Sunteți pe pagina 1din 38

Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale

- Curs -
Termoreglarea

 Totalitatea mecanismelor prin care temperatura corpului se men ţine


constantă, oricare ar fi modificările termice ale mediului ambiant sau
activitatea fizică a subiectului.

 Reglarea temperaturii – feed-back:


- creşterea temperaturii centrale – termoliza
- scăderea temperaturii centrale – termogeneza
- controlul acestor mecanisme: centrul termic din hipotalamus
(centrul de control termostatic)

 Există o temperatură critică, constantă, de 37 C, set point, în jurul căreia se


produc toate aceste reacţii
Hipotalamusul

 Anterior – reglează pierderea de căldură

 Posterior – reglează producerea de căldură, “centrul frisonului”

Conexiuni între ele mediate de substanţe eliberate de terminaţiile nervoase


ale hipotalamusului:

 Serotonină – termogeneză
 Catecolamine - NA este responsabilă de termogeneză
Controlul termoreglării
Hipotalamusul
Termogeneza

 Mecanismul de producere şi de conservare a căldurii.

Este explicată prin:

 Frison – întinderea fusurilor musculare determină contracţiile repetitive cu creşterea


producerii de căldură de 6-7 ori.

 Activarea SNV S, cu producerea de adrenalină şi naradrenalină – creşte imediat rata


metabolică celulară cu termogeneză chimică.

 Creşte metabolismul bazal al tuturor celulelor corpului, care depinde în primul rând de
hormonii tiroidieni
 Creşterea metabolismului cu 7% determină creşterea temperaturii cu 0,56 grade.

 Cei mi mari producători de căldură: muşchii scheletici, ficatul şi creierul


Termoliza

 Pierderea de căldură
 Procesul fizic se realizează prin transmiterea energiei calorice de la nivelul organelor
interne la tegumente şi de aici în mediul extern

Mecanisme:
 Radiaţia – transferul de căldură prin aer sau prin vid, atunci când temperatura mediului
ambiant este mai mică decât temperatura organismului
 Conducţia – transmiterea căldurii către alte corpuri solide
- este influenţată de cantitatea de sânge care irigă tegumentele, astfel
creşterea temperaturii corpului determină vasodilataţie cutanată pentru a facilita
transferul de căldură la exterior
 Convecţia – transferul de căldură favorizat de curenţii de aer, care îndepărtează mereu
stratul de aer cald de la suprafaţa
 Evaporarea – prin transpiraţie se pierd 0,58 kilocalorii de căldură pentru fiecare gram de
apă evaporată.
- atunci când transpiraţia nu se produce are loc evaporarea insensibilă, la
nivelul pielii şi plămânului (450-600).
Mecanismele reglatoare ale termolizei

Primele trei procese sunt reglate de SNC prin controlul asupra:

 Circulaţiei sângelui

 Volumului sanguin – creşterea volemiei este corelată cu creşterea termolizei

 Debitului circulator prin mecanism reflex


Mecanismele reglatoare ale termolizei

 Distribuirea sângelui: de la organele interne (ficatul are 40 C) căldura este


transferată spre periferie

 Sângele încălzit, ajuns la hipotalamusul anterior determină vasodilataţie


periferică, iar cel cu temperatură scăzută stimulează hipotalamusul posterior
producând vasoconstricţie periferică

 La cald apare hipervolemie: volumul mare de sânge va purta o cantitate mai


mare de căldură ce trebuie transportată către periferie

 Vasoconstricţia de la nivelul tegumentelor duce la formarea unui strat izolator


care limitează pierderile de căldură
Termoliza - evaporarea

 Se produce la suprafaţa pielii şi mai puţin prin plămâni


 Aproximativ 30% din aportul energetic este folosit pentru reglarea
temperaturii prin evaporare
 Pierderea căldurii prin evaporare – echivalentă cu cantitatea de căldură
necesară transformării apei în vapori
 Astfel 1 ml de sudoare evaporat pierde 0,58 cal
 La repaus evaporarea este lentă
- se realizează prin sudoare şi lichid transvazat la nivelul pielii şi
vapori eliminaţi prin plămâni (hiperventilaţia ajustează termoliza)
- aceste pierderi – perspiraţia insensibilă: 700-1000 ml apă (400-600
cal.) din care 300-400 ml se pierd prin plămâni
 Când temperatura mediului este mai mare decât cea a corpului – termoliza se
intensifică prin sudoraţie activă
 Ea se întâlneşte atât la vasodilataţie cât şi la vasoconstricţie (sudori reci)
Termoliza - evaporarea

