ȚESUTURILE

Definiție. Clasificare. Țesutul animal și vegetal

 Țesutul reprezintă o grupare de celule interconectate
care au aceeași origine, formă și structură și
îndeplinesc aceeași funcție. Mai multe țesuturi
DEFINIȚIE formează un organ. Mai multe organe formează
sisteme de organe, iar totalitatea sistemelor de organe
formează organismul. Știința care se ocupă cu studiul
țesuturilor se numește HISTOLOGIE. 
CLASIFICAREA ȚESUTURILOR

Există două tipuri de țesuturi: țesut vegetal și țesut animal. Țesutul

vegetal este format din celule care au aceeași formă, origine, structură
și care îndeplinesc aceleași funcții. 
CLASIFICAREA ȚESUTURILOR
VEGETALE
• După gradul de diferențiere al celulelor, se disting:
1. Țesuturi embrionare (numite și meristematice sau formative);
2. Țesuturi definitive. 
• După forma celulelor, țesuturile pot fi:
1. Parenchimatice: formate din celule izodiametrice (celule care au
cele trei dimensiuni egale sau aproape egale);
2. Prozenchimatice: formate din celule heterodiametrice (celule care
au diametrul longitudinal de cel puțin patru ori mai mare decât
celelalte două dimensiuni. 
 Sunt țesuturi tinere. Sunt alcătuite din celule mici, rotunde,
cu perete celular subțire și nucleu voluminos. Nu prezintă
spații intercelulare. Celulele se divid sintetizând intens
substanțe organice. Meristemele sunt și singurele țesuturi în
ȚESUTURILE care se pot observa celulele aflate în diferite faze ale
mitozei. Embrionul este alcătuit numai din țesuturi
EMBRIONARE embrionare, în timp ce planta adultă este formată atât din
țesuturi definitive, cât și din țesuturi embrionare numite
(MERISTEME) meristeme. Embrionul este alcătuit, la început, din
meristeme primordiale din care derivă apoi meristemele
primare ce sunt formate din celule cu un început de
diferențiere. Meristemele din embrion ajută la creșterea
acestuia, iar meristemele primare din planta adultă asigură
creșterea în lungime a organelor plantei. 
 CLASIFICAREA MERISTEMELOR
• După poziția ocupată în organele plantelor:
1. Apicale - în vârful rădăcinii, tulpinii, ramurilor, determinând creșterea acestora;
2. Intercalare - se întâlnesc la plantele graminee deasupra nodurilor și determină creșterea în lungime a
internodurilor;
3. Laterale - sunt dispuse în jurul axului plantei.

• După origine:
1. Primordiale - sunt cele care apar în primele diviziuni ale zigotului (celula-ou) și alcătuiesc
embrionul seminței;
2. Primare – iau naștere din cele primordiale;
3. Secundare – cambiul și felogenul 
Țesuturile definitive conțin celule specializate care nu se mai divid. Ele pot fi:
1. Țesuturi de apărare - formate din unul sau mai multe straturi de celule care acoperă
organele. Acestea sunt unistratificate, suberificare și vii. După origine ele pot fi primare
(epiderma, exoderma, endoderma, caliptra) și secundare (suber, periderma, ritidom). Organele
tinere sunt acoperite cu epidermă, formată, de regulă, dintr-un singur strat de celule. 
2. Țesuturi fundamentale – produc sau depozitează substanțe. Unele țesuturi fundamentale
depozitează apă (țesuturi acvifere – la plante din zonele secetoase) sau aer (țesuturi aerifere –
la plantele acvatice)
3. Țesuturi transportatoare - transportă seva. Vasele lemnoase ale angiospermelor se numesc
trahee. Prin ele circulă seva brută. Celulele cilindrice, dispuse cap la cap, își pierd
citoplasma, rămânând pereții celulari formând tuburi. Vasele liberiene sunt formate din celule
ȚESUTURI
DEFINITIVE
vii. Prin ele circulă seva elaborată. Vasele se grupează formând fascicule fiind însoțite de
celule cu rol de hrănire și de susținere. La plantele cu creșteri anuale apare un meristem
secundar numit cambiu libero-lemnos. El produce țesut liberian spre exterior și lemnos spre
interior, determinând îngroșarea rădăcinii și tulpinii. El funcționează diferit primăvara și
toamna, rezultând de aici, cunoscutele inele anuale de creștere. 
4. Țesuturi mecanice (de susținere) - dau organelor existența necesară pentru a-și susține
greutatea corpului în condițiile acțiunii unor forțe externe. Ele sunt formate din celule cu
pereți îngroșați. Țesutul mecanic de la celulele care au pereți îngroșați neuniform se numește
colenchim, iar cel la care îngroșarea este uniformă - sclerenchin.
5. Țesuturile secretoare – sunt formate din celule care produc și elimină diferite substanțe:
rășina, nectar, latex, mucilagii, etc. 
 Țesuturile de apărare provin din meristemele primare sau din meristemele secundare.

ȚESUTURI Țesutul de apărare este reprezentat de unul sau mai multe straturi de celule ce învelesc
organele plantei. Ei au rolul de a proteja planta de acțiunea unor factori externi
distrugători. Țesuturile de apărare se clasifică în:

DE
APĂRARE
(EPIDERMA, 1. Țesuturi de apărare primară - provin direct din meristeme apicale primare. Sunt
reprezentate de rizodermă (epiderma rădăcinii), epiderma propriu-zisă, endodermă și

RIZODERMA exodermă. Rizoderma are rolul de a proteja rădăcina plantei. Este format dintr-un singur
strat de celule cu pereți subțiri. Are celule modificate în peri absorbanți. Nu prezintă
cuticulă la exterior. Epiderma propriu-zisă învelește organele plantei. Are celule

)
modificate în peri și stomate. Prezintă cuticulă la exterior  (o pătură formată dintr-o
substanță impermeabilă numită cutină ce împiedică trecerea apei). Stomatele sunt celule
reniforme ce au citoplasmă, cloroplaste, nucleu și perete celular. Între 2 stomate se află
o deschizătură numită ostiolă.
EXODERMA
Exoderma se află sub rizodermă. Ea este
formată din una sau mai multe celule cu pereți
îngroșați. Printre cele cu pereți îngroșați se
află și celule cu pereți subțiri numite și celule
de pasaj, cu rolul de a permite trecerea apei
spre vasele conducătoare din cilindrul central.
 ENDODERMA

Endoderma este formată dintr-un

singur strat de celule cu pereți
îngroșați, ea reprezentând ultimul
strat al scoarței. Se află lângă
periciclu (primul țesut din cilindrul
central). Celulele cu pereții îngroșați
alternează cu celulele periciclului și
cu celulele de pasaj aflate exact în
dreptul perilor absorbanți cu rolul de
a permite trecerea apei spre vasele
conducătoare din cilindrul central. 
 ȚESUTUL ANIMAL

Animalele au patru tipuri principale de ţesut, fiecare subîmpărţite în subtipuri: ţesutul epitelial,
muscular, nervos şi conjunctiv. În continuare vom face o scurtă prezentare a acestor ţesuturi.
Amănuntele sunt în special valabile pentru ţesuturile umane, dar acestea nu diferă mult de
restul ţesuturilor animale.
 Ţesutul epitelial intră în compunerea: dermei (stratul superior al
pielii), mucoasei gastrice, mucoasei intestinale, mucoasei nazale
etc. După funcţiile pe care le îndeplineşte, ţesutul epitelial este de
trei tipuri: de acoperire (derma, mucoasa gastrică), secretoare (care
intră în componenţă glandelor) şi senzoriale, care conţine receptorii
unor organe de simţ (mucoasa nazală). Epiteliile de acoperire
învelesc suprafaţa corpului şi căptuşesc cavităţile interioare,
protejându-le. Există şi epitelii de acoperire cu funcţii specifice:
absorbţia substanţelor hrănitoare (mucoasa intestinală). Chiar şi
majoritatea glandelor sunt alcătuite din ţesut conjunctiv. Celulele
ȚESUTUL ţesuturilor epiteliale diferă în funcţie de tipul ţesutului şi de funcţia
acestuia. Unele celule (cele din mucoasa traheală) prezintă cili care
EPITELIAL reţin particulele de praf din aer (traheea este un tub component al
tubului respirator; aceasta transportă aerul către plămâni,
ramificându-se în două bronhii).
Epiteliile (ţesuturile epiteliale) pot fi alcătuite din unul
(unistratificate) sau mai multe straturi de celule (pluristratificate).
Epitelii pluristratificate sunt derma, mucoasa gastrică etc., iar
unistratificate mucoasa intestinală, a uterului, a vezicii biliare etc.
Există şi un al treilea ţip: epiteliile pseudostratificate: mucoasa
traheală, mucoasa bronhiilor etc., acestea fiind formate dintr-un
singur strat de celule, dar care au nuclee situate la înălţimi
diferite, ceea ce dă impresia că ar fi alcătuite din mai multe
 ȚESUTUL MUSCULAR

Principală funcţie a ţesutului muscular (muşchilor) este contracţia musculară, care are rol în locomoţia organismului şi îndeplinirea diverselor
funcţii ale acestuia. Celula ţesutului muscular este fibră musculară, despre care am vorbit într-un articol anterior.

Muşchii sunt de două tipuri fundamentale: striaţi (scheletici) şi netezi (viscerali). Muşchii striaţi sunt ataşaţi pe schelet şi ajută la mişcarea acestuia,
fiind formaţi din fibre striate. Contracţia lor este voluntară, organismul contractându-i în mod conştient. Muşchii netezi (viscerali) sunt muşchii
organelor interne (stomacului de exemplu). Muşchiul stomacului ajută la digestie împingând prin contracţia să hrana în intestinul subţire.
Contracţia acestor muşchi este involuntară, omul necontrolând în mod conştient activitatea organelor interne. Miocardul (muşchiul inimii) este un
tip particular de muşchi, care, deşi muşchi al unui organ intern (viscer), conţine fibre striate. Contracţia lui este tot una involuntară.
 ȚESUTUL MUSCULAR
NETED
Ţesutul muscular neted este întâlnit în musculatura
organelor interne, în pereţii vaselor de sânge şi
în capsula unor organe. Acest ţesut se contractă
involuntar.
Ţesutul muscular neted are celulele fusiforme în care
se observă miofibrile cu aspect omogen, iar în zona
centrală, nucleul.
 ȚESUTUL MUSCULAR STRIAT
Ţesutul muscular striat intră în alcătuirea musculaturii scheletice, a limbii, a treimii superioare a esofagului şi a
unor sfinctere. Acest ţesut se contractă voluntar.
Ţesutul muscular striat are celule cilindrice cu extremităţi rotunjite sau ramificate. În sarcoplasmă reticulul
endoplasmic formează două tipuri de canale, unele dispuse longitudinal şi altele dispuse transversal, cu rol în
contracţia musculară. În sarcoplasma celulelor se mai găsesc numeroşi nuclei periferici, mitocondrii şi miofibrile.
La microscopul optic, miofibrilele se prezintă sub forma unor discuri (benzi) clare sau întunecate, cu dispoziţie
alternă, situate la acelaşi nivel în toate miofibrilele, dând fibrelor aspect striat.
Discurile clare sunt străbătute de o membrană întunecată, membrana Z, care uneşte miofibrilele unei fibre între
ele, iar capetele ei se fixează pe sarcolemă. Discurile întunecate sunt străbătute de o zonă clară, membrana H.
Segmentul din miofibrilă cuprins între două membrane Z poartă numele de sarcomer şi reprezintă unitatea
morfofuncţională a miofibrilei.
La microscopul electronic se observă că fiecare miofibrilă este formată din două tipuri de miofilamente: unele mai
groase, formate din miozină, corespunzătoare discurilor întunecate, altele mai subţiri, formate din actină,
solidarizate de membrana Z şi intercalate între miofilamentele groase. Fiecare filament de miozină este înconjurat
de şase filamente de actină.
Miozina şi actina sunt proteine contractile.
 ȚESUTUL MUSCULAR DE TIP
CARDIAC
Ţesutul muscular striat de tip cardiac formează miocardul sau muşchiul inimii. Acest ţesut se contractă
involuntar.
Ţesutul muscular striat de tip cardiac este alcătuit din celule musculare asemănătoare cu cele ale
ţesutului muscular scheletic, de care se deosebesc prin faptul că au lungimea şi diametrul mai mici,
sunt întotdeauna ramificate şi au un singur nucleu, dispus central.
Fibrele cardiace sunt unite longitudinal şi transversal la nivelul discurilor intercalare, motiv pentru
care funcţionează ca un sinciţiu.
În afara acestui tip de ţesut, în peretele inimii se mai găseşte un ţesut specific, care asigură automatismul
cardiac. El este format din celule musculare slab diferenţiate cu caractere embrionare, ce
conţin multă sarcoplasmă bogată în glicogen şi puţine miofibrile care trec dintr-o celulă în alta.
Ele formează o reţea prin care impulsurile se transmit în toate direcţiile, la fibrele miocardului. Acest
tip de ţesut special poartă numele de ţesut nodal.
 ȚESUTUL NERVOS

Țesutul nervos este alcătuit din neuroni și celule gliale.

 • Neuronul - unitatea de structură a sistemului nervos - este
formată din corpul celular și prelungiri: dendrite și axoni.
NEURONUL Dendritele și axonii constituie căile de conducere în 
nevrax a sensibilității și motilității, precum și nervi
 spinali (micști) și cranieni (senzitivi, motori și micști).
 STRUCTURA NEURONULUI
Formează substanța cenușie a nevraxului
Corpul celular
si este delimitat de neurilemă.
Axonul este protejat de trei teci:
• de mielină (în interior)
• teaca Schwann
• teaca Henle (în exterior)
Axonul conduce influxul nervos eferent
(centrifug).
Este dispusă concentric în jurul tecii de
Este formată din celule gliale.
mielină.
Fibrele postganglionare vegetative și
fibrele sistemului somatic, cu diametru de
sub 1 micron si viteză lentă de
conducere, sunt amielinice și înconjurate
numai de celulele Schwann, care au
elaborat o cantitate mică de mielină,
vizibilă doar la microscopul electronic.
În neuroplasmă se află:
• mitocondrii
• reticulul endoplasmatic
• aparatul Golgi Axonul este o prelungire unică,
• lizozomi obligatorie, delimitată de axolemă. De axoplasma conține mitocondrii, lizozomi,
Axonul
• neurofibrile (cu rol de sustinere si transport) asemenea, poate atinge o prelungire de 1 neurofibrile.
• corpi Nissl (cu rol in sintezele neuronale) metru lungime.
• Nucleul (unic, situat central).
Este formată din substanță fundamentală
Este situată la exterior și are rol trofic și
Teaca Henle amorfă și fibre conjunctive așezate în Teaca Schwann
protectiv.
rețea.
Teaca de mielină. Este secretată de
Depusă sub formă de lamele lipoproteice
Între două celule Schwann se află o  Secretă teaca de mielină și conduce celulele gliale Schwann sau de 
concentrice, albe, în jurul fibrei axonice
strangulație Ranvier. saltatoriu influxul nervos. oligodendrologie; are rol nutritiv, de
(axoni mielinizați).
protecție și izolator.
Între două celule Schwann se află o
Strangulația Ranvier regiune nodală numită strangulație
Ranvier.
 ȚESUTUL CONJUNCTIV

Este cel mai variat şi cel mai întins tip de ţesut, formând oasele, cartilajele, tendoanele, ligamentele şi ţesutul adipos
(grăsimea). Acest tip de ţesut este format din celule, substanţa fundamentală (aflată între spaţiile dintre celule)
şi fibre (străbat substanţa fundamentală). După consistenţa substanţei fundamentale, se clasifică în ţesut conjunctiv
dur, semidur, moale şi fluid.
Ţesutul conjunctiv dur formează oasele şi este de două feluri: compact şi spongios.Ţesutul osos este format din lamele
osoase. În ţesutul osos compact, aceste lamele au dispoziţie concentrică, fiind dispuse în jurul unor canale care
conţin nervi şi vase de sânge. În ţesutul spongios, lamelele se întretaie, lăsând între ele spaţii libere, ceea ce le
conferă aspectul spongios.
Ţesutul conjunctiv semidur formează cartilajele şi este de trei feluri: fibros, elastic şi hialin. Ţesutul fibros este bogat
în fibre, ceea ce îi conferă o rezistenţă deosebită. Ţesutul elastic este bogat în fibre de elastină (o proteină), ceea ce îi
conferă elasticitate. Ţesutul hialin are un aspect translucid, albicios şi elasticitate redusă.
Ţesutul conjunctiv moale are variate funcţii şi de aceea este de mai multe tipuri: ţesutul lax, fibros, elastic, adipos şi
reticulat.
Sângele este o varietate de ţesut conjunctiv fluid. 
https://youtu.be/CjTQy6WJFOs