Sfântul Ciprian. Scrisori baptismale.

Despre botezul ereticilor

1. Viaţa şi activitatea. Personalitatea cea mai de seamă a Bisericii creştine din Africa între Tertullian şi
Augustin, Sfântul Ciprian, s-a născut, după părerea cercetătorilor, între 200 şi 210 la Cartagina, într-o
familie bogată, vestită prin neamul şi puterea ei politică.
După studii strălucite, urmate de o carieră glorioasă de retor şi de o viaţă dedicată plăcerilor, Caecilius
Thascius Cyprianus se converteşte la creştinism, prin îndemnul preotului Caecilius sau Caecilianus. Până
atunci, va mărturisi el, ,,trăiam în întuneric şi într-o noapte adâncă, azvârlit încolo şi încoace pe marea
agitată a lumii, rătăcind la întâmplare, nesigur de viaţa mea, străin de adevăr şi de lumină” (Ad
Donatum, 3)1.
Convertirea o socoteşte un dar al lui Dumnezeu, o lucrare a Sfântului Duh. Citeşte plin de râvnă, Sfânta
Scriptură, încercând să trăiască adevărul creştin. încă nu primise botezul când îşi împărţise săracilor o
parte din marea sa avere. În sfârşit, „un duh venind din cer i-a dat o a doua viaţă şi a făcut din el un om
nou” (Ad Donatum 3-4)2.
Curând, datorită prestigiului de care se bucura în faţa clerului şi credincioşilor, este hirotonit preot (poate
în 246), iar puţin mai târziu (248) ocupă scaunul de episcop al Cartaginei, cel mai de seamă dintre cele
aproximativ 150 de episcopate din Africa, Numidia şi Mauritania3. Purtarea sa plină de evlavie şi
milostenie, dar şi energică şi severă, îl făceau iubit şi îl recomandau pentru rolul de conducător al
Bisericii din această parte a lumii. Diaconul Pontius, prieten nedespărţit şi notarius al său, ne-a lăsat un
portret al marelui episcop cartaginez în Vita Caecili Cypriani, cea mai veche biografie creştină, scrisă cu
pietate filială, la puţin timp după martiriul sfântului: „Atâta sfinţenie şi graţie străluceau pe chipul lui,
încât tulbura cugetul privitorilor. Chipul lui era în acelaşi timp serios şi vesel, fără să cadă într-o
severitate tristă sau într-o bunăvoinţă excesivă: era un amestec din acestea două, încât nu-ţi dădeai
seama dacă se impunea să fie temut sau iubit, afară numai dacă el nu merita şi una şi alta. Veşmintele
sale nu se deosebeau de chipul său, potrivite şi ele mediului înconjurător. Pe Ciprian nici trufia lumească
nu-l umflase, dar nici sărăcia afectată nu-l întinase” (Vita... 6)4.
Lucrarea pastorală a Sfântului Ciprian se întinde pe o perioadă scurtă, 9-10 ani, dar una dintre cele mai
frământate din istoria Bisericii. ,,Spirit practic, ferm, clar şi iubind mai presus de orice disciplina, buna
rânduială, armonia, pacea şi unitatea credincioşilor săi şi a întregii Biserici, după cum îl caracterizează
Părintele profesor Ioan G. Coman, Sfântul Ciprian va lăsa urme în istoria episcopatului cartaginez şi a
creştinismului secolului al III-lea”5.
La puţin timp după debutul episcopatului Sfântului Ciprian, Decius, un ilarian activ şi energic, care
considera că poate restaura imperiul prin distrugerea creştinismului, dezlănţuie o mare prigoană
anticreştină în toamna anului 249. Mulţi creştini au apostaziat. Mulţi, mai ales preoţi şi creştini de seamă,
au suferit moarte martirică. Printre aceştia se afla şi Episcopul Fabian al Romei, martirizat la 20 ianuarie
250.
Sfătuit de colegi şi de credincioşi, Sfântul Ciprian părăseşte Cartagina şi aproximativ 15 luni trăieşte
retras într-o mică localitate din apropierea Cartaginei, fără să rupă legăturile cu clerul şi credincioşii. Prin
scrisori, el îndeamnă la păstrarea credinţei, la disciplină, cere să fie ajutaţi săracii, văduvele, bolnavii.
Retragerea Sfântului Ciprian a dat naştere unor interpretări răuvoitoare, atât la Roma, cât şi la Cartagina,
mai ales din partea celor nemulţumiţi de atitudinea adoptată de episcopul cartaginez în chestiunea
penitenţială, una din marile dificultăţi create Bisericii de persecuţia lui Decius. Persecuţia, neatingându-şi
scopul, se potoleşte la începutul anului 251 şi încetează după moartea pe câmpul de luptă a lui Decius.

1
Apud Saint Cyprien, Correspondance,TomeI. Texte etabli et traduit par Le Chanoine Bayard, Paris,
1925, p. X.
2
Apud eundem, p. XI.
3
Număr dat de Bayard, op. cit., p. XII.
4
Apud Pr. prof. loan G. Coman, Personalitatea Sfântului Ciprian, în „Studii Teologice", XI
(1959), n.r. 5-6, p. 273.
5
Ibidem, p. 273.
1
Se punea acum problema celor căzuţi: lapsi. Aceştia căutau să obţină de la confessores (mărturisitori) şi
martiri libelli pacis, pe care să le prezinte apoi preoţilor spre a fi împăcaţi cu Biserica. Sfântul Ciprian este
de părere că trebuie deosebite diferitele categorii de lapsi şi că, în funcţie de acestea, lapsi aveau
datoria să facă pocăinţă. Această hotărâre este aprobată de Sinodul de la Cartagina din primăvara anului
251. Sinodul confirmă condamnarea preotului Novatus, a altor patru preoţi şi a diaconului Felicissimus
care, din opoziţie faţă de Sfântul Ciprian, se arătau prea indulgenţi faţă de lapsi. Plecând de la Roma,
Novatus şi Felicissimus îl vor îndemna pe Novaţian, preot capabil şi primul scriitor creştin de limba latină
la Roma, nemulţumit însă de alegerea lui Cornelius, la 5 martie 251, ca episcop al Romei, să-şi
organizeze o Biserică proprie. Novaţian va crea o sectă cu principii rigoriste (excluderea lapsilor,
interzicerea căsătoriei a II-a etc), ale cărei urme se vor întâlni încă în sec. IV-V.
Între 252 şi 254 Imperiul este bântuit de ciumă. Sfântul Ciprian se remarcă prin îndemn la dragoste, la
milostenie, la devotament. Scapă de urmările unui edict din 252 al împăratului Trebonius Gallus (251-
253), care ordonase sacrificii solemne pentru îndepărtarea flagelului, pe care-l considera adus de
creştini, care provocaseră, prin ,,nelegiuirea” lor, mânia zeilor.
Luptând pentru păstrarea unităţii Bisericii, Sfântul Ciprian va trebui să facă faţă în perioada 255-257
spinoasei probleme a botezului ereticilor. în această controversă, despre care vom vorbi mai târziu pe
larg, se înfruntau Biserica Africană şi Biserica Romei, prin conducătorii lor, Sfântul Ciprian şi episcopul
Ştefan î al Romei (254-257), primul susţinând nevaliditatea botezului schismaticilor şi ereticilor, iar al
doilea, validitatea lui. Controversei îi va pune capăt moartea martirică a lui Ştefan, în 257, în timpul
persecuţiei lui Valerian (253-260).
Dar şi Sfântul Ciprian se va număra printre primele victime ale edictului din 257 al lui Valerian. Arestat la
30 august 257, este judecat şi exilat de proconsulul Aspssius Paternus într-o mică localitate, Curubis, un
loc pustiu, fără apă, fără verdeaţă. Revelaţia că i se amână moartea cu o zi a fost simbolul amânării de
un an. Peste un an este rejudecat de proconsulul Galerius Maximus şi decapitat la 14 septembrie 258.
Judecata şi sfârşitul lui le cunoaştem din Acta proconsularia. În noaptea dinaintea martiriului, credincioşii
au vegheat în jurul locuinţei unde se afla episcopul lor care ,,dorea martiriul şi anume ţinea să fie ucis
chiar în timpul vorbirii sale despre Dumnezeu, căci râvna sa cea mare era cuvântul despre învăţătura
dumnezeiască” (Pontius, Vita 14)6.
Aşa în sfârşit viaţa Sfântului Ciprian, ,,energie în acţiune, un realizator fără şovăire al celor mai bune
planuri şi hotărâri pe care le lua Biserica sa..., (bărbat) împodobit cu un caracter excepţional, cu un simţ
neobişnuit al situaţiilor şi cu o rară putere de pătrundere a sufletului omenesc”7.

2. Opera. Ţinând seama de conţinut, critica a clasificat operele autentice ale Sfântului Ciprian în trei
categorii8:
Apologetice: Ad Denatura, Quod idola dii non sint, Ad Demetrianum, Ad Fortunatum;
Dogmatico-polemice: De lapsis, De catholicae ecclesiae unitate, Testimoniu ad Quirinum;
Practico-ascetice; De mortalitate, De habitu virginum, De dominica oratione, De opere ei eleemosynis,
De bono patientiae, De zelo et livore.

3. Corespondenţa.
A. În afară de operele citate mai sus, ne-au rămas de la Sfântul Ciprian 81 de scrisori.
Numărul lor a fost desigur mai mare (la unele se face aluzie în cele păstrate), dar din păcate s-au
pierdut, dispărând odată cu ele o bogată sursă de informaţii privitoare la viaţa şi activitatea Sfântului, ca
şi la viaţa Bisericii secolului al III-lea. Iniţial, scrisorile n-au fost aşezate în ordine cronologică, astăzi însă,
în cele mai bune ediţii, această ordine este respectată, în măsura în care acest lucru a fost posibil.
Colecţia de scrisori a Sfântului Ciprian s-a format încet. El avea obiceiul de a păstra copii ale scrisorilor pe
care le trimitea. Dintre cele 81 de scrisori rămase, 59 sunt ale lui, 16 ale diferiţilor contemporani, iar 6
sunt scrisori sinodale al căror autor este, de asemenea, Sfântului Ciprian.
După adresant, scrisorile personale ale Sfântului Ciprian se pot clasifica astfel: 1. către martiri; 2. clerului
şi poporului Cartaginei şi 3. clerului şi episcopului Romei.
6
Apud ennleni, p. 275, n. 4'.).
7
Pr. prof. ioaa Ci. Co'nan, op. cit., p. 267
8
Dam cliisificarea după Pr. prof. ioan G. Coman, cp. cit., p. 277-278
2
Dacă ţinem seama de problemele tratate şi de ordinea cronologică, cât de cât exactă, scrisorile pot fi
împărţite în patru grupe: 1. Probleme de disciplină (I-IV); 2. Persecuţia lui Decius, reconcilierea
apostaţilor, lupta împotriva schismaticilor (V-LXVIII); 3. Botezul ereticilor (LXIX-LXXV); 4. Persecuţia lui
Valerian (LXXVI-LXXXI).
B. Scrisorile au o deosebită valoare documentară. Ele reprezintă o mină inepuizabilă, un
adevărat tezaur de informaţii variate asupra vieţii bisericeşti din Africa preconsulară, la jumătatea
secolului al III-lea, asupra istoriei Bisericii, organizării sale, a disciplinei şi orientării spirituale a
comunităţilor creştine.
Scrisorile ne îngăduie să-1 vedem pe Sfântul Ciprian în mijlocul evenimentelor descrise, în luptă cu cele
mai variate probleme, situaţii sau oameni ai Bisericii şi timpului său. Două sau trei persecuţii, două
schisme, şapte sau opt sinoade provinciale se desfăşoară aproape sub ochii noştri. Şi din mijlocul acestor
evenimente se detaşează o figură înconjurată de aureolă, pe care Bayard o prezintă astfel: ,,(Figura) unui
episcop, care este un sfânt fără a înceta să fie un om: evlavios, dezinteresat, energic, prudent, abil,
capabil să greşească şi să sufere, dar ştiind să ierte, şi destul de stăpân pe sine pentru a-i tempera pe cei
cu care împarte rătăcirea şi să-i împiedice să se mânie în chip expresiv împotriva celor care nu gândesc
ca ei”9.
În acelaşi timp, societatea şi viaţa creştină ne apar creionate cu trăsături precise şi vii. Biserica este
prezentă în toate scrisorile. Ea este una şi în ea se intră prin Botez şi se iese prin apostazie,
excomunicare, schismă sau erezie. Între mădularele Bisericii găsim chipuri de mărturisitori, martiri,
penitenţi, catehumeni, credincioşi, văduve, fecioare etc.
Slujitorii bisericeşti şi clerul sunt reprezentaţi de: citeţi, exorcişti, acoliţi, ipodiaconi, diaconi, preoţi,
episcopi. Fiecare are rolul său în buna desfăşurare a vieţii comunităţilor creştine. Pentru toate acestea,
corespondenţa Sfântului Ciprian constituie un document de mare valoare privind istoria Bisericii şi
societăţii creştine de la jumătatea secolului al III-lea.

4. Controversa baptismală şi epistolele baptismale. Până la apariţia marcionismului, ereziile

nu şi-au organizat Biserici independente. Adepţii lor se ascundeau în Biserica una a lui Hristos de la care
primeau Botezul. De aceea, când se reîntorceau la sânul Maicii-Biserici, nu erau botezaţi din nou, ci erau
primiţi prin punerea mâinilor in paenitentiam10.
Dar, după ce marcionismul şi alte erezii au organizat comunităţi separate şi botezau, s-a pus întrebarea
dacă botezul lor este valid şi dacă ereticii reveniţi în Biserică trebuiau botezaţi din nou sau nu. Problema
botezului ereticilor este importantă pentru că, teoretic, trebuie să se ştie dacă ceea ce se petrece în
afara Bisericii este o Taină Sfântă şi pentru că, practic, trebuie să se ştie cum poate fi înţeleasă iconomia
bisericească cu privire la Botez11. Problema este şi greu de rezolvat din lipsa cuvântului determinant al
Revelaţiei dumnezeieşti în această privinţă, a unei tradiţii universale creştine, care să aibă caracter
unitar, şi a unei hotărâri bisericeşti cu caracter de valabilitate ecumenică12.
Încă din secolul al II-lea existau în Biserică două obiceiuri în legătură cu botezul ereticilor: unul în Asia
Mică şi în Răsărit, în general, care socotea botezul ereticilor ca nevalid, şi altul la Roma şi în Apus, care
recunoştea botezul ereticilor ca valid. Cele două obiceiuri s-au întâlnit în Africa, dând naştere unei aprigi
controverse.
Încă înainte de controversa de la mijlocul secolului al III-lea, Clement din Alexandria (150-215?) socotea

9
Bayard, op. cit., p. XLVIII: aceluiaşi îi datorăm şi alte informaţii privind corespondenţa Sfântului
Ciprian.
10
J. Tixeront, Histoire des dogmes dans l'antiquite chretienne, tome I,
La Theologie anteniceene, Paris, 1930, p. 378. Lui îi datorăm şi unele din
consideraţiile următoare.
11
Pr. prof. dr. Isidor ToJoran, Botezul ereticilor, în ,,Mitropolia Ardea-
lului", VI (1961), nr. 4-6, p. 242 ; A se vedea şi Diac. Conf. Nicolae Corueanu,
Actualitea Tratatului lui Tertulian, „Despre prescripţia ereticilor", în „MMS",
XXXV (1959), nr. 9-12, p. 580-588
12
Ibidem, p. 243
3
„botezul eretic apă fără putere şi neadevărată”13, iar Tertullian (160-240) îl socoteşte nevalid, pentru
că ,,noi n-avem decât un singur Botez fiindcă avem un singur Domn, un singur Botez şi o singură
Biserică”14.
Aceeaşi sentinţă o dă Sinodul ţinut la Cartagina, pe la 218-220, sub conducerea lui Agrippinus, pe care
Sfântul Ciprian îl invoca drept dovadă a tăriei deciziilor sale15.
Botezul ereticilor este respins, de asemenea, de Sinoadele locale din Iconiu şi din Synnada în Frigia, între
anii 230-235, la care participă printre alţii, şi Firmilian din Cezareea Capadociei.
Aceasta era situaţia la mijlocul secolului al III-lea când izbucneşte controversa baptismală, în urma
pretenţiei arogante a episcopului Romei, Ştefan I (254-257), de a impune obiceiul roman Răsăritului şi
Africii.
Cel mai de seamă adversar al lui Ştefan a fost Sfântul Ciprian. În anul 255 Sfântul Ciprian este consultat
de trei ori în această problemă. Întrebat de un oarecare Magnus, dacă botezul novaţianiştilor este valabil,
Sfântul Ciprian îi răspunde (Scrisoarea a LXIX-a) că ereticii şi schismaticii n-au nici un drept şi nici o
putere să boteze şi deci novaţianiştii trebuie rebotezaţi. Un Sinod, ţinut în acel an, la care participă 31 de
episcopi, aprobă teza episcopului cartaginez şi trimite o scrisoare sinodală (a LXX-a) celor 18 episcopi din
Numidia care aveau nedumeriri în această problemă. Unui episcop din Mauritania, Quintus, Sfântul
Ciprian îi trimite odată cu scrisoarea sa (a LXXI-a) şi scrisoarea sinodala trimisă episcopilor din Numidia.
Sfântul Părinte îi atrage atenţia lui Quintus că trebuie deosebiţi cei ce au trecut la o erezie după ce au
fost botezaţi în Biserică şi care pot fi reprimiţi doar prin punerea mâinilor, de cei care primiseră doar
botezul ereticilor.
Un Sinod ţinut în mai 256 la Cartagina, la care iau parte 71 de episcopi din Africa şi Numidia, confirmă
hotărârile sinoadelor precedente şi-i trimit o scrisoare lui Ştefan (a LXXII-a) arătând că fiecare episcop e
liber să procedeze cum crede că e bine, urmând să dea mai apoi seama Marelui Judecător. Ştefan se
poartă foarte dur cu trimişii lui Ciprian şi rămâne pe poziţia sa inflexibilă, invocând tradiţia şi pretinzând
primatul în Biserică.
Sfântul Ciprian scrie acum scrisoarea a LXXIII-a, adresată episcopului Jubaianus din Mauritania, căruia îi
trimite şi copii ale scrisorilor sinodale şi copia scrisorii către Quintus. Din răspunsul dur al lui Ştefan
adresat Sfântului Ciprian cunoaştem doar celebrul îndemn la respectarea tradiţiei, păstrat în scrisoarea a
LXXIV-a adresată lui Pompeius. Ştefan ameninţase cu excomunicarea, fără însă să o pronunţe.
Aşa se prezentau lucrurile la 1 septembrie 254, când, la Cartagina, are loc cel mai important Sinod al
episcopatului Sfântului Ciprian: 87 de episcopi, dintre care doi prin reprezentanţi, au votat împotriva
validităţii botezului ereticilor.
Sfântul Ciprian îl informează pe Episcopul Firmilian al Cezareei Capadociei. Acesta răspunde cu o
scrisoare (a LXXV-a) în care declara că el şi colegii săi din Frigia, Galatia şi Cilicia se raliază hotărârilor
acestui sinod. Scrisoarea este plină de durităţi la adresa lui Ştefan.
Nu se ştie cum s-ar fi desfăşurat în continuare controversa baptismală, căreia îi pune capăt persecuţia lui
Valerian. Ştefan este martirizat la 2 august 257, iar Sfântul Ciprian, arestat în aceeaşi lună, va fi
decapitat un an mai târziu, la 14 septembrie 258.
Nu este locul să urmărim aici continuarea controversei baptismale până în zilele noastre16. Amintim doar
că Sinodul de la Arelate (Aries), în Galia, ţinut în anul 314 şi la care au participat mulţi episcop! africani,
prin canonul 8, cere episcopilor africani să recunoască botezul ereticilor dacă era făcut în numele Sfintei
Treimi.
De asemenea, Sinodul I ecumenic (Niceea, 325) cere tuturor acelaşi lucru, în canonul 19.

