UNIVERSITATEA

FACULTATEA
 
 

CAMPANIA ELECTORALĂ LA DISTANȚĂ DE 30 DE ANI

 
 
Coordonator științific:
 
Student:
 1. CAPITOLUL I. DISCURSUL POLITIC. ASPECTE ISTORICE
ȘI LINGVISTICE

Discursul este un mod de utilizare a limbii si a limbajelor (limbaje nonverbale, limbaje specializate,
diferite vocabulare) pe baza caruia un actor social prezinta interlocutorilor sai o interpretare a unor fapte. In
masura in care, utilizand o limba si anumite limbaje, producem efecte asupra unor fapte. In masura in care,
utilizand o limba si anumite limbaje, producem efecte asupra interlocutorilor nostri directi si indirecti, putem
spune ca orice act de comunicare are o dimensiune discursive. Elaborand un discurs, punem in circulatie
anumite fapte si, in acelasi timp, caracterizam faptele respective; ne atribuim noua si interlocutorilor nostril o
pozitie in functie de situatia in care ne aflam; indicam cat de mult ne implicam in actul de comunicare si cat de
importanta este pentru noi situatia in care comunicam. Prin discurs, redefinim situatia in care evoluam.
 Prea preocupati sa-si construiasca credibilitatea, actorii politici promit prea mult sau spun cu prea
mare usurinta ceea ce vor oamenii sa auda. Pe de alta parte, regimul mediatic in care actioneaza actorii
politici, contribuie la dezvoltarea unor tehnici de credibilitate din ce in ce mai sophisticate. Astfel, daca
intr-o prima etapa discursul politic se intemeia pe adevar pe baza de criterii ideologice, in epoca
mediatizarii, politicienii beneficiaza de un intreg dispozitiv tehnologic si scenic care produce imagini
adevarate. Discursul politic este si electoral atunci cand este generat de un eveniment conventional
(campania electorala) si este construit pe baza unor conventii de interactiune si comunicare
specifice.Campanile electorale confera actorilor politici roluri discursive multiple inainte chiar ca acestia
sa se lanseze in competitie. Astfel, fiecare actor politic actioneaza simultan in calitate de:
 Resursele electorale formale si accumulate atribuie candidatului o marja de putere care poate fi perdanta
sau performanta. De aceea, in timpul campaniei, un candidat are nevoie si de alte resurse care sa mentina, sa
suplimenteze sau sa anuleze marja de actiune electorala.Rolurile discursive confera candidatului o identitate
formala. Astfel, in fata electoratului si a mass media, candidatul trebuie sa se lase investigat si, in acelasi
timp, sa se prezinte. In fata contracandidatilor, candidatul se lasa chestionat de acestia, si la randul sau, ii
poate interpela. Din acest punct de vedere, campania electorala este singura practica politica care egaleaza
conditiile discursive ale actorilor politici si care face posibila comunicarea orizontala dintre acestia. Rolul de
candidat constituie numai in aparenta o pozitie de subordonare. In realitate, acest rol confera politicianului
dreptul de a simula pozitia celui care ia decizii politice. Pornind de la aceasta reprezentatie, candidatul poate
accede la decizia politica efectiva.
 Nu este clar încã dacã discursul politic propriu-zis a apãrut odatã cu afirmarea retoricii sau odatã cu
inventarea politicii în sine, deşi problema este fãrã îndoialã, în mod ironic, una caracteristicã oricãrui homo
sapiens sapiens care se respectã. Şi dacã un homo faber ne-ar vorbi de prima posibilitate, în timp ce un
homo politicus şi-ar respecta cu stricteţe Egoul, gãsindu-l în cea de a doua.Ce trebuie sã facã un discurs?
Dacã el îşi propune sã-i convingã pe toţi, el e cu siguranţã ratat. Dacã îşi va propune sã fie cea mai
frumoasã încercare lingvisticã rostitã vreodatã, el va fi lamentabil ca şi eficienţã. Iar dacã nu-şi propune
nimic, este chiar posibil sã iasã bine. (apud O. Henry) Trebuie sã le vorbesc - ei nu gândesc ca mine - ei
gândesc invers decât mine - eu va trebui sã mã prefac, într-un fel, cã gândesc la fel ca ei.
 CAPITOLUL III. ANALIZĂ ASUPRA DISCURSULUI POLITIC ÎN ROMÂNIA: ION
ILIESCU VS. KLAUS IOHANNIS

