TRATAMENTUL LEZIUNILOR

CARIOASE SITUATE PE FEȚELE

PROXIMALE ALE DINȚILOR
FRONTALI CARE NU AU DISTRUS
UNGHIUL INCIZAL
(CLASA A-III-A)
Materiale utilizate pentru restaurare:

I.Rășinile compozite
II. Cimenturi ionomer de sticlă
modificate cu rășină
I. Prepararea cavității pentru
restaurarea cu materiale
compozite
Indicaţii
● leziuni microcavitare în smalţ sau cavitare dentinare la
pacienţi cu risc cariogen scăzut

Contraindicaţii
● pacienţi cu risc cariogen crescut sau extrem
 Instrumentar

- instrumentar şi materiale pentru izolare

- pietre diamantate sferice
- pietre diamantate și freze sferice nr.1/2, ¼, 1 sau 2
pentru turbină și piesa contraunghi
- excavatoare sau linguri Black
- pietre diamantate efilate și flacără
Anterior preparării cavității
- alegerea culorii materialului- la lumină naturală,
dinţii fiind hidratați
-se face o curăţire prealabilă a suprafetei dentare cu
pastă abrazivă şi periuţe pentru periaj profesional
- verificarea contactelor ocluzale cu antagoniştii (localizarea
şi forţa lor influenţează alegerea materialului şi a tehnicii de
restaurare)
- o bună izolare - digă
- aspirator de salivă
1. Deschiderea procesului carios
1.1 Acces direct
● lipsa contactului cu dintele vecin
- treme, diasteme
- leziuni carioase în oglindă
- absenţa dintelui vecin, distrucție coronară extinsă a
dintelui vecin
● procesul carios s-a extins pe fața vestibulară sau orală a
dintelui, întrerupând creasta marginală
În cazul în care ambele creste marginale sunt întrerupte, se alege pentru
deschiderea procesului carios creasta care permite obținerea celui mai bun
acces în vederea instrumentării ulterioare.
În cazul accesului direct deschiderea procesului carios urmărește
îndepărtarea prismelor de smalț demineralizate, modificate de culoare,
nesusținute de dentină de la marginea cavității.

În puține situații clinice se poate utiliza instrumentarul manual

(toporiști și dălți de smalț), cel mai frecvent se utilizează
instrumentar rorativ (freze sau pietre diamantate sferice sau
cilindrice, la viteze convenționale, cu mișcări de retragere activă în
cazul celor sferice sau de lateralitate în cazul celor cilindrice), marimea
frezelor fiind proporțională cu deschiderea procesului carios.
1.2. Acces indirect- este indicat când procesul carios a
produs subminarea fară întreruperea crestei marginale.
Se realizează cel mai frecvent de pe creasta
marginală orală a dintelui pentru a conserva faţa
vestibulară, ceea ce va permite un rezultat estetic optim.
Se va urmări crearea accesului prin întreruperea crestei
proximale de smalţ la nivelul de proiecţie a leziunii
carioase la acest nivel și largirea accesului. Punctul de
intrare va fi în conturul extinderii incizalo-gingivală a
leziunii, cît mai aproape de dintele vecin, dar fără a-l
atinge.
Crearea accesului se va realiza cu pietre diamantate
sferice sau freze de carbură sferice nr. 1/4 , 1/2, 1 sau 2, în
funcţie de marimea procesului carios.
Pentru a obține un acces corect instrumentul rotativ va fi
direcționat perpendicular pe suprafața smalului , dar gâtul
frezei va fi poziționat cât mai aproape de dintele vecin (cît
mai departe la nivelul ambrazurii). Se realizează mișcări de
avansare cu presiune ușoară și acțiune intermitentă.
Poziționarea incorectă a instrumentului pentru acces va
duce la extinderea deschiderii mult către oral, cu plasarea
marginii cavității în zona de stres ocluzal (pentru dinții
maxilari) și cu scăderea rezistenței structurii dentare.
De multe ori după îndepărtarea smalțului se cade direct în
procesul carios (există o senzație de cădere în gol), dar dacă
procesul carios este situat la distanță de creasta marginală
frezele sau pietrele la turațiile înalte vor fi folosite doar până
la joncțiunea smalț-dentină, urmând ca apoi să fie înlocuite
cu freze de aceeași dimensiune la viteze convenționale până
la ajungerea în procesul carios.

