1

PR. RADUCA - SEM. 2

MONAHISMUL IN SUDUL GALIEI (MARSILIA, Lerin si Arles, ETC)
(curs 1) (24 febr.)

- schimbare de autoritatii politice
- e vorba de prima jumatate a sec.5 care coincide cu perioada imp. Honorius (fiul lui Teodosie
cel Mare si fratele lui Arcadius) si Valentinian al 3-lea
- Elia Flavia se imbolnaveste de plamani si moare.
- Honoriu ajunge imp. al apusului in august 395. Imperiul atat in est cat si in vest au probleme
cu vizigotii. In 401 au probleme cu arectii din Elvetia de azi.
-Stiricon ii alunga pe goi din italia obligandui sa se stabileasca in Iliricum.
Dupa moartea Sf Ioan Gura de Aur , Honorius se impaca cu Stilicon.
Barbarii ataca din nou Galia si Ilicum.
In 408 generalul Stilicon va fi executat din ordinul imparatului.
- ataca Roma, o infometeaza si smulge de la cetateni cam 2 tone de aur (prin anul 410).
Succesorul sau fiind Artauf care ii va conduce pe goti in Galia si se va stabili in Sudul ei.
Honorius si-a inceput domnia sub consilierea Sf. Ambrozie, de aceea a avut o pozitii
binevoitoare fata de ortodoxie, si a fost impotriva arienilor(gotilor). In 410-423 se va
confrunta cu mai multi urzupatori. Ati urzupatori: Constantius si Ulpilas, generalul Honorius
care se autodenumise co-imparat in Spania, si l-a numit co-imparat si pe Maximus.
Alt uzurpator: comandatul Heraclianus, prin mana caruia a fost ucis Stilicon. El avea
sa esueze intr-o lupta pe mare impotriva autoritatii imperiale.
Toate aceste lupte interne dintre imparat si uzurpatori au fost insotite si de invazii
barbare. Imparatul a fost nevoit sa-i accepte pe barbari ca federati.
In 414 Gala Placidia (sora lui Gratian si Valentinian) va fi prinsa de gotii care se
retrageau din Roma si va devenii sotia lui Attaulf. Sub urmasul lui Galius gotii redevin
federati si le aduce integrarea in imperiu.
Ultimul mare regent a lui Honorius, Constantius al 3-lea va fi ultimul sot a lui Gala
Placidia. In 421 devine augustus alaturi de Honorius.
De la Constantius al 3-lea Placidia va avea un fiu Valerian al 3-lea- care ca capata o
mare putere, dar scurta. Honorius moare la numai 39 de ani.
Valerian al 3-lea. In 421 Honorius il ridica la gradul de Augustus, dar moare in
acelasi an.
2

Placidia se teme ca ea si fiul ei Valentinian al 3-lea sa nu fie ucisi de comploturi. Se

retrag la Constantinopol la fratele sau Teodosie cel Tanar. In 432 moare si Honoriu. Teodosie
cel tanar il logodeste pe Valentinian care avea numai 5 ani, cu sora sa. La varsta de 6 ani va fi
recunoscut de senatul din Roma ca Augustus. Domnia lui Valentinian nu s-a confruntat cu
uzurpatori, ci cu generalii armatelor: Feliz, Aecius si Bonifacius.
In 431 regele Genseric al Vandalilor a atacat Hiporegius unde guvernator era
Bonifacius, punand stapanire pe o buna parte a Africii si generand o mare problema pt Roma
din pct de vedere economic. Aeius va ajunge prim comandant al Italiei dupa ce il va invinge
pe rivalul sau Felix. El insa va fi infrant de rivalul Bonifacius.
La varsta de 18 ani Valentinian o va lua de sotie pe Eudoxia, dar el obijnuit cu o viata
usoara si-a continuat viata neplacuta (curvar si petreceri), va viola fata unui senator si
senatorul va face sa fie executat imparatul de catre garda.
In 439 va fi pierduta peninsula Iberica (Spania). Mai apoi va fi ocupata de saxonii
germani si n cele de urma abandonata.
Provincia Arborica (Belgia) se separa sub conducerea unui locatar. Francii se separa
pana la Koln in Germania. Galia devine spatiu de actiune care in 451 se muta din Panonia in
Galia. Batuti de generalul Aetius in 452 in campiiile catalane, alungati din Paris hunii se
retrag pana la Milano. Nu au coborat spre Roma pt ca a mers in intampinarea lor Papa.
Gala Placidia moare in 450. In 454 Valentinian il va sugruma pe Aeius impreuna cu
cameristul sau Heraclius. In 465 2 membri din garda personala a lui Aetius au fost platiti sa il
asasineze pe imparatul Valentinian al 3-lea.
Va urma la conducere senatorul Petronius Maximus. Roma va fi atacata de vandalii
din Africa. Eudoxia si fiul ei vor fi luati ostatici.
Pe tronul Romei ajunge imparat Romulus Augustus. In felul acesta va disparea marele
Imperiu Roman si vor aparea doar mici statulete.

In acest context apare mai intai in Italia si apoi in Galia Sf. Ioan Casian. Se naste in
360 in Scitia Minor. Bibliograful sau Ghenadie il va numi natione schita. Casia si-a propus
sa aduca in Italia monahismul de origine orientala. Pleaca de la Constantinopol in 380 in
Ierusalim, dupa care calatoreste o perioada cu prietenul sau Gherman si devin monahi
amandoi la o manastire, in apropiere de pestera Nasterii Domnului. El prezinta pestera ca un
chinoviu, fiind considerata un spatiu unde exista multa lupta disciplinara. Prin 380 -390 Casin
3

si Gherman pleaca in Egipt, considerat de ei noua tara monahala. Stau pana prin anul 400, si
pleaca din Egiptul de jos datorita persecutiei dezlantuite de Teofil.
In Schetis (Schit) sf Ioan Casian il va cunoaste pe Moise Arapul despre care va scrie in
operele sale. Il va cunoaste si pe Evaghrie dar despre el nu va scrie. Casin si Gherman vin la
Constantinopol un vor fi hirotoniti diacon si preot. Aici vor lua apararea Sf Ioan Gura de Aur
(404). La Roma Casian va fi hirotonia preot si va ramane aici pana in 415.
Imparatul Honorius si Papa vor trimite o scrisoare de aparare a Sf Hrisostom la
Constantinopol, dar din delegatie nu va mai face parte Casian. Nu se stie cand Casian merge
in Galia, dar prin 415-418 cand controversa pelagiana a ajuns la Roma, el nu mai era la Roma.
Se retrasese in Marsilia unde a infiintat manastirea Sf Victor. Aici va scrie opera sa:
aseamintele monahale, la cererea episcopului locului, si celelalte lucrari: colationes. In
Marsilia primul monah nu va fi Casian, deoarece aici gasim o scrisoare a unui calugar care va
ajunge episcop in Umbria. Casian nu va stabili o regula monahala, ca cei din egipt, dar nu e
exclus ca unele randuieli sa existe datorita lui. Manastirea lui va deveni celebra si va avea
calugari foarte invatati. Casian va muri intre 432-450 (mai exact pe la 440).
Din pacate Sf Casian va fi un adversar al monahismului lui Marten de Tour, pe care il
va ridiculiza (avea o forma de monahism incipienta, nu aveau reguli, regula o facea
duhovnicul). Intra in conflict si cu Augustin, pe care il ataca in convorbirea nr. 13. Casian
va fi atacat de laicul Prosper de Aquitania. In 529 la sinodul de la Orange (Franta) se va
condamna punctul de vedere a teologilor din Marsilia (din manastirea Sf. Victor) si Sf. Ioan
Casian va fi acuzat de semipelagianism (sinergia in procesul mantuirii).

