ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

FACULATEA DE COMERT
procopier@yahoo.com

Evolutia design-ului ambalajelor

Prof coord. : conf.univ.dr.Roxana Procopie

Stundeti: Oaşã Ruxandra

Odorog
Ştefania
Olteanu Valeria
Grupa 7(364)
Anul III

1
 2008
Cuprins

Capitolul I – Definitia si clasificarea ambalajelor – pag.3

Capitolul II – Tendinte pe plan mondial in evolutia ambalajelor – pag.4

Capitolul III – Efectele ecologice ale ambalajelor – pag.4

Capitolul IV – Design-ul si estetica ambalajelor – pag.6

Capitolul V – Studiu de caz – pag.10

Bibliografie – pag.13

2
Capitolul I – Definitia si clasificarea ambalajelor

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de evoluţia modului de

viaţă şi de consum. Bazată pe tehnologii de vârf, ambalarea este însoţită de costuri
importante asociate fazei de post-consum, impact asupra mediului înconjurător şi asupra
consumatorului. Fără ambalare, materialele ar fi în dezordine şi ineficiente. Ambalarea şi
ambalajul sunt definite pe numeroase căi.
Din punct de vedere etimologic, ambalajul conţine prefixul „en” şi cuvântul
„balla”, al cărui sens este „de a strânge în balot”. Ambalarea derivă din cuvântul latin
„condere” cu sensul de a stabili, a stabiliza, prezentare stabilă. Din punct de vedere
comercial, ambalajul este „un container care permite asigurarea în cele mai bune condiţii
a manevrării, conservării, depozitării şi transportului produselor”. Din acelaşi punct de
vedere, ambalarea poate fi definită ca: „realizarea unui înveliş material, sau primul
conţinător al unui produs care constituie o unitate de vânzare en detail”.
Institutul de Ambalare din Anglia furnizează trei direcţii în definirea ambalării:
• Sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distribuţie, depozitare,
vânzare cu amănuntul şi consum;
• Cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, în condiţii optime şi cu
costuri minime;
• Funcţie tehnico-economică care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare.
Un ambalaj trebuie să îndeplinească în principal următoarele cerinţe:
a) să aibă masă şi volum propriu reduse;
b) să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern;
c) să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat;
d) să nu prezinte miros şi gust propriu;
e) să posede o rezistenţă mecanică cât mai ridicată;
f) să fie etanş faţă de gaze, praf, grăsimi;
g) să prezinte sau nu permeabilitate faţă de radiaţiile luminoase;
h) să aibă formă, culoare, grafică atractive.
Ambalajele pot fi clasificate după mai multe criterii:
1) După natura materialului din care sunt constituite, ambalajele se clasifică în ambalaje
din hârtie-carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, materiale textile, materiale
complexe;
2) După sistemul de confecţionare, există următoarele tipuri de ambalaje: ambalaje fixe;
ambalaje demontabile; ambalaje pliabile;
3) După tipul ambalajului, acestea pot fi: lăzi, cutii, flacoane, pungi etc;
4) După domeniul de utilizare, ambalajele acestea pot fi: lăzi, cutii, flacoane, pungi etc;
5) După domeniul de utilizare, ambalajele se clasifică în: ambalaje de transport, ambalaje
de prezentare şi desfacere;
6) După natura produsului ambalat: ambalaje pentru alimentare, ambalaje pentru produse
industriale, ambalaje pentru produse periculoase;
7) După gradul de rigiditate: ambalaje rigide, ambalaje semirigide, ambalaje suple;
8) După modul de circulaţie: ambalaje refolosibile, ambalaje nerefolosibile.

