Zen

“A fi sau a nu fi?
Nici una, nici alta.”
Emil Cioran
Nan-in, un maestru din epoca Meiji (1868-
1912), a fost vizitat de un profesor
universitar, care dorea să cunoască ce
înseamnă filozofia Zen.

Nan-in îl servi cu ceai. A umplut ceaşca

oaspetelui, dar a continuat să toarne.

Profesorul îl privi mirat şi-i spuse:

- Ceaşca s-a umplut, nu mai încape nimic !
- Tu, ca şi această ceaşcă, eşti plin de
părerile tale, de prejudecăţi. Cum să-ţi
explic ce înseamnă Zen, dacă nu are unde să
intre ? Goleşte-ţi întâi ceaşca ...
“Carne zen, oase buddhiste”
• “Carne zen, oase zen” este titlul unei culegeri
de povestioare zen. Titlul ales de noi face
referire la acest lucru şi descrie relaţia zenului
cu buddhismul - zenul e o ramură a
buddhismului Mahayana.

• Natura sa este însă singulară prin faptul că nu

este în mod riguros un sistem religios, filosofic
sau o formă de psihologie.

• Cel mai bine poate fi descris prin sintagma

“arta de a trăi”. Scopul lui, după cum
menţionează Shunryu Suzuki într-o serie de
prelegeri reunite sub numele de “Mintea zen,
mintea începătorului” este acela de a manifesta
natura fiecăruia, natura specific umană.
• În cele ce urmează vom ilustra perceptele
fundamentale ale buddhismului, reflectate în
practica zen.
• Forma de expunere este aforistică, iar
exemplele citate sunt sumare, inadecvate
pentru o prelegere obiectiv-academică.
Apelăm la această modalitate pentru a
surprinde spiritul buddhismului cât mai fidel.
• Dacă am folosit pe alocuri pronume şi verbe
la persoana întâi plural, aceasta nu reflectă
neaparat viziunea autorilor, care nu doresc să
facă pe această cale o invitaţie la o astfel de
practică; utilizarea acestora se referă doar la
un stil oratoric.
 I. Adevărul suferinţei
• Buddha a descoperit că viaţa se rezumă la suferinţă, de aici plecând soluţia pe care o
găseşte. Acesta este primul dintre cele patru adevăruri nobile.
• Dacă cercetăm vieţile noastre, constatăm că viaţa e plină de suferinţă – aceasta poate fi
mentală sau fizică.
• Suferinţa fizică poare îmbrăca multiple forme. Fiecare dintre noi trebuie să fi remarcat
la un moment dat suferinţa rudelor noaste în vârstă. Mulţi suferă de dureri ale
articulaţiilor şi le e dificil să se deplaseze. Pe măsură ce înaintează în vârstă, bătrânii
găsesc viaţa greu de trăit pentru că nu mai văd, aud sau nu mai pot mânca normal.
Durerea bolilor, care loveşte în tineri şi bătrâni deopotrivă, şi durerea morţii aduc multă
tristeţe şi suferinţă. Chiar şi momentul naşterii aduce durere atât mamei cât şi pruncului.
• Adevărul e că suferinţa pricinuită de naştere, boală, durere şi moarte e inevitabilă.
Câţiva oameni fericiţi se pot bucura de vieţi relativ lipsite de griji, dar în cele din urmă
şi ei vor trece prin suferinţă. Cel mai tragic e că suferinţa trebuie s-o îndurăm singuri.
• Suferinţa mentală o întâlnim când ne simţim trişti, singuri sau deprimaţi datorită
pierderii cuiva drag. Ne simţim stingheriţi sau penibili când ne aflăm în compania cuiva
care ne displace. Suferim şi dacă nu ne putem satisface nevoile şi dorinţele nelimitate.
• Deşi Buddha a spus că în viaţa există suferinţă, nu a negat existenţa fericirii. Din contră,