Ediţii folosite pentru traducerea scrisorilor

J. P. Migne, Patrologia Latina 3, col. 1047-1056, 1073-1090, 1149-1200.

Saint Cyprien, Correspondance, Tomes I-II. Texte etabii et traduit par Le Chanoine Bayard, Paris, 1925.
Am luat ca bază textul celei de a doua lucrări, care urmează ediţia Hartel: S. Thosci Caecili Cypriani
13
.Stromate, l, 19: apud Pr. prof. dr. Isidor Todoran, op. cit., p. 244.
14
De Baptismo, 15: apud eundem, op. cit., p. 244
15
Ep, 71 şi 73
16
Vezi, pentru aceasta, Pr. prof. dr. Isidor Todoran, op. cit., p. 248 sq.
4
opera omnia în Corpus Scriptorum Latinorum, volumen III, Vindobonae, MDCCCLXVIII.
Bayard păstrează numerotarea lui Hartel, bazată pe ordinea cronologică stabilită în ediţia de la Oxford,
1682, de Fell şi Pearson. în P.L. numerotarea este diferită în unele cazuri. Iată diferenţele:
Hartel: 69 70 71 72 73 74 64
Migne: 76 70 71 72 73 74 59
Am tradus scrisorile LXIX-LXXIV, cărora le-am adăugat scrisoarea LXIV (cu excepţia cap. I, care se referă
la altă problemă) ce pune în discuţie botezul copiilor.
Textele scripturistice le-am redat după Biblia românească, ediţia 1975, uneori cu mici modificări.
De câte ori a fost nevoie, am prezentat în notele din Sfânta Scriptură, aşa cum le găsim la Sfântul Ciprian
şi textele respective din Biblia Sacra (Paris, 1918), La Sainte Bible polyglotte (Paris, 1900-1909) şi Novum
Testamentum Graece et Latine (ediţia Nestle, 1969). Am făcut aceasta deoarece există diferenţe între
textele citate de Sfântul Ciprian, care a urmat probabil traducerea Hala, şi pasajele corespunzătoare din
Vulgata. Aceasta ar putea atrage atenţia unor eventuali cercetători, dornici să găsească vestigii ale
Italiei.
Pentru ca înţelesul frazei să fie deplin, am pus între paranteze cuvintele inexistente la Sfântul Ciprian,
dar considerate necesare elucidării textului.

Scrisoarea a LXIX-a
Cyprianus îi trimite sănătate lui Magnus

I 1. Din râvnă duhovnicească, prea iubitul meu fiu, ai cerut sfatul smereniei mele, (dorind să ştii) dacă,

5
printre ceilalţi eretici, cei care vin de la Novaţian17 trebuie să fie botezaţi şi sfinţiţi în Biserică18 cu
adevăratul şi unicul botez potrivit cu Legea, al Bisericii. În această privinţă, după cât ne inspiră atât
puterea credinţei noastre cât şi sfinţenia şi adevărul dumnezeieştilor Scripturi, îţi spunem că toţi ereticii
şi schismaticii, fără excepţie, nu au nici o putere şi nici un drept. De aceea, Novaţian poate şi trebuie să
fie socotit printre duşmani şi antihrişti, de vreme ce şi el stă în afara Bisericii şi lucrează împotriva păcii şi
iubirii lui Hristos. 2. Căci Domnul nostru Iisus Hristos, când mărturisea în Evanghelia Sa că potrivnicii Săi
erau cei care nu erau cu El, nu s-a referit la o anumită erezie, ci, zicând: ,,Cel ce nu este cu Mine este
împotriva Mea şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte” (Luca 11, 23) a arătat că sunt potrivnicii Săi toţi cei
care nu erau cu El şi care, neadunând cu El, îi risipesc turma. De asemenea, Fericitul Apostol Ioan nici nu
a deosebit o erezie sau schismă, nici nu a pus pe vreunul (dintre aceştia) într-o categorie aparte, ci pe
toţi care ieşiseră din Biserică şi care lucrau împotriva Bisericii i-a numit antihrişti, zicând: ,,Aţi auzit că
vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat. De aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă.
Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi” (I Ioan 2, 18-
19). De unde se vede clar că sunt potrivnici ai Domnului şi antihrişti toţi cei despre care se ştie că s-au
îndepărtat de dragostea şi de unitatea Bisericii19. 4. Şi încă spune Domnul în Evanghelie: ,,Iar de nu va

17
Una din dificultăţile create Bisericii de către persecuţia lui Decius(249-251) a fost problema
celor căzuţi (lapsi). Bărbat energic şi activ, Deciuscredea că poate restaura şi consolida
imperiul prin distrugerea creştinismului.
în prigoana declanşată de el, mulţi creştini s-au supus, într-un fel sau altul, ordinelor împăratului.
Trecîncl furtuna, aceşti lapsi căutau să obţină de jamărturisitori şi martiri libelli pacis, pe care să
le prezinte preoţilor pentru a fi
împăcaţi cu Biserica. Aşa s-a născut problema penitenţială, care a dus la apari-ţia novaţianismului.
Sfântul Ciprian, şi odată cu el Sinodul de la Carlagina
din aprilie 251, considera că este absolut necesară pocăinţa şi, în acelaşi timp,trebuie să se facă o
distincţie între diferitele categorii de lapsi. Deoarece epis-copul Fabian al Romei suferise martirul
la 20 ianuarie 250, Biserica Romei
avea în fruntea ei un colegiu de pesbiteri. Adevăratul conducător era în realitate
Novatianus, un bărbat distins, celebru, se pare, pe când era pâgîn, ca orator şi filozof stoic.
Convertit la creştinism şi hirotonit preot, şi-a cişti- gat repede o mare autoritate în Biserica romană.
El a redactat scrisoarea cle-rului roman, ca răspuns la scrisoarea Sfântului Ciprian, în care aproba, în
generai, hotărârile Sinodului cartaginez din aprilie-iunie 251. Dar Novaţian nu a fost ales episcop al
Romei, aşa cum se aştepta. După 14 luni de vacanţă
episcopală, scaunul Romei este ocupat la 5 martie 251 de Cornelius, recunoscut, printre alţii, de Sfântul
Ciprian. Aţîţat şi de Novatus, un preot cartaginez excomunicat de Sfântul Ciprian, care, împreună cu
Felicissimus, un laic foarte
bogat hirotonit diacon în chip necanonic, se pare, se stabileşte la Roma, Novaţian este hirotonit de trei
episcop! provinciali şi începe să-şi organizeze o Biserică proprie, pe principii rigoriste. Lapsi nu pot fi
reprimiţi în Biserică, pentru că Biserica trebuie să cuprindă numai oameni curaţi: de aici denumirea de
cathari (x.a9uooi,) pe care şi-o dau adepţii lui; a doua căsătorie este inter-zisă ; sunt excluşi din Biserică
cei care fac păcate grele după Botez ; cei veniţi la secta lui trebuie să se boteze din nou etc. Novaţian a
fost excomunicat de un Sinod roman ţinut în toamna anului 251. Totuşi, comunităţi novaţioniste au
existat până în secolul al IV-lea, în Spania, şi al V-lea, în Orient. După Socrate (Hist. Eccl. IV, 28),
Novaţian ar fi murit martir pe la 257-258, în timpul persecuţiei dezlănţuite de Valerian (253-260). Deşi
într-o scrisoare adresată lui Fabius din Antiohia (Eusebius, Hist. Eccî. VI, 43) Cornelius îl prezintă în
culorile cele mai negre (înainte de botez fusese considerat posedat şi supus exorcismelor; s-a îmbolnăvit
apoi şi a primit botezul clinicilor etc.), nu pot fi puse la îndoială anumite merite ale iui Novaţian. EI este
primul scriitor propriu-zts care foloseşte in Roma creştină limba latină. Dintre lucrările păs-trate, cea mai
de seamă este „De Trinitate", prima lucrare scrisă la Roma în latină, pe o temă teologică.
18
Sfântul Ciprian foloseşte termenul obişnuit în vremea aceea: ecclesia
catholica. De provenienţă greacă (katholicos), catholica nu avea sensul
de azi, ci însemna universală, sobornicească
19
Vezi nota 18
6
asculta nici de Biserică, să-ţi fie ca un păgân şi ca un vameş” (Matei 18, 17)20. Iar dacă cei care
dispreţuiesc Biserica sunt socotiţi păgâni şi vameşi, cu atât mai mult trebuie puşi în rândul paginilor şi
vameşilor răzvrătiţii şi potrivnicii care ridică altare false, întemeiază episcopate necanonice, instituie
jertfe nelegitime şi nume pângăritoare21, deoarece cei care păcătuiesc mai puţin, numai prin dispreţul
arătat faţă de Biserică, sunt declaraţi, prin hotărârea Domnului, păgâni şi vameşi.
II 1. Că Biserica una este o vesteşte Sfântul Duh în Cântarea Cântărilor, când vorbeşte în numele lui
Hristos: ,,Ea e numai una, porumbiţa mea, curata mea; una-i ea la a ei mamă, singură născută în casă”
(Cântarea 6, 8)22. Despre care iarăşi spune: „Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână
pecetluită şi izvor de apă vie” (Cântarea 4, 12)23. Dar dacă Biserica, logodnica lui Hristos, este o grădină
încuiată, un lucru încuiat nu poate fi deschis străinilor şi profanilor. Şi dacă este fântână pecetluită, nu
poate să bea acolo, nici nu poate primi semnul peceţii24 cel care, aflat în afară, nu are acces la fântână.
Şi dacă este un izvor de apă vie, unic şi înăuntru, cel care este în afară nu poate primi viaţă şi nu poate fi
sfinţit de această apă, de care numai cei ce sunt înăuntru se pot folosi şi numai lor le este îngăduit să
bea. 2. Fiindcă şi Petru, arătând că Biserica este una şi că numai cei care sunt în Biserică pot fi
botezaţi25, a spus: „în corabia lui Noe puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă, după cum şi pe
voi, la fel, vă va mântui Botezul” (I Petru 3, 20-21)26, dovedind şi mărturisind că corabia lui Noe a fost
prefigurarea Bisericii una. Dacă atunci, în acel mare botez al lumii curăţită de păcate şi purificată, s-a
îngăduit să fie mântuit prin apă cel care nu a fost în corabia lui Noe şi acum poate să primească viaţă
prin Botez cel care nu este în Biserică, căreia doar ei i-a fost dată taina Botezului27. 3. Dar şi Pavel,
învăţând acelaşi lucru încă mai pe faţă şi mai clar, scrie Efesenilor şi zice: ,,Hristos a iubit Biserica şi S-a
dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei” (Efeseni 5, 25-26). Şi dacă una este
Biserica iubită de Hristos şi ea singură e curăţită cu baia Lui, în ce chip poate fi iubit de Hristos sau spălat
şi curăţit cu baia Lui cel care nu este în Biserică?
III 1. De aceea, fiindcă singură Biserica are apa dătătoare de viaţă şi puterea de a boteza şi de a curaţi,
cel care spune că poate fi cineva botezat şi sfinţit la Novaţian, să arate şi să dovedească mai întâi că
Novaţian este în Biserică sau în fruntea Bisericii. Căci, Biserica este una şi, una fiind, nu poate să fie (în
acelaşi timp) şi înăuntru şi afară. 2. Căci dacă ea este la Novaţian, nu a fost la Cornelius28. Dar dacă (ea)
a fost la Cornelius care a urmat în ordine canonică episcopului Fabian29 şi pe care Domnul l-a dăruit pe

20
Biblia sacra ( î n continuare B. S.), La sainte Bible polyglotte (în con-
tinuare B. P.) şi Novum Testamentum Graece et Latine, ediţia Nestle (în con-
tinuare NT Nestle) au textul: Si awtem Ecclesiam non audient, sit tibi sicut
ethnicus et publicanus. La Sfântul Ciprian citim: Si vero et Ecclesiam con-
tempserit, sit tibi tamquam ethnicus et publicanus
21
Novaţianii se numeau pe ei înşişi xa9ap.ol = puri, curaţi
22
în Biblia românească este versetul 6, 9. în B. S. şi B. P. îl găsim, aşa . cum este citat de
Sfântul Ciprian, la 6, 8.
23
B. S. şi B. P.: text exact, 4, 12. Dar puteus aquarum viventium
la 4, 15
24
Pecetea : probabil aluzie la Mirungere.
25
Baptizari = a mântui.
26
B. S., B. P. şi NT Nestle au : et vos nune similis formae salvos facit
baptisma, spre deosebire de Sfântul Ciprian: et vos similiter salvos faciet
27
. Baptismum mundi — expresie împrumutată din tratatul De Baptismoal lui Tertulian.
28
Cornelius, episcop al Romei, ales la 5 martie 251, năruind astfel dorinţa lui Novaţian de a
ajunge episcopul Romei, în 253, în timpul persecuţieiIui Trebonius Gallus (251-253) a fost arestat şi
exilat, găsindu-şi moartea după cîteva luni.
29
Fabianus, episcop al Romei (236-250). A primit martiriul la 20 ianua-
rie 250.

7
lângă demnitatea de episcop şi cu slava martirului, Novaţian nu este în Biserică şi nici nu poate fi
considerat episcop, el care, dispreţuind tradiţia evanghelică şi apostolică şi neurmând nimănui, a ieşit din
sine însuşi. Căci în nici un chip nu poate să aibă sau să conducă Biserica cel care nu este hirotonit în
Biserică.
IV 1. Că Biserica nu este în afară şi că ea nu poate fi sfâşiată împotriva ei înseşi sau împărţită, ci
păstrează unitatea unei case care nu se poate separa şi dezmembra o spune chiar mărturia
dumnezeieştii Scripturi, fiindcă scris a fost despre rânduiala Paştelui şi a mielului care II închipuia pe
Hristos: ,,Să se mănânce în aceeaşi casă ; carnea să nu o scoateţi afară din casă” (Ieşirea 12, 46)30.
Acest lucru îl vedem şi în legătură cu Rahab, care şi ea era imaginea Bisericii şi căreia i se porunceşte,
spunându-i-se: „Pe tatăl tău şi pe mama ta şi pe fraţii tăi şi pe toţi cei din familia tatălui tău să-i aduni în
casa ta. Şi de va ieşi cineva afară pe uşa casei tale, sângele aceluia să fie asupra capului lui” (Iosua 2,
18-19)31. 2. Prin acest ritual ni se vesteşte că (toţi) cei care vor trăi şi vor scăpa de pieirea lumii trebuie
să se adune într-o singură casă, adică în Biserică ; dar oricine dintre cei adunaţi va ieşi afară, adică cel
care, după ce a primit harul în Biserică, se va îndepărta şi va ieşi din Biserică, va fi vinovat şi numai sie
însuşi va putea cere socoteală că piere. Acest lucru îl explică Apostolul Pavel, învăţându-ne şi sfătuindu-
ne „să ne ferim de omul eretic ca de unul care s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine vinovat”
(cf. Tit 3, 10-11)32. Căci acesta singur va răspunde pentru el însuşi, nefiind alungat de episcop, ci, fugind
de bună voie din Biserică, ,,singur de sine este vinovat” prin trufia eretică.
V 1. Şi de aceea Domnul, făcându-ne cunoscută unitatea care vine de la autoritatea
dumnezeiască, spune: ,,Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30). Pe această unitate aşezându-şi Biserica,
spune iarăşi: „Şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16). Dar dacă turma una este, cum poate fi numărat
în turmă cel care nu este în rândul turmei? Sau, în vreme ce există un adevărat păstor şi conducător în
Biserica lui Dumnezeu prin hirotonie canonică, cum poate fi socotit păstor cel care, neurmând nimănui şi
începând de la sine, este străin şi profan, duşman al păcii Domnului şi al unităţii dumnezeieşti, nelocuind
în casa lui Dumnezeu, adică în Biserica lui Dumnezeu, în care locuiesc numai cei uniţi, în inimă şi în
suflet, după cum grăieşte Duhul Sfânt în Psalmi: „Dumnezeu care face să locuiască în casa Sa cei care
sunt uniţi într-un singur suflet?” (Psalm 67, 7)33. 2. În sfârşit, înseşi jertfele Domnului ne arată sufletele
creştine unite prin legătura trainică şi de nedesfăcut a iubirii. într-adevăr, când Domnul numeşte trupul
Său pâine făcută din unirea multor boabe34, El arată poporul nostru unit pe care El îl închipuia; şi când
numeşte sângele Său vin, stors din foarte mulţi ciorchini şi boabe de struguri şi formând o singură

La Sfântul Ciprian citim: In domo una comedetur, non eicietis de

30

domo carnem foras. B. S. şi B. P. au: În una domo comedetur, nec efferetis

de carnibus eius foras.
31
La Sfântul Ciprian : Patrem tuum et matrem tuam et jratres tuos et
totam ciomum patris tui colliges ad te ipsam in domum tuam, et orrmis qui
exierit ostium domus tuae reus sibi erit. B. S. şi B. P. : Patrem tuum et ma-
trem, jratresque et omnem cognationem tuam, congregaveris in domum tuam.
Qui ostium domus tuae egressus fuerit, sanguis ipsius erit in capul eius.
32
Sfântul Ciprian, Haereticum vitandum esse ut perversum et peccatorem
et a semeţ ipso damnatum. B. S., B. P. şi NT Nestle: Haereticum hominem,
post unam et secundam correptionem devita: sciens quia subversus est, qui eius-
modi est et delinquit, cum sit proprio iudicio condemnatus
33
Sfântul Ciprian, Deus... facit unianimes..., B. S. şi B. P. Deus...
facit unius moris...
34
Cf. Didahiilor celor 12 Apostoli 9, 4: „După cum această pâine
frîntă era împrăştiată pe munţi şi fiind adunată a ajuns una, tot aşa să se
adune Biserica Ta de la marginile lumii în împărăţia Ta" (După Bayard ; tra-
ducerea luată din Pr. D. Fecioru, Scrierile Părinţilor apostolici, Bucureşti,
1979, p. 29).

