Fulgerul

Aş fi numit articolul "Descărcări electrice", dar am ales

"Fulgerul" pentru că sună mai impozant. Dar nu ar
trebui să fie. Fulgerul este doar rezultatul vizual al
descărcărilor electrice.

Pentru cei cărora le place să meargă pe munte,

descărcările electrice, deşi un fenomen extrem de
spectaculos, pot avea urmări grave, dacă îi prind în
locul nepotrivit. Din această cauză ar fi bine să ştie ce
trebuie să facă încă de la primele semne de furtună.
Multe reguli de protecţie reies natural din analiza şi
înţelegerea fenomenului fizic în sine.
Pe scurt, materialele care ne înconjoară sunt formate
din atomi. Atomii au, în mod normal, o sarcină electrică
neutră, adică conţin acelaşi număr de sarcini pozitive
(protoni) şi negative (electroni). În anumite condiţii,
sarcinile se pot separa rezultând zone (puncte) încărcate
electric diferit. Două astfel de puncte cu sarcini electrice
diferite au un potenţial electric diferit. Diferenţa de
potenţial dintre două puncte se numeşte tensiune
electrică (şi se măsoară în volţi). Dacă două puncte au
potenţialuri electrice diferite, între ele poate lua naştere
o deplasare dirijată a sarcinilor electrice. Aceste sarcini
care se deplasează reprezintă curentul electric (măsurat
în amperi).

În jurul unei zone încărcate cu o anumită sarcină

electrică se formează un aşa numit câmp electric,
proporţional cu cantitatea de sarcină electrică. Când
valoarea câmpului electric depăşeşte 30 kV/cm (puterea
de izolare a aerului) se declanşează o descărcare
electrică, adică sarcinile încep să se mişte ordonat
(formează un curent electric), cu scopul de a restabili
echilibrul electric, prin mişcarea sarcinilor negative
spre cele pozitive. Descărcarea electrică este curentul
electric de foarte scurtă durată care se declanşează între
două puncte cu potenţial electric diferit când valoarea
câmpului electric devine mai mare decât puterea de
izolare a materialului aflat între cele două puncte.
În nori, se formează zone cu încărcătură electrică
negativă şi pozitivă. În mod normal, stratul superior al
norului se încarcă pozitiv iar stratul inferior negativ.
Printr-un alt fenomen natural (inducţia), pe pământ sub
norul încărcat se acumulează sarcini pozitive care se
menţin sub nor ca o umbră a sa. Există aşadar trei zone
cu potenţial electric diferit: zona superioară a norului,
zona inferioară şi pământul. Când cantitatea de sarcină
acumulată în aceste zone devine prea mare se produce
descărcarea electrică: fie între nori (mai frecvent, cam
70% din cazuri) fie între nor şi pământ. Pentru scopul
acestui articol doar descărcările dintre nor şi pământ
(numite trăsnete) au importanţă aşa că la ele mă voi
referi în continuare.

Fulgerul este rezultatul vizibil al unei descărcări

electrice. Fluxul de energie ce se creează între cele două
puncte încălzeşte aerul într-atât de tare încât acesta
devine luminos. Aerul din jurul "tubului" prin care are
loc descărcarea electrică se încălzeşte brusc până la
temperaturi de aproximativ 30.000 de grade Celsius
(cam de 5 ori mai mare decât temperatura la suprafaţa
soarelui). Ceea ce noi vedem drept fulger este de fapt
aer încins (iar fenomenul se numeşte incandescenţă,
acelaşi fenomen prin care becurile clasice luminează).
Mai mult, aerul astfel încălzit se dilată aproape
instantaneu şi se mişcă radial, spre exterior,
"scuturând" celelalte pături de aer şi determinându-le
să vibreze, le unduieşte. Noi, oamenii, percepem aceste
unde drept unde sonore şi le numim tunet.

De aici tragem concluzia că fără descărcare electrică

(deci implicit fulger) nu există nici tunete, deşi
câteodată, când furtuna este departe, sau când lumina
zilei este suficient de puternică încât să nu percepem
lumina fulgerelor, suntem tentaţi să zicem că doar tună,
nu şi fulgeră.

