Sunteți pe pagina 1din 2

Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut pe vremea împăraților Dioclețian (284-

305) și Maximian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică. Părinții săi au
părăsit însă această viață destul de devreme, iar Sfântul Nicolae a rămas în
grija unui unchi, episcop, care purta același nume ca al său,
potrivit Agerpres.

A primit din copilărie o creștere aleasă, urmând cursurile celor mai vestite
școli ale epocii. Și a urmat din tinerețe reguli de viață deosebită, cu multă
rugăciune, post și priveghere.

Iubind virtutea, viața curată și dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a


fost hirotonit preot, apoi episcop al cetății Mira din ținutul Lichia (astăzi
localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

Sfântul Nicolae a fost întemnițat în timpul persecuțiilor decretate de


împărații romani Dioclețian și Maximilian. În urma Edictul de la Milan din
313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină
creștinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea
Mirei.

Alături de alți Părinți ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de


la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinței creștine
împotriva ereziei ariene.

Despre Sfântul Nicolae se istorisește că, aprinzându-se de dragostea pentru


adevărul lui Dumnezeu, în mijlocul soborului fiind, l-a lovit peste față pe
ereticul Arie. Pentru acest lucrul i s-au ridicat de către ceilalți părinți
participanți la sinod, însemnele arhierești. Evanghelia și omoforul i-au fost
înapoiate însă prin minune, acest lucru fiind adeverit chiar de părinții mai
îmbunătățiți care erau de față.

Tradiția pomenește unele fapte minunate săvârșite de Sfântul Nicolae:


salvarea de la moarte a trei bărbați condamnați fără vină de un slujbaș
imperial, aducerea unor ajutoare neașteptate unor familii aflate pe punctul
de a săvârși nelegiuiri pentru a-și câștiga pâinea și multe altele. Obiceiul
de a face daruri de ziua sa se datorează bunătății cu care era înzestrat
Sfântul Nicolae și obiceiului său de a ajuta pe cei nevoiași.

De s-ar povesti milele lui una câte una și câte îndurări a arătat către cei
săraci, pe câți flămânzi a hrănit, pe câți goi a îmbrăcat și pe câți a
răscumpărat de la datornici, nu ajunge timpul pentru a le face cunoscute.

Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice după mulți ani, timp în care
a strălucit în mijlocul cetății Mirelor, fiind îngropat în biserica episcopală
în ziua a șasea a lunii decembrie.

Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au


săvârșit multe minuni în Mira Lichiei. În prezent, sfintele moaște ale
Sfântului Ierarh Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, în
Catedrala „Sfântul Nicolae”, care este un important centru de pelerinaj,
atât pentru italieni, cât și pentru creștinii ortodocși din estul Europei.

În România se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, la Biserica


Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir
Constantin Brâncoveanu.

Prețiosul și sfântul odor a fost adus aici de către Mihai Viteazul, domn al
Țării Românești și, pentru o scurtă perioadă, conducător de facto al celor
trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara
Românească, Transilvania și Moldova.

S-ar putea să vă placă și