3
Capitolul II – Tendinte pe plan mondial in evolutia ambalajelor

Daca pina in 1989 nu se acorda o prea mare importanta ambalarii produselor,

odata cu trecerea la economia de piata s-a pus un accent deosebit pe ambalaje. Cum
industria de profil de la noi din tara era net inferioara celor straine, industriasii au apelat
la ambalajele din import. Din punct de vedere tehnic, piata ambalajelor este impartita in
doua ramuri: cea a ambalajelor primare (destinate in special industriei alimentare) si a
celor secundare (cutii, folii, benzi metalice). Piata ambalajelor secundare din Romania
este estimata la 20-25 milioane dolari anual si, chiar daca producatorii interni s-au
dezvoltat in ultimul timp, este sustinuta in proportie de 60 la suta de importuri. Pe piata
ambalajelor primare, procentul importurilor este de circa 90 la suta, pentru ca principalii
producatori specializati in fabricarea de ambalaje pentru alimentele lichide, Olanda sau
Germania, nu au inca fabrici deschise in Romania. In acest sens, un exemplu edificator ar
fi acela ca laptele si sucurile produse in Romania sint ambalate in cutii de carton
importate din Ungaria sau Germania. "Este mare nevoie de ambalaje de inalta calitate. In
fiecare zi, directorii lantului de supermarketuri Metro au discutii cu furnizorii de produse
din cauza ambalajelor. Clientii, dar si agentiile si oficiile de protectie a consumatorului
cer ambalaje mai bune, mai complete din punct de vedere al detaliilor tehnice de
productie si, nu in ultimul rind, mai atractive. Chiar daca este o industrie in crestere in
Romania, avem nevoie de investitii in domeniu si orice ajutor din exterior, de la marile
firme producatoare, este binevenit.
Sporirea cererii de ambalaje in Europa de Est a depasit cifrele din principalele tari
din Asia, acest fapt atragindu-i si mai mult pe producatorii mondiali, chiar daca au
intimpinat destule probleme in zona. Potrivit unui studiu, pentru ca marfurile romanesti
sa fie impachetate occidental este nevoie de investitii foarte mari. De altfel, marii
producatori mondiali de ambalaje pentru alimente si bunuri de folosinta indelungata si-au
fixat pentru urmatorii cinci ani drept tinta preferata pietele din Romania si Bulgaria, care,
spun ei, vor inregistra cea mai mare dezvoltare in domeniu dintre toate tarile Europei
Centrale si de Est. Deja, pentru Romania ei si-au stabilit un plan de investitii pentru
urmatorii cinci ani care ajunge la impresionanta suma de 100 milioane dolari in domeniul
packaging-ului. Hotarirea cu care marii producatori de ambalaje ataca Romania are doua
explicatii. In primul rind, este vorba de intirzierea fata de tarile din jur pe care Romania o
inregistreaza in privinta alinierii la standardele vestice de impachetare a marfurilor, iar in
al doilea rind – de avalansa de supermarketuri ale marilor lanturi occidentale. Aceste
supermarketuri prefera ambalaje tip, si, de aceea, atunci cind intra intr-o noua zona de
afaceri, sint imediat urmate de principalii lor furnizori de ambalaje din Vest.

Capitolul III – Efectele ecologice ale ambalajelor

Produsele pot polua atât prin intermediul substantelor din care sunt obtinute, cât si
prin intermediul consumului. Societatea trebuie sa propuna alternative la produsele care
polueaza prin intermediul altora, cu un potential poluant inferior. Un aspect deosebit de
important este acela al comportarii produselor în perioada ulterioara vânzarii lor. În cazul
produselor industriale, exista multe firme care acorda anumite facilitati privind reciclarea
sau tratarea deseurilor.