8
băutură, acesta înseamnă, de asemenea, turma noastră alcătuită prin îmbinarea unei mulţimi adusă la
unitate. Dacă Noviţian s-a unit cu această pâine a Domnului şi dacă s-a amestecat cu băutura lui Hristos,
se va putea crede că e posibil să dobândească harul unicului botez al Bisericii, dacă se va stabili că el
păstrează unitatea Bisericii.
VI 1. În sfârşit, cât de nedesfăcut este rânduiala unităţii şi cum sunt fără nădejde şi îşi caută
pierzare foarte mare din mânia lui Dumnezeu cei care fac o schismă şi îşi fac în afara (Bisericii) un
pseudoepiscop, după ce au părăsit pe episcopul (canonic), ne spune dumnezeiasca Scriptură în cărţile
Regilor, unde cele zece triburi s-au despărţit de tribul lui Iuda şi al lui Beniamin şi, părăsindu-şi regele, îşi
aleg altul în afară: „Şi Şi-a întors Domnul faţa de la toţi urmaşii lui Israel şi i-a smerit dându-i în mâinile
jefuitorilor şi în sfârşit i-a lepădat de la faţa Sa. Căci israeliţii se dezbinaseră de casa lui David şi făcuseră
rege pe Ieroboam, fiul lui Rabat” (II Regi 17, 20-21)35. A spus că Dumnezeu S-a mâniat şi i-a dat în
pierzare fiindcă se separaseră de unitate şi îşi aleseseră alt rege. 2. Şi atât de mare a fost mânia
Domnului împotriva celor care făcuseră dezbinare, încât şi omului lui Dumnezeu trimis la Ieroboam, ca
să-1 mustre pentru păcatele sale şi ca să-i prezică răzbunarea viitoare, i s-a interzis să mănânce pâine şi
să bea apă la ei. Fiindcă nu a păzit această poruncă şi a mâncat împotriva voinţei lui Dumnezeu, îndată a
fost lovit de puterea judecăţii dumnezeieşti: la întoarcere, el a fost omorât pe drum de muşcătura unui
leu care 1-a atacat. Şi îndrăzneşte cineva dintre voi să spună că apa mântuitoare a Botezului şi harul
ceresc pot fi comune cu schismaticii, cu care nu trebuie să avem în comun nici hrana pământească, nici
băutura profană? 3. în Evanghelia Sa, Domnul arată din plin încă şi pune într-o lumină mai mare de
înţelegere faptul că aceia care se despărţiseră atunci de Iuda şi Beniamin şi, părăsind Ierusalimul, se
retrăseseră în Samaria sunt număraţi printre profani şi străini, într-adevăr, când Şi-a trimis ucenicii să
lucreze pentru mântuire, El i-a sfătuit: „în calea paginilor să nu mergeţi şi în vreo cetate de Samarineni
să nu intraţi” (Matei 10, 5). Trimiţându-i mai întâi la iudei, El porunceşte să fie, deocamdată, lăsaţi la o
parte păgânii; însă adăugind că trebuie lăsată la o parte şi cetatea Samarinenilor, unde se aflau
schismaticii, El arată că schismaticii sunt deopotrivă cu păgânii.
VII 1. Iar dacă cineva obiectează spunând că Novaţian respectă aceeaşi lege pe care o
respectă Biserica36, că botează cu acelaşi simbol ca noi, că recunoaşte pe acelaşi Dumnezeu Tatăl, pe
acelaşi Fiu Hristos, pe acelaşi Duh Sfânt, şi prin urmare se poate folosi de (aceeaşi, putere de) a boteza
fiindcă pare că nu se deosebeşte de noi în ceea ce priveşte întrebarea pusă la botez, să ştie oricine
socoteşte că trebuie să facă această obiecţie că, mai întâi, noi şi schismaticii nu avem acelaşi simbol, nici
aceeaşi întrebare. 2. Într-adevăr, când ei spun ,,crezi în iertarea păcate lor şi în viaţa veşnică prin Sfânta
Biserică”, ei mint prin (această) întrebare, fiindcă ei nu au Biserică. Apoi ei înşişi mărturisesc că iertarea
păcatelor nu poate fi dată decât prin Sfânta Biserică, pe care ei neavând-o, arată că păcatele nu pot fi
iertate la ei.
VIII 1. Iar în ceea ce priveşte afirmaţia că ei recunosc acelaşi Dumnezeu Tatăl, ca şi noi,
acelaşi Fiu Hristos, acelaşi Duh Sfânt, nici aceasta nu poate să-i ajute. Căci şi Core37, Dathan38 şi Abiron39
recunoşteau acelaşi Dumnezeu ca preotul Aaron şi Moise, trăind aceeaşi lege şi sub aceeaşi practică
religioasă (şi) invocau pe unicul Dumnezeu adevărat care trebuie cinstit şi chemat în ajutor: totuşi,
fiindcă îşi depăşiseră atribuţiile în detrimentul (marelui) preot Aaron, care primise preoţia după lege, prin
alegerea lui de către Domnul, şi fiindcă îşi arogaseră dreptul de a aduce jertfe, loviţi de Dumnezeu şi-au
primit îndată pedeapsa pentru încercările lor nelegiuite, iar jertfele oferite de ei, fără evlavie şi în chip
nelegiuit împotriva rânduielii date de legea dumnezeiască, n-au putut fi primite şi n-au adus nici un folos.
35
În Biblia românească: IV Regi 17, 20-21. La Sf. Ciprian găsim textul
Et indignatus est Dominus in omni semine Israel et dimovit eos in direptionem
donec abiceret eos a iade sua, quia dissipatus est Israel a domo David et cons-
tituerunt sibi regem Hieroboam, jilium Nabat. B. S. şi B. P. au: Proiecitque
Dominus omne semen Israel et afflixit eos, et tradidit eos in mânu diripientium,
ăonec proieceret eos a iade Sua; ex eo taro tempore, quo scissus est Israel a
domo David et constituerunt sibi regem Hieroboam, filium Nabat
36
Vezi nota 18
37
Vezi Numeri 16
38
Ibidem, 16.
39
Ibidem, 16
9
3. Chiar şi cădelniţele în care, în chip nelegiuit, fusese oferită tămâie (sunt) topite şi curăţite în foc din
porunca Domnului, (apoi) sunt trase în foi şi atârnate în altar, ca să nu mai fie folosite de preoţi, ci să
aducă aminte urmaşilor de mânia şi răzbunarea dumnezeiască, spre a se îndrepta, după cum glăsuieşte
dumnezeiasca Scriptură: ,,Ca să-şi aducă aminte fiii lui Israel că nimeni din alt neam, care nu este din
seminţia lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâiere înaintea Domnului ca să nu fie precum Core”
(Numeri 16, 40). 3. Şi totuşi aceia nu făcuseră o schismă, nici, ieşind afară, nu se ridicaseră cu
neruşinare şi cu duşmănie împotriva preoţilor lui Dumnezeu, pe când cei de acum, sfâşiind Biserica şi
răsculându-se împotriva păcii şi unităţii lui Hristos, încearcă să-şi înalţe un amvon, să-şi aroge o
întâietate şi să câştige dreptul de a boteza şi de a aduce jertfe. în ce chip pot să realizeze ceea ce fac
sau să dobândească ceva de la Dumnezeu prin încercările lor nelegiuite cei care lucrează împotriva lui
Dumnezeu, (făcând) ceea ce nu le este îngăduit (să facă) ? De aceea, cei care sunt ocrotiţi de Novaţian
sau de ceilalţi schismatici de acelaşi fel, în zadar pretind că poate fi cineva botezat şi sfinţit de ei printr-
un botez mântuitor, deoarece se ştie că (la ei) cel care botează nu are dreptul de a boteza.
IX 1. Şi ca să putem înţelege mai bine ce înseamnă dumnezeiasca judecată împotriva unei
îndrăzneli de acelaşi fel, vedem că într-o astfel de faptă nelegiuită îşi primesc pedeapsa nu numai
conducătorii şi aţâţătorii, ci şi părtaşii, dacă nu au renunţat la însoţirea cu cei răi, după cum ne spune
Domnul, învăţându-ne prin gura lui Moise: ,,Feriţi-vă de corturile acestor oameni netrebnici şi să nu vă
atingeţi de tot ce e al lor, ca să nu pieriţi cu toate păcatele lor" (Numeri 16, 26)40. Şi Domnul a împlinit
ameninţarea pe care o făcuse prin gura lui Moise, încât cei care nu se despărţiseră de Core, de Dathan şi
de Abiron şi-au primit imediat pedeapsa pentru prietenia lor nelegiuită. 2. Prin acest exemplu se arată şi
se dovedeşte că vor fi supuşi greşelii şi vor fi pedepsiţi toţi cei care, în temeritatea lor lipsită de evlavie,
s-au amestecat cu schismaticii împotriva mai marilor şi episcopilor, după cum mărturiseşte chiar Sfântul
Duh prin gura profetului Osea: „Ca o pâine de jale este pâinea lor; toţi cei care vor mânca din ea vor fi
necuraţi” (Osea 9, 4)41, învăţându-ne, desigur, şi arătându-ne că, îndeobşte primesc aceeaşi pedeapsă
cu aţâţătorii (la crimă) toţi cei care au fost pângăriţi de păcatul acestora.
1. Aşadar, ce merite pot avea în faţa lui Dumnezeu cei care sunt osândiţi la pedepse de către
Dumnezeu? Sau cum pot astfel de oameni să justifice şi să sfinţească pe cei botezaţi, de vreme ce ei,
potrivnici ai episcopilor, încearcă să pună mâna pe demnităţi străine şi neîngăduite lor şi care nu le-au
fost date cu nici un drept? Totuşi nu ne mirăm că aceştia luptă pentru stricăciunea lor. Fiecare apără,
desigur, ceea ce face şi nu vor să se dea uşor învinşi, deşi ştiu că nu le este îngăduit ceea ce fac. 2. Ceea
ce trebuie să ne mire sau mai degrabă să ne umple de mânie şi de durere este faptul că creştinii stau
alături de antihrişti şi că înşelătorii credinţei şi trădătorii Bisericii se ridică împotriva Bisericii, chiar în
sânul Bisericii. Aceştia, deşi sunt, de altfel, îndărătnici şi înverşunaţi, recunosc totuşi că ei toţi, fie eretici,
fie schismatici, nu au Sfântul Duh şi, de aceea, ei pot într-adevăr boteza, dar nu pot să dea Sfântul Duh;
prin această mărturisire sunt prinşi de noi ca să arătăm că, în nici un chip, nu pot boteza cei care nu au
Sfântul Duh.
1. Fiindcă păcatele fiecăruia sunt iertate într-adevăr prin Botez, Domnul spune în Evanghelia Sa că
păcatele pot fi iertate numai prin aceia care au Sfântul Duh. Căci, după înviere, trimiţându-i pe ucenicii
Săi, le spune: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra
lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine vor fi
ţinute” (Ioan 20, 21-23)42. Prin aceasta El arăta că numai cel care are Duh Sfânt să boteze şi să dea

Sfântul Ciprian, Separamini a tabernaculis hominum istorum durissi-

40

morum et nolite langere ab omnibus quae sunt eis, ne simul pereatis in peccato
eorum • B. S. si B. P.; Recedite a tabernaculis hominum impiorum et nolite tan-
gere quae ad eos pertinet ne involvamini in peccatis eorum.

41
Sfântul Ciprian, Sacrificiu eorum tamquam panis luctus, omnes qui
manducavit ea contaminabuntur; B. S. şi B. P.: Sacrificiu eorum quasi panis
lugentium: omnes qui comedent eum comtaminabuntur.

42
Sfântul Ciprian:... et ait illis : Accipite Spiritum Sanctum ; si cuius
10
iertarea păcatelor. 2. în sfârşit, Ioan care va boteza pe Domnul nostru Iisus a primit Duh Sfânt înainte, pe
când era încă în pântecele maicii sale, încât este sigur şi vădit că nu pot boteza decât cei care au Sfântul
Duh. Aşadar, cei care sunt ocrotiţi de eretici sau schismatici să ne răspundă dacă au sau nu Duhul Sfânt.
3. Dacă au (Duh Sfânt), de ce celor botezaţi la ei li se pune, când vin la noi, mâna (pe cap) ca să
primească Sfântul Duh, deoarece l-au primit, negreşit, acolo unde a putut să fie dat dacă al fost? Dar
dacă toţi ereticii şi schismaticii din afară nu dau Sfântul Duh şi de aceea se pune mâna (pe cap) la noi, ca
să fie primit acesta, ceea ce la el nici nu exista, nici nu poate fi dat, este evident că nici iertarea
păcatelor nu poate fi dată prin aceia despre care se ştie că nu au Duhul Sfânt. Şi de aceea, ca să poată
dobândi, după rânduiala dumnezeiască şi după adevărul Evangheliei, iertarea păcatelor, să fie sfinţiţi şi
să devină temple ale lui Dumnezeu, toţi care vin de la potrivnici şi de la antihrişti la Biserica lui Hristos
trebuie să fie botezaţi cu botezul Bisericii.
XII 1. M-ai întrebat, de asemenea, prea iubitul meu fiu, ce părere am despre cei care,
suferinzi fiind şi bolnavi, dobândesc harul lui Dumnezeu: oare trebuie să fie socotiţi creştini adevăraţi,
fiindcă nu au fost scăldaţi în apa mântuitoare, ci au fost stropiţi. în această chestiune, smerenia şi
cumpătarea noastră nu dă o hotărâre precisă pentru nimeni, ca fiecare să gândească ceea ce crede (că e
bine) şi să facă ceea ce a gândit. 2. Noi, după cât înţelege smerenia noastră, socotim că binefacerile lui
Dumnezeu nu pot fi ciuntite şi slăbite cu nimic şi nici nu pot fi micşorate în vreun fel când, cu credinţa
deplină şi întreagă şi a celui care dă şi a celui care ia, se primeşte ceea ce se soarbe din darurile
dumnezeieşti. Căci prin Botez nu sunt spălate petele păcatelor, aşa cum sunt spălate, în baia trupească
şi profană, necurăţeniile pielii şi trupului, unde este nevoie de pastă de silitră şi de celelalte sub stanţe
ajutătoare, de scaun şi de piscină pentru ca trupul să fie spălat şi purificat. Altfel este spălat sufletul
credinciosului, altfel este purificat gândul omului prin meritele credinţei. în Taina Botezului, când nevoia
te sileşte, Dumnezeu, în marea Sa bunătate, dăruieşte totul credincioşilor, chiar dacă rânduiala a fost
scurtată. 3. Nici nu trebuie să se tulbure cineva văzând că bolnavii sunt stropiţi sau udaţi când primesc
harul Domnului, pentru că Sfânta Scriptură grăieşte prin gura profetului Iezechil: ,,Şi vă voi stropi cu apă
curată şi vă veţi curaţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curaţi. Vă voi da inimă
nouă şi duh nou vă voi da” (Iezechil 36, 25-26)43. De asemenea, (ni se spune) în Numeri: „Şi omul care a
fost necurat până seara, acesta se va curăţa în ziua a treia şi în ziua a şaptea şi va fi curat; iar de nu se
va curaţi în ziua a treia şi în ziua a şaptea, nu va fi curat. Şi omul acela se va stârpi din Israel, căci nu a
fost stropit cu apă curăţitoare” (Numeri 19, 8, 12-13)44. Şi iarăşi: „Şi a grăit cu Moise Domnul şi i-a zis:
,,Ia pe leviţi din mijlocul fiilor lui Israel şi-i curăţă. Şi ca să-i cureţi, să faci cu ei aşa : să-i stropeşti cu apa
curăţirii" (Numeri 8, 5-7). Şi iarăşi: ,,Apa stropirii este apă de curăţire" (Numeri 19, 9). De unde se vede
că stropirea cu apă are tăria unei băi mântuitoare şi că toate merg bine şi pot fi terminate şi duse la bun
sfârşit prin puterea lui Dumnezeu şi prin adevărul credinţei, când acestea se petrec in Biserică şi când
credinţa, şi a celui care primeşte Botezul şi a celui care îl dă, este întreagă.
XIII 1. Dar fiindcă unii îi numesc pe cei care au primit harul lui Hristos prin apa mântuitoare şi
printr-o credinţă adevărată nu creştini ci clinici45, nu îmi dau seama de unde iau acest nume: numai dacă

remiseritis peccata, remittentur illi: si cuius tenueritis, tenebuntur. B. S. şi B. P.

şi N V. Nestle:... et dixit eis: Accipite Spiritum Sanctum quorum remiseritis
peccata, remittuntur eis: et qoorum retinueritis, retenta sunt.

43
Sfintul Ciprian : Et asparqam super vos aquam rr.unăarr. et rnun-
damini ab omnibus inmnnditiis veitfis et ab omnibus simulacris vestris. Et
mundabo vos et dnbo vobis cor no vum et i-piritum novum dabo in vobis. B. S.
şi B. P. ; Et eifuniam super vos aquam mundam et mundamini ab ominbus
inquinamentis vestris et ab uniuersis idolis vestris mundabo vos. Et dabo vobis
cor novum. et spiritum novum ponam în medio vestri.
44
Textul este redat liber.
45
klini= pat ; klinicos= bolnav la pat.
11
aceşti oameni, care au citit lucrări mai multe şi mai savante, i-au găsit poate pe clinici la Hipocrate46 şi la
Soranus47. Căci eu, care nu cunosc decât pe clinicul din Evanghelie, ştiu că pentru acel paralitic şi
nevolnic, care a zăcut în pat ani lungi din viaţa sa, boala nu a fost o piedică în dobândirea din partea
cerului a unei sănătăţi depline şi nu numai că s-a sculat din pat prin bunătatea Domnului, dar şi-a luat şi
patul cu forţele cele câştigate şi întărite. 3. Şi de aceea, atât cât îmi este dat să gândesc şi să înţeleg prin
credinţă, părerea mea este că trebuie considerat creştin autentic oricine a primit harul dumnezeiesc în
Biserică, prin legea şi puterea credinţei. Dacă cineva socoteşte că ei n-au primit nimic fiindcă au fost
doar stropiţi cu apa mântuirii, dacă sunt goi şi lipsiţi (de har), să nu fie amăgiţi, ci să fie botezaţi când vor
scăpa de neplăcerea bolii şi se vor vindeca. Dar dacă nu pot fi botezaţi, cei care au fost sfinţiţi prin
Botezul Bisericii, pentru ce să fie tulburaţi în credinţa lor şi în bunătatea Domnului? Oare au primit într-
adevăr harul Domnului, dar printr-o revărsare mai mică a darului dumnezeiesc şi a Sf. Duh, încât să fie
socotiţi creştini, dar să nu fie deopotrivă cu ceilalţi?
XIV 1. Dar Sfântul Duh nu se dă cu măsură, ci se revarsă în întregime peste cei ce crede. Căci dacă ziua
luminează pentru toţi la fel şi dacă soarele revarsă aceeaşi lumină peste toţi, cu atât mai mult Hristos,
adevăratul soare şi adevărata zi, dăruieşte (tuturor) deopotrivă, în Biserica Sa, lumina vieţii veşnice!
Vedem că în Ieşirea a fost cinstită rânduiala acestei egalităţi, când mana cobora din cer şi, prin
prefigurarea celor viitoare, ea reprezenta pâinea din cer şi hrana lui Hristos care avea să vină. Acolo, într-
adevăr, fără deosebire de sex sau de vârstă, pentru fiecare era adunat, în chip egal, un gomor48 de
mană. 2. De unde se vedea limpede că bunătatea lui Hristos şi darul ceresc care avea să urmeze curând
se împărtăşeau în chip egal tuturor şi că, fără diferenţă de sex, fără deosebire de vârstă, fără să se ţină
seama de persoană, binefacerea harului duhovnicesc se revărsa peste tot poporul lui Dumnezeu.
Desigur, acelaşi har duhovnicesc care este prezent în aceeaşi măsură la Botez de credincioşi, mai târziu
se micşorează sau creşte după viaţa şi faptele noastre, aşa cum în Evanghelie sămânţa de care vorbeşte
Domnul este semănată în acelaşi chip, dar, după natura solului, una se pierde, iar alta, cu rod
îmbelşugat, adună într-un spic bogat treizeci sau şaizeci sau o sută de boabe. Şi, de vreme ce fiecare
este chemat (să primească) un dinar49, de ce sase micşoreze printr-o tălmăcire omenească ceea ce
Dumnezeu a împărţit tuturor în mod egal?
XV 1. Iar dacă cineva se tulbură fiindcă unii dintre cei care erau botezaţi bolnavi erau încă ispitiţi de
duhuri necurate, să ştie că răutatea înverşunată a diavolului are putere până la apa mântuitoare, dar că
la Botez el pierde tot veninul răutăţii sale. Acest exemplu îl vedem în istoria regelui Pharao care,
împotrivindu-se timp îndelungat şi înverşunându-se atât de mult în viclenia sa, a putut să reziste şi să-şi
arate puterea până a ajuns la apă: după ce a sosit acolo, a fost învins şi a fost nimicit. Că acea mare a
fost o prefigurare a botezului ne-o spune Fericitul Apostol Pavel: ,,Căci, nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu
ştiţi că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare. Şi toţi, întru Moise, au fost
botezaţi, în nor şi în mare”. Şi adaugă: ,,Şi acestea toate s-au fă ut pilde pentru noi” (I Corinteni 10, 1-2,
6). 2. Ceea ce se întâmplă şi azi, când diavolul este biciuit, ars şi chinuit de exorciştii50 cu glas omenesc
şi cu putere de la Dumnezeu; şi când spune că iese şi că părăseşte pe oamenii lui Dumnezeu, el minte
totuşi în ceea ce spune şi, după cum a făcut Pharao mai înainte, perseverează în minciună, încăpăţinare
şi înşelăciune. Dar când ajunge la apa mântuitoare şi la sfinţirea prin Botez, trebuie să ştim şi să credem
că diavolul este învins şi că omul închinat lui Dumnezeu este dezrobit prin bunătatea dumnezeiască. Căci

