SEMINAR Nr.

Tema: Geneza și afirmarea

design-ului
 Indentificarea materialului pentru ambalaj.

 Studierea tipurilor si metodelor de ambalare

a mărfurilor.

A elaborat:Tverdohleb crina
Eleva anului II, grupa MK-161
A verificat:Horea Galina

Ungheni,2018

1
 Cuprins:
Introducere………….1p.
Partea teoretica……...2p.
Partea practica………1p.
Concluzii……………0,5p.
Anexe……………….1p.

2
 Introducere
Principalele sensuri si semnificatii ale designului
Cea mai mare parte a produselor care ne înconjoară în viaţa cotidiană au făcut obiectul
unui studiu de design deşi, din păcate, marele public percepe încă designul ca un fenomen
marginal, ce realizează produse mai mult sau mai puţin efemere.

Pretutindeni, în secolul nostru, apare evidentă preocuparea ca obiectul cu destinaţie

practică să fie şi frumos. Şi dacă, altădată, acest lucru se realiza prin folosirea efectelor de
ornament şi decoraţiune şi care, nu rareori, afectau negativ funcţionalitatea obiectului,
actualmente, proiectarea şi materializarea proiectului presupun un “aspect plăcut » la
nivelul formei, aceasta fiind strict determinată de solicitările pe care urmează a le
satisface, conform scopului ce-i legitimează existenţa, orice altă “compoziţie vizuală »
implicând limite de folosire diferite.

Utilizarea termenului „design” datează din 1849, când H. Cole promovează ideea că un
design bun echivalează cu o afacere bună în Journal of Design. Oficial, termenul de
design industrial este întrebuinţat abia în anul 1913 prin reglementarea propusă de Oficiul
American de Proprietate cu privire la modificarea regulamentului în vederea extinderii
protecţiei şi asupra acestei activităţi.

Autorii care au căutat să-i desluşească principalele sensuri şi semnificaţii sunt unanim de
părere că este vorba despre un fenomen de civilizaţie necunoscut altădată.
Primul studiu sistematic, clar şi documentat, care arată că ne aflăm în faţa unui fenomen
de civilizaţie inedit, a fost cel publicat în 1934 de către Herbert Read (1893-1968)- Artă
şi industrie (Art and Industry), completat mult mai târziu cu un altul, Viitorul designului
industrial (Future of Industrial Design, 1946).

Deci, cuvântul englezesc design denumeşte noul fenomen de civilizaţie ce aduce în

discuţie obiectele funcţionale, fabricate în serii mari, capabile să încânte privirea fără a
recurge la efectele ornamentului şi decoraţiunii inutile deşi, nu întotdeauna chiar, opiniile
specialiştilor coincid.

Dicţionarele recunosc pentru design accepţiuni ca :

– plan mental,
-schemă de abordare a unui lucru,
– crochiu,
– intenţie,
-scop final avut în vedere atunci când se începe o acţiune,
– idee generală,
-construcţie,
– compoziţie,
– proiectare etc.

3
Partea teoretica: Indentificarea materialului pentru ambalaj.

Ambalajul este un material (hârtie, carton, masă plastică etc.) în care se împachetează ceva
pentru a fi păstrat sau transportat.
Materialele celulozice deţin încă o pondere destul de importantă pe piaţa ambalajelor (cca
40% din total). Principalii consumatori ai acestor materiale sunt agricultura şi industria
alimentară.
Hîrtia şi cartonul se pretează bine la diverse tratamente fizico-chimice, precum şi la
combinarea cu materiale de altă natură, asigurînd îndeplinirea diverselor funcţii impuse
ambalajelor. În acest sens, menţionăm cîteva exemple:

 hîrtia utilizată pentru confecţionarea ambalajelor poate fi netratată (inferioară,

obişnuită sau superioară), tratată (cerată, metalizată, acoperită cu polimeri etc.) sau
specială (creponată, anticorosivă etc.).
 în cazul cartonului ondulat simplu, se practică tratarea hîrtiei cu un amestec de
polietilenă, vinil, ceară (carton tip Pevimax Well) în scopul asigurării rezistenţei la
umezeală, grăsimi şi seuri;
 caşerarea cartonului pe o parte cu hîrtie, iar pe cealaltă parte cu folie de aluminiu
(carton tip Alco-papertex), obţinîndu-se o rezistenţă superioară la lovire, fisurare,
umezeală, precum şi o bună pretabilitate pentru prelucrare (tăiere, ştanţare, perforare
etc.);
 cartonul caşerat cu folie de polietilenă asociat cu folie de aluminiu este utilizat cu
succes la ambalarea produsele alimentare lichide ce necesită a fi închise ermetic şi
sterilizate la temperturi foarte înalte (ex: sistemul Tetra-Pak);

