Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea „Stiinte Economice”

Specialitatea “Finante si Banci”

Lucrare individuală la disciplina :

“Istoria culturii si civilizatiei europene”

Tema: “Știința în Grecia Antică”

Efectuat: Nastas Rosina

Anul II, Gr. FB181
Verificat:

1
 Chișinău 2020

Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………..1
1. Capitolul I INIȚIERE ÎN ȘTIINȚĂ
1.1 Ce este știința?...........................................................................................2
1.2 Nașterea științei grecești………………………………………………….
1.3 Etapele dezvoltării științei grecești ………………………………….

2. Capitolul II DOMENIILE ȘTIINȚEI ÎN GRECIA

2.1 Domenii ale științei: progrese
2.2 Ce datorează știința modern Greciei antice?
3. Capitolul III CONCLUZII ȘI SUGESTII

2
 Capitolul I
INIȚIERE ÎN ȘTIINȚĂ
Ce este știința?
Alături de alte demersuri precum religia sau arta, ştiinţa este şi ea o tentativă de înţelegere şi
descriere a lumii. Dar se deosebeşte fundamental de celelalte printr-o serie de principii şi metode
proprii, despre care au vorbit prima dată vechii greci, prin secolele al V-lea şi al IV-lea a.Hr.

Știința- ceva persistent şi închegat, este lucrul cel mai obiectiv cunoscut de om.

Dar ştiinţa în acţiune, ca un scop care trebuie urmărit este tot subiectivă şi de condiţionată
psihologic ca orice ramură, a aspiraţiilor omeneşti, aşa încât la întrebarea “Care e scopul şi
sensul ştiinţei?” diverşi oameni în diverse epoci au dat răspunsuri cu totul diferite.
”
Einstein
J.D. Bernal în lucrarea “Ştiinţa în istoria societăţii” arată că ştiinţa a fost considerată de-a
lungul istoriei drept:
- o instituţie
- o metodă
- o acumulare de cunoştiinţe transmise prin tradiţie
- un factor important în menţinerea şi dezvoltarea producţiei
- unul dintre cei mai puternici factori în formarea convingerilor şi atitudinilor faţă de Om şi Univers

Nașterea științei grecești

Ştiința care reprezintă o imagine organizată a Universului, s-a dezvoltat o dată cu naşterea civilizaţiei
greceşti. Cei ce se ocupau de ştiinţă erau în primul rând filosofii, care considerau ştiinţa ca un domeniu în
serviciul filosofiei.
În secolul al VI-lea primii filosofi ionieni: Thales din Milet , Anaximandros şi Anaximenes , au început
să facă speculaţii referitoare la natură. Grecii au fost primii care au încercat să găsească dincolo de simple
observaţii principiile generale, care stau la baza Universului. Elementul nou adus de gândirea grească a fost
filosofia speculativă.
Grecii au formulat teorii generale prin care explicau Universul şi au fost primii care au introdus
metodologia ştiinţifică, care pe atunci se bază pe constatări şi pe raţionamente fără a face apel la
experimentarea sistematică.
Grecii au perfecţionat funcţionarea unor instituţii cum ar fi: Academia, Liceul şi Muzeul. Aceste instituţii
au prestat acticvităţi de cercetare ştiinţifică.În Grecia ştiinţa a fost o mişcare laică.
Dacă explicația clasică a apariției și existenței lumii se bazase timp de secole pe miturile homerice, pe
acțiunea zeilor, în fruntea cărora trona familia patriarhală a lui Zeus, spiritul științific punea la îndoială
schema divină încremenită în „ordine”, incapabilă să împiedice războaiele, molimele, omorurile și
numeroasele nedreptăți umane.
O parte dintre greci, bântuiți de teamă și neliniște, s-au orientat atunci spre misterele de origine orientală
sau spre zeități precum Orfeu, Cybele, Sabazios, Dyonisios, în speranța atingerii unui prag superior al
fericirii, prin inițiere sau într-o „viață de apoi”. Alții, însă, nu au încetat să caute răspunsuri raționale,
străduindu-se să ajungă, prin abstractizarea gândirii, la principiile ce reglementau viața și moartea, existența
Universului, destinul oamenilor. Pentru ei, știința, unită, pe atunci, cu filosofia, trebuia să suplinească religia
oficială, acceptată doar ca un simplu exercițiu de ritual.

3
 Etapele dezvoltării șțiinței grecești.
 Etapa ioniană:- Asia Mică;- secolul al VII-lea î.Hr.II.

 Etapa ateniană:-480-330 î.Hr;- Atena: - epoca lui Pericle;- apogeul democraţiei.