(Curs 2) (10.03.14)
Manastirea Df. Casian nu a fost prima manastire. Din Marsilia. Lucrul asta il stim din
scrisoarea din 411 a lui Ieronim catre Rusticus (nepotul episcopului Proclus). Rusticus va
ajunge mai tarziu episcop. Casian a ramas un inversunat adversar al monahismului determinat
de convertiri bruste care nu tineau cont de regulile deja existente. El nu privea cu ochi buni
monahismul preluat de Sf. Martin de Tour. Principiul lui Casian a fost lumina vine din
Orient. Lucrarile in care si-a expus viziunea despre monahism sunt Asezamintele
Manastiresti si Convorbiri. Asezamintele sunt deicate lui Castor de Acta Iulia. Se pare ca
acolo nu exista nici o manastire, iar Castor dorea sa se infiinteze o manastire care sa se
ghideze dupa regulile din egipt. Casian il instiinteaza ca pe Castor ca va trebui sa tina cont de
randuielile manastirilor din Mesopotania, Palistina si Egipt dar si de Sf. Vasile cel Mare si
4

Ieronim. Nu este exclus sa credem ca n-ar fi existat manastiri acolo. Casian va incerca sa
infatiseze pe scurt cu ajutorul lui Dumnezeu doar randuielile si rgulile manastirilor acestora, si
leacurile dupa invataturile lor ale celor 8 pacate cele mai grele semnalate de ei (Sf Vasile si
Ieronim). Casian propune ca sa fie un fel de randuiala pt manastirea infiintata, sa nu adauge
nimic la randuielile dupa care traiau monahii din Palestina si Egipt, despre care se spune ca
traiau dupa randuielile intemeiate de la inceputul trairii Apostolice a oamenilor plini de Duh
dumnezeiesc.
Sf. Casian recunoaste ca in Orient randuielile erau foarte aspre. De aceea semnaleaza
ca regulile din Egipt puteau fi indulcite in Galia, unde clima era mai aspra. Asta nu insemna
ca in Galia trebuia sa se practice un monahism foarte relaxant, si nu ezita sa intepe pe cei care
propuneau un monahism mai dulceag. Semnaleaza ca in Galia exista un monahism slab
organizat care punea preferintele individuale inainte. In monahismul de acolo exista o
adevarate anarhie in cult, nu exista o psalmodie a cultului. Monahii erau neglijenti si neatenti
cand se rugau in comun. Dupa privegherea de noapte monahii mergeau sa se culce, ceea ce nu
se intampla in orient. Ei isi tineau lucrurile personale incuiate cu laca si aveau nevoie de
dulapuri in care sa si le tina. Era un monahism promovat de persoane bogate, care duceau o
viata celibatara dar nelipsindu-se de comoditatile cu care erau obijnuiti mai inainte. (Exemplu
Supliciu Sever, a ramas un om bogat, soacra l-a indemnat sa e converteasca si traia intr-o casa
proprie).
In primul capitol al Asezamintelor Sf. Casian vorbeste de vesmintele monahilor. El nu
vine sa impuna o regula, ci descrie ceea ce a vazut in diversele centre manastiresti din Egipt,
sugerand episcopului sa le preia si sa le adapteze monahilor din Galia. Stim ca in Egipt
monahii incepusera sa aiba piese de vestimentatie specifice sjungand sa aiba vsminte speifice
monahale. Casian considera ca forma exterioara a vesmintelor arata frumusetea interioara.
Piesele din care sunt alcatuite sunt intelese ca piese ale vesmintelor ostasului gata de lupta.
Casian considera ca monahul e un ostas a lui Hristos. Imbracamintea monahului e necesara
doar ca sa-i acopere trupul si sa-l apere de frig, nu spre a-l imboldi spre trufie si desertaciune.
Va descrie imbracamintele egiptenilor, ce inseamna: gluga, salul (paramanul de azi), perina
care acopera gatul si umerii, melota (traista de cersator), si sandalele. Casian e de parere ca nu
trebuie aplicata in Galia regula stricta a vesmintelor egiptene, ci vesmintele sa fie adecvate
smereniei si felurilor lor de viata, climei si vesmintea sa stea intr-o saracie umilincioasa.
In cartea a 2-a vorbeste de randuiala slujbelor de noapte, celebra randuiala a ingerului
prezenta in manastirile pahomiene, ce consta in citirea a 12 psalmi si citirea a 2 texte din VT
5

si NT. Psalmii erau impartiti (ca sa nu plictiseasca). Prin psalmodierea de noapte se urmarea
calitatea citirii si nu volumul. In privegherea de sambata spre duminica se intrerupea postul.
In Egipt nu se permitea sa se aleaga staretul care nu trecuse prin toate treptele unui monah.
Casian critica pe cei ce se fac stareti inainte sa fi fost ucenici.
In cartea a treia vorbeste de randuiala slujbelor de zi (ceasurile 3,6,9). In intervalul
dintre cele 3 slujbe monahii nu dormeau, se ocupau cu diverse scrieri, lucrau. In momentul
in care se auzeau clopotul pentru slujbe, nici macar o linie nu o mai puneau pe hartie.
Importanta era rugaciunea. Duminica si la sarbatori ceasurile 3 si 6 erau unite, si se savarseau
inaintea pranzului.
In cartea a patra va descrie disciplina manastirewasca, va semnala modul in care erau
recrutati fratii. Intrarea in manastire presupunea renuntarea la tot si la toate, pana si la haine.
Tanarul e dat in grija unui batran pt. 1 an, dupa care e dat la un alt batran care are in grija alti
10 tineri. Pt. Casian renuntarea la lume e asumarea crucii lui Hristos. Asa cum cel rastignit nu
isi mai poate misca madularele sale, nici noi nu trebuie sa ne mai ghidam dupa ce ne place, ci
dupa voia Domnului. Virtutea cea mai mare dupa Casian e smerenia. La sfarsitul cartii a 4-a
el da un fel de rezumat al randuielilor pe care trebuie sa le tina monahul ( frica de dumnezeu,
cainta, saracia, smerenia, taierea vrerii, alungarea patimilor, virtutile, desavarsirea inimii).
In cartea a 5-a el arata cum pot fi combatute cele 8 pacate principale, care nu sunt
neaparat cele 7 pacate capitale. In primele 4 carti e descrisa pregatirea pt. lupta, dupa aceea
descrie inceputul luptei. El incepe o serie de reguli (rezumate).
Casian a marcat monahismul occidental pana in perioada scolasticii. Prosper de
Aquitania nu intelege punctul de vedere al orientalilor si ii acuza de semipelagianism.
(Raportul intre fapte si lucrarea harului).
( CURS 3) 17.03.14
MANASTIREA DE PE INSULA LERINS

In fata exista un arhipeleag de trei insule, Galinaria. Au fost locuite in Antichitate apoi
parasite. In sec V asistam la prezenta unor calugari pe una din aceste insule, pe Ila Lerinilor.
Noi cunoastem numele lui Vincentiu de Lerins care a activat in aceasta comunitate in aceeasi
perioada in care a trait Sf Ioan Casian in Marsilia.
Se pare ca fratii din comunitatea din Lerins erau influentati mai mult de Sf Ioan Casian
decat de altii (ca randuiala de viata).
Comunitatea din Lerins isi leaga numele de Sfantul Honorat
6

HONORAT
Venea dintr-o familie nobila din centrul Galiei. Cand Sf Honorat a infiintat
comunitatea din i-la Lerins, in Occident erau deja comunitati monahale inca de la sf sec IV.
Se pare ca Sf Honorat a infiintat comunitatea in i-la Lerins pe la 412-420 dHr. In 427 Sf Ioan
Casian vorbeste de faptul ca in Ila Lerins se gaseste o comunitate imensa de frati si de aici
rezulta ca intre data cand se stabileste Sf Honorat in Lerins si data cand scrie Sf Ioan Casian
trec cativa ani incat sa se formeze o comunitate puternica pe insula arida a Lerinilor. Istoricul
H.I.Marrou considera ca inceputul vietii monahale pe I-la Lerins a fost in jurul lui 400 si nu
410 cum reiese dintr-o scrisoare a Sf Paulin de Lerins. Pe la anul 400 Sf Honorat avea 30 ani
(n.370) si s-a stabilit in i-la Lerins care era nelocuita atunci (i-la lerins fusese locuita in
Antichitate si apoi parasita). Pe la 360 Sf Martin de Tours a venit pentru scurta vremne in I-la
Lerins dar nu a ramas acolo. I-la pe care se va stabili si va fonda comunitatea care va dainui se
va numi I-la Sf Honorat.
Sf Honorat luase cunostinta cu siguranta de randuielile manastirilor existente, pe unele
le va fi cunoscut mai devreme mai ales ca inainte de a se stabili in Ile Lerins facuse o calatorie
in Grecia interesat de comunitatile monahale. Nu s estie daca la stabilirea lui in Ile lerins Sf
7

