Filozofie - este un sistem coerent de cunoștințe cu caracter catalizator,inclusiv despre întelegerea

condiției umane și deasemenea reprezintă o formă de activitate rațională care folosește noțiuni de
maximi și generalități.

Raționalism - este o doctrină filozofică care afirmă că adevărul trebuie să fie determinat în
virtutea forței rațiunii și nu pe baza credinței sau a dogmelor religioase. Cuvântul raționalism
provine din latină, ratio însemnând „rațiune”.
Empirism - este doctrina filozofică a testării, a experimentării, și a luat înțelesul mai specific
conform căruia toată cunoașterea umană provine din simțuri și din experiență. Empirismul
respinge ipoteza conform căreia oamenii au idei cu care s-au născut, sau că orice se poate
cunoaște fără referință la experiență.
Gândirea critică constă din procesul mental de analiză sau evaluare a informației, dar mai ales
din afirmații sau propoziții pretinse de unii oameni a fi adevărate. Ea duce la un proces de
reflecție asupra înțelesului acestor afirmații, examinând dovezile și raționamentul oferit și
judecând faptele.

Evoluția gândirii filozofice în perioada antica

în filosofia grecii antice se regăsesc toate reperele filosofice ale sec VII-VI în.Hr. Tot atunci
apare și problema esenței lumii,și întrebarea dacă mulțimea tuturor lucrurilor are ceva în comun.
Prima școală din Grecia Antică este școala fondată de Thales,Anaximene și Anaximandros(sec
VII-VI în.Hr),școala din Milet.
Ei își puneau întrebarea dacă la baza lucrurilor sensibile se află arhe-baza (ceva asemănător cu
apa ce se transformă și se păstrează). De asemenea aveau ca scop ca esența științei să fie
reducerea mulțimii la cîteva principii fundamentale.
Apeiron-nedeterminat,invizibil care stă la baza lucrurilor sensibile(Anaximandros).
Asemănător aerului (Anaximene).
Asemănător apei (Thales).
Înaintea sec VII-VI Heraclid din Efes ,considera că la baza lumii lucrurilor sensibile se află o
substanță energetică ,asemănătoare cu focul(foc etern). Acest foc se domolește sau se îndesește
conform anumitor legi “logos” lege universală care se conduce după natură .Heraclit este unul
dintre fondatorii dialecticii ca metodă a gîndirii și cunoașterii.
El a observat că lumea e contradictorie ,reprezintă schimbare și consevare. Pantharei – totul se
schimbă și dăinuie.
Empedocle considera că la baza lumii se aflau 4 arhe,apa,pămîntul,aerul și focul. Filosofii căutau
și a 5-a esență kint-esența(esența ca atare).
Anaxagoras ajunge la o concluzie că la baza lucrurilor sensibile se află așa numitele semințele
lucrurilor. “Cîte lucruri,atîtea semințe”
Școala atomistă .Leucip și Democrit considerau că la baza lucrurilor sensibile se aflau substanțe
elementare pe care le-au numit atomi a-ne și tomos-divizibil , care nu se descompun și care se
deosebesc prin formă, ordine și poziție și probabil prin mărime și greutate.
Reprezentantul școlii Eliaților (școala din Eleia) ,Parminide,Zenon. Parminide are o concepție
constrară concepției lui Heraclit. Heraclit accentua schimbarea în lume ,iar Parminide considera
că în lume predomina stabilitatea ,conservarea ,invariabilitatea.
Schimbarea se referă la ordin fenomenal,dar nu esențial.În limbajul filosofic a fi se referă la
esență . Neființa nu există,iar fenomenele schimbătoare provin din exterior și nu din interior.
Eleteia-calea justă,calea adevărată.
Doxa-opinie,ajungem la cunoștințe schimbătoare.
“A fi și a gîndi înseamnă același lucru”. Parminide
Parminide a dorit să depășească ruptura dintre lumea lucrurilor sensibile și caracterul ideal al
cunoștințelor,fixînd ideea că conținutul gîndului coincide cu conținutul lucrurilor.
Furtul ca noțiune și furt ca faptă.
(ideal) (material)
Zenon a formulat cîteva aforii (contradincție nesolubilă) paradoxală contra mișcării. Adică fiind
oponent al școlii lui Heraclit care a accentuat mișcarea în raport cu pausa, el vine contra.
Ahile sprintenul nu va ajunge înaintea broaștei țestoase.
Școala sofiștilor în Grecia Antică, dețin legile gîndirii. Filosofii considerau că cunoscînd legile
gîndirii pot cunoaște adevărul. Sofiștii au fost și primii avocați care participau la apărare. Uneori
sofiștii în calitate de avocați cîștigau procesul de judecată folosind șiretlicuri de ordin rațional.