a vorbit despre diverse forme ale ei – prietenia, viaţa de familie, etc. Dar fericirea,
indiferent de formele pe care le îmbracă este trecătoare, iar odată ce pierdem fericirea,
facem loc suferinţei. De exemplu, ne poate fi dragă o persoană şi să ne bucure compania
ei. Dar dacă suntem la distanţă de acea persoană, fericirea noastră se transformă în
suferinţă. Suferim datorită faptului că ţinem la lucruri trecătoare. De multe ori suntem
inconştienţi de suferinţele inevitabile ale vieţii pentru că suntem distraşi de plăceri
efemere.
 Subhuti era un discipol al lui
Buddha. Era în stare să înţeleagă
potenţialitatea vidului, faptul că
nimic nu există decât în funcţie de
subiectivitate şi obiectivitate.
Într-o zi Subhuti, într-o stare de
vid sublim, stătea sub un copac.
Florile acestuia au început să cadă
peste el.
- Te lăudăm pentru vorbele tale despre vid,
i-au şoptit zeii.
- Dar n-am vorbit despre vid, a spus
Subhuti.
- N-ai vorbit despre vid, n-am auzit nimic
despre vid, au răspuns zeii. Acesta e
adevăratul vid.
Iar florile au căzut peste Subhuti
asemenea unei ploi.
 II. Cauzele suferinţei
• Buddha a descoperit că viaţa se rezumă la suferinţă. Înainte de a da o soluţionare acestei probleme, a
trebuit să stabilească motivul pentru suferinţă. Ca un bun doctor, întâi a analizat simpotomele, iar apoi a
prescris un tratament. Buddha fixează cauzele suferinţei ca fiind dorinţa şi ignoranţa. Acesta este al doilea
adevăr nobil, al cauzelor suferinţelor.
• Dorinţa se referă la dorinţa adânc înrădăcinată, ce apare la toate fiinţele şi le deretmină să se orienteze spre
plăcerea simţurilor şi spre viaţă în genere. Spre exeplu, oamenii caută mereu să se bucure de mâncare,
distracţie şi o companie plăcură. Cu toate acestea, niciuna nu le poate oferi o plăcere absolută şi de durată.
După ce masa a fost consumată, muzica plăcută ascultată, iar compania agrabilă s-a risipit, nu mai suntem
mulţumiţi. Am vrea să ne bucurăm de aceste lucruri iar şi iar şi pentru cât mai mult timp.
• Cei ce-şi doresc să aibă cât mai multe posesiuni nu vor fi nici ei satisfăcuţi vreodată. Asemeni copiilor într-
un magazin de jucării, toţi îşi doresc lucrurile ce le văd în jurul lor. Dar, asemeni acelor copii, în curând se
satură de ce au şi îşi doresc altceva. Se întâmplă câteodată să uite să mai doarmă sau mănânce până nu
obţin ce-şi doresc. Dar odată ce reuşesc, fericirea lor e din nou de scurtă durată. Mulţi îşi vor face griji
pentru siguranţa şi condiţiile de bună-păstrare ale noului lor bun, şi astfel nu se vor mai bucura de el. Dacă
obiectul se sparge sau este aruncat, vor suferi cu atât mai mult că l-au pierdut.
• Când obţinem ceva ce ne-am dorit, ne dorim din ce în ce mai mult din lucrul acela, iar astfel apare lăcomia.
Datorită dorinţei şi lăcomiei, oamenii se vor deda la înşelătorie, la minciuni şi furturi. Dorinţele pe care nu
le controlăm duc la dependenţe, spre exemplu fumatul, băutul, mâncatul excesiv, toate ducând la suferinţă
şi la daune fizice.
• Dacă cineva ne împiedică să accedem la ceea ce ne dorim, putem să fim mânioşi pe acea persoană.
Dorinţa, chiar dacă e împiedicată să se manifeste, poate duce la certuri, cuvinte grele, încăierări, conflicte,