Descărcările electrice provin din norii de tip

cumulonimbus. Este important să ştim cum arată acest
tip de nori pentru a ne da seama când urmează o
furtună cu fulgere, pentru a căuta adăpost imediat şi
pentru a nu fi surprinşi de fulgere in mijlocul unui
platou sau al unei creste. Norii cumulonimbus sunt nori
cu dezvoltare verticală, ce se formează la altitudini între
2000 şi 16000 de metri. Au o formă de ciupercă şi sunt
înalţi şi denşi. Adesea, baza lor poate avea un diametru
de câţiva kilometri dându-ne impresia (mai ales când
sunt deasupra noastră) că acoperă tot cerul, condiţii în
care este greu de observat dezvoltarea lor pe verticală.
Pe lângă descărcări electrice, norii cumulonimbus mai
sunt resposabili pentru precipitaţii extrem de puternice,
cu durată de la 10-20 de minute până la câteva ore.
Pentru a nu lungi mai mult decât este necesar articolul,
nu voi adăuga imagini de cumulonimbus, însă voi indica
adresa: http://www.weatherpictures.nl/cb.html unde
sunt o sumedenie de nori cumulonimbus imortalizaţi în
mod digital.

Observarea norilor, a dezvoltării lor şi a direcţiei de

mişcare reprezintă cel mai la îndemână mod (pe munte)
de a aprecia dacă va urma sau nu o furtună cu
descărcări electrice. Sunt norii de tip cumulonimbus?
Se apropie de noi? Dacă da, trebuie să căutăm adăpost
imediat.

Dacă ne aflăm sub un nor, şi simţim că ni se electrizează

părul, asta înseamnă că acea umbră a norului de care
vorbeam mai sus ne-a cuprins şi pe noi şi că suntem în
pericol imediat de a fi loviţi de următorul trăsnet.
Electrizarea părului este un mod foarte subtil în care
natura ne sugerează că ne aflăm în locul total
nepotrivit.
Deşi în general nimeni nu merge cu aparatul radio la el
pe munte, e important, totuşi, de ştiut că fulgerul
interferează cu undele radio AM (şi mai puţin cu undele
FM). Se poate folosi un radio simplu, setat pe o
frecvenţă AM (unde nu este emis nici un post) pentru a
auzi fulgerele sub formă de pârâituri. Dacă fulgerele
sunt mai puternice sau sunt mai aproape de receptor,
aceste pârâituri pot fi auzite şi peste un post de radio.
Permanent, între atmosferă şi suărafaţa pământului
există un câmp electric produs de sarcinile electrice care
există în atmosferă şi cele de pe suprafaţa pămîntului.
Suprafaţa pămîntului împreună cu toate corpurile care
se găsesc pe ea formează un uriaş corp încărcat cu
electricitate pozitivă. Între cantitatea de sarcină
electrică de pe suprafaţa pământului (potenţialul
electric al pământului) şi cantitatea de sarcină electrică
a diferitelor straturi de aer există diferenţe de potenţial
(tensiune electrică).

Astfel, de exemplu, între capul şi picioarele unei

persoane care stă în picioare, există o tensiune electrică
de 150 de volţi. Mult? Puţin? Mai mult, această
diferenţă de potenţial scade cu altitudinea, fiind în
general de 130 volţi pe metru la nivelul mării şi numai
de 35 de volţi pe metru la 2000 de metri. Şi, ca să ajung
la partea cu adevărat importantă, această tensiune este
mai mare deasupra obstacolelor de pe teren (stâncile,
crestele, vârfurile, cabanele, copacii, etc).

Când un nor încărcat cu electricitate (negativă) trece pe

deasupra unei case, pe acoperişul casei se vor strânge
(prin influenţă) sarcini pozitive. Dacă electricitatea din
nor este în mare cantitate, pe acoperiş se va strânge o
mare cantitate de electricitate pozitivă. Cu cât se adună
mai multe sarcini electrice, cu atât tensiunea electrică ce
se formează între sarcinile din nor şi cele de pe acoperiş
va creşte şi în cele din urmă va sparge la un moment dat
stratul izolator de aer dintre nor şi casă, sarcinile
negative din nor scurgându-se spre cele pozitive de pe
casă, pentru a restabili echilibrul electric, având loc un
trăsnet, o descărcare electrică.

