Istoria ştiinţei şi tehnicii

Ştiinţa greacă şi elenistică

Ştiinţa greacă şi elenistică

Primele observaţii cu caracter ştiinţific

datează dinainte de apariţia scrisului
şi au constat în picturile rupestre şi
scrijeliturile regulate făcute pe oase şi
coarne de animal.
Scopul lor viza ciclicitatea
anotimpurilor şi principalele momente
ale anului
Ştiinţa greacă şi elenistică
Activităţile cu caracter pseudo-
ştiinţific al omului preistoric au fost
numeroase şi s-au păstrat sub forma
vestigiilor megalitice (Stonehenge-
Marea Britanie).
Poziţionarea blocurilor de piatră ,
circulară la Stonehenge, sugerează
că cei care le-au aşezat aveau
cunoştiinţe matematice .
Ştiinţa greacă şi elenistică

Zorii ştiinţei au legătură cu filosofia

presocratică a naturii, teorie care
reprezintă una din primele încercări
ale omului de a aborda raţional
natura.
Ştiinţa greacă şi elenistică

Ştiinţa care prezintă o imagine organizată a

universului s-a dezvoltat odată cu naşterea
civilizaţiei greceşti. Grecii au perfecţionarea unor
instituţii cum ar fi Academia, Liceul şi Muzeul;
aceste instituţii au prestat activităţi de cercetare
ştiinţifică. Cum Academia şi Liceul au fost închise
în 529 d.Hr., iar Muzeul a fost distrus cam în
aceeaşi perioadă, din acel moment era grecească
în istoria ştiinţei a luat sfârşit. Totuşi, timp de o mie
de ani sau chiar mai mult, scrierile greceşti au
continuat să aibă o mare influenţă asupra omenirii.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Originea ştiinţei
Ştiinţa greacă ar putea să fie o continuare a
ideilor şi practicilor dezvoltate de egipteni şi
babilonieni, însă grecii au fost primii care au
încercat să găsească, dincolo de simplele
observaţii, principiile generale care stau la
baza universului. Până la ei, ştiinţa, aşa cum
era practicată în Babilon şi în Egipt, consta
în special dintr-o colecţie de observaţii şi
recomandări necesare aplicaţiilor practice.
În sec. VI î.Hr., primii filosofi ionieni - Tales,
Anaximandros şi Anaximenes - au început
să facă speculaţii referitor la natură.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Originea ştiinţei
Filosofia speculativă a fost elementul nou adus
de gândirea greacească. Grecii s-au detaşat de
observaţii, încercând să formuleze teorii generale
care explicau universul. Căutările filosofilor de a
înţelege nu au izvorât din religie sau din
necesitatea unor aplicaţii practice; ele s-au bazat
în totalitate pe dorinţa de a şti şi de a pricepe.
Grecii au fost primii care au introdus metodologia
ştiinţifică, deşi atunci ea se baza pe constatări şi
raţionamente, fără a face apel la experimentarea
sistematică. (Pitagora -a făcut testul corzilor de
arc, investigând influenţa lungimii corzii asupra
distanţei de aruncare a săgeţii; Empedocle a
demonstrat că aerul este materie prin afundarea
unui tub închis la un capăt).
Ştiinţa greacă şi elenistică
Originea ştiinţei
De ce a luat naştere ştiinţa în Grecia? În primul rând,
pentru că grecii au colonizat alte teritorii unde au întâlnit
mituri care explicau fenomenele naturale altfel decât ale
lor. În al doilea rând, deşi erau credincioşi, grecii nu au
avut un cler bine organizat şi o ierarhie monahală
monolitică. Ştiinţa, care în Egipt şi Babilon era, în
special în mâinile preoţilor, în Grecia era o mişcare
laică. Religia grecească nu formulase o teorie a creaţiei,
de aceea, într-un fel, ştiinţa a jucat rolul religiei, lansând
teorii asupra originii fenomenelor. Cu toate acestea, în
decursul secolului V î. Hr., Când atitudinea ateistă a
filosofilor a devenit un punct de litigiu, între religie şi
filosofie au apărut conflicte. Acestea s-au materializat în
condamnarea lui Anaxagora, care a fost exilat din
Atena, în condamnarea la moarte a lui Socrate şi chiar
în atacuri la persoana lui Aristotel.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Dezvoltarea şi declinul ştiinţei greceşti

