• Radiaţiile X au fost descoperite în anul

1895 de către fizicianul german Wilhelm

Conrad Röntgen în mod întâmplător, în
timp ce experimenta cu razele catodice
(fascicul de electroni) provenite de la un
tub de sticlă vidat cu 2 electrozi.

• Ele sunt radiaţii electromagnetice

ionizante, invizibile, cu lungimi de undă
cuprinse între 0,1 şi 100 Å (ångström).

• Datorită lungimii de undă mici, aceste

radiaţii sunt foarte penetrante, putând
trece prin diferite materiale cum ar fi
corpul uman, lemnul, piese metalice (nu
foarte groase) etc.

• Radiaţiile sunt absorbite de către corpuri

în funcţie de densitatea lor: cu cât
densitatea este mai mare, radiaţiile sunt
absorbite mai mult. Pe acest principiu se
bazează radiodiagnosticul.
Prima radiografie a unei
fiinte umane , realizata de
Rontgen in 1895,
reprezanetand mana sotiei
sale, purtant un inel.
ART-X
• Primul tub care a produs raze X a fost conceput de fizicianul William
Crookes. Cu un tub de sticla partial vidat, continand doi electrozi prin
care trece curent electric. Ca rezultat al ionizarii, ionii pozitivi lovesc
catodul si provoaca iesirea electronilor din catod. Acesti electroni, sub
forma unui fascicul de raze catodice, bombardeaza peretii de sticla ai
tubului si rezulta razele X. Acest tub produce numai raze X moi, cu
energie scazuta.Un tub catodic imbunatatit, prin introducerea unui
catod curbat pentru focalizarea fasciculului de electroni pe o tinta din
metal greu, numita anod, produce raze X mai dure, cu lungimi de unda
mai scurte si energie mai mare. Razele X produse, depind de presiunea
gazului din tub.
• Urmatoarea imbunatatire a fost realizata de William David Coolidge
in 1913 prin inventarea tubului de raze X cu catod incalzit. Tubul
este vacuumat iar catodul emite electroni prin incalzire cu un
curent electric auxiliar. Cauza emiterii electronilor nu este
bombardarea cu ioni, ca in cazurile precedente. Accelerarea
procesului de emitere a electronilor se face prin aplicarea unui
current electric de inalta tensiune, prin tub. Cu cat creste voltajul,
scade lungimea de unda a radiatiei.
• Fizicianul american Arthur Holly Compton (1892 – 1962),
laureat al Premiului Nobel, prin studiile sale a descoperit asa
numitul effect Compton in anul 1922. Teoria sa demonstreaza
ca lungimile de unda ale radiatiilor X si gama cresc atunci
cand fotonii care le formeaza se ciocnesc de electroni.
Fenomenul demonstreaza si natura corpusculara a razelor X.
• Razele X sunt produse atunci când electroni
care posedă energie mare lovesc o ţintă
metalică.

• Sursa de raze X constă dintr-un tub care

conţine catodul, la nivelul căruia sunt emişi
electronii, şi un anod, care susţine materialul
ţintă unde sunt produse razele X.

• Doar în jur de un procent din energia utilizată

este emisă sub formă de raze X - restul se
disipă sub formă de căldură la nivelul
anodului.

• În majoritatea sistemelor anodul este rotit

astfel încât electronii lovesc doar o mică
porţiune la un moment dat pentru ca restul
anodului să se poată răci.

• Radiaţia X este emisă din tub pe la nivelul

unei ferestre de ieşire făcută dintr-un material
translucid la acţiunea razelor X.
 Proprietăţile radiaţiilor X
• in vid ele se propagă cu viteza luminii;

• impresionează plăcile fotografice;

• nu sunt deviate de câmpuri electrice şi magnetice;

• produc fluorescenţa unor substanţe (emisie de lumină); Exemple de substanţe fluorescente:

silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina galben-verzuie.

• sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează ochiul omului;

• pătrund cu uşurinţă prin unele substanţe opace pentru lumină, de exemplu prin corpul
omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn, sticlă ş.a., dar sunt absorbite de
metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb). Puterea lor de pătrundere depinde de masa
atomică şi grosimea substanţei prin care trec.

• ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎrul de ioni produşi indica intensitatea radiaţiilor. Pe
această proprietate se bazeazǎ funcţionarea detectoarelor de radiaţii.