Descărcarea electrică este un fenomen foarte complex

care, însă, durează doar câteva fracţiuni de secundă.
După ce în nor s-au separat sarcinile electrice negative
de cele pozitive, începe o serie de descărcări succesive
care creează un canal de aer ionizat. Aceste descărcări
au fiecare o lungime de până la 50 m şi nu au puterea de
a "sparge" rezistenţa aerului până la pământ. În mod
tipic, prima astfel de descărcare coboară din nor spre
pământ pe o distanţă de aproximativ 50 m, lăsând în
urmă un canal de aer ionizat. A doua descărcare
străbate rapid canalul de aer deja ionizat de către
prima şi îl mai continuă la rândul ei, şi tot aşa mai
departe, spre pământ. Această serie de descărcări se
numeşte descărcare preliminară, nu este vizibilă cu
ochiul liber şi durează câteva sute de milisecunde. Când
acest canal se apropie suficient de pământ, din sarcinile
de pe pământ porneşte un alt flux de curent care
încearcă să se unească cu canalul, moment în care se
produce descărcarea principală. Dar nici aceasta nu
este una singură, de obicei fiind vorba de 3-4 descărcări
extrem de puternice, prin acelaşi canal de aer ionizat de
descărcarea preliminară. Între acestea, există un timp
de 40-50 de milisecunde, ceea ce ne face să le percem ca
un efect stroboscopic.

Estimarea distanţei la care s-a produs fulgerul se poate

face numărând secundele dintre fulgerul văzut şi
tunetul auzit. Fulgerul şi tunetul se produc aproape în
acelaşi timp, însă lumina are o viteză de 300.000 km/s
iar sunetul "doar" 344 m/s (aproape de un milion de ori
mai mică decât viteza luminii). Pentru a determina
distanţa, se numără secundele dintre fulger şi tunet iar
această valoare se împarte la 3 pentru a obţine distanţa
aproximativă în kilometri. De exemplu, dacă am
numărat 6 secunde între fulger şi tunet, atunci distanţa
este de aproximativ 2 km. Dacă repetăm
"experimentul" pe mai multe descărcări electrice,
putem trage concluzia dacă furtuna se apropie (timpul
dintre fulger şi tunet se micşorează) sau se depărtează
de noi (timpul se măreşte).
Dacă tunetul poate fi auzit, atunci deja există pericolul
de a fi loviţi de fulger. În general tunetul poate fi auzit
când este mai aproape de 10 km. În aceste condiţii
trebuie căutat adăpost imediat. După trecerea furtunii,
încă există pericolul de a fi loviţi de fulger, chiar dacă
pe cer străluceşte soarele, aşa că se recomandă să nu se
părăsească adăpostul mai devreme de 30 de minute de
la terminarea furtunii. Multe persoane au fost trăsnite
înainte sau după furtuna propriu-zisă, deoarece ignoră
primele semne, sau se grăbesc să plece imediat după ce
s-a oprit ploaia. Mulţi oameni se feresc mai mult de
ploaie, să nu se ude, decât de mult mai periculoasele
descărcări electrice.

În timpul unei furtuni, fiecare descărcare electrică între

nor şi pământ este potenţial fatală pentru om. Factorul
determinant este poziţionarea persoanei pe traiectoria
de descărcare a fulgerului.

Există mai multe feluri în care un om poate fi lovit de

un trăsnet:
- lovitură directă, când persoana lovită se afla în
"canalul" de descărcare a trăsnetului dintre nor şi
pământ.
- lovitură indirectă (sau şocul de retur): o persoană care
stă sub norul electrizat (negativ) se încarcă şi ea cu
electricitate (prin influenţă); mai exact, sarcinile
pozitive sunt atrase către nor (la capul şi pieptul
persoanei) iar sarcinile negative spre picioare. Dacă din
norul de deasupra se produce o descărcare electrică în
pământ, în apropierea persoanei (5-15 metri), sistemul
nor-pământ îşi recapătă echilibrul electric aproape
instantaneu. Sarcinile pozitive de pe capul/pieptul
persoanei, nemaifiind atrase de nor, se vor recombina
brusc cu cele negative (din picioare) formând practic o
descărcare electrică în corpul nefericitei persoane.
- lovitura din pământ, poate cea mai intresantă şi
incredibilă formă. Fulgerul loveşte pământul lângă
victimă creând o diferenţă de potenţial în pământ
(datorită rezistenţei pământului, da, are şi el rezistenţă,
ca orice alt material). Curentul fulgerului se poate
deplasa şi prin suprafaţa pământului. Astfel, o lovitură
de fulger produce în solul din jurul ei pe o rază de 20 de
metri suficient voltaj pentru a fi letală pentru om. Acest
lucru este valabil şi în jurul paratrăsnetelor sau al
copacilor.
Tensiunea de la suprafaţa solului corespunzătoare cu
lungimea pasului omului se numeşte tensiune de pas şi
este cu atât mai mare cu cât pasul este mai mare şi cu
cât omul este mai aproape de punctul în care trăsnetul a
lovit pământul.

