SFANTUL NICOLAE – Biserica SFANTULUI NICOLE

Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) în
cetatea Patara din Asia Mică. Părinţii săi, Teofan şi Nona, au murit în timpul unei molime, pe
când Sfântul era mic de ani, şi, de aceea, a fost crescut de un unchi, care purta tot numele de
Nicolae şi era episcop al acelei cetăţi. Acesta l-a învăţat bunele deprinderi creştine şi dreapta
credinţă, iar la vârsta potrivită l-a rânduit între clericii Bisericii, apoi l-a hirotonit (a se preoti/a se
popi) preot.

Sfântul strălucea prin înfrânare, rugăciune, milostenie, dreptate şi râvnă înţeleaptă pentru cele
sfinte. De aceea, pentru nespusele lui virtuţi a fost ales şi hirotonit episcop al cetăţii Mira, din
Lichia. Fiind om cu frica lui Dumnezeu şi propovăduind cu îndrăzneală dreapta credinţă, a fost
prins de mai-marii păgâni ai cetăţii şi, dându-l la chinuri, l-au închis în temniţă împreună cu alţi
creştini. Dar, de vreme ce Sfântul Constantin cel Mare (306-337), din voia lui Dumnezeu, a ajuns
împărat al romanilor, cei care erau închişi au fost eliberaţi şi, împreună cu ei, a fost eliberat şi
Sfântul Ierarh Nicolae.

Mergând el la Mira, s-a arătat mult-milostiv către cei săraci şi apărător al celor nedreptăţiţi. Când
s-a întrunit cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, a luat parte şi Sfântul Nicolae,
care l-a mustrat pe Arie pentru rătăcirea sa. Apoi, i s-a dat marelui ierarh darul facerii de minuni.
El a eliberat din temniţă trei oameni nevinovaţi, care l-au chemat în ajutor pe Sfântul, cerându-i
ca, precum a izbăvit pe cei din Lichia, aşa să-i izbăvească şi pe ei. De aceea, Sfântul Ierarh
Nicolae, ca unul care era grabnic ajutător, i s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului
Avlavie. Pe acesta din urmă l-a şi mustrat pentru nedreptatea făcută celor trei oameni în faţa
împăratului, iar pe împărat l-a înştiinţat cu de-amănuntul, arătându-i că cei trei erau nevinovaţi,
fiind învinuiţi din invidie. Astfel, Sfântul Nicolae i-a izbăvit de la moarte. Pe lângă aceasta, a
făcut şi alte multe minuni.

Păstorind dumnezeieşte dreptcredinciosul popor, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a mutat către
Domnul, pe la anul 345, neuitând nici după moarte turma sa, ci dând în toate zilele cu îndestulare
binefaceri celor lipsiţi şi izbăvindu-i de tot felul de primejdii şi de nevoi. Moaştele Sfântului
Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârşit multe minuni la Mira Lichiei. Ele
se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse la 9 mai 1087, ca să nu cadă în mâinile
păgânilor. Furtul a avut loc in timpul confuziei si panicii realizate de invazia turcilor selgiucizi.

Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care
izvorăşte un lichid incolor, numit „Mana” sau „Santa Mana”.
Marinarii din Bari au adunat doar jumătate din scheletul lui Nicolae, lăsând toate fragmentele
minore în sarcofagul bisericii. Acestea au fost ulterior luate de marinarii venețieni în timpul
primei cruciade și plasate la Veneția, unde a fost construită o biserică a Sfântului Nicolae,
patronul marinarilor, pe San Nicolò al Lido. Totuși, astăzi poate fi văzut sarcofagul vandalizat al
Sf. Nicolae în Biserica Sf. Nicolae din Myra.

De asemenea cateva oase de la mana stanga se pastreaza si in Muzeul de arheologie din Antalya.

