NEVOIA DE A ELIMINA

- Curs -
Nevoia de a elimina

A elimina – funcţia complexă a organismului prin care se îndepărtează:

 în mod fiziologic substanţele nocive din organism sau produşi biologici
 în mod patologic anumiţi produşi biologici
 Se referă la:
 A urina
 A defeca
 A expira
 A transpira
 A elimina substanţe nefolositoare la nivelul fanerelor: cheratină, azotaţi, microelemente
ajunse întâmplător în organism
 Descuamarea celulelor la nivelul pielii şi mucoaselor
 Eliminarea unor produse biologice: sebum, spută, substanţe odorizante secretate de
glandele sudoripare, spermă, secreţii vaginale, sânge menstrual, secreţie lactată, lacrimi
 Eliminarea unor produse biologice în cursul unor stări patologice prin: vărsătură, diaree,
sânge
Aparatul urinar
Aparatul urinar
Litiaza renală
Aparatul urinar
Structura nefronului
Aparatul juxtaglomerular
Aparatul urinar
Aparatul excretor
Eliminarea urinei

 Substanţele nevolatile, initilizabile sau în exces, sunt eliminate, împreună cu o

cantitate de apă, în cea mai mare parte prin rinichi.

 Rinichiul – principalul organ care menţine constant volumul, concentraţia

electrolitică şi reacţia chimică a lichidelor organismului.

 Urina – produsul biologic prin care se elimină din organism substanţele toxice
rezultate din metabolism, prin intermediul apei.

Mecanismul de formare a urinii cuprinde:

 ultrafiltrarea plasmei la nivel glomerular
 reabsorbţia
 secreţia anumitor constituenţi în tubi
Eliminarea urinei

Reglarea activităţii renale se face pe cale:

 nervoasă (activitatea glomerulară)

 umorală (activitatea tubulară) are rol principal:

- hormonul antidiuretic (ADH),
- mineralocorticoizii,
- parathormonul,
- hormonii tiroidieni,
- glucocorticoizii

 enzima secretată de rinichi: renina – angiotensină I, angiotensină II,

aldosteron
Micţiunea

 Este rezultatul unor reflexe declanşate de distensia pereţilor vezicali.

 Prima senzaţie de plenitudine este percepută la un volum de 100-150 ml.

 Prima dorinţă de micţionare este resimţită la 150-200 ml.

 Senzaţia necesităţii imperioase de a urina este dată de contracţiile puternice

ale musculaturii peretelui vezical declanşate de depăşirea capacităţii fiziologice
vezicale (250-400ml).

 Procesul evacuării este ajutat şi de contracţia musculaturii abdominale şi a

diafragmului.

 Reflexul medular al micţiunii este controlat de centri nervoşi supramedulari.

Urina: caracteristici

 Soluţie apoasă, uşor sărată, cu miros fad, amoniacal şi limpede, sterilă, cu pH acid
 Densitatea specifică a urinei: 1017-1025

Elemente constitutive:
 Apă
 Sodiu
 Clor
 Potasiu
 Bicarbonat
 Amoniac
 Substanţe care se elimină uneori: medicamente, coloranţi

 Diureză: eliminarea urinei în 24 ore

 Volumul mediu al micţiunii: 150– 300 ml
 Numărul de micţiuni: 2 – 6 /zi, emise fără efort
Modificări fiziologice ale culorii urinei

 Deschisă la culoare:
- volum crescut
- alimentaţie bogată în vegetale

 Închisă la culoare:
- deshidratare – urină concentrată
- alimentaţie bogată în azot (carne)

