Definitie:

 Anorexie
 Apetit
 Foame

Fiziopatologie
Clasificare
Tratament
Anorexia este o pierdere a apetitului, a dorinţei
de hrană.
Este vorba de fapt de asocierea unei stări
fiziologice de foame fără dorinţa de hrană.
Foamea este o stare fiziologică ce rezultă dintr-
un deficit în materii nutritive ce se manifestă printr-
o
 serie de senzaţii dezagreabile, în particular
epigastrice (crampe)
o activare a reflexelor de nutriţie
o hiperactivitate motorie
modificări de comportament.
 Foamea este suprimată prin ingestia de
alimente.
Senzaţia de foame există precoce în viaţa
copilului.
Nou-născutul prezintă contracţii de foame curând
după naştere.
Frecvenţa apariţiei contracţiilor de foame este o
particularitate individuală intervalul putând fi:
 de 3 ore la un sugar, de 4 ore la altul
diferă chiar la acelaşi individ în perioade diferite a
zilei.
Saţietatea este definita ca
absenţa dorinţei de hrana si
se însoţeşte de o stare de bine evidentă.

Apetitul
exprimă dorinţa de mânca anumite alimente şi
devine manifest în a doua jumătate a primului an
de viaţă
este un reflex dobândit ( foamea este un reflex
înnăscut )
 Fiziopatologie

 Ingestia de hrană este controlată de centrul saţietăţii şi de

centrul foamei.

Stimularea centrului saţietăţii (situat în hipotalamusul ventro-

median) duce la întreruperea consumului de alimente prin
inhibarea centrului foamei
Stimularea centrului foamei (situat în hipotalamusul lateral) duce
la creşterea ingestiei în urma inhibării centrului saţietăţii.

• Principala funcţie a nucleilor din hipotalamusul ventro-median

este de a stabiliza depozitele adipoase ale organismului, având
un rol important în reglarea de lungă durată a aportului
alimentar.

1/23/18
 Nucleii hipotalamusului lateral potenţează
 reflexele alimentare şi
 funcţiile motorii legate de comportamentul alimentar.

 În
menţinerea homeostaziei nutriţionale intervin şi alţi nuclei
cerebrali:paraventriculari,
dorsomediani,arcuaţi,suprachiasmatici.

 Aportulzilnic de hrană este reglat pe baza unor semnale

interne care influenţează centrii hipotalamici.

1/23/18
• Transmiterea semnalelor interne la nivelul SNC se
realizează prin intermediul neurotransmiţătorilor:

-norepinefrina stimulează aportul alimentar prin

acţiunea pe care o desfăşoară la nivelul receptorilor
2-adrenergici din nucleii paraventriculari şi inhibă
unii stimuli ai centrului saţietăţii
-serotonina stimulează saţietatea, reduce acţiunea
hiperfagică a serotoninei şi scade ingestia de
glucide
-dopamina inhibă ingestia hranei

1/23/18
 neuropeptidul Y stimulează ingestia de alimente, în
special de glucide, cât şi utilizarea lor pentru sinteza de
lipide
-galanina stimulează aportul de hrană
-enterostatinul stimulează saţietatea
-peptidul I glucagon-like are rol în controlul glicemic
-colecistokinina este un peptid integrator al saţietăţii,
care funcţionează atât la nivel intestinal, cât şi în
hipotalamus.

1/23/18
 Leptina
o proteină cu rol de hormon
este un reglator important al aportului alimentar şi al
metabolismului lipidic şi glucidic.

Acţionează prin:
inhibarea apetitului şi a căilor anabolice si prin
stimularea senzaţiei de saţietate şi a căilor catabolice.

 Alături de scăderea aportului alimentar, leptina controlează

cheltuielile energetice direct, printr-un mecanism central
şi/sau prin mecanisme periferice.
În mod normal

foamea îl determină pe copil să mănânce

apetitul influenţează ce mănâncă
iar apariţia saţietăţii cât mănâncă.