46
Hippokrates din Kos "(c. 460-375 î. e. n.) — medic grec, supranumit
,,părintele medicinii". A pus baze!e medicinii raţionale
47
Soranus — medic vestit pe vremea împăraţilor Traian şi Adrian (sec.
al Il-lea al e. n.).
48
Gomor sau omer sau isaron — măsură de capacitate pentru cereale,
la evrei ; echivala cu 3,88 l.
49
Vezi Matei, 20, 1-26.
50
Exorciştii făceau parte din clerul inferior. Numiţi uneori şi eporchiţti,
ei au avut la început caracter harismatic. Slujba lor era vindecarea celor pose-
daţi de duhuri necurate (energumeni) sau a celor ce sufereau de boli sufleteşti.
Exorciştii ajutau şi la botezul catehumenilor
12
dacă scorpionii şi şerpii, care au putere pe uscat, pot să-şi păstreze veninul când sunt aruncaţi în apă51,
şi duhurile rele, care sunt numite scorpioni şi şerpi şi care totuşi sunt călcate în picioare de noi printr-o
putere dată de Domnul, pot să rămână mai departe în trupul omului, în care trup botezat şi sfinţit începe
să locuiască Duhul Sfânt.
XVI 1. În sfârşit, cunoaştem aceasta chiar din practică, deoarece cei botezaţi din necesitatea stringentă,
în stare de boală, şi care au primit harul sunt scăpaţi de duhul cel necurat de care erau chinuiţi mai
înainte şi duc în Biserică o viaţă demnă de laudă şi plină de vrednicie şi cu fiecare zi ei înaintează mai
mult în sporirea harului ceresc prin creşterea credinţei şi fiindcă, dimpotrivă, de multe ori, unii dintre cei
care sunt botezaţi sănătoşi, dacă au început după un timp să păcătuiască, sunt hărţuiţi de duhul cel
necurat care revine, încât este clar că diavolul este alungat la Botez prin credinţa credinciosului, dar că
se întoarce dacă credinţa lipseşte mai apoi, 2. Dar unora li se pare drept ca toţi care sunt murdăriţi cu
apă profană, în afara Bisericii, la potrivnici şi la antihrişti, să fie consideraţi botezaţi, iar cei care sunt
botezaţi în Biserică să pară că au primit mai puţină bunătate şi mai puţin har dumnezeiesc şi că o atât de
mare cinste să fie acordată ereticilor, încât cei ce vin de la ei să nu fie întrebaţi dacă au fost scăldaţi sau
stropiţi, dacă sunt clinici sau peripatetici52: la noi însă se vorbeşte de rău întreg adevărul credinţei şi se
neagă Botezului Bisericii, măreţia şi sfinţenia sa.
XVII. Am răspuns la scrisoarea ta, prea iubite fiu, atât cât a fost în stare smerenia mea şi ţi-am arătat ce
gândesc eu, neporuncind (nimic) nimănui ca să hotărască ceea ce consideră (că e bine de făcut) fiecare
conducător (de Biserică), care va da seama Domnului pentru faptele sale, după cum scrie Fericitul
Apostol Pavel în epistola sa către Romani: ,,Fiecare dintre noi va da seama despre sine lui Dumnezeu.
Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii” (14, 12-13). îţi doresc, prea iubitul meu fiu, să fii mereu sănătos.

Scrisoarea a LXX-a53
Cyprianus, Liberalis, Caldonius, lunius, Primus, Caecilius, Polycarpus, Nicomedes, Felix, Marrutius,
Successus, Lucianus, Honoratus, Herculanus, Pomponius, Demetrius, Quintus, Saturninus, Marcus, alt
Saturninus, alt Dona-tus, Rogatianus, Sodatus, Tertullus, Hortensianus, încă un Saturninus, Sattius, trimit
sănătate fraţilor lor, Ianuarius, Saturninus, Maximus, Victor, alt Victor, Cassius, Procuius, Modianus,
Cittinus, Gargilius, Eutychianus, alt Gargilius, alt Saturninus, Nernesia.ius, Nampulus, Antonianus,
Rogatianus, Honoratus.
I. 1. Întrunindu-ne în sinod54, prea iubiţii noştri fraţi, am citit scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o, dorind să
ştiţi dacă trebuie botezaţi, când vin la Biserica, care este una, cei care au primit un pretins botez la
eretici şi schismatici. 2. Deşi voi înşivă cunoaşteţi în această problemă adevărul şi tăria învăţăturii
Bisericii55, totuşi, fiindcă aţi socotit, în numele dragostei reciproce, că trebuie să ne cereţi sfatul, vă
prezentăm hotărârea noastră, nu nouă, ci luată de multă vreme de predecesorii noştri56 şi respectată de
noi, ca şi, de voi, printr-o înţelegere comună, adică considerând şi susţinând drept lucru sigur că nimeni
nu poate fi botezat în afara Bisericii, deoarece hotărât şi scris a fost să fie un singur Botez în Sfânta
Biserică, după cum spune Domnul: ,,Pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit şi şi-au săpat fântâni

51
Duhurile necurate nu mai au putere asupra celui botezat, precum
şerpii şi scorpionii aruncaţi in apă, păstrîniu-si însă veninul pentru a muşca
şi înţepa
52
Oameni care stau la pat (le la Klini) sau oameni care se plimbă
(de la peripateo).
53
Scrisoarea este airesată ds 31 de episcopi, întruniţi în Sinod, în
toamna anului 255, altor 18 episcopi, din Numidia, care îi consultaseră în
chestiunea baptismală.

54
Vezi nota 53
55
Vezi nota 18 de la Scrisoarea a LXlX-a.
56
Sfântul Ciprian se referă la un Sinod cartaginez, care s-a ţinut pe la
218-220. Sinodul, a cărui figură principală a fost Agrippinus, episcopul Cartaginei,
hotărîse să fie botezaţi din nou cei care primiseră botezul ereticilor.
13
sparte, care nu pot ţine apă” (Ieremia 2, 13); şi fiindcă iarăşi ne învaţă dumnezeiasca Scriptură : ,,De la
apa străină abţine-te şi din izvor străin să nu bei” (Proverbe 9, 18)57. 3. Trebuie însă ca apa să fie mai
întâi curăţită şi sfinţită de preot ca ea să poată spăla prin Botez păcatele omului care se botează, fiindcă
spune Domnul prin gura lui Iezechiel: ,,Vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curaţi de toate întinăciunile
voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curaţi. Şi vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da” (Iezecheil 36, 25-
26). Dar în ce chip poate curaţi şi sfinţi apa cel care el însuşi este necurat şi care nu are Sfântul Duh,
pentru că spune Domnul în Numeri: ,,Tot lucrul de care se va atinge cel necurat va fi necurat" (19, 22).
Sau cum poate cel ce botează să dea altuia iertarea păcatelor, când el însuşi, (fiind) în afara Bisericii, nu
poate scăpa de propriile sale păcate?
II 1. Chiar şi întrebarea care se pune la Botez58 este o mărturie a adevărului, într-adevăr,
când spunem: ,,Crezi în viaţa veşnică şi în iertarea păcatelor prin Sfânta Biserică?”, înţelegem că iertarea
păcatelor poate fi dată numai în Biserică şi că la eretici, unde nu este Biserica, păcatele nu pot fi iertate.
Aşadar, cei care îi apără pe eretici sau să schimbe întrebarea sau să adopte adevărul, afară de cazul
când atribuie şi Biserica celor despre care spun că au Botezul. 2. De asemenea, este necesar să fie miruit
cel ce a fost botezat, ca, primind untdelemnul, adică miruirea, să poată îi unsul lui Dumnezeu şi să aibă
în el harul lui Dumnezeu. Dar untdelemnul cu care sunt miruiţi cei botezaţi este sfinţit în altar, la
euharistie59. Nu a putut însă să sfinţească substanţa untdelemnului cel care nu a avut nici altar, nici
Biserică. De unde (tragem concluzia) că la eretici nu poate exista miruire duhovnicească, deoarece se
ştie că la ei nu poate fi sfinţit untdelemnul şi nici euharistia nu poate fi săvârşită. Trebuie însă să ştim şi
să ne aducem aminte că scris este: ,,Untdelemnul păcătosului să nu ungă capul meu” (Psalmul 140, 5).
Astfel ne-a avertizat în Psalmi, cu mult înainte, Sfântul Duh, ca nu cumva, cineva, îndepărtându-se de la
calea adevărului şi căzând în rătăcire, să fie uns la eretici şi la potrivnicii lui Hristos. 3. Ba mai mult: ce
rugăciune poate să facă pentru cel botezat un preot nelegiuit şi păcătos, de vreme ce este scris :
„Dumnezeu nu ascultă pe păcătos, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl
ascultă" (Ioan 9, 31)? Dar cine poate da ceea ce nu are el însuşi sau în ce chip poate să împărtăşească
cele duhovniceşti cel care a pierdut Duhul Sfânt? De aceea trebuie botezat şi înnoit cel care vine la
Biserică neştiutor, pentru ca înăuntru (în Biserică) să fie sfinţit prin (cei ce sunt) sfinţi, căci scris a fost:
,,Să fiţi sfinţi, fiindcă şi Eu sunt sfânt, zice Domnul” (Levitic 19, 2), încât cel care a fost târât în rătăcire şi
scăldat în afara (Bisericii) să poată îndrepta, prin Botezul adevărat al Bisericii, ceea ce a greşit în
rătăcirea lui alergând spre un nelegiuit, pe când, venind către Dumnezeu, căuta un preot.
III 1. De altfel, a găsi bun botezul ereticilor şi schismaticilor înseamnă a admite în el ceea
ce ei au botezat. Căci nu se poate ca în botezul lor, o parte să fie zadarnică şi alta să fie de folos. Dacă a
putut să boteze, a putut să dea şi Sfântul Duh; dar dacă nu poate da Sfântul Duh pentru că ,,fiind în afara
(Bisericii) nu se află cu Sfântul Duh, nu poate boteza pe cel ce vine (la el), fiindcă şi Botezul unul este, şi
Sfântul Duh este unul, şi una este Biserica ridicată de Domnul nostru Hristos, pe Petru, originea şi chipul
unităţii60. 2. Aşa se întâmplă că, deoarece toate sunt la ei zadarnice şi mincinoase, nimic din ceea ce au
săvârşit ei nu trebuie să fie încuviinţat de noi. Căci ce poate fi bun şi ascultat de Domnul din ceea ce fac
57
Citare inexactă. Se poate face o apropiere cu Proverbe 9, 17: Aquae
futtivae dulciores sunt et panis absconditus suavior
58
Pasaj intreresant pentru cunoaşterea simbolului şi ritualului de iniţiere
bapttsmală.
59
Este vorba, se pare, de o ungere reală, după cum lasă să se înţeleagă
expresia olei creaturam din rândul următor
60
Sfântul Ciprian nu consideră, aşa cum greşit interpretează unii teologi,
că Sfântul Apostol Petru are un primat jurisdicţional. El are o întîietate cro-
nologică şi simbolică, bază a unităţii Bisericii. Sfântul Apostol Petru reprezintă
principiul unităţii, nu al autorităţii. De aceea, Sfântul Ciprian pune accentul
pe umil: super unum aedificavit Ecclesiam Suam. chiar dacă uneori spune
expres că Biserica a fost întemeiată pe Petru (vezi Pr. prof. loan G. Coman,
Personalitatea Sfântului Ciprian, în ,,Studii Teologice", XI (1959), nr. 5-6
p. 285-286).

14
cei pe care Domnul îi numeşte în Evanghelia Sa potrivnici şi adversari ai săi când zice: ,,Cel care nu este
cu Mine este împotriva Mea; şi cel care nu adună cu Mine risipeşte" (Luca 11, 23); iar Fericitul Apostol
Ioan, păzind poruncile şi învăţăturile Domnului, a scris în epistola sa : ,,Aţi auzit că vine antihrist, iar
acum mulţi antihrişti s-au arătat. De aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu
erau dintre ai noştri, căci de-ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi” (I Ioan 2, 18-19). 3. De aici noi
trebuie să înţelegem şi să judecăm dacă cei care sunt potrivnicii Domnului şi au fost numiţi antihrişti pot
să dea harul lui Dumnezeu. Prin urmare, cei care suntem cu Domnul şi, chemaţi de El, oficiem în Biserică
preoţia Lui trebuie să respingem, să îndepărtăm şi să socotim ca profane cele săvârşite de adversarii
Domnului şi de antihrişti şi celor care, trezindu-se din rătăcire şi din răutate, recunosc adevărata credinţă
a Bisericii Una trebuie să le dăm, prin toată taina harului dumnezeiesc, adevărul unităţii şi credinţei. Vă
dorim prea iubiţi fraţi, să fiţi mereu sănătoşi.

Scrisoarea a LXXI-a
Cyprianus trimite sănătate fratelui său Quintus61

I. 1. Preotul Lucianus, colegul nostru, mi-a transmis, prea iubite frate, că ai dorit să-ţi facem cunoscută
părerea noastră despre cei care pretind că au fost botezaţi la eretici şi schismatici. Ca să ştii ce am
hotărât de curând în această privinţă, în Sinod, foarte mulţi episcopi şi preoţi, îţi trimit un exemplar al
scrisorii sinodale62. 2. într-adevăr, eu nu ştiu ce îi face pe unii dintre colegii noştri să creadă că aceia care
au fost scăldaţi la eretici nu trebuie să fie botezaţi când vin la noi, fiindcă, spun ei, este un singur Botez:
desigur, Botezul este unul singur, în Biserică63, deoarece Biserica este una şi nu poate exista botez în
afara Bisericii. Căci, neputând exista două botezuri, dacă ereticii botează cu adevărat, ei au Botezul (ca
taină). Şi cine le oferă protecţia autorităţii sale în această privinţă, se pleacă în faţa lor şi este de acord
ca potrivnicul şi adversarul lui Hristos să lase impresia că are puterea de a spăla, de a curaţi şi de a sfinţi
omul. 3. Noi, dimpotrivă, spunem că cei care vin de acolo la noi nu sunt rebotezaţi, ci botezaţi, într-
adevăr, ei nu primesc nimic acolo, unde nu este nimic (de primit), ci vin aici, ca să primească la noi, unde
se află tot harul şi tot adevărul, fiindcă există un singur har şi un singur adevăr. Dar unii dintre colegii
noştri preferă să dea cinstire ereticilor, decât să gândească la fel ca noi şi, sub pretextul menţinerii
unităţii Botezului, refuză să boteze pe cei ce vin la noi. Astfel, sau instituie ei înşişi două botezuri, de
vreme ce spun că există un botez şi la eretici, sau, ceea ce este şi mai grav, se străduiesc să pună mai
presus necurata şi profana îmbăiere a ereticilor şi să o prefere adevărului, unicului şi legiuitului Botez al
Bisericii64, fără să ţină seama că scris a fost: ,,Cine este botezat de un mort la ce îi foloseşte spălarea
acestuia?” (Eclesiast 34 (31), 30)65. Este clar însă că cei care nu sunt în Biserica lui Hristos sunt socotiţi
în rândul morţilor şi că nu poate primi cineva viaţă de la unul care nu este el însuşi viu, fiindcă una este
Biserica, care, primind harul vieţii veşnice, şi trăieşte veşnic şi dă viaţă poporului lui Dumnezeu.
II 1. Ei spun că, în această privinţă, urmează un vechi obicei66, însă pe vremea aceea erezia şi schismele
abia apăreau şi adepţii lor erau cei care plecau din Biserică şi fuseseră botezaţi mai înainte, iar când
reveneau la Biserică şi se pocăiau, nu mai era necesar să se boteze. 2. Acest lucru îl respectăm şi noi
astăzi: celor despre care se ştie că au fost botezaţi aici şi au trecut de la noi la eretici, este suficient să li
se pună mâna (pe cap) primindu-i spre pocăinţă, dacă mai târziu, recunoscându-şi păcatul şi părăsind
rătăcirea, se întorc la adevăr şi la sânul Bisericii mame, încât păstorul primeşte în stâna sa oaia furată şi
rătăcită, fiindcă fusese odinioară oaie (din turma lui Hristos). 3. Dar dacă cel care vine de la eretici nu a

61
Episcop în Mauritania
62
Este vorba de Scrisoarea a LXX-a.
63
Vezi nota IX ds Ia Scrisoarea a LXIX-a.
64
ibldem
65
Textul este din Sirah 34, 27 (în Biblia românească), în B. S. si B. P. :
Sirah, 34, 30.
66
Sfântul Ciprian vrea să spună că nu erau rebotezaţi cei care fuseseră
bote/aţi înainte de a merge la eretici.
15
fost botezat mai înainte îi Biserică, ci vine cu totul străin şi profan, el trebuie botezat ca să devină oaie (a
turmei lui Hristos), pentru că, în Biserică, una singură este apa care aduce oile (în turma lui Hristos). Şi,
fiindcă nu pot avea nimic comun minciuna şi adevărul, întunericul şi lumina, moartea şi nemurirea,
antihristul şi Hristos, trebuie, de aceea, să păstrăm în toate unitatea Bisericii67 şi să nu facem nici o
concesie celor ce se împotrivesc credinţei şi adevărului.
III 1. Dar nu trebuie să ne statornicim în obicei, ci trebuie să învingem prin raţiune. Căci nici Petru pe care
Domnul 1-a ales de la început şi pe care a înălţat Biserica Sa68, după ce Pavel a dezbătut cu el problema
tăierii împrejur, nu a cerut cu trufie sau nu şi-a luat în chip arogant vreun drept, încât să spună că are
întâietatea şi că mai degrabă lui trebuie să se supună cei tineri şi cei mai puţin vârstnici, nici nu 1-a
dispreţuit pe Pavel fiindcă mai înainte a fost prigonitor al Bisericii, ci a primit judecata adevărului şi a
aprobat argumentele legiuite pe care le aducea Pavel, dându-se astfel o pildă de bună înţelegere şi de
răbdare, ca să nu ţinem cu îndărătnicie ia părerile noastre, ci mai degrabă să socotim că sunt ale noastre
ideile bune şi folositoare pe care ni le dau fraţii şi colegii noştri, dacă ele sunt potrivite cu adevărul şi cu
legea. 2. Veghind asupra acestui lucru şi lucrând statornic pentru bună înţelegere şi pace, Pavel spunea
în epistola sa. ,,Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece. Iar dacă se va descoperi ceva
altuia care sade, să tacă cel dintâi” (I Corinteni 14, 29-30). Prin aceasta ne-a arătat şi ne-a învăţat că
altuia i se pot descoperi mai bine decât nouă multe lucruri şi că nu trebuie să lupte fiecare cu
îndărătnicie pentru ceea ce gândise şi ştia cândva, ci să îmbrăţişeze cu plăcere altă idee dacă este mai
bună şi mai folositoare. Căci nu suntem învinşi când ni se oferă ceva mai bun, ci suntem întăriţi, mai ales
în chestiunile care privesc unitatea Bisericii şi adevărul nădejdii şi credinţei noastre: ca preoţi ai lui
Dumnezeu, puşi în fruntea Bisericii Lui prin propria Sa rânduială, să ştim că iertarea păcatelor poate li
dată numai în Biserică şi că potrivnicii lui Hristos nu pot să revendice ceva din harul Lui.
IV 1, Acest lucru 1-a hotărât şi Agrippinus69, bărbat de sfântă amintire, împreună cu ceilalţi episcopi şi l-a
întărit prin judecata bine cumpănită a întregului Sinod. Şi noi am urmat hotărârea acestora, sfântă şi
legiuită, folositoare credinţei şi convenabilă Bisericii70. 2. Şi ca să ai cunoştinţă de scrisoarea pe care am
scris-o asupra acestui subiect, îţi trimit, ca semn al dragostei reciproce, un exemplar ca să vă informaţi
tu şi colegii noştri de episcopat. îţi doresc, prea iubite frate, să fii mereu sănătos.