Dar pe lângă acestea, mai există şi pericolul loviturilor

mecanice cauzate de trăsnete: bucăţi din scoarţa
copacilor, stânci desprinse din pereţi (nu este indicat a
se pune cortul la baza unui perete în ideea că protejează
de fulger... da, poate protejează de fulgere dar nu şi de
pietre) aruncate precum în urma unei explozii.
Evitarea întâlnirilor cu fulgerele:

1. Înainte de o tură, se consultă prognoza meteo. Dacă

se anunţă descărcări electrice, este înţelept să laşi tura
pe altădată. Din fericire pentru noi, în România,
ANMH a implementat în 2003, la nivel naţional, un
sistem performant de monitorizare a electricităţii
atmosferei (SAFIR 3000), cu posibilitatea de urmărire a
descărcărilor electrice în timp real, cu o precizie de 1
km, aşa că atunci când anunţă descărcări electrice, sunt
şanse foarte mari să aibă dreptate :)

2. De la primele semne ale furtunii (nori cumulonimbus

venind spre noi, tunete în depărtare) trebuie căutat un
adăpost sigur împotriva fulgerelor. Se poate părăsi în
siguranţă adăpostul de-abia jumătate de oră după
ultimul tunet auzit (chiar dacă ploaia s-a oprit mai
demult şi deja a ieşit soarele). Dar şi în cazul în care
adăpostul este precar, este de preferat să nu se stea în
picioare (remember şocul de retur?)

3. Dacă nu se poate găsi în timp util un adăpost sigur,

atunci trebuie evitate locurile predispuse la trăsnete:
locurile mai ridicate (vârfuri, movile de pământ),
copacii, stâlpii indicatori sau de marcaje, imediata
apropiere a apelor, în apropierea firelor electrice (nu
doar cele de înaltă tensiune ci şi cele telefonice, chiar).
Trebuie evitate solurile argiloase sau cele cu minereuri
de fier (şi preferate cele calcaroase). Trebuie evitate
stâncile lucioase sau cele innegrite (semn că, probabil,
au mai fost lovite în trecut). În nici un caz nu se stă sub
copaci.

4.a. Dacă nu se găseşte nici măcar o zonă cât de cât

sigură, ultima variantă este să te faci cât mai mic, cât
mai aproape de pământ. Dar niciodată nu trebuie să te
întinzi pe pământ, deoarece în cazul unei descărcări
electrice în apropiere, între picioare pe de o parte şi
cap/umeri/mâini pe de altă parte se va forma o tensiune
ce va da naştere unui curent electric care la rândul lui
va străbate organele vitale (inima/creierul).

Institutul american de siguranţa fulgerelor (da, au şi

aşa ceva) recomandă următoarea poziţie: se stă
ghemuit, cu călcâiele lipite, capul cât mai aplecat
posibil, coatele pe genunchi, iar cu palmele se acoperă
urechile (pentru a feri timpanul de puterea unui tunet),
după cum se arată şi în următoarea imagine:
(Image (c)2001 Anubis Productions & Marian Hyuk
Grossi)

În acest fel, dacă un fulger loveşte în apropiere,

curentul va intra printr-un picior, va trece, prin călcâie
în celălalt picior şi mai departe înapoi în pământ.

4.b. Se recomandă păstrarea unei dinstanţe de minim 5

metri faţă de alte persoane.
Alpiniştii surprinşi de furtună cu fulgere trebuie să se
asigure în cât mai multe puncte posibile; fulgerul,
lovind în apropierea asigurărilor, poate topi corzile sau
anourile folosite pentru asigurare. Dacă se rapelează,
peretele trebuie atins cu ambele picioare, ţinute cât mai
apropiate (chiar unite în zona călcâielor). Rapelarea se
face fără a păşi, fiind de preferat salturile, pentru a se
evita crearea de potentiale diferite în zonele picioarelor.
Furtunile cu fulgere pot avea un caracter migrator,
străbătând mari suprafeţe continentale. Aceste furtuni,
de obicei, sunt urmărite pe radarele meteorologice şi
sunt mai uşor de prognozat. Celelalte furtuni, care se
formează mai spontan şi nu au un caracter călător
pronunţat, au tendinţa de a se forma între anumite ore:
când aerul e umed, norii de furtună apar către ora 9 şi
începe a tuna de la ora 11. Când aerul e uscat, liniştit,
norii de furtună încep a se forma către ora 12 şi devin
periculoşi între orele 17 şi 20. Dacă aerul este foarte
uscat şi vremea a fost senină în ajun, norii apar după
ora 14 iar pericolul pe la 20-21. Unii autori apreciază
că, în general, perioada zilnică cea mai favorabilă
producerii furtunilor este între orele 13 şi 17. Evitând
acest interval de timp în lunile iunie, iulie şi august ne
ferim de pericolul trăsnetului în proporţie de 80%. În
ţara noastră, printre munţii cei mai frecventaţi de
furtuni se află munţii Apuseni, Făgăraş, Retezat,
Rodnei, Călimani, Ceahlău şi Bucegi.

