Sunteți pe pagina 1din 16

SISTEME DE FRÂNARE CU

ACȚIONARE
ELECTROMECANICĂ
COORDONATOR: STUDENȚI:
CONF. UNIV.DR.ING. ADRIAN SACHELARIE IONIȚĂ V. ANA-MARIA
DULCEANU M. VLAD-FLORIN
GENERALITĂȚI ALE SISTEMULUI DE
FRÂNARE
• Punerea în valoare a performanţelor de viteză şi de acceleraţie ale autovehiculului
în condiții de siguranţă depind într-o măsură hotărâtoare de capacitatea de frânare a
acestuia. Cu cât sistemul de frânare este mai eficient, cu atât vitezele medii de
deplasare cresc iar indicii de expoatare ai autovehiculului au valori mai ridicate.
• Principiul frânarii autovehiculelor implică conversia energiei cinetice în energie
termică. Când se acţionează pedala de frână, se ordonă o forţă de oprire de câteva
ori mai puternică decat forţa care pune autovehiculul în mişcare şi disipă energia
cinetică sub formă de căldură.
COMPONENTELE UNUI SISTEM DE FRÂNARE
CONVENȚIONAL
ROLUL ȘI CALITĂȚILE SISTEMULUI DE
FRÂNARE
• Sistemul de frânare are rolul:
• - de a reduce viteza automobilului până la o valoare dorită sau chiar până la oprirea lui.
• - de a imobiliza automobilul în staţionare,pe un drum orizontal sau în pantă.
• - de a menţine constantă viteza automobilului în cazul coborârii unor pante lungi.
• Calităţiile sistemului de frânare – eficacitatea, stabilitatea, fidelitatea, confort.
• Eficacitatea sistemului de frânare asigură punerea în valoare a performanţelor de viteză ale
automobilului, deoarece de el depinde siguranţa circulaţiei la viteze mari.
• Stabilitatea care constituie calitatea automobilului de menţinere a traiectoriei în procesul frânării,
depinde de tipul frânelor, natura şi starea căii de rulare.
• Fidelitatea este calitatea frânelor de a obţine deceleraţii identice la toate roţile, pentru un efort de
acţionare determinat.
• Confortul este calitatea care contribuie la creşterea securităţii circulaţiei rutiere (progresivitatea frânării,
eforturi reduse la pedală, absenţa zgomotelor şi vibraţiilor).
CLASIFICAREA SISTEMELOR DE FRÂNARE
• Sistemele de frânare, după rolul pe care-l au, se clasifică în:
• sistemul principal de frânare, care se utilizează la reducerea vitezei de
deplasare sau la oprirea automobilului. Datorită acţionării, de obicei prin
apăsarea unei pedale cu piciorul, se mai numeşte şi frâna de picior.
• sistemul staţionar de frânare sau frâna de staţionare care are rolul de a
menţine automobilul imobilizat pe o pantă, în absenţa conducătorului, un
timp nelimitat, sau suplineşte sistemul principal în cazul defectării acestuia.
• sistemul suplimentar de frânare sau dispozitivul de încetinire care are rolul
de a menţine constantă viteza automobilului, la coborârea unor pante
utilizarea îndelungată a frânelor.
SISTEMUL DE FRÂNARE CU ACȚIONARE
ELECTROMECANICĂ
• Sistemele de frânare asistate electric (sisteme electromecanice de frânare)
reprezintă dispozitive moderne ce fac parte din obiectivele de modernizare şi
perfecţionare tehnologică a sistemului de frânare destinate autovehiculelor
viitoare.
• Astfel, sistemul clasic de etrier acţionat prin cilindru receptor hidraulic care,
la majoritatea sistemelor actuale de frânare asigura presarea plăcutelor
(garniturilor de frână) sau a saboţilor asupra discului de frână este înlocuit în
sistemele electromecanice de frânare cu motoare electrice, pentru fiecare disc
de frână în parte.
AVANTAJE ALE UTILIZĂRII SISTEMULUI DE
FRÂNARE CU ACȚIONARE
ELECTROMECANICĂ
• Avantajele aduse constau în înlocuirea dispozitivelor mecanice şi hidraulice
precum cilindru principal de frâna, a limitatorilor hidraulici sau a pompei
centrale tip TANDEM prin dispozitive electrice de acţionare, senzori,
dispozitive electronice de comandă, toate având un randament mult superior
dispozitivelor mecanice şi/sau hidraulice. Sunt reduse sau eliminate complet
atât frecările reziduale dintre garniturile şi discul de frână fapt ce
îmbunătăţeşte consumul de combustibil. Prin eliminarea lichidului de frână
se reduc impactul şi poluarea mediului ambiant, dar şi cheltuielile pe care
completarea sau schimbul periodic al lichidului de frână le implica.
PRINCIPIUL DE FUNCȚIONARE AL SISTEMULUI DE
FRÂNARE CU ACȚIONARE ELECTROMECANICĂ