4
 Produsele care au un impact scazut asupra mediului sunt marcate corespunzator -
cu o marca ecologica, dovedind astfel faptul ca potentialul lor poluant este scazut. Înainte
de a fi marcate, produsele sunt supuse unor operatiuni de testare, de monitorizare a
proprietatilor lor. Analiza produselor se face pentru întreg ciclul de viata al acestora.
Pentru utilizarea marcii ecologice, firmele trebuie sa plateasca o taxa ce le acorda dreptul
utilizarii acesteia. Marcarea ecologica nu este obligatorie.
România, în perspectiva aderarii la UE, ar trebui sa se orienteze spre astfel de
produse, astfel încât patrunderea pe anumite segmente ale pietelor externe sa fie
asigurata. În planurile de afaceri elaborate de catre firmele care doresc sa-si reorienteze
activitatea, componenta ecologica trebuie sa fie obligatorie. De asemenea, reciclarea
produselor, componentelor uzate ale acestora etc. Poate sa fie facuta în noi unitati,
specializate, de mici dimensiuni, cu avantaje evidente din mai multe puncte de vedere:
economic, social, al protectiei mediului.
Problema ambalajelor este una extrem de importanta în cadrul interrelatiei produs
- protectia mediului înconjurator. Am putea afirma chiar ca în domeniul ambalarii s-au
facut simtite primele preocupari în ceea ce priveste protejarea mediului înconjurator.
Evident, sunt extrem de criticate ambalajele de unica folosinta si cele confectionate din
materiale nereciclabile.
Trebuie precizat faptul ca indiferent de materialul utilizat, ambalajul trebuie sa-si
pastreze functiile sale clasice: de protejare a produsului, de transport, de informare).
Ambalajul, eticheta în speta ar trebui sa contina informatii cât mai complete si complexe
privind compozitia produsului, modul de pastrare si utilizare al acestuia, valentele pentru
organismul uman (în cazul produselor agroalimentare) etc.
Ambalajul este unul din cele mai importante elemente ale produsului: un produs
bine ambalat poate reprezenta o garantie a sanatatii consumatorilor. Pentru produsele
alimentare, ambalajele de unica folosinta au avantajul ca sunt aseptice, dar dezavantajul
de a nu putea fi reutilizate, ducând la o crestere a volumului de deseuri. În comparatie cu
ambalajele de unica folosinta, ambalajele refolosibile pentru produsele alimentare pot fi
reintroduse în circuitul economic, dar prezinta riscul de a nu fi aseptice. Reutilizarea
ambalajelor este o functie de mai multe variabile. Acest proces nu trebuie sa diminueze
functiile de protejare, transport, achizitie si informare a ambalajelor respective. O solutie
mai veche este acea a ambalarii functionale a produselor, sau, altfel spus , evitarea
ambalarii multiple; de asemenea sunt recomandate ambalajele biodegradabile.
Reciclarea ambalajelor este un proces ce a cunoscut o ampla dezvoltare în tarile
membre UE, unde exista restrictii în ceea ce priveste depozitarea ambalajelor utilizate.
Acestea trebuie separate pe tipuri: plastic, sticla, metal etc. Solutiile de reciclare devin din
ce în ce mai ingenioase si se realizeaza, în unele cazuri, inclusiv elemente de constructie
(din cutii de conserve). Exista multiple preocupari pe plan international în legatura cu
problematica extrem de complexa a deseurilor: în unele cazuri se pune problema
reintroducerii în circuitul de productie a acestora, respectiv deseurile sunt considerate ca
o sursa de materii prime. Functioneaza un organism numit “Biroul International al
Recuperarii si al Reciclarii”, având drept principal scop reciclarea materialelor. Acest
organism considera deseurile ca fiind “materii prime secundare”.
Pentru a asigura o protectie corespunzatoare a mediului, se pune problema
transportului, depozitarii, manipularii, gestionarii deseurilor. Problema deseurilor este din
ce în ce mai actuala si mai acuta ca urmare a cresterii cantitatilor si a necesitatii tratarii

5
corespunzatoare a acestora astfel încât mediul înconjurator sa aiba cât mai putin de
suferit.