• au acţiune fiziologicǎ, distrugând celulele organice, fiind, în general, nocive pentru om. Pe
această proprietate se bazeazǎ folosirea lor în tratamentul tumorilor canceroase, pentru
distrugerea ţesuturilor bolnave.
 Proprietatile radiatiilor X

• Radiatiille X impresioneaza solutia fotografica, ca si lumina.

• Absorbtia radiatiilor depinde de densitatea si de greutatea atomica. Cu

cat greutatea atomica este mai mica, materialul este mai usor patruns
de razele X. Cand corpul uman este expus la radiatiii X, oasele, cu
greutate atomica mai mare decat ţesuturile moi, absorb in mai mare
masura radiatiile si apar umbre mai pronuntate pe film. Radiatiile cu
neutroni se folosesc in anumite tipuri de radioagrafii, cu rezultate total
opuse: partile intunecate de pe film sunt cele mai usoare.
• Radiatiile X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum
ar fi platinocianidul de bariu si sulfura de zinc. Daca filmul
fotografic este inlocuit cu un ecran tratat cu un asemenea
material, structura obiectelor opace poate fi observata
direct. Aceasta tehnica se numeste fluoroscopie.
• Alta caracteristica importanta este puterea de ionizare,
care depinde de lungimea de unda. Capacitatea razelor X
monocromatice de a ioniza, este direct proportionala cu
energia lor. Aceasta proprietate ne ofera o metoda de
masurare a energiei razelor X. Cand razele X trec printr-o
camera de ionizare, se produce un curent electric
proportional cu energia fasciculului incidental. De
asemenea, datorita capacitatii de ionizare, razele X pot fi
vazute intr-un nor. Alte proprietati: difractia, efectul
fotoelectric, efectul Compton si altele.
Aplicatiile radiatiilor X
Principalele utilizari: cercetari stiintifice, industrie,
medicina

• Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in

dezvoltarea mecanicii cuantice.

• Ca mijloc de cercetare, radiatiile X au permis fizicienilor sa

confirme experimental teoria cristalografiei. Folosind metoda
difractiei, substantele cristaline pot fi identificate si structura lor
determinate. Metoda poate fi aplicata si la pulberi, care nu au
structura cristalina, dar o structura moleculara regulata. Prin
aceste mijloace se pot identifica compusi chimici si se poate stabili
marimea particulelor ultramicroscopice. Prin spectroscopie cu raxe
X se pot identifica elementele chimice si izotopii lor. In afara de
aplicatiile din fizica, chimie, mineralogie, metalurgie si biologie,
razele X se utilizeaza si in industrie, pentru testarea nedestructiva
a unor aliaje metalice. Pentru asemenea radiografii se utilizeaza
Cobalt 60 si Caesium 137.
• De asemenea prin radiatii X se testeaza anumite faze de productie si
se elimina defectele. Razele X ultramoi se folosesc in determinarea
autenticitatii unor lucrari de arta sau la restaurarea unor picturi. In
medicina, radiografele sau fluoroscoapele sunt mijloace de
diagnosticare. In radiotarapie se utilizeaza in tratamentul cancerului.
Aparatul computerizat, tomograful axial (scanner CAT sau CT) a fost
inventat in 1972 de inginerul eletronist Godfrey Hounsfield si a fost
pus in aplicare pe scara larga dupa anul 1979.
Formarea imaginii radiologice
• are la baza proprietatea razelor X
• imaginea radiografiata este inversul
imaginii scopice
• marirea imaginii

• deformarea
imaginii
• fenomenul de paralaxa

• sumatia-substractia

• legea incidentelor tangente

 Radioscopia sau fluoroscopia
• Radioscopia este imaginea radiologică
pe ecranul fluorescent primită în urma
traversării a razelor x prin corpul uman.
Este o imagine radiologică pozitivă.
 Radiografia
• Radiografia tehnică radiologică prin care
fascicolul de radiaţie reziduală purtător
al informaţiei privitoare la structură
corpului traversat este obiectivat pe un
mediu sensibil fotografic. Este o
imagine radiologică negativă.
 Radiografia digitală
• Se realizează cu sisteme care generează
imagini digitale ce pot fi prelucrate şi
afişate cu ajutorul unor calculatoare şia
unor monitoare TV de înaltă rezoluţie.
• Imaginea clasică radiologică analogă nuanţele
de gri sunt date de numărul de granule de gri
sunt date de numărul de granule de argint
negru per unitatea de suprafaţă.

