Rolul si importanta ambalajelor

Ambalajul este o componenta cheie a mixului de marketing care poate atrage si convinge

consumatorii sa cumpere o marca, un produs.
Nu degeaba se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte. Si aici, in cazul ambalajelor se aplica
aceasta zicala.
Un ambalaj bine ales si realizat protejeaza marfa in timpul transportului sau a depozitarii astfel la
destinatie nu vom avea parte de surprize neplacute.
De asemenea imaginea ambalajului, designul si materialul aduc un plus deciziei de cumparare.

Ambalajul indeplineste un rol functional de acoperire si protejare al continutului produsului atat in

magazin, cat si in casa celui care achizitioneaza produsul, dar in multe cazuri, ambalajele au
dezvoltat si functii care au legatura cu experienta oferita de produs. (capacele bauturilor pentru
sportivi si dispozitivele adaugate la cutiile de bere care creeaza spuma atunci cand berea este turnata
in pahar).

Ambalajul are si rol informational, continand detalii despre ingrediente, modul de folosire,

depozitare, aportul nutritiv si pretul produsului. Cumparatorii trec pe langa sute de marci atunci cand
viziteaza un magazin, iar factorii estetici sunt esentiali pentru a face ca marca sa iasa in evidenta,
pentru a capta atentia cumparatorilor si a face ca utilizatorii sa o poata gasi cu usurinta si cumpara.

Ambalajul arata personalitatea, pozitionarea, valorile si avantajele marcii. Nu toti cumparatorii sunt

la fel, de aceea pentru a atinge diferitele tipologii de cumparatori, sunt necesare diferite tipuri de
ambalaj.

Materialul si designul ambalajului sunt elemente importante in procesul vanzarii, dar culoarea este
cea care imbina toate elementele acestuia si este unul din cele mai importante mijloace pentru a face
din ambalaj o unealta efectiva de comunicare.
Culoarea vinde un produs, este inainte de toate o senzatie si creeaza o stare emotionala care
comunica bine, depasind dimensiunea ambalajului, produsul in sine, forma sa sau scopul acestuia.

Ambalajul trebuie tratat cu tot atat de multa grija si atentie ca si alte forme ale comunicarii de marca
si ar trebui testat atat inainte de finalizarea design-ului, cat si din punct de vedere al performantei in
piata, pentru a verifica modul in care functioneaza.

FUNCŢIILE AMBALAJELOR

Cele trei funcţii ale ambalajelor: 

1. funcţia de protecţie; 
2. funcţia de raţionalizare; 
3. funcţia de marketing. 

FACTORII CARE DETERMINĂ ALEGEREA AMBALAJULUI

Pentru ca ambalajul să-şi îndeplinească funcţiile sale, la alegerea lui pentru un anumit tip de produs
trebuie să se ţină cont de :
 proprietăţile produsului care trebuie ambalat: 

b) condiţii de transport, manipulare şi depozitare:

c) metoda de ambalare, tipul şi funcţiile ambalajelor:

d) materialul de ambalaj folosit (caracteristici, proprietăţi):

e) valoarea economică a ambalajului

La fel ca în cazul produselor şi pentru ambalaje s-a impus introducerea standardizării care permite
raţionalizarea producţiei şi comercializării ambalajelor, deci principalele cerinţe ce trebuie să le
îndeplinească un ambalaj vor fi specificate în standarde. 

CLASIFICAREA AMBALAJELOR.Criterii:

a) după felul produsului ambalat;

b) după posibilitatea de refolosit;

c) după tipul materialului folosit pentru confecţionarea ambalajului;

d) după domeniul de utilizare;

e) după tipul prezentării ambalajului (forma;:

f) după gradul de rigiditate;

g) după tipul pieţelor cărora sunt destinate;

h) după sistemul de confecţionare;

MATERIALE PENTRU CONFECŢIONAREA AMBALAJELOR

Procesul de alegere al materialului din care va fi confecţionat un anumit ambalaj depinde printre
altele de: 

 domeniul de utilizare al ambalajului; 


caracteristicile produsului ce trebuie ambalat (proprietăţi fizice, chimice, microbiologice
etc.); 

factorii de mediu ce pot afecta produsul pe timpul manipulării, transportului şi depozitării; 

tehnica aplicată pentru ambalare; 

tipul desfacerii produsului etc. 

Materiale celulozice (celofanul, acetatul de celuloză etc.) sunt folosite în special în ambalarea

produselor alimentare.
- hârtia, poate fi:

- netratată pentru ambalaje (inferioară, superioară, obişnuită);

- tratată pentru ambalaje (cerată, metalizată sau acoperită cu polimeri);

- specială pentru ambalaje (creponată, anticorosivă);

- cartoanele pentru ambalaje:

- duplex - pentru cele imprimate prin ofset, tipul 0 (obişnuit), confecţii şi lucrări poligrafice;

- triplex - în special pentru ambalaje de transport deoarece are rezistenă mare la plesnire;

- ondulat - cu rezistenţă şi elasticitate bune;

- mucavaua - rentabilă economic, dar nu îndeplineşte suficient funcţia de marketing.