Capitolul IV – Designul si estetica marfurilor

Dezvoltarea şi modernizarea comerţului, diversificarea formelor de

comercializare au intensificat preocuparea producătorilor şi comercianţilor de a extinde
operaţiile de preambalare. Aceasta a fost posibilă datorită “exploziei” înregistrate în
industria ambalajelor (statisticile dovedesc că în S.U.A. industria ambalajelor este
comparabilă ca volum de activitate cu cea a automobilelor).
Asistăm în prezent la o efervescenţă în domeniul proiectării ambalajelor, în care o
serie de designeri talentaţi caută să găsească soluţii noi, pline de imaginaţie, astfel încât
concepţia lor să răspundă adecvat funcţiilor principale de protecţie a produselor, de
raţionalizare şi economicitate, funcţiilor estetice şi de promovare a vânzărilor. Problema
creării şi producerii ambalajelor nu mai ţine în mod exclusiv de domeniul cercetării şi
dezvoltării producţiei, a unor noi tehnici şi procedee de fabricaţie. Ea devine din ce în ce
mai mult legată de activităţile de stocare, expediere şi transport, comercializare şi
publicitate.
Elementele de psihologie socială, dorinţele consumatorilor şi importanţa
mesajului informaţional al ambalajului în asigurarea unei reale protecţii a acestora,
relaţiile cu publicul şi reclama, ecologia şi, nu în ultimul rând, designul sunt factori ce
determină complexitatea procesului de creare a ambalajelor. În tratarea estetică a
ambalajului trebuie să se ţină seama de existenţa unui complex senzorial, care determină
o manifestare de aprobare sau de respingere din partea simţului estetic al fiecărui individ,
de efectul emoţional declanşat de actul de cumpărare şi de consum.
Aspectul formal, factorul vizual este una din principalele date ale emoţiei pe care
designerul o are de rezolvat. Conceperea percepţiei ca proces unitar şi dinamic al
intersecţiunii subiect-obiect, sublinierea unor tendinţe fundamentale către “forma
privilegiată” (cea mai simplă şi echilibrată) creează cadrul definirii posibile a unui optim
perceptual vizual. Înţelegerea formei proiectate ca agent ce poate confirma sau contraria
experienţa perceptuală, detailarea factorilor implicaţi în percepţie de către psihologii
formei îşi dovedesc utilitatea, atât pentru designerul contemporan, cât şi pentru cei care
decid alegerea unor forme concrete.
Astfel, elementele designului de ambalaje sunt: forma grafică, echilibrul,lumina,
culoarea, mişcarea, tensiunea, expresia. Dar ambalajul modern este mai mult decât o
sumă a elementelor sale componente. De aceea este vital ca, atunci când se proiectează
un ambalaj, să se stabilească o scală a importanţei diferitelor elemente, să se dea fiecăruia
greutatea sa vizuală. Elementul predominant nu este, în mod necesar, cel care ocupă cel
mai mult spaţiu. Un element grafic de dimensiuni reduse poate deveni dominant prin
intermediul unei culori, prin spaţiul care-l încadrează, precum şi prin locul neaşteptat sau
privilegiat pe care-l ocupă. Deci, o bună prezentare nu se limitează doar la a face să reiasă
in evidenţă un “element predominant”. O bună prezentare “cuprinde”, iar elementul
dominant “subordonează” toţi ceilalţi factori din care este alcătuit mesajul de vânzare
într-un tot coerent şi convingător. Înţelegând designul în acest mod, se îmbogăţeşte şi se
adânceşte efectul total asupra consumatorului, se îmbunătăţeşte flexibilitatea şi se măresc
posibilităţile expresiei grafice.

