Hidrodinamică şi teoria valurilor

HIDRODINAMICĂ
CAP. I. MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
- Introducere
- Structura mișcării turbulente
- Tensiunea tangențială în mișcarea turbulentă
- Distribuția vitezelor în mișcarea turbulentă
- Ecuațiile Reynolds pentru mișcarea turbulentă a fluidelor
reale
- Calculul pierderilor de sarcină
- Conducte netede și conducte rugoase; grosimea stratului
laminar
- Determinarea coeficientului pierderilor de sarcină liniare
- Calculul pierderilor locale de sarcină
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Teoria stabilității hidrodinamice
Cugerile reale sunt supuse unor perturbații de diferite tipuri. Perturbațiile
denaturează echilibrul de forțe existent. După instabilitate apar fie noi stări
laminare complexe, fie o tranziție directă la turbulență.
Teoria stabilității hidrodinamice studiază răspunsul curgerii laminare la o
perturbație de amplitudine mică sau moderată, determinarea mecanismului prin
care se produce tranziția de la curgerea lamianară la curgerea turbulentă și
exprimarea sa cât mai fidel din punct de vedere matematic.
Curgerea este în general definită ca:
Stabilă: Dacă curgerea revine la starea inițială laminară.
Instabilă: Dacă perturbația crește și provoacă trecerea curgerii laminare în altă
stare.
Teoria stabilității tratează analiza matematică a evoluției perturbațiilor suprapuse
unei curgeri laminare. În multe cazuri, se presupune că perturbațiile sunt mici
astfel încât simplificările ulterioare să poată fi justificate. În special, este de dorit o
ecuație liniară care guvernează evoluția perturbațiilor. Pe măsură ce viteza
perturbațiilor crește peste câteva procente din cea a curgerii laminare, efectele
neliniare devin importante, iar ecuațiile liniare nu mai prevăd cu exactitate evoluția
perturbației. Deși ecuațiile liniare au o regiune de validitate limitată, ele sunt
importante în detectarea mecanismelor de creștere fizică și identificarea tipurilor
de perturbații dominante.
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Teoria stabilității hidrodinamice
S-au impus două metode:
- metoda energetică
- metoda micilor oscilații
Mișcarea turbulentă este considerată ca o suprapunere a unei
perturbații peste o componentă de bază.

Metoda energetică
Se consideră că variația energiei cinetice a mișcării perturbatoare este egală cu
energia disipată în mișcarea perturbatoare plus transportul de energie de la
mișcarea de baza la mișcarea perturbatoare

unde

- mișcarea este stabilă dacă partea din dreapta a ecuației integrale este negativă;
- mișcarea este nestabilă dacă partea din dreapta a ecuației integrale este pozitivă.
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Teoria stabilității hidrodinamice
Se presupune că perturbațiile sunt mici astfel încât simplificările ulterioare să
poată fi justificate. În special, este de dorit o ecuație liniară care guvernează
evoluția perturbațiilor.
Metoda micilor oscilatii
La baza acestei metode sunt bineînțeles ecuațiile Navier-Stokes și ecuația
continuității.

Condițiile (de continuitate) la frontiere sunt

la frontiera solidă
Nr Raynolds e definit ca Iar descompunerea

Introducând în ec. Navier Stokes și ec de continuitate rezultă (semul ‘ a fost omis)

 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Teoria stabilității hidrodinamice
După liniarizare rezultă

Definind

Criteriile de stabilitate devin

Stabil: stabil condiționat

Global stabil: stabil condiționat +

Stabil monoton : Global stabil +

Numere Raynolds critice:

Curgere monoton stabilă:

Curgere global stabilă:

Curgere liniar stabilă:

 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Teoria stabilității hidrodinamice
Pentru fluid Newtonian, ecuația de continuitate și ecuațiile Navier Stokes
cu condiții la frontiră de tip
fără alunecare și fără penetrare
se rezolvă folosind perturbațiile

Inrtoducând dezvoltările, ecuația Navier

Stokes devine

În care termenul este neliniar. Reținând doar termenii de ordinul I în d, se

obține:

Dezvoltăm în serie Fourier perturbația

 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Teoria stabilității hidrodinamice
Pentru analiza liniară, trebuie analizat fiecare coeficient din dezvoltarea Fourier

Rata de creștere complexă este s = sr + isi.

