereale pentru
micul dejun la cutii pentru pantofi, cutii pentru sucuri de fructe şi până la cutii pentru cele
mai sofisticate aparate electronice ca telefoanele mobile sau pentru electrocasnice de mari
dimensiuni ca frigidere, maşini de spălat, aragazuri.

2.2. Ambalaje din hartie

Ambalajul din hârtie este un mod civilizat şi eficient de a ambala diferite produse
alimentare sau nealimentare şi totodată un excelent suport pentru a promova produsele.
Hârtia este ideală pentru ambalat, datorită flexibilităţii şi abilităţii de a se plia perfect pe
produse.
În ambalarea produselor sunt utilizate mai multe tipuri de ambalaje de hârtie:
 pungi de hârtie:
o pungi simple cu fundul în V cu sau fără burduf lateral (pentru produse
farmaceutice, de panificaţie, fast -food, etc),

10
 o pungi cu fund pătrat (pungi de faină, mălai, griş, pesmet , etc)

 saci de hârtie:
o saci mici cu capacitate de 3-5-10 kg. (nisip de pisici , glet , etc),

o saci mari cu capacitate de 20-50 kg. (ciment , etc)

 sacoşe de hârtie:
o cu mâner decupat,

o cu mâner exterior,

o cu mâner răsucit.

 hârtie de împachetat
Pungile de hârtie simple sunt folosite pentru vânzarea produselor vrac atât în
alimentaţie publică, cât şi în alte domenii.
Hârtia utilizată în operaţia de ambalare poate fi:

 netratată (inferioară, obişnuită sau superioară),

 tratată (cerată, metalizată, acoperită cu polimeri),

 specială (creponată, anticorosivă).

2.3. Ambalaje din plastic

Materialele plastice au o pondere de folosire pentru confec ţionare ambalaje foarte
mare, datorită avantajelor pe care acestea le prezintă:
 izolează bine produsele atât alimentare cât şi cele nealimentare;
 sunt nealterabile;
 sunt uşoare;
 sunt rezistente la rupere;
 impermiabile la apă, aer şi gaz;
 rele conducătoare de căldura;
 au rezistenţă termică atât la temparaturi înalte cât şi la temperature joase;
 au un aspect de prezentare superior, atrăgător pentru toate formele şi culorile
realizabile;
 preţ scăzut.

11
 Cele mai utilizate materiale plastice pentru confecţionarea ambalajelor sunt:

 polietilena - material relativ uşor, rezistent, stabil, utilizat la fabricarea pungilor;

 polipropilena - un material uşor, rezistent, dur, foarte stabil la temperaturi scăzute,

utilizat la confecţionarea recipienţilor, care se pot steriliza;

 polistirenul

 clorura de vinil - material rigid, cu friabilitate medie. Se cunosc diferite tipuri de

P.V.C. (moale sau dur), serveşte ca material pentru confecţionarea seringilor, cutiilor,
foliilor şi flacoanelor.
Ambalajele din materiale plastice sunt dintre cele mai variate, prezentându-se în nenumarate
variante constructive cum ar fi:

 pungi, sacoşe şi saci din material plastic;

 butelii şi flacoane din materiale plastice;

 tuburi deformabile din material plastic;

 caserole din polistiren;

 cutii şi recipiente de capacitate mică din materiale plastice;

 lăzi din material plastic;

 bidoane, canistre şi butoaie din materiale plastice;

2.4. Ambalaje din metal

Ambalajele din metal sunt confecţionate din oţel sau din aluminiu. Oţelul se utilizează
în producerea de recipiente pentru ambalarea unei game largi de produse, cum sunt produsele
alimentare, vopselele, etc. Ambalajele din aluminiul se utilizează pentru realizarea de
recipiente pentru alimente şi băuturi, folii şi laminate.
Ambalajele din metal şi aliaje sunt folosite cu precădere în industria alimentară la
ambalarea conservelor de carne, peşte, fructe şi legume, băuturilor alcoolice şi nealcoolice.
Opinia consumatorilor este mai puţin favorabilă metalelor deoarece acestea pot influenţa
gustul produselor ambalate.
Ambalajele metalice se realizează din tabla de oţel cositorită, aluminiu si materiale
combinate (materiale plastice, carton si metal). În ultima perioadă a crescut ponderea
ambalajelor din aluminiu şi aliaje din aluminiu datorită unor avantaje pe care le oferă aceste
materiale.