6
 Spre deosebire de deceniile anterioare, când imaginii grafice a produsului de pe
ambalaj i se acorda o atenţie relativă, prin calităţi estetice şi sugestive modeste, mergând
până la o vagă sugestie, în prezent, în majoritatea ţărilor dezvoltate ale lumii, imaginea
grafică constituie adevărate virtuozităţi estetice, dar, în acelaşi timp, şi o reprezentare
fidelă a produsului în cauză. Desigur, calitatea artistică a cromolitografiilor îl obligă pe
producător să asigure concordanţa vizuală a produselor ca atare cu imaginea lor.
Actualmente, în condiţiile mondializării pieţei, ambalajul devine un important instrument
de comunicare, obiectivul fiind vânzarea aceluiaşi produs în întreaga lume, cu acelaşi
ambalaj, ţinând totuşi cont de limbile, mentalităţile, cultura şi cadrul legislativ specific.
Iată de ce mărci ca Marlboro, Coca-Cola, Minolta etc sunt cunoscute în toată lumea.
Cu cât unicitatea ambalajului unui produs este mai pronunţată, cu atât produsul va
fi recunoscut, distribuit cu succes şi cumpărat de consumatori. Deci, simbolul de marcă
este cu siguranţă unul dintre cele mai importante, dacă nu chiar cel mai important
instrument vizual, deoarece el reprezintă calea optimă de exprimare a personalităţii şi
abordarea internaţională a produsului. Forma ambalajului trebuie privită ca elementul
estetic la proiectarea căruia se au în vedere următoarele condiţii :
� constrângerile pe care le impune produsul din punct de vedere al formei, al condiţiilor
de producere şi de utilizare, al clasei calitative din care face parte;
� capacitatea de protecţie fizico-mecanică sau chimică cerută de produs pe parcursul
circuitului de la producător la consumatorul final;
� importanţa componentei informaţional-estetice a produselor în formarea deciziei de
cumpărare, care a determinat forme de ambalaj prin care acestea să devină vizibile;
� folosirea pentru unele grupe de produse a unor forme modulate de ambalaj care, prin
marea lor putere de sugestie, devin caracteristice şi uşor de reperat;
� corelarea formei ambalajului cu materialul utilizat pentru confecţionare, cu sistemul
de construcţie, cu particularităţile de utilizare, manevrare sau închidere-deschidere;
� includerea criteriilor estetice, alături de datele ergonomice actuale, într-un sistem
unitar de standardizare-tipizare a formei ambalajelor, ca parte integrantă a standardizării
produselor industriale, în scopul reducerii cheltuielilor de producţie şi creşterii eficienţei
socialeconomice;
� stabilirea unor forme în raport cu destinaţia, cu modul de amplasare în spaţiile
comerciale şi, bineînţeles, cu cerinţele consumatorilor;
Există o mare diversitate a formelor de ambalaj, iar designerii deţin încă
numeroase posibilităţi de mărire a numărului acestora corespunzător cerinţelor unei
clientele variate sub aspectul gusturilor, tradiţiilor, obiceiurilor, veniturilor. Se remarcă,
de exemplu, preocuparea modernă de a adapta forma ambalajelor la întrebuinţări
suplimentare. Astfel, ambalajele unor produse alimentare pentru copii (zaharoase, băuturi
răcoritoare) se pot folosi şi ca jucării; unele ambalaje din carton sau plastic îmbracă
forma unor genţi care servesc la transportul sticlelor sau cutiilor metalice; ambalajele din
material plastic pentru lapte pot fi ulterior folosite drept căni.
Se poate spune chiar că întreprinderile subordonează forma ambalajului politicii
de piaţă pe care o promovează. Sunt firme care îşi păstrează forma ambalajului de mulţi
ani (firme producătoare de băuturi alcoolice, de pildă) şi continuă să aibă succes pe piaţă,
dar cele mai multe urmăresc diversificarea, ca element de pătrundere pe noi pieţe, de
atragere a noi segmente de consumatori.