Cultura grecească şi gândirea ştiinţifică s-au

dezvoltat mai întâi pe coasta ioniană a Asiei mici,
pentru ca apoi să să se răspândească în insulele
din Marea Egee şi în coloniile greceşti din sudul
Italiei.
Ştiinţa ioniană timpurie a fost materialistă.
Atomiştii ( Leucip şi Democrit) au fost convinşi de
faptul că realitatea este formată numai şi numai
din materie. Pentru pitagoricieni însă, universul se
regăsea în formă şi număr. Ideile pitagoreice au
influenţat puternic şcoala lui Platon, iar gândirea
ştiinţifică a devenit metafizică.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Dezvoltarea şi declinul ştiinţei greceşti
Începând din sec. IV î.Hr. Atena a devenit centru activităţii
intelectuale greceşti. Aristotel, care a condus Liceul din
Atena, a fost cel mai important om de ştiinţă al Greciei
antice. El a fost primul filosof al ştiinţei, introducând metoda
inductiv-deductivă, o metodă ştiinţifică care joacă încă un rol
în gândirea ştiinţifică actuală. Aristotel susţine că un
cercetător al naturii ar trebui să deducă principiile generale
din observaţii – faza inductivă; apoi să explice observaţiile
deducându-le din principiile generale - faza deductivă.
Cucerirea romană a lumii greceşti a dus la declinul ştiinţei.
Un al factor care a contribuit la declinul ştiinţei a fost apariţia
şi dezvoltarea Bisericii creştine.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Dezvoltarea şi declinul ştiinţei greceşti
Învăţămintele Bisericii nu favorizau cunoaşterea empirică din
mai multe motive. În timpul primului mileniu al creştinătăţii,
mulţi credeau că sfârşitul lumii este foarte aproape, astfel că
cercetarea sistemului de funcţionare a universului avea să
fie descurajat. Biserica creştină timpurie a preluat şi
perfecţionat ideile lui Platon şi Aristotel, astfel că perspectiva
platoniciană asupra lumii, metafizică şi idealistă, care se
găse ala hotarele misticismului, lăsând puţin loc observaţiilor
şi experimentărilor concrete, a devenit un mod de gândire
impus de teologia creştină. Punctul de vedere creştin asupra
vieţii descuraja seculara dorinţă de cunoaştere a grecilor din
cauză că se considera că această cunoaştere nu ajută în
viaţa de apoi. Cunoaştearea şi ştiinţa au ajuns să fie
asociate cu păgânismul.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Astronomia

Grecii, spre deosebire de babilonieni, care

credeau că corpurile cereşti sunt zei, au încercat
să dea explicaţii fizice fenomenelor cereşti
observate. În cultura greacă, astronomia nu a
ocupat o poziţie centrală, ca în cultura
babiloniană.Grecii au fost mai puţin practici şi
observaţiilelor astronomice iniţiale au fost mai
puţin precise decât ale astronomilor
mesopotamieni. Abia mai târziu astronomii greci
au adus îmbunătăţiri rezultatelor obţinute de
mesopotamieni. Lipsa de interes în observarea
atentă a fenomenelor s-a reflectat în confuziile
calendaristice: fiecare oraş grecesc socotea timpul
în alt mod.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Astronomia
Interesul grecilor s-a concentrat asupra cosmologiei, astronomii lor creând o
multitudine de modele cosmologice.
Tales a presupus că Pământul plutea pe apă;
Anaximandros a crezut că Pământul este un disc suspendat în spaţiu;
Pitagoricienii au lansat ideea că Pământul se roteşte în jurul unui foc central,
pe care nu-l identificau cu Soarele.
Parmennide din Eleea şi Pitagora din Samos au presupus că Pământul este
sferic.
Aristotel a fost convins că Pământul este centrul Universului.
Aristarh din Samos a contestat ideea lui Aristotel şi a altor susţinători a
acesteia şi apropus un model în care Soarele era în centrul Universului,
celelalte planete rotindu-se în jurul lui.Ideea lui Aristarh nu a fost îmbrăţişată
de toţi, universul geocentric al lui Aristotel, adoptat de astronomul alexandrin
Ptolemeu, a rămas valabil până în epoca renascentistă.
Astronomii elenişti au calcualat corect mărimea Pământului şi distanţa până la
Lună.
au reuşit să stabilească poziţiile pe care urmau să le ocupe planetele la un
Sistemul de mişcare planetară, dezvoltat de Hiparh şi perfecţionat de
Ptolemeu, a constituit realizarea astronomică dominantă pentru o perioadă de
peste 1000 de ani, când a fost înlocuit de sistemul lui Copernic, Kepler şi
Newton.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Ştiinţele naturale