 Etapa elenistică:- Alexandria;- 330-30 î.Hr.

 Etapa romană.- 146 î.Hr. Roma cucereşte Grecia

Etapa ioniană
Pentru această perioadă principala preocupare a gânditorilor a fost explicareaoriginiloruniversului.1.
Thales din Milet (624-546 î.Hr)Este primul gânditor care a înlocuit explicaţia mitologică a fenomenului
naturii.Conform lui,principiul unic (arche) care sta la baza Universului era apa.2. Anaximandros (610-546
î..Hr)
Conform lui, principiul primordial al lumii este “apeiron-ul”, o anumită materie dincarea luat naşteretoate
lucrurile. A construit primele cadrane solare.A întocmit prima hartăgeografică dinGrecia Antică.3.
Anaximene (585-525 î.Hr)Conform lui, principiul lumii este aerul, ca rezultat al dilatării şi condensării
acestuia.Aerul este originea tuturor lucrurilor căci din el se produc toate şi din nou în el se absorb.4.Pitagora
(580-500 î.Hr)Pentru el, la baza lumii se aflănumărul, cheia înţelegerii.Astabilit metoda
demonstraţieipecalea raţionamentului deductiv, pornind de la postulate .
Aceasta reprezintă cel maiputernicmijloc de generalizare a experienţei, pentru cătransformă un număr de
cazuri într-oteoremă.5.Heraclit din Efes(540-475 î.Hr)El afirmă existenţa unui element primordial focul,
element aflat în permanenţă schimbare ca întreg Universul, în care nimic nu rămâne imobil, totul este într-o
continuă transformare, mişcare.

Etapa ateniană
În secolul al V-lea î.Hr, ştiinţa se emancipează de sub autoritatea folosofiei şi apoi se defineşte domeniul
şi instrumentele logice cu care operează.1.Socrate (469-399 î.Hr)Considera obiectul cunoaşterii OMUL,
însuşindu-şi ilustra maximă ”cunoaşte-te pe tine însuţi“. Scopul final al cunoaşterii este virtutea. Nu a lăsat
nici o operă scrisă, gândirea fiindu-i cunoscută datorită elevului său, Platon.2.Platon(427-347 î.Hr)Este
fondatorul Academiei din Atena, şcolă filosofică care se desfăşura într-o grădină numită după eroul atenian
Akademos.Pentru Platon, ştiinţa adevărată (episteme) nu poate avea alt obiect decât IDEILE. Lucrurile
sensibile pot fi numai obiectul “opiniei”(Doxa), Raţiunea fiind calea cunoaşterii autentice.
În ierarhia lumii ideilor, primul loc îl ocupă BINELE, care şi explică mersul universului.3.Aristotel(388-
323 î.Hr) El a fondat în 335 î.Hr propria sa şcoală filosofică Liceul. Considera Universul unic, finit, perfect
şi etern, fără început şi fără sfârşit. Pentru Aristotel lumea ideilor nu poate fi separată de lumea fiinţelor şi
obiectelor concrete. A contribuit la dezvoltarea biologiei, logicii, fizicii

Etapa elenistică

4
 Ştiinţa grecească a venit în această perioadă în contact direct şi cu problemele, ca şi cu mijloacele tehnice
şi cu ştiinţa vechilor culturi asiatice. Pentru prima dată în istoria lumii s-a făcut o încercare voită şi
conştientă de a organiza şi subvenţiona ştiinţa. Muzeul din Alexandria a fost primul institut de cercetări
subvenţionat de stat.Se dezvoltă:Matematica:EuclidFizica:ArhimedeAstronomia:Hiparh,
PtolemeuMedicina:Gallenus
Aristotel a fost dascălul lui Alexandru cel Mare, care, înainte de a muri, în 323 î.Hr, a cucerit lumea din
Grecia până în India. Armatele lui Alexandru au răspândit cultura greacă, sau elenă, producând o fuziune
de culturi pe care o numim elenistică. Ştiinţa elenistică aprins rădăcini adânci în special în Egipt şi,
mai cu seamă, în oraşul Alexandria. Matematicieni elenişti au făcut progrese considerabile în domeniul
algebrei şi al studierii formelor curbelor, în timp ce astronomii elenişti au dezvoltat o imagine complexă
a universului, corectă dacă o raportăm la posibilităţile de observare a fenomenelor existente pe atunci.