Honorat era deja monah sau daca atunci cand s-a hotarat sa formeze comunitatea era monah.
Nu se stie nici daca a avut un model de urmat de ex al Sf Antonie, Sf Pahomie, Sf Vasile
sau al monahilor din Orientul Apropiat. In textele manastirii lui Honorat nu se gaseau referiri
la Fer Augustin, Sf Martin de Tours sau Sf Ioan Casian. Consideram ca nu exista referiri nu
pentru ca Sf Honorat nu le-ar fi cunoscut ci pentru ca vocatia lui monahala nu depindea de un
singur exemplu de imitat ci mai degaba de un manunchi de marturii de care a avut cunostinta
de foarte devreme.
Informatii despre viata Sf Honorat avem de la ucenicul lui, Ilarie de Arles (401-449).
si de la Faust din Riez (410-495). Ilarie de Arles (care apoi a ajuns Arhiepiscop) a lasat o
povestire iar Faust a lasat o predica, in care ei vorbsc despre fondatorul Manastirii din Lerins.
Se spune ca Sf Honorat a ales aceasta insula spre a scapa de distrugerea pe care relatia cu
lumea i-o provoca si pentru a se putea consacra rugaciunii si unirii tainice cu Dumnezeu. Sf
Honorat acorda o atentie deosebita invataturii Noului Testament. Aceasta e adevarata lui
randuiala : invatatura Noului Testament. Ea il invata sa se faca demn de Imparatia Cerurilor,
care e obiectivul oricarui crestin si oricarui monah, mai ales.
Sunt doua versiuni:
-Initial, Honorat a mers cu Venantius, fratele sau pe insula din Lerins. venantius nu a
adoptata de la inceput o viata totalmente sihastreasca. Cei doi stabiliti aici primeau vizitatori
pentru sfat si intarire duhovniceasca.
- se pare ca Sf Honorat a venit singur pe Ila Lerins deoarece Venantius murise in
Grecia.
Dintre cei care au venit dupa sfat unii au ramas, se va forma o comunitate de monahi si
in apropiere o comunitate de femei.Sfantului Honorat (+ 430) i-a urmat Sf Ilarie (+ 449) , ca
Episcop de Arles.
In acest timp, in lerins se aduna asceti din toate regiunile din Occident si oameni
nobili. Un exemplu a fost is care si-a incredintat cei doi fii vietii monahale si care ulterior
vor ajunge chiar episcopi: Salonus, Ep Vienne (Franta) si Veranus. Comunitatea din lerins era
o comunitate de intelectuali, ei insisi veneau din familii instruite si aveau aici un program de
studii ; aici e vorba de un monahism doct.

FAUSTUS DIN RIEZ
A fost succesorul la scaunul de episcop lui Maxim din riez, caruia i-a urmat la staretia M-rii
din Lerins. Era originar din Britania(nascut inc sec V). In 433 a ajuns in Lerins iar in 434 a
8

ajuns staret. In 462 e numit episcop la Riez. Era un mare ascet. Dupa ce regele Euric al
vizigotilor a cucerit Galia (Narborensis 437) el a plecat in exil. In 485 revine in Scaunul
Episcopal. Nu se cunoaste data mortii lui. Se pastreaza tratatul scris de el despre Duhul Sfant
dar a mai scris si alte lucrari care insa s-au pierdut. De Gratia Dei e scrisa in 2 carti.

Manastirile din Lerins si cea din Marsilia au scris impotriva lui Pelagius si au
continuat sa corecteze punctul de vedere al Fer Augustin care, cautand sa atenueze tendintele
lui Pelagius, minimaliza rolul Harului in mantuire. Fer Augustin aduce exagerari si e criticat
ulterior de teologi. A intervenit Papa si datorita uriasei staturi a Fer Augustin a dat dreptate
calugarilor de la Roma.

Faustus a scris : Adversus eos qui dicunt esse in creaturis aliquid incorporeum
(Impotriva celor care spun ca este in creaturi ceva netrupesc), 10 scrisori si 31 de omilii. A
scris si Elogiu lui Honorat.


VINCENTIU DE LERINS
Noi cunoastem in spatiul rasaritean definitia Sfintei Traditii de la Vincentiu de Lerins.
Era mai tanar decat Faustus. A murit la anul 430 (..434). A lasat doua memoriale (scrieri) :
- expunerea credintei ortodoxe care se deosebeste de erezie
- impotriva lui Nestorie combatut la Sin Efes III (nu s-a pastrat)
Dupa el, Sf Scriptura nu poate fi singura norma pentru adeptii credintei deoarece poate fi
interpretata in mod contradictoriu. Biserica poate exprima judecati definitive in
problemele dogmatice. Biserica are autoritate si asupra Traditiei. In lucrarea Obiectiones
Vincentiu face aprecieri la adresa Fer Augustin referitor la relatia Har-libertate umana si
il acuza pe Fer Augustin de erezie (Sf Ioan Casian, la fel). Cel care reactioneaza la aceste
obiectiuni adresate lui Augustin va fi un jurist care a fost pasionat in apararea credintei,
Prosper din Marsilia (+463) . Va merge insotit de Ilarie, din Marsilia la Roma si obtine de
la Papa condamnarea lui Vincentiu si Ioan Casian - acuzati de semipelagianism.
Poate din aceasta cauza unele lucrari ale lui Vincentiu au fost pierdute iar acuza ca Sf Ioan
Casian si Vincentiu sunt semipelagieni a ramas. Dar ei nu erau semipelagieni ci ei vorbeau
despre sinergia har-libertate om care e specifica ortodoxiei. Azi occidentalii inteleg ca Sf
9

Ioan Casian si Sf Vincentiu nu au fost semipelagieni. (pentru pelagieni inceputul mantuirii

il face omul)
In lucrarile : Cuvantul 13 (Sf Ioan Casian ) si Commonitorium (Sf Vincentiu de
Lerins) - nu reiese ca ei ar sustine ca nu e nevoie de Har pentru mantuire; Sf IC arata ca e
absolut necesar ca Harul sa fie eficient in cel caruia i se da, in vederea mantuirii (ca sa-l
cunoasca pe Dumnezeu acela trebuie sa se pregateasca pentru a primi Harul dumnezeiesc).
Harul se da gratuit tuturor dar efectele Harului sunt proportionale cu ostenelile. Acest
punct de vedere nu e semipelagianism ci se refera la sinergie.

In Lerins au fost staretii:
Maxim, Faustus, a urmat o perioada de decadenta apoi prin 490-491 renaste odata cu
intrarea tanarului Cezar care va ajunge celebru in Istoria Bisericii Apusene, Cezar de
Arles. Cand Cezar a intrat in Mrea Lerins staret era Porcarius si in comunitatea din Lerins
monahii traiau dupa randuiala stabilita de asa-zisele cele 3 randuieli (Sf Antonie, Sf
Pahomie si Sf Vasile). In egala masura se calauzeau dupa Randuiala Sf Macarie (nu e o
randuiala facuta de unul dintre cei doi Sf macarie , Egipteanul sau Alexandrinul, ci doar le
poarta numele).

Sf CEZAR DE ARLES si randuiala sa monahala

Sf Cezar s-a nascut in apropiere de Chalon-sur-Sane la anul 470. provenea dintr-o
familie de fermieri modesti unde a avut parte de o educatie evlavioasa. Dupa o
adolescenta superficiala, la 18 ani paraseste lumea pentru a intra in clrul de la Catedrala
din Chalon. E primit de Silvestru, Episcop, care il tunde in monahism. Ar fi putut ajunge
predicator la acea Catedrala dar a citit o carte in care a aflat despre viata calugareasca din
Egipt. Cere permisiunea episcopului de a pleca in Egipt. Desi familia sa si fratii din
manastirea canoniala (de pe langa Catedrala) au cautat sa-l impiedice, Cezar paraseste m-
rea, trece prin Vienne, Avignon si ajunge la Marsilia
10

unde trebuie sa se imbarce pentru Egipt. Pe cand astepta in Portul Marsiliei ca sa plece, aude
vorbindu-se de existenta in Marsilia a unei comunitati monahale in M-rea Sf Victor, fondata
de Sf Ioan Casian. Merge in acea m-re si ramane acolo. Staretul i-a vazut ravna si a vrut sa sa-
l pastreze in m-re dar el a aflta de existenta m-rii Lerins in care era o comunitate monahala
onorabila si unde spera sa traiasca un tip de monahism cu nimic mai prejos decat cel egiptean.
Lerins era o i-la arida, pustiul era aproape. Il cunostea (?) pe staretul Porcarius, care il venera
pe Sf pahomie. Cezar pleaca din Mrea Sf Victor si vine la Lerins, unde a fost primit ca frate.
Calugarii din Lerins vad si apreciaza calitatile lui Cezar: evlavia, modestia, ascultarea,
celelalte virtuti. Va fi numit econom al m-rii. Se va remarca in aceasta calitate dar a si
jenat pe unii monahi. De exemplu, daca vedea pe careva extenuat din cauza lipsei de hrana, il
obliga sa manance consistent . Daca vedea pe altii prea bine hraniti le reducea portia . Ii
nemultumea pe cei care voiau sa fie asceti sau pe cei care doreau sa se imbuibe (din lipsa de
ideal ascetic). Ei se plang la staret si acesta il revoca din functia de econom dar ii da o chilie
separata care se dadea de obicei calugarilor incercati. Cezar nu duce o viata izolata ci se
implica in viata liturgica a m-rii, compunand si invatand imne religioase. Cade in excesul de a
posti fara masura si s-a imbolnavit. Staretul s-a speriat crezand ca Cezar nu se va mai
insanatosi si il trimite la Arles pentru a se trata. Pentru ca starea lui de rau nu s-a putut
ameliora in m-re, el a fost incredintat la doi laici credinciosi spre ingrijire, Firmius si
11