• În imaginea digitală unitatea constitutivă a

imaginii este pixelul, o suprafaţă pătrată care
însumează valoric toate densităţile cuprinse în
perimetrul ei. Fiecare pixel are nuanţa de gri
proprie corespunzătoare densităţilor pe care
le reprezintă.
 Radiografii moderne cu culori false:
…. A unor picioare de om 

…si a unui ochi de pisica 

• Avantajele tehnologiilor tradiţionale cu raze X constau
în costurile aferente reduse, cât şi în faptul că
imaginile pot fi produse rapid, fiind utile în special
pentru o evaluare iniţială a pacienţilor.

• Există şi dezavantaje: doza de radiaţie ionizantă la

care este expus pacientul, faptul că se obţine o
imagine 2D a unui obiect tridimensional ori contrastul
deseori deficitar al imaginilor.

• Dezavantajul imaginii bidimensionale dispare în cazul

tomografiei computerizate,
 Tomografia computerizată
•Tomografia computerizată este una
dintre tehnologiile mai noi utilizate în
imagistica medicală.

•Această metodă de investigare

presupune utilizarea unui fascicul îngust
de raze X, cu ajutorul căruia se produce
imaginea unei secţiuni transversale în
regiunea de interes a organismului
pacientului.

•Principiile pe care îşi bazează

funcţionarea sunt, ca şi în cazul
radiografiei tradiţionale, măsurarea
gradului de atenuare a radiaţiei
electromagnetice care străbate corpul
pacientului şi reconstrucţia imaginii
obiectului investigat folosindu-se
diversele proiecţii obţinute ale secţiunilor
transversale ale acestuia.
• Părţile componente ale
computerului tomograf sunt
tunelul, detectoarele de radiaţie
X, masa mobilă pe care este
aşezat pacientul, sursa de raze
X, monitorul, computerul şi
software-ul de reconstrucţie a
imaginii aferent, cât şi aparatura
aferentă stocării imaginilor. Cele
mai moderne tomografe
computerizate permit scanarea
continuă, concomitent cu
deplasarea mesei cu pacientul şi
obţinerea mai rapidă şi la o
calitate foarte bună a imaginilor
cu ajutorul mai multor coroane
de detectori, în cazul
tomografului multidetector,
cunoscut şi sub numele de
tomograf multislice.
• Scopul tomografiei computerizate (cunoscută
şi sub numele de scanare cu computerul
tomograf) este de a produce o imagine a unei
secţiuni transversale a organismului unui
pacient (de la grecescul "tomos", care are
înţelesul de a tăia, tăind). Acest lucru este
realizat prin rotirea unui fascicul subţire, în
evantai, de raze X, de jur împrejurul
pacientului  şi, în continuare, prin măsurarea
intensităţii acestuia de partea cealaltă a
corpului pacientului cu ajutorul unui număr
foarte mare de detectoare.
• Secţiunile transversale reconstituite cu ajutorul computerului tomograf
înfăţişează mai multe detalii atât în ceea ce priveşte oasele craniului, cât şi
ţesuturile creierului, oferind medicului radiolog un instrument de diagnoză
mult mai performant.

• Oasele craniene apar cu nuanţe deschise, iar ţesuturile moi de la nivelul

creierului cu nuanţe de gri.

• Este aşa deoarece oasele atenuează mai puternic fasciculul de raze X

decât ţesuturile din creier şi, aşa cum era cazul şi cu radiografiile planare,
cu cât un ţesut atenuează mai mult intensitatea razelor X, cu atât acesta
va apărea cu o nuanţă mai deschisă pe imaginea finală. Sursa de raze X
se roteşte în jurul pacientului şi intensitatea radiaţiei electromagnetice
este înregistrată de partea cealaltă a corpului pacientului.

• Folosind date dintr-o multitudine de unghiuri, un software de

reconstrucţie a imaginii produce o "hartă" bidimensională a ţesuturilor la
nivelul secţiunii transversale investigate la un anumit moment.
• În scanerele moderne sursa şi detectoarele se rotesc în jurul pacientului cu
viteze mai mari de o revoluţie pe secundă. În cazul aparatelor mai vechi
canapeaua era mutată după o rotaţie, iar următoarea rotaţie se efectua în
direcţie opusă, pentru a evita răsucirea cablurilor (procedeu denumit "stop-start"
în filmul de mai jos).

• Totuşi, odată cu apariţia inelelor colectoare a devenit posibilă menţinerea sursei

şi detectoarelor într-o mişcare continuă de rotaţie, concomitent cu deplasarea
mesei pe care este aşezat pacientul. Asta înseamnă că sursa de raze X descrie o
spirală în jurul pacientului, putându-se astfel colecta un set complet de date,
care să acopere întreg organismul pacientului.