Aristotel – părintele ştiinţei vieţii.

A inaugurat direcţii noi în domeniul ştiinţelor (geografie,
biologie, logică, fizică).
Are meritul de a fi susţinut ideea că orice fenomen natural
are o cauză care poate fi explicată raţional.
Pentru el observaţia sistemică a reprezentat metoda de
bază în ceea ce priveşte investigarea naturii.
A realizat o primă clasificare a plantelor şi animalelor.
Animalele le-a clasificat în animale cu şi fără sistem
circulator.
Astfel, Aristotel a clasificat organismele, ierarhizându-le
începând de la cele imperfecte (plantele) la cele perfecte
(oamenii). A studiat peste 540 de specii şi a comparat, prin
disecţie, anatomia a 48 de specii.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Ştiinţele naturale

Aristotel - fondatorul embriologiei

comparate. Principala sa contribuţie
constă în faptul că a fost primul care a
susţinut că, în procesul procreaţiei,
contribuţia mamei este la fel de
importantă ca cea a tatălui. Înainte de el,
părerea generală acceptată a grecilor era
că bărbatul furniza sămânţa care se
transforma într-o nouă fiinţă, iar rolul femeii
în raport cu sămânţa era similar celui jucat
de sol în raport cu sămânţa unei plante.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Ştiinţele naturale

Teofrast, succesorul lui Aristotel la

conducerea Liceului, a continuat
metoda de observare şi clasificare a
predecesorului său, însă numai
pentru plante.
El a descris şi catalogat un număr
mare de plante, inventând numeroşi
termeni în domeniul botanicii.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Medicină
Mulţi filosofi greci erau fie medici, fie interesaţi de
medicină.
Alcmeon este considerat de mulţi adevăratul
fondator al medicinii; el este cel care a
descoperit că întreaga activitate a corpului uman
este coordonată de către creier.
Hiprocrat din Kos este cel mai cunoscut medic,.
Hipocrat şi discipolii săi au explicat stările de
sănătate şi boală printr-o balanţă a “dispoziţiei”,
teorie care a rămas neschimbată timp de mai
multe secole şi care, în cele din urmă, a împiedicat
dezvoltarea.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Ştiinţele naturale

Observarea atentă a cursului unei boli, ca

şi puterea vindecătoare a naturii au căpătat
importanţă. Se prescriau ierburi, masaje,
diete şi băi cu tratamente ale diferitelor
boli, fără a se renunţa la tratamentele
psihomatice.
Herofilos din Chalcedon a studiat funcţiile
creierului şi ale nervilor şi a fost primul care
a făcut distinţia între artere şi vene.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Matematica

Matematica a fost cea mai importantă ramură a

ştiinţei pentru greci. Motivaţia se află în faptul că
ea se bazează în totalitate pe raţionamente -
activitate ştiinţifică preferată de greci - fără a
necesita observaţii şi experimentări, ca medicina.
Tales, familiarizat cu matematica egipteană, a fost
primul care a formulat legile matematice
generale care stau la baza măsurătorii şi care a
demonstrat teoremele geometriei, motiv pentru
care este considerat fondatorul acesteia.
A încercat să explice toate fenomenele observate
prin scimbările unei singure subsrabţe, apa.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Matematica