Un alt material cu importanţă mare în industria ambalajelor este sticla utilizată pentru produsele

lichide şi păstoase, având avantajul recuperării şi refolosirii lor prin recirculare. Acestea, în ultima
vreme au fost concurate tot mai mult de ambalajele pentru lichide din carton metalizat şi cele
metalice. Dar, în contrabalanţă s-au produs ambalaje de sticlă de unică folosinţă de capacităţi mici şi
costuri scăzute datorită tehnologiilor de refabricare a lor din cioburile rezultate la aruncarea acestora.
Sunt însă domenii în care nu se poate renunţa la ambalajul de sticlă: industria chimică şi alimentară. 

Lemnul - a fost primul material folosit drept ambalaj având în ponderea ambalajelor o importanţă
deosebită. În ultimii ani însă din cauza reducerii relative a exploatării masei lemnoase şi a
diversificării valorificării ei în produse cu nivel superior de prelucrare, ponderea acestui tip de
ambalaj a scăzut considerabil până la 5-10 % din total. 

Materialele metalice au început să fie folosite pentru ambalaje în tot mai multe domenii, ocupând
în această familie a ambalajelor locul 2-3 în ţările cu economie dezvoltată. Varietăţile folosite sunt:

- tabla din oţel carbon neprotejată utilizată pentru produse chimice ieftine şi pentru butoaie necesare
ambalării produselor petroliere;

- tabla de oţel carbon protejată (zincată sau cositorită) folosită mai ales pentru conserve;

- tabla din oţel carbon cromată folosită pentru ambalarea peştelui şi a fructelor congelate;

- aluminiu în benzi sau folii - cu penetrare foarte mare în industria alimentară datorită proprietăţilor
sale, fiind folosită totodată şi în ambalarea medicamentelor şi tutunului, atât ca ambalaj de desfacere
cât şi de transport. 

Materialele textile se utilizează pentru obţinerea unor ambalaje cum sunt sacii textili şi de
asemenea pentru căptuşirea ambalajelor din lemn sau carton, acest material având însă o
aplicabilitate relativ restrânsă în domeniul ambalării mărfurilor.

În ultimii 50 de ani au apărut pe piaţa ambalajelor produse obţinute prin asocierea materialelor
uşoare în cantitatea şi calitatea dorită în scopul obţinerii, prin însumarea caracteristicilor lor
individuale, a unui complex specific adaptat la exigenţele particulare ale mărfurilor comercializate.
Aceste materiale sunt cunoscute sub denumirea de materiale complexe. Calitatea esenţială a unui
material complex este impermeabilitatea lui la vapori de apă şi la diferite gaze, alte proprietăţi
importante fiind transparenţa şi sudabilitatea.

Există în ultimii 20 de ani o prezenţă tot mai mare pe piaţă a produselor alimentare lichide ambalate
în carton metalizat în sistem TetraPak cu varietăţile sale cunoscute, sistem ce oferă o serie de
facilităţi prin nefolosirea conservanţilor chimici, prin aplicarea procedeului de pasteurizare, dar şi
dezavantajele legate de costul ambalajului şi restricţiile în cazul lichidelor acidulate şi sub presiune.

În ultima vreme din cauza proprietăţilor ce le recomandă şi din cauza costului mai redus al maselor
plastice, s-a optat tot mai mult pentru confecţionarea din acestea a numeroase ambalaje. Masele
plastice prezintă o serie de avantaje, inclusiv pentru recuperarea sau chiar refolosirea acestora.
Evoluţia maselor plastice utilizate pentru confecţionarea ambalajelor a început în anii '5O odată cu
dezvoltarea petrochimiei şi obţinerea unor varietăţi de mase plastice ce pot fi folosite în acest scop.

Polietilena – este cel mai răspândit material plastic, cu preţul cel mai scăzut, funcţie de varietăţile ei
aceasta putând fi:

- de înaltă presiune - folosită pentru realizarea de pungi, folii, saci şi alte ambalaje suple sau
semirigide precum şi dopuri, capace, pahare;

- de medie presiune utilizată pentru ambalarea produselor de papetărie, dulciuri etc.;

- de joasă presiune, utilizată datorită proprietăţilor ei fizico-mecanice la confecţionarea de recipiente

de până la 400 kg, a navetelor şi lăzilor şi nu în ultimul rând a foliei foarte subţiri de 8-10 m;

- expandată - o varietate mai nouă folosită în special ca umplutură antişoc la ambalare; 

Policlorura de vinil este şi ea cu o răspândire mare în industria alimentară şi a medicamentelor,

ridicând totuţi unele probleme de pasivare. 