Grigoriu. Acestia facusera din casa lor un fel de spital si centru cultural si de catehizare. In
casa lor aveau acces toate categoriile de oameni. In casa lor preda retorica cel mai mare retor
din Provence. Cezar profita de timpul petrecut aici pentru a lua lectii de la Homerius. Cezar
va fi cunoscut de Eone, Episcop de Arles, care, cu permisiunea lui Porcarius il va face pe
Ceza diacon si apoi preot la Catedrala din Arles. La scurt timp, Ep din Arles l-a facut
administratorul Episcopiei. El si-a pastrat calitatea de monah si era un f bun administrator.
Cezar a fost numit staret pe o insula in apropiere de Arles, la varsta de 30 de ani. Cand a
ajuns la acea m-re, m-rea se gasea in dezordine. El impune o randuiala scrisa, cu accent pe
ascultarea stricta. Curand, m-rea se va imbunatati si va recapata bunul renume care se va
raspandi in Galia meridionala. Ep Eone era in varsta si s-a gandit la un succesor, in persoana
lui Cezar. In 508 a convocat autoritatea bisericeasca si le-a comunicat intentia sa. Ei au
aprobat propunerea si, dupa cateva luni, Ep Eone murind ei l-au ales in unanimitate pe Cezar
ca Episcop de Arles. Auzind ca a fost ales episcop, Cezar s-a ascuns intr-un cimitir din Alys-
Champs (Campurile lui Alys). A fost gasit si a fost adus in triumf la Arles unde a fost
hirotonit episcop.
Ca episcop de Arles, Cezar a luat masuri referitoare la reformarea si imbunatatirea
vietii Episcopiei. Infrumuseteaza cultul de la Cadrala Episcopala. Langa Centrul Episcopal
ridica o scoala de baieti unde, pe langa disciplinele laice erau catehizati si pentru botez. A
predicat in catedrala insistand ca cei prezenti sa respecte momentele liturgice importante.
Vizita frecvent parohiile pentru a imbunatati calitatea vietii pastorale (vizite inopinate ) . S-
a ocupat si de activitati caritative, de ex in apropierea Catedralei s-a ridicat un spital supus
autoritatii catedralei; acolo erau medici dar se acorda si asistenta religioasa. Trimitea angajatii
spitalului prin sate spre a aduce bolnavii la spital. Episcopul Cezar e denuntat de un oarecare
Lucinian, notar din Arles, ca ar complota cu regele burgund impotriva regelui got Alaric II.
Episcopul Cezar este arestat si exilat la Bordeaux, arest la domiciliu cca 1 an dar regele Alaric
II s-a convins de nevinovatia lui si a fost eleberat, revenind ca episcop in 511 la Arles. Arles
era un centru episcopal cu autoritate in jumatatea de sud a Frantei. Construieste o m-re de
calugarite aproape de Arles, la Alyschamps (am gasit pe net Alyscamps o necropola situata
in Arles, Campurile lui Alys).
12

Francii si burgunzii au declarat pe atunci razboi gotilor. Alaric II e inchis, gotii invinsi.
In fata orasului Arles, francii, condusi de Clovis darama manastirea care era aproape finalizata
de Cezar. Cu materialele provenite de la m-re au facut fortificatii. Arles e f fortificat. In 508
francii cuceresc definitiv teritoriile gotilor. Cezar reincepe construirea manastirii si aceasta
este terminata in 524. Este sfintita si i se da ca ocrotitori pe Sfintii Ioan Casian si Martin de
Tours. Prima stareta a fost Cezara, sora Ep.Cezar.
Cezara a intrat in Mrea Sf Ioan Casian, in Marsilia, in 508. In 514 Episcopul a fixat o
serie de randuieli. Multe vaduve si fecioare care traiau in case private vor veni in M-rea Sf
Ioan Casian. Cezara va veni la cateva luni dupa finalizarea M-rii de langa Arles. Dupa ea a
urmat tot o stareta Cezara, si aceea ruda cu cezar. Apoi o stareta Liliola, fiica unei vaduve
bogate, din apropiere. Liliola a avut un mod interesant de intrare in manastire. (neprecizat
). Au urmat apoi staretele Rusticula si Eufrasia s.a.
M-rea Sf Ioan Casian si Martin de Tours devine celebra in galia. Dupa razboiul cu
gotii care au fost alungati in nordul Italiei, Sf Cezar s-a implicat in activitati caritabile. A
vandut obiecte cult din biserica Catedralei pentru a rascumpara prizonierii luati de gotii in
retragere. S-a angajat intr-o serie de activitati sociale pentru ca avea in subordinea lui 26 de
episcopi, Arles era Mitropolie. A convocat mai multe sinoade in care s-au luat masuri
administrative si pastorale.
Dupa ce Osiu de Cordoba a sustinut celibatul preotilor, Cezar e cel care i-a urmat in
aceasta privinta. In 506, pe cand Cezar era monah, a avut loc Sinodul de la Agde referitoare la
disciplina clerului. Se confirma Sinoadele de la Elvira , Torino, Orange . El prezideaza
Sinodul de la Orange (529, altul). Se stabileste ca nu poate fi infiintata o m-re fara aprobarea
13

Episcopului acelui loc, nici un calugar nu poate fi hirotonit de episcop fara aprobarea
staretului, se interzice plecarea calugarilor dintr-o m-re in alta, femeile puteau fi calugarite
numai dupa 40 de ani, manastirile de calugari si cele de calugarite nu puteau fi construite
aproape unele de altele, savarsirea cultului in biserica dupa tipicul Romei. Sf Cezar s-a
dovedit un inaccesibil opozant al episcopilor Romei. Episcopatul lui era vast din Alpi pana
la Atlantic. In timpul Episcopatului lui s-au perindat burgunzii, francii, vizigotii, ostrogotii
acestia ocupand pe rand teritorii din sudul Galiei. Sf Cezar a fost episcop in timpul a sapte
Papi care i-au recunoscut autoritatea morala. El le era supus dar nu era o subordonare
categorica ci s ebucura de larga autonomie Biserica Frantei (Biserica galicana). Ca episcop a
tinut cinci sinoade provinciale pentru impunerea disciplinei in Biserica: Carpentras (527),
Orange (II) in 529 si Vaison (3 luni in 529). Preotii aveau dreptul de a predica in Biserica iar
diaconii aveau dreptul de a citi Sfanta Evanghelie si o omilie dar care nu le apartinea. S-a
hotarat infiintarea de scoli pe langa parohi, pentru baieti . In 533 are loc ultimul sinod
prezidat de el, la Marsillia. Sf Cezar de Arles avea o putere deosebita in Franta, se bucura de
autoritate morala general recunoscuta. In 27 august 543 , preziua Fer Augustin, moare Sf
Cezar. Sf Cezar il pretuia pe Fer Augustin. Biograful sau spune ca Sf Cezar isi prezisese ziua
mortii. Cand a murit avea 41 de ani de episcopat si 74 de ani de viata.