Sfântul Nicolae a fost mai târziu revendicat ca un sfânt patron al multor grupuri diverse, de la
arcași, marinari și copii până la amanet. El este, de asemenea, patronul unor orașe importante
precum Amsterdam și Moscova. În România se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, la
Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin
Brâncoveanu.

Biserica Ortodoxă îl pomeneşti la data de 6 decembrie.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor
acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor şi al călătorilor, al fetelor nemăritate şi al mireselor şi, în
mod special, al copiilor, fiind cunoscut și ca Moș Nicolae.Toate aceste minuni, dar şi marea sa
bunătate stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie,
mai cu seamă că Sfântul şi-a împărţit toată averea moştenită fără să păstreze nimic.

1. Scrierile creștine spun că Nicolae a salvat trei oameni condamnați pe nedrept la

moarte. Aceștia erau închiși într-o închisoare din Constantinopol și urma ca a doua zi să
fie decapitați. Pentru că nu era sigur de sentință, Împăratul Constantin l-a chemat prin
rugăciune oe Sfântul Nicolae „făcătorul de minuni s-a arătat în vis împăratului Constantin
și l-a învățat că nu cei trei condamnați de el erau vinovați și i-a spus că numai din invidie
au fost pârîți cum că ar niște răzvrătiți vrednici de moarte. Și prin această vedenie i-a
eliberat Sfântul de la condamnarea la moarte”
2. Sfantul Nicolae, miscat de o sfanta dorire, a hotarat sa calatoreasca spre a se inchina la
Sfintele Locuri. In timpul calatoriei pe mare, au inceput sa sufle vanturi foarte puternice
si a izbucnit o furtuna cumplita. Calatorii si echipajul isi pierdusera cumpatul si asteptau
sa se inece. Nicolae, insa, ingenuncheat, se ruga cu staruinta catre Domnul si, iata!,
minunea s-a intamplat. Vanturile au incetat si marea indata s-a linistit. Insa un marinar
care era la catarg, a alunecat si a cazut pe punte mort. Toti s-au mahnit ca s-a pierdut
viata unui om. Dar prin rugaciunile puternice ale Sfantului, marinarul a inviat ca si cum
s-ar fi trezit dintr-un somn adanc.
 3. Cea mai cunoscută este minunea cu acel bărbat care avea trei fete şi care fusese, probabil,
bogat, dar care a ajuns într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această
situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul
acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, episcopul locului, arunca, în taină, o
pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre
pierzare. De aici vine si legenda lui Mos Craciun – care vine cu sacul si arunca daruri in
casele oamenilor.

Cunoscut şi iubit încă din timpul vieţii sale, ierarhul din Mira a început să fie cinstit mai ales
începând cu secolul al VI-lea, la peste două sute de ani de moartea sa. Din secolul al X-lea, cultul
sfântului începe să se răspândească repede şi în Apus, iar în perioada cruciadelor, nenumărate
Sfinte Moaşte au fost luate din Răsărit şi duse în Apus.

Biserica Sfantului Nicolae din Myra este Prima biserica ridicata in cinstea Sfantului Nicolae in
orasul Myra a fost intemeiata in secolul al VI-lea. Locul de ridicare al bisericii a fost ales in
functie de mormantul Sfantului Nicolae (deasupra lui) - lucru sustinut de majoritatea
cercetatarilor.

Biserica actuala dateaza in mare parte din secolul al VIII-lea. Aceasta a fost restaurata in anul
1042, sub patronajul imparatului Constantin X, o manastire fiind adaugata acesteia in acelasi
timp, sau la scurt timp dupa aceasta. Manastirea a fost ridicata-adaugata dupa atacurile arabilor
din secolul al XI-lea.

In anul 1863, tarul Alexandru II al Rusiei a cumparat cladirea si a inceput sa o restaureze, insa
lucrarea sa nu a ajuns la un final. In anul 1963, lateralele de est si sud ale bisericii au fost
escavate, iar in 1968 locul inmormantarii Sfantului Nicolae a fost aceperit cu un acoperis.

Peretii acesteia mai pastreaza inca urme din pictura originala. Restaurarea picturii a avut loc intre
anii 2000 - 2005. Biserica din Myra, Demre, pastreaza un model rar de tron bizantin (scaun
episcopal). Podeaua bisericii este realizată din opus sectile, un mozaic de marmură colorată.
Biserica din Myra a fost un punct central al pelerinajelor vremii, al celor din regiune si nu numai,
lucru ce a ramas valabil chiar si dupa furtul moastelor Sfantului Nicolae de catre italieni, in anul
1087.

In anul 1982, atat biserica, cat si imprejurimile acesteia, au fost clasata ca sit arheologic de
gradul I, fiind catalogata, de catre specialisti, ca cea de a treia structura bizantina din Anatolia,
din punct de vedere al importantei acesteia.
ORASUL MYRA – MORMINTELE LICEENE

Chiar daca pentru o vreme Mira a fost unul dintre cele mai importante orase din Licia
(Turcia), in prezent aproape a trecut in uitare.

Myra a fost capitala regatului lician. Data exactă a înființării este necunoscută. Era un centru
important în care se băteau monede. Monedele găsite aici datează din secolul al III-lea. Î.Hr.
Monedele îl înfățișează pe Artemis și pe zei locali.

Se crede că orașul se numea „Maura”. Din etruscă numele este tradus ca „orașul Zeiței-Mamă”.
Numele suna ca „Mura”, mai târziu au început să-i spună Mira.

A doua opțiune este asociată cu cuvântul „smirnă”, care desemnează rășina pentru fabricarea
tămâiei bisericești.

Nu a supraviețuit atât de mult din orașul maiestos Mira, dar chiar și acest lucru este
impresionant. În secolul al XIII-lea, Mira a fost complet acoperită de fluxurile de noroi ale râului
Miros din cauza celor mai puternice cutremure, în urma cărora râul patul s-a întors. În prezent,
orașul antic este complet ascuns sub pământ și doar două monumente ale culturii liciene rămân
din el - o uimitoare necropolă stâncoasă și un mare amfiteatru de epocă romană, situat la poalele
munților.

Principala atracție a orașului Myra sunt mormintele liciene. Sunt un tip foarte special de artă
funerară, sunt și sculptate chiar în stâncă. Este greu de imaginat timpul petrecut la o astfel de
construcție, având în vedere lipsa energiei electrice și a echipamentelor de construcții ale
oamenilor din secolul al IV-lea.

Mormintele din orașul Demre (actuala denumire a orasului myra) din Turcia sunt considerate una
dintre cele mai interesante dintre toate celelalte înmormântări de pe teritoriul Turciei actuale.

Acestea datează din secolul al VI-lea î.Hr. și reprezintă o reproducere aproape exactă a
locuințelor antice din acea epocă. Mormintele liciene sunt formate din una sau mai multe camere
în care cei decedați sunt îngropați pe un podium de piatră, așa cum ar trebui - cu decorațiuni,
îmbrăcăminte și mâncare. Mormintele de stâncă din Mira au o singură intrare, care a fost încuiată
cu o piatră mare. În zilele noastre, aproape toate au fost jefuite și deschise cu găuri deschise.
Ferestrele și ușile din fața mormintelor sunt decorate cu imagini din viața morților.

Licienii au crezut că este necesar să fie îngropati morții cât mai sus posibil în cer, acest lucru îi
va ajuta să ajungă în cer cât mai curând posibil. Din acest motiv, unii au fost îngropați vertical,
se credea că astfel va ajunge la Dumnezeu mai repede. Lângă vârfuri se aflau mormintele unor
oameni nobili și bogați, iar la poalele muntilor se aflau mormintele celor saraci.
Pentru a salva locurile de înmormântare de la jefuiri, în imediata apropiere a mormântului a fost
plasat un bilet cu promisiunea de blesteme împotriva celor care îndrăznesc să tulbure liniștea
morților. Mormintele au fost păzite cu grijă de toate rudele.

Fiecare dintre aceste morminte are o fundație în formă pătrată și mai multe (2-4) coloane de
relief care împodobesc intrarea. Deasupra lor, protejată de plăci mari de piatră, se află partea
principală a mormântului - o mică cameră de înmormântare. Fațada mormântului este decorată
cu sculpturi care imită acoperișul unei case. Astăzi, plăcile de intrare ale mormintelor kaya, care
odinioară au servit drept uși, au fost distruse, multe morminte stâncoase fiind deschise cu găuri,
dar acest fapt nu le diminuează nici măcar frumusețea.

Cele mai vechi înmormântări liciene sunt de obicei împărțite în patru tipuri principale:

 Kaya (Kaua) - morminte sculptate în stânci. (Mormintele din Demre)

 Tapinak (Tapinak) - morminte sub formă de temple.
 Dahit - morminte cu sarcofag.
 „Casele” sunt morminte care seamănă în exterior cu casele liciene.

TEATRUL MYRA

E important sa stim ca exista 2 tipuri de teatre, teatru (forma semicerc) si amfiteatru

(forma rotunda).

Diferenta teatrelor:

- Teatre romane – construite in centrul oraselor

- Teatre grecesti – construite pe versantii dealurilor
- Teatre greco-romane – ca in cazul nostru – construit dupa principiul grec – dar
reconstruit de romani.
Desigur mai sunt si cateva detalii de constructie – de exemplu la romani:

- Scena este de două ori mai lungă decât la greci

- scările duc de la scaunele publicului la scenă, ceea ce nu era la greci.
- Adâncimea orchestrei este mai mică pentru aceeași lățime;
- scena este mai aproape de centru
- la romani jucau si femeile si sclavii
Initial grecii au inceput sa construiasca teatrele pentru al onora pe Zeul Dionisos – in afara
teatrului veti vedea bucati de marmura cu capete (capuri) ele faceau parte din vechiul acoperis –
acolo il puteti vedea pe dionisos – zeul vinului.
Spectacolele dramatice in perioada greceasca erau deschise oricui gratuit; bărbații și femeile,
cetățenii de rand aveau voie să intre în teatru; ulterior, nu se știe când, taxa de intrare pentru un
loc în teatru a fost stabilită la 2 obole, plătite slujitorului teatrului.

Încă din vremea lui Pericle, oamenilor li se dadeau bani din caznaua statului, în această sumă
intrau si bani pentru vizitarea teatrului, iar în secolul al IV-lea î.Hr. La propunerea lui Eubul, s-a
constituit un fond special al spectacolelor, completat din resturile cheltuielilor statului:
inviolabilitatea acestui fond pentru alte scopuri a fost stabilită prin lege, care a rămas în vigoare
până în anul 339 î.Hr. banii din acest fond erau folositi pentru actori, si pentru cheltuieli
neprevazute.

Teatrul greco-roman din Demre (Mira) Turcia a fost construit în secolul al II-lea d.Hr. de un
anume Lysinus Lanfus cu un buget de 10.000 de denari de argint. Diametrul său este de
aproximativ 110 metri și ar putea găzdui până la 10 mii de persoane (după unele surse, până la
15 mii de persoane). În total, în teatrul Mira sunt 35 de rânduri - 29 inferioare și 6 superioare,
separate printr-un diazom (un pasaj semicircular între rândurile teatrului antic).

Acest teatru a fost construit de greci. La mulți ani după unul dintre cutremure, romanii au
restaurat deja teatrul, completand teatrul cu spatii speciale de trecere intre locuri – impartind
scaunele in zone (grecii nu au construit niciodată astfel de platforme).