Scrisoarea a LXXII-a
Cyprianus şi ceilalţi trimit sănătate fratelui lor Ştefan71

I 1. Ca să luăm anumite hotărâri şi ca să le definitivăm prin examinarea lor într-o dezbatere colectivă, am
fost obligaţi, prea iubite frate, să ne întrunim mai mulţi episcopi într-un Sinod72, la care au fost
prezentate şi precizate multe chestiuni. Dar a trebuit să-ţi scriem cât mai repede despre acest lucru şi să
ne consultăm cu înţelepciunea şi gândirea ta profundă, mai ales că e vorba de autoritatea episcopului şi,
de asemenea, de unitatea Bisericii73 şi de demnitatea Ei, rânduită prin voinţa dumnezeiască. Am hotărât
ca trebuie botezaţi când vin la noi şi la Biserica care este una, cei care au fost scăldaţi în afara Bisericii şi
au fost murdăriţi cu stricăciunea apei profane, deoarece este prea puţin să li se pună mâna (pe cap) ca
să primească Duhul Sfânt, dacă nu primesc şi Botezul Bisericii. 2. Într-adevăr, de-abia atunci pot fi întru
67
Vezi nota 18 de la Scrisoarea a LXIX-a.
68
Vezi nota 60 de la Scrisoarea a LXX-a
69
Vezi nota 56 de la Scrisoarea a LXX-a.
70
Vezi nota 18 de la Scrisoarea a. LXIX-a.
71
Ştefan I, episcop al Romei (254-257), protagonist al controversei
baptismale. Ştefan recunoştea botezul ereticilor şi-i reprimea în Biserică prin
punerea manilor şi prin admiterea la Sfânta Euharistie. De aici, controversa
şi ruperea relaţiilor cu Sfântul Ciprian, cu Firmilian al Cezareei Capadociei,
cu Elenos de Tars şi cu Dionisie al Alexandriei. Persecuţia lui Valerian a pus
capăt controversei. Ştefan a pierit ca martir în 257, după promulgarea primului
clict al lui Valerian.
72
. Este vorba de Sinodul din primăvara anului 256
73
Vezi nota 18 de la Scrisoarea aLXlX-a.
16
totul sfinţiţi şi pot deveni fii ai lui Dumnezeu, când se nasc după îndoită rânduială, precum a fost
scris: ,,De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu”
(Ioan 3, 5). Iar în Faptele Apostolilor aflăm că această practică a fost respectată şi păstrată prin adevărul
credinţei mântuitoare. După ce peste păgânii care erau în casa lui Cornelius, plini de căldura credinţei şi
crezând în Domnul din toată inima lor, a coborât Duhul Sfânt, de care umplându-se binecuvântau pe
Dumnezeu în diferite limbi, Fericitul Apostol Petru, amintindu-şi totuşi de dumnezeiasca învăţătură, şi de
Evanghelie, i-a îndemnat să se boteze şi aceia care erau plini de Duhul Sfânt, ca să nu pară că a fost
trecut ceva cu vederea şi ca sfaturile apostolice să respecte întru totul legea dumnezeieştii învăţături şi a
Evangheliei. 3. Dar cel de care se folosesc ereticii nu este botez şi nici nu poate dobândi cineva ceva prin
harul lui Hristos la cei care se împotrivesc lui Hristos. Acest lucru a fost expus de curând cu îngrijire, în
scrisoarea pe această temă, trimisă colegului nostru Quintus din Mauritania74 şi în scrisoarea pe care
colegii noştri au trimis-o mai înainte episcopilor din Numidia75, ale căror copii le adaug la aceasta76.
II 1. Adăugăm, în chip desluşit, o altă hotărâre luată cu acordul şi voinţa tuturor. Preoţii şi diaconii care
au fost hirotoniţi mai înainte în Biserică77 şi apoi, înşelători şi nesupuşi, s-au ridicat împotriva Bisericii,
sau cei care, la eretici, au fost înălţaţi la preoţie de pseudoepiscopi şi de antihrişti, printr-o hirotonire
profană, împotriva legii lui Hristos, şi care au încercat să aducă în afară jertfe mincinoase şi nelegiuite în
faţa unicului şi dumnezeiescului altar, să fie primiţi, când se întorc (la Biserică), numai cu condiţia să ia
parte ca laici şi să fie mulţumiţi că sunt admişi la pace, ei care au fost duşmanii păcii. Când se întorc, ei
nu trebuie să păstreze la noi aceleaşi arme ale hirotoniei şi cinstirii cu care s-au răsculat împotriva
noastră. 2. Preoţii şi slujitorii care se ocupă de altar şi de jertfe trebuie să fie cinstiţi şi fără pată, după
cum spune Domnul Dumnezeu în Leviticul: ,,Omul care va avea o pată sau o meteahnă să nu se apropie
să aducă daruri lui Dumnezeu” (21, 21)78; acelaşi lucru ne învaţă şi în Ieşirea. ,,Iar preoţii, care se
apropie de Domnul Dumnezeu, să se sfinţească, să nu-i lovească cumva Domnul'4 (19, 22); şi iarăşi: ,,Şi
când se apropie de altarul Sfântului ca să slujească, să nu-şi atragă asupra lor păcatul, ca să nu moară”
(28, 43). Dar ce greşeală poate fi mai mare sau ce pată poate fi mai ruşinoasă decât să te fi ridicat
împotriva lui Hristos, să fi dezbinat Biserica pe care El a pregătit-o şi a întemeiat-o cu sângele Său şi,
uitând de pacea şi iubirea Evangheliei, să fi luptat cu furia duşmănoasă a discordiei împotriva poporului
lui Dumnezeu, care are o singură inimă şi un singur suflet? 3. Aceşti (preoţi), chiar dacă ei se întorc mai
târziu la Biserică, nu pot totuşi să recheme şi să readucă cu ei pe cei care, împinşi de ei la rătăcire şi
surprinşi de moarte în afara bisericii, au pierit fără împărtăşanie şi fără pacea (Evangheliei). Sufletele
acestora vor fi cerute în ziua judecăţii din mâinile lor, pentru că ei le-au fost sfetnici şi călăuze spre
pierzanie. Şi de aceea este de ajuns să li se dea iertare celor care revin, căci necredinţa nu trebuie
înălţată în cinste în casa credinţei. Căci ce mai păstrăm pentru cei buni şi nevinovaţi şi care nu s-au
îndepărtat de Biserică, dacă îi cinstim pe cei care s-au îndepărtat de noi şi s-au ridicat împotriva Bisericii?

III 1. Din respect reciproc şi din iubire sinceră ţi-am adus acestea la cunoştinţă, prea iubite frate,
gândindu-ne că, din adevăr pentru religie şi credinţă, îţi plac declaraţiile sincere. De altfel, ştim că unii nu
vor să renunţe la ideile pe care le-au avut cândva şi nici nu-şi schimbă uşor părerea, ci păstrează
tradiţiile proprii, care au fost altădată în uz la ei, respectând însă legătura păcii şi a bunei înţelegeri între
colegi. 2. În această privinţă noi nu constrângem pe nimeni, nici nu dăm lege cuiva, deoarece fiecare
episcop are toată libertatea de voinţă în administrarea Bisericii sale, urmând să dea seama lui Dumnezeu
de faptele sale. îţi dorim, prea iubite frate, să fii mereu sănătos.
74
Vezi Scrisoarea a LXXI-a.
75
Vezi Scrisoarea a LXX-a
76
Subdidi, pers. a IlI-a singular; încă o dovaiă că, deşi scrisoarea este
colectivă, ea a fost redactată, asemenea celorlalte scrisori sinodale, de Sfintul
Ciprian.
77
Vezi notar 18 de la Scrisoarea aLXIX-a.
78
Sfântul Ciprian, Homo in quo fuerit macula et vitium non accedat
offerre dona Deo. B. S. şi B. P. Omnis qui habuerit maculam de semine Aaron
sacerdotis non accedet offerre hostias Domino.

17
Sfântul Ciprian. Scrisori baptismale (II)79

Scrisoarea a LXXIII-a80
Cyprianus îi trimite sănătate fratelui său Iubaianus
1. Mi-ai scris, prea iubite frate, dorind să cunoşti părerea noastră despre botezul
ereticilor, care, aflându-se în afara Bisericii, îşi atribuie ceva ce nu ţine nici de puterea, nici de
dreptul lor. Această pretenţie nu o putem socoti nici sănătoasă, nici legitimă, de vreme ce se ştie că
la ei Botezul este neîngăduit. Şi fiindcă am arătat într-o scrisoare ce părere avem în această problemă,
ca să câştig timp, îţi trimit o copie a ei; vei afla ce am hotărât mai mulţi episcopi în Sinodşi, de
asemenea, ce am scris colegului nostru Quintus , care mă întrebase acelaşi lucru. 2. chiar şi acum,
după ce ne-am întrunit 71 de episcopi din provincia Africa şi din Numidia, am confirmat din nou
această părere a noastră, stabilind că în Biserică a fost instituit un singur Botez şi de aceea sunt
botezaţi de noi, nu rebotezaţi, cei care venind de la o apă mincinoasă şi profană, trebuie spălaţi şi
sfinţiţi cu adevărul apei mântuitoare.
II 1. Nici nu ne tulbură, prea iubite frate, ceea ce ne-ai spus în scrisoare,
că novaţianiştii botează din nou pe cei pe care îi ademenesc de la noi, fiindcă
nu ne interesează deloc ce fac potrivnicii Bisericii, numai să păstrăm noi înşine
cinstea puterii noastre şi tăria judecăţii şi adevărului. Căci Novaţian, precum
maimuţele, care, nefiind oameni, imită acţiunile omeneşti, vrea să-şi atribuie autoritatea şi adevărul
Bisericii , deşi el însuşi nu face parte din Biserică, ba, mai
mult, a fost potrivnic şi răsculat împotriva Bisericii. Ştiind într-adevăr că există un singur Botez, el şi-l
revendică, spunând că Biserica este la el şi făcându-ne pe
noi eretici. 2. însă noi, care avem capul şi rădăcina Bisericii una, ştim în mod
sigur şi credem că nimic nu îi este îngăduit în afara Bisericii şi că Botezul care
este unul, se află la noi, unde el însuşi a fost botezat pe vremea când respecta
principiul şi adevărul unităţii ce vine de la Dumnezeu. Dacă Novaţian consideră
că trebuie botezaţi din nou, în afara Bisericii, cei care au fost botezaţi în Biserică, ar fi trebuit să
înceapă cu el însuşi, ca să se boteze din nou cu un botez
exterior şi eretic mai întâi el care crede că, potrivit Bisericii sau mai bine zis
împotriva Bisericii, trebuie să ne botezăm în afara ei. 3. Dar de ce să considerăm
că nu trebuie să botezăm din nou dacă Novaţian îndrăzneşte să facă acest lucru?
De ce ? Fiindcă Novaţian îşi însuşeşte în mod abuziv demnitatea scaunului episcopal, trebuie, în acest
caz, să renunţăm noi la scaunul nostru ? Şi fiindcă Novaţian
se apucă să ridice un altar şi să aducă jertfe împotriva legii, noi trebuie să ne
retragem de la altar şi de la jertfe, ca să nu dăm impresia că cinstim acelaşi lucru
cu el? într-un cuvânt, este o zădărnicie şi o nebunie ca Biserica să părăsească
adevărul pentru că Novaţian îşi atribuie, în afara Bisericii, o aparenţă înşelătoare
a adevărului.
III 1. La noi, dimpotrivă, nu este o idee nouă sau neaşteptată hotărârea de
a fi botezaţi cei care vin la Biserică de la eretici, fiindcă sunt ani mulţi şi
vreme îndelungată, de când, sub episcopatul lui Agrippinus , bărbat de sfântă
amintire, foarte mulţi episcopi, întrunindu-se în Sinod, au hotărât acest lucru.
Şi, de atunci până astăzi, atâtea mii de eretici din provinciile noastre, întorcându-se la Biserică, n-au
79
A se vedea partea i-a în MMS, LVIII (1982), nr. 1-2, p. 91-108
80
Iubianus, episcop de Mauritania
18
respins şi nici n-au şovăit, ci mai degrabă au acceptat,
cu înţelegere şi din toată inima, să primească harul băii dătătoare de viaţă şi al
Botezului mântuitor. 2. Şi nici nu este greu pentru un catehet să facă să înţeleagă
cele adevărate şi canonice pe unul care, condamnând perversitatea eretică şi aflând adevărul Bisericii,
vine la noi ca să înveţe şi învaţă ca să trăiască. Să nu dăm
ereticilor uimirea ajutorului şi acordului nostru şi se supun cu plăcere şi în grabă
adevărului.

IV 1. De asemenea, fiindcă în scrisoarea a cărei copie

mi-ai trimis-o am găsit scris că nu trebuie să cercetăm cine a făcut botezul, pentru că cel care a fost
botezai, a putut să primească iertarea păcatelor după ceea ce crede [după credinţa sa] * (Credinţa
solicitată pentru neofiţi era o condiţie cerută, întrucât aceştia erau* oameni maturi şi proveneau dintr-o
religie păgână.), am socotit că nu trebuie să trec cu vederea acest pasaj, mai ales că în aceeaşi scrisoare
am observat că se aminteşte despre Marcion, spunându-se că nu trebuie botezaţi cei ce vin de la el,
deoarece ei par că au fost botezaţi în numele lui Iisus Hristos. 2. Aşadar, trebuie să examinăm credinţa
celor care cred în afara (Bisericii) şi dacă' pot să dobândească harul cu această credinţă. Căci dacă
pentru noi şi pentru eretici credinţa este aceeaşi, (atunci) şi harul poate fi acelaşi. Dacă Patripassianii81,

81
Patripasianismul sau antitrinitarismul moialist nega deosebirea per
sonală dintre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, socotind Persoana dumnezeiască una,
care se manifestă deosebit ca Tată, ca Fiu şi ca Sfântul Duh. A apărut în
Orient, de unde a fost adus la Roma. Reprezentanţii lui (Noet, Praxeas, Sa-
belie etc.) au agitat mult Biserica. A fost condamnat de Ipolit, Origene, Ter-
tulian şi Novaţian (în De Trinitate).
Sfântul Ciprian face aluzie fie la cei ce negau, în general, dumnezei
rea Fiului, fie la eroarea acelora care atribuiau lui Dumnezeu simţămintele,
pasiunile şi sentimentele omului, pentru că interpretau în sens literal cuvintele
Vechiului Testament.
Valentinianii erau adepţii lui Valentinus, reprezentant al gnosticismu
lui, care a trăit în prima jumătate a secolului al II-lea, la Alexandria şi la
Roma. Sistemul lui a fost combătut de Tertullian, în Adversus Valentinianos.

19
Anthropianii82, Valentinianii83, Appele-tianii84, Ophiţii85, Marcioniţii86 şi celelalte ciume, săbii şi otrăvuri
ale ereticilor, care răstălmăcesc adevărul, recunosc acelaşi Tată, acelaşi Fiu, acelaşi Sfânt Duh, aceeaşi
Biserică cu noi, atunci ei pot avea acelaşi Botez, dacă şi credinţa este aceeaşi.
V. 1. Şi ca să nu mă lungesc înşirând toate ereziile şi prezentând absurdităţile şi nebuniile fiecăreia,
pentru că nici nu-mi face plăcere să spun ceea ce este îngrozitor sau ruşinos de ştiut, ne ocupăm
deocamdată numai de Marcion, de care se aminteşte în scrisoarea pe care ne-ai trimis-o, şi să cercetăm
dacă poate exista o raţiune a botezului acestuia. 2. După învierea Sa, Domnul, trimiţîndu-i pe ucenicii
Săi, îi învaţă cum trebuie să boteze, spunându-le: „Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept
aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh"
(Matei 28, 18-19). Ne face să înţelegem Sfânta Treime în numele Căreia sunt botezate neamurile. Oare
Marcion admite această Sfântă Treime? Oare mărturiseşte acelaşi Dumnezeu Tatăl Atoatefăcătorul pe
care îl mărturisim noi? Recunoaşte pe acelaşi Fiu Hristos, născut din Fecioara Măria, Cuvântul Care S-a
făcut trup, Care a luat asupra Sa păcatele noastre, Care a învins moartea murind, Care a început prin El
însuşi învierea trupurilor şi Care a arătat ucenicilor Săi că a înviat în acelaşi trup (în care trăise?). 3. Cu
totul alta este credinţa lui Marcion, dar şi a celorlalţi eretici.
Ba mai mult, la ei nu este nimic altceva decât necredinţa, hulă şi osteneală plină de duşmănie împotriva
curăţiei învăţăturii şi adevărului. Aşadar, cum se poate considera că, prin credinţa sa, a dobândit'
iertarea păcatelor şi harul bunătăţii dumnezeieşti cel care este botezat la ei, dacă nu a avut adevărul
credinţei înseşi? Dacă cineva a putut să primească ceva în afara Bisericii, după credinţa sa, aşa cum li se
pare unora, desigur el a primit ceea ce a crezut. Dar cel ce a crezut minciuna nu a putut primi adevărul,
ci, mai degrabă, el a primit, potrivit credinţei sale, lucruri nelegiuite şi profane.
VI. 1. La această trăsătură a botezului profan şi mincinos face aluzie profetul Ieremia, când spune: „De ce
sunt puternici cei care mă chinuie? Rana mea este rezistentă, cum mă voi vindeca? în timp ce se
adânceşte, ea a devenit pentru mine ca o apă mincinoasă care nu are credinţă" (15, 18)87. Prin gura pro-
82
Sfântul Ciprian face aluzie fie la cei ce negau, în general, dumnezei
rea Fiului, fie la eroarea acelora care atribuiau lui Dumnezeu simţămintele,
pasiunile şi sentimentele omului, pentru că interpretau în sens literal cuvintele
Vechiului Testament.
83
Valentinianii erau adepţii lui Valentinus, reprezentant al gnosticismu
lui, care a trăit în prima jumătate a secolului al II-lea, la Alexandria şi la
Roma. Sistemul lui a fost combătut de Tertullian, în Adversus Valentinianos.
84
Appelles a fost unul dintre continuatorii lui Marcion (vezi mai jos
nota 14), al cărui sistem 1-a modificat, reducînd dualismul la monism. Sfântul
Ambrozie a păstrat cîteva fragmente dintr-o lucrare a lui. Informaţii despre el
aflăm şi la Tertullian.
85
Ofiţii (Ophites sau Serpentinii) erau o sectă gnostică, apărută în
Egipt. Numele le vine de la ocpig = şarpe, pe care îl adorau. Sistemul lor era
un amestec de elemente creştine, iu laice, egiptene şi orientale. în secolul al
Vl-lea secta nu dispăruse cu totul de vreme ce împăratul Justinian s-a văzut
nevoit să ia măsuri împotriva lor.
86
Marcion s-a născut la Sinope, în Pont, pe la 85. Era fiul unui epis
cop creştin, care 1-a excomunicat pentru învăţătura sa greşită. Pleacă la Roma,
unde intră în legătură cu gnosticul sirian Cerdon. Respins de Biserică, Marcion
înfiinţează, pe la 144, o sectă proprie ,,quasi gnostică", bine organizată şi
uşor de înţeles, de aceea mai primejdioasă pentru Biserică decât gnosticismul.
Marcion crelea că există un Dumnezeu al Vechiului Testament (Deus iustus)
şi^ unul al Noului Testament (Deus bonus). Marcian era şi dochetist, pentru
că, spunea el, nici întruparea, nici moartea lui Iisus n-au fost reale. Marcio-
nismul a fost combătut de Policarp, Iustin, Irineu, Tertulian etc.