(CURS 4) 24.03.14
(Nu am retinut titlul si prima persoana despre care se vorbeste....dar cred ca despre
Cesar de Arm)
Alaric al II avea sa exileze la Bordoux......... si regele constata ca nu este vinovat. In
510 orasul Arm avea sa fie cucerit de Teodoric. Teodoric primeste reclamatii cum ca poarta
tratative ascunse cu francii. El merge la Ravane si explica regelui situatia pledand nevinovat,
si obtine de la rege mari onoruri. In 514 Papa Simacus l-a numit primar al Galiei si Spaniei.
Cesar de Arm a scris urmatoarele opere:
- Dinstyno sancte trinitate (respectarea sfintei treimi)
- Scurt tratat impotriva ereticilor
- Capitole din operele Sf. Parinti
- Si o colectie de texte referitoate la har si libertate.
- Urmeaza 283 de predici captivante.
Au ramas opere ascetice si scrisori:
14

- mustrarea sinodala adresata clerului

- regola ad monacos (524)
- regola ad vergines, care e cea mai veche randuiala monahala pt. calugarite. Prima
forma a acestei randuieli e din 512, atunci cand a infiintat manastirea Sf. Ioan de Arm. E o
randuiala aspra. Randuielile se mai gasesc si in doua scrisori de ale sale (adresata surorii sale
si unei starete). Alte doua scrisori: epistola despre smerenie adresata monahilor(regola ad
monacos), e adresata lui Rubitius din Limoj. Si alta adresata Papei in 513.
Regola ad monacos a fost publicata in 503 cand Cesar ajunsese episcop in Arm.
Aceasta randuiala va fi randuiala canonica pt. toate manastirile de sub jurisdictia sa. Ea a fost
dictata nepotului sau Tetrard (monah la Catedrala). Are 26 de capitole. Iar randuiala pt
calugarite e aplicata din 513. Randuiala pt calugari cuprinde randuieli pt viata monahala, nu e
un simplu regulament care ar fi putut fi modificat, ci e socotita o lege duhovniceasca ce
transcende limitele unui regulament. Randuiala aceasta avea si girul sinodului din Adge si din
Arm (can. 5), unde s-a dat voie episcopului sa impuna randuiala manastirilor de sub jurisdictia
sa.
In primul articol al randuielii Sf. Cesar, se stabilea ca clugrul sa ramana in manastire
pana la sfarsitul vietii. Iar postulantul (cel care nu a depus voturile) sa depuna o declaratie
scrisa cum ca renunta la averi. Postulantul nu putea lasa bunurile rudelor decat daca acestea
erau sarace. Bunurile erau oferite manastirii pt. ca acestea sa fie folosite in operele de caritate.
Sf. Cesar renunta la chiliile individuale folosind dormitorul comun. Staretului ii
revenea toata grija pt. hrana, imbracaminte si cele necesare monahilor. El veghea la ordinea
din manastire. Daca cineva jignea un frate, el era obligat sa-si ceara iertare in mod public.
Calugarul nu avea voie sa comunice cu exteriorul. In locurile comune din manastire
(atelierele, trapeza) trebuia pastrata tacerea stricta.
Calugarii nu consumau carne cu exceptia bolnavilor si a infirmilor. In timpul meselor
citeau din textele sacre. Din Septembrie pana la Craciun si cu 7 saptamani inainte de Paste se
tinea post (in afara de sambata si duminica). De la Paste pana in septembrie se postea
miercurea si vinerea. Serviciile divine erau savarsite dupa randuiala traditionala (dar n-avem
randuiala exacta). Se savarseau privegheri in timpul noptii (utrenie) si vecernia si laudele
(vigilii).
Randuiala pt. calugarite avea 2 parti:
- prima, cea din 513 cuprindea 43 de reguli;
15

- a doua numita capitulatio avea 19 articole. Ea a fost adaugata mai tarziu pt. a o
completa pe prima.
Prima preciza ca postulanta, devenind calugarita trebuia sa ramana in manastire pana
la sfarsitul vietii. Pt. a nu se confruta cu falsele vocatii postulanta era supusa unei perioade de
noviciat. Stareta statea cu ea de vorba, apoi i se facea cunoscuta randuiala in detaliu. Dupa
aceasta incepea noviciatul propriu zis, ceea ce in Occident era ceva nou, pt ca nu exista. In
Orient exista de mult. Noviciatul dura cel putin 1 an. Novicia era incredintate unei batrane
care o introducea in viata monahala, iar la sfarsitul noviciatului batrana decidea daca
novicianta putea sau nu depune voturile. Acum se dadea uniforma calugariei (rochie tesuta
din lana alba de oaie). Calugarita avea dreptul la vizitatori dar intalnirile aveau loc in fata unei
calugarite batrane. Vizitatorii erau selectati, nu putea sa vina oricine. Trebuia ca persoanele sa
fie recomandate de episcop. Episcopii, staretii si preotii aveau dreptul sa intre in cea de-a doua
curte a manastirii, vizitatorii insa nu. Calugaritele nu aveau voie sa detina scoala pt. fetele din
lume, puteau avea insa oblats, adica fetite incredintate de parinti maicilor pt. o eventuala
calugarire la maturitate. In manastirea de calugarite nu se consuma carne, doar cele bolnave.
In zilele de sarbatoare existau mese imbunatatite: 2 feluri de mancare + desert. In chiliile
maicilor nu erau permise nici o podoaba (perdea, tablou, covor).
Munca in manastire presupunea ascultare totala. Existau diverse ateliere. In manastirea
Sf. Ioan exista celebrul scriptorum (atelier de scris carti). Calugaritele erau obligate sa invete
sa scrie si sa citeasca. Stareta avea puteri depline. Uneori era ajutata de o adjuncta. Sub ea se
gasea consiliul duhovnicesc (maicile mai in varsta), ce aveau rolul sa asigure implinirea
sarcinilor monahale. Randuiala prevedea si pedepse, cea mai grea era aplicarea a 39 de
lovituri de toiag. I se lasa insa staretei posibilitatea sa aplice pedepsele cu o anumita
ingaduinta, in asa fel incat s-a evitat codificarea pedepselor. Era cultivata iertarea. Cea
vinovata era nevoita sa-si ceara iertare susorilor. Refuzul de a-si cere iertare aducea pedeapsa:
oprirea de la hrana sau oprirea in chilie.
In recapitulatio se descrie modul in care era aleasa stareta. Stareta era aleasa de
comunitate si aprobata de episcop. Regulile lui Arm au fost aprobate de Sf. Scaun. Daca
stareta incalca randuiala, celelalte aveau dreptul sa i se opuna, asa se evita interventia
episcopului.
Slujbele se savarseau potrivit traditiei. In Occident una di sursele de inspiratie directa a
randuielilor monahale era asa zisa randuiala a maestrului. Mai exista o alta care combina
3 randuieli. Paternitatea randuielii maestrului nu se cunoaste. E de 3 ori mai lunga ca
16

randuiala Sf. Benedict si cu jumatate mai lunga ca cea a Sf. Vasile. A fost scrisa la inceputul
sec. VI. E cunoscuta de intemeietorii de manastiri din perioada aceasta. Se numeste asa pt. ca
toate tipurile capitolelor sunt incadrate de 2 rubrici, si anume de intrebarea ucenicilor si
domnul raspunde prin maestru. Acestea fac ca textul sa apara ca o prevestire prin acest
magister de fapt necunoscut. In aceasta randuiala a maestrului se gasesc viziuni ample si
detaliate ce se remarca printr-un spirit metodic deosebit. Prin ea se remarca: randuiala,
manastirea si staretul. Fiecare din aceste puncte fundamentale a monahismului apare la finele
unei introduceri mai mult sau mai putin lungi. Dupa ce randuiala apare la finele prologului, e
prezentata manastirea ca scoala slujirii Domnului. Randiala maestrului socoteste ca staretul
tine locul lui Hristos si ca trebuie sa-i invete pe ceilalti. Pt. a ajuta, randuiala maestrului
descrie arta duhovniceasca pe care maestrul trebuie sa o predea ucenicilor si pe care el insusi
trebuie sa o practice in atelier (manastirea propriu zisa). Sunt expuse in aceasta randuiala 77
de maxime, 28 de virtui care trebuie impropriate si 33 de pacate care trebuie evitate. Cele 3
virtuti ale monahului sunt : ascultarea, tacerea si smerenia. In ceea ce priveste organizarea
manastirii toate sunt organizate in mod ierarhic. Mai intai este staretul (abatele), apoi
prepoziii, care trebuie sa fie oameni instruiti, ei conduceau un grup de 10 calugari si erau
egali intre ei. Urmeaza chelarul si pastratorul uneltelor, apoi servitorii de la bucatarie, apoi
vigigalli, adica cocosii vigilenti care semnalau orele de rugaciune ziua si noaptea. Serviciile
liturgice nu erau lungi. Se deosebeau de serviciile de la comunitatea din Leran si de Arm, erau
servicii mai scurte. Iar calugarii lucrau zilnic intre 6 si 8 ore. Regula se incheie prin modul
cum erau recrutati monahii, dupa 2 luni de noviciat, dar si modalitatea cum era ales staretul.
Dupa randuiala maestrului staretul manastirii era ales de reprezentantul (superiorul)
altei manastiri trimis aici de episcop. Acest Superior locuia in locul staretului timp de o luna
in care avea sa observe toate si pe cine urma sa-l inlocuiasca pe staretul decedat. Se recurgea
la aceasta procedura numai daca staretul murea subit si nu avea ocazia sa desemneze el insusi
pe succesorul sau.
Programul manastirii. Ea trebuia sa aiba mereu poarta inchisa, calugarii avand in
interior tot ceea ce le-ar fi trebuit.
MONAHISMUL IN GALIA DE NORD
Inceputul monahismului in Galia de Nord e legata de monahii Victrice de Ruel si de
Gherman de Auxere.
17

