Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae (în mod tradițional n. 15 martie 270, Patara,

provincia Licia, Imperiul Roman – d. 6 decembrie 343, Myra, Roma Antică), cunoscut și
sub numele de Nicolae de Mira, a fost un episcop creștin al orașului maritim antic
grecesc Myra din Asia Mică (greacă veche Μύρα, orașul modern Demre, Turcia) în
timpul Imperiului roman. Sfântul Nicolae este sfântul patron al marinarilor,
negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor și studenților din diverse orașe și țări
din Europa.
Reputația sa a evoluat în rândul credincioșilor, așa cum era obișnuit pentru sfinții
creștini, iar legendarul său obicei de a da daruri secrete a dat naștere modelului tradițional
al lui Moș Nicolae, apoi al lui Moș Crăciun.
Viața[modificare | modificare sursă]
Cele mai vechi relatări ale vieții sale au fost scrise la secole după moartea sa și
conțin multe elemente legendare. Se spune că s-a născut în portul grecesc din Patara,
regiunea Licia din Asia Mică din părinți creștini înstăriți.[6] Într-unul dintre primele
incidente atestate și cele mai faimoase din viața sa, se spune că a salvat trei fete de la a fi
forțate să se prostitueze, aruncând un sac de monede de aur pe fereastra casei lor în fiecare
seară timp de trei nopți, pentru ca tatăl lor să poată plăti o zestre pentru fiecare dintre ele.
Alte povești timpurii povestesc despre el calmând o furtună pe mare, salvând trei
soldați nevinovați de executarea greșită și tăind un copac stăpânit de un demon. În tinerețe,
se spune că a făcut un pelerinaj în Egipt și în zona Palestinei. La scurt timp după
întoarcerea sa, a devenit episcop de Myra.
Ulterior a fost aruncat în închisoare în timpul persecuției lui Dioclețian, dar a fost
eliberat după ascensiunea împăratului Constantin cel Mare. O listă timpurie îl face
participant la Primul Conciliu de la Niceea în 325, dar nu este menționat în nicio scriere de
către alți participanți. Legendele târzii, nefondate, susțin că el a fost caterisit temporar și a
fost întemnițat în timpul conciliului pentru că l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie.
Primele mențiuni[modificare | modificare sursă]
Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice. Sfântul Nicolae de Mira este
menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; nu era vorba de
vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar
fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte.
De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomenește tocmai această vedenie.
Tot în secolul al VI-lea Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea
sfântului Nicolae de Mira Liciei.
Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae provin din Legenda
aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.
Un cult al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae
I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral
dedicat patronului său.
În secolul al X-lea cultul sfântului Nicolae s-a răspândit mai departe în Occident:
împăratul Otto al III-lea a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen),
căreia i-a dat ca ocrotitor pe sfântul Nicolae.
Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau
moaște din Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui
sfânt răsăritean, își luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au
adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae
al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la
Veneția, în care să așeze moaștele.
Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum și numele celor șaizeci și doi
de bărbați care aduseseră moaștele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9
mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția au răspândit cultul
sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul
sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe
Ilie cu omoforul.