12
 Avantajele utilizării ambalării în materiale metalice sunt considerate a fi următoarele:

 au proprietăţi de barieră foarte bune;

 nu sunt toxice şi pot veni în contact cu produse şi băuturi alimentare;

 se pot inscripţiona uşor;

 se pot utiliza în combinaţii cu alte materiale pentru ambalare.

Din material metalice se confecționează următoarele ambalaje:

 cutii metalice - Cutiile din metal sunt folosite în industria alimentară pentru

ambalarea şi conservarea alimentelor. Sistemul de ambalare, materialul folosit şi tipul
de ambalaj trebuie să asigure stabilitatea alimentului, să nu permită transferul unor
substanţe toxice din materialul de ambalare sau în timpul procesului ambalării către
aliment, să evite schimbul de umiditate cu mediul, impurificarea cu substanţe nedorite
din mediu, contaminarea cu microorganisme şi favorizarea unor reacţii fotochimice
sau determinate de contaminarea microbiologică. Cutiile metalice oferă avantajul
rigidităţii, evitând riscurile de spargere în timpul transportului.

 bidoane și butoaie metalice - Bidoanele metalice se folosesc în industria alimentară

pentru cantităţi mai mari de produse transportate precum  lapte,  smântână  etc.
Butoaiele metalice se confectionează din aluminiu, oţel inoxidabil sau tablă decapată.
Pot fi cilindrice sau bombate, situaţie în care sunt prevăzute cu două inele din cauciuc,
pentru a uşura rostogolirea. Se folosesc pentru bere sau pentru vin precum și pentru
produse petroliere.

 ambalaje tip aerosol (spray) - sunt folosite la ambalarea de: substanţe aromatizante,
creme, frişcă, îngheţată, sosuri, maioneză, brânză topită, muştar etc. Produsul este
ambalat şi se evacuează sub presiune. Recipientul e ste partea constitutivă de bază a
ambalajului în care se găseşte amestecul şi este confecţionat din tablă de oţel protejată
sau neprotejată sau din aluminiu.

 tuburi deformabile - Sunt ambalaje folosite la produsele păstoase, creme, geluri cum
ar fi: maioneza, muştarul, paste condimentate, pastă de dinţi. Evacuarea conţinutului
se face prin mărirea presiunii interioare la deformarea manuală a ambalajului. Dacă
capacul ambalajului este deschis, conţinutul se revarsă în exterior.

13
2.5. Ambalaje din lemn
Lemnul este unul din cele mai vechi materiale folosite pentru ambalare. În ultimii ani
însă, din cauza reducerii exploatării masei lemnoase la nivel mondial, ponderea utilizării sale
în industria ambalajelor a scăzut considerabil (la 3-8% din total), fiind substituit din ce în ce
mai mult cu materialele plastice şi cartonul ondulat.
Utilizarea lemnului ca material de ambalare este redusă la ambalaje exterioare de mari
dimensiuni. Principalele avantaje ale folosirii lemnului  pentru confec ţionarea ambalajelor
sunt protecţia ridicată ce o asigură  produselor din interior şi faptul că ambalajele din lemn
sunt refolosibile.
Principalele caracteristici ale ambalajelor din lemn sunt:

 rezistenţă bună la solicitări mecanice;

 rezistenţă  bună la uzură;

 conductibilitate electrică foarte mică;

 sunt ecologice.

Printre dezavantaje ambalajelor din lemn enumerăm:

 spaţiul mare ocupat de ambalaje atunci când nu sunt folosite,

 domeniul restrâns de utilizare,  şi

 cantităţile tot mai reduse de lemn disponibile pentru ambalaje

Cele mai utilizate ambalaje din lemn

 lăzi din lemn;

 cutii din lemn;

 paleţi din lemn;

 butoaie din lemn,

 coşuri din lemn.

Lăzile din lemn se confectionează din şipci de lemn, din placaj sau din plăci
fibrolemnoase. Se folososc ca ambalaje secundare (lăzile compartimentate pentru sticle,
numite şi navete), sau ca ambalaje primare (lăzi pentru legume şi fructe, lăzi pentru produse
grase-unt, margarină, unturã).

