TEMA:

Regimul radiativ caloric.

Radiaţia solară, terestră şi atmosferică.
Bilanţul radiativ.
Regimul termic al troposferei.
Ramura meteorologiei care se ocupă de
studiul radiaţiei solare, terestre şi
atmosferice, în condiţiile create de
învelişul atmosferic, poartă denumirea
de actinometrie sau radiometrie.
Această ştiinţă se ocupă şi de problemele
bilanţului radiativ al sistemului
suprafaţă terestră – atmosferă.
 Radiaţia solară
Energia radiantă care vine de la Soare este sursa
principală pentru desfăşurarea tuturor
fenomenelor şi proceselor care au loc la
suprafaţa Pămîntului şi în atmosferă.
Dacă această radiaţie ar lipsi, temperatura
suprafeţei terestre ar fi apropiată de –273°C.
Radiaţia solară este emisă de Soare sub forma
unui spectru ce cuprinde radiaţii cu diferite
lungimi de undă.
Pentru fenomenele meteorologice o importanţă
mai mare o au:
 radiaţiile ultraviolete
 radiaţiile vizibile
 radiaţiile infraroşii.
Componentele radiaţiei­solare
TIPURILE RADIAȚIEI
SOLARE:
 1. Radiaţia solară nemodificată , radiaţie solară directă (S).

Provine direct de la discul solar și ajunge nemodificată

(nedifuzată, nereflectată, nerefractată).
La limita superioară a atmosferei intensitatea radiaţiei
solare înregistrează fluctuaţii minime, fiind considerată
constantă în toate punctele.
Constantă solară este cantitatea de energie primită de la
Soare, măsurată la limita superioară a atmosferei
terestre, perpendiculară pe direcţia razelor solare, pe o
suprafaţă de 1 cm2 timp de 1 minut.
Valoarea constantei solare (Io) este de 1,98 cal/cm2/min.
 
2. Radiaţia solară modificată-sufera schimbări la străbaterea atmosferei

 Radiaţie difuză (D) - radiaţia solară slăbită din cauza difuziei provocate de
moleculele de gaz, de particule în suspensie.
Radiaţia difuză are ca efect slăbirea radiaţiei solare directe. Peste 25% din fluxul
radiaţiei solare se transformă în atmosferă în radiaţie difuză.
Compoziţia spectrală a radiaţiei difuze se deosebeşte esenţial de cea a radiaţiei
solare directe. În radiaţia difuză predomină radiaţia violetă şi albastră, ceea ce
explică culoarea albastră a cerului senin. Radiaţia difuză a bolţii cereşti formează
lumina difuză a zilei, lumină caracteristică­pentru zilele cu cerul acoperit de nori.
Din toată energia radiantă, ajunsă la suprafaţa terestră, radiaţia directă
constituie 62%, iar cea difuză – 38%.
 Radiaţie totală sau globală (Q)- Suma radiaţiei solare directe (S') şi difuze (D),
care ajunge la suprafaţa terestră.
   Radiaţia reflectată - radiaţia solară directă şi difuză reflectată parţial de
suprafaţa terestră.
Raportul procentual dintre radiaţia reflectată şi cea incidentă se numeşte albedo
(A).
 Albedo -
mărime ce caracterizează capacitatea de
reflecţie a suprafeţei corpurilor.
Se exprimă prin for-mula:
A= R/Q ×100%, unde
• A – albedo;
• R – radiaţia reflectată;
• Q – radiaţia incidentă.
Repartiţia radiaţiei totale anuale (kcal/cm2)
 Radiaţia terestră şi a atmosferei
• Fluxul de radiaţie emis de suprafaţa Pămîntului către atmosferă constituie radiaţia
terestră (Et).
• Atmosfera transmite o parte din energia recepţionată în cosmos, altă parte o întoarce
Pămîntului.  Această radiaţie, captată pe suprafaţa terestră din atmosferă, se numeşte
contraradiaţia atmosferei (Ea).
• Dacă din cantitatea de energie radiată de Pămînt scădem contraradiaţia atmosferei, se
obţine radiaţia efectivă (Ee):
Ee = Et – Ea.
Intensitatea radiaţiei efective depinde de numeroşi factori:
 umiditatea aerului
 nebulozitate
 stratificaţia termică a aerului
 altitudine
 proprietăţile fizice ale solului
 învelişul vegetal
 Bilanţul radiativ
Bilanţul radiativ al suprafeţei terestre reprezintă diferenţa dintre energia
radiantă recepţionată şi cea pierdută.
Bilanţul radiativ poate avea valori :
 pozitive - dacă energia radiantă primită este mai mare decît cea
pierdută. Se produce încălzirea suprafeţei terestre .
 negative - dacă energia radiantă primită este mai mică decît cea
pierdută. Se produce răcirea suprafeţei terestre .

Pămîntul în întregime are bilanţul de radiaţie nul. În caz contrar, s-ar

produce răcirea sau încălzirea lui treptată. 
Bilanţul radiativ al suprafeţei terestre determină regimul termic al solului şi
al stratului de aer de la suprafaţa lui; de asemenea, controlează procesul
evaporaţiei şi condiţionează procesele vitale ale organismelor vii.
 Regimul termic al troposferei.
Temperatura aerului

Procesele de încălzire şi de răcire a aerului.

Radiaţia solară constituie sursa principală de
căldură pentru suprafaţa terestră şi atmosferă.
Învelişul gazos absoarbe doar o parte relativ
redusă din radiaţia solară directă.
În schimb, el absoarbe intens radiaţia cu lungimi
mari de undă emisă de suprafaţa terestră, care
devine astfel sursa calorică principală pentru
atmosferă.
 Energia solară transformată în căldură de suprafaţa terestră activă
este transmisă aerului atmosferic prin:
radiaţie terestră, conductibilitate calorică moleculară; turbulenţă,
convecţie, advecţie.
• Radiaţie terestră – radiaţie emisă de Pămînt către spaţiul
cosmic, în spectrul infraroşu (unde calorice).
• Convecţie – mişcări verticale lente ale aerului, provo­cate
de încălzirea neomogenă a acestuia în straturile
inferioare.
• Turbulenţă – sistem de mişcare haotică a aerului sub
formă de turbioane (vîrtejuri) şi curenţi.
• Conductibilitate termică moleculară – capacitate a
corpurilor (inclusiv a Pămîntului) de a transmite căldura
prin mişcare moleculară.
• Advecție - transferul de căldură în atmosferă se realizează
şi prin deplasarea aerului pe orizontală.
Realizați următoarele sarcini:
 Sarcina nr 1
• Calculaţi: Albedo pentru sol
dacă:
Q 3,63 j/cm2/min.
=

R = 0,79 j/ cm2/min.
 Sarcina nr 2
Răspundeţi la întrebări:
– De ce în zilele cu insolaţie puternică este mai bine
să îmbrăcăm haine de culori deschise?
– Cum are loc transmiterea căldurii de la suprafaţa
terestră în atmosferă?
– Care este caracterul repartiţiei pe Glob:
• a radiaţiei solare totale?
• a bilanţului radiativ anual?
• a temperaturilor medii anuale?
Mulțumesc pentru atenție!!!