7
 Grafica este esenţială în formarea imaginii estetice a ambalajului. Grafica
cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganelor şi simbolurilor ce contribuie la
impactul iniţial pe care un produs (prin ambalajul său) îl are asupra consumatorilor şi
joacă un rol important în comunicarea de informaţii şi impresii despre produs.
În literatura de specialitate se disting mai multe stiluri de grafică:
� grafica modernă, care urmăreşte crearea unei exprimări simbolice, schematizate,
simplu de înţeles şi de reţinut;
� grafica comercială, care sugerează, prin fotografii, desene şi diferite alte mijloace,
caracteristicile produsului, utilitatea, destinaţia;
� grafica umoristică, la care în soluţia estetică se includ caricaturi sau alte elemente
similare ce apropie produsul de consumator.
Tendinţa actuală în conceperea ambalajelor se caracterizează printr-o grafică
simplă, dar expresivă; ea trebuie să stimuleze imaginaţia, să prezinte produsul într-un
mod atrăgător, să declanşeze un efect imediat, astfel încât produsul să fie remarcat,
individualizat şi dorit de cumpărător. Din punct de vedere grafic, funcţia ambalajului de
informare şi promovare se realizează prin corelarea imaginii cu textul publicitar şi cu
coloristica. Unii autori consideră că textul publicitar trebuie redus la minimum, funcţia
comunicării informaţiilor trebuind să fie animată de coloristică, de simboluri şi de forma
ambalajelor. Literele trebuie să constituie doar o completare a graficii. Cea mai mare
atenţie trebuie acordată coloristicii, care trebuie să asigure nu numai vizibilitatea, dar şi
puterea de sugestie a informaţiilor. Literele pot constitui un element pentru grafica
ambalajului prin forma, culoarea şi dispunerea lor. Efectul de reclamă al ambalajelor este
completat de marca de fabricaţie; pentru unii cumpărători este suficient să recunoască un
anumit ambalaj cu marca de fabricaţie pentru a lua decizia cumpărării produsului.
Marca comercială se poate realiza în cuvinte sau în imagini combinate. Se
constată că mărcile reprezentate în cuvinte sunt mai des folosite deoarece se citesc şi se
memorează mai uşor. Pe lângă simbolul de marcă, culoarea constituie cu siguranţă al
doilea element de importanţă în identificarea ambalajului în context internaţional.
Galbenul pentru Kodak, culoarea roşie pentru Coca-Cola sau albastrul pentru Gauloises
au o pondere majoră (uneori peste 50%) din imaginea mărcii. Culoarea este unul din cele
mai importante mijloace pe care-l deţin designerii pentru a face din ambalaj o unealtă
efectivă de comunicare. Dar înainte de a decide folosirea unor culori, trebuie să se
cunoască efectul acestora şi mecanismul perceperii lor. Culoarea ambalajului face un
produs mai mult sau mai puţin agresiv, mai feminin sau mai masculin, mai ieftin sau mai
scump, mai călduros sau mai rece. De la alegerea unei culori pentru caracteristicile sale
intrinseci trecem la cea care va fi condusă de o grijă determinată: aceea de a vinde, prin
care facem un pas important, intervenind cu o motivare. Culoarea va fi un element de
vânzare, impunându-se mai întâi alegerii cumpărătorului prin seducţia sa. Fabricantul a
simţit această valoare şi o utilizează din ce în ce mai mult pentru scopurile sale
comerciale. Culoarea este astfel o necesitate vitală, peste tot ea îşi revendică drepturile.
Obiectele prezentate într-un magazin trebuie să atragă şi să reţină atenţia,trebuie
să se impună mai întâi privirii, pe urmă minţii prin aspectul lor, adică prin formă şi
culoare. În studiul metodelor de vânzare moderne, supermagazinul a necesitat experienţe
caracteristice, care au permis scoaterea în evidenţă a rolului sugestiv al culorii. A reieşit
foarte repede mai ales faptul că se poate jongla cu culorile pentru a da o adevărată