• Procedura este cunoscută sub numele de scanare spirală (elicoidală) şi prezintă

avantajul că datele despre zona toracică ori altă secţiune a organismului pot fi
colectate foarte rapid, cât pacientul îşi ţine respiraţia.

• Mai recent, scanerele multislice, care sunt prevăzute cu mai multe coroane de
detectoare, permit o achiziţie chiar mai rapidă a informaţiilor.
 Bronhografia
tradiţională

Bronhografia virtuală
CT - norma

Bronhografia virtuală
CT - patologie
Colonoscopia virtuală - CT
• Avantajele tomografiei computerizate sunt următoarele: rezoluţie
a imaginii şi contrast excelente, posibilitatea de a alege între
tomografie şi imagini tridimensionale, viteza de desfăşurare a
procedurii relativ mare, comparativ cu rezonanţa magnetică, dar
şi posibilitatea folosirii unei soluţii de contrast. Procedura este
noninvazivă, deci nedureroasă, iar în cazul unor traumatisme
poate salva vieţile pacienţilor datorită preciziei informaţiilor
oferite.

• Dezavantajele se referă la faptul că pacientul este expus unei

doze mai mari de radiaţie ionizantă decât în cazul radiografiilor
clasice, că echipamentele sunt costisitoare, deci nu sunt
disponibile în toate unităţile spitaliceşti, dar şi la faptul că
procedurile sunt mai lente şi mai laborioase decât în cazul
radiografiei tradiţionale. Procedura nu este indicată în cazul
gravidelor, iar calitatea informaţiilor obţinute în cazul anumitor
detalii ale structurilor articulare şi coloanei vertebrale este
inferioară celei disponibile în cazul IRM.
Imagistica prin Rezonanţă Magnetică
metodă imagistică neinvazivă foarte
utilă pentru examinarea organele
interne deoarece măsoară densitatea
protonilor, legătura lor chimică şi nu
proprietăţiile de absorbţie faţă de
radiaţiile ionizante, permiţând astfel
obţinerea unor imagini cu aspecte
diferite;

- prin introducerea într-un câmp magnetic

puternic cu supunerea acestuia la
impulsuri scurte de energie cu
frecvenţă înaltă (radiofrecvenţă),
ţesuturile emit semnale
electromagnetice caracteristice;

- computerul IRM schimbă semnalele

înregistrate în nuanţe de gri. Ţesuturile
cu semnal de intensitate mare tind spre
alb, cele cu semnal mic spre nuanţe
mai închise de cenuşiu, iar cele fără
semnal apar negre;
• Imagistica prin rezonanţă magnetică este una dintre
cele mai noi tehnologii imagistice disponibile în
spitale pentru diagnoză.

• IRM-ul reprezintă o tehnică tomografică (în sensul că

sunt analizate secţiuni ale corpului uman) care are la
bază fenomenul rezonanţei magnetice nucleare.

• Din punct de vedere tehnic vorbim despre o tehnică

destul de complexă, dar a cărei prezentare pe
înţelesul tuturor este posibilă, totuşi, într-o oarecare
măsură.
• Nu sunt folosite raze X, aşa cum este cazul cu radiografia tradiţională ori cu
tomografia computerizată, în acest caz pacientul fiind plasat în interiorul unui
câmp magnetic foarte puternic (în jur de 30000 de ori mai puternic decât
câmpul magnetic al Pământului).

• Nucleele atomilor de hidrogen (protoni) sunt caracterizaţi de o proprietate

specială cunoscută sub numele de spin.

• Această proprietate cantitativ şi calitativ anumite proprietăţi ale protonilor

similare celor ale unor minusculi magneţi bară, care într-un câmp magnetic static
au doar două orientări posibile; fie aliniate, fie opuse câmpului magnetic.

• Sunt mai numeroşi protonii care se aliniază cu câmpul magnetic, deoarece

pentru acest lucru este nevoie de o cantitate mai mică de energie.

• Astfel că, în interiorul corpului pacientului, magnetizarea netă la nivelul

ţesuturilor este caracterizată de o aliniere paralelă cu câmpul magnetic aplicat.
• Principalele diferenţe dintre tomografia computerizată şi RMN
sunt următoarele: IRM-ul poate fi folosit pentru a obţine imagini
prin secţiuni ale organismului orientate în orice direcţie, spre
deosebire de tomografia computerizată, în cazul căreia
secţiunile erau doar transversale.