Materiale plastice
Materialele plastice prezintă o puternică ascensiune în ponderea ambalajelor, cîştigînd din
ce în ce mai mult teren prin preluarea locului ambalajelor tradiţionale. Ele se găsesc într-o
mare diversitate şi au proprietăţi deosebite ce conferă ambalajelor greutate foarte redusă,
supleţe sau rigiditate, opacitate sau transparenţă, forme foarte diferite, posibilităţi de
reutilizare sau reciclare naturală sau artificială, proprietăţi igienico-sanitare corespunzătoare.
Materialul plastic este un produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă, care se
poate modela uşor, la cald sau rece, cu sau fără presiune; în alcătuirea sa intră compuşi
macromoleculari obţinuţi prin polimerizare, policondensare sau alte procedee similare.
Polietilena - are cea mai largă răspîndire datorită preţului său scăzut. Poate fi:

 de înaltă presiune , utilizată la realizarea de pungi, folii, saci şi alte ambalaje suple
sau semirigide, precum şi dopuri, capace, pahare etc.
 de medie presiune , utilizată de exemplu pentru ambalarea dulciurilor;
 de j oasă presiune , care, datorită rezistenţei mecanice ridicate (la sfîşiere,
străpungere etc.) şi a unei permeabilităţi reduse (este adecvată etanşărilor dificile), se

4
 utilizează pentru confecţionarea recipienţilor cu o capacitate de pînă la 400 kg, a
lăzilor, navetelor, foliei foarte subţiri (8-10 etc.
 expandată - folosită la ambalare în special ca material de umplere, pentru asigurarea
protecţiei împotriva şocurilor mecanice.

Materiale metalice

Materialele metalice sunt utilizate pe scară largă în ţările industrializate, ocupînd un loc
important în confecţionarea ambalajelor destinate industriei alimentare. Materialele utilizate
în acest scop sunt: oţelul, aluminiul şi materialele combinate (material plastic, carton şi
metal). La a legerea tipului de material metalic trebuie avute în vedere aspecte precum:

 caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat şi în special valoarea pH-ului

(produsele acide agresive pot da reacţii chimice nedorite la contactul cu un anumit
material metalic);
 metoda de umplere a ambalajului (la cald, la rece, sub presiune), temperatura şi
timpul de sterilizare;
 posibilitatea efectuării unor tratamente speciale.

Sticla
Sticla este cel mai vechi material utilizat pentru confecţionarea buteliilor şi borcanelor
destinate ambalării produselor alimentare lichide şi păstoase. Avantajele pe care le prezintă,
o recomandă ca material ideal pentru scopul menţionat; astfel:

 este un material igienic, uşor de spălat, dezinfectat şi sterilizat;

 este transparentă, permiţînd vizualizarea produsului de către consumator; totodată
poate fi şi colorată, în cazul în care produsul necesită protecţie împotriva radiaţiilor
luminoase;
 nu influenţează caracteristicile organoleptice ale produselor;
 nu permite pătrunderea vaporilor, gazelor, lichidelor;
 este inertă din punct de vedere chimic, neexistînd riscul declanşării unor reacţii
chimice la contactul cu constituienţii produsului;
 rezistă bine la presiuni interne ridicate, fiind recomandată pentru ambalarea
şampaniei, cidrului etc.;
 materia primă folosită la obţinerea sticlei este relativ ieftină şi suficientă.

Studierea tipurilor si metodelor de ambalare

a mărfurilor.
Ambalajele pot fi clasificate după mai multe criterii:

 după natura materialului din care sunt constituite, ambalajele se clasifică în: ambalaje din hârtie-
carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, materiale textile, materiale complexe;
 după sistemul de confecţionare, există următoarele tipuri de ambalaje: ambalaje fixe; ambalaje
demontabile; ambalaje pliabile;
 după tipul ambalajului, acestea pot fi: lăzi, cutii, flacoane, pungi etc;
 după domeniul de utilizare, ambalajele se clasifică în: ambalaje de transport, ambalaje de
prezentare şi desfacere;

5
 după natura produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare, ambalaje pentru produse
industriale, ambalaje pentru produse periculoase;
 după gradul de rigiditate: ambalaje rigide, ambalaje semirigide, ambalaje suple;
 după modul de circulaţie: ambalaje refolosibile, ambalaje nerefolosibile

6
 Concluzii:
În concluzii pot spune ca rolul pe care il joaca ambalajul in atragearea
si in satisfacerea consumatorului, ambalarea trebuie sa se bucure de o
atentie corespunzatoare. In ultima perioada, ambalarea a devenit un
instrument de marketing tot mai eficient.Roulul ambalajului este
foarte important in lantul logistic al marfurilor, el aigurand
conservarea si protectia marfurilor,transportului, manipularea si
depozitarea in fiecare etapa a circuitului ethnic al acestora.Ambalajul
protejeaza consumatorii impotriva falsificarii marfurilor, obiectiv care
se realizeaza prin: includerea anumitor chimicate, constructia unor
elemente suplimentare atasate ambalajului, moduluiu de etichetare
aplicate pe ambalaj.

7
Partea practica:

8
9