1/23/18
Clasificare

I. Anorexia falsă

II. Anorexia adevărată

Anorexia secundară
Anorexia psihogenă
Anorexia nervoasă (mentală, esenţială)
 
I. Anorexia falsă
În anorexiile false copilul are apetitul păstrat, dar o
cauză oarecare îi îngreuiază primirea alimentelor.
Se întâlnesc în situaţii variate:
a) Senzaţia de foame există, dar nu se poate
exterioriza:
noul-născut "leneş" care trebuie trezit pentru a fi
alimentat şi care, după câteva mişcări de deglutiţie,
adoarme din nou. Adesea, această stare este
rezultatul anestezicelor sau analgezicelor pe
care mama le-a primit în timpul naşterii.
imaturitatea (prematuritatea) centrului nervos care
reglează mişcările de supt şi de deglutiţie
hemoragia cerebro-meningee.
b) foamea există, dar suptul este dificil:
mameloane scurte, înfundate
obstrucţie nazală
c) deglutiţie dificilă.
malformaţii locale: buză de iepure uni sau
bilaterală, despicătură palatină
macroglosie
slăbirea musculaturii labio-buco-faringiene la
copiii cu encefalopatii, distrofie avansată,
prematuri sau paralizii gloso-faringiene.
d) foamea există, dar deglutiţia este dureroasă.
Imediat după începutul prânzului, copilul refuză
hrana.
Se întâlneşte în:
stomatite
abcesul retrofaringian
laringospasm
În afara durerii, suptul este îngreuiat şi de
tulburările respiraţiei care însoţesc aceste stări.
 
II. Anorexiile adevărate
1. Anorexia secundară (organică)

Anorexiile secundare unei cauze organice sunt

frecvente deoarece numeroase boli ale copilului
mic sunt insotite obişnuit de anorexie.
Unele din ele se manifestă chiar prin acest semn,
refuzul fiind uniform pentru toate alimentele.
Cel mai adesea, ele sunt de origine digestivă sau
infecţioasă.
a) boli respiratorii:
afecţiuni ale căilor respiratorii superioare
afecţiuni ale căilor respiratorii inferioare (traheo
bronsita, pneumonia, bronhopneumonia)
boli alergice: astmul bronşic
b) boli digestive:
dispepsia
gastrita, ulcer
abdomenul acut (invaginaţia)
apendicita,peritonita
sdr. de malabsorbtie
hepatita acută sau cronică, ciroza
c) boli cardio-vasculare:
malformaţii cardiace cu şunt dreapta-stânga
leziuni cardiace congenitale sau dobândite
decompensate
miocardite, endocardite, pericardite
d) boli şi malformaţii ale aparatului urinar:
infecţia urinară
malformaţii
e) boli infecţioase:
rujeola
tuse convulsivă
tuberculoză
septicemia
f) boli ale sistemului nervos:
meningita, encefalita
anomalii metabolice
boli ereditare degenerative ale encefalului
g) boli de sânge:
anemia carenţială feriprivă
leucemii
reticuloze maligne
h) boli endocrine:
boala Addison
boala Simmonds
mixedem congenital
i) carenţe vitaminice: C, B
j) hipervitaminoze: A,D
k) intoxicaţii cronice:
endogene:
uremie
ciroza hepatică
galactozemie
hipercalcemie idiopatică cronică
exogene:
aport masiv de medicamente
2. Anorexia psihogenă
Este consecinţa ignorării datelor de fiziologie şi de
dezvoltare a copilului şi a relaţiilor nesatisfăcătoare
părinte-copil.
Poate apare în următoarele împrejurări:
o prea mare rigoare în calculul raţiei şi a orarului
prânzurilor
trecerea prea rapidă în cursul diversificării de la
alimente dulci la alimente sărate, de la biberon la
linguriţă fără a permite sugarului să se adapteze noii
situaţii
alimente reci sau prost preparate
înţărcatul brusc
regim alimentar dezechilibrat (alimentaţie
monotonă, unilaterală)
dorinţa unor mame de a da copilului să mănânce
cât mai mult
primirea gustărilor între mese (lapte, dulciuri)
tendinţa copilului de a se sustrage de la
supraprotecţie
mame “nervoase”
“practica” de a mustra copilul în cursul meselor
pentru acte de indisciplină săvârşite în cursul zilei
conflicte între părinţi
subalimentaţia prelungită
 
