Monahismul masculin din Italia (vecinătatea Romei și partea nordică

din Italia). Sf. Benedict de Nursia

488 = comunitatea lui Aeugip se mută de la Castellum Nuculanum la Neapole.

Din nefericire, epoca a fost marcată de migrații și interese foarte mari pentru cucerirea
Romei. În sec. V, Italia a fost o regiune a imperiului marcată de instabilitate crescută, mai ales
după moartea lui Honorius (423), cu accentuare deosebită după decesul lui Valerian III (455).
Valerian III se căsătorise cu Eudoxia, fiica lui Teodosie cel Tânăr.

Odată cu asasinarea lui Valerian III, un împărat slab și vicios, până în 476, pentru
ocuparea tronului Romei s-au dat multe lupte, între mulți pretendenți. Toate acestea au creat
un climat de insecuritate care nu a permis dezvoltarea vieții bisericești.

455 – 476 = 10 împărați romani, ultimul fiind Romulus Augustus care va fi detronat de
Odoacru, un vizigot semiarian.

Odoacru a încercat să fie un rege pașnic asupra Italiei. Teodoric, regele ostrogoților, a
fost, de asemenea, arian, mutând capitala la Ravenna. În aceasă perioadă, Italia a avut parte de
stabilitate politică, ceea ce a permis o anume dezvoltare a vieții bisericești.

489 = între Odoacru și Teodoric, are loc un război. Odoacru va fi luat prizonier și
executat.

Teodoric va domni până în 526, perioadă în care Italia va avea parte de dezvoltare. De
numele lui, se leagă execuția ministrului Boetius, datorită suspiciunii de complot.

A fost urmat de Atalaric (526 – 534). În această perioadă, Justinian cel Mare devine
împărat, la Constantinopol. El nu a privit cu ochi buni dezvoltarea ostrogoților, motiv pentru
care inițiază cucerirea Apusului. Sub conducerea lui Belizarie, vor cuceri Regatul Vandal,
apoi continuă acțiunile de îndepărtare a ostrogoților din Italia.

534 = generalul Belizarie începe cucerirea Italiei.

538 = generalul va fi executat, în urma intrigilor lui Narxes, un general armean.

 În fruntea acțiunilor de cucerire a Italiei va fi Narxes, care va sta până în 568. În
această perioadă, avem informații despre viața monahală de aici care a urmat rânduielile Sf.
Vasile cel Mare. Nu știm cum acestea au pătruns aici. Cel mai probabil, ele au venit prin Sf.
Dionisie cel Smerit.

În Italia sec. IV, Sf. Atanasie ajunge, în primele 2 exiluri, dar nu avem informații că s-
ar fi înființat mănăstiri, în această perioadă. Nu putem spune că, în acest secol, nu existau
călugări, la Roma, deși nu avem informații care să ofere detalii.

În Italia, au venit monahi din diferite părți ale Imperiului, mai ales din Africa, odată cu
cucerirea violentă a vandalilor. Sf. Gaudius, ep. African, a fost exilat de Genzeric și, alături de
un grup de monahi și alți creștini ortodocși, au fost așezați în corăbii, fără vâsle sau catarg, și
lansați în larg. Nu știm câți au reușit să supraviețuiească, dar știm că mulți, printre care
Gaudius, au ajuns în Campania, unde se întemeiază o mănăstire. La sf. sec. IV, exista o
mănăsire a Sf. Paulin de Nola, ep. Campaniei și cel care a introdus clopotul în cultul Bisericii.

Gaudius a întemeiat o mănăstire, lângă Neapole, unde exista mănăstirea lui Aeugip;
aici, Gaudius, va trăi până la moarte.

Isidor de Sevilla îi va atribui lui Aeugip rânduiala monahală „a Maestrului”, inspirată

din cea vasiliană, care va fi folosită de Sf. Benedict de Nursia.

Profitând de administrația ostrogoților, unii oameni binevoitori au început o viață

monahală care, ulterior, se va dezvolta. După căderea Romei, a trăit Sf. Ilarie de Galiata.
Acesta s-a năcut în Toscana, în 476. De mic, s-a retras în munții Apenini, pentru viața
ascetică. Tatăl său l-a ajutat să-și construiască o chilie. După o vreme, un cavaler păgân, venit
de la Ravenna, fiind vindecat de o boală, s-a convertit la creștinism. Averea cavalerului va fi
vândută aproape în totalitate săracilor. Pe un teren al cavalerului, Sf. Ilarie va ridica
mănăstirea Galliata.

5?8 = Sf. Ilarie va muri.

Rânduiala Sf. Ilarie a fost fixată încă din 502.

Aceasta era foarte riguroasă. Călugării păstrau totala tăcere, postul era riguros, cu o
singură masă pe zi, la ceasul IX, ceea ce lasă să se înțeleagă că Sf. Ilarie cunoștea rânduielile
din Egipt. La serviciile divine, se cântau Psalmi și imne, până târziu. După câteva ore de
odihnă, era Priveghere până la răsărit.
 În largul Toscanei, pe insula Capraria, se înființaseră mai multe schituri. Erau o
prezență care deranja populația încă păgână. Rutilius considera insula ca fiind blestemată,
datorită prezenței monahilor. Aici, au existat și mănătiri chinoviale.