• Un sistem de frânare electromecanic se compune din discul şi garniturile de


frână care sunt însă antrenate şi apăsate pe cele două suprafeţe ale discului ca
urmare a cuplului produs de către un motor electric, respectiv a unui
dispozitiv de amplificare a cuplului şi reducere a turaţiei. In principiu, numai
garnitura interioară este presată pe disc, forţa de apăsare a garniturii externe
fiind de fapt dată de forţa de reacţiune aplicată de carcasa dispozitivului
etrier cu care este solidară, carcasă considerată fixă în raport cu
subansamblul disc-placuţă interioară de frână.
SISTEMUL DE CONTROL AL SISTEMULUI DE
FRÂNARE CU ACȚIONARE
ELECTROMECANICĂ
• Simulatorul pedalei de frână include în afară de pedală sau un dispozitiv asemănător şi un sistem
de trei senzori, dintre care doi măsoară cursa pedalei, iar unul forţa de apăsare. Ei pot fi de tip
rezistiv, cu marcă de tensiune sau de tip transformator diferenţial. Semnalul poate fi de tip analog
dar se preferă includerea unui dispozitiv electronic care include trei convertoare analog digitale
livrând la ieşire fie semnal digital fie semnal serial (comunicaţie CAN, LIN sau multiplexare).
• Fiecare din aceste semnale de ieşire este mutat la calculatorul central (de cele mai multe ori
integrat în senzorul de pedală) şi preluat de acesta pe câte un canal separat. Datorită redundanţei,
fiecare semnal de la unul din senzori în formatul de ieşire, amintit anterior, ajunge simultan la
două dintre cele trei calculatoare de control CEI, CE2 şi CE3.
SISTEMUL DE FRÂNARE
ELECTROMECANICĂ EWB
( ELECTRONIC WEDGE BRAKE)
• Deși la prima vedere este foarte dificil de observat diferențele dintre sistemul Simens EWB și o frâna
tradițională pe disc, acestea sunt foarte clare.În primul rand, întreg sistemul se bazează pe mecanica
unei pene din lemn,(pana este de fapt o bucată de lemn sub formă piramidală care așezată sub o usă
o împiedică pe aceasta sa se lovească de perete, și mai știm ca dacă împingem ușa cu o forță
ridicată, eficiența acestei pene va crește prin faptul că ușa rămâne înțepenită) - exact acest principiu
se aplică cu succes în cazul noului sistem Simens.
• La construcția EWB s-a plecat de la o frână tradițională pe disc din cadrul căreia a fost înlăturată
toata partea hidraulică. În schimbul pistoanelor și al conductelor de ulei apar doua plăci- 6 zimțate pe
partea laterală, cu zimți față în față.Între zimți apar mici cilindri- 5.
• În partea exterioară a uneia dintre plăci este instalată o plăcuță clasică de frână-2, care va acționa
asupra discului în mod tradițional.În momentul în care șoferul acționează frâna, plăcuța se lipește de
disc cu ajutorul a două motoare electrice-3 și 4 care exercită presiune asupra cilindrilor-5 amplasați
între plăci.
CONCLUZIE
• În concluzie, putem spune că această tehnologie reprezintă un pas important
în industria constructorilor de autovehicule, deoarece eficientizeaza în mod
clar funcționarea sistemului de frânare și implicit a autovehiculelor, dar
trebuie luați în considerare toți factorii,atât de natură economică cât și
tehnică, pentru a fi siguri că acest sistem este rentabil atât pentru producător
cât și pentru consumator.
BIBILIOGRAFIE
• 1.Gruber, Gabriel Cristian,”Managementul sistemului de fabricare a componentelor
de franare pentru autoturisme”, Politehnica, 2016;
• 2.Bodor Lucian Anton, „Cercetari privind evolutia vitezelor autovehiculelor aflate
in coliziune” Universitatea Tehnica, 2013;
• 3. http://www.transport-business.ro/frana-electronica-o-inovatie-care-promite-mult/
• 4.
https://newpartsauto.wordpress.com/2012/12/14/sistemul-de-franare-electromecani
c-brake-by-wire/
• 5.http://www.autonews.com/article/20061030/SUB/61026034/suppliers:-hybrids-
will-boost-new-brake-system
• 

S-ar putea să vă placă și