Polistirenul, este utilizat datorită proprietăţilor sale şi a preţului relativ scăzut, la ambalarea
alimentelor, a medicamentelor şi preambalarea produselor legumicole. 

Polipropilena, a cunoscut un avânt deosebit de la mijlocul anilor '80 datorită proprietăţilor ei de

biodegradabilitate şi plajei mari de utilizări, de la folii până la canistre şi navete. 

Policlorura de viniliden este utilizată cu succes la ambalarea cărnii de pasăre, deoarece la cald folia
din acest material aderă pe suprafaţa cărnii. 

TEHNICI ŞI METODE DE AMBALARE

Metodele şi tehnicile de ambalare depind de caracteristicile produselor care trebuie ambalate, de

proprietăţile materialelor din care se confecţionează ambalajele şi nu în ultimul rând de cerinţele de
marketing a pieţei de desfacere.

Ambalarea în recipiente utilizează tipuri de ambalaje:

- sticle - pentru lichide alimentare şi nealimentare, de diferite mărimi şi chiar pentru unele produse
pastilate sau păstoase în industria medicamentelor;
- cutii metalice - folosite în industria chimică şi a armamentului;

- cutii din hârtie şi carton sau materiale complexe - atât pentru lichide cât şi pentru produsele
păstoase, exemplul fiind sistemul TetraPak.

Ambalarea colectivă - se aplică mai ales pentru reunirea în acelaşi ambalaj a mai multor produse,
ducând la modularea accentuată, inclusiv a spaţiului de depozitare şi transport, prin câştigarea de
spaţiu. 

Ambalarea porţionată - este procedeul de ambalare în care cantitatea de produs care urmează să fie
cuprins în ambalaj este stabilită astfel încât să fie consumată la o singură folosire. 

Ambalarea celulară - se aplică în special în industria medicamentelor şi pentru unele dulciuri.

Metoda constă în folosirea a două folii de material plastic (în general transparente) între care se
aşează produsul, după care are loc o presare individuală. Un mare avantaj al acestei tehnici de
ambalare este faptul că prezintă o productivitate mare ca urmare a posibilităţii de automatizare a
procesului. 

Ambalare sub vid sau cu gaze inerte - se utilizează în cazul necesităţii păstrării unor produse
pentru timp mai îndelungat, produse ce pot să se altereze în atmosferă de oxigen. În acest caz, ca
materiale de ambalare se folosesc cele cu proprietăţi de termosudabilitate şi impermeabilitate bune.
Ambalarea cu gaze inerte este indicată în special pentru produsele sensibile la frecare şi
contraindicată produselor sensibile la presiune, pe când cele sub vid sunt recomandate exact invers. 

Ambalarea cu peliculă aderentă - se aplică în special unor produse alimentare (de exemplu la
brânzeturi) şi constă în aplicarea pe suprafaţa produselor, de obicei prin pulverizare de
acetogliceride sau emulsii şi adezivi (acetat de polivinil, Foodplast), care după uscare formează un
strat aderent, rezistent şi impermeabil. 

Ambalarea în sistem "aerosol" - este întâlnită la produsele cosmetice şi la unele produse

farmaceutice, iar uneori chiar la gazul combustibil pentru brichete. Această tehnică constă în
introducerea produsului lichid în amestec cu un agent propulsor într-o minibutelie prevăzută cu o
valvă cu buton. Ca gaze propulsoare se folosesc: azotul, bioxidul de carbon, butanul, propanul etc.,
iar pentru confecţionarea recipientelor se utilizează tablă din aluminiu, sticlă sau materiale plastice
funcţie de produsul ambalat şi presiunea necesară în interior. 

Ambalarea în sistem "cocon" - (denumire venită de la coconul viermilor de mătase) se realizează

prin fixarea produsului pe o platformă acoperită cu tablă a cărei margine se pliază pe conturul
acestuia, după care părţile sensibile ale lui sunt protejate cu materiale de amortizare şi se unesc cu
benzi gumate peste care se pulverizează un strat de masă plastică. Ultimul strat conţine praf de
aluminiu ce ajută la protejarea contra razelor solare, după care produsele se pun în containere
speciale. Se aplică, de regulă, armamentului, rezervelor de alimente şi unor aparate foarte sensibile
(electronice). 

Ambalare tip “Bibbipak” – se foloseşte la ambalarea produselor sensibile la şoc. Produsele după
ce sunt ambalate în folii din material plastic, sunt aşezate în ambalaj unde se injectează un lichid
poliuretanic de mică densitate. După un scurt timp volumul lichidului se măreşte de circa 100 de ori,
devenind spongios. 

Ambalarea aseptică – se aplică în unele cazuri pentru produse alimentare lichide sau solide şi
medicamente constând în sterilizarea prealabilă a produselor şi ambalajelor urmată de operaţia de
ambalare în sine.