14
 Cutiile din lemn sunt obiecte în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în
care se păstrează, se transportă sau care protejează diverse obiecte.
Paletul din lemn este o platformă orizontală care foloseşte pentru depozitarea,
transportarea şi distribuirea produselor. Utilizarea paleţilor din lemn este importantă pentru că
permite transportul mai multor mărfuri în acelaşi timp, utilizând judicios spaţiul avut la
dispoziţie. Există paleţi de uz general, paleţi – lăzi şi paleţi de uz special.
Butoaiele de lemn sunt vase închise, de diferite capacităţi şi care sunt folosite pentru
producerea/prelucrarea, transportarea şi depozitarea vinului şi a băuturilor alcoolice distilate,
pentru  peşte  sărat,  pastă  de  tomate  etc precum şi pentru păstrarea şi învechirea distilatelor
mai ales cele confecţionate din lemn de dud.
Coşuri din lemn sunt obiecte de diferite forme, făcute dintr-o împletitură de nuiele, de papură,
de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor produse.
Cea mai veche intrebuintare a cosurilor din lemn împletite o reprezintă depozitarea pâinii.

2.6. Ambalaje din sticla

Sticla este considerată materialul ideal pentru ambalaje datorită caracteristicilor sale şi
a avantajelor pe care le oferă ca ambalaj.
Sticla este utilizată cu precădere la ambalarea produselor lichide sau vâscoase  în
domeniul  alimentar,  dar  şi  în industria farmaceutică, la ambalarea produselor chimice etc.
 
Avantajele utilizării sticlei ca material de ambalare sunt următoarele:
 este impermeabilă  la gaze, vapori, lichide;
 este inertă din punct de vedere chimic faţă de produsele alimentare şi nu pune
probleme de compatibilitate cu produsul ambalat;
 este un material igienic, uşor de spălat şi care suportă sterilizarea;
 nu transmite şi nu modifică gustul alimentelor;
 este transparentă, permiţând vizualizarea produselor;
 poate fi colorată, aducând astfel o protecţie suplimentară a produsului împotriva
radiaţiilor ultraviolete;
 este un material rigid care poate fii realizat în forme variate;
 are o bună rezistenţă la presiuni interne ridicate, fiind utilizată la ambalarea unor
băuturi ca: şampanie, cidru etc.;
 este reciclabilă, nu poluează mediul;
 se poate inscripţiona uşor prin ataşarea de etichete.

15
 Utilizarea sticlei ca material de ambalaj prezintă şi dezavantaje legate de:
o rezistentă  la  şoc  mecanic,   rezultând  dificultăţi  în  transport  şi depozitare;

o rezistenţă  scăzută la şoc termic;

o masă proprie mare.

Din sticlă sunt realizate ambalajelor sub formă de pahare, borcane, butelii, flacoane
etc, pentru produsele alimentare lichide, păstoase şi chiar pentru cele solide.
Convenţional, ambalajele de sticlă se pot grupa în două mari categorii:

 ambalaje de sticlă cu gât îngust (diam. interior sub 30 mm) - butelii pentru ambalarea
lichidelor;

 ambalaje de sticlă cu gât larg - borcane pentru ambalarea produselor semilichide sau
solide.

2.7. Ambalaje ecologice

Pentru protejarea mediului înconjurător au apărut ambalaje ecologice produse din
materiale care ulterior pot fi reciclate, depozitate sau distruse fără a periclita mediul ambient.
Reciclarea deşeurilor de ambalaje este operaţiunea de reprelucrare într-un proces de
producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi reutilizate în scopul initial sau pentru alte
scopuri.
Simboluri ECO ce se regăesc pe ambalaje
Ne putem da uşor seama dacă un produs pe care îl cumpărăm este reciclabil,
identificînd semnul grafic specific pentru reciclare. El este format din trei săgeţi care
formează un dreptunghi. Fiecare săgeată reprezintă un pas al procesului de reciclare:
a)colectare şi procesare,
b) prelucrare
c) cumpărare produse reciclate.

 Bucla Moebius - Simbolul internaţional al reciclării.

Produsul sau o anumită parte din componenetele produsului pot fi reciclate sau
că ambalajul este parţial sau în întregime făcut din materiale reciclate.

16
 Bucla Mobius %
Indică procentajul în care, pentru producerea produsului, au fost folosite
materiale reciclate. 

 Simbolul eco-ambalajului.
”Punctul verde” – simbol internaţional care indică faptul că producătorul a avut
o contribuţie la reciclarea ambalajelor. Nu înseamnă neaparat că ambalajul poate
fi reciclat sau că este făcut din material reciclat.

 Simbol pentru reciclare separată.

Indică faptul că acest tip de deşeu se colectează separat.

 Simbol pentru sticlă reciclabilă!

Indică faptul că recipientul din sticlă este reciclabil.

 Simbol pentru metal reciclabil.

Indică faptul că recipientul conţine metal reciclabil.

