Sunteți pe pagina 1din 16

Ştiinţa şi tehnica în secolul XX

Ştiinţa secolului XX
până la sfârşitul celui
de-al doilea război
mondial
Ştiinţa secolului XX, până la sfârşitul celui
de-al doilea război mondial

 Chiar înainte de începutul secolului XX, o serie de


progrese conexe fizicii - descoperirea razelor X, a
radioactivităţii, a particulelor subatomice, a
relativităţii şi a teoriei cuantice - au condus la o nouă
percepţie asupra materiei şi energiei de către
oamenii de ştiinţă.
 Aceste progrese au influenţat, mai mult sau mai
puţin, chimia, astronomia, geologia, biologia,
medicina, tehnologia şi, în final, destinul planetei,
prin realizarea şi folosirea armei nucleare (1945).
Ştiinţa secolului XX, până la sfârşitul secolului celui de-al doilea
război mondial

 Dacă în secolul al XIX-lea ştiinţa a constituit apanajul


unui număr restrâns de persoane, în secolul XX
numărul oamenilor de ştiinţă a crescut simţitor.
 În acelaşi timp ştiinţa avea să devină rezultatul unor
eforturi colective. Progresul nu a fost determinat doar
de descoperirile unor genii, ci şi de numeroşi paşi
mici, făcuţă de lucrători specilizaţi. De asemenea,
multe din progresele ştiinţifice s-au datorat unor
echipe de cercetători ale căror membri au contribuit,
fiecare pe bucăţica lui, la succesul final.
Ştiinţa secolului XX, până la sfârşitul
secolului celui de-al doilea război mondial

 În secolul XX a sporit nu numai amploarea activităţilor ştiinţifice,


ci şi influenţa acestora asupra societăţii. Pe parcursul acestui
secol, cercetarea ştiinţică a devenit o componentă solid
ancorată atât în universităţi, cât şi în societăţi industriale.
 Multe din metodologiile puse la punct de oamenii de ştiinţă în
secolul XIX au început să dea roade în secolul următor
(tehnicile de colorare a probelor de microscop, dezvoltat la
sfârşitul secolului trecut, au dus la descoperirea multor
microorganisme noi, generatoare de diferite boli; sintetizarea
unor compuşi chimici a devenit practic o obişnuinţă).
Ştiinţa secolului XX, până la sfârşitul
secolului celui de-al doilea război mondial

 Dacă în sec. XIX, tehnologia a transformat


societatea, în secolul XX ştiinţa a avut un impact
direct asupra societăţii. De exemplu, perioada dintre
descoperirea unui fenomen şi aplicarea sa în tehnică
s-a scurtat. Descoperirea electronului a făcut ca, în
mai puţin de 20 de ani, să apară tuburile electronice,
care, la rândul lor, au dus la revoluţionarea
sistemelor de comunicaţii, inclusiv a legăturilor radio
şi telefonice la mare distanţă.
Ştiinţa secolului XX, până la sfârşitul
secolului celui de-al doilea război mondial

 Primul război mondial a evidenţiat faptul că


ştiinţa poate juca un rol important în
rezultatul acestei dispute. În Germania, mai
mult de 100 de laboratoare au prestat
activităţi de cercetare în beneficiul armatei.
De aceea, în perioada interbelică, guvernele
au început să finanţeze activ ştiinţa, ceea ce
a contribuit mult la dezvoltarea acesteia.
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie

 Antropologie şi arheologie
 1895- Eugène Dubois a adus în Europa fosilele
javaneze ale speciei – Homo Erectus, omul maimuţă
din Java, primul hominid care face parte dintr-o specie
diferită de Homo Sapiens. La începutul sec. XX au
mai fost găsite fosile ale lui Homo erectus în China şi
Africa, prezenţa lor confirmând existenţa unei noi
specii.
 Din păcate, una din cele mai mari colecţii de fosile din
această categorie, specimenele “omului din Pekin”, s-
a pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial.
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie

 Raymond Dart – a primit spre cercetare capul fosilizat al unui


aşa numit “copil Tang”, o nouă specie, în strânsă legătură cu
Homo, pe care a numit-o Australopitec.
 1879 - o tânără a observat pentru prima dată picturile murale
din peştera Altamira. Multă vreme descoperirea a fost
considerată o simplă escrocherie.
 1895- descoperite picturile din peştera La Mouthe;
 1896 -1901, alte descoperiri similare care au transformat arta
paleolitică într-o realitate indubitabilă.
 1940 - picturile murale din peştera Lascaux.
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie

 Arheologia
 1900- Arthur Evans -descoperirea civilizaţiei
minoice. În descoperirea sa Evans s-a bazat
pe legende şi literatură.
 1911- Hiram Bingham – Machu Pichu (Anzii
Cordelieri- Peru);
 1922- Howard Carter - mormântul lui
Tutankhamon
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie

 Astronomie
 La începutul sec. XX, astronomii au susţinut că Soarele nu este decât
una din multele stele componente ale imensului sistem care este
Caleea Lactee, care umple întreg Universul.
 Multe din formele neclare observate în ultimii 200 de ani, au fost
considerate “obiecte” ale galaxiei Caleea Lactee.
 Edwin Powel Hubble a descoperit că nebuloasa Andromeda se află la
o distanţă enormă faţă de galaxia noastră şi că, de fapt, ea este un
sistem galactic comparabil cu sistemul nostru atât din punct de vedere
dimensional, cât şi al formei.
 1920- Hubble a constat că viteza cu care o galaxie se îndepărtează de
noi este proporţională cu distanţa la care se află faţă de Pământ.
Această descoperire a constituit baza de observaţie a modelului prin
care s-a încercat explicarea structurii universului şi a teoriei Big- Bang-
ului.
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie

Biologie
Bazele biologiei experimentale au fost puse în sec. XIX.
1900 - a început cercetarea fundamentală în domeniul eredităţii.
Conceptul de “genă”- o unitate a caracteristicilor moştenite - cum ar fi
culoarea unei flori, culoarea ochilor – a făcut posibilă înţelegera
modului în care se transmit aceste caracteristici de la o generaţie la
alta.
- Începutul anilor 40 ai secolului trecut au adus descoperirea ADN-
ului, substanţa care conţine informaţia genetică.
- A devenit clar rolul mutaţiilor- modificări bruşte survenite în procesul
de transfer al caracteristicilor moştenite – în mecanismul evoluţiei.
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie

 Chimia
 Înţelegerea structurii atomului le-a permis chimiştilor să explice
proprietăţile chimice ale elementelor şi compuşilor.
 1930- Linus Pauling a formulat teoria legăturilor chimice,
lămurind rolul electronilor în formarea moleculelor
 Cercetarea reacţiilor de polimerizare a dus la dezvoltarea
multor compuşi chimici realizaţi din macromolecule, cun ar fi
fibrele artificiale şi primele materiale plastice. Chimia siliconului,
care poate forma compuşi complecşi. Similari cu carbonul, a
dus la dezvoltatea procesului de sinteză al acestuia.
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie

 Matematica
 Încă de la finele sec. XIX matematicienii s-au angajat într-un efort de
dezvoltare a bazelor pur logice ale matematicii;
 David Hilbert – a încercat să găsească o bază axiomatică pentru
matematică susţinând ideea că un sistem de principii matematice
fundamentale trebuie să satisfacă trei condiţii: să fie coerent, complet şi
detrminat;
 Logica simbolică
 Un grup de matematicieni germani a dezvoltat algebra abstractă, prin
care se poate reprezenta orice tip de sistem;
 1902- Henri Lebsgue a formulat teoria măsurii. Rezultatele obţinute de
Lebesgue, combinate cu teoria mulţimilor şi noţiunile de topologie au
dus la apariţia analizei funcţionale, o nouă disciplină care, în secolul XX
a reprezentat principalul subdomeniu al analizei studiat de
matematicieni.
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie
 Medicina
 Activitatea de identificare a microorganismelor cauzatoare de boli a
debutat în secolul al XIX-lea şi a continuat pe parcursul secolului XX.
Au fost identificate mai multe toxine secretate de microorganisme,
deseori acestea fiind de fapt cele care duc la declanşarea bolii;
 Alexander Fleming – a obţinut penicilina, obţinută dintr-o ciupercă de
mucegai cu proprităţi antibiotice;
 1940 – microscopul electronic care a permis fotografierea viruşilor.
Primul virus care a putut fi izolat a fost virusul care provoacă boala
tutunului, numit mozaic;
 S-a descoperit, în prima decadă a sec. XX, că absenţa vitaminei B1,
este cauza bolii beri-beri, iar insuficienţa secreţiei de insulină duce la
declanşarea unui anumit tip de diabet. Astfel, s-a putut trata diabetul,
prin administrarea insulinei extrase din organismele plantelor.
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie

 Fizică
 Până la finele sec. XIX, fizicienii au presupus că toate fenomenele fizice pot fi
explicate prin mişcarea particulelor potrivit legilor lui Newton;
 1900- Max Planck a enunţat un postulat care a revoluţionat ştiinţa- energia
poate fi eliberată de materie numai sub forma unor pachete mici, numite
cuante. Ce erau exact aceste cuante s-a putut afla după 1905, când Eistein a
introdus noţiunea de foton;
 Einstein – a explicat efectul fotoelectric pornind de la ipotezele că un electron
este expulzat numai atunci când este lovit direct de un foton şi că energia unui
foton nu depinde de intensitate luminii, ci de lungimea ei de undă.
 1905 – Einstein a publicat teoria relativităţii restrânse, potrivit căreia
fenomenele mecanice sunt compatibile cu cele electrodinamice.
 1915- Einstein a publicat teoria relativităţii generalizate, care a soluţionat
problemele în legătură cu gravitaţia pe care nu le explica teoria restrânsă.
 Otto Hahn şi Fritz Strassman – au realizat primele reacţii nucleare artificiale, cu
puţin înainte de cel de-al doilea război mondial.
Progrese importante în ştiinţă şi
tehnologie

 Tehnologie
 În sec XX, dependenţa tehnologiei de ştiinţele fundamentale a devenit evidentă.
Descoperirea electronului a dus la apariţia unei tehnologii complet noi: electronica.
 Invenţa ce a determinat cea mai profundă transformare a societăţii în această perioadă a
fost tubul electronic vidat, care a devenit inima electronicii în prima jumătatea a sec. XX
 Prima aplicabilitatea a acestui sistem de tuburi a fost utilizarea lor în sistemele de
amplificare a semnalelor telefonice, lucru care a dus la realizarea primelor conexiuni
telefonice la mare distanţă.
 Tubul vidat a fost folosit la dezvolatarea sistemului de radio din anii 1920-1940 şi a reţelei
de televiziunee din anii 1940-1950;
 Automobilele- mijloace de transport populare şi sigure
 Războaiele mondiale au contribuit la dezvoltarea tehnologică (avionul cu reacţie,
comunicaţiile prin intermediul aparatelor radio, radarul, computerele electronice);
 John Atanasoff şi Clifford Berry – primul computer electronic digitat (sfârşitul anilor 30 şi
începutul anilor 40 ) – ABC
 1945- a devenit operaţional primul computer electronic digital cu destinaţie generală.

S-ar putea să vă placă și