Etapa romană
Începând din 146 î.Hr., grecii – cu toate că tradiţiile lor s-au păstrat –, şi majoritatea popoarelor
mediteraneene au intrat sub dominaţia Romei; numai Egipt arămasindependent pentru încă două secole. Cu
toate că legislaţiaromană n-a atacatfăţiş ştiinţa, aceasta nici n- a prosperat.
După perioada de dominaţie romană, ştiinţa elenistică a fost practic transferată în Egipt, iar după sec. III
d.Hr. a suferit un declin şi mai puternic, de atunci ne mai producând decât puţine noutăţi. Iar din 395 d.Hr,
când cea mai mare parte a lumii elenistice a devenit o parte din Imperiul Bizantin, situaţia a continuat să se
deterioreze.

Capitolul II DOMENIILE ȘTIINȚEI ÎN GRECIA

Domenii ale științei: progrese

Astronomia
Grecii au încercat să dea explicaţii fizice
fenomenelor cereşti observate. La început,
interesul lor s-a concentrat asupra cosmologiei,
astronomii lor având omultitudine de modele
cosmologice.Aristarh din Samos (310 – 230
î.Hr.)Apropus un model în care Soarele este
centrul Universului, celelalte
planeteinclusivPământul, rotindu-se în jurul lui,
fiind un precursor al lui Copernic.Hiparh(190 –
120 î.Hr)A calculat distanţa de la pământ la soare
A întocmit un Catalog al stelelor determinând
poziţia a 805 stele, dispuse pe latitudine şi longitudine.Ptolemeu (100? - 170? d.Hr.)A formulatteoria
geocentrică, înlocuită în epoca modernă de sistemul lui Copernic,Keplerşi Newton.

Ştiinţele naturii

5
 Aristotel este considerat părintele ştiinţei vieţii. Aristotel a clasificat animalele cuaparat circulator şi fără
aparat circulator, împărţindu-le pe cele din prima grupă în peşti, amfibienireptile, păsări şi mamifere. A
studiat peste 540 de specii şi a comparat prin disecţie anatomia a48 de specii.Tot Aristotel a observat şi a
descris modul de dezvoltare a embrionului şi a fost fondatorul embriologiei comparate. Principala
descoperire pe care a făcut-o în acest domeniu a fost aceea că, în procesul procreaţiei, contribuţia mamei era
la fel de importantă ca cea a tatălui.înainte de el, părerea acceptată a grecilor era că bărbatul furniza sămânţa
care se transforma într-o nouă fiinţă, iar rolul femeii în raport cu sămânţa era similar celui jucat de sol în
raport cusămânţa unei plante.Teofrast, succesorul lui Aristotel la conducerea Liceului, a aplicatîn continuare
metodade observare şi clasificare a predecesorului lui, însă pentru plante. El a descris şi catalogat unnumăr
mare de plante, inventând.
Medicina

Medicina greacă a adus şi ea o contribuţie la făurirea unui tablou ştiiţific şi

închegat al lumii. De la ea pornesc cele două curente – unul empiric şi celălat
filosofic–care au străbătut medicină până în zilele noastre. În perioada elenistă
Muzeul din Alexandria a favorizat mult cercetările din domeniul
anatomiei.Hipocrat(460?-377?)Autorul tratatatului de medicină ”Corpus
hippocraticum “, el socoteşte medicina ca ”arta vindecării“. Fiecare caz este
analizatdupă aspectele proprii, însă părerea asupra lui se bazează pe
observaţiile făcute asupra cazurilor similare.
Cauzele bolilor sau tratamentelor de natură magică sau religioasă nu sunt
menţionate, negând categoric aceste cauze. Herofil din Calcedonia (335-280
î.Hr.)Mare anatomist şi fiziolog, el a fost primul care a înţeles modul de
funcţionare a sistemului nervos şi folosirea clinică a pulsului, făcând distincţia
între funcţiile nervilor motori şi nervilor senzitivi.Gallenus(129-199
d.Hr.)Opera lui a constituit sursa medicinii şi anatomiei arabe şi medievale,
dobândind în domeniul medicinii un prestigiu şi oautoritate tot atât de mare ca
şi Aristotel în domeniul filosofiei
Matematica
Thales din Milet(624-546 î.Hr)A fost primul care a formulat legile
matematicii generale ce stau la baza măsurătorii.A calculat înălţimea
piramedelor egiptene măsurând umbra lor. A rezolvat problemaînscrierii
triunghiului într-un cerc. Pitagora(580-500 î.Hr.)A descoperit numerele
iraţionale, cantităţile inexprimabile printr-un număr întreg saufracţionar. A pus
bazele aritmeticii, ale geometriei, procedând prin abstractizare,precizând
demonstraţii riguroase şi formulând definiţii precise.Euclid (330-270 î.Hr.)A
elaborat lucrarea ”Elementele“, un tratat complet de geometrie, cuprinzând 13
cărţi.”Elementele“ sunt o construcţie matematică coerentă, bazată pe un număr mic de axiome din care , prin
aplicarea unor legi prin logică derivă o multitudine de propoziţii, folosite şi azi.
Istoriografia