chiar omoruri. Tot acest lanţ constă în suferinţă.
• Dorinţa e ca un arbore gigant cu multe ramificaţii. Sunt ramuri de lăcomie, mânie şi sânge-rău. Rodul
copacului e suferinţa, dar cum de există un asemenea copac? Unde creşte el? Răspunsul e că acest copac al
dorinţelor îşi are rădăcinile în ignoranţă. De aici creşte el
• Ignoranţa e lipsa capacităţii de a vedea natura reală a lucrilor, de a vedea lucrurile în sinea lor. Sunt multe
lucrui în lume în legătură cu care oamenii sunt ignoranţi datorită percepţiei lor limitate.
• Atunci când dobândim înţelepciune prin studiu, gândire corectă şi meditaţie, suntem capabili să întrevedem
Adevărul. Vedem lucrurile cum sunt în sinea lor. Înţelegem suferinţa şi perisabilitatea vieţii, Legea Cauzei
şi Efectului şi Cele Patru Adevăruri Nobile. Surmontând dorinţele şi ignoranţa, obţinem fericirea şi
Iluminarea, la fel ca Buddha acum 2500 de ani.
• - Maestrul nostru obişnuia să tragă un pui de
somn în fiecare după-masă, povestea un discipol
al lui Sozen Shaku. Noi l-am întrebat de obiceiul
lui, iar el ne-a răspuns că se duce în ţara viselor
să se întâlnească cu înţelepţi ai vechimii, cum
făcea şi Confucius. Se zice ca în somn,
Confucius visa cu înţelepţi antici şi le zicea
învăţăceilor săi despre ei. Într-o zi era foarte
cald, aşa că unii dintre noi s-au pus să doarmă.
Maestrul nostru ne-a certat. I-am explicat că ne-
am dus în ţara viselor să ne întâlnim cu înţelepţii
antici, precum Confucius. Maestrul ne-a întrebat
ce mesaj transmiteau înţelepţii. Unul dintre noi a
răspuns că ne-am dus în ţara viselor, unde i-am
întâlnit pe înţelepţi şi i-am întrebat dacă maestrul
nostru venea acolo în fiecare după-masă, dar ei
au spus că nu văzuseră picior de maestru pe-
acolo.
III. Adevărul sfârşitului suferinţei
• Buddha şi-a încununat căutarea Adevărului prin atingerea stării de Nirvana la vârsta de 35 de
ani. Timp de şase ani, Bodhisattva căutase să găsească o soluţie problemei suferinţei, încercând
principalele metode propuse de religiile vremii, dar le-a găsit insuficiente. În cele din urmă, a
venit cu o soluţie proprie.
• Ajungând la Adevăr printr-o cale proprie, Buddha l-a dezvăluit tuturor celor dornici de
cunoaştere. Există o povestioară cu o broască ţestoasă şi un peşte - broasca obişnuia să trăiască
atât în apă, cât şi pe pământ. Într-o zi, întorcându-se de pe uscat, i-a povestit despre experienţa
sa peştelui, explicându-i că aici fiinţele nu înotau, ci mergeau. Peştele nu a putut accepta ideea
de uscat, pentru că era ceva dincolo de experienţa sa. În acelaşi mod, mulţi oameni poate nu pot
întrezări sfârşitul suferinţei, dar nu înseamnă că acesta nu e posibil.
• Un pacient trebuie să aibă încredere într-un doctor cu experienţă – altfel, nu va lua
medicamentul pe care i l-a recomandat şi astfel nu se va vindeca. La fel, oamenii trebuie să aibă
încredere în învăţătura lui Buddha, care a arătat că sfârşitul suferinţei e posibil.
• Sfârşitul suferinţei e scopul învăţăturii lui Buddha. Poate fi atins de oricine aici şi acum. Spre
exemplu, atunci când suntem dominaţi de mânie şi furie, rezultatul e nefericirea. Pentru a o
înlătura, trebuie să ne scăpăm de dorinţe şi ignoranţă. Acesta este cel de-al treilea adevăr nobil.