Dacă sr > 0 Instabilitate; sr < 0 Stabilitate; sr = 0 Stabilitate idiferentă.
Dacă un mod Fourier (oricare) crește cu timpul ⇒ instabilitate, creșterea
exponențială cu t → ∞.
Dacă toate modurile Fourier scad ⇒ stabilitate cu t → ∞.
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Analiza stabilității liniare
1. Instabilitatea Rayleigh-Taylor
Instabilitatea Rayleigh – Taylor este o aplicație a stabilității hidrodinamice și
apare, între două fluide, cu densități diferite. Datorită diferenței de densități, cele
două fluide vor încerca să-și reducă energia potențială combinată. Fluidul mai
puțin dens va face acest lucru încercând să-și forțeze drumul în sus, iar fluidul
mai dens va încerca să-și forțeze drumul în jos.

Impactul unei picături pe o suprafață

lichidă. Coroana filamentelor este
rezultatul unei instabilități Rayleigh –
Taylor
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Analiza stabilității liniare
1. Instabilitatea Rayleigh-Taylor
Ne propunem să investigăm stabilitatea unei
suprafețe între două fluide:
Presupunem că cele două fluide au densitățile
r1 și r2 și sunt separate printr-o interfață lină parametrizată de abaterea h.
Reamintim că ecuațiile Navier-Stokes pentru un fluid incompresibil sunt:

Cum densitatea este constantă, împărțim întreaga ecuație cu r. Putem scăpa și de

termenul gravitațional. Știm că forța gravitației este echilibrată de un gradient de
presiune hidrostatică. Mai exact, putem scrie P = Ph(z) + p(x; t); unde Ph satisface
relația și ecuația devine

Pentru a face toate acestea, trebuie să presupunem că densitatea r este

constantă, dar acest lucru nu este cazul atunci când avem lichide distincte.
Pentru simplificare considerăm n=0 și faptul că fluidul este irotațional. Este
convenabil atunci să folosim identitatea

unde acum putem renunța la al doilea termen.

 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
  Analiza stabilității liniare
1. Instabilitatea Rayleigh-Taylor
Mai mult, deoarece ,, teorema lui
Stokes ne permite să scriem pentru
un potențial de viteză. În sfârșit, în fiecare
regiune separată, densitatea este constantă. Deci putem scrie acum teorema lui
Bernoulli sub forma:

Potențialele asociate fiecăruia din cele două medii trebuie să satisfacă ipoteza de
incompresibilitate
Teorema Bernoulli arată că
este constantă, deci

Trebuie să impunem condiții de graniță. În primul rând, vitezele verticale ale

fluidelor trebuie să se potrivească la interfață, deci impunem condiția cinematică
unde O a doua condiție este
continuitatea presiunii:
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
  Analiza stabilității liniare
1. Instabilitatea Rayleigh-Taylor
Întrucât ne așteptăm ca comportamentul
interesant să apară numai în apropierea
interfeței, facem presupunerea că nu există
nicio viteză la distanță, adică când z și când z . Pentru simplitate, presupunem
că nu există dependență de y.
Cum h e mic, putem presupune h=0. În aceste condiții ecuațiile rămase sunt:

Aceasta este o problemă liniară frumoasă și putem analiza modurile Fourier ale
soluțiilor.