Victrice a fost soldat si a desfasurat o activitate deosebita in jurul anului 400, de

evanghelizare in Galia de Nord si Belgia si a ajuns si prin Marea Britanie. A ajuns episcop. In
jurul sau s-au adunat monahi care au fondat manastiri in jurul orasului Ruel.
Gherman de Auxere era un tanar provenit din inalta societate, instruit, care a pastorit
ca episcop in Auxere 30 de ani. Inainte de episcopat si-a asumat o aspra viata ascetica. Si-a
fondat o manastire dincolo de raul Ioure dupa ce a ajuns expiscop. E unul din marii misionari
din randurile francilor. A intreprins calatorii in Anglia.
Pustnicii din Jura. Trei pustnici: Roman, Lupicin, si Oyend.
In jurul anului 435 Roman s-a retras in muntii Jura unde a inceput viata ascetica.
Atunci cele mai vestite manastiri au fost comunitatile fondate cu un secol mai devreme si cele
diin Sudul Frantei. Din sud au emigrat spre nord calugari. Dar pana in anul 435 monahismul
nu ajunsese in muntii Jura. Dupa ce luase cunostinta de monahismul de langa Lyon, Roaman
va parasi familia si se va fixa in Elvetia, orasul Semfud. Roman si Lupicin vor atrage in jurul
sau multi pustnici si vor forma o puternica comunitate monahala. Roman moare la 35 de ani si
aduna in manastirea sa 105 calugari. Manastirea lui se numea Condatisco, de unde se va
cunoaste sub forma de Condat. Lui Roman ii va urma la conducere Lupicin. Dar cel care va
da stralucire manastirii va fi urmasul lor Oyend. El a alcatuit o randuiala si a construit cladiri
noi adaptate noii comunitati puternice si numeroase. Despre viata lor gasim informatii in
Vita 4 jurasiem fun aparuta cativa ani mai tarziu.
Roman si Lupicin au organizat si viata monahala feminina in Jura. Sora lor va opta
si ea pt. viata monahala si avea sa fie superioara manastirii Balme. Comunitatea aceasta
feminina va creste foarte repede, avand peste 100 de calugarite.
Roman traise intr-o manastirea din Lyon. In 444 va fi hirotonit preot de episcopul
Ilarie venit din Lerin. Faptul ca fusese hirotonit de un episcop venit din Lerin ne face sa ne
gandim ca el insusi trecuse pe acolo.
Oyend a intrat in Condat pe cand avea 7 ani, adus de tatal sau, preot in regiune. Citea
deja greceste. A refuzat toata viata hirotonia, a trait 60 de ani. Oyend recladi manastirea si
face ca monahii sa nu mai locuiasca in chilii separate ci in cladirea destinata tuturor
monahilor.
In muntii Jura pe la anul 515, in localitatea Agone a luat fiinta un fel de program de
rugaciune continua. Incepusera acest program pe la 420 dupa randuiala achibitilor. Serviciile
religioase erau savarsite in jurul monumentelor martirilor din regiune, martirizati la inceputul
sec 4. Serviciile religioase erau asigurate de grupuri de monahi si calugarite proveniti din
18

manastirile vecine, erau numiti turme. Luada continua asigurata de turme e o noutate dupa
regula orientala aparuta la pustnicii din Jura. A fost si la Sf. Martin de Tour fara sa fie impusa.
Dar si in comunitatile din Cartagina si ale Sf. Augustin. Acum (515) si in muntii Jura se
impune. Ea pare a se gasi la originea slujbelor miezonoptii din Occident.

(CURS 5) - 31.03.14
Monahismul Insulelor Britanice (Marea Britanie de azi si Irlanda+insulele
mici din apropiere)
Partea de Sud a Brtaniei a fost cucerita de Claudius in 44-51dH. Era o ocazie fericita
ca I-lele Britanice (triburile celtice) din insulele britanice sa auda cuvantul Evangheliei.
Inceputul crestinismului acolo: Apostolii celtilor : Aristobul (frate Varnava) si Simon Zilotul
Aristobul a fost trimis de Sf Ap Pavel in I-lele Britanice si acolo moare martir
In persecutiile romane au fost multi care au venit in I-lele Britanice si si-au dat viata.
Sf. Alban , omorat in 304 e socotit cel dintai mucenic din insulele britanice. El era pagan dar a
adapostit un preot cautat de soldatii romani. Alban a luat haina preotului si a iesit inaintea
soldatilor, s-a recomandat ca preot si a fost chinuit apoi executat . Unul din soldatii care l-au
chinuit, impresionat de statornicia in credinta, dupa ce i-a taiat capul lui Alban a marturisit ca
si el e crestin si a fost si el executat aproape de Verulmium (azi, St Albans) . Intre alti martiri
din acea perioada se numara Sf. Acroniu si Iuliu.
In timpul Imp. Constantin cel Mare, Biserica din Britania cunoaste o mare inflorire.
Ulterior Britania e atacata de scoti si de picti, atat de insistent incat in 410 Imp Honorius
ordona retragerea armatelor si administratiei romane pe teritoriul Galiei. Asistam la un
adevarat exod al populatiei in Galia, pe coasta de N-V (azi Bretania si Normandia) . Marea
parte a populatiei romane in insula era increstinata. Dar romanii si-au retras armata si
administratia insa populatia de rand a ramas in insula. Cei ramasi au cerut ajutor triburilor
germanice, saxone. Acestia au venit, au ocupat teritoriul si incet incet din aliati au devenit
cotropitori, impingand populatia bastinasa in Tara Galilor si Cornwall, spre vest.
Incet-incet pamantul fostei provincii romane se recolonizeaza iar crestinii ramasi sunt
supusi persecutiilor.
Crestinismul celto-britanic imbraca forme monahale si mai ales de tip sihastresc.
Parintii calugarilor britanici sunt socotiti: Sf. Gherman de Auxerre (380-448) si Sf Lup de
Troyes (384-478).
19

Sf Gherman a fost calugar in Lerins, a ajuns episcop in Auxerre (undeva spre N

Franta) , a fondat o m-re si a fost unul din marii misionari de pe pamantul franc. Fiind prieteni
Sf. Gherman si Lup, au fost trimisi in Britania (nu Bretania = peninsula bretanica din Franta,
numita inainte Armorica) spre a combate erezia lui Pelagius, in 2 randuri (429, 447). Aici au
propovaduit si facut manastiri dupa modelul celor din Galia, lasand ucenici care la randul lor
au trecut in Britania propriu-zisa infiintand manastiri care au devenit foarte puternice. In sec
VI-VII-VIII Insulele Britanice au furnizat monahi misionari si oameni de cultura francilor si
apoi , in sec VIII, Imperiului Carolingian. Intre monahii britanici celebri amintim: Sf
Dubricius (ucenic al lui Gherman), Sf. Cadoc (inceput sec VI; de numele lui se leaga
infiintarea unei manastiri care avea 1000 de calugari), Sf Illtyd (+ 535)-ucenic Cadoc, Sf
Samson (490-565) ajuns episcop in Dol (in Germania de azi), e socotit cel mai mare misionar
crestin britanic din sec VI. Pt ca era foarte cautat de oameni a venit din Anglia in Galia , in
Bretania, unde a ajuns episcop, a continuat misionarismul in Normandia, a infiintat m-ri si a
increstinat in masa populatia franca. Sf Gildas Inteleptul (516-570) , de la care se pastreaza o
carte despre caderea Angliei (Caderea Provinciei romano-celtice Britania sub picti si
scotieni).
In tinutul locuit de britanici in Cornwall (in vest) au fost multi sfinti monahi retrasi in
munti: Sf. Petroc (+ 564), fiul regelui bretan din Tara Galilor. El a petrecut o vreme in Irlanda
intr-o manastire, unde a studiat si s-a format ca monah, si s-a intors in Anglia unde a fondat
m-rea Petrocs-Stow (azi Padstow) . S-a retras in paduri, ca anahoret.
Scotia si Irlanda.
Scotia era locuita de picti al caror prim misionar a fost Sf. Ninian (+ 432),
contemporan cu Vincentiu de Lerins. El era de neam britan dar fost ucenic a lui Martin de
Tours. Trimis in Scotia, Ninian a infiintat o manastire in Whithorn inchinata Sfantului Martin.
Din aceasta manastire si-a organizat intreaga munca misionara.Aceasta m-re a avut un rol f
important in intemeierea monahismului irlandez.
Irlanda va primi credinta crestina datorita misionarismului Sf. Patrick (390-461). El a
dus activitate misionara pe coastele occidentale ale Britaniei. Va vietui multa vreme prin
diverse manastiri din Galia si ajunge la Lerins. Primeste o educatie monahala si teologica
desosebita la Scoala pe care o infiintase Sf Gherman de Auxerre in episcopia sa. De la Sf.
Gherman va primi binecuvantarea spre a propovadui credinta in Irlanda. Intre timp fusese
hirotonit episcop, cu sediul la Armagh lucrand neobosit pt. crestinarea populatiei irlandeze.
20

obs: se bucura de o popularitate deosebita (mai ales din partea americanilor de origine
irlandeza); au aparut 2 carti: Anglia ortodoxa si Sfintii britanici inainte de Schisma