Initial grecii au folosit granit si marmura pentru constructie – romanii au folosit calcar. Calcarul
este un material poros, care a dus la o deteriorare semnificativă a acusticii. Pentru a readuce
acustica romanii au rotungit partea de sub rindurile de scaune, astfel sunetul se lovea de aceasta
arcada si se intorcea inapoi spre spectatori. Nu exista o separare a locurilor de spectatori „pentru
bogați” și cetățenii de rând, adoptate în amfiteatrele romane. Astfel, acest monument istoric este
mai mult grecesc decât roman în stilul său.

Actorii bărbați (femeile la greci nu aveau permisiunea de ajuca) purtau adesea măști, aceste
măști erau sculptate sub formă de basoreliefuri. Toate mastile aveau gura deschisa - pentru ca
actorul să poată fi auzit. Grecii jucau doar drame si tragedii pe cand in perioada romana au
inceput a fi jucate si comedii.

Teatrul din Mira a găzduit nu numai spectacole de teatru, ci și evenimente de sacrificii, procese
publice și execuții.

Teatrul a fost distrus în mod repetat de cutremure, dar a fost întotdeauna restaurat rapid. În
secolul al XII-lea, a fost parțial îngropată, ca și Mira antică, sub nămolurile râului Miros, care s-
au întors din cauza cutremurelor puternice.
Până la sfârșitul anilor 90 ai secolului XX, era aproape complet ascuns sub sedimentele râului
vechi de secole. Acum amfiteatrul din Mira este în curs de restaurare. Comparativ cu 2008, aici
au avut loc schimbări pozitive - locul fațadei frontale a teatrului a fost eliberat și curățat și există
șansa ca teatrul să fie restaurat cat mai aproape de cel original.

Teatrul Antic al Mirei așteaptă includerea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Insula Kekova
Într-unul dintre cele mai atrăgătoare locuri de pe Coasta de Turcoaz a Turciei se află frumoasa
insulă mediteraneeană Kekova. Are o suprafaţă de numai 4,5 km2, este nelocuită, dar e situată
intr-un golf foarte aproape de continent.

Pe ţărmul nordic sunt ruinele străvechii Apollonia sau Dolihiste, din secolul V î.Hr. Motivul
pentru care aceste ruine modeste atrag atâţia vizitatori este că sunt parţial ascunse sub apă, un
uimitor oraş scufundat în apele limpezi ale golfului.

Oraşul s-a scufundat din cauza mai multor cutremure ce au avut loc de-a lungul secolelor. Azi,
coloane şi arcade de piatră se ridică din apă, iar trepte de piatră coboară spre fundul mării.

Apollonia/Dolihiste a făcut parte din Licia, un regat important din această regiune. Licienii
făceau comerţ cu grecii antici şi, pe măsură ce comerţul se dezvolta, se dezvolta şi pirateria. Din
această cauză, multe porturi din zonă, inclusiv Kekova, au fost fortificate.

Ce sa întâmplat aici, de ce locuitorii orașului, luând doar cele mai necesare lucruri, părăsesc
insula într-o astfel de grabă? Pentru aceasta trebuie să cunoașteți istoria acestor locuri. A fost o
civilizație dezvoltată. În oraș existau case cu două sau chiar trei etaje, băi, cisterne pentru
colectarea apei, canalizare. În vremurile lui Alexandru din Macedonia, locuitorii din Dolihiste au
sprijinit tânărul rege. Arheologii au stabilit că prima dată pe insulă și în oraș au trăit numai
bărbați-militari. Familiile garnizoanelor locuiau pe o insulă vecină.

Dar după campania lui Alexandru cel Mare, Dolihiste a devenit un oraș cu drepturi depline. A
început să construiască case frumoase, decorate cu clădiri de mozaic. Primul cataclism a avut loc
în secolul al doilea e.n. Orașul a suferit considerabil, iar o parte din insulă a căzut sub apă. Dar
viața de aici nu sa oprit. Deși perioada de glorie a trecut. Pe vârful sudic al insulei Kekova puteți
vedea absida conservată a bazilicii romane ceea ce ne demonstreaza ca aici au locuit crestini. Dar
în secolul al 7 orașul a încetat. Un nou cutremur, chiar mai puternic, a distrus complet Dolichiste.
Locuitorii au fugit de teamă și nu s-au întors la casele lor.
Și în secolul al XIII-lea insula a fost cucerită de turci. L-au numit Caravol. Dar nimeni nu au
reconstruit ruinele orașului demolat. Acesta a fost un alt dar pentru arheologi.