• Buddha a predicat că dacă punem capăt suferinţei, ei îi urmează fericirea absolută. Fiecare pas
făcut spre a pune capăt suferinţei e însoţit de o bucurie din ce în ce mai mare. Cei ce urmează
învăţtămintele lui Buddha pot trăi fericiţi şi lipsiţi de lăcomie printre cei copleşiţi de dorinţe.
• Punând în practică învăţătura lui Buddha, se poate obţine iluminarea supremă. Iluminarea e
caracterizată de numeroase caracteristici, printre care sapienţa perfectă şi o mare compasiune.
Prin aceste calităţi, Buddha e în stare să ajute numeroase fiinţe să suprime suferinţa.
• Suprimarea suferinţei e descrisă ca o fericire absolută şi iluminare. Totuşi, prin aceste
calificative nu descriem natura Nirvanei. Nirvana nu poate fi descrisa verbal cu exactitate.
Nirvana trebuie descoperită de fiecare.
 • Sozan, un maestru Zen chinez a fost întrebat odată de un
învăţăcel care e cel mai preţios lucru din lume.
• Maestru a răspuns:
• - Capul unei pisici moarte.
• - De ce e acesta cel mai valoros lucru din lume? a întrebat
învăţăcelul.
• Sozan a răspuns:
• - Pentru că nimeni nu-i poate stabili un preţ.
IV. Calea către suprimarea suferinţei
• În tinereţe, prinţul Siddhartha s-a bucurat de viaţa plină
de plăceri oferită de tatăl său la palat. Ulterior,
renunţând la viaţa abundentă şi devenind ascet, a
experimentat prin privaţiuni fizice şi sufleteşti. În cele
din urmă, nu cu mult înainte să dobândească iluminarea,
a realizat că amândoua extremele sunt nerodnice. A
descoperit că drumul către fericire şi iluminare e să
trăieşti o viaţă ce evită aceste extreme.
• A descris această viaţa ca fiind Calea de Mijloc. Aceste
trei moduri de viaţă pot fi închipuite ca trei coarde
întinse de tensiuni diferite ale unei lăute. Coarda slăbită,
care se aseamana cu viaţa plină de abundenţă, produce
un sunet nesatisfăcător. Coarda mult prea întinsă, care e
asemenea vieţii de ascet produce şi ea un sunet
nesatisfăcător, şi în plus poate ceda în orice moment.
Doar coarda din mijloc, care nu e nici prea laxa, nici
prea tensionată, produce un sunet plăcut şi armonios.
 Koan
• Secta Soto practică zazen-ul, sau meditaţia statică, respingând total scrierile sacre, încercând să
replice performanţa lui Sakyamuni, care a atins iluminarea într-o meditaţie fără gânduri conştiente
într-o asemenea poziţie şezândă.
• Secta Rinzai apelează şi la ghicitorile koan, care depăşesc puterea de logică sau sunt pur şi simplu
nonlogice. Rolul lor este de a îndruma mintea într-un salt nonintelectual în vid şi experimentarea
realităţii în sine.
• Probabil aţi observat intercalate în prezentarea noastră astfel de koan-uri. Ele nu sunt naraţiuni ce
ascund simboluri şi nu trebuie interpretate pentru a revela o învăţătură. Iniţial, produc un efect de
stupoare şi sunt incomode unui intelect lucid. Calea de a le înţelege e pur iraţională şi ţine de
domeniul experienţei.
 Despre Mokugen se ştie că nu a zâmbit până în ultima sa zi pe pământ.
Când a sosit această zi, le-a zis
celor credincioşi: - Aţi studiat sub îndrumarea mea mai mult de zece ani.
Arataţi-mi interpretarea pe
care o daţi zen-ului. Acela dintre voi care se exprimă cel mai clar îmi va
fi urmaş, primindu-mi roba şi
bolul.