Ucenicii Sf. Patric: Sf. Kieran cel Batran(+ 530) episcop de Ossory, primul sfant
irlandez si Sf. Decan, Ep de Ardon. Sf Patricius a fondat multe manastri in Irlanda, in ele
punand randuielile din m-rile din Galia.
Sfanta Brigitta (450-525) a fost ucenica lui Patrick. Ea va infiinta prima manastire de
femei in Irlanda, in 470, in Kildare.
Sf. Enda din Aran (+ 530). A fost o mare personalitate a monahismului socotit drept
patriarhul monahismului irlandez. El a ajuns de mic in Scotia devenind monah la manastirea
Sf Ninan. A vietuit un timp acolo dar dupa aceea s-a intors in Scotia traind viata pustniceasca
in Aran.
Calugarii irlandezi au cultivat osteneala manastirii, din instruire au facut un adevarat
canon. In sec VI Biserica Irlandei avea un monahism foarte puternic, capabil de numeroase
misiuni crestine.
Unul din calugarii care au marcat monahismul irlandez a fost Sf Columba, episcop de
Iona (+597). El a infiintat mai multe manastiri in Irlanda si s-a retras pe coastele Scotiei
desfasurandu-si activitatea misionara. Unul din ucenicii Sf Columba a fost Sf Columban
(+615) .
Locuitorii din insula (si episcopi, monahi, eremiti) au venit in masa pe continent la
inceputul sec V gasind aici un spatiu de misiune, in Armorica. Astfel a aparut aici Mica
Britanie.
Prima manastire armoricana a fost in Insula Verde ( I-la Laurilor) , fondata de Sf
Budoc episcop de Vannes, (acesta a murit aprox la sfarsit sec VI, inceput sec VII) .
Alte manastiri vor fi fondate ulterior de ucenicii acestui Sf., printre care se remarca: Sf
Gwenole, care se refugiase din Tara Galilor inca din 410. Era fiul printului galic Fragan.Toti
cei 4 fii ai lui au devenit monahi. Gwenole a fondat manastirea Landevennec. De aici au iesit
alti sfinti celebri: Sf Gildas si Sf Cadoc (+ 512).
Sf Cadoc se va stabili pe langa Sf Dubrice, ep de Llandaf (cu 2 de l ).
Intre ucenicii lui Gildas albanezul se distinge Illtud (sau Illtyd). care era nepotul (pe
net scrie cousin deci var) regelui Arthur. Acesta, Illtud, a parasit armata pentru a intra in
manastire.

21

Un rol important in m-rile din Britania si scolile teologice a avut Sf Gherman de

Auxerre; in 429 avenit aici pt a combate pelagianismul, trimis de Papa Celestinus I. Unul
dintre ucenicii lui a fost Sf David.
Sf. David (+ c.589)va fonda in Armorica 12 manastiri si va deveni episcop in
localitatea Menevia (vezi wiki).
Sf. Gherman de Auxerre va merge prima data in Britania, in 429, si va trimite pe
Episcopul Palladius ca misionar in Irlanda dar acesta moare curand (+ c 461). Palladius a fost
predecesorul lui Patrick. Patricius va fi hirotonit episcop si trimis de Sf.. Gherman in Irlanda
insotit de preotul Wicklow. Ei a fost insotiti de un grup de irlandezi deja convertiti (432).
Patricius a intemeiat comunitati crestine si manastiri. Timp de 9 ani a avut o activitate
misionara deosebita. A facut episcop pe Kieran (n.352 + c.465). Kieran era varstnic atunci
cand a venit Sf Patrick.
Kieran a studiat la Roma si a luat contact cu monahismul de tip egiptean. De la Roma
s-a intors in Irlanda unde a infiintat manastirea din Saghir. Deci facuse deja facuse misiune in
Irlanda cand l-a intalnit pe Sf Patrick. Sf Kieran a ajuns episcop in 432.
Prima manastire infiintata de Patricius e Sabal. El a avut o activitate exceptionala in
organizarea Bisericii Irlandeze. In 447 vazand Irlanda plina de apostoli s-a retras in
manastirea din Sabal murind in 451. A lasat succesor pe Benignus.

Monahismul feminim va fi organizat tot in aceasta perioada. Prima, Sf Brigitta.
Mama lui Kieran , pe nume Liadan, fondase in Irlanda prima manastire cu circa 50 de ani mai
devreme. Sf Brigitta a fost calugarita de Sf Mel, episcop, nepotul lui Patricius. S-au format
familii duhovnicesti.

Sf Columban, ucenicul Sf Columba, a dus la randul lui o activitate misionara deosebita
in Scotia. Moare in 593, trupul sa va fi adus in Down si ingropat alaturi de Patricius si
Brighita. (pe net am gasit ca Sf Columba a fost inmormantat alaturi de cei doi, nu Columban
http://en.wikipedia.org/wiki/Brigit_of_Kildare )





22

( CURS 6) 7.04.2014
AFRICA OCCIDENTALA
-nu Egiptul este leaganul monahismului dar acolo a existat un monahism de masa, ale carei
idei au migrat
TERTULIAN 145-230
- vorbeste in Apologeticum despre cei care traiesc in feciorie
- o sfatuieste pe sotia sa sa isi traiasca vaduvia in feciorie, dupa moartea lui
- lauda pe cei ce s-au facut asemenea ingerilor
- ucenicul sau, Ciprian al Cartaginei, a scris Despre comportamentul fecioarelor
- 249 in Cartagina comunitati puternice de fecioare
- Cartagina, mitropolia Africii Consulare

FER AUGUSTIN 354-430 (Sfantul)
- se converteste in 384 si isi consacra viata Bisericii
- se intoarce in Africa, impreuna cu fiul sau Adeodatus si cu alti tineri; mama sa, Sfanta
Monica, moare la Ostia
- in Tagaste, el infiinteaza o manastire (388); pleaca la Hippo Regius, era cunoscut ca
persoana deosebita
- va fi hirotonit de Episcopul Valerius, avea misiunea predicarii la Catedrala , in 395 devine
episcop auxiliar ???
- Valerius moare si ii ia locul Fer Augustin , ca episcop titular
- la Hippo Regius organizeaza o manastire pentru fratii de la Tagaste (N Africii)
- 395 Alipius devine (???) Ep.de Tagaste; construieste (cine ???) o m-re de barbati si o m-re
de femei
23

- 396 Evodius devine(???) Ep. de Uzale; construieste (cine???) o m-re de barbati si o m-re de
femei
- Biograful lui Augustin ajunge episcop de Calama (Numidia) (am gasit pe net numele
Possidius) in 397
- comunitate clericala in jurul Catedralei, aceeasi randuiala ca la m-ri
- monahii purtau manteluta, capison, erau rasi in cap, slujbe la ore precise, masa comuna, se
citeau texte sfinte, calugarii puteau parasi manastirea numai pt probleme f importante
- 2 mese pe zi, cu vin ; nu se permitea mancarea sau bautura intre cele 2 mese
- mese vegetariene, carne in anumite ocazii
- novicele era primit in m-re dupa renuntarea la avere si la vointa; se supunea vointei
episcopului
- munceau pt nevoile comunitatii
- slujbele savarsite in Catedrala; ia nastere grupul canonicilor diocezari
- calugarii canonici, program de studiu deosebit
- manastirea a pregatit misionari si preoti f destoinici, celebri in Africa
- Ep. Aurelius l-a invitat pe Fer Augustin sa predice la Catedrala sa
- indrumarile monahale ale Fer Augustin:
- 391, Hippo Regius, pentru uzul comunitatii formate dupa hirotonia sa
- pentru laicii mai evlaviosi si pentru centrul diocezar (conditiile unui vietuitor din
comunitatea monahala)
1. iubirea dintre monahi, ca ucenici ai lui Hristos; bunurile se dau tuturor dupa necesitati
2. rugaciune si post; 2 slujbe comune ; in orele libere monahii se puteau ruga in biserica in
mod individual; pe langa psalmi exista o rugaciune si calugarii erau indemnati sa mediteze la
textele rugaciunii ; postul mai putin aspru; forme de regim alimentar functie de sanatate si
rezistenta
24