Despre copaci, s-a observat că cei izolaţi sunt mai

repede trăsniţi decât pădurile. Copacii cu rădăcini în
soluri argiloase sunt mai predispuşi la trăsnete decât cei
din soluri calcaroase. Mai mult, trăsnetul are o
înclinaţie deosebită pentru a distruge exemplarele de
plop, stejar, ulm, salcie, frasin, salcâm şi toate
neamurile de brad, mai rar specii ca mărul, teiul,
cireşul, nucul, şi foarte rar, aninul, paltinul, fagul,
mesteacănul, carpenul, scoruşul. A nu se înţelege că
plopul este mai bun conducător de electricitate decât, să
zic, mesteacănul. Nu. În cazul mesteacănului, fulgerul se
scurge mai mult pe la suprafaţa scoarţei, din această
cauză fiind mai puţin vizibile urmele unui trăsnet, pe
când prin plop, tendinţa electricităţii este de a se scurge
prin interiorul tulpinii (tulpina aratând ca după o
explozie).
Adăpostirea sub un copac este, însă, foarte periculoasă.
Copacul este un semiconductor, fiind o ţintă foarte
atractivă pentru fulgere, atunci când este izolat.
Trăsnetul care se scurge de-a lungul tulpinii (pe
suprafaţa ei sau în interior), poate sări spre omul
adăpostit lângă tulpină, prin el găsind o cale mai bună
spre pământ (Corpul uman este bun conducător de
electricitate).

Cu cât un om se află la înălţimi mai mari, cu atât mai

conductoare sunt straturile de aer. Efectul descărcării
electrice asupra unui om depinde de intensitatea
curentului electric. Dacă aceasta nu este prea mare,
omul simte doar zguduială; dacă curentul electric este
mai mare de 0,1 amperi, omul morea prin oprirea
bătăilor inimii. Iar dacă este şi mai mare, atunci este
carbonizat instantaneu.

Victima unei descărcări electrice nu reţine sarcina

electrică descărcată aşa că ne putem apropia de ea
pentru a acorda primul ajutor fără probleme din acest
punct de vedere. O persoană lovită de fulger, pentru a
supravieţui, are nevoie imediată de ajutor medical. Cele
mai des întâlnite efecte ale fulegerării unei persoane
sunt stopul cardiac sau neregularităţi accentuate în
ritmul cardiac, arsuri (vizibile, la nivelul pielii, dar,
probabil, şi invizibile la nivelul organelor interne) şi
deteriorarea sistemului nervos. Însă, cu tratamente
medicale specifice (resuscitare cardio-pulmonară, etc)
aplicate cât mai repede posibil, majoritatea victimelor
unui fulger supravieţuiesc (deşi urmările pe termen
lung pot fi deosebit de grave (arsuri, pierderea
simţurilor, etc)). Cele mai periculoase răni provocate de
un fulger sunt de ordin cardiovascular si neurologic.
Trebuie avut în vedere că doar resuscitarea efectivă şi
imediată (iniţiată de salvatori) urmată cât mai rapid
posibil de tratament medical de urgenţă poate salva o
victimă aflată în stop cardio-pulmonar de la moarte.
Recomandări de prim ajutor (de la Institutul naţional
de siguranţa fulgerelor al SUA):

1. Se sună la 112 pentru a anunţa accidentul (trăsnirea

unei persoane) şi pentru a da indicaţii asupra locaţiei în
care se află.

2. Dacă zona unde a fost lovită victima este o zonă cu

mare expunere la fulgere, se încearcă mutarea victimei
într-o zonă mai sigură pentru a nu expune la pericol şi
pe cei care acordă primul ajutor şi pe salvatorii
specializaţi (care deja ar trebui să fie pe drum). Este
puţin probabil ca victima unei descărcări electrice să
aibă fracturi majore care ar putea cauza paralizie sau
hemoragii interne puternice (decât dacă au căