VIERMII PLAȚI Și METODE DE

DISTRUGERE A ORGANISMELOR
PATOGENE

DUMITRU FLORINA LOREDANA

AMG IB
 INTRODUCERE
 Viermii sunt animale nevertebrate inferioare, mai evoluate decât celenteratele,
lipsite de picioare, care au corpul moale, lunguieț, cu piele lucioasă, ale căror
medii de trai sunt cel subteran și cel acvatic. De asemenea, mulți viermi sunt
paraziți, ale căror gazde sunt plantele și animalele. Viermii cad deseori pradă
păsărilor insectivore, dar și a unor lipitori. Sunt folosiți uneori ca momeală
pentru pești. Nu sunt dăunători, deci nu reprezintă un stres pentru oameni.

 Caractere generale ale viermilor:

 sunt metazoare tridermice, cu simetrie bilaterala, la care apare mezodermul;

 majoritatea se deplaseaza prin tarare;
 sunt forme libere (traiesc de obicei in mediul umed) si forme parazite
 CLASIFICARE
 1.1 Viermi plați (Platyhelminthes)
 1.2 Viermi cilindrici (Nematoda)
 1.3 Viermi inelați (Annelida)
 1.4 Alți viermi paraziți..

Clasificare științifică:

Supradomeniu Biota
Supraregn Eukaryota
Regn Animalia
Subregn Bilateria
Superîncrengătură Spiralia
Încrengătură
Platyhelminthes[1][2]
Gegenbaur, 1859
ÎNCRENGATURA PLATYHELMINTES

 Platelminții sau platelmintele, viermi lați (Platyhelminthes, Plathelminthes)

(din greacă platus = lat + helmins, helminthos = vierme) este o încrengătură de
viermi protostomieni acelomați, de tipul bine cunoscut al viermelui de
gălbează, sau al panglicilor, sau al unor viermi mai puțin cunoscuți, ca
planariile.
 Au simetrie bilaterală, corpul lățit, puternic turtit dorso-ventral, nesegmentat,
lipsiți de aparat respirator și circulator, cu un singur orificiu buco-anal
 Cavitatea corpului este de origine blastoceliană, plină cu parenchim
mezenchimatic, care reprezintă mediul intern al animalului, sediul proceselor
de metabolism. Prin lacune circulă un lichid fără o direcție definită, îndeplinind
rolul sângelui sau al limfei. În general corpul este unitar: foliaceu (seamănă cu
o frunză,), fuziform, sau în formă de panglică, excepție făcând Eucestodele la
care este împărțit în proglote, în care se repetă aparatul genital, care asigură
hiperfecunditatea (legată de viață parazitară).
 TENIA
 Este un vierme plat parazit, care se dezvoltă în corpul a două gazde: omul, gazda
principală în intestinul căruia trăiește și produce ouă, și porcul sau vitele cornute
mari, gazde intermediare în care se dezvoltă larvele
 Corpul ei are o lungime de 4-6 metri, fiind segmentat și având culoarea albă. La
capătul anterior se găsește o umflătură numita scolex pe care se află 4 ventuze și o
coroană dubla de cârlige cu care se prinde de peretii intestinului. Între scolex și
corp se află gâtul. În ultimele segmente se formeaza în jur de 150.000 de ouă care
sunt eliminate în mediul extern cu fecalele. De aici ele împreună cu iarba sau apa
pătrund în stomacul animalelor, unde se dezvoltă în larve. Din stomac larvele trec
în sînge care le transportă în mușchi unde se transformă în cistireci - vezicule de
mărimea bobului de mazăre care conțin capul și un gât scurt al teniei
 Omul se poate infecta cu tenie dacă consumă carne, care n-a fost suficient
prelucrată termic (fiartă sau prăjită), cu cisticerci viabili. Dacă cisticercii ajung în
intestinul omului din ei se dezvoltă viermele matur.
 Tenia, în urma metabolismului propriu, excretă în organismul gazdei substanțe
toxice, care dereglează funcțiile intestinului și provoacă intoxicarea gazdei.
 VIERMELE DE GALBEAZĂ
 Viermele-de-galbează are aspectul unei semințe de dovleac, atingând o lungime 3-4
centimetri și având culoare alb-gălbuie. El parazitează ficatul oilor, provocând boala
numita galbează. Datorită vieții de parazit la el nu sunt prezente aparatul circulator și cel
respirator, având în schimb un aparat gastro-vascular, care ține locul aparatelui digestiv și
circulator. Mai posedă un orificiu buco-anal și cordoane ramificate. Sistemul nervos este
reprezentat de niște aglomerari de ganglioni, fiind de tip ganglionar. Reproducerea este
sexuată, la fel ca cea a teniei.

TENIA
VIERMELE DE
GALBEAZĂ
METODE DE DISTRUGERE A
ORGANISMELOR PATOGENE

 Antisepticele si dezinfectantele sunt substante antimicrobiene cu actiune toxica

nespecifica si neselectiva asupra tuturor microorga­nismelor (bacterii, fungi,
forme vegetative ale acestora si spori).

 Se produc alterari ireversibile ale componentelor celulare, atat ale celulelor

microbiene cat si ale organismului-gazda.

 De aceea, ele se folosesc pentru sterilizarea sau dezinfectarea mediului,

instrumentarului medical, a suprafetelor si mobilierului sau in aplicatii externe
pe tegumente si mucoase.
 Distrugerea fizica si chimica a microorganismelor se poate face prin diferite
procedee, cum ar fi:

 Antisepsia, care consta in aplicarea unui agent antiseptic pe un tesut viu in scopul
prevenirii unei infectii;

 Decontaminarea, ce presupune distrugerea sau reducerea marcata a numarului sau

activitatii unor microorganisme;

 Dezinfecția. care este un procedeu chimic sau fizic prin care se distrug majoritatea
microbilor sau virusurilor, dar nu si sporii, de pe suprafete neinsufletite;

 Sterilizarea, care este un proces ce are drept scop uciderea sau indepartarea tuturor
tipurilor de microorganisme, inclusiv spori si chiar virusuri, cu o foarte redusa
probabilitate de supravietuire;

 Pasteurizarea, care este un proces ce omoara microorganisme nesporulate prin

intermediul apei fierbinti sau a vaporilor, la temperaturi de 00°C.
 Substantele dezinfectante sunt agenti chimici cu putere mare de inhibitie si chiar
omorare a microorganismelor. Datorita toxicitatii mari, se utilizeaza doar in aplicatii
pe suprafete neinsufletite (instrumentar, mobilier, podele etc.).

 Antisepticele sunt niste dezinfectante mai slabe care, datorita toxicitatii relativ mici
asupra celulelor organismului gazda, pot fi aplicate direct pe tegumente, mucoase
sau plagi.

 Sterilizantele omoara atat celulele bacteriene vegetative cat si sporii atunci cand
sunt aplicate pe materialele ce urmeaza a fi decontaminate, pe perioade de timp si la
temperaturi adecvate.

 În ansamblu, toate metodele expuse anterior urmaresc prevenirea infectiilor prin

reducerea numarului de organisme cu potential infectios.
 Aceste metode difera intre ele atat prin modalitatile de realizare sau prin substantele
folosite, cat si prin intensitatea efectului antiinfectios (omorare, indepartare sau
diluare a germenilor). Toate acestea pot fi practic reunite sub termenul generic de
metode de dezinfectie.