Înlocuind în ecuația Laplace se obține:

cu soluțiile
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
  Analiza stabilității liniare
1. Instabilitatea Rayleigh-Taylor
Condiția de frontieră cinematică conduce la
deci

Și ecuația finală devine

Împărțind cu A rezultă o relație independentă de A. Acesta este, până la urmă,

linearizarea. Rezolvarea aceasta ne oferă o relație de dispersie:

Aceasta este relația de dispersie pentru gravitație - unde capilare între două
fluide.
Dacă , atunci aceasta se reduce la și aceasta este relația obișnuită de dispersie
pentru valurile de apă adâncă.
Dacă , w trebuie să fie imaginar. În acest caz scriem , cu

Scriind expresiile potențialelor, se constată că termenul este dominant pe termen

lung, deci crește exponențial. Aceasta este instabilitatea Rayleigh-Taylor.
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
  Analiza stabilității liniare
1. Instabilitatea Rayleigh-Taylor
Dacă ținem seama de tensiunea superficială,
caracterizată de coeficientul de tensiune
superficială g, atunci condiția de
frontieră dinamică
devine

Iar rerlația de dispersie capătă forma:

Întrucât k este întotdeauna pozitiv, chiar dacă ne aflăm în situația în care r1> r2,
pentru k suficient de mare, sistemul este stabil. Desigur, pentru k mici, sistemul
este încă instabil. În cazul r1 <r2, ceea ce obținem este cunoscut sub numele de
unde gravitaționale-capilare.
În cazul instabil, avem

unde este o lungime caracteristică. Pentru klc> 1, oscilațiile

sunt stabile, iar valoarea maximă pentru k este atinsă la
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Analiza stabilității liniare
2. Instabilitatea Kelvin-Helmholtz
Instabilitatea Kelvin – Helmholtz (KHI) este o aplicație a stabilității hidrodinamice
care apare atunci când două fluide curg la viteze diferite. Diferența de viteză a
fluidelor determină o viteză de forfecare la interfața celor două straturi. Viteza de
forfecare a unui fluid în mișcare induce o tensiune de forfecare în cealălalt, care,
dacă este mai mare decât tensiunea superficială, are drept consecință o
instabilitate de-a lungul interfeței dintre straturi. Această mișcare determină
apariția unei serii de valuri care se sparg, caracteristică instabilității Kelvin –
Helmholtz.
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
Analiza stabilității liniare
2. Instabilitatea Kelvin-Helmholtz
Două fluide incompresibile, nevâscoase, în curgeri
paralel orizontale infinite, de densități și viteze diferite, o curgere suprapusă peste
cealaltă.
În acest scenariu, putem folosi în continuare un potențial de
viteză:
Vom lua în considerare sistemul în 2D. În câmp îndepărtat viteza
se exprimă prin:
Cu cu și cu
Condițiile la limită sunt aceleași. Continuitatea vitezei
verticale impune:

Condiția de frontieră dinamică este aceea că avem o continuitate de presiune la

interfață dacă nu există tensiune superficială, caz în care Bernoulli ne spune

Condițiile la interfață sunt neliniare și, din nou, dorim să liniarizăm. Dar, întrucât
U1,2 este de ordinul 1, linearizarea va fi diferită. Avem
Și ecuația Bernoulli devine
 MIȘCAREA TURBULENTĂ A FLUIDELOR REALE
  Analiza stabilității liniare
2. Instabilitatea Kelvin-Helmholtz
După calcule, se obține:

Deci, vedem că avem instabilitate dacă c are o parte imaginară, adică

Așadar, vedem că există instabilitate pentru numere de undă

suficient de mari, chiar și pentru stabilitatea statică. Similar cu instabilitatea lui
Rayleigh -Taylor, rata de creștere kci crește monoton odată cu numerele de undă
și odată cu , instabilitatea devine proporțională cu diferența |U 1-U2| (spre
deosebire de instabilitatea Rayleigh -Taylor care crește nemărginit).
Dacă U1U2 și avem o schimbare discretă a vitezei, atunci aceasta înseamnă că
există o funcție d a vorticității la interfață.
Putem vedea numărătorul ca fiind costul energetic potențial pentru a muta o
porțiune din stratul de jos în stratul superior, în timp ce numitorul este un fel de
energie cinetică. Deci, acest lucru spune că există instabilitate dacă există
suficientă energie cinetică pentru a muta o porțiune din stratul de jos în cel de
sus.