Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Îndrumător ştiinţific:
Asistent universitar doctor inginer Meşter Mihaela-
Georgina
Student: Arsănache
Loredana Cristina
Arad
2019
Universitatea “Aurel Vlaicu’’ Arad
Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism şi
Protecţia Mediului
Specializarea: Protecţia Consumatorului şi a Mediului
Îndrumător ştiinţific:
Asistent universitar doctor inginer Meşter Mihaela-
Georgina
Student: Arsănache
Loredana Cristina
Arad
2019
Cuprins
1. Generalităţi...................................................................... pag. 1
2. Prezentarea ambalajului................................................. pag. 2 – 3
3. Descrierea materialelor de ambalare............................. pag. 4 - 5
4. Descrierea ambalajului.................................................... pag. 6
5. Protecţia mediului............................................................ pag. 7
6. Bibliografie....................................................................... pag. 8
1.Generalităţi
Ambalarea este operația, procedeul sau metoda prin care se asigură, cu ajutorul
ambalajului, protecția temporară a produsului în decursul manipulării, transportului,
distribuției, depozitării, vânzării cu amănuntul și utilizării de către consumator.
Ambalajul mărfurilor poate fi privit și analizat din două puncte de vedere: tehnic și
economic.
Sub aspect economic ambalajul este privit ca un produs finit deoarece în el s-au investit
cheltuieli materiale și umane pentru obținerea lui.
În comerțul actual, practic nu se mai poate concepe marfă fără ambalajul ei.
2. Prezentarea ambalajului
- Borcan obișnuit
- Borcan înalt
- Borcan triunghiular
Dintre acestea, borcanele obișnuite și cele triunghiulare prezintă un profil al gurii borcanului
corespunzător închiderii Omnia, respectiv Twist – off, în timp ce borcanele înalte corespund doar
sistemului de închidere Omnia.
Sticla este un material plastic, anorganic, amorf, transparent, insolubil în apă, rezistent la
acțiunea acizilor și bazelor, dar fragil la șoc mecanic sau termic. Se obține prin topirea la
temperatură ridicată (1500°C) a materiilor prime bogate în siliciu (nisip, silex sau cuarț)
împreună cu piatră de var, carbonat de sodiu sau potasiu și materiale auxiliare, care sunt oxizi ai
metalelor magneziu, aluminiu, plumb, zinc, bariu, bor, potasiu, litiu,fier, crom, nichel, etc., topire
urmată de răcire până la stare rigidă fără cristalizare. Deși este adesea privită ca un material
produs de om, sticla s-a format pe cale naturală, din elemente ale scoarței terestre,cu mult înainte
ca globul terestru să fie populat.
Datorită proprietăților sale sticla este utilizată ca material de ambalaj, având următoarele
avantaje:
- insolubilă în apă și rezistentă la acțiunea acizilor și bazelor;
- inertă chimic în contact cu produsele alimentare;
- impermeabilă la gaze, vapori, lichide și arome;
- nu are miros și nu reține mirosurile;
- este rigidă (își menține formele inițiale);
- este transparentă (permite controlul vizual al conținutului);
- este igienică (se spală ușor);
- poate fi obținută în forme și culori variate
Formula sticlei este SiO2(Na2O)m(CaO)n. Oxidul de siliciu este elementul care conferă prin
excelență transparența sticlei dar, fiind foarte refractar, este ajutat de un metal care se topește
(fondant) pentru a ușura trecerea sa la starea sticloasă prin reducerea temperaturii de topire a
amestecului. Principalul fondant este oxidul de sodiu Na2O introdus în compoziție prin carbonat
de sodiu sau sulfat de sodiu. Sulfatul de sodiu conține oxid de fier Fe2O3 astfel că nu se
folosește la fabricarea sticlei albe-incolore dar se folosește la confecționarea buteliilor din sticlă.
O asemenea sticlă este foarte alterabilă, putându-se chiar dizolva în apă (sticla solubilă), astfel că
în compoziția materialului trebuie să se adauge un stabilizator, de obicei o bază alcalino-
pământoasă. Cei mai utilizați stabilizatori sunt carbonații de calciu și de magneziu (calcarul și
dolomitul) care previn dizolvarea sticlei în apă.