 Transpiraţia - soluţie ce conţine NaCl, uree, K, acid lactic, substanţe toxice


neproteice

 Glandele sudoripare sunt repartizate astfel:


- 50% pe trunchi
- 25% pe membrele inferioare
- 25% pe cap şi membrele superioare
Limitele temperaturii corpului omenesc

 Temperatura corpului se referă la temperatura organelor interne - temperatura centrală


 Este relativ constantă
 În repaus şi climat confortabil temperatura orală: 36,1-37,2 C, iar cea rectală este cu
0,2-0,5 C mai mult
 Valori minime la orele 6 dimineaţa şi maxime între orele 16-18
 La om variaţiile compatibile cu desfăşurarea funcţiilor vitale sunt relativ înguste pentru
temperatura centrală
 Limitele superioare: 39-39,5 C (activitatea normală nu mai poate continua)
- peste 40 C mecanismele de reglare încetează
- la 42-43,5 C apare moartea
 Limitele inferioare sunt la 31 C – se pierde starea de conştienţă
- sub 31 C nu mai funcţionează termoreglarea
- la 24-25 C se instalează moartea
 Limitele extreme compatibile cu starea de conştienţă sunt 32-43 C
 Activitatea eficientă se desfăşoară în intervalul termic de 36-39 C
 La confort termic temperatura pielii este de 32-34 C, mai mică decât temp.centrală
Influenţe asupra temperaturii centrale

 Efortul fizic – efortul fizic intens poate creşte temperatura centrală la 39 C

 Clima

 Ingestia de alimente

 Stările patologice

 Ritmul circadian

 Sexul – femeile au o temperatură mai mare decât a bărbaţilor dată de influenţele


hormonale (evident în perioada preovulatorie şi ovulatorie)

 Vârsta – tinerii au temperaturi bazale mai mari decât vârstnicii

 Nou-născuţii pierd mai multă căldură, au mecansme deficitare de termoreglare

 În primul an de viaţă sunt permise rar (considerate fiziologice) fluctuaţii spontane şi


tranzitorii de 0,6-1,2 C
Modificări fiziologice ale termoreglării

 Aclimatizarea la rece:
- vasoconstricţie periferică de intensitate redusă şi limitată în timp

 Aclimatizarea la cald:
- se realizează prin creşterea debitului sudoral
- hipotalamusul este “un fin” detector al creşterii temperaturii corpului şi
intervine promt

 Particularităţi la femei:
- temperatura corpului este mai mare decât la bărbaţi
- secreţia sudorală este mai mică la femei, deşi nr.de glande sudoripare
este mai mare decât la bărbaţi
- AV este mai mare pentru niveluri egale de stress termic
- punctul de reglare termică este mai mare la femeie
- adaptabilitatea la temperaturi mari este mai dificilă decât la bărbat
Modificări patologice prin acumulări de căldură

 Acumularea de căldură (stress-ul caloric) se datorează temperaturii crescute a


mediului ambiant

 Entităţile clinice, în ordinea apariţiei lor:


- sincopa de căldură
- tulburările echilibrului hidro-electrolitic
- şocul caloric
- anhidroza
- insolaţia
- febra
Modificări patologice prin acumulări de căldură

 Sincopa de căldură – hTA supra-acută

 Tulburările echilibrului hidro-electrolitic:

- Edemul de căldură – apare predominant la membrele inferioare

- Spolierea de apă – duce la deshidratare


- se manifestă prin: sete, oboseală, aeţeală, oligurie, pirexie, până la
delir şi moarte