Toţi au privit faţa severă a lui Mokugen, dar n-a răspuns niciunul.

Encho, un discipol ce îşi urma maestrul de mult timp, s-a apropiat de pat.
A împins cana cu medicamente câţiva
centimetri. Acesta a fost răspunsul său la cerinţa maestrului.

Faţa maestrului a devenit şi mai severă.

- Asta e tot ce înţelegi? l-a întrebat el.

Encho a tras cana înapoi.

Pe faţa lui Mokugen a irupt un zâmbet frumos.

- Netrebnicule, i-a spus lui Encho. Ai lucrat sub mine zece ani şi încă nu
mi-ai văzut tot corpul. Ia roba şi
bolul. Sunt ale tale.
Perceptele fundamentale ale Zenului
 O ghicitoare zen – Trandafirul este şi nu
este
• O cunoscută ghicitoare zen ilustrează cum percepţia, conceptele, forma
şi goliciunea se întrepătrund. Lecţia vizeată un trandafir – un trandafir
care nu este un trandafir, deci este un trandafir.

• Trandafirul nu este conceptul de trandafir, nu este un trandafir

conceptual. Nu este un trandafir perceput. Nu există în mod
independent, nici nu trăieşte de unul singur. Un trandafir e derivat din
alte elemente – pamânt, apă şi lumină solară.

• Când Buddha vede un trandafir, recunoaşte întâi de toate natura

interdependentă a acestuia; el este pământul din care a crescut, apa pe
care o absoarbe, lumina din care înfloreşte. Este incapabil să existe
independent de aceste elemente. Este culminarea condiţiilor necesare
existenţei sale. Originea sa este dependentă de toate aceste elemente –
originare dependentă.

• Buddha vede însă natura reală a trandafirului, uitându-se în adâncul lui,

descoperind că nu e o formă independentă, singulară, ci un agregat de
elemente ce contribuie la fiinţarea şi apariţia sa – natura reală.
Doi călugări se certau în legătură
cu un steag. Unul
spuse:
- Steagul se mişcă.
Celălalt spuse:
- Vântul se mişcă.
Al şaselea patriarh trecu pe lângă
ei atunci. Le-a spus:
- Nici steagul, nici vântul nu se
mişcă. Mintea se mişcă.
 Formă şi goliciune
• Acest principiu al formei şi vidului e fundamental pentru zen. Conform acestui principiu, forma e
vid, iar vidul e formă.
• Adepţii zen consideră că forma e un agregat de elemente. Fiinţează datorită existenţei sau lipsei
unor elemente. Fiinţarea formei depinde aşadar de elemente exterioare. Deci, forma e golită de
existenţă independentă. E golită de calităţi intrinseci. Forma e aşadar numită goliciune.
• Forma se naşte din goliciune; forma e creată de vid. Ea nu are o identitate concretă. Existenţa ei nu
e izolată. Datorită lipsei ei de identitate şi existenţei izolate, natura formei e vidă. Aşadar, vidul e
formă.
• E important să nu confundă, vidul cu non-existenţa. Principiul vidului exprimă goliciunea
existenţei independente; subliniază originarea dependentă şi evidenţiază interdependenţa oricărui
lucru.
 • Doi oameni se rătăciseră în
deşert. Sunt pe cale să moară de
foame şi sete. În cele din urmă,
ajung lângă un zid înalt. De
cealaltă parte, se aude sunetul
prăvălirii unei cascade şi al
cântecului păsărilor. Deasupra,
se ţin crengile unor arbori
luxurianţi. Fructele lor par
delicioase. Unul dintre călători
reuşeşte să urce zidul şi dispare
dincolo de acesta. Celălalt, în
schimb, se întoarce în deşert să-i
ajute pe alţi rătăciţi să găsească
drumul la oază.
 A vedea natura reală a lucrurilor
• Zenul nu pune la îndoială existenţa
lucrurilor. Accentul se pune pe modul de
existenţă al lor. Natura reală a unui lucru se
descoperă uitându-ne în adâncul lui şi
descoperind absenţa existenţei lui
intrinseci.