8
personalitate supermagazinului cu ajutorul obiectelor conţinute, al ambalajelor lor, cât şi
al anturajului realizat.
Unele teste efectuate în SUA au dovedit că schimbarea culorii ambalajului unui
produs alimentar, fără a schimba desenul, grafismul, forma, alegând una sau mai multe
culori preferate, a provocat o creştere considerabilă a vânzărilor acelui produs. Iată că,
deşi nu are nici formă nici greutate şi nu poate fi percepută fără ajutorul luminii, culoarea
impune o formă de vânzare importantă, căci ea controlează aparenţa a tot ce vedem şi
declanşează reacţiile noastre. Ambianţa se stabileşte încă de la intrarea în magazin şi
trebuie ca această ambianţă să placă pentru a-i tenta pe clienţi să rămână mai mult timp şi
apoi să revină.
Psihologia culorii aplicată la formă, la natura ambalajului face obiectul unui
studiu interesant al lui Max Luscher în Elveţia. “Multe ambalaje nu trezesc nicio
impresie deosebită. Culoarea lor nu suscită nici asociaţii de idei, nici impresii conştiente
sau inconştiente în raport cu produsul : culorile acestui ambalaj nu sunt legate de vreun
calificativ dat produsului. Există exemple care demonstrează că nu s-a ţinut cont de
acest fapt: cremă de noapte pentru femei, ambalată în gri sau negru, piper în roz sau
bleu în loc de culori calde de galben sau roşu, un borcan de dulceaţă verde care ne face
să ne gândim la fructe necoapte etc”.
Este foarte dificil a prescrie reguli de folosire a culorilor în domeniul ambalajelor,
reguli care, de altfel, par să nu existe. Se poate admite şi trebuie reţinut faptul că anumite
culori (gri, maro) sunt cel mai des defavorabile sau că anumite culori permit diferenţierea
articolelor de lux faţă de celelalte: violetul, carminul, purpuriul. Mai sigur este faptul că
anumite culori nu trebuie recomandate pe anumite pieţe unde, din anumite motive de
tradiţie, cultură, religie sau politică, nu favorizează desfacerea. Astfel, în China nu se pot
vinde obiecte albe căci este culoarea doliului, a tristeţii, a morţii. Albastrul este culoarea
supărării, dar ambele culori sunt appreciate în Grecia. Chinezii însă admit un raport între
culori şi organele corpului: pancreasul şi glanda renală sunt sub semnul violetului, ficatul
al indigoului, organele nutriţiei al verdelui, inima şi creierul al galbenului, sistemul
nervos al portocaliului. În Pakistan, Israel, Venezuela, culoarea galbenă nu este
simpatizată. Culoarea cea mai vizibilă este galbenul auriu, urmează roşul şi verdele.
Albastrul închis, griul şi maronul sunt cel mai puţin capabile de a crea un apel. În
concluzie, alegerea culorii unui ambalaj trebuie să se facă în funcţie de natura obiectului,
de locul de vânzare preferenţial şi de clientela medie. Sunt câteva lucruri evidente şi care
nu trebuie scăpate cu vederea. Mai întâi, culoarea este înainte de orice o senzaţie, ea
presupune o stare de spirit, provoacă o reacţie imediată a organismului şi psihicului.
Primul rol al ambalajului va fi acela de a atrage atenţia. Se va alege deci culoarea
suficient de vizibilă, ţinând cont de faptul că produsele stau alături de cele concurente, nu
sunt niciodată izolate, iar produsele care le înconjoară sunt la fel de colorate şi concepute
în acelaşi scop.

9
Capitolul V – Studiu de caz

a)Cutia de crema de la Nivea

În Decembrie 1911, la scurtă vreme după

inventarea sa, NIVEA Creme a început să fie vândută
într-o cutie galbenă. Decoraţiile delicate cu motive
verzi reflectau un curent popular al perioadei, respectiv
Art Nouveau ( în franceza "arta nouă") reprezentat prin
intercalarea de forme ornamentale inspirate de natura.
În concordanţa cu obiceiul de a denumi produse
farmaceutice cu sintagme de origine latină, Dr.
Troplowitz a dat numele cremei sale "NIVEA", un
derivat al adjectivului de origine Latină
"niveus/NIVEA/niveum" care înseamnă “albă ca
zapada”. Această cremă reprezintăprodusul de baza al universului NIVEA, formula sa
modificându-se foarte puţin în decursul anilor.

În 1924 s-a dezvoltat un complet nou stil de

publicitate pentru NIVEA. În Europa anilor ’20
oamenii doreau să-şi trăiască viaţa la maxim.
Brandul NIVEA, deja interesant şi atragător pentru
oamenii activi a fost complet relansat atât în ceea ce
priveşte ambalajul cât şi promovarea. Albastru şi
alb au devenit acum culorile ce reprezentau brandul.
În loc să prezinte doamne elegante în budoarele lor
de acasă, femeile bine construite prezentate în
lumina şi soare erau acum principala temă.
Pretenţioasa decorare de pe cutie în stil Art
Nouveau a facut loc unui aspect mult mai succint.
Cutia albastră inscripţionată cu logo-ul alb NIVEA
şi-a facut apariţia în 1925. Schimbată minimal în anii ce-au urmat, cutia de Crema
NIVEA cu unică combinaţie a culorilor a devenit un design clasic neschimbat cu trecerea
timpului.