Componentele fundamentale ale sticlelor obișnuite care ajută ca elemente secundare sunt:
- alumina Al2O3 care întârzie devitrificarea, mărește rezistența mecanică a sticlei și rezistența
chimică la apă, agenți atmosferici și reactivi acizi sau alcalini. Se introduce sub formă de feldspat
sau alumină hidratată.
- afânători care produc eliminarea bulelor gazoase conținute de sticla în curs de topire. Aceste
substanțe se descompun și degajă un volum mare de gaz contribuind la omogenizarea
amestecului. Cei mai obișnuiți sunt anhidrida arsenică, nitratul de potasiu, nitratul de sodiu și
sulfatul de sodiu.
- sticlă rebut provenită din fabricațiile anterioare care ușurează topirea atunci când este adăugată
la amestec, având avantajul economisirii de materii prime.
- decoloranți folosiți în cazul obținerii sticlei incolore deoarece materialele utilizate la obținerea
sticlei nu sunt foarte pure.
Capacele de borcane pot fi confecționate din tablă cositorită electrolitic sau din tablă de
aluminiu marca Al 99,5, lăcuite pe ambele fețe, la interior fiind prevăzute cu o garnitură inelară
din cauciuc natural clorurat sau mai adesea din materiale plastice.
4. Descrierea ambalajului
Borcanul– ambalaj confecționat de obicei din sticlă, dar și din materiale plastice sau materiale
complexe, cu secțiunea transversală circulară sau de altă formă geometrică regulată, având partea
inferioară plată și gura largă, cu capacitatea de 25 – 15000 ml și construit pentru a se putea
închide etanș.
Capacul – este confecționat din tablă cositorită electrolitic, lăcuită pe ambele fețe. La marginea
bordurii, capacul are 4 – 6 proeminențe ce au rolul de a se fixa pe filetul borcanului cu o rotire de
74° pentru borcane cu capacitatea de 370 – 380 ml cu patru începuturi de filet, respectiv de 48°
pentru borcane de 500 ml cu 6 începuturi de filet. Etanșarea este realizată de o garnitură inelară
interioară confecționată din cauciuc lipită pe partea interioară a capacului.
În afara unei imagini subtile care, prin formă, culoare și grafică să promoveze produsul, eticheta
trebuie să informeze consumatorul cu date referitoare la numele producătorului, denumirea
produsului, conținutul, gramajul, data fabricației, termenul de valabilitate, iar în unele cazuri să
indice și modul de utilizare al produsului. La acestea se adaugă și rolul educațional prin indicarea
valorii nutritive sau a conținutului de vitamine.
5. Protecția mediului
Sticla este 100% reciclabilă, se produce folosind următoarele materii prime: nisipul de cuarț,
calcarul, soda (produsul poluant). Reciclarea sticlei menajează mediul și economisește în timp
bogățiile naturale, apa și electricitatea.
Producătorii de recipiente din sticlă preferă să introducă cioburile în materialul brut deoarece
temperatura din cuptor se reduce semnificativ. Praful de sticlă care nu mai poate fi utilizat la
fabricarea altor recipiente poate fi valorificat prin realizarea vatei de sticlă, material foarte
utilizat în izolarea termică și fonică.
- Se consideră astfel că sticla reciclată reduce poluarea atmosferică aferentă cu 20% și poluarea
apei aferentă cu 50%.
- Pentru fiecare tonă de sticlă reciclată, se evită emiterea în atmosferă a 315 kg de dioxid de
carbon, gaz cu efect de seră.
- O creștere relativă cu 10% a masei de sticlă reciclată reduce emisiile de particule cu 8%,
emisiile de oxid de azot cu 4% și emisiile de oxizi de sulf cu 10%.
- O dată ajunsă la groapa de gunoi, sticlei îi sunt necesari aproximativ un milion de ani pentru a
se degrada.
6. Bibliografie