După primul război mondial, insula Kekova și orașul scufundat au devenit subiect de controversă
între Turcia și Italia. Conform Convenției din 1932, acest teritoriu a trecut în componenta
Turciei.

Este ciudat, dar arheologii nu au cercetat încă suficient de aceste locuri. Excavările au fost
efectuate, dar într-un fel sporadic. Pentru a proteja aceste artefacte de neprețuit de "arheologii
negri", guvernul turc a interzis inotul și scufundarile. Dar această restricție se referă doar la o
zonă mică. Cu toate acestea, orașul Dolihiste scufundat nu poate fi numit astfel în sensul deplin
al cuvântului. O parte din el, deși nesemnificativă, se ridică deasupra suprafeței apei. Insula după
cutremur este o zonă îngustă de pământ, care se întinde pe șapte kilometri. Cel mai înalt punct
este la 188 de metri deasupra nivelului mării. Dar multe atracții sunt sub apă.

Ce putem vedea acum ?

Marea este aici atât de transparentă încât puteți vedea toate artefactele care stau pe fund.

Puteți vedea termele cu cada de spălat, ruinele caselor și chiar fragmente de amfore, în care
locuitorii păstrau ulei de măsline și vin. Lângă țărm, la o adâncime mică, puteți vedea portul.

...

Ca urmare a cutremurelor, s-au format interesante peșteri subacvatice. Există câteva site-uri
interesante de scufundare. Când Jaque Yves Cousteau și-a filmat un film din faimoasa serie,
ODISSEEA, el, lângă Kekova, a găsit rămășițele unei nave vechi care naviga pe apele Mării
Mediterane încă din secolul al XIV-lea î.Hr. Artefact neprețuit ridicat de jos.

KEKOVA mai este numita de localnici – Atlantida Turceasca.

SIMENA

Pe continent, aproape de Kekova, sunt nişte ruine şi mai frumoase, ale străvechii Simena, din
secolul IV î.Hr. Azi, pe locul acelor ruine se află satul pescăresc Kale. Deasupra unei mici coline
se află un castel medieval, de unde ai o frumoasă privelişte asupra acestor ruine care odinioară au
fost un oraş înfloritor, până în secolul IX, când a fost distrus de un cutremur.
Ruinele fortăreţei, castelul Simena, îţi arată arcadele ascuţite ale perioadei liciene-zidurile indică
faptul că în epoca bizantină au suferit reparaţii. Caută să vezi neobişnuitele morminte liciene
ogivale care se ridică din golful puţin adânc. Chiar în interiorul castelului se găseşte cel mai mic
amfiteatru din Licia, cu numai şapte rânduri, un spaţiu pentru orchestră şi unul în care artiştii se
puteau schimba.

Lângă castel sunt ruinele templului lui Poseidon, de unde ai o privelişte frumoasă asupra întregii
zone, cu marea, cu golfurile, cu insulele şi insuliţele. Mai jos, spre mare, sunt rămăşiţe de case,
morminte şi băi – toate merită explorate. De asemenea vedem si un Teatru antic cu o capacitate
de maxim – 150 de personae, teatrul este considerat cel mai mic din lume si este amplsat chiar in
mijlocul fortaretii.

Simena este o insula de lux departe de ochii lumii, Zvonurile spun că regina Spaniei vine în
fiecare an pe insula Simena pentru a se relaxa, in căutarea frumuseții și a singurătății complete,
insula pitorească este iubita si de vedetele de la Hollywood printre care Demi Moore a fost
zărită de mai multe ori.