• Cu IRM-ul se pot produce şi secţiuni sagitale (plan vertical de

simetrie), ori secţiuni orientate în orice plan. Contrastul
imaginilor obţinute cu un scaner IRM poate fi modificat,
obţinându-se aşa-numitele imagini ponderate în funcţie de timpii
de relaxare T1 (timp de relaxare spin-spin) şi T2 (timp de
relaxare spin-reţea) sau în funcţie de densitatea protonilor.

• În cazul tomografiei computerizate contratul este fix, depinzând

de coeficientul de atenuare al ţesuturilor.
IRM - secţiune axială ponderată T2 IRM - secţiune sagitală ponderată T1
la nivelul creierului a capului unui copil
Avantaje IRM:
- absenţa radiaţiilor ionizante şi sensibilitatea mai mare de detecţie a
modificărilor subtile în proprietăţile chimice ale ţesuturilor moi constituie
avantaje ale IRM faţă de CT;

- spre deosebire de alte metode, ca radiografia, artrografia, computer

tomografia (CT) şi scintigrafia, IRM permite vizualizarea directă şi
simultană a tuturor structurilor articulare, cu posibilitatea detectării
unei varietăţi mari de anomalii articulare;

- în examinările articulare, în comparaţie cu CT, IRM permite o

delimitarea mai bună a structurilor moi intra- şi periarticulare datorită
rezoluţiei spaţiale net superioare;

Dezavantajele IRM:
- costul ridicat al echipamentului

- sensibilitatea insuficientă în decelarea calcificării ţesuturilor moi sau a

proliferărilor osoase
 ULTRASONOGRAFIA
• Imagistica cu ajutorul ultrasunetelor
foloseşte unde acustice în loc de radiaţie
ionizantă pentru a obţine imagini ale
interiorului organismului uman.

• Principiul pe care funcţionează tehnica

ultrasonografiei este oarecum
asemănător cu principiul de funcţionare
al unui aparat radar; un puls de
ultrasunete cu frecvenţa de 1–15 MHz
este trimis de la nivelul unui dispozitiv
numit transductor şi este reflectat la
contactul cu marginile ţesutului
investigat sub formă de ecouri.

• Măsurarea timpului care trece până la

reîntoarcerea ultrasunetelor permite
calcularea distanţei până la graniţa de
ţesut la care are loc reflectarea undei
incidente.
• Un parametru important de care depinde procentul de unde reflectate poartă
numele de impedanţă acustică (Z) a ţesutului şi reprezintă produsul dintre viteza
acustică - viteza de propagare a ultrasunetelor prin ţesut (determinată de
elasticitatea ţesutului)  şi densitatea acestuia.

• Uşurinţa cu care se propagă ultrasunetele printr-un ţesut depinde deci de

densitatea şi elasticitatea ţesutului.

• Cu cât diferenţa de impedanţă acustică între două medii este mai mare, cu atât
mai puternică va fi reflectarea.

• Între un gaz (aerul) şi un ţesut moale există o diferenţă de impedanţă acustică

foarte mare.

• De aceea la aplicarea transductorului pe piele este necesară utilizarea unui gel

pentru a elimina aerul care ar opri propagarea ultrasunetelor.

• La fel între oase şi ţesuturi moi diferenţa de impedanţă acustică este mare,
oasele restricţionând utilizarea ultrasunetelor.
• Apariţia ecourilor de retur poate fi reprezentată în două modalităţi
principale. În primul rând, amplitudinea ecoului poate fi afişată ca o
deplasare verticală faţă de axa orizontală a timpului, care capătă
aspectul unui profil similar celui al unui lanţ muntos. Acest mod de
reprezentare poartă numele de mod amplitudine sau, mai simplu, mod
A.

• Cealaltă variantă este de a scoate în evidenţă intensitatea ecoului cu

ajutorul unor puncte de luminozitate variabilă, tehnică numită mod B
(brightness - luminozitate, strălucire). Imagistica 2D foloseşte un
număr mare de linii adiacente de tip B pentru a genera imaginea finală,
o scanare de tip B.

