Sunteți pe pagina 1din 14

Cine a fost Sfântul Nicolae?

Sfântul Nicolae s-a născut în jurul


anului 280 d.Hr. și a murit pe 6
decembrie 343 d.Hr.

A fost cunoscut și ca Nicolae de Mira.

El a fost un sfânt creștin din secolul al


IV-lea din Lichia, cunoscută acum
drept Turcia.

Sursa foto Bjoertvedt (https://commons.wikimedia.org/wiki/User:Bjoertvedt) - acordată sub licență Creative Commons - atribuire
Sfânt ocrotitor
Sfântul Nicolae este ocrotitorul marinarilor, al arcașilor,
comercianților, al hoților ce se căiesc și al copiilor.
Copilărie
Sfântul Nicolae a fost unicul copil al
unor părinți creștini bogați. Încă de la o
vârstă fragedă, Nicolae era foarte
credincios.

Părinții lui au murit din cauza unei


epidemii atunci când el era mic, iar el a
fost crescut de unchiul său, care era
episcop.

Nicolae și-a folosit întreaga moștenire


pentru a-i ajuta pe cei nevoiași, bolnavi
și pe cei suferinzi. Și-a dedicat întreaga
viață servirii lui Dumnezeu.
Minuni
Se spune că Sfântul Nicolae a făcut multe minuni.

O minune a avut loc în timpul pelerinajului său în Egipt. Nu a vrut ca marinarii


să știe cine era, așa că a călătorit incognito.

Aflat pe vas, într-o noapte a visat că va avea loc o


furtună teribilă.

Când s-a trezit, i-a avertizat pe marinari despre visul


său.

Dintr-o dată, cerul s-a întunecat și vântul a început să


vuiască în jurul vasului. Marinarii erau înspăimântați
și l-au implorat pe Nicolae să se roage pentru
siguranța lor.
Minuni
În timp ce se ruga, unul dintre marinari
s-a cățărat pe catarg să strângă mai tare
funiile, pentru a face față vântului.

În timp ce cobora, a alunecat și a căzut


pe punte, găsindu-și sfârșitul.

În timp ce Nicolae se ruga furtuna a


început să se risipească.

Marinarii erau încântați că furtuna se


sfârșise, însă erau foarte triști din cauza
camaradului mort.
Minuni
Nicolae se rugă deasupra marinarului,
iar acesta își reveni miraculos, de parcă
s-ar fi trezit dintr-un somn adânc.
Toți pe mare
Încă o poveste despre miracolele
sale are legătură cu marinari.

În portul Mira era o corabie.


Aceasta îi ducea grâu împăratului.

În acel timp în Mira era o foamete


cumplită.

Nicolae a mers la marinarii de pe


corabie și i-a rugat să ofere orașului
o parte din grâu.

Sursa foto DIRECTMEDIA Publishing (https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Don_Lorenzo_Monaco_007.jpg) - acordată sub licență Creative Commons - atribuire
Toți pe mare
Marinarii au refuzat pentru că ar fi avut probleme dacă greutatea încărcăturii de
grâu ar fi fost mai mică decât cea așteptată de împărat.

Nicolae le-a promis că greutatea nu va diferi


cu nimic chiar dacă vor lăsa suficient grâu
pentru a hrăni tot orașul.

Marinarii au fost de acord.

Când au ajuns în Constantinopol


au rămas uimiți văzând că
greutatea grâului nu se
schimbase.
Cele trei fiice
Nicolae este faimos mai ales pentru
bunătatea pe care le-a arătat-o celor
trei fiice.

A fost odată un om sărac ce avea


trei fiice.

Nu își permitea să-și mărite fetele,


iar acest fapt aducea o mare rușine
asupra familiei.

Omul era foarte îngrijorat pentru


viitorul fiicelor sale.
Cele trei fiice
Sfântul Nicolae auzi de necazul omului, așa că, într-o noapte, sub acoperirea
întunericului, merse la casa omului.

Nu își dorea să-l stânjenească oferindu-i banii, așa că Nicolae a aruncat trei
săculețe plini cu monede de aur pe fereastra deschisă. Nu-și dorea nicio
recompensă sau recunoaștere pentru bunătatea sa.

Omul a fost încântat când a găsit


săculețele în dimineața următoare,
putând acum să-și mărite fetele!

Photo courtesy of DIRECTMEDIA Publishing (https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Gentile_da_Fabriano_063.jpg) - granted under creative commons licence – attribution
Moartea Sfântului Nicolae
Sfântul Nicolae a murit în Mira și a
fost îngropat în catedrala sa, unde o
relicvă unică, numită mană, s-a format
în mormântul său.

Acest lichid, despre care se spune că


are puteri tămăduitoare, a transformat
mormântul său într-un loc de pelerinaj
popular.

Aniversarea morții sale a devenit o zi de sărbătoare,


ziua Sfântului Nicolae.
Moștenirea sa
Astăzi, Sfântul Nicolae este încă
sărbătorit ca un mare dăruitor de daruri
în câteva țări din vestul și centrul
Europei.

În Olanda și Germania copii își pun


ghetele afară în seara dinaintea zilei
Sfântului Nicolae.

În dimineața următoare copii găsesc


ghetuțele pline cu mici daruri de la
Sfântul Nicolae.

S-ar putea să vă placă și