Se descriu 3 tipuri:
a) Anorexia esenţială precoce

Poate debuta din primele săptămâni sau primele

zile de viaţă.
Uneori, chiar de la ieşirea din maternitate, sugarul
primeşte greu biberonul, apoi refuzul este tot mai
energic, aşa ca la anorexia de inerţie, se asociază
şi o anorexie de opoziţie.
Mai târziu, copilul începe să verse. De altfel, sunt
sugari vioi, inteligenţi. cu o greutate şi o talie uşor
inferioare vârstei, dar cu o rezistentă bună la
infecţii.
b) Anorexia celui de al doilea semestru, numită şi
obişnuită,
este mult mai frecventă
anorexia nu apare de la naştere
primele manifestări apar, în general, la vârsta de 6-8
luni sau mai târziu la 18-24 luni, adesea, după un
episod patologic care n-a fost cauza anorexiei ci mai
degrabă ocazia ei
 este cunoscut faptul că orice boală banală, (de
exemplu o rinofaringită sau o tulburare dispeptică)
reduce, în mod temporar, apetitul
conflictul apare în momentul realimentării,
când copilul încă nu a recăpătat pofta de
mâncare şi mama, temându-se de sănătatea lui,
îl obligă să primească întreaga raţie
copilul capătă o repulsie faţă de mâncare şi
anorexia se fixează

1/23/18
1/23/18
Alteori, anorexia se instalează cu ocazia introducerii
unui aliment nou: piureurile groase, carnea,
legumele sau
conflictul poate apare asupra modului da a mânca:
copilul refuză să mănânce cu lingura sau cu furculiţa,
vrea să mănânce singur cu degetele, îşi bagă mâinile
în mâncare, se murdăreşte.
Alţi copii încep să ţipe şi să se agite de îndată ce sunt
puşi pe scaunul lor cu un şervet în jurul gâtului; este
aşa zisul conflict asupra decorului obişnuit al
prânzului.
Din punct de vedere semiologic, acest refuz al
alimentelor se prezintă ca o anorexie de opoziţie
tipică, de grade diferite.
1/23/18
Anorexiile permanente şi globale sunt
excepţionale deşi, din spusele mamei, care
reflectă mai degrabă frica ei decât realitatea,
rezultă că “nu vrea să mănânce nimic".
Conservarea stării generale, o curbă a greutăţii
neregulată, dar totuşi uşor ascendentă,
mărturisesc că anorexia este intermitentă şi
electivă.
Unii copii mănâncă pe ascuns sau primesc cu
plăcere alimente de la persoane străine.
Examenul obiectiv arată un copil adesea agitat,
hipersensibil, emotiv.
La început, mama este cea care intervine: ea
utilizează succesiv viclenia, seducţia,
constrângerea.
Se amuză copilul, i se spun poveşti, se caută să i
se capteze atenţia prin invenţiile cele mai
neaşteptate, apoi toată familia sfârşeşte prin a se
amesteca.
Se recurge la rugăminţi, promisiuni, ameninţări.
Dacă “vinovat” în primul rând este copilul, care îşi
afirmă precoce "eu-ul", în acest conflict şi mama îşi
are partea ei de vină.
Cel mai adesea, este vorba de o mamă mai în
vârstă, intransigentă, autoritară, anxioasă, care a
avut în trecut unele suferinţe: decesul părinţilor, a
soţului, a unui copil mic.
Copilul anorexic este de obicei copil unic, născut
după 5-10 ani de căsnicie.
În general, nu se întâlnesc copii anorexici în familiile
cu mai mulţi copii, cu mame tinere.
Opus acestei situaţii, întâlnim aşa numita anorexie
prin abandon afectiv, care se observă la sugarii din
creşe şi leagăne de copii: sunt copiii privaţi de
dragostea de mamă.
c) Anorexia de la 2 - 12 ani este mult mai rară