3. castitate: insista pe puritatea interioara

4. saracie; vesmintele, bucataria, scriptorium (locul unde se ocupau cu scrisul)
5. iubirea; orice cearta era interzisa, jignirea trebuia reparata imediat
6. ascultare; incepand cu Sf Pahomie, este o virtute monahala prin excelenta; preotul este
autoritatea superioara tuturor; cel ce conduce trebuie sa conduca cu dragoste, nu ca stapan;
exemplul personal; monahii sa aiba ingaduinta fata de superiori
Fer Augustin recomanda ca randuiala sa fie citita in fiecare saptamana pentru ca
monahii sa-si examineze comportamentul.
- cultul Ordo monasterii: amanunte despre cultul divin zilnic, utrenia, ceasul I,
ceasul III, ceasul VI, ceasul IX., vecernia, slujba de noapte
- daca un calugar trebuia sa iasa din manastire el era insotit de un altul
- 3 ore pe zi de munca manuala, 3 ore munca intelectuala in Scriptorium, 3 ore munci
diverse, intre slujbe
- in Hippo Regius Fer Augustin a facut o manastire de maici, stareta sora lui, Felicitas

In afara celor 2 randuieli Fer Augustin a scris lucrari diverse pe teme monahale:
De noricus ecclesiae catolicae , De operae monahorum, De contintia, De bono conjugali, De
sancta virginitate
- el intemeiaza multe manastiri
- in sec V, cand au fost ocupatiile vandale, erau construite 50 de m-ri
- Sf Fulgentius de Ruspe s-a convertit auzind de Augustin
- la Fer Augustin, esenta vietii monahale era iubirea, care isi gaseste inflorirea in
contemplatie
- semnaleaza intr-o lucrare a sa ca in biserica se gasesc oameni pregatiti, care in
infranare totala isi gasesc fericirea in singuratate totala
- inainte de toate, fratilor, sa fie iubit Dumnezeu si apoi aproapele
- traita in toata plinatatea ei
25

- virtutea iubirii trebuie s-o ai la intrarea in m-re si in m-re s-o desavarsesti

- monahii erau socotiti ostasi ai lui Hristos, care lupta in liniste, nu pentru uciderea
dusmanilor ci pentru biruirea celui rau si a ingerilor lui
- viata monahala e o stare in care monahii tind spre desavarsire printr-o lupta
perseverenta
- modul in acre se manifesta iubirea: generozitate, apostolat, viata de obste
- generozitatea : caracteristica generala a vietii crestine; trasatura fundamentala a vietii
monahale (viata crestina mai logica si plina de ravna); raporturile personale ale sufletului cu
Dumnezeu
- scopul primordial al omului: sa-L aiba pe Dumnezeu in el; pentru asta trebuie sa se
detaseze de lume si chiar de sine, omul trebuie sa se adapteze la conditiile aspiratiilor sale
- iubirea totala : nu ce oferim ci modul in care oferim
- viata de obste: iubirea nu e doar pentru Dumnezeu ci se implineste in iubirea de
aproapele; in comunitate, aceasta iubire e verificata
- ii admira pe ascetii izolati din Egipt; considera ca aceasta viata e prea inalta pentru
puterea si slabiciunea sa
- stateau in comunitate pentru intrajutorare
- in saracie, trasatura cea mai frapanta a manastirilor augustiniene
- intelegea comunitatae intr-un mod dinamic; monahii sa fie parte la unitatea
comunitatiii ; rezulta comunitatea= ca un singur om
- implineste legea lui Hristos referitor la cel ce poarta sarcina altuia
- viata laborioasa in care iubirea se exercita prin intrajutorarea reciproca
- trebuie sa suporte tovarasia celor ce nu sunt desavarsiti, pentru a se bucura de
tovarasia celor desavarsiti
- manastirea = ca un cort de refugiu fata de furtunile lumii
- zelul apostolic : iubirea lui Hristos e larga precum lumea
- fondata pe invatatura de trup mistic, daca ne duce la o inima si un trup cu fratii din
m-re, se intinde la intreaga biserica si la credinciosi si pentru a cuceri si pe altii pentru
Biserica
- calugarii orientati spre apostolat
- modul de a fi apostol: prin rugaciuni, asceza, exemplul personal
- virtute proprie Bisericii: mereu in misiune
- toti crestinii si monahii, viata activa in m-re
26

- zelul misionar trebuie concentrat in efortul ajutarii celorlalti, nu doar prin slujbe
religioase ci si prin faptele din puterea lor
- Fer Augustin considera ca este necesar sa accezi la aceasta demnitate dupa dobandirea
unei vieti interioare bogate
- responsabilitatea sacerdotala si monahala sunt distincte dar cea monahala asigura o
mai buna pregatire pentru cea sacerdotala
- sacerdotiul nu e o onoare ci o responsabilitate; conferit pentru binele comunitatii
crestine, presupune supunere si devotament pentru ceilalti
- indemnul cel mai important: sa nu separe viata interioara de apostolat; activitatea e
eficienta numai daca e insotita de o viata curata
- Fer Augustin cere ca cei care se consacra monahismului sa depuna voturile: saracia si
munca, castitatea si smerenia, ascultarea si dragostea
- promisiune facuta lui Dumnezeu de a face o fapta buna
- semnaleaza pe langa caracterul general al votului si obiective particulare, precise, care
devin act de cult
- specific votului : transforma in datorie ceea ce este sfat
- manastirea faciliteaza curatirea, renunta la mostenirea pacatului originar ce se
transmite prin iubirea dezordonata si angajarea constienta in iubirea lui Dumnezeu
- saracia, antidot al iubirii bogatiei
- castitatea, dezradacineaza pofta trupului
- ascultarea, remediu impotriva orgoliului
- spiritul credintei, ce se implineste in smerenie, expresie a iubirii de Dumnezeu, rezulta
ca e sursa a altor virtuti

Sfantul FULGENTIUS DE RUSPE 467 532 , Thelepte, Bizacena (Tunisia-Algeria)
- procurator imperial
- a intrat in m-re la Presbium Diolele ???, in urma citirii comentariului Sf Augustin la
Psalmul 36
- inainte, peregrinare la diverse manastiri
- la 32 ani se calugareste in Egipt
- pleaca, se stabileste pe o insula langa Sicilia in plina persecutie vizigota
- teren in apropiere de Ruspe, ridica o m-re, multi calugari
- avea o dispozitie spre isihasm, pleaca si se stabileste intr-o m-re mai mica
27

- Ep Faustus de Ruspe il hirotoneste preot , apoi devine ep de Ruspe

- exilat de Regele Thrasamund in Sardinia , transforma o casa in manastire, la Cagliari
- adus ca episcop in Cartagina, trimis iar in Egipt
- regele voia sa cunoasca doctrina despre Sfanta Treime : Fulgentius scrie 3 tratate care
ajung pe mana credinciosilor ; se reaprind disputele crestini-arieni
- revine la Cagliari , alta comunitate, 40 monahi
- randuiala austera : saracie extrema, ascultare absoluta,
- sintagma: un monah nu trebuie sa aiba vointa proprie ci doar vointa staretului
- Regele Hilderic a dorit sa faca pace cu credinciosii, a eliberat episcopi din inchisori
- Fulgentius se intoarce in Ruspe
- randuieste ca episcop dupa el sa fie ales dintre preotii calugari
- episcopul putea veni in m-re ca oaspete, nu ca superior
- 534, Sinodul din Cartagina, canon, neamestecul episcopului in treburile interne ale
manastirilor
- manastirile isi alegeau singure superiorul
- 531 Fulgentius intelege ca va muri curand , se retrage in I-la Circinia intr-o manastire
fondata de el mai devreme, pentru a se pregati
- conflicte clerici - credinciosii din Ruspe
- se reintoarce in Ruspe, stopeaza conflictul, se reintoarce la Himni ??? (Ruspe, pe net,
locul mortii) se imbolnaveste, cere iertare ucenicilor si la 1 ian 532 moare la 65 ani
- tratatele despre Sf Treime s-au pierdut; se pastreaza niste scrisori pentru ucenicii lui










28