 Roşie: Ingestie de paracetamol

 Galben-portocalie: ingestie de furazolidon

 Verde: ingestie de albastru de metil

 Negricioasă: ingestie de chinină, uneori de aspirină

Modificări fiziologice ale urinei

 Miros puternic: concentrată, păstrată timp îndelungat (fermentaţie alcalină)

 pH alcalin: alimentaţie bogată în vegetale

 pH acid: alimentaţie bogată în carne

 Limpede la emisie, apoi apare depozit alb-fumuriu decliv: coagularea mucinei

şi decantarea celulelor epiteliale descuamate

 Densitate: 1010-1035, la 15 grade C, regim mixt şi determinare imediat după

emisie
Modificări patologice ale urinei

 Modificări ale diurezei

 Tulburări în emisia urinei

 Modificări patologice ale conţinutului urinei

Tulburări ale diurezei

 Fiziologic volumul urinei emise în 24 de ore este de cca.20ml/kg corp/24 ore

 1500-2000 ml/24 ore la bărbaţi

 1200-1500 ml/24 ore la femei

 Volumul urinei depinde:

- de cantitatea lichidelor ingerate,
- de cantitatea de apă care se elimină din organism pe alte căi

 Tulburările diurezei:
- poliurie,
- oligurie,
- anurie
Poliuria

 Creşterea volumului de urină, peste 2 litri, eliminat în 24 de ore.

Mecanisme de producere:
 Creşterea filtratului glomerular
 Reducerea reabsorbţiei tubulare obligatorii de apă
 Reducerea reabsorbţiei facultative de apă

 Poate fi:
- tranzitorie, de durată

 Pentru evaluarea ei este necesar să fie totdeauna corelată cu modifficările

densităţii specifice a urinei:
- hipostenurică, izostenurică, subizostenurică, hiperstenurică.
Poliuria de filtrare

 Creşterea filtratului glomerular

Fiziologică:
 după ingestia unei cantităţi mari de lichide
 după ingestia unor alimente cu acţiune diuretică: pepene
 după emoţii – descărcare de adrenalină
 expunere la frig – vasoconstricţie cutanată

Patologică în:
 febră
 hipertiroidism
 după episoade dureroase – angfină pectorală, colică renală
 după accesele de epilepsie
 în cursul tratamentului cu cardiotonice
Poliuria
din reducerea reabsorbţiei obligatorii de apă

 Cu diureză osmotică consecutivă

Se întâlneşte în:

 Diabet zaharat

 Hiperparatiroidism primar

 Aminoacidurie

 Administrare de diuretice osmotice

Poliuria
din reducerea reabsorbţiei facultative de apă

 Prin scăderea activităţii hormonului antidiuretic (ADH) – diabet insipid

 Prin tulburări hipofizo-hipotalamice – diabet insipid

 Prin reducerea receptivităţii la ADH:

- diabet insipid nefrogen,
- pielonefrită cronică,
- insuficienţă renală în faza poliurică
Poliuria

 Poliuria hipostenurică:
- densitatea specifică a urinei sub 1017,
- în leziunie ţesutului interstiţial şi a segmentelor tubulare distale,
- este caracteristică IRC,
- este afectat mecanismul de concentrare a urinii
 Poliuria izostenurică:
- densitatea urinei 1010,
- caracteristică sclerozei renale,
- se pierde complet capacitatea de diluţie şi concentraţie, în IRC
 Poliuria subizostenurică:
- densitate urinară constant sub 1008,
- determinată de reducerea secreţiei de ADH sau a receptivităţii tubului distal la ADH,
- incapacitatea de concentrare a urinei,
- apare în: diabet insipid nefrogen, IRC, IRA în faza poliurică
 Poliuria hiperstenurică:
- densitate urinară crescută 1030-1050,
- dată de prezenţa glucozei în urină (diabet zaharat) sau proteine în cantitate mare (sd.nefrotic).
Oliguria

 Diminuarea volumului de urină eliminat în 24 de ore, sub 800 ml.

