Astrologie

Astrologia este o pseudoștiință conform căreia pozițiile relative ale obiectelor cerești ar

putea oferi informații despre personalitatea, relațiile umane și alte probleme legate de viața
umană. Astrologia datează cel puțin din al II-lea mileniu î.Hr. și își are rădăcinile în sistemele
utilizate pentru a prezice schimbările sezoniere și pentru a interpreta ciclurilor cerești ca
semne ale comunicărilor divine. Multe culturi au acordat importanță evenimentelor
astronomice, iar unele - cum ar fi astrologia mayașă, chineză, hindusă - au dezvoltat sisteme
elaborate pentru a prezice evenimentele terestre din observații cerești. Astrologia
occidentală, una dintre cele mai vechi sisteme astrologice încă utilizate, își are rădăcinile
în Mesopotamia, de unde s-a răspândit în Grecia antică, Roma, lumea arabă și, în cele din
urmă în Europa centrală și de Vest. Astrologia occidentală contemporană este adesea
asociată cu sisteme de horoscopuri care au scopul de a explica aspecte ale personalității
unei persoane și de a prezice evenimente semnificative din viața ei pe baza pozițiilor
obiectelor cerești; majoritatea astrologilor profesioniști se bazează pe astfel de sisteme. De-
a lungul majorității istoriei sale, astrologia a fost considerată o tradiție savantă și a fost
comună în cercurile academice, adesea în strânsă relație cu astronomia, alchimia,
meteorologia și medicina. A fost prezentă în cercurile politice și este menționată în diferite
lucrări de literatura, de la Dante Alighieri și Geoffrey Chaucer la William Shakespeare, Lope
de Vega și Calderon de la Barca. După sfârșitul secolului al XIX-lea și adoptarea pe scară
largă a metodei științifice, astrologia a fost puternic contestată, atât din motive teoretice,
cât și din motive experimentale și s-a dovedit că nu are validitate științifică sau explicativă.
Astrologia și-a pierdut astfel poziția academică și teoretică, iar credința comună în ea a
scăzut în mare măsură. În timp ce sondajele au demonstrat că aproximativ un sfert dintre
americani, britanici și canadieni spun că ei continuă să creadă că pozițiile stelelor și ale
planetelor afectează viața lor, astrologia este acum recunoscută ca o pseudoștiință.
Cuvântul astrologie provine din cuvântul latin timpuriu “astrologia”. Mai târziu, astrologia și-
a schimbat sensul în “predicția stelelor”, iar “astronomia” a fost folosit pentru termenul
științific.
Multe culturi au acordat importanță evenimentelor astronomice, iar indienii, chinezii și
mayașii au dezvoltat sisteme elaborate pentru a prezice evenimentele terestre din
observații cerești. În Occident, astrologia constă cel mai adesea într-un sistem de
horoscopuri care pretinde să explice aspecte ale personalității unei persoane și să prezică
evenimente viitoare din viața ei, pe baza pozițiilor soarelui, a lunii și a altor obiecte cerești în
momentul nașterii ei. Majoritatea astrologilor profesioniști se bazează pe astfel de sisteme.
Astrologia datează cel puțin din al II-lea mileniu î.Hr., cu rădăcini în sistemele utilizate pentru
a prezice schimburile sezoniere și pentru a interpreta ciclurile cerești ca semne ale
comunicărilor divine.[5] O formă de astrologie a fost practicată în prima dinastie
a Mesopotamiei (1950-1651 î.Hr.). Vedāṅga Jyotiṣa este unul dintre cele mai cunoscute
texte hinduse despre astronomie și astrologie. Astrologia chineză a fost elaborată în timpul
dinastiei Zhou (1046-256 î.Hr.). Astrologia elenistică de după anul 332 î.Hr. a amestecat
astrologia babiloniană cu astrologia decanică egipteană din Alexandria, creând astrologia
horoscopică. Cucerirea Asiei de către Alexandru cel Mare a permis ca astrologia să se
răspândească în Grecia antică și Roma. La Roma, astrologia era asociată cu
„înțelepciunea caldeană”. După cucerirea Alexandriei în secolul al VII-lea, astrologia a fost
preluată de savanții islamici, iar textele elenistice au fost traduse în arabă și persană. În
secolul al XII-lea, textele arabe au fost importate în Europa și traduse în latină. Principalii
astronomi, inclusiv Tycho Brahe, Johannes Kepler și Galileo, au practicat ca astrologi la curți.
Referințe astrologice apar în literatură în operele unor poeți precum Dante
Alighieri și Geoffrey Chaucer și ale unor dramaturgii precum Christopher Marlowe și William
Shakespeare. În cea mai mare parte a istoriei sale, astrologia a fost considerată o tradiție
savantă. A fost acceptată în contexte politice și academice și a fost legată de alte studii, cum
ar fi astronomia, alchimia, meteorologia și medicina. La sfârșitul secolului al XVII-lea, noile
concepte științifice în astronomie și fizică (cum ar fi heliocentrismul și mecanica
newtoniană) au pus în discuție astrologia. Astfel, astrologia și-a pierdut poziția academică și
teoretică, iar credința comună în astrologie a scăzut în mare măsură.
Susținătorii au definit astrologia ca un limbaj simbolic, o formă de artă, o știință și o metodă
de predicție. Deși majoritatea sistemelor de astrologie culturală au rădăcini comune în
filosofiile antice care s-au influențat reciproc, multe folosesc metode care diferă de cele din
Occident. Acestea includ astrologia hindusă și astrologia chineză, ambele influențând istoria
culturală a lumii.
Comunitatea științifică respinge astrologia ca neavând nici o putere explicativă pentru
descrierea universului și o consideră o pseudoștiință. Au fost efectuate teste științifice ale
astrologiei și nu a fost găsită nici o dovadă care să susțină vreuna dintre premise sau efecte
pretinse în tradițiile astrologice. Nu există nici un mecanism propus prin care pozițiile și
mișcările stelelor și ale planetelor să poată afecta oamenii și evenimentele de pe Pământ
care să nu contrazică aspectele de bază ale biologiei și fizicii. Cei care continuă să aibă
credință în astrologie au fost caracterizați ca făcând asta „… în ciuda faptului că nu există o
bază științifică verificată pentru credințele lor ba chiar există puternice dovezi contrare”.
Biasul de confirmare este o formă de prejudecată cognitivă, un factor psihologic care
contribuie la credința în astrologie. Cei care cred în astrologie tind să își amintească selectiv
predicțiile care se dovedesc adevărate și nu-și amintesc de cele care se dovedesc false. O
altă formă, separată, de bias de confirmare joacă, de asemenea, un rol, în care, adesea, cei
care cred în astrologie nu reușesc să distingă între mesajele care demonstrează o abilitate
specială și cele care nu.Astfel, există două forme distincte de bias de confirmare care sunt
studiate în ceea ce privește credința astrologică.