 Simbol pentru alumniul reciclabil!

Indică faptul că recipientul conţine alumniu reciclabil

 Simbol pentru ambalajele din plastic.

Simbolurile pentru identificarea şi marcarea ambalajelor din plastic sunt
împărţite în funcţie de materialele plastice. Cifra care este situată în interiorul
triunghiului indică tipul de plastic.

17
 3. Functiile ambalajelor

Importanţa ambalajului este evidenţiată de principalele funcţii pe care acesta trebuie

să le îndeplinească, şi anume: conservarea şi protecţia produselor in timpul transportului,
depozitării şi vânzării produselor; facilitarea manipulării; funcţia de informare şi de
promovare a produselor.

3.1. Funcţia de conservare şi protecţie a produselor.

Considerată funcţie elementară a ambalajelor, aceasta constă în protejarea
conţinutului de efectele mediului extern, în cazul în care există o corelare perfectă între
ambalaj-produs-metodă de conservare. Ambalajul asigură protecţia produselor împotriva:
a1.factorilor fizici (acţiuni mecanice, lumină, temperatură, presiune). *Solicitările mecanice
la care sunt supuse produsele ambalate; acestea au efecte variabile, indezirabile. *Lumina
poate produce decolorări şi degradări ale mărfurilor (reacţii fotochimice, alterarea culorii,
pierderea vitaminelor), rolul ambalajului, în acest caz, este fie de a filtra lungimile de undă
care produc deprecierea produselor, fie de a opri pătrunderea luminii în interiorul
ambalajului, *Variaţiile de temperatură ar putea provoca modificări organoleptice, deformări
etc. a2.factorilor chimici şi fizico-chimici (aer, apă, vapori, oxigen, dioxid de sulf, dioxid de
carbon). *Protecţia chimică se referă la protecţia produselor împotriva anumitor substanţe
chimice agresive; în acest scop, ambalajul joacă rolul de barieră: -la transferul de gaze din
exterior către interiorul ambalajului, şi anume la oxigen şi vapori de apă, pentru protecţia
produselor sensibile la acţiunea acestor factori (riscul dezvoltării mucegaiurilor și bacteriilor
aerobe); -împotriva substanţelor volatile, susceptibile de a antrena alterarea proprietăţilor
organoleptice ale produselor; -la transferul de gaze din interior către exterior, pentru a evita
pierderea aromelor specifice produsului; deshidratarea produsului; pierderea amestecului
gazos care a fost introdus în interiorul ambalajului în scopul conservării produsului;
a3.factorilor biologici (microorganisme, insecte etc.). Protecţia împotriva factorilor biologici
are drept scop menţinerea calităţii igienice şi microbiologice a produselor alimentare,
asigurând: *evitarea contaminării produselor; *limitarea schimburilor gazoase susceptibile de
apariţia şi dezvoltarea germenilor patogeni; *asigurarea unei etanşeizări față de germenii
microbieni şi asigurarea sterililității în cazul produselor care au fost supuse acestui tratament;
*evitarea contactului direct între produse şi persoanele care le manipulează; *evitarea
riscurilor de intoxicaţie alimentară generată de flora microbiană patogenă prezentă în
produsele nesterilizate (carne, peşte etc.).

18
3.2. Funcţia de manipulare, transport şi depozitare.
Funcţia de manipulare - ambalajul facilitează manevrarea produsului prin formă,
volum etc. În timpul manipulării ambalajul trebuie să asigure o securitate maximă pentru
operatori şi o bună stabilitate a încărcăturii. Funcţia de transport - cerinţele faţă de ambalajul
de transport se referă la: necesitatea adaptării ambalajului la normele și specificul mijloacelor
de transport; optimizarea raportului volum/greutate; posibilitatea de adaptare a ambalajului la
unităţile de încărcare utilizate curent în transportul principal şi secundar (palete, vagoane de
cale ferată, camioane etc.).
Funcţia de depozitare - în timpul depozitării, ambalajul preia presiunea rezultată în
urma operaţiei de stivuire a produselor; ca urmare, trebuie luate în considerare următoarele
cerinţe: ambalajul să fie uşor de aranjat în stivă; să fie precizate condiţiile în care poate fi
depozitat şi eventualele precauţii în manipulare; să reziste la variaţii de temperatură şi
umiditate, atunci când depozitarea are loc în spaţii deschise.