87
Sfântul Ciprian: Ut quid contristant me praevalent ? Plaga mea
solida est, unde sanabor? Dum fit, facta est mihi quasi aqua mendax nou
20
fetului, Sfântul Duh aminteşte de o apă mincinoasă şi fără credinţă. Care este această apă mincinoasă şi
necredincioasă? Fără îndoială, ea este aceea care minte (luând) chipul Botezului şi care lipseşte (pe om)
de harul credinţei, dându-i o aparenţă neadevărată. 2. Dacă cineva a putut fi botezat în afara (Bisericii),
cu o credinţă falsă, şi a putut primi iertarea păcatelor, (atunci), cu aceeaşi credinţă, el a putut dobândi şi
Sfântul Duh şi nu este necesar să i se pună mâinile (pe cap) când vine (la noi) ca să dobândească Duhul
şi să fie adeverit. într-adevăr, sau a putut dobândi şi una şi alta prin credinţa sa, în afara (Bisericii), sau
cel care a fost în afara (Bisericii) n-a primit niciuna dintre acestea.
VIL 1. însă se ştie unde şi prin cine poate fi dată iertarea păcatelor, care se dă la botez. Căci lui Petru, pe
care a zidit Biserica Sa şi în care a stabilit şi ne-a arătat originea unităţii88, i-a dat Domnul mai întâi
această putere ca să se dezlege ceea ce a dezlegat El pe pământ. 2. După învierea Sa le spune apostoli-
lor: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea a suflat asupra lor şi le-a
zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan 20,
21-23). De aici înţelegem că numai conducătorilor Bisericii, aleşi prin legea Evangheliei şi prin rânduiala
Domnului, le este îngăduit să boteze şi să dea iertarea păcatelor, în timp ce în afara (Bisericii) nimic nu
poate fi nici legat, nici dezlegat, fiindcă nu este nimeni care să poată lega sau dezlega.
VIII. 1. Şi nu fără autoritatea dumnezeieştii Scripturi, prea iubite frate, susţinem că toate au fost rânduite
de Dumnezeu după o lege precisă şi după voinţa Sa proprie şi că nimeni nu poate, în faţa episcopilor şi a
preoţilor, să-şi însuşească în mod abuziv ceva ce face parte din dreptul şi puterea lor. Căci Core, Dathan
şi Abiron (Numeri 16) au încercat să se folosească fără drept, împotriva lui Moise şi a marelui preot
Aaron, de puterea de a aduce jertfe şi n-au făcut nepedepsiţi' ceea ce au îndrăznit în chip nelegiuit (să
facă). 2. Şi fiii lui Aaron (Levitic 10), care au pus pe altar un foc străin au pierit imediat sub privirea
Domnului mâniat. Această pedeapsă aşteaptă pe cei care aduc apă străină într-un fals botez, deoarece
dreptatea dumnezeiască se răzbună şi pedepseşte pe eretici pentru că fac împotriva Bisericii ceea ce
este îngăduit numai Bisericii.
IX 1. însă unii obiectează că acelora care fuseseră botezaţi în Samaria89 li s-au pus doar mâinile (pe cap)
la sosirea apostolilor Petru şi Ioan, ca să primească Sfântul Duh şi că nu au fost totuşi botezaţi din nou.
Vedem, prea iubite frate, că acest pasaj nu are legătură cu problema pe care o discutăm. Cei care crezu-
seră în Samaria crezuseră în credinţa cea adevărată şi înăuntrul Bisericii care este una şi căreia singură i
s-a îngăduit să dea harul Botezului şi să dezlege păcatele şi fuseseră botezaţi de diaconul Filip (Fapte 8,
14), pe care aceiaşi apostoli îl trimiseseră. Şi, de aceea, cei care primiseră Botezul legitim al Bisericii nu
trebuia să mai fie botezaţi, ci Petru şi Ioan au făcut numai ceea ce lipsea, ca prin rugăciunea făcută
pentru aceştia şi prin punerea manilor să fie chemat Duhul Sfânt şi să se reverse peste ei. 2. Ceea ce se
petrece acum şi la noi, când cei botezaţi în Biserică sunt prezentaţi conducătorilor (Bisericii) şi prin
rugăciunea
noastră şi prin punerea mâinilor dobândesc Duhul Sfânt şi sunt desăvârşiţi prin pecetea Domnului90.
X 1. Aşadar, prea iubite frate, să nu considerăm că trebuie să cedăm în
faţa ereticilor" şi să socotim că trebuie să le încredinţăm Botezul care a fost dat
numai Bisericii una şi singura. Datoria bunului soldat este să apere tabăra generalului său împotriva
răsculaţilor şi duşmanilor. Datoria comandantului viteaz este
să apere steagurile care i-au fost încredinţate. Scris este: „Domnul Dumnezeul tău
este Dumnezeu zelos" (Deuteronom 4, 24). 2. Cei care am primit Duhul lui Dum
nezeu trebuie să avem zelul credinţei dumnezeieşti. Prin acest zel Finees91 a plăcut lui Dumnezeu şi,
vrednic în faţa Domnului, a potolit mânia Lui
habens fidem. B. S. şi B. P.: Quare factus est dolor meus perpetuus, et plaga
mea desperabilis renuit curari? Facta est mihi quasi mendacium aquarum
infidelium
88
Vezi nota 8 de la Scrisoarea a LXX-a.

89
Fapte 8, 14-17
90
Tradiţia era în uz în Africa pe vremea Sfântului Ciprian
91
Vezi Numeri 25
21
faţă de poporul care pierea. Pentru ce să ţinem seama de cele nelegiuite, străine
şi potrivnice unităţii dumnezeieşti noi care cunoaştem un singur Hristos şi o
singură Biserică, a Lui? 3. Biserica, după exemplul raiului (Facerea 2, 8), a închis
între zidurile sale pomi cu roade; dintre aceştia, cel care nu face rod bun este
tăiat şi aruncat în foc. Pe aceşti pomi ea îi udă cu patru fluvii, adică cu cele
patru Evanghelii, prin a căror revărsare mântuitoare şi cerească ne dăruieşte harul
Botezului. Oare poate să ude cu apă din izvoarele Bisericii cel care nu este înăuntrul Bisericii? Oare
poate să dea cuiva băutura sănătoasă şi mântuitoare a raiului cel care „rătăcit şi condamnat prin
sine însuşi" şi surghiunit departe de
izvoarele raiului s-a uscat şi piere de o sete veşnică?
XI 1. Domnul strigă să vină la El cel care este însetat şi să bea din fluviile apei vii, care
au curs din sânul Lui (Ioan 7, 27)92. Unde va veni cel care este însetat: la eretici unde nu există izvor şi
fluviu de apă dătătoare de viaţă sau la Biserică, care este una şi care, prin cuvântul Domnului, a fost
zidită pe unul pe care a
primit şi cheile Lui ?93 Aceasta este singura care are şi deţine toată puterea Logodnicului şi Stăpânului ei.
2. In aceasta conducem noi, pentru cinstirea şi pentru
unitatea ei luptăm, harul şi gloria ei le apărăm prin făgăduinţa credinţei. Prin
îngăduinţa dumnezeiască, noi dăm să bea poporului însetat al lui Dumnezeu, noi
păzim izvoarele dătătoare de viaţă. Dacă avem dreptul nostru de posesiune, dacă
recunoaştem rânduiala unităţii, de ce ne facem trădători ai unităţii? Apa Bisericii,
plină de credinţă, mântuitoare şi sfântă, nu poate fi necinstită, nici pângărită, după
cum însăşi Biserica este curată, cinstită şi neprihănită. 3. Dacă ereticii sunt închinaţi Bisericii şi se află în
Biserică, ei pot să se folosească şi de Botezul ei
şi de celelalte daruri duhovniceşti ale ei. Dar dacă ei nu se află în Biserică,
ba, mai mult, lucrează împotriva Bisericii, în ce chip pot să boteze cu Botezul Bisericii ?
XII 1. Şi nu un lucru mic şi fără importanţă este acordat ereticilor, când
luăm în seamă botezul lor, fiindcă acolo se află începutul întregii credinţe, de
acolo începe calea mântuitoare către nădejdea vieţii veşnice şi tot prin Botez
bunătatea lui Dumnezeu curăţeşte şi dă viaţă robilor Săi. 2. Dacă cineva a putut
fi botezat la eretici, fără îndoială a putut dobândi şi iertarea păcatelor. Dacă a
obţinut iertarea păcatelor, a fost sfinţit. Dacă a fost sfinţit, a devenit templul lui
Dumnezeu. întreb: al cărui Dumnezeu? Al lui Dumnezeu? Al lui Dumnezeu
Atoatefăcătorul nu a putut (să devină), fiindcă nu a crezut în El. Al lui Hristos?
Nici templul Lui nu a putut să devină pentru că nu recunoaşte pe Hristos Dum
nezeu. Al Duhului Sfânt ? Deoarece sunt trei într-unui singur, cum a putut să
ierte Duhul Sfânt pe cel care este potrivnic sau al Fiului sau al Tatălui ?
XIII 1. Prin urmare, unii care sunt învinşi prin raţiune ne opun în zadar
tradiţia, ca şi cum tradiţia ar avea valoare mai mare decât adevărul sau ca şi
cum nu ar trebui să urmăm în cele duhovniceşti ceea ce a fost descoperit ca bun
de Sfântul Duh. Căci poate fi iertat unul care greşeşte fiind de bună credinţă,
după cum spune despre sine însuşi fericitul Apostol Pavel: „Eu, care mai
înainte huleam, prigoneam şi batjocoream, totuşi am fost miluit, că, în necredinţa
mea, am lucrat din neştiinţă" (I Timotei 1, 13). 2. Dar dacă cineva, după ce a
primit inspiraţia şi descoperirea dumnezeiască, perseverează, de bună voie şi cu
bunăştiinţă în greşeală, el păcătuieşte fără a i se ierta neştiinţa. Căci se sprijină
pe o anumită îngâmfare şi îndărătnicie, deşi este învins de raţiune. 3. Şi să nu
spună cineva „noi urmăm' ceea ce am primit (tradiţia) de la Apostoli", pentru că
Apostolii ne-au transmis doar o Biserică şi un singur Botez care a fost stabilit în Biserică şi fiindcă
vedem că nimeni, după ce a fost botezat la eretici, nu a fost primit de Apostoli, cu acelaşi botez, la
împărtăşanie, încât să dea impresia că Apostolii au aprobat botezul ereticilor.
XIV 1. Căci ceea ce citează unii că a zis Apostolul Pavel, ca şi cum ar fi
92
Citare greşită. Pasajul e o redare liberă din Ioan 7, 37-38
93
Vezi nota 8 de Ia Scrisoarea a LXX-a.
22
spre încuviinţarea ereticilor: „Totuşi, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr,
Hristos se propovăduieşte" (Filipeni 1, 18), vedem că nici acest cuvânt nu poate
fi de nici un folos celor care îi aprobă şi îi laudă pe eretici. 2. Şi Pavel nici nu
vorbea de eretici sau de botezul lor în scrisoarea sa, încât nu vedem că ar fi
spus ceva referitor la acest subiect. El vorbea de fraţii care sau umblau strâmb
şi împotriva disciplinei bisericeşti, sau, din contra, păzeau în teamă de Dumnezeu
adevărul Evangheliei (Filipeni 1, 1 sq). Unii dintre aceştia, a spus Pavel, au
predicat cuvântul Domnului cu statornicie şi curaj, iar alţii îl vesteau din pizmă
şi din duh de ceartă, unii au păstrat faţă de el o iubire sinceră, iar alţii au avut
sentimente răuvoitoare, dar el suportă totuşi toate cu răbdare, numai să ajungă
la cunoaşterea celor foarte mulţi, „fie în adevăr, fie din făţărie" numele lui Hristos pe care îl predica
Pavel şi să se răspândească sămânţa cuvântului lui Dumnezeu
prin predica încă nouă şi aflată la începuturile ei. 3. Dar una este să vorbească
în numele lui Hristos oameni care se află înăuntrul Bisericii, şi altceva este să
boteze în numele lui Hristos cei care sunt în afara Bisericii şi lucrează împotriva
ei. De aceea, cel care îi apără pe eretici să nu aducă în sprijinul lor ceea ce
Pavel a scris despre fraţii (de credinţă), ci să arate dacă Apostolul a considerat
că trebuie să se cedeze ceva unui eretic, dacă a aprobat credinţa şi botezul lor
sau dacă a hotărât că necredincioşii şi hulitorii pot primi iertarea păcatelor în
afara Bisericii.
XV 1, Dar dacă examinăm ce părere aveau Apostolii despre eretici, vom
vedea că în toate scrisorile lor ei blestemă şi detestă perversitatea nelegiuită a
ereticilor. Când ei spun „cuvântul lor va roade ca o cangrenă" (II Timotei 2, 17),
cum poate acest cuvânt care se furişează ca o cangrenă în urechile ascultătorilor
să dea iertarea păcatelor? Iar când spun „ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea
sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul" (II Corinteni 6, 14), cum poate
întunericul să lumineze sau fărădelegea să facă dreptate ? Şi când spun că „ei nu
sunt de la Dumnezeu, ci sunt duhul lui antihrist" (I Ioan 4, 3), cum pot să săvârşească cele duhovniceşti
şi dumnezeieşti ei care sunt potrivnicii lui Dumnezeu şi
ale căror inimi le stăpâneşte duhul antihristului? 2. De aceea, dacă lăsăm la o
parte rătăcirile neînţelegerilor omeneşti şi ne întoarcem cu credinţa sinceră şi
plină de evlavie la autoritatea Evangheliei şi la tradiţia apostolică, înţelegem că,
în privinţa harului mântuitor al Bisericii, nu le este îngăduit nimic celor care,
dezbinând Biserica lui Hristos şi luptând împotriva ei, sunt numiţi de însuşi Hristos potrivnici, iar de
Apostoli antihrişti.
XVI 1. Nu trebuie, pe de o parte, să se folosească cineva de numele lui
Hristos ca să doboare adevărul creştin zicând : „Cei botezaţi, oriunde şi oricum,
în numele lui lisus Hristos, au primit harul Botezului"94, fiindcă însuşi Hristos
spune : „Nu oricine îmi zice : Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor"
(Matei 7, 21) ; şi iarăşi ne dă de ştire şi ne învaţă ca nu cumva să se lase
cineva înşelat de falşi profeţi şi de falşi hristoşi. 2. „Mulţi, zice, vor veni în
numele Meu zicând : Eu sunt Hristos şi pe mulţi vor înşela" ; şi apoi a adăugat:
„Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate" (Marcu 13, 6, 23). De
unde se vede că nu trebuie să admitem şi să primim imediat cele care sunt spuse în numele lui
Hristos, ci cele care sunt săvârşite în adevărul lui Hristos. Dacă în Evanghelii şi în epistolele Apostolilor
este folosit numele
lui lisus Hristos (în formula) pentru iertarea păcatelor, nu înseamnă că Fiul singur poate ajuta pe
cineva fără Tatăl sau împotriva Tatălui. Tot aşa iudeilor, care
se lăudau că îl au pe Tatăl, li se arăta că Tatăl nu-i va ajuta cu nimic, dacă nu

94
Acest argument va fi reluat de Firmilian, Episcopul Cezareei, în scrisoarea sa către Sfântul
Ciprian (LXXV, 9).

23
credeau în Fiul pe Care El îl trimisese — căci ei, care-l cunoşteau pe Tatăl
Atotfăcătorul, trebuiau să-L cunoască şi pe Fiul Său Hristos şi nu se puteau
mângâia şi bucura numai de Tatăl fără să cunoască pe Fiul Lui Care şi spunea:
„Nimeni 'nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine" (Ioan 14, 6). însă El însuşi arată
că cunoaşterea şi a Tatălui şi a Fiului este cea care ne aduce mântuirea:
„Aceasta este viaţă veşnică: să Te cunoască pe Tine singurul şi adevăratul Dum
nezeu şi pe lisus Hristos pe Care L-ai trimis" (Ioan 17, 3). Aşadar, după cuvântul şi mărturia lui Hristos
însuşi trebuie cunoscut mai întâi Tatăl Care a trimis şi apoi Hristos Care a fost trimis; şi nici nu poate
exista nădejdea mântuirii decât dacă sunt cunoscuţi împreună şi Tatăl şi Fiul. Atunci cum se poate
considera că au câştigat iertarea păcatelor cei care susţin că au fost botezaţi la eretici în numele lui
Hristos, deşi nu-L cunosc, ba chiar II hulesc pe Dumnezeu-Tatăl ? 2. Căci una a fost situaţia iudeilor şi
alta a paginilor. Aceia, fiindcă primiseră deja botezul foarte vechi al Legii şi al lui Moise, trebuiau botezaţi
şi în numele lui Iisus Hristos, după cum le spune Petru în Faptele Apostolilor: „Pocăiţi-vă şi să se boteze
fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului
Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema
Domnul Dumnezeul nostru" (Fapte 2, 38-39). Petru îl aminteşte pe Iisus Hristos, nu pentru că Tatăl este
uitat, ci fiindcă Fiul este asociat Tatălui.
XVIII 1. în sfârşit, când, după înviere, Apostolii sunt trimişi de Domnul să
boteze neamurile, ei primesc porunca să boteze neamurile în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh. Aşadar, cum spun unii că un păgân, botezat în afara
Bisericii, ba chiar împotriva Bisericii, oriunde şi oricum numai în numele lui
Iisus Hristos, poate dobândi iertarea păcatelor, de vreme ce însuşi Hristos
porunceşte să fie botezate neamurile în numele întregii Sfinte Treimi ? Numai
dacă cel care reneagă pe Hristos este renegat de Hristos, iar cel care reneagă pe
Tatăl Acestuia pe care Hristos însuşi L-a mărturisit nu este renegat şi cel care
huleşte pe Cel pe Care Hristos L-a numit Domnul şi Dumnezeul Său, răsplătit de
Hristos, dobândeşte iertarea păcatelor şi sfinţenia Botezului! Dar prin ce putere poate
să primească la botez iertarea păcatelor cel care neagă pe Dumnezeu Tatăl lui Hristos,
dacă puterea însăşi cu care suntem botezaţi şi sfinţiţi a primit-o Hristos de la Ace
laşi Tată pe Care L-a numit mai mare (decât El), de la Care a cerut să fie slăvit şi a
Cărui voinţă a împlinit-o până la supunerea de a bea paharul şi de a suferi
moartea? 3. Aşadar ce altceva înseamnă decât că devii părtaş al ereticilor hulitori când vrei să
aperi şi să susţii că poate primi iertarea păcatelor în numele lui Hristos cel care huleşte şi păcătuieşte
greu împotriva Tatălui şi a Domnului
şi Dumnezeului lui Hristos ? Apoi ce înseamnă că unul care neagă pe Fiul să nu
aibă nici pe Tatăl, iar cel ce neagă pe Tatăl să pretindă că are pe Fiul, de vreme
ce Fiul însuşi mărturiseşte : „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este
dat de la Tatăl" (Ioan 6, 65) ? Astfel e limpede că la botez nu poate fi dată de
Fiul nici o iertare a păcatelor pe care să nu o fi dat-o Tatăl, mai ales că Fiul
însuşi zice iarăşi: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi
smuls din rădăcină" (Matei 15, 13).
XIX 1. Dacă discipolii lui Hristos nu vor să înveţe de la Hristos cât respect
şi câtă cinstire datorează Tatălui, să înveţe din pildele pământului şi veacului şi să
ştie că Hristos nu fără foarte mare mustrare a spus : „Fiii veacului acesta sunt mai
înţelepţi decât fiii luminii" (Luca 16, 8). în veacul acesta, dacă cineva a insultat
un tată, dacă un ocărâtor sau obraznic a terfelit cu vorbe urâte reputaţia şi onoarea acestuia, fiul se
revoltă şi se mânie şi încearcă să răzbune, cu forţele pe
care le are, jignirea adusă tatălui. Tu crezi că Hristos lasă nepedepsiţi pe nelegiuiţi, pe sacrilegi şi pe
hulitorii Tatălui Său şi că la Botez iartă păcatele celor
despre care ştie că, după ce vor fi botezaţi, vor continua să insulte pe Tatăl şi
vor păcătui printr-o nelegiuire neîncetată cu limba lor hulitoare ? Un creştin, un
rob a lui Dumnezeu poate să conceapă, să creadă sau să spună acest lucru ? 2.
Şi unde vor fi atunci învăţăturile dumnezeieşti ale Legii, care spun : „Cinsteşte
pe tatăl tău şi pe mama ta" (Ieşire 20, 12) ? în afară de cazul când cuvântul tată,
24
pe care suntem învăţaţi să-1 cinstim la om, poate fi batjocorit, fără a urma o
pedeapsă, când este vorba de Dumnezeu ! Unde va fi porunca pe care însuşi
Hristos o dă în Evanghelie : „Cine va blestema pe tată sau pe mamă, cu moarte
să se sfârşească" (Matei 15, 4) ? Numai dacă nu cumva cel care porunceşte să fie
pedepsiţi şi omorâţi cei care îşi blestemă părinţii după trup, dă viaţă El însuşi
celor care îl insultă pe Tatăl ceresc şi duhovnicesc şi celor care sunt potrivnici
Bisericii, mama lor! 3. Este ceva dezgustător de detestabil ceea ce susţin unii
că acela care ameninţă pe hulitorul Duhului Sfânt că va fi acuzat de păcat veşnic
este acelaşi care sfinţeşte prin botezul mântuitor pe cei ce hulesc împotriva lui
Dumnezeu-Tatăl. Şi acum, când astfel de păcătoşi vin la Biserică, cei care cred
că trebuie primiţi la împărtăşanie fără botez nu-şi dau seama că se fac părtaşi ai
unor păcate străine, veşnice chiar, dacă primesc fără botez pe cei care nu se
pot curaţi decât prin botez de păcatele hulei lor?
XX. 1. Aşadar, câtă absurditate şi nebunie este în noi, când înşişi ereticii, respingând şi lepădând
greşeala sau crima în care au trăit mai înainte, recunosc adevărul Bisericii, iar noi înşine schilodim legile
şi rânduielile adevărului, spunând celor ce vin la noi să se pocăiască că au dobândit iertarea păcatelor'
deşi ei mărturisesc că au păcătuit şi că de aceea vin să ceară iertarea Bisericii? 2. De aceea trebuie, prea
iubite frate, să păzim cu tărie şi să propovăduim credinţa şi adevărul Bisericii95 şi prin toate învăţăturile
Evangheliei şi Apostolilor să arătăm caracterul ordinei şi unităţii dumnezeieşti.
XXI 1. Oare forţa Botezului poate fi mai mare şi mai eficace decât mărturisirea, decât
pătimirea celui care mărturiseşte pe Hristos în faţa oamenilor şi care
este botezat în propriul său sânge ? Şi totuşi nici acest botez nu este de folos
ereticului, pentru că, deşi L-a mărturisit pe Hristos, a fost ucis în afara Bisericii : numai dacă nu
cumva ocrotitorii ereticilor. îi proclamă martiri pe ereticii
trimişi la moarte în urma unei false mărturisiri a lui Hristos şi dacă nu cumva
împotriva mărturiei Apostolului, care spune că nu le foloseşte la nimic faptul că
au fost arşi şi ucişi (I Corinteni 13, 3), ei le atribuie slava şi coroana martiriu
lui ! 2. Dacă unui eretic nu-i poate fi de folos pentru mântuire nici botezul
mărturisirii publice, nici cel al sângelui, pentru că nu există mântuire în afara Bisericii, cu atât mai mult
nu-i va folosi nimic dacă, murdărit de atingerea unei ape
nelegiuite în întunericul unei peşteri de tâlhari, nu numai că nu va lepăda păcatele sale vechi, ci încă
va mai adăuga altele noi şi mai mari. 3. De aceea, noi
nu putem avea un botez comun cu ereticii, cu care nu avem în comun nici pe
Dumnezeu-Tatăl, nici pe Hristos Fiul Său, nici pe Duhul Sfânt, nici credinţa şi
nici Biserica. De aceea trebuie botezaţi cei care vin de la erezie la Biserică, ca,
prin renaştere dumnezeiască, să fie pregătiţi pentru împărăţia lui Dumnezeu prin
legiuitul, adevăratul şi unicul Botez al Sfintei Biserici şi să primească viaţă prin
amândouă rânduielile, fiindcă scris este: „De nu se naşte cineva din apă şi din
Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3, 5).
XXII 1. Aici, unii, ca şi cum ar putea să spulbere cu argumente omeneşti
adevărul învăţăturii evanghelice, ne opun pe catehumeni, întrebându-ne dacă
unul dintre aceştia, care a fost prins şi ucis pentru că a mărturisit pe Hristos
înainte de a fi botezat în Biserică, pierde nădejdea mântuirii şi răsplata mărturisirii, pentru că nu s-a
născut mai înainte, din nou din apă. 2. Aşadar, apărătorii
şi susţinătorii de acest fel ai ereticilor să ştie că catehumenii despre care este
vorba, mai întâi, au credinţa întreagă şi adevărul Bisericii şi că pleacă din tabăra
dumnezeiască pentru a lupta cu diavolul, cu cunoaşterea deplină şi curată a lui
Dumnezeu Tatăl, a lui Hristos şi a Sfântului Duh ; în al doilea rând să ştie că
nu sunt lipsiţi de taina Botezului, deoarece sunt botezaţi cu foarte slăvitul şi
foarte nobilul botez al sângelui, despre care şi Domnul^ spunea „că El are un

