Sunteți pe pagina 1din 2

Iată zece lucruri mai puțin cunoscute din viaţa Sfântului Ierarh

Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei:


1. Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea
Patara din provincia Lichia (Turcia). Numele său provine din
alăturarea termenilor „nicao” (a învinge) şi „laos” (popor).
Astfel, traducem numele Sfântului Nicolae prin sintagma
„învingător/ biruitor al poporului”. Tatăl său se numea Teofan,
iar mama sa, Nona.
2. Conform Sinaxarului, după naștere a supt doar din sânul drept
al maicii sale, miercurea şi vinerea ţinând post şi sugând numai o
dată în zi, pe seară, după rugăciune.
3. Unchiul său era episcop de Patara și, de aceea, Nicolae a stat o
vreme la Mănăstirea Sionului, unde a devenit preot, după ce a
împărţit săracilor averea pe care o moştenise de la părinţi.
4. Una dintre cele mai cunoscute minuni ale sale este cea a
ajutorării unui tată care voia să-și dea fetele spre desfrânare,
pentru bani. I-a aruncat noaptea, pe geam, trei pungi de galbeni,
iar omul a măritat fetele şi le-a dat zestre, mulţumind Domnului
pentru purtarea Lui de grijă.
5. După moartea Arhiepiscopului de Mira Lichiei (astăzi, un mic
sat din Tucia), Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei
eparhii, în urma unei minuni. Tradiţia spune că Dumnezeu s-a
arătat în vis, într-o noapte, episcopului bătrân, și l-a sfătuit să îl
pună în locul său pe primul bărbat care va intra în biserică a
doua zi. La început, Sfântul Nicolae a refuzat această demnitate,
însă Mântuitorul i S-a arătat și lui în vis, dăruindu-i Evanghelia
şi îndemnându-l să o accepte.
6. În jurul anului 305 a fost întemniţat, alături de alți
mărturisitori ai credinței, dar a fost eliberat imediat ce pe tronul
Imperiului Bizantin a urcat Sfântul Împărat Constantin cel Mare
(305-335).
7. A fost unul dintre ierarhii prezenți la Sinodul I Ecumenic,
organizat la Niceea în anul 325 de către Împăratul Constantin cel
Mare, pentru a combate erezia lui Arie. Se spune că Sfântul
Nicolae a fost atât de supărat pe concepția greșită a lui Arie, care
susținea că Hristos nu ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci doar o creatură
a Tatălui, încât chiar l-ar fi pălmuit pe acesta.
8. Istoria bisericească nu a păstrat cu exactitate anul în care
Sfântul Nicolae a trecut la cele veșnice, unele surse indicând anul
340, iar altele, 350. Știm doar că a fost ziua de 6 decembrie,
aceeași la care îl cinstim pe Sfântul Nicolae până astăzi.
9. În anul 1087, de frica invaziei musulmane, moaştele sale, care
rămăseseră acasă, în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în
Italia. Ele au fost furate de către niște marinari italieni, cu
gândul de a le duce la Roma. Contrar planurilor, pe
drum Sfântul le-a dat de înțeles marinarilor că orașul Bari este
locul în care vrea să rămână. Moaștele sale se află și astăzi
în Basilica di San Nicola, un important loc de pelerinaj pentru
întreaga creștinătate.
10. Sfântul Nicolae este cunoscut ca fiind ocrotitor al celor
acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor
nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici. El este și
patronul spiritual al Ţărilor de Jos, al Rusiei, al provinciei
Lorena, precum şi al mai multor oraşe din vestul Europei, printre
care şi Bari.

S-ar putea să vă placă și