• Un trandafir obişnuit există. Trandafirul lui

Buddha există de asemenea, dar într-un
înţeles mai profund. Buddha îi vede natura
reală – aceea de a nu fi un trandafir, ci un
agregat de elemente.

• Manifestarea unui lucru, a formei şi

trandafirul sunt miracolul conlucrării unor
elemente şi a colaborării unor fenomene.
Natura reală a oricărui lucru e lipsită de
calităţi intrinseci.
Extrase din “Mintea zen, mintea
începătorului”
Zazen
• A adopta această postură în sine
înseamnă a avea starea psihică
corespunzătoate. Nu e nevoie să obţinem
o stare mentală specială.
• Când stăm în poziţia lotus, piciorul stâng
e aşezat pe coapsa dreaptă, iar piciorul
drept pe coapsa stângă. Când ne
încrucişăm astfel picioarele, deşi avem
un picior drept şi un picior stâng, ele au
devenit unul şi acelaşi.
• Poziţia exprimă unitatea dulalităţii: nici
unul, nici doi. Mintea şi corpul nostru nu
sunt nici unul, nici doi. (...) Fiecare este
atât dependentă, cât şi independentă.
 Când practicăm zazen-ul nu există
decât mişcările respiratorii, dar
suntem conştienţi de ele. Nu trebuie
să fim absenţi spiritual. (...) Tu şi eu
suntem amândoi uşi care se
balansează. (...) Când practicăm
zazen-ul nu există ideea de timp sau
spaţiu. (...) Ce facem cu adevărat e să
stăm şi să fim conştienţi de mişcările
universale. Acum uşa se va deschide
într-o direcţie, iar în următorul
moment, în cealaltă. Clipă de clipă
repetăm această activitate.
Ucide-l pe Buddha
• Un maestru zen ţi-ar spune “Ucide-l pe Buddha!”.
Ucide-l pe Buddha dacă Buddha există în altă parte.
Ucide-l pe Buddha pentru că tu trebuie să revii la
propria stare de Buddha.
• Tot ce vedem se schimbă, îşi pierde
echilibrul. Motivul pentru care toate
lucrurile ne apar frumoase e datorită
echilibrului, dar fundamental, totul este în
armonie perfectă. Astfel fiinţează toate
lucrurile în tărâmul lui Buddha. Deci dacă
ne uitam la un lucru fără a-i sesiza
fundamentul de Buddha, ne apare drept
suferinţă. Dar dacă înţelegi fundamentul
existenţei, realizezi că suferinţa e însăşi
viaţa noastră şi aşa ne-o continuă, prin
suferinţă. Deci în practica Zen punem
uneori accentul pe deyechilibru sau
dezordine în viaţă.
Nimic deosebit

• Dacă continui cu această practică simplă în fiecare zi,

vei obţine o putere minunată. Înainte să ajungi la ea,
ţi se arată ca ceva minunat, dar odată atinsă, nu e
nimic deosebit.
• E un mister pentru oamenii care n-au experimentat
iluminarea. Dar dacă o ating, nu e nimic. Dar totuşi
nu e chiar nimic. Înţelegi?
• Pentru o mamă cu copii, să aibă copii nu e nimic
deosebit. Acesta este zazenul.
Poemul lui Dogen