95
Vezi nota 18 de la Scrisoarea a LXIX-a.

25
alt botez pentru a se boteza" (Luca 12, 50). Domnul însuşi ne spune că cei
botezaţi cu sângele lor şi sfinţiţi prin patimile lor sunt desăvârşiţi şi că primesc
harul făgăduielii dumnezeieşti, când vorbeşte cu tâlharul care, în ceasul patimi
lor Sale, credea în El şi mărturisea şi căruia îi făgăduieşte „că va fi cu El în
rai". 3. De aceea, noi, care păzim credinţa şi adevărul, nu trebuie să amăgim şi
să înşelăm pe cei care vin la credinţă şi adevăr şi, pocăindu-se, cer să le fie
iertate păcatele, ci să-i îndreptăm şi să-i formăm pentru împărăţia cerurilor,
pregătindu-i cu ajutorul învăţăturilor cereşti.
1. Dar zice altul : „Ce se va întâmpla cu cei care, venind în trecut
de la erezie la Biserică, au fost primiţi fără botez? îndurarea Domnului este
destul de mare ca să-i ierte şi să nu-i lipsească de darurile Bisericii Sale pe cei
care, primiţi cu bună credinţă în Biserică, au adormit în Biserică. 2. Fiindcă s-a
greşit cândva, nu este un motiv să se greşească mereu, fiindcă stă în firea celor
înţelepţi şi temători de Dumnezeu să se supună de bună voie şi grabnic adevărului descoperit şi
recunoscut decât să lupte cu încăpăţânare şi cu îndărătnicie
pentru eretici împotriva fraţilor şi preoţilor.
1. Şi să nu creadă cineva că ereticii întârzie să revină la Biserică
fiindcă li se opune Botezul, ca şi cum ar fi smintiţi de un al doilea botez.
2. Dimpotrivă, ei sunt siliţi în mod necesar să vină prin mărturia adevărului
arătat şi dovedit lor. Căci dacă vor vedea că prin judecata şi hotărârea noastră
s-a stabilit că Botezul cu care botează ei este socotit adevărat şi legiuitor, vor
socoti că, în mod legiuit şi adevărat, stăpânesc şi Biserica şi celelalte daruri ^ale
Bisericii şi nu vor mai avea nici un motiv să vină la noi, de vreme ce, având
botezul, li se pare că au şi celelalte. 3. Dar când ei recunosc că nu există Botez în afara (Bisericii) şi că
iertarea păcatelor nu poate fi dată în afara Bisericii, se grăbesc cu mai multă râvnă (să vină) la noi şi cer
darurile şi avantajele Bisericii Mame, siguri că nu pot ajunge pe deplin la adevărata făgăduinţă a harului
dumnezeiesc, dacă nu vor veni mai întâi la adevărul Bisericii. Şi ereticii nu vor refuza să fie botezaţi la
noi cu adevăratul şi legiuitul Botez al Bisericii, deoarece au învăţat de la noi că au fost botezaţi de Pavel
chiar şi cei care fuseseră botezaţi deja cu Botezul lui Ioan, după cum citim în Faptele Apostolilor.
1. Unii dintre noi interzic botezul ereticilor şi, dintr-un fel de repulsie
faţă de un aşa zis al doilea botez, socotesc o nelegiuire să botezi după potrivnicii lui Dumnezeu, deşi
vedem că au fost botezaţi cei pe care îi botezase Ioan
(Matei 3, 11), Ioan socotit cel mai mare dintre profeţi, plin de Duh Sfânt încă
din pântecele mamei sale, însufleţit de duhul şi virtutea lui Ilie, care nu a fost
potrivnicul Domnului, ci înaintemergătorul şi vestitorul Lui, care L-a vestit pe
Domnul nu numai prin cuvinte, ci L-a arătat şi cu ochii, care L-a botezat şi pe
Hristos în numele Căruia sunt botezaţi ceilalţi. 2. Dacă un eretic a putut obţine
dreptul de botez, fiindcă a botezat primul, Botezul nu va mai fi al celui care îl
are, ci al (primului) ocupant; şi deoarece Botezul şi Biserica nu se pot despărţi
şi separa, cel care a putut să ocupe mai întâi Botezul, a ocupat de asemenea şi
Biserica şi începi să pari eretic tu, care, întrecut fiind, ai sosit mai târziu şi care,
cedând şi dând mâna, ai abandonat dreptul pe care îl primise. 3. Cât de primejdios este să cedeze
cineva din dreptul şi puterea sa în cele duhovniceşti ne-o
spune Sfânta Scriptură, când, în Facerea, Esau (27, 7-59)96 a pierdut avantajele
dreptului său de întâi-născut şi nu a putut mai târziu să primească ceea ce a
pierdut odată.
1. Ţi-am scris aceasta pe scurt, prea iubite frate, după puterea
smereniei noastre, neobligând pe nimeni la nimic şi neîmpiedecând pe nici unul
dintre episcopi să facă ceea ce crede de cuviinţă, fiecare având libertatea deplină
de a hotărî. 2. Noi, atât cât putem, nu ne certăm din cauza ereticilor cu colegii
şi cu episcopii noştri, împreună cu care păzim dumnezeiasca înţelegere şi pacea

96
Nu există Facerea 27, 59. Sfântul Ciprian cunoştea, probabil, o altă
împărţire pe capitole şi versete
26
Domnului, mai ales că şi Apostolul spune : „Iar dacă i se pare cuiva că aici poate
să ne găsească pricină, un astfel de obicei noi nu avem, nici Biserica lui Dum
nezeu" (I Corinteni 11, 16). Cu răbdare şi cu blândeţe noi păzim iubirea sufletească, demnitatea
colegiului de preoţi, legătura de credinţă, armonia sacerdoţiu
lui. Tocmai în acest scop am scris acum, după puterea smereniei mele, cu
îngăduinţa şi cu inspiraţia lui Dumnezeu, un mic tratat „Despre binefacerile
răbdării"97, pe care ţi-l trimit cu dragoste. îţi doresc, prea iubite frate, să fii
mereu sănătos.

Scrisoarea a LXXIV-a

Cyprianus trimite sănătate fratelui său Pompeius98

I 1. Deşi am tratat pe larg problemele referitoare la botezul ereticilor în
scrisorile ale căror copii ţi Ie trimit, totuşi, prea iubite frate, deoarece ai dorit
să cunoşti ce a răspuns fratele nostru Ştefan la scrisoarea noastră99, îţi trimit o
copie a răspunsului său : citind-o, vei înţelege din ce în ce mai bine greşeala
acestuia, care încearcă să susţină cauza ereticilor împotriva creştinilor şi împotriva Bisericii lui
Dumnezeu. 2. Căci printre celelalte afirmaţii pline de trufie
sau străine de subiect sau contradictorii pe care le-a scris cu nesocotinţă şi fără
înţelepciune, el a adăugat şi cele ce urmează: „Dacă vor veni la voi eretici de
la indiferent care erezie, să nu se inoveze nimic, ci, urmându-se doar tradiţia, să
li se pună mâinile pentru a-i primi spre pocăinţă, fiindcă înşişi ereticii nu
botează după ritul lor pe cei ce vin la ei de la altă sectă, ci îi primesc pur şi
simplu la împărtăşanie"100.
II 1. A interzis să fie botezaţi în Biserică „cei care vin de la oricare erezie", adică a
socotit că sunt adevărate şi legiuite toate botezurile ale tuturor
ereziilor. Şi pentru că fiecare erezie are botezul ei şi diferitele ei păcate, acesta
(Ştefan), recunoscând botezul tuturor ereticilor,
adună grămadă, pe capul său, păcatele tuturor. 2. Şi a recomandat „să nu se inoveze nimic, ci să se
urmeze tradiţia", ca şi cum ar inova cel care, păstrând unitatea, cere pentru Biserica una un singur Botez
şi nu acela desigur care, uitând unitatea, se foloseşte de minciuna şi de molipsirea unei spălări profane.
„Să nu se inoveze nimic, zice el, să se urmeze tradiţia". De unde vine această tradiţie ? Coboară din
autoritatea Domnului şi a Evangheliei sau vine din învăţăturile şi epistolele Apostolilor ? 3. Căci trebuie
făcute cele ce s-au scris. Dumnezeu mărturiseşte şi ne avertizează când îi spune lui Iosua, fiul lui Navi :
„Să nu se pogoare cartea legii acesteia de pe buzele tale, ci călăuzeşte-te de ea ziua şi noaptea, ca să
plineşti întocmai tot ce-i scris întrânsa" (1, 8). De asemenea, Domnul, trimiţându-i pe Apostolii Săi, le
cere ca neamurile să fie botezate şi învăţate să păzească toate pe care El le-a poruncit (Matei 28, 20).
Aşadar, dacă ni se spune în Evanghelie sau în epistolele Apostolilor sau în Fapte să nu fie botezaţi „cei
care vin de la oricare erezie", ci „să li se pună doar mâna pentru a fi primiţi spre pocăinţă", să se
păzească această sfântă şi dumnezeiască tradiţie. Dar dacă pretutindeni ereticii nu sunt numiţi altfel
decât potrivnici şi antihrişti şi dacă sunt declaraţi oameni de care trebuie să ne ferim „şi nelegiuiţi şi
osândiţi prin ei înşişi" (Tit 3, 11), cum să nu fie condamnaţi de noi cei despre care se ştie din mărturia
Apostolului ca sunt osândiţi prin ei înşişi ? 4. Aşa că nimeni nu trebuie să-i defăimeze pe Apostoli pentru
că ar fi aprobat, zic ei, botezurile ereticilor sau pentru că i-ar fi primit la împărtăşanie fără Botezul
Bisericii, de vreme ce Apostolii au scris astfel de lucruri despre eretici şi aceasta într-o vreme când nu se

97
Tratatul este scris sub influenţa lui Tertullian din De patientia
98
Pompeius era, probabil, episcop la Sabrata, în Tripolitania
99
Scrisoarea a LXXII-a
100
Numai acest pasaj s-a păstrat din scrisoarea lui Ştefan.

27
dezlănţuiseră încă cele mai primejdioase erezii şi când nu ieşise încă din Pont Marcion Ponticus101, al
cărui profesor Cerdon102 a venit la Roma pe vremea lui Hyginus103, al nouălea episcop al Romei.
Urmându-l pe Cerdon, a adăugat la crima acestuia altele mai mari, a început să hulească pe Dumnezeu
Tatăl Atotfăcătorul cu mai multă nebunie şi cu mai multă cutezanţă decât ceilalţi şi cu arme nelegiuite a
înarmat, în chip ticălos şi grav, nebunia eretică răsculată împotriva Bisericii.
1. Dacă se ştie că mai târziu, după Apostoli, au fost erezii mai nume
roase şi mai primejdioase şi dacă în trecut nu s-a spus şi nu s-a scris nicăieri
să i se pună ereticului numai mâna pentru pocăinţă şi astfel să fie primit la
împărtăşanie şi dacă este un singur Botez, cel care este la noi, înăuntrul Bisericii,
şi care a fost încredinţat Bisericii una prin bunătatea lui Dumnezeu, de unde
vine această încăpăţinare şi trufie de a pune tradiţia omenească mai presus de
legea dumnezeiască şi de a nu observa că Dumnezeu se supără şi se mânie ori
de câte ori tradiţia omenească încalcă şi neglijează învăţăturile divine, după cum
spune prin gura profetului Isaia: „Poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi
cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe; închinarea înaintea Mea nu
este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni" (29, 13). 2. De asemenea
spune cu mustrare Domnul în Evanghelie: „Desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu ca
să statorniciţi datina voastră" (Marcu 7, 13). Amintindu-şi de această poruncă,
Fericitul Apostol Pavel sfătuieşte şi învaţă zicând: „Iar de învaţă cineva într-alt
chip şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos
şi ale învăţăturii Lui, suferind de trufie şi neştiind nimic, depărtează-te de unii
ca aceştia" (I Timotei 6, 3-5).
1. Foarte frumoasă şi legiuită tradiţie ne este propusă într-adevăr de
fratele nostru Ştefan care ne arată ce autoritate convenabilă ne oferă! Căci în
acelaşi pasaj al scrisorii a adăugat: „Fiindcă înşişi ereticii nu botează, după ritul
lor, pe cei ce vin la ei de la altă sectă, ci îi primesc pur şi simplu la împărtăşanie" 104. în această stare
de nenorocire a decăzut Biserica lui Dumnezeu şi logodnica lui Hristos, încât să urmeze exemplul
ereticilor, lumina să împrumute
învăţătură de la întuneric pentru săvârşirea tainelor dumnezeieşti, iar creştinii să
facă ce fac antihriştii! 2. Dar de unde este această orbire a sufletului, această
nebunie de a nu vrea să recunoşti unitatea credinţei care vine de la Dumnezeu
Tatăl şi din tradiţia lui Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru? într-adevăr,
dacă Biserica nu este la eretici, pentru că este una şi nu poate fi împărţită, şi
dacă Sfântul Duh nu este la ei, pentru că este Unul şi nu poate fi la păgâni şi la cei din afara
Bisericii, atunci şi Botezul, care are aceeaşi unitate, nu poate ii la eretici fiindcă nu poate îi separat nici
de Biserică, nici de Sfântul Duh.
V 1. Sau dacă ei atribuie eficacitatea Botezului autorităţii numelui (lui
Hristos), încât cei care sunt botezaţi în numele lui Hristos, oriunde şi oricum,
sunt consideraţi înnoiţi şi sfinţiţi, la ei (la eretici), în numele Aceluiaşi Hristos se
pun mâinile pe cel botezat ca să primească Duhul Sfânt: (atunci) de ce aceeaşi
autoritate a aceluiaşi nume nu are, în punerea mâinilor, acelaşi efect, despre care
ei spun că îl are în sfinţirea botezului ? 2. Căci dacă cel născut în afara Bisericii
poate deveni templul lui Dumnezeu, de ce nu poate şi Sfântul Duh să se reverse
peste acest templu? Cel care, lepădându-şi păcatele prin Botez, a fost sfinţit şi a
101
Vezi nota 86 de la Scrisoarea a LXXIII-a.

102
Ibidem.
103
Al optulea episcop al Romei (120-142'?), nu al nouălea, pentru că
Biserica noastră consideră că Linus a fost cel dintâi episcop al Romei
104
Unii teologi au încercat să atenueze conţinutul acestui pasaj.