Thales , unul dintre cei Sapte Intelepti ai Greciei, nascut in Milet , a calatorit in Creta si
Egipt ,unde a fost initiat in stiintele fizice si matematice ; stabilindu-se apoi in Milet unde isi
consacra toata activitatea pentru cercetari astronomice. El a devenit celebru dupa ce a prevestit
prima eclipsa totala a soarelui, din 28 mai 585 i.Hr. - aceasta data fiind verificata de astronomi .
Thales a considerat ca pamantul este rotund, ca astrele sunt niste planete asemanatoare
pamantului, ca luna este un corp opac, luminat de catre soare . S-a straduit de asemenea sa
reduca totul la un singur principiu sa ii descopere substanta lumii - apa , care este inlocuita mai
tarziu de Anaximenes si Diogene din Apollonia cu un element mult mai subtil - aerul.

Anaximenes , elevul , amicul si succesorul lui Anaximandru ,s-a nascut in Milet .El s-a ocupat cu
fizica, geografia si astronomia studiind natura boltii ceresti . Dupa opinia lui, Soarele si Pamantul
au forma plata, stand libere in aer, plutind in spatiu, Luna primind de la Soare lumina.

Diogene din Apollonia - nascut in orasul Apollonia , insula Creta. In anul 520 i.Hr., a fost elevul
si continuatorul teoriei lui Anaximene in cosmogonie si a lui Anaxagora in psihologie
Recunoscut si stimat, om erudit a scris o carte intitulata ,,Despre natura''.

Heraclit din Efes , filosof grec, cunoscut ca ,,obscurul ,,enigmaticul ,'' sau ,,filosoful melancolic'',
in opozitie cu Democrit (denumit ,,filosoful care rade'' ) - din cauza ideilor sale profunde .
Heraclit sustine ca totul in natura este devenire continua si permanenta; tot ce se intampla in
lume este rezultatul luptei si al confruntarii, nu exista armonie fara existenta contrariilor: ,, Cele
opuse se acorda si din cele discordante rezulta cea mai frumoasa armonie; toate se nasc din
lupta''.

Dintre ganditorii presocratici, Heraclit a exercitat cea mai puternica influenta asupra filosofiei
din antichitate si pana in perioada moderna.
Democrit, perfectioneaza explicatia mecanica a lucrurilor , inceputa de Anaxagora; cele doua
principii ale lucrurilor fiind plinul si golul . Plinul este format din atomi, in numar infinit,
indivizibili ,identici ca natura, diferiti ca marime si forma .aflati in continua miscare ,ei formeaza
niste vartejuri ,se combina si compun toate fiintele .Totul se explica in aceasta doctrina prin
mecanismul universal coordonat de legea necesitatii.

Leucip , contemporan cu Empedocle si Anaxagora , este considerat de catre Diogene Laertiu

intemeietorul atomismului, chiar daca datele asupra existentei sale sunt precare.

IV. III. Scoala pitagorica

Poarta aceasta denumire dupa faimosu-i fondator. In cadrul acestei scoli este utilizata metoda
deductiva porneste in studiu de la general la particular, de la abstract la concret, caracterizandu-
se prin tendinta de spiritualism . Potrivit psihologiei si moralei pitagoricienilor, sufletul este un
numar care se pune el insusi in miscare .Virtutea este te o armonie, dreptatea este un raport de
reciprocitate, prietenia un raport de egalitate. Pitagora si pitagoricienii au facut multe descoperiri
in matematica si in astronomie. Pitagoricii credeau ca sufletul este inlantuit de corp si ca prin
moarte sufletul se elibereaza.

Urmasii scolii lui Pitagora: Hippodamus, Clinias ,Damasippus s.a., au dezvoltat si au modificat
fara a inventa alte invataminte.

Pitagora din Samos (570 i.Hr.-cca 490 i.Hr.) filosof si mistic grec, despre care se spune ca ar fi
fugit din insula natala pentru a scapa de tirania lui Polycrates. El a invatat filosofia cu Ferecide ;
a calatorit in insulele Lesbos si Creta , a coborat in pestera Ida, dupa care a mers in: Fenicia,
Asiria,Arabia si Egipt unde a aprofundat cu preotii egipteni diferite stiinte, in special astronomia
matematica si fizica impreuna cu doctrina trecerii sufletelor la diferite animale .El s-a intors in
Italia ,unde fundase o academie filosofica , unde scopurile politice erau tinute in secret -motiv
pentru care a fost desfiintata dupa moartea lui .
Pitagora credea ca numarul este esenta gandirii, sta la baza principiului tuturor lucrurilor -
ajungand la aceasta de la constatarea ca toate fenomenele naturale: nasterea
animalelor,anotimpurile etc se realizeaza potrivit raporturilor numerice .Pitagora ,de asemenea a
propovaduit o doctrina a transmigratiei sufletelor si in consecinta a inrudirii dintre toate fiintele
vii.