- Spolierea de sare – oboseală, vărsături, crampe musculare, până la insuficienţă


circulatorie

- Crampele de căldură – se manifestă prin crampe


- apar la persoanele neaclimatizate
- întrunesc 3 condiţii de apariţie:
- eforturi fizice mari
- temperaturi crescute ale mediului ambiant
- aport de apă fără sare
Modificări patologice prin acumulări de căldură

 Şocul caloric:
- autoîntreţinerea hipertermiei la valori de aproximativ 41 grade C însoţită de absenţa
sudoraţiei şi de tulburări grave ale funcţiei cerebrale
- forma clasică se întâlneşte la soldaţii în marş
- Clinic: - facies cianotic şi sudorat
- Oboseală marcată
- Tulburări de vedere
- Dureri vii în epigastru
- Senzaţie de constricţie toracică
- Tahicardii, pulsul devine filiform
- TA se prăbuşeşte
- Apar vărsăturile bilioase
- Moartea survine la 40-42 grade C
 Anhidroza:
- absenţa sudoraţiei în ambianţă caldă
- se întâlneşte la temperaturi ale mediului ambiant mari, dar în condiţii de
umiditate crescută atmosferică
Modificări patologice prin acumulări de căldură

Insolaţia:
 Apare ca urmare a acţiunii combinate a căldurii şi luminii solare care acţionează
asupra extremităţii cefalice şi regiunii cervicale

 Cauze:
- tulburările vasomotorii ce duc la tulburări de irigaţie cerebrală
- activitate intensă neuro-vegetativă simpatică: paloare şi sincopă
- creşterea importantă a temperaturii corpului ce determină alterarea
termoreglării

 Tablou clinic:
- manifestări neurologice: edem cerebral, hipertensiunea LCR, hemoragii
meningeale
- manifestări psihice: confuzie, delir, halucinaţii, fugă, idei suicidare,
amnezie, etc.
Modificări patologice prin acumulări de căldură

Forme clinice de insolaţie:

 Forma gravă:
- cefalee, jenă precordială, facies congestionat şi dispnee
- brusc bolnavul cade, prezintă mioză, globi oculari ficşi, puls filiform, redoarea
cefei
- evoluţie spre convulsii epileptice, uneori comă terminală
- uneori debut brutal cu delir acut, confuzie, temperatură centrală de 43 gradeC
 Forma foarte gravă:
- sincopa albă
- dispnee intensă, temperatură de 43 grade C, tegumente palide dar calde
- decesul survine în câteva minute
 Forma atenuată:
- astenie, epistaxis, congestia feţei, dispnee uşoar
- tendinţe lipotimice uneori
Modificări patologice prin acumulări de căldură: febra

 Face parte dintr-o reacţie generală a organismului la acţiunea unui agent nociv
 Reacţia generală este descrisă ca “sindromul febril” şi constă în:
- sete,
- oligurie,
- urini concentrate,
- cefalee,
- stare generală alterată,
- tahicardie,
- tahipnee,
- inapetenţă,
- convulsii febrile,
- halucinaţii,
- dezorientare temporo-spaţială
 Apare cel mai frecvent în procesele infecţioase, prin acţiunea bacteriilor sau a
toxinelor lor (factori piogeni) asupra hipotalamusului.
Febra

Hipertermie:
 Subfebrilitate: 37,2 C-38 C
 Febră: peste 38 C

Mecanisme de producere:

 Vasoconstricţie periferică – retenţia de căldură în organism


- răcirea tegumentelor
- factor declanşator al frisonului
 Frisonul – producerea rapidă şi temporară de căldură

 Prin reţinerea căldurii se produce un nou echilibru termic

 La sugari aceste mecanisme vegetative de termoreglarenu au un control


cortical adecvat
Măsurarea temperaturii
Febra

 Debutul: - brusc – caracteristic infecţiilor bacteriene


- Lent – caracteristic pentru infecţiile virale

 Perioada de stare: - poate dura zile sau săptămâni, în funcţie de cauza


generatoare a bolii, de tratamentul aplicat şi de terenul pacientului.