La nașterea Sf. Ilarie, exista, pe Capraria, viața monahală era o prezență destul de
puternică.La Milano, existau mănăstiri, încă din sec. IV. Se pare că primele prezențe
monahale, aici, s-au consituit s-au realizat încă din al doilea exil al Sf. Atanasie cel Mare. Tot
de numele lui, se leagă apariția monahală la Aquillea.

În Occident, s-a dezvoltat un sistem monahal al Canonicilor, un ordin monahal, legat

de numele lui Eusebiu de Vercelli care a fost exilat în Egipt, iar, la întoarcere, a înființat acest
ordin. Toți slujitorii de la Catedralele Episcopale din Occident sunt Canonici, adică au un
statut aparte.

Avem informații că Sf. Ambrosie nu a trăit niciodată nu a trăit în palatul mitropolitan,

ci într-o mănăstire a Canonicilor.

Sf. Dacius este unul dintre stareții de la o asemenea mănăstire.

531 = el ajunge mitropolit al Mediolanumului. El a fost precedat de Niceta, el însuși

fiind stareț al unei mănăstiri de la Milan.

Evodius, ep. de Pavia, scria stareților Ștefan și Laurențiu, la începutul sec. VI.

În vremea lui Teodosie cel Mic, s-a construit o mănăstire în Piemont, la Novalise, apoi
la Verona, a Sf. Mariei. Basileus din apropiere de Rimini a mers la Lucania, spre întemeierea
unui schit.

Sf. Grigorie cel Mare avea să scrie, la un secol de la înființarea mănăstirii, ep.
Castorius de Rimini despre starețul mănăstirii de pe muntele Titas.

Mănăstiri importante au existat și la Ravenna, subinfluența orientală.

406 = Petru Chrisologum a fost ales de ep. de Ravenna. (380 – 450)

În Ancona, Ioan, născut în Siria, pe la sfârșitul sec. V, a înființat mănăstirea le la

Penna, un chinoviu aflat la altitudine de 700 m. În jurul acestei mănăstiri, se va înfința orașul
Penna San Giovanni.

Influențele orientale au dus la construirea mai multor mănăstiri în Umbria și Roma.

 Sf. Grigorie (504 – 604) menționează 15 mănăstiri pe care le-a văzut sau a cunoscut
monahi din acele mănăstiri.

În munții Apenini, au existat mai multe mănăstiri. Primul transplant a fost pus pe
seama Sf. Cosma și Damian care, mai târziu, au fost uciși de maestrul lor.

La Fondi, s-a construit o comunitate cu 200 monahi, în jurul unui ascet, Honorat, fiul
unui țăran din zonă. Alături de câțiva ucenici, a construit o mănăstire unde va trăi Libertinus,
un om foarte cunoscut, prin viața lui sfântă. Se spune că starețul s-a enervat de smerenia lui,
încât l-a lovit cu un scaun.

Tot în munții Apenini, mai exista o mănăstire care, în vremea Sf. Grigorie, era
condusă de Suranus. În vremea atacului longobarzilor, acesta a dat toate veniturile și bunurile
mănăstirii, pentru a răscumpăra pe prizonieri, lucru care se întâmpla foarte des în Occidetul
acelei perioade. Totuși, va fi el însuși executat de barbari.

Cele 3 mănăstiri: Marsica, Fondi și Sura formau un triunghi în jurul Monte Casino,
unde Sf. Benedict de Nursia va înființa celebra mănăstire.

Sf. Grigorie menționează o federație monahală, la Nursia, înființată de Equitius,

„părintele multor mănăstiri”. Se pare că a înființat și mănăstiri de maici. Sf. Grigorie cel Mare
vorbește despre vindecarea unei maici la una dintre aceste mănăstiri.

La sf. sec. V, exista, la Nursia, o mănăstire puternică, al cărei întemeietor nu se

cunoaște.

523 = moare starețul acelei mănăstiri, fiind urmat de Eutihie, un ascet, care va păstori
timp de 12 ani.

La poarta schitului, a apărut un urs. Florent l-a domesticit și dresat, încât ursul îl ajuta
chiar și la păzirea oițelor. În jurul acestui monah, s-au adunat mai mulți monahi, încât schitul
a devenit o importanță mănăstire. 4 monahi ucid ursul, dar ei sunt pedepsiți cu lepră.

În regiunea Scoleto, au existat mai multe mănăstiri de monahi și cel puțin una de
monahii. La roma, a murit Sf. Andrei.

Între Suriacum și Roma, se găsea mănăstirea Sf. Petru. Pe locul acelei mănăstiri, se
găsește Palatul Barberini.
 La Roma, Sf. Leon cel Mare (440 – 461) a înființat mănăstirea Sf. Petru. Papa Ilarie a
înființat, în 463, mănăstirea Sf. Laurențiu.

Sf. Grigorie vorbește și despre o mănăstire a Sf. Dimitrie, la Roma.

La nord de Roma, în provincia Viterde, au existat două mănăstiri: Subpentonia (Castel

SantEllia) și cea din muntele Soracte.