3.3. Funcţia de informare şi de promovare a vânzărilor.

Ambalajul este o interfaţă între produs şi consumator. Rolul său nu se limitează numai
la acela de a conţine şi proteja produsul, ci şi de a promova vânzarea produselor. Funcţia de
promovare a produsului se referă la: identificarea şi prezentarea produsului; informarea
cumpărătorilor; crearea unei atitudini pozitive faţă de produs; modificări în mentalitatea şi
obiceiurile cumpărătorului; comunicarea cu clientul. Elementele prin care un ambalaj poate
atrage atenţia cumpărătorului asupra unui produs sunt: modul de realizare, eticheta, estetica
ambalajului. Informaţiile pe care le conţine eticheta permit: identificarea produsului și a
mărcii sale, prezentarea caracteristicilor sale şi a condiţiilor de utilizare. Forma ambalajului
trebuie să ţină seama de locul şi modul de utilizare a produselor, condiţiile de păstrare, modul
de recuperare a ambalajului. Culoarea ambalajului permite identificarea uşoară a produsului
ambalat. Grafica ambalajului este un alt element important utilizat în promovarea produsului.
Se recomandă o grafică simplă, expresivă, iar ilustraţia oferită trebuie să fie compatibilă cu
produsul ambalat. O grafică modernă se caracterizează prin sobrietate, echilibru, alegere
judicioasă a caracteristicilor, cât şi punerea în valoare a unor elemente ca: denumirea
produsului, recomandări privind modalităţile de utilizare etc. Adesea, singura verigă de
legătură între producător şi consumatori, ambalajul trebuie să acţioneze în sensul creării unei
imagini favorabile produsului.

19
4. Recuperarea, valorificarea si reciclarea ambalajelor si
deseurilor de ambalaje
In contextul Directivei 94/62/EC, transpusa in legislatia romaneasca prin H.G. nr.
349/2002 privind ambalajele si deseurile de ambalaje, este esential ca toti cei implicati in
producerea, folosirea, importul sau distribuirea de ambalaje si produse ambalate sa
constientizeze ca ambalajele devin deseuri, sa accepte ca sunt responsabili pentru ele si sa
actioneze, dupa caz, pentru recuperare, valorificare si reciclare in conformitate cu principiile
specifice de gestiune ale acestora.
Conform legii, orice agent economic care pune pe piata produse ambalate, este obligat
sa recupereze deseurile de ambalaje rezultate in urma consumului. Legea este valabila pentru
orice tara a Uniunii Europene, nu doar in Romania. Pentru asumarea acestei responsabilitati,
agentii economici se pot organiza in cadrul unor structuri asociative de tip organizatie de
transfer de responsabilitate, sau isi pot recupera deseurile puse pe piata prin resurse
proprii. Daca agentii economici nu-si indeplinesc tintele asumate, acestia sunt obligati
legal sa contribuie la Fondul de Mediu cu 2 lei pe kilogram pentru cantitatile de
ambalaje nereciclate.
Principiile privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje sunt valabile
pentru toate ambalajele introduse pe piata, indiferent de materialul din care au fost realizate si
de modul lor de utilizare in activitatile economice, comerciale, in gospodariile populatiei sau
in orice alte activitati, precum si toate deseurile de ambalaje care nu mai corespund scopului
pentru care au fost fabricate, indiferent de modul de generare, de recuperare, de reciclare sau
de valorificare.
In acest sens sunt stabilite obligatiile ce revin agentilor economici, consiliilor locale
pentru managementul ambalajelor si deseurilor din ambalaje, in spiritul H.G. nr. 349/2002, cu
aplicarea principiilor enuntate anterior:
 conformarea in standardele europene armonizate ori standardele nationale;
 limitarea concentratiei de plumb, cadmiu, mercur si crom hexavalent prezente in
ambalaje;
 utilizarea sistemului de marcare si identificare pentru ambalaje in vederea
imbunatatirii activitatilor de recuperare si reciclare a deseurilor de ambalaje;
 ambalajele sa corespunda unor utilizari multiple;
 etichetarea cu sintagma "ambalaj reutilizabil";
 primirea ambalajelor la schimb sau returnarea cumparatorului a valorii acestuia cand
utilizeaza sistemul depozit.
Indeplinirea obiectivelor privind recuperarea si reciclarea deseurilor de ambalaje pana
in anul 2010, constand in:
 recuperarea a 50% din greutatea deseurilor de ambalaje;
 reciclarea a 25% din greutatea de ambalaj, continute in deseurile de ambalaj
recuperate, cu un procent de 15% din greutatea fiecarui tip de material de ambalaj.