 Declinul – poate fi scurt (in crisis)


- poate fi lent, în câteva zile (in lisis)
Curba febrila

 Febra continuă sau în platou – indică o afecţiune gravă

 Febra intermitentă – cu maxima seara


– afecţiuni uşoare bacteriene sau virale

 Febra remitentă – valorile mici nu scad sub 38 C


- afecţiuni severe bacteriene

 Febra recurentă – treceri bruşte de la febră la afebrilitate la interval de


câteva zile
- specifică pentru supuraţie localizată sau tulpini rezistente

 Febra ondulantă – treceri lente de la febrilitate la afebrilitate


- indivizi taraţi
Febra continuă
Febra continuă, intermitentă, recurentă, remitentă
Alte cauze de febră

 Substanţe de degradare proteică rezultate din necroza tisulară:


- IMA,
- fracturi osoase,
- hemoliză acută
 Injectarea de NaCl concentrată – “febra de sare”
 Substanţe simpaticotrope:
- adrenalină,
- cocaină,
- nicotină,
- cafeină,
 Afecţiuni cerebrale: febra neurogenă
 Emoţiile puternice: febra de stress
Intervenţii de nursing general

 Menţine temperatura mediului ambiant la 20-22 C


 Asigură îmbrăcăminte adecvată vârstei şi afecţiunii
 Asigură ambianţă corespunzătoare: umiditate medie, fără curenţi de aer, bine aerisită
 Oferă bolnavului dreptul să-şi se exprime opţiunile
 Utilizează metode non-farmacologice de scădere a temperaturii corpului:
 Înaintea aplicării terapiei medicamentoase
 Dezbracă bolnavul de hainele groase
 Hidratează corespunzător
 Umezeşte corpul cu apă călduţă
 Pune gheaţă în axile şi inghinal
 Aeriseşte camera şi scade temperatura ambiantă
 Administrează medicaţia antitermică prescrisă de medic
 Aspirina se evită la copii, mai ales la cei cu semne de viroză respiratorie (sd, Reye)
 Algocalminul poate determina anafilaxie
Intervenţii de nursing general

 Menţine un mediu sănătos prin:


 Contolul insectelor
 Controlul poluării apelor
 Controlul contaminării alimentelor
 Alte măsuri ce ţin de sănătatea publică
 Aplică măsurile generale pentru prevenţia infecţiilor
 Măsoară corect temperatura
 Învaţă pacientul şi membrii familiei lui să măsoare corect temperatura şi să o verifice la
intervale regulate
 Monitorizează temperatura la interval de 4 ore în cazul febrei
 Notează rezultatele în foaia de monitorizare
 Măsoară temperatura la 30 de minute după administrarea antitermicului, apoi la o oră
 Anunţă medicul în caz de evoluţie nefavorabilă
 Hidratează bolnavul oral sau parenteral, în funcţie de recomandarea medicului (regim
hidric sau hidro-zaharat
Modificări patologice prin pierdere de căldură

 Hipotermia

 Degerăturile
Degerăturile

 Apar ca urmare a unei vasoconstricţii periferice întinse şi prelungite, în scopul menţinerii


homeostaziei profunde
 Pielea care ajunge la temperaturi foarte scăzute poate suferi congelări şi degerături şi la
peste 0 grade C.

Apariţia lor se datorează:


 Alterării circulaţiei sanguine la nivelul tegumentului expus la frig
 Tulburărilor echilibrului metabolismului energetic şi acido-bazic din ţesutul epitelial
 Alterării permeabilităţii membranei celulare
 Deshidratării celulare
 Distrucţiei mecanice a ţesutului

 Rezultatul final: - leziuni de necroză în zona expusă la frig


- Alterarea stării generale, cu manifestări specifice hipotermiilor
Degerăturile

 Etapa I: eritem, parestezii şi prurit

 Etapa a II-a: edem şi durere la nivelul regiunilor afectate

 Etapa a III-a: dispar durerile, tegumentele devin roşii-vineţii; pot apare


gangrena şi infecţiile

 Cele mai expuse sunt:


- membrele inferioare
- capul,
- nasul,
- urechile