Mecanisme de producere:

A. Scăderea filtratului glomerular prin:

 reducerea suprafeţei de filtrare: GNA, GNC,
 scăderea debitului sanguin capilar: insuficienţă cardiacă, hemoragii,
 Reducerea presiunii eficace de filtrare: şoc, colaps, deshidratare

B. Creşterea reabsorbţiei tubulare, ca urmare a:

 Unor leziuni toxice, anoxice
 Secreţiei excesive de ADH: aport redus de apă, pierderi lichidiene extrarenale
 Secreţiei excesive de mineralocorticoizi: edeme prin hiperaldosteronism

C. Blocarea parţială a scurgerii urinei spre vezica urinară:

 Obstrucţii ureterale: calculi, stricturi, compresiuni
Oliguria

 Oliguria fiziologică: - în reducerea aportului de lichide

- prin transpiraţii abundente: căldură, efort fizic

 Oliguria patologică

 Oligoanuria: - precede anuria

- scăderea cantităţii de urină eliminată în 24 de ore la 100-50
ml.
Anuria

 Încetarea sau reducerea excreţiei de urină sub 50 ml/24 ore

 Sondajul vezical al unui bolnav în anurie, este negativ

Mecanisme de producere: - suprimarea formării urinei la nivelul rinichiului (anurie

secretorie)
 Prin reducerea irigaţiei glomerulilor funcţionali ca urmare a:
- scăderii volumului sanguin circulant: hemoragii, deshidratare
- reducerii TA sub 70 mmHg (colaps)
- redistribuirii sângelui în parenchimul renal: şoc, agresiuni nefrotoxice directe

 Prin leziuni organice renale, predominent:

- glomerulare: determină scăderea extremă a filtrării – GNA difuză
- tubulare cu reabsorbţie excesivă: intoxicaţii cu Hg, Pb, P, ciuperci CCl4, arsuri
întinse, traumatisme, septicemii, etc
- leziuni globale: rinichi polichistic, scleroze renale

 A nu se confunda cu retenţia acută de urină !!!

Tulburări în emisia urinei

 Caracterizează afecţiunile căilor urinare

 Polakiuria
 Micţiunea dureroasă
 Micţiunea imperioasă (tenesmul vezical)
 Disuria
 Micţiunea incompletă
 Micţiunea imposibilă (retenţia de urină)
 Incontinenţa urinară
 Micţiunea întreruptă
 Nicturia
Polakiuria

 Micţiuni frecvente şi în cantitate mică

Cauze:
 Tulburările de tonus şi reducerea capacităţii vezicale: cistite, tbc vezicală,
calculi vezicali, neoplasm vezical
 Agitaţia psihomotorie, anxietatea
 Afecţiuni de vecinătate: inflamaţii pelvine, tumori compresive
 Colici renale, tbc renală, DZ, afecţiuni ale prostatei, uretrite posterioare

Atenţie!
 Din a II-a jumătate a nopţii, la un vârstnic – adenom de prostată
 Diurnă la un pacient cu patologie a prostatei cunoscută – calcul vezical
 Persistentă tot timpul nopţii – tbc urinară
Micţiunea dureroasă

 Iniţială, spontană – caracteristică pentru adenomul de prostată

 Terminală, sub formă de tenesme şi care încetează odată cu emisia de urină

– cistita

 Totală – uretrite gonococice, polipoză uretrală

Micţiunea imperioasă

 Tenesmul vezical

 Este senzaţia de micţiune, urmată de nevoia de a urina imediat

Dată de:
 Afecţiuni care evoluează cu sensibilitatea crescută a colului vezical, a
sfincterelor şi a musculaturii perineale: cistite, litiază vezicală, tumori, etc.

 Boli neurologice: mielite

Disuria

 Micţiunea dificilă
 Reprezintă o emisie dificilă a urinei, însoţită sau nu de dureri
 Micţiunile sunt prelungite, cu scurgere lentă, neregulată şi persistă un reziduu
vezical

 Cauzată, în general, de tulburări localizate în partea inferioară a căilor urinare:

cistite, calculi vezicali, adenom de prostată, etc.

Poate fi:
 Iniţială: micţiunea se declanşează greu – adenom de prostată, cancer de
prostată, stenoze ureterale
 Completă: micţiunea este dificilă pe tot parcursul ei – boli neurologice
 Terminală: micţiunea devine dificilă la sfârşit – cistite, uretrite, calculi vezicali
 În mai mulţi timpi: micţiune în care există alternanţe de micţiune normală
şi dificilă – cistite, uretrite, calculi vezicali
Micţiunea incompletă

 După fiecare micţiune spontană rămâne în vezică o cantitate de urină numită

reziduu

 Când reziduul depăşeşte capacitatea fiziologică a vezicii (300 ml) = distensie

vezicală

 În cistite acute şi prostatite care declanşează durere spre sfârşitul micţiunii

 În toate afecţiunile care determină disurie şi polakiurie

Micţiune imposibilă. Retenţie acută de urină

 Se asociază cu apariţia globului vezical – distensia extremă a vezicii urinare

 Globul vezical evoluează cu dureri hipogastrice ce iradiază de-a lungul uretrei.