Şcoala lui Pitagora (sec. V î.Hr.) – a

fost dedicată ştiinţei, matematica ocupând un loc
central (teoria numerelor și a armoniei . Pitagora a
fost convins că “ordinea naturală” poate fi
exprimată prin numere
Platon, deşi nu era matematician, considera că
geometria stă la baza studierii oricărei ştiinţe.
Elevii lui Platon, Theaetetus şi Eudoxus, au
dezvoltat teoria măsurilor incomensurabile,
respectiv teoria proporţiilor. De asemenea,
Menechmus a făcut primul studiu al secţiunilor
conice – elipse, parabole şi hiperbole- o clasă de
curbe care mai târziu s-a dovedit de maximă
importanţă pentru astronomi şi fizicieni.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Matematica

Geometria a atins culmea dezvoltării odată

cu alexandrinul Euclid. El a fost autorul
Elementelor, un set de 13 cărţi care
însumau şi organizau gândirea greacă
asupra geometriei. Elementele sunt o
construcţie matematică coerentă, bazată
pe un număr mic de axiome din care, prin
aplicarea unei legi pur logice, derivă o
mulţime de propoziţii. Aceste volume au
stat la baza predării geometriei în şcoli
până în cursul sec. XX.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Matematica

Arhimede – a fost atât un mare fizician cât şi

unul dintre cei mai mari matematicieni ai
antichităţii (mecanica fluidelor şi geometria).
Dintre realizările sale amintim:demonstrarea
faptului că orice număr, oricât de mare, poate fi
scris; găsirea proprietăţilor spiralelor; utilizarea
metodei eliminării succesive a ipotezelor; găsirea
raportului dintre volumele diferitelor corpuri
geometrice ( a demonstrat că volumul unei sfere
este egal cu 2/3 din volumul unui cilindru a
cărei înălţime este egală cu diametrul sferei şi a
cărui rază este egală cu raza sferei).
Ştiinţa greacă şi elenistică
Ştiinţele fizico-chimice

Natura substanţei sau substanţelor care stau la baza

materiei a fost una din primele probleme ale filosofilor
greci din perioada timpurie.
Tales credea că apa este constituentul principal al
materiei în general, în timp ce alţii considerau că acest
constituent este focul sau aerul.
Democrit este cel care a susţinut că materia este făcută
din atomi.
Empedocle a introdus noţiunea de elemente.
Ideile pe care le-au introdus grecii cu privire la materie s-
au bazat mai degrabă pe speculaţii filosofice decât pe
observare şi experiment.
Cu toate acestea, descoperirile din domeniul fizicii şi
chimiei, făcute pe parcursul secolului XIX şi începutul
secolului XX au demonstrat că acestea nu erau departe de
adevăr.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Ştiinţele fizico-chimice

Arhimede este primul care a stabilit

legile matematice de mişcare a
pârghiilor. Totodată, el a dezvoltat
primele aplicaţii ale hidrostaticii,
arătând că un corp scufundat într-un
lichid dislocă o cantitate de lichid
egală cu propria sa masă.
Ştiinţa greacă şi elenistică
Tehnica

Societatea antică, bazată pe sclavie, nu a stimulat

dezvoltarea tehnicii pentru uşurarea muncii.
Ctebios – fondatorul şcolii alexandrine de inginerie a
realizat o serie de invenţii despre care avem
cunoştiinţă prin intermediul lui Filon din Bizanţ
(pompă de presiune, un ceas mecanic şi o orgă,
ambele acţionate hidraulic).
Heron din Alexandria a descris o serie de automate
şi a făcut experienţe cu motoare – machetă cu aburi.
Arhimede a aplicat principiile ştiinţei în domeniul
tehnicii (şurubul arhimedic- un dispozitiv necesar
ridicării apei în sistemele de irigaţii).
Epalinos din Megara – a realizat primul tunel de
transportare a apei printr-un munte.
Arhimede din Siracuza
Stonehenge
Peştera Altamira
Peştera Lascaux
Peştera Cuciulat
Pitagora (circa. 580 î.Hr. - circa. 495 î.Hr.)
Harta Greciei antice
Parthenon cca. 480-479 î.Hr.