• În cazul unei a treia tehnici - modul M (mişcare) -  este aleasă o

singură linie de scanare de tip B şi poziţia marginilor reflectate este
afişată sub forma unui grafic ca funcţie de timp. O zonă în mişcare de
la limita unui ţesut va apărea pe grafic sub forma unei trase ondulate.
Forma acestei urme oferă indicii foarte importante cu privire la
caracteristici decisive cum ar fi funcţionarea valvelor cardiace.
Tipuri de ecografie
1. Ecografia clasica (abdominala)
2. Ecografia Doppler
3. Ecografia 3D
4. Tipuri mai speciale de ecografie sunt
ecografiile efectuate in interiorul unor
organe cavitare, care comunica cu
exteriorul: ecografia transesofagiana,
transvaginala, transrectala. Ele permit o mai
buna vizualizare a unor organe cere necesita
o investigatie mai amanuntita, de detaliu,
lucru care nu ar fi posibil cu o ecografie
clasica.
 Ecografia Doppler

•
Este un tip mai special de ecografie
care permite atat vizualizarea
anatomica a organelor (ca la ecografia
abdominala), dar aduce informatii si
despre fluxurile de sange prin artere
si vene.

• Este folosit in patologia arteriala si

venoasa si in explorarea cardiaca.

• Se foloseste la diagnosticul
trombozelor, ocluziilor, stenozelor
vasculare (ingustarea vaselor),
anevrismelor (dilatatii ale arterelor) si
in patologia cardica, mai ales in
diagnosticul cardiopatiilor congenitale
si a valvulopatiilor (afectiuni ale
valvelor inimii).
Ecografia abdominala
• Este utila pentru examinarea organelor
din abdomen si pelvis.

• Aproape orice organ abdominal sau

pelvin poate beneficia de o examinare
ecografica constand in observarea
formei, dimensiunilor, structurii,
raporturilor cu organele din jur.

• Pentru vizualizarea organelor pelvine

(uter, ovare) este important ca
examinarea sa se faca cu vezica urinara
plina.

• Acest fapt permite o mai buna

penetrare a ultrasunetelor precum si
ridicarea intestinului subtire si
obtinerea unor imagini mai clare.

• O alta recomandare ar fi sa sa nu se
manace cu aproximativ sase ore inaintea
ecografiei pentru a nu produce dilatarea
intestinului sau gaze in colon, care pot
impiedica vizualizarea corecta a unor
organe.
Ecografia fetala
•
Reprezinta metoda cea mai
sigura pentru urmarirea
evolutiei unei sarcini si pentru
depistarea eventualelor
malformatii la fat.

• Ecografia fetala se poate

realiza din saptamana 5 de
sarcina, iar sexul fatului
poate fi determinat in urma
examenului ecografic in jurul
saptamanii 18 de sarcina.

• Informatii distincte sunt

obtinute in diferite trimestre
pe parcursul sarcinii
• La nivelul transductorului se formează şi sunt receptate ultrasunetele.

• Transductorul are două funcţii: de emiţător de ultrasunete, care sunt pulsatorii -

un puls are durata de 1 μs şi este transmis  de 1000 de ori/s. În timpul rămas -
999/1000 - transductorul acţionează ca receptor.

• Designul transductoarelor este unul complex, dar are la bază efectul

piezoelectric. Atunci când se aplică o diferenţă de potenţial electric la
extremităţile unui material piezoelectric (de pildă cuarţul), acesta îşi modifică
forma.

• Dacă folosim curent alternativ, atunci cristalul piezoelectric va vibra cu frecvenţa

curentului folosit, dând naştere unui sunet.

• Procesul funcţionează şi în sens invers, în sensul că vibraţiile mecanice ale

cristalului piezoelectric, generate de pildă de undele acustice incidente pe
suprafaţa acestuia, induc diferenţe de potenţial. Astfel că acelaşi cristal poate fi
folosit atât la transmisie, cât şi la recepţie.
 NOŢIUNI GENERALE

Radioactivitatea - proprietatea unui nuclid de a emite

spontan particule sau radiaţii electromagnetice gama
sau X.
Radionuclidul - un nuclid care emite spontan
particule sau radiaţii electromagnetice gama sau X,
pentru care timpul de înjumătăţire al transformărilor
spontane este cuprins între 10-8 secunde şi 1013 ani .
Radioprotecţia - ansamblul cunoştinţelor,
metodelor şi măsurilor tehnice, medicale, biologice şi organizatorice sau de altă natură destinate
reducerii efectelor nedorite ale radiaţiilor sub limitele prevăzute de lege sau de alte cerinţe, cât
mai raţional posibil, în condiţiile social economice date (principiile ALARA).
Radiotoxicitatea - proprietatea nuclidului de a provoca distrugeri când este incorporat în
organismul uman, datorită radiaţiilor emise.
Reglementări – regulamente, norme tehnice, metodologice, ghiduri, instrucţiuni, proceduri sau
condiţii tehnico – organizatorice privind autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, obligatorii
în domeniul nuclear sau radiologic emise de autoritatea naţională competentă.
 PUTEREA PENETRANTĂ A RADIAŢIILOR
IONIZANTE