El a fost indragit de greci si de romani deopotriva ,chiar venerat ,teoriile lui producand atata
entuziasm ,incat foarte multa lume venea sa-i asculte prelegerile.

Platon s-a nascut la Atena in anul 427-429 i.Hr. Filosof grec, s-a numarat printre apropiatii lui
Socrate pregatind chiar un discurs in favoarea lui Socrate cand acesta era condamnat, dar nu a
fost lasat sa citeasca. Dupa moartea maestrului sau se autoexileaza , revenind in patrie dupa mai
multi ani de absenta. Incepand de atunci se consacra exclusiv filozofiei, deschizandu-si celebra
Academie platonica frecventata de cele mai luminate minti ale epocii. A murit in varsta de 81 de
ani scriind inca, mai precis lucrand la ultima sa carte numita legile, care a ramas neterminata.
Principiile esentiale ale platonismului sunt: binele ca ratiunea oricarei existente; prin urmare
daca Dumnezeu exista aceasta se datoreaza faptului ca el este binele perfect; daca lumea exista,
aceasta se datoreaza faptului ca Dumnezeu este bun si ca lumea poate fi buna dupa chipul si
asemanarea lui.

Aristotel (numit si stagiritul), cel mai mare invatat si filozof grec s-a nascut la Stagira, in anul
384 i.Hr. In 334, el intemeiaza la Atena Liceul sau Scoala peripatetica denumire data de la
obiceiul de a se plimba cu discipolii sai pe alei si purtand lungi discutii filozofice. Majoritatea
scrierilor lui Aristotel consta din tratate nepublicate ce reprezentau fie notele sale de curs, fie
erau folosite ca texte de catre elevii sai.

Anumite studii mai recente descopera o ostilitate fata de filosofia lui Platon in primele lui tratate.
Teoria despre sufletul omenesc joaca un rol important in gandirea etica a lui Aristotel. Pentru a
stabili care dintre obisnuinte trebuie cultivate Aristotel porneste de la fericire. Alaturi de Platon,
Aristotel este filosoful care a exercitat cea mai mare influenta asupra istoriei culturii occidentale.
Operele sale au devenit manuale in toate

universitatile europene pana in secolul al XVIII-lea, dar si obiectul a numeroase comentarii in

antichitate tarzie, in evul mediu bizantin, arab, ebraic si crestin.

A fost urmat in mod special in Renastere, fiind opus lui Platon; a influentat profund filosofi ca
Hegel s.a., fiind studiat din punct de vedere istorico - filosofica mai ales in secolul al XIX- lea.
In secolul XX se dovedeste inca actual mai ales in domeniile antropologiei ( studiul fiintei) si ale
filosofiei practice.

Roma antica nu cunoaste o filozofie originala ,,.caci romanii au ramas intotdeauna numai elevi,,

Lucretiu ,de exemplu imprumuta de la Epicur doctrina si o expune in versuri entuziaste,

adaugand niste puncte de vedere ce par personale in lucrarea sa De rerum natura considerata una
dintre cele mai importante poeme filosofice din toate timpurile. Capodopera sa este impartita in
sase carti : primele doua cu caracter introductiv , a treia si a patra dedicate omului iar ultimele
doua fenomenelor naturale.

Cicero fost elev al lui Platon , este unul dintre primii care aplica filosofia la drept , in politica se
inspira in special din Aristotel si din Polybus , in metafizica sa , inclina spre probabilismul Noii
Academii. Cicero, chiar daca oficial detinea functia de augur , el n-a ezitat de asemenea sa
ridiculizeze superstitiile, sa-si bata joc de nascociri, oracole si miracole desi nu dorea sa-i
scandalizeze pe oamenii de rand . Fara a fi necredincios, Cicero voia sa purifice religia de
superstitie.

Seneca , este reprezentantul scolii neostoice autorul a noua tragedii: Medeea, Oedip, Fedra s.a.
Totodata,era implicat si in politica pe timpul imparatului Nero .El nu face dovada unei adevarate
originalitati in filozofie,dar avea un pronuntat simt al egalitatii intre toti oamenii.