Iluminarea e ca luna reflectată în

apă.
Luna nu se udă, nici apa nu se
frânge.
Deşi lumina ei e largă şi măreaţă,
Luna se reflectă până şi în balta de
o palmă.
Luna şi toate tăriile
Se răsfrâng într-o picătură de rouă
doin iarbă.
Zen transcede religia
• Zen-ul a manifestat influenţe extensive asupra
culturii japoneze – a dat naştere artei caligrafiei,
picturii în tuş sumi-e, e o parte integrantă a
spiritualităţii cuprinse în Bushi-do, codul
samurailor, dictează reguli în aranjarea şi
amenajarea gradinilor japoneze, se constituie
într-o aplecare spre asimetrie şi vid în ikebana,
arta aranjamentelor florale. O influenţă majoră
constă în ceea ce Okakura Kakuzo sintetizează
drept “ceism” – o filosofie, un spirit tipic japonez
care porneşte de la ritualul ceaiului (puternic
impregnat de spiritul zen). În ceea ce priveşte
grădinile japoneze, tipic zen sunt grădinile uscate
– numite astfel prin opoziţie cu grădinile
abundând de arbori, care constau în pietricele
greblate în jurul unor blocuri de piatră dispuse
pentru a crea sentimentul de vid.
 Concluzie
• Nu se poate răspunde la întrebarea “Ce e zenul?” din simplul motiv că experienţele pe care le
comportă acesta sunt dincolo de experienţa banală şi inexprimabile.
• Se pune accent pe vid, înţeles în mod pozitiv. Pentru a lămuri acest concept, vom parafraza din Tao de
Ching (de Lao Ţu) – apreciem fiinţa, dar lucrăm cu nefiinţa: folosim case pentru adăpost, dar ceea ce
e valoros e interiorul, golul casei.

• Zenul scoate în evidenţă impermanenţa, transienţa lumii. Totul e devenire. Un obicei al călugărilor
zen e cel de a privi norii cum se desfăşoară pe bolta cerească. Aceeaşi tendinţă impulsionează pictura
în tuş – e vorba de dialogul plinului cu vidul, destrămarea uneia în cealaltă şi fluiditatea devenirii în
trasarea cu pensula.
• Mintea zen e una golită de orice gând. Aceasta e satori – iluminarea. Satori se atinge prin repetiţie –
un maestru zen când merge, se concentrează doar la mers, când îşi bea ceaiul observă senzaţia curgerii
lichidului prin esofag. Viaţa de zi cu zi, trăită ca atare e deci o cale spre iluminare.

• Textele sacre sunt împrumutate din buddhism (ex. Sutra diamantului), dar nu sunt la fel de importante
pentru toate sectele. Se pune accent pe experienţa individuală şi pe învăţarea de la un maestru.
Practica se constituie în meditaţie în poziţia zazen. Koan-urile pot precipita iluminarea cuiva.
Adeseori, acestea sunt spirituale, conţinând ironii fine, neservind un scop religios intrinsec.
• La fel ca în taoism, este condamnată gândirea dualistă, adică nu trebuie să gândim în opoziţii de tipul
bine-rău, frumos-urât, etc. Consecinţa finală e că nu există bine şi rău, totul e o manifestare a lui
Buddha.
• E importantă trăirea prezentului – trecutul e irecuperabil, iar viitorul plin de incertitudini şi posibilităţi
alternative, dar de neatins, dar prezentul curge permanent. Prezentul trebuie însă trăit conştient, cu
acuitate – după cum se spune într-un poem : “Fulgerul orbeşte/ Scântei se cern/ Într-o clipire/ Ai ratat
să vezi.”
Nu departe de starea de Buddha

În timpul unei vizite la Gasan, un student l-a întrebat:

- Aţi citit vreodată Biblia creştinilor?
- Nu, citeşte-mi-o., a răspuns Gasan.
Studentul a deschis cartea şi i-a citit din Matei: “Iar de îmbrăcăminte de ce vă
îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.Şi vă
spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre
aceştia… Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.”
Gasan spuse:
- Oricine a spus aceste lucruri, cred că e un iluminat.
Studentul a continuat să citească: “Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla; bateţi
şi vi se va deschide. Căci oricine cere ia, cel care caută află şi celui care bate i se va
deschide.”
Gasan observă:
- E excepţional. Oricine a spus aceste lucuri nu e departe de starea de Buddha.