20
 Recuperarea si reciclarea deseurilor de ambalaj se realizeaza de catre agentii
economici in doua moduri:
o individual , utilizand resurse proprii;
o prin transferarea acestei responsabilitati pe baza de contract catre un agent economic
legal constituit.

Se admite introducerea pe piata numai a amabalajelor care indeplinesc cerinte de

fabricatie si compozitie, de reutilizare si de recuperare pentru a preveni poluarea mediului si a
sanatatii populatiei .
Cerinte esentiale specifice privind fabricarea si compozitia ambalajului:
 sa asigure nivelul cerut de siguranta, igiena si acceptabilitate;
 sa permita reutilizarea sau recuperarea, inclusiv reciclarea care sa reduca la minim
impactul negativ asupra mediului;
 sa fie reduse la minim continutul de substante si materiale toxice si de alte substante
periculoase din materialul de ambalare ce se pot regasi in emisii, cenusa sau levigat
dupa eliminarea prin incinerare.

Cerinte esentiale specifice privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj:

o sa permita mai multe rotatii in utilizare;
o sa satisfaca exigentele de securitate si sanatate;
o sa devina dupa ce nu mai poate fi reutilizat deseu de ambalaj recuperabil.

Cerinte esentiale specifice privind caracterul recuperabil a unui ambalaj:

 sa permita atunci cand devine deseu de ambalaj, ca un procent din materialele folosite
sa fie reciclat;
 sa permita optimizarea recuperarii energetice la o valoare calorica minima la
incinerare;
 sa fie suficient de biodegradabil atunci cand deseurile se elimina prin compostare;
 sa permita la descompunerea fizica, chimica, termica sau biologica a deseului de
ambalaj, transformarea in CO2, H2O si biomasa.

21
 Concluzie
In scopul stabilirii duratei de viata a ambalajului, avand in vedere riscurile pe care
lacurile de protectie le ridica pentru securitatea ambalajului, sunt necesare teste extensive,
adecvate diferitelor tipuri de alimente conservate. Dintre metodele de analizamentionate,
numai cele de inalta performanta permit atingerea limitelor de detectie si cuantificare impusa
de cerintele UE, referitoare la metodologia de testare a lacurilor pentru conservele alimentare.
Armonizarea metodologiei de testare igienico-sanitare a ambalajelor (cutii pentru conserve)
va avea la baza, pe cat posibil, asemenea tehnici de analiza, pentru asigurarea conformitatii
cu recomandarile internationale si noile normative nationale referitoare la materialele care vin
in contact cu alimentele.
Folosirea polimerilor proveniţi din resurse regenerabile ca alternativă a celor
convenţionale contribuie, pe de o parte, la economisirea combustibililor neregenerabili iar pe
de altă parte la diminuarea / eliminarea acumulărilor de plastice post consum în mediu.
Amidonul, principalul polizaharid natural, este relativ ieftin şi se foloseşte la fabricarea
amestecurilor biodegradabile prelucrabile în ambalaje ecologice. Tehnologia de realizare a
noilor ambalaje celulare biodegradabile este de tip ecologic şi are în vedere un procedeu
controlat, care se poate transpune în fabricaţie, pe linii de producţie existente, în condiţii
economice.
Astfel un ambalaj trebuie să îndeplinească în principal următoarele cerinţe:

 să aibă masă şi volum propriu reduse

 să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern

 să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat

 să nu prezinte miros şi gust propriu

 să posede o rezistenţă mecanică cât mai ridicată

 să fie etanş faţă de gaze, praf, grăsimi

 să prezinte sau nu permeabilitate faţă de radiaţiile luminoase

 să aibă formă, culoare, grafică atractive.

22
 Bibliografie

1. Eftimie, M., Ambalarea mărfurilor, Editura Universităţii din Ploieşti, 2003

2. Eftimie, M., Ene, C., “Apecte ale politicii de protecţie a consumatorilor” în
“Calitate şi dezvoltarea durabilă din perspectiva integrării în Uniunea Europeană”,
Editura ASE, Bucureşti, 2002
3. Frăţilă, R., Scorţar, L., “Problematica valorificării deşeurilor din ambalaje în ţările
Uniunii Europene” în “Calitate şi dezvoltarea durabilă din perspectiva integrării în
Uniunea Europeană”, Editura ASE, Bucureşti, 2002
4. Purcărea, A., “Relaţia produs-ambalaj şi mediul înconjurător” în “Marketing-
Management”, Nr. 3 – 4/1995

23