În 1959 logo-ul cremei NIVEA cu caracteristicul

font al cuvântului „Crema” a apărut pentru prima dată pe
cutia NIVEA. Împreună cu puternicile caractere NIVEA
scrise în Roman clasic, acest logo a oferit cutiei de altfel de
un albastru pur o mare semnificaţie. Explicaţiile legate de
produs – pentru "ingrijirea pielii" introdus in 1928, şi
"pentru casă şi sport" in 1931 – nu mai erau necesare,
întrucât Crema NIVEA atinsese de mult statutul unui bine-
cunoscut brand clasic internaţional. Logo-ul eficace şi plin
de succes a fost pastrat neschimbat până astazi.

10
b) Sticla de Coca-Cola

Industria de imbuteliere a bauturilor nealcoolice din Statele Unite ale Americii,

asa cum o cunoastem noi astazi, si-a inceput activitatea aproximativ acum doua secole.
Inceputurile pot fi localizate in prima decada a secolului 19. Dosarele arata ca in anul
1807 apa minerala sau bautura carbonatata efervescenta a fost pentru prima data
comercializata in Statele Unite ale Americii. Intre 1886 si 1899, Coca-Cola a fost
distribuita si vanduta numai la dozatoare sau in farmaciile locale pe teritoriul tarii, mai
ales in Statele Estice. In acei ani de inceput, afacerea decurgea bine datorita
managementului inteligent si a practicilor promotionale ale lui Asa G. Candler, care, in
cooperare cu imbuteliatorii de Coca-Cola, au reusit sa faca produsul cunoscut.
Sticla verde tip Hutchinson a companiei Biedenharn Candy a fost folosita pentru
imbutelierea de Coca-Cola intre anii 1894 si 1900. Este extrem de rara si
poate atinge un pret substantial printre colectionari. Totusi, nu avem nici o
dovada a faptului ca acest tip de sticla a continut Coca-Cola la un moment
dat, in acea perioada de timp, cu exceptia faptului ca Joseph Biedenharn a
spus ca a folosit sticla Hutchinson pentru Coca-Cola in perioada anilor
1894-1900. Marca inregistrata "Coca-Cola," in masura in care se stie, nu a
fost niciodata stantata pe aceasta sticla.

In 1901, a fost introdusa sticla cu pereti drepti pentru Coca-Cola, dupa

principiul capacului ondulat brevetat pentru prima oara in 1895. O eticheta in forma de
diamant a fost atasata. Aceste etichete originale sunt, de asemenea, destul
de rare. Sticla autentica Coca-Cola cu pereti drepti, poate fi descrisa ca
fiind facuta din sticla transparenta de cremene sau din sticla cu chihlimbar
maro. Sticla purta marca inregistrata "Coca-Cola" stantata cu scris de
mana pe marginea inferioara sau in jurul gatului. Uneori, orasul si statul
apareau scrise pe lateral sau pe fundul sticlei. Daca o sticla are marca
inregistrata "Coca-Cola" scrisa cu majuscula ca parte a numelui de marca
al sticlei, sau prezinta textul "Proprietatea Companiei de Imbuteliere
Coca-Cola, atunci exista posibilitatea ca aceasta sa nu poata fi identificata
drept o sticla Coca-Cola. Astfel de sticle erau folosite pentru distributia de
apa minerala si arome de catre o companie de imbuteliere Coca-Cola.
Design-ul sticlei cu contur, pe care o cunoastem astazi, se bazeaza
pe un concept original sugerat de catre un sticlar suedez, Alexander
Samuelson, angajat al Root Glass Company din Terre Haute, Indiana. Acest
concept al lui Samuelson pentru design-ul de sticla a fost propus in anul 1913
si acceptat mai tarziu, in principiu, de catre un comitet special compus,
printre altii, dintr-un numar de imbuteliatori Coca-Cola. Design-ul pentru
aceasta sticla a fost brevetat de catre Oficiul American de Brevete la data de
16 Noiembrie 1915. Aceasta sticla care a suferit modificari ulterioare a fost
pusa efectiv in uz in 1916.

c)Exemple de ambalaje neschimbate

11
Bibliografie

12
En.wikipedia.org

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap_14

www.nivea.ro/history

www.coca-cola.ro

13