Lărgirea accesului se va realiza cu freze sau pietre

diamantate sferice sau cilindrice, cu dimensiunea mai mare
decât cele cu care s-a creat accesul.
Accesul vestibular este indicat atunci când:

- procesul carios se extinde mai mult către creasta

marginală vestibulară, subminând-o

- dinții sunt malpoziționați, făcând abordarea linguală

foarte greu de realizat.

În acestă situație obținerea accesului se face

conservând mai mult țesut dentar sănătos decât în cazul
deschiderii de pe creasta marginală orală.
1.3. Facilitarea accesului

- prin metode de separare ale dinţilor rapide, lente sau

combinate
- este aplicată în cazul leziunilor mici, care nu întrerup
creasta marginală
- oferă spaţiul necesar pentru accesul direct al
instrumentelor la nivelul leziunii
2. Îndepărtarea dentinei infectate
- se recomandă instrumentarul rotativ
-se îndepărtează doar dentina infectată, se păstrează cea
afectată
-se recomandă îndepărtarea completă a dentinei
pigmentate de pe peretele V ce ar putea transpare prin
smalţul restant şi prin materialul de restaurare
-freze sferice la viteze convenționale, cu mărimea
proporțională cu procesul carios
3. Extensia preventivă
- marginile cavității vor fi plasate în țesut dentar sănătos
- Se recomandă evitarea pe cât posibil a extinderii margilor
cavității mult înafara punctului de contact, pe suprafața
vestibulară sau subgingival.

4. Crearea formei de adeziune:

-bizotarea marginilor cavității
-utilizarea sistemelor adezive
Bizotarea marginilor cavităţii - pentru asigurarea unei
suprafeţe de contact mai mari la interfaţa smalţ-
obturaţie, minimalizarea percolării marginale şi
asigurarea unei treceri cromatice graduale dinspre
suprafața restaurării către smalţ.

! Nu este necesară realizarea unei cavităţi retentive.

Pentru cavități care nu se extind pe fața vestibulară se
bizotează doar marginea orală a cavității- se realizează bizou
concav sferic/elipsoidal în unghi de 45⁰, cu o lățime de aproximativ
0.5 mm având ca scop creșterea suprafeței de adeziune a
materialului. Pentru realizarea bizoului se utilizează pietre diamantate
sferice/flacără cu granulație fină.
Pentru cavitățile care se extind si pe fața vestibulară se
bizotează:
-marginea vestibulară- bizou drept lung unduit cu o lățime între 0,5-
1mm (în funcție de pierderea de substanță) și profunzimi diferite (în
funcție de inclinarea frezei). Are aspect pierdut pe suprafața smalțului, în
scop estetic. Bizoul se realizează cu o piatră diamantată efilată cu
granulație fină.
-marginea orală: bizou concav sferic/elipsoidal în unghi de 45⁰, lățime
de aproximativ 0.5mm - cu piatră diamantată sferică/flacără cu
granulație fină
-marginea gingivală, dacă este accesibilă și situată la cel puțin 2mm
de joncțiunea smalț-cement- bizou drept scurt cu piatră diamantată
efilată cu granulație fină.
Bizotarea este contraindicată cînd:

-rămân pereți subțiri de smalț, nesusținuți de dentină

-pragul gingival este plasat la mai puțin de 2 mm de
joncțiunea smalț-cement deoarece:

• smalțul este subțire și riscă să fie îndepărtat complet prin

bizotare
• în zona cervicală alternează zonele de smalț prismatic cu
cele de smalț aprismatic
• orientarea prismelor de smalț în zona cervicală e
defavorabilă obținerii unui relief retentiv necesar adeziunii
Cînd bizotarea este contraindicată, retenţia se realizează prin :
-prepararea unui şanţ de retenție suplimentar la nivelul pragului
gingival, în unghiul de întâlnire dintre peretele gingival și cel axial
-prin accentuarea unghiului incizal (lăcaș incizal) cu freze sferice
1/4, 1/2.

Șanțul va avea o profunzime de 0.25 mm (jumătate din fiametru frezei

¼) și va trebui să nu se submineze rezistența smalțului cervical. În
profunzime direcția de realizare a șantului va fi dictată de bisectoarea
unghiului dintre pereții axial și gingival, iar în lungime direcția lui va fi
paralelă cu joncțiunea smalț-dentină, fără a priva smalțul de suportul
dentinar.
Accentuarea unghiului incizal  se realizează cu ajutorul frezei ¼, cu
o profunzime de 0,25 mm, freza fiind înclinată pe direcția unghiului
axio-incizal, apoi se înclină ușor freza în unghiul axio-vestibular, zona
accentuată dispărând teptat către exterior.
Trebuie acordată atenție să nu se obțină smalț nesusținut de dentină la
acest nivel. Uneori accentuarea unghiului incizal este dificil de realizat
din cauza mărimii piesei contraunghi și a problemelor de înclinare a
frezei datorate anatomiei dintelui și a maxilarului.
În cazul dinților rotați sau malpoziționați în anumite stuații este necesar
să se extindă deschiderea orală a cavității în asa fel încât să existe un
acces suficient pentru a realiza accentuarea unghiului incizal.  
În cazul în care la nivelul foramenului caecum coexistă o
leziune carioasă fisurală, cavitatea se va extinde și pe fața
orală, realizând o cavitate compusă proximo-orală. În
aceasta situație cavitatea orală va servi și pentru retenția
suplimentară a materialului de restaurare.
! Date fiind calităţile adezive ale materialului de
restaurare, atunci când se poate realiza bizotarea
marginilor de smalț, pentru asigurarea adeziunii se va
evita utilizarea mijloacelor suplimentare de
retenție (șanț gingival, lăcaș incizal) care se obțin cu
sacrificiu de ţesut dentinar sănătos.
6. Crearea formei de rezistenţa
-aceste zone nu sunt supuse forţelor ocluzale directe
-se limitează cât ai mult accesul de pe creasta marginală
- din motive fizionomice nu se scurtează pereţii subţiri

7. Finisarea marginilor
-obținerea unor margine netede, lipsite de anfractuozități și
bizotarea marginilor cavității

8. Curățirea finală a cavității

 II. Prepararea cavității în
vederea restaurării cu
cimenturi ionomer de sticlă
modificate cu răşină
Indicaţii

● leziuni cavitare de amplitudine redusă

● pacienţi cu risc cariogen crescut
- au proprietăţi carioprofilactice prin eliberarea de
fluor
● solicitări ocluzale minime
- nu au o rezistenţă mecanică suficientă
Contraindicaţii
● leziuni întinse
● solicitări ocluzale la nivelul viitoarei obturaţii
● carii care nu au întrerupt creasta marginală vestibulară
- la persoane cu exigenţe fizionomice deosebite
- transluciditatea este redusă
- finisare nu conduce la o suprafață perfect
netedă și lucioasă
Prepararea cavităţii
Cimenturile ionomer de stică modificate cu răşini au avantajul că aderă
chimic la ţesuturile dure dentare, adeziunea putând fi ameliorată şi prin
folosirea unor condiționeri dentinari.

Utilizarea acestor materiale nu necesită cavităţi retentive şi nici

prelucrări speciale ale marginilor de smalţ.
Prepararea cavității urmează aceleaşi etape ca şi în cazul celor pentru rășini
compozite, dar marginile nu se bizotează

Restaurarea şi smalţul vin în „contact cap la cap”la nivelul marginilor cavităţii

 Pentru tratamentul acestor leziuni se pot folosi doar
materialele compozite

Proprietăţi materiale
- calităţi estetice optime
- adeziune maximă
- rezistenţă mecanică suficientă
Când distrucţia coronară este foarte importantă compozitele
se asociază cu pivoţii dentinari - soluţie temporară până la
rezolvarea definitivă prin terapie protetică
 ETAPE DE LUCRU

1. Deschiderea procesului carios

- se va face dinspre unghiul incizal distrus de evoluția
procesului carios
-leziunea oferă acces direct
Urmărește îndepărtarea smalțului demineralizat, modificat de
culoare de la marginile cavității.
Se utilizează freze sferice, la viteze convenționale, prin
mișcări de retragere activă.
2. Exereza dentinei infectate
-Se realizează obișnuit cu freze sferice, la viteze
convenționale, mărimea lor fiind proporțională cu procesul
carios sau cu ajutorul instrumentarului manual
-Se îndepărtează toată dentina pigmentată

3. Extensia preventivă ţinând cont de pierderea masivă

de ţesut dentar indusă de leziune, se îndepărtează doar
smalţul cretos şi friabil de la marginile cavității.
 4. Crearea formei de retenţie
- dificil de realizat
- se obține prin bizotarea marginilor de smalț și utilizarea
sistemului adeziv
Se bizotează:
 marginea vestibulară: bizou drept lung unduit în unghi de 60⁰ cu o lațime
între 1-2mm (în funcție de pierderea de substanță) și profunzimi diferite (în funcție
de inclinarea frezei). Are aspect pierdut pe suprafața smalțului, în scop estetic.
- se realizează cu o piatră diamantată efilată cu
granulație fină.

 marginea orală: bizou concav sferic/elipsoidal în unghi de 45⁰, lațime de

aproximativ 0,5-1mm și profunzime de aproximativ 0,5mm având ca scop
creșterea grosimii de material.
- se realizează cu piatră diamantată sferică/flacără cu
granulație fină

 marginea gingivală: bizou drept scurt în unghi de 45⁰ și lațime de 0,25-

0,5mm.
- se realizează cu piatra diamantată efilată cu granulație
fină.
!!! Bizotarea marginii gingivale se face doar dacă aceasta este plasată la cel puțin
2mm distanță de joncțiunea smalț-cement.
În cazul smalţului foarte subţire bizotarea este
contraindicată şi atunci se optează pentru utilizarea
mijloacelor suplimentare de retenție.

La nivelul pragului gingival se poate prepara un şanţ de

retenţie cu o freză sferică 1/4 şi cu o profunzime egală cu
jumătate din diametrul frezei.  
Suplimentarea retenţiei se poate obţine prin extinderea
preparaţiei pe faţa orală a dintelui sub forma unei cavităţi
lobate, cu o zonă îngustă la nivelul unirii cu cavitatea
proximală şi o porţiune mai lată în partea opusă.
Pivoţii dentinari
- se utilizau în distrucţii coronare foarte mari
- tehnică era dificilă şi riscantă
- rezultatul estetic nu era întotdeauna optim
► pivoţii puteau să transpară prin materialul de
restaurare
- se folosea un pivot paralel cu axul lung al dintelui- plasat
la nivelul pragului și un pivot în poziţie perpendiculară pe
axul dintelui, în zona incizală
5. Crearea formei de rezistenţa
- prepararea cât mai conservativă a cavităţii
- menținerea pereților de smalț subțiri

6. Finisarea cavităţii
- margini netede, fără anfractuozități, bizotarea
marginilor de smalţ

7. Curățirea finală a cavității