28
devenit duhovniceşte un om nou a devenit capabil să primească Duhul Sfânt?
fiindcă Apostolul spune: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat"
(Galateni 3, 27). 3. Cel care, fiind botezat la eretici, poate să se îmbrace în
Hristos, cu atât mai mult poate să primească Duhul Sfânt, pe care Hristos L-a
trimis. Dar va fi mai mare cel care a fost trimis decât cel care trimite, dacă
cineva botezat în afara (Bisericii) s-a îmbrăcat în Hristos, dar nu a putut să primească Sfântul Duh, ca
şi cum Hristos ar putea fi îmbrăcat fără Sfântul Duh sau
Sfântul Duh ar putea fi despărţit de Hristos! 4. Şi, de vreme ce a doua naştere,
prin care venim la viaţă în Hristos prin baia regenerării, este duhovnicească,
este o altă absurditate să spună ei că se poate naşte cineva duhovniceşte la eretici, care neagă
prezenţa Sfântului Duh. Căci apa singură, dacă nu are şi Sfântul
Duh, nu poate curaţi păcatele şi sfinţi omul. De aceea este necesar sau să fie de
acord că Sfântul Duh este acolo unde spun ei că este botezul sau că nu există
botez acolo unde nu este Sfântul Duh, fiindcă botezul nu poate exista fără
Sfântul Duh.
VI 1. Ce înseamnă aşadar să susţină şi să pretindă că pot fi fiii lui Dum
nezeu cei care nu s-au născut în Biserică ? Fericitul Apostol ne arată şi ne dovedeşte că prin Botez
moare omul cel vechi şi se naşte cel nou : „Ne-a mântuit
prin baia naşterii celei de a doua" (Tit 3, 5). 2. Dar dacă în baie, adică în
Botez, se află (această) naştere din nou, cum poate să nască, prin Hristos, fii
lui Dumnezeu, o erezie care nu este logodnica lui Hristos ? Biserica este singura
care, unită cu Hristos, naşte duhovniceşte fii, după cum spune acelaşi Apostol:
„Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei"
(Efeseni 5, 25-26). Deci, dacă aceasta este iubita şi logodnica,
care singură este sfinţită de Hristos şi singura curăţită prin baia Sa, e clar că
erezia, care nu este logodnica lui Hristos, nu poate fi nici curăţită, nici sfinţită
prin baia Sa, nici fii nu poate să nască lui Dumnezeu.
VII 1. Insă nu când primeşte Sfântul Duh prin punerea mâinilor se naşte
(omul), ci prin Botez, pentru că primeşte Duhul după ce s-a născut, aşa cum s-a
întâmplat cu primul om, Adam. Dumnezeu întâi l-a creat, apoi a suflat peste faţa
lui suflarea vieţii. 2. Căci Sfântul Duh nu poate fi primit dacă nu există mai întâi
cel care (trebuie) să-1 primească. Deoarece naşterea creştinilor are loc prin Botez,
iar naşterea din nou şi sfinţenia Botezului se află la logodnica lui Hristos, sin
gura care poate să nască duhovniceşte şi să dea copii lui Dumnezeu, unde, din
cine şi pentru cine s-a născut cel care este fiul Bisericii ? Ca să poată avea
cineva tată pe Dumnezeu, trebuie să aibă mai întâi mamă Biserica! 3. într-adevăr, în timp ce
în afara Bisericii nici o erezie şi nici o schismă nu poate
avea sfinţenia Botezului mântuitor, încăpăţânarea fără margini a fratelui nostru
Ştefan a mers atât de departe, încât să susţină că se nasc lui Dumnezeu fii chiar
în botezul lui Marcion, al lui Valentin105, al lui Apelles106 şi al altora care hulesc
împotriva lui Dumnezeu Tatăl şi încât să spună că iertarea păcatelor este dată în
numele lui Iisus Hristos , acolo unde se huleşte împotriva Tatălui şi împotriva
Domnului şi Dumnezeului nostru Hristos !
VIII 1. Aici trebuie să ne întrebăm, prea iubite frate, în numele credinţei
şi al sfinţeniei misiunii pe care o avem de îndeplinit, ce va spune în ziua judecăţii un episcop al lui
Dumnezeu care apără, aprobă şi primeşte ca adevărate
botezurile hulitorilor, de vreme ce Domnul însuşi ameninţă : „Şi acum porunca
aceasta este pentru voi, preoţilor, dacă nu veţi asculta şi dacă nu veţi pune în inima voastră să daţi
cinstire numelui Meu, zice Domnul Atotputernic, voi trimite blestem asupra voastră şi voi blestema

105
Vezi nota 83 de la Scrisoarea a LXXIII-a.
106
Vezi nota 84 de la Scrisoarea a LXXIII-a

29
binecuvântarea voastră" (Matei 2, 1-2) 107. 2. Dă cinstire lui Dumnezeu cel care este în împărtăşanie cu
botezul lui Marcion ? Dă cinstire lui Dumnezeu cel care crede că iertarea păcatelor se dă la cei care
hulesc împotriva lui Dumnezeu ? Dă cinstire lui Dumnezeu cel care susţine că, în afara Bisericii, se nasc,
dintr-o adulteră şi o prostituată, fii lui Dumnezeu ? Dă cinstire lui Dumnezeu cel care, necunoscând
unitatea şi adevărul ce vin din legea dumnezeiască, apără erezia împotriva Bisericii ? Dă cinstire lui
Dumnezeu cel care, prieten al ereticilor fiind şi duşman al creştinilor, socoteşte că preoţii care păzesc
adevărul lui Hristos şi unitatea Bisericii trebuie să fie excomunicaţi ? 3. Dacă o astfel de cinstire este dată
lui Dumnezeu, dacă astfel sunt păzite teama faţă de Dumnezeu şi învăţătura Lui de către adoratori şi de
către preoţi, să aruncăm armele, să dam mâinile pentru a fi puse în lanţuri, să predăm diavolului legea
Evangheliei, porunca lui Hristos, autoritatea lui Dumnezeu, să fie rupte jurămintele dumnezeieştii oştiri,
să fie predate steagurile taberei cereşti, Biserica să se lase biruită şi să dea înapoi în faţa ereticilor,
lumina să lase locul întunericului, credinţa necredinţei, nădejdea deznădejdii, dreapta judecată rătăcirii,
nemurirea morţii, iubirea urii, adevărul minciunii, Hristos antihristului. 4. Şi astfel, pe bună dreptate, în
fiecare zi apar erezii şi schisme care cresc cu repeziciune în aşa fel încât, înmulţindu-se, scuipă, cu forţe
mai mari, cu şerpii minţii otrava veninului lor împotriva Bisericii lui Dumnezeu, deoarece, fiind susţinuţi
de unii, li se dă autoritate şi tărie, apărându-li-se botezul, în timp ce credinţa şi adevărul sunt trădate, iar
înăuntrul Bisericii înseşi se aprobă ceea ce se face în afară împotriva Bisericii.
1. De aceea, dacă avem în noi, prea iubite frate, teama de Dumnezeu,
dacă credinţa este neîntreruptă, dacă păzim poruncile lui Hristos, dacă păstrăm
nestricată şi neatinsă sfinţenia Logodnicei Lui, dacă în inimile şi în minţile noastre stau lipite cuvintele
Domnului care zice: „Dar, Fiul Omului, când va veni,
va găsi, oare, credinţă pe pământ ?" (Luca 18, 8), noi, ostaşi credincioşi ai lui
Dumnezeu care luptăm cu credinţă şi cu evlavie sinceră pentru Dumnezeu, să apărăm cu curajul
credinţei tabăra încredinţată nouă de Dumnezeu. 2. Nici obiceiul
care s-a împământenit la unii nu trebuie să împiedice adevărul să fie mai tare şi
să biruie. Căci obiceiul fără adevăr este o rătăcire învechită. De aceea, lepădând
rătăcirea, să urmăm adevărul, ştiind că adevărul a învins şi la Ezdra, după cum
este scris: ,,Iar adevărul rămâne şi este tare în veac şi trăieşte şi domneşte în
veacul veacului. El nu caută în faţa oamenilor şi nu părtineşte, ci cele drepte
face tuturor, fie nedrepţi, fie răi, şi la toţi sunt plăcute lucrurile lui, şi în judecata
lui nimic nu este nedrept. Aceasta este tăria, împărăţia, puterea şi mărirea tuturor
veacurilor. Binecuvântat să fie Dumnezeul adevărului!" (I Ezdra 4, 38-40)108. Arătându-ne acest
adevăr, Hristos spune în Evanghelia Sa : „Eu sunt Adevărul" (Ioan
14, 6). De aceea, dacă noi suntem în Hristos şi îl avem pe Hristos şi dacă rămânem în adevăr şi
adevărul rămâne în noi, să păstrăm cele care sunt adevărate.
1. Dar se întâmplă ca, din orbire şi încăpăţânare, cineva să apere mai
mult ideile sale rele şi mincinoase, decât să le aprobe pe cele bune şi adevărate
ale altuia. La aceasta se gândeşte fericitul Apostol Pavel când scrie lui Timotei, învăţându-l că episcopul
trebuie să nu fie certăreţ, nici încăpăţânat, ci blând şi îngădui
tor (II Timotei 2, 24). îngăduitor este însă acela care este plăcut şi blând ca să
aibă răbdare pentru a învăţa. Căci este necesar ca episcopii nu numai să înveţe pe
alţii, ci să înveţe ei înşişi, fiindcă învaţă mai bine pe alţii cel care în fiecare zi
creşte şi face progrese învăţând el însuşi lucrurile foarte bune. 2. Este exact ceea
ce ne învaţă acelaşi Apostol Pavel, sfătuindu-ne că „dacă se va descoperi ceva
altuia care sade, să tacă cel dintâi" (I Corinteni 14, 30). Pe scurt, este specific
sufletelor evlavioase şi drepte să se lepede de rătăcire, să găsească adevărul şi
să-1 scoată la lumină. Căci dacă ne întoarcem la izvorul şi originea tradiţiei dumnezeieşti, rătăcirea
omenească încetează şi, după înţelegerea iconomiei tainelor
cereşti, ceea ce se ascundea necunoscut sub fumul şi norul întunericului se descoperă în lumina
107
Citare greşită. E o parafrazare la II Macabei 2, 1-3.

108
în realitate, III Ezdra, 4, 38-40.
30
adevărului. Dacă se opreşte pe neaşteptate apa dintr-un apeduct,
care mai înainte curgea din belşug, nu mergem oare la izvor pentru a cunoaşte
cauza opririi, cercetând, dacă nu cumva, sleindu-i-se venele, apa a secat la izvor
sau dacă nu cumva curgând de acolo, întreagă şi din belşug, s-a oprit la jumătatea drumului, încât,
dacă s-a constatat că apa nu mai curge statornic şi continuu deoarece canalul este rupt sau
nu mai este etanş, după ce apeductul a fost reparat, apa să fie dată spre folosul şi potolirea setei cetăţii
cu acelaşi belşug şi în aceeaşi cantitate cu care pleacă de la izvor. 3. Ceea ce trebuie să facă acum
preoţii lui Dumnezeu, care apără învăţătura dumnezeiască, încât, dacă adevărul a şchiopătat sau a
şovăit în vreun punct, să ne întoarcem la originea dumnezeiască a lui şi la tradiţia evanghelică şi
apostolică şi de acolo să izvorască raţiunea faptelor noastre, de unde a izvorât şi originea demnităţii
preoţeşti.
XI 1. Căci ni s-a transmis prin tradiţie că există un singur Hristos, o singură nădejde şi o singură credinţă,
o singură Biserică şi un singur Botez care a fost instituit în Biserica una, de a cărei unitate cine se va
îndepărta se va afla împreună cu ereticii, pe care susţinându-i împotriva Bisericii cel ce pleacă din
Biserică atacă taina tradiţiei dumnezeieşti. 2. Taina acestei unităţi o vedem exprimată în Cântarea
Cântărilor, unde, în numele lui Hristos, se spune : „Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână
de apă vie şi izvor pecetluit, grădină cu fructul pomilor" (4, 12-13). Dar dacă Biserica Lui este o grădină
încuiată şi un izvor pecetluit cum poate să intre în grădină sau să bea apă din izvorul ei cel care nu este
în Biserică? De asemenea, Petru, arătând şi apărând unitatea, ne-a învăţat că ne putem mântui numai
prin Botezul unic al Bisericii una : „în corabia lui Noe, puţine suflete, anume opt, s-au mântuit prin apă,
iar această mântuire prin apă închipuia Botezul care vă mântuieşte pe voi" (I Petru 3, 20-21). Prin acest
scurt şi duhovnicesc rezumat, el a exprimat taina unităţii, căci, precum în acel botez al lumii109, în care a
fost curăţită răutatea de atunci, cel care nu a fost în corabia lui Noe nu a putut fi mântuit prin apă, tot
aşa, şi acum, nu poate fi socotit mântuit prin Botez cel care nu este în Biserică, care a fost zidită pe
unitatea dumnezeiască potrivit tainei corăbiei unice. Aşadar, prea iubite frate, după ce am cercetat şi am
cunoscut adevărul, să luăm aminte şi să îngrijim să fie botezaţi, cu unicul şi legiuitul Botez al Bisericii,
toţi cei care revin la Biserică, indiferent de la care erezie, în afara celor care fuseseră botezaţi în Biserică
mai înainte de a trece la eretici. Aceştia trebuie să fie primiţi, când se întorc la Biserică şi se pocăiesc,
numai prin punerea mâinilor şi să fie duşi de păstor în stâna de unde plecaseră. îţi doresc, prea iubite
frate, să fii mereu sănătos.
Scrisoarea a LXIV-a
Cyprianus şi colegii săi care, în număr de 66, au luat parte la Sinod110 trimit sănătate fratelui lor
Fidus111.
I 1.
Am citit, prea iubite frate, scrisoarea ta. ...
II 1. în ceea ce priveşte botezul copiilor, despre care ai spus ca nu trebuie botezaţi în
ziua a doua sau a treia de la naştere, ci consideri că trebuie
respectată legea veche a tăierii împrejur, astfel că nou-născutul nu trebuie botezat şi sfinţit înainte de
ziua a opta, Sinodul nostru a fost de altă părere. Căci
nimeni nu a aprobat modul tău de a proceda, ci toţi au susţinut că nici unui om
venit pe lume nu trebuie să i se refuze mila şi harul lui Dumnezeu. 2. Căci, de
vreme ce Domnul spune în Evanghelie: „Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca
să le mântuiască" (Luca 9, 55), atât cât stă în puterile
noastre nu trebuie să pierdem, dacă se poate, nici un suflet. într-adevăr, ce-i
109
Vezi nota 27 de la Scrisoarea a LXIX-a.

110
E vorba, se pare, de Sinodul din toamna anului 251.

111
Nu se cunoaşte unde era episcop Fidus. Probabil în apropiere de
Bulla, unde era episcop Therapius, despre care e vorba în capitolul I al
scrisorii.
31
lipseşte celui pe care mâinile lui Dumnezeu l-au plămădit în sânul maicii sale ?
Nouă şi ochilor noştri ni se pare că cei ce s-au născut cresc odată cu trecerea
zilelor noastre pământeşti. în realitate, cele care sunt făcute de Dumnezeu se
desăvârşesc prin puterea şi lucrarea lui Dumnezeu Atoatefăcătorul.
III 1. în sfârşit, toţi oamenii, copii sau vârstnici, primesc în chip egal darul
dumnezeiesc. Acest lucru ni-l spune credinţa dumnezeieştii Scripturi, când Elisei
s-a^culcat, rugându-se astfel lui Dumnezeu, peste copilul văduvei, care era mort,
încât buzele sale să fie pe buzele copilului şi ochii săi pe ochii lui, iar mâinile şi picioarele profetului să
fie întinse exact peste mâinile şi picioarele copilului112. 2. Dacă această situaţie examinată după felul în
care ne naştem şi după trupul nostru, (ne dăm seama că) un copil nu poate să aibă aceleaşi dimensiuni
cu un adult şi că membrele lui nici nu pot să se măsoare şi să se prezinte ca unele mai mari. Dar aci este
înfăţişată egalitatea dumnezeiască şi duhovnicească, fiindcă toţi oamenii sunt de aceeaşi talie, fiind
făcuţi de Dumnezeu odată pentru totdeauna şi fiindcă vârsta noastră se poate deosebi în creşterea
trupurilor după ceea ce vede omul, nu după Dumnezeu. Astfel ar însemna că harul însuşi care este dat
celor botezaţi este acordat mai mic sau mai mare, după vârsta celor care îl primesc. Dar Sfântul Duh
este oferit nu după o anumită măsură, ci din dragoste şi bunătate paternă. Căci Dumnezeu nu primeşte
pe cineva ca persoană sau ca vârsta, ci, pentru dobândirea harului ceresc, se oferă ca un Tată Care face
parte dreaptă tuturor.
IV 1. Ai mai spus că piciorul copilului în primele zile după naştere nu este
curat şi că fiecare dintre noi se teme să-1 sărute. Socotim că nici acesta nu trebuie să fie un obstacol
pentru a-i da harul ceresc. Căci scris este: „Toate sunt
curate pentru cei curaţi" (Tit 1, 15). 2. Şi nimeni dintre noi nu trebuie să se
teamă de ceea ce Dumnezeu a socotit vrednic să facă. Căci, deşi copilul este
nou la naştere, nu înseamnă totuşi că trebuie să ne temem să-1 sărutăm când i se
dă darul şi pacea deoarece fiecare dintre noi, când sărută copilul, trebuie să se
gândească, potrivit credinţei sale, la înseşi mâinile lui Dumnezeu, încă prezente
(în copilul pe care 1-a plămădit) şi pe care, într-un anumit fel, le sărutăm în
omul abia format şi de curând născut, deoarece îmbrăţişăm ceea ce a făcut Dum
nezeu. 3. Iar dacă în trupeasca tăiere împrejur a iudeilor era respectată ziua a
opta, aceasta era ca o rânduială făcută cunoscută nouă dinainte, în chip de umbră
şi simbol, şi care trebuie să se împlinească prin adevăr, la venirea lui Hristos.
Căci ziua a opta, adică prima zi după ziua de sabat, era ziua în care urma să
învie Domnul, să ne aducă la viaţă şi să ne dea tăierea împrejur cea duhovnicească ; această zi a
opta, adică prima după ziua de sabat şi ziua Domnului, a
precedat în chip de simbol (viitorul). Acest simbol a încetat (să mai existe) când
a venit adevărul şi când ne-a fost dată duhovniceasca tăiere împrejur.
V 1. De aceea credem că nimeni nu trebuie să fie oprit de la dobândirea
harului prin legea care a fost stabilită ; (de asemenea), tăierea împrejur cea duhovnicească nu trebuie
împiedicată de trupeasca tăiere împrejur, ci orice om trebuie
primit la harul lui Hristos, fiindcă şi Petru spune în Faptele Apostolilor:
„Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat" (10, 28).
2. De altfel, dacă ar putea să împiedice ceva pe oameni la dobândirea harului, mai
degrabă pe adulţi şi pe cei de vârsta înaintată ar putea să-i împiedice păcatele
lor prea grele. Şi, dacă este dată, după ce au venit la credinţă, unor vinovaţi
foarte mari în faţa lui Dumnezeu113 şi dacă de la botez şi de la har nu este oprit
nimeni, cu atât mai mult nu trebuie oprit copilul care, abia născut, n-a păcătuit
cu nimic, în afară de faptul că, născut trupeşte din Adam, a suferit, la prima naştere, molipsirea vechii
morţi; prin însuşi acest fapt el ajunge mai uşor să primească iertarea păcatelor, deoarece lui îi
112
Cf. IV Regi 4, 32-37; însă Şunamita nu era văduvă. Probabil
un lapsus memoriae al Sfântului Ciprian.
113
După Sfântul Ciprian, chiar în urma Botezului, nu există păcate care
să rămînă fără iertare
32
sunt iertate nu păcatele proprii, ci
păcatele altora.
VI 1. Şi de aceea, prea iubite frate, hotărârea noastră, luată în acest Sinod,
a fost că nimeni nu trebuie oprit de noi de la Botez şi de la harul lui Dumnezeu,
Care este milostiv, blând şi drept pentru toţi oamenii. 2. Deoarece credem că
acest lucru trebuie respectat şi pus în practică în privinţa tuturor,, cu atât mai
mult trebuie respectat în privinţa copiilor şi a noilor născuţi, care prin însuşi
acest fapt au dreptul mai mult (decât ceilalţi) la ajutorul nostru şi la mila dumnezeiască deoarece,
chiar de la naştere, când ţipă şi când plâng, nu fac nimic
altceva decât să se roage. îţi dorim, prea iubite frate, să fii mereu sănătos.

Gh. BADEA
.

33