Poate fi produsă de:

 Obstacol pe căile urinare inferioare: calcul, strictură a uretrei, hipertrofie de

prostată

 Infecţii generale cu evoluţie gravă: septicemii, pneumonii, meningite, comă

 Cauze diverse: mecanism reflex, după intervenţii chirurgicale mai ales pe

micul bazin, după naştere

 Paralizii vezicale prin compresiuni medulare, tabes

Incontinenţă urinară

 Sau pierderea involuntară de urină

 Cauză: psihogenă (frică), neurologică (leziuni ale măduvei spinării), urinară

 În retenţia urinară prelungită sfincterul vezical cedează şi urina se evacuează picătură cu

picătură: pacientul urinează prin supraplin

Enurezisul:
 pierderea involuntară şi inconştientă de urină
 observat mai ales la copil
 persistenţa lui după vârsta de 2-3 ani, este patologică şi poate fi dată de:
- distonia neuro-vegetativă,
- infecţii urinare,
- DZ,
- anomalii de căi urinare,
- malformaţii ale măduvei terminale, etc.
Nicturia

 În condiţii patologice, în timpul somnului, diminuarea fiziologică a secreţiei de

urină este perturbată şi bolnavul urinează de mai multe ori.

 Se modifică raportul între diureza diurnă şi cea nocturnă (3:1): devine egal
sau se inversează

 Însoţeşte afecţiuni renale, insuficienţa cardiacă sau anumite tulburări

neurologice

 Uneori este un simptom foarte precoce al insuficienţei cardiace, datorită stazei

renale; în acest caz se însoţeşte de oligurie cu urină cu densitate crescută
Modificări patologice ale conţinutului urinei

 Albuminuria: pierderea proteinelor în urină – GN şi sd.nefrotice

 Glicozuria: pierderea glucozei în urină – DZ

 Hematuria: prezenţa sângelui în urină – calculi, tumori, cistită, tbc, GN, etc.

 Piuria: prezenţa puroiului în urină – caracteristic pentru infecţiile urinare cu cantitate

mare de germeni piogeni

 Melanuria: urină de culoare închisă, neagră, de la emisie – prezenţa melaninei (boala

Addison)

 Urina tulbure de la micţiune: prezenţa de săruri minerale în cantitate mare (oxalaţi,

uraţi, săruri fosfocalcice), urină infectată sau cantitate crescută de albumină în urină

 Urina cu miros de fructe coapte: prezenţa de corpi cetonici în urină – DZ

dezechilibrat
Intervenţii de nursing general

 Realizează bilanţul hidric: raportul ingesta/excreta, cântărirea pacientului, hidratarea adecvată

 Realizarea bilanţului acido-bazic şi electrolitic
 Monitorizează diureza
 Recoltează urina pentru analize de laborator
 Apreciază aspectul urinei
 Asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor după micţiune
 Administrează tratamentul indicat de medic
 Aplică local căldură (regiunea pubiană) în caz de glob vezical
 În caz de incontinenţă urinară:
- utilizează dispozitive absorbante, igienă riguroasă (reg.perineală), lenjerie curată şi
uscată, aplică local creme şi uleiuri, evită adm.de lichide seara
 Învaţă pacientul să-şi reeduce controlul sfincterian
 Efectuează exerciţii de tonifiere a musculaturii perineale şi abdominale, de cel puţin 4 ori/zi:
- înainte şi după fiecare micţiune se efectuează câte 10 serii a 4 secunde de
contracţie a muşchilor anteriori şi posteriori ai planşeului pelvin
 Asigură intimitatea pacientului