Într-o bună măsură, viziunea actuală asupra notiunii de imagine îşi are originea în teoria perceptiei
dezvoltată de George Herbert Mead. Aşa cum o formulează acesta, teoria perceptiei cunoaşte o încastrare
relativă în spatiul biologicului, mai exact al adaptării biologice: pentru a supravietui, indivizii îşi ajustează
comportamentele într-un proces de adaptare continuă la mediu. Prin perceptie, aceştia iau în considerare
obiectele sau stimulii din mediu care impun o atare adaptare. Odată aceşti stimuli identificati, indivizii se vor
adapta stimulilor şi vor reactiona într-o manieră specifică (Mead 1934: 337 apud Nimmo 1995: 52). Un rol
cheie în acest proces adaptativ al perceptiei îi revine imaginii şi imaginarului. Cel mai adesea, observa Mead,
„imaginea (subl. ns.) este aceea care îi permite individului să aleagă stimulul potrivit impulsului care îşi caută
expresia (Mead 1934: 338 apud Nimmo 1995: 52).
 Astfel, în viziunea adeptilor interactionismului simbolic, conceptul-cheie în jurul căruia trebuie să se
concentreze studiul constructiei imaginii este cel de mesaj. Boulding identifică patru categorii de consecinte
probabile alte interrelationărilor mesaj-imagine. Toate acestea pot dobândi relevantă în constructia imaginii
într-o campanie electorală. Într-o primă situatie, „mesajul transmis de un candidat, în fapt imaginea pe care
consultantii media îl îndeamnă să o „proiecteze, poate induce transformări reduse în imaginea potentialilor
alegători despre candidat. În atare circumstante, mesajul nu are nici un efect asupra imaginii, altfel spus
inter-influentele mesaj-imagine sunt sensibil apropiate de zero. Mai mult, observa Dan Nimmo, alegătorii,
în conditiile unui anumit grad de fixitate (justificată experiential) a perceptiei, pot pune semnul egalitătii
între mesaj şi zgomot şi să renunte a-l mai recepta (Nimmo 1995: 54). Într-o a doua situatie, procesul mesaj-
imagine poate modifica imaginile alegătorilor de o manieră apreciată de Boulding ca însumare simplă
(‘simple addition’).
 Scopul acestui articol este acela de a prezenta şi analiza discursul celor mai puternici doi candidati la
functia prezidentială în alegerile din 2000, Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Perspectiva din care vom
aborda discursul candidatilor se bazează pe asumptia că politicienii încearcă să-şi construiască o imagine cât
mai apropiată de ceea ce alegătorii consideră a fi liderul ideal, concept operationalizat după cele trei
dimensiuni latente relevate în analizele anterioare, şi anume competenta un mediator la capacitate maxima,
adica sa fie legat de ceilalti prin sfaturile pe care le da.De fapt, sfaturile sunt modalitatea prin care intra in
legatura cu alti oameni. Forta unui sfatuitor bun se simte in ochii oamenilor, iar pentru ca Iohannis sa devina
un lider extrem de capabil, acesta trebuie sa fie intuitiv, cu pareri ferme si increzator. Ce este de facut pentru a
vedea la Cotroceni un mediator ferm? Pentru a tine lucrurile in miscare, un lider „trebuie ca, in anumite
momente, sa opteze pentru o incetinire pentru a evalua progresul si a se asigura ca lucrurile merg in directia
corecta (StandOut). Un comportament care pare ca i se potriveste lui Klaus Iohannis ca o manusa.
 In strainatate, ca reprezentant al statului roman, presedintele incheie tratate internationale in numele
Romaniei, dupa ce acestea sunt negociate de catre Guvern. Pe baza acestui prerogativ, Klaus Iohannis
trebuie sa devina un lider conector care se intreaba mereu „pe cine pot asocia. Dar nu un conector asa
cum sunt multi pe scena politica (unii au ajuns la inchisoare dupa ce au plimbat spagi intre punctul A si
B), ci un liant care vede lumea ca pe o retea de relatii si este entuziasmat de perspectiva asocierii in cadrul
retelei sale. In acest sens, Iohannis trebuie sa arate oamenilor ce pot face in mod practic pentru a intra in
legatura cu comunitatea. El poate provoca oamenii sa caute noi modalitati de comunicare cu vecinii
nostri. Mai important va fi ca proiectul de conectare sa fie sustenabil si presedintele sa mentina legaturile
proaspete si noi.
VĂ MULȚUMIM PENTRU
ATENȚIA ACORDATĂ!