Poate să fie o continuare a formei precedente sau

să se prezinte ca un epifenomen la un copil cu
grave tulburări ale comportamentului sau ale
personalităţii.
Anorexia care debutează la această vârstă are
drept cauza acţiunea nocivă a unor condiţii de
mediu nefavorabile:
conflicte între copil şi şcoală
anxietatea
şocurile emoţionale puternice
solicitările nervoase cărora copilul nu le poate
face faţă

Alături de anorexie aceşti copii pot prezenta:

insomnie, neatenţie şcolară, enurezis,
encomprezis.
 

1/23/18
3. Anorexia nervoasă (esenţială, mentală)
Anorexia nervoasă este cea mai severă tulburare
de alimentaţie, mecanismul foame-apetit fiind
complet supresat.
Se ajunge la pierderi ponderale care depăşesc
80% din greutatea normală, la vârsta
corespunzătoare nu apare menstruaţia sau
încetează curând după începerea sa.
Anorexia nervoasă apare mai ales la
preadolescente sau adolescente, rar se poate
întâlni şi la băieţi.
Circumstanţele de apariţie sunt variate:

activitate fizică foarte intensă

teama de a nu fi prea gras
condiţii de viaţă nefavorabile
conflicte între copil şi şcoală
conflicte familiale
şocuri emoţionale puternice
solicitări nervoase cărora copilul nu le poate face
faţă
1/23/18
1/23/18
Bolnavii pot prezenta: bradicardie, hipoglicemie,
constipaţie, scăderea metabolismului bazal.
Anorexia nervoasă nu este o tulburare izolată, ea
se însoţeşte adesea de perturbări emoţionale
severe chiar stări depresive, tulburări ale
personalităţii, tulburări de reacţie.
Este rar întâlnită la sugar şi copilul mic.
Uneori anorexia nervoasă constituie semnul de
debut al unei nevroze grave şi mai ales al demenţei
precoce.
Pentru a afirma diagnosticul de anorexie nervoasă
este necesar să se elimine toate celelalte cauze
posibile de anorexie.
Tratamentul anorexiei

I. Anorexia falsă

prematurul, nou-născutul cu hemoragie meningo-

cerebrală:
alimentaţie prin gavaj
distrofie avansată:
alimentaţie parenterală, gavaj, realimentare
prudentă progresivă
adenoidita cronică
adenoidectomie
malformaţii labio-buco-faringiene
alimentare cu răbdare a copilului, gavaj până
la vârsta optimă pentru intervenţie chirurgicală

1/23/18
stomatite
badijonaj bucal cu glicerină şi anestezină cu
15 minute înainte de masă, alimentaţie
semilichidă

mameloane scurte sau ombilicate

sânul stors va fi administrat cu linguriţa sau
biberonul, alimentaţie mixtă sau artificială
II. Anorexia adevărată

1. Anorexia organică:

va fi depistată şi tratată cauza
revenirea apetitului este un semn de ameliorare a
bolii

2. Anorexia psihogenă

se va depista şi corecta anomalia dietetică
reglarea alimentaţiei cu prânzuri mici şi concentrate
caloric la intervale mari (3 mese pe zi)
reîntoarcerea la alimentaţia semilichidă sau chiar cu
biberonul şi reluarea cu prudenţă a diversificării
metoda “regimului ascendent” = copilul este pus la
o dietă scurtă de foame urmată de o realimentare
prudentă “la cerere”.
Copilul va fi surprins să vadă că i se refuză mâncarea
în loc să-i fie impusă, face din nou cunoştinţă cu
senzaţia de foame.
Pot fi folosite şi medicamente care stimulează pofta
de mâncare dar trebuie ţinut seama de faptul că
acestea au un rol terapeutic minor (vitamine,
sedative).
3. Anorexia nervoasă
Separarea de anturajul obişnuit si spitalizare
deoarece refuzul de a mânca se asociază cu
refuzul de a bea, ajungându-se la denutriţie
severă şi/sau deshidratare

1/23/18
1/23/18