alfa
beta

gama

Folie din hârtie Lemn sau Beton de cca 1 m sau

placă câţiva cm din Al placă din Pb de 15 cm

 RADIAŢIA ALFA
Radiaţia alfa este, particulă cu sarcină pozitivă, nu este altceva,

decât nucleul atomului de Heliu, compus din doi neutroni (fără

sarcină electrică) şi doi protoni (încărcaţi pozitiv).

Când particulele alfa traversează un material solid, ele interacţionează (cedează

energia) cu mulţi atomi pe o distanţă relativ mică, dând naştere la ioni.

Este suficient de o folie de hârtie pentru a reţine majoritatea particulelor alfa.

Radiaţia alfa prezintă pericol major pentru sănătate

la inhalare sau ingerare, deoarece afectează în direct

ţesutul intern, în special plămânii.

Parcursul în aer este de cca 3-4 cm.

 RADIAŢIA BETA
Particula beta nu este altceva, decât un electron sau pozitron liber (în

fizica nucleară pozitronul este numit şi antielectron). Graţie particularităţilor

fizice, particulele beta penetrează orice corp pe o distanţă mai mare decât particula

alfa. Este suficientă o barieră din lemn de grosimea medie, sau plastic pentru a opri

majoritatea particulelor beta.

Radiaţia beta prezintă pericol major pentru sănătatea omului fiind major reţinută la

nivelul Pielii, dar în special la inhalarea sau îngerarea

materialelor beta-emiţătoare.

Prezintă risc mărit şi la iradiere externă.

Parcursul în aer (în dependenţă de energie:

C-14 – 30 cm, P-32 – 7 m) sub 10 m.

 RADIAŢIA GAMA

Radiaţia (raze) gama este undă electromagnetică de energii înalte sau fotoni

emişi din nucleul unui atom. Pot penetra complet corpul uman, fiind oprite doar de un

perete de beton de cca 1 m. sau de o placă de plumb de grosimea de 15 cm.

Radiaţia gama este atenuată de anumite grosimi de: apă, beton, alte materiale dense cum

ar fi uraniul şi plumbul, care sunt folosite frecvent ca protecţie împotriva expunerii la

acest tip de radiaţii. Însoţeşte de regulă dezintegrările , -, +.

 Principiile de bază ale imagisticii cu
radionuclizi
• o substanţă radioactivă (radionuclid), de obicei în
combinaţie cu un compus activ la nivel biologic, este
injectată în corpul pacientului;
• această substanţă ajunge la nivelul unui anumit
organ ori tip de ţesut;
• radiaţia emisă la nivelul organului/ţesutului ţintă este
detectată şi folosită pentru a genera imagini ale
acelui organ ori pentru a-i evalua funcţiunile.
• De cele mai multe ori sunt utilizate substanţe
radioactive care emit raze gama, la energii cuprinse
între 100 şi 300 de keV. Mai mult de 95 de procente
din tehnicile imagistice cu cameră gama folosesc
tehneţiu-99m (Tc-99m).
 Acest radionuclid este util în mod deosebit deoarece:

• produce doar raze gama (se dezintegrează prin prin tranziţie

izomerică) cu o energie de 140 keV;

• perioada de înjumătăţire a Tc-99m este de 6 ore, astfel că

injectarea radionuclidului şi colectarea datelor pot fi făcute într-
un interval rezonabil de timp şi în acelaşi timp fără ca pacientul
să rămână radioactiv pentru o perioadă lungă de timp);

• poate fi combinat fără dificultate cu substanţe active biologic

pentru a forma o largă varietate de produse radiofarmaceutice.