Istoriografia europeană îşi are originile în Grecia Antică. Modelul propus de istoricii greci a dominat
istorigrafia europeană timp de secolele.Analiza istorică grecească s-a axat pe studiul războaielor, al
aşezămintelor constituţionale, pe conturarea portretelor liderilor emblematici, pentru a reda societatea dintr-
o anumită perioadă de timp

6
 .Herodot din Halicarnas (484? – 425 î.Hr) ”părintele istoriei”A introdus termenul
de istorie, ceea ce în limba greacă veche înseamna cercetare, anchetă. Principala lui
lucrare ”Historia”, împărţită în 9 cărţi.Primele cărţi prezintă obiceiurile, legendele,
limba popoarelor antice: egipteni, asirieni, babilonieni,lidieni, mezi, perşi, sciţi, traci
etc, oferind primele informaţii despre geţi
Ultimele trei cărţi prezintă conflictul din secolul V î.Hr. Herodot consideră că
dezvoltarea civilizaţiilor duce în mod inexorabil la un conflict între greci şi perşi, între cultura occidentală şi
cultura orientală.
Tucidite (460-400 î. Hr)
Este conoscut datorită lucrării sale “Istoria războiului peloponesiac”,în care este
prezentat conflictul dintre Atena şi Sparta, la care el însuşi afost un important
participant. Tucidite a obţinut informaţia istorică atât prin observaţiile personale,
cât şi culegând de la martorii evenimentelor. Preocuparea sa pentru obiectivitate a
exercitat o puternică influenţă a istoricilor de după el, ca Dio Cassius sau Polibius,
dar şi mai târziu.
Ştiinţele fizico-chimice
Natura substanţei sau substanţelor care stau la baza materiei a fost una dintre primele probleme ale ştiinţei
grecilorîncă din perioada timpurie. De la Democrit ne-a parvenit ideea că materia este alcătuită din atomi.
Empedocle a introdus noţiunea de elemente.
În fizică, Arhimede a pus bazele tradiţiei care astăzi se numeşte fizico-matematică.DemocritEl a explicat
diferitele forme sub care exista materia, introducând conceptul de atom. El a considerat că substanţele diferă
una de alta prin forme, poziţii şi moduri de grupare a atomilor constituienţi.
Arhimede
Deşi pârghiile şi alte mecanisme erau neîndoielnic cunoscute de mai mult timp, Arhimede a fost primul
care a stabilit legile matematice de mişcare a pîrghiilor. Înmod similar, el a dezvoltat primele aplicaţii ale
hidrostaticii, arătînd că un corp cufundat într-un lichid dislocă o cantitate de lichid egală cu propria sa masă.
Legenda spune că Arhimede a descoperit legile hidrostaticii în baie, după care a alergat gol pe străziile
Siracuzei strigând EVRIKA (Am găsit-o).ARHIMEDE“ Daţi-mi o pârghie suficient de lungă, un loc unde să
pot sta şi voi în stare să mişc Pământul”

Ce datorează ştiinţa modernă ştiinţei greceşti?

♣ Greciiau perfecţionat funcţionarea unor instituţii cum ar fi: Academia, Liceul şi Muzeul
♣ Au formulat teorii generale prin care încercau să explice formarea Universului ♣ Auintrodus primii
metodologia ştiinţifică
♣ Au elaborat modele cosmologice. Aristarh din Samus a propus un model în care soarele era centrul
Universului

7
♣ Aristotel a fondat embriologia comparată
♣ Alcmeon a descoperit nervul optic
♣ Herofilos din Chalcedon a studiat funcţiile creierului şi ale nervilor şi a fost primul care a făcut distincţie
dintre vene şi artere
♣ Euclid a pus bazele geometriei plane
♣ Diofant, ,,părintele algebrei” a studiat ecuaţiile cu variabile multiple şi soluţii în numere întregi numite,
azi, diofanice
♣ Democrit a dezvoltat ideea de atom
♣ Empedocle a introdus noţiunea de elemente
♣ Arhimede a descoperit legile hidrostaticii
♣ Herodot a pus bazele Istoriei
♣ Strabon a pus bazele Geografiei
Ştiinţa în Grecia a fost o mişcare laică, în condiţiile în care religia greacă nu formulase
nici o teorie a creaţiei, ştiinţa a jucat ,,rolul religiei”, lansând teorii asupra originii Universului
şi fenomenelor.