In epoca anterioara formarii Romei, latinul avea un mod de gandire primitiv ;zeifica totul in
jur:copacul, pamantul cerul si animalul .Cultul este inainte de toate o manifestare de loialitate
fata de stat, religia fiind liantul Cetatii .Cand miturile vechi agrare slabesc , romanii se orienteaza
la cultele straine:zeii greci sunt transformati in zei romani schimbandu-le hainele, astfel Cronos
devine Saturn ,Afrodita e Venus, Hera e Iunona , Zeus e Jupiter iar Poseidon Neptun.

In jurul anului 215, cea mai mare parte a divinitatilor grecesti sunt recunoscute oficial .Cand cel
de-al doilea razboi punic si succesele lui Hannibal ingrozesc lumea ,sunt chemati si zei din Asia .

In secolul al III-lea , Plaut, ca si Aristofan in Grecia , mai inainte , nu ezita sa rada de aceste
credinte. Dupa un secol , Pliniu cel Batran isi va demonstra scepticismul in ceea ce priveste
credintele traditionale, concepte care-l vor conduce la negarea nemuririi si a invierii.
Criticile aduse filosofiei prin nihilism, adevăr relevat sau de pe poziţii ce decurg din aderarea la
scopuri factice, uită scopurile filosofiei dintotdeauna. În toate epocile, filosofia a contribuit la
afirmarea suveranităţii gândirii şi a capacităţii omului de a se gândi pe sine şi de a-şi stabili rostul
său
în lume [3, p. 42]. Prin structurarea cunoaşterii noastre fundamentale şi orientarea în cosmosul
ştiinţelor, mânaţi de interesul firesc de a înţelege sensul şi semnificaţia pe care o au pentru fiinţa
noastră, prin disciplinarea gândirii prin cultură, devenim învingători ,,fără a ne transforma în
tirani,
devenim părtaşi la lume, fără a fi victimele ei, dobândim libertate, fără a o suprima pe a altora,
ne
afirmăm în comunicare cu lumea şi nu monologând”.
menirea specific teoretică a ei, aceea de a oferi
instrumentele fundamentale ale cunoaşterii omeneşti, de a constitui o sinteză sau totalizare a
cunoaşterii şi experienţei omeneşti; şi menirea practică, umană, ca fundament al diferitelor
conduite şi
a moralităţii. Am remarcat anterior că menirea teoretică a filosofiei ni se dezvăluie, îndeosebi, în
raportul ei cu ştiinţa, ca expresia cea mai adecvată a cunoaşterii umane. Astfel, dacă ştiinţa
contemporană ne oferă informaţii asupra structurilor intime ale materiei anorganice şi organice,
ale
unor structuri fundamentale ale psihicului, filosofia ne sprijină să gândim asupra a ceea ce putem
face
în viața socială, relevanţa acestor cunoştinţe pentru noi, consecinţele lor posibile asupra
existenţei
noastre. Filosofia nu se ataşează unei cunoaşteri anume, unei experienţe determinate, ci rămâne
deschidere absolută, expresie a relativităţii a tot ceea ce este determinat temporal şi spaţial. În
acest
sens, filosofia rămâne, aşa cum o numeşte filosoful existențialist german Karl Jaspers, „tinereţea
spirituală a omenirii în durerea despărţirii”, fiecare generaţie caută adevărul, iar, în cele din
urmă, când
pare a-l fi descoperit, e nevoită să transfere această torţă celor ce vin. În opinia marelui filosof
român
Mircea Florian, ca „păstrătoare a luminii”, ca formă a creaţiei intelectuale ce îmbină tezaurizarea
cunoaşterii cu înnoirea ei continuă, filosofia „este o călăuză laică a vieţii omului”. Ea „dă vieţii
umane
unitate, stil şi nobleţe” [6, p. p. 10].
K. Jaspers, cercetând menirea filosofiei, într-un moment în care „falia produsă de epoca noastră
în
istoria universală este mai profundă şi mai bogată în consecinţe decât oricare alta, consideră că
„dacă a
face filosofie înseamnă a fi conştient de ceea ce se întâmplă în jurul tău”, atunci, în contextul
actual
trebuie să devenim conştienţi de adevărurile şi valorile fără de care omul, istoria şi cultura nu pot
fi
concepute. Reluând o idee a filosofului existențialist francez Jean-Paul Sartre, vom adăuga că a
face
filosofie înseamnă să găsim un răspuns unor noi întrebări cu care nu s-au confruntat înaintaşii
noştri:
Cum să alegem v