• Tehneţiul Tc-99m este produs prin dezintegrarea beta a

molibdenului-99
Principalele componente ale camerei gama

• cristalul de iodură de
sodiu;
• colimatorul;
• tuburile
fotomultiplicatoare.
 Avantajele scintigrafiei cu cameră gama sunt
următoarele:
• obţinerea de informaţii despre funcţionarea organelor
care, de multe ori, nu pot fi obţinute altfel;
• pot fi analizate foarte multe organe;
• există şi varianta obţinerii de imagini tomografice şi
tridimensionale (cu ajutorul scintigrafiei SPECT).
Dezavantajele sunt următoarele:
• rezoluţia slabă a imaginilor obţinute;
• doza de radiaţii care trebuie injectată pacientului;
• procedura este lentă şi laborioasă;
• generatoarele de substanţe radiofarmaceutice şi
scanerele nu sunt disponibile în toate spitalele.
Radiologia Intervenţională
 Radiologia intervenţională
Radiologia
intervenţională

/ Vasculară
Non-Vasculară
Angiografia

Diagnostic Terapeutică Fluoro ghidată US Ghiidată

PERCUTAN
Cerebral angiogram Angioplastia NEFROSTOMIA
BIOPSIA

PERCUTAN
WADA test thrombolizarea BILIAR DRENAG
DRENAG

FNA
Angiografia
•Definiţie
Examinare cu utilizarea razelor X, opacifiind vasele
cu substanţă de contrast
•Mediul de contrast
①agent cu osmolaritate joasă
②agent cu osmolaritate înaltă
•Angiograme
•arteriograme
•venograme
Catetere
– Straight
– Pigtail
– Sidewinder
– Cobra
Soluţii
• Saline

• Heparin

• Contrast

• Anestezia locală
Tehnica SELDIMGHER
ANGIOPLASTIA •Tehnica
Întroducerea balonului,
cu umflarea lui, lumenul
vasului astfel devenind liber
 Stenturi şi filtruri vasculare

•Indicaţii
Stenoze vasculare
periferice
• IVC filtre
•Embolizarea tumorii cerebrale preoperatorie
 •Cancer hepatic.
Chimioembolizare
•Control peste 3
luni
 •Malformaţie
Arterovenoasă
Biopsia percutană
 Drenarea percutană a abceselor şi colecţiilor
lichidiene
•Tehnica
Drenarea cu cateter special întrodus
percutan în cavitatea abcesului ân organ
vital
•Indicaţie
Abces abdominal
•Obstrucţia ductului biliar
 Drenarea
obstrucţiei
ductului biliar
comun
Imagine digitală vasculară Imaginea 3D
(2D DSA) (3DDSA)
• Angioplastia arterei
coronare
• Angioplastia venei
cave superioare
 Riscul asupra sănătăţii cauzat de radiaţia ionizantă în comparaţie cu alte
riscuri (în zile de viaţă pierdute)

• zile pierdute
din viaţă
• Situaţia de celibatar pentru bărbaţi 3600
• Fumatul a 20 de ţigări per zi 2370
• Situaţia de femee necăsătorită 1600
• Supraponderabilitatea cu 20% 985
• Toate combinaţiile de accidente 435
• Accidente auto 200
• Consum excesiv de alcohol 130
• Accidente la domiciliu 95
• 1000 mrem per an timp de 30 ani 30
• Fondul natural al radiaţiei 8
• Radiodiagnostic medical cu raze X 6
• Consum de cafea 6
 PROTECŢIA ÎMPOTRIVA RADIAŢIILOR
IONIZANTE
Principiile micşorării dozei nedorite de radiaţie
ionizantă: timpul, distanţa, ecranarea.
Prin urmare, măsurile, pe care individul este solicitat să
le ia, trebuie urmate în scopul de:

a minimiza timpul de expunere

a mări distanţa faţă de sursă

a ecrana persoana
faţă de sursa radioactivă
 Doza efectivă medie anuală per capita în
R.Moldova, mSv/an
Din surse naturale: Din surse artificiale:

• Radiaţia cosmică – 0,35 Radiodiagnostic medical – 0,44

• Gama telurică – 0,378 Radioterapie – 0,38

• Prin ingestie – 0,268 Medicina nucleară – 0.007

• Prin inhalare – 1,598 Iradiere profesională – 0,001

• Deversări în mediu – 0.001

• TOTAL – 2,594 TOTAL – 0.829

Se observă, că doza efectivă medie per capita de la sursele medicale deja

depăşeşte doza respectivă de la radiaţia cosmică şi gama telurică . Ponderea
expunerii medicale va creşte în continuare.

Din aceste considerente măsurile de radioprotecţie a pacienţilor şi expuşilor

profesionali din instituţiile medicale trebuie abordate responsabil şi monitorizate
în continuu.
 Expunerea la surse artificiale de radiaţii

Zbor la altitudinea de
• Examinare medicală - 0.44 mSv 8000m
< 0.05 mSv per călătorie

Din emisii a industriei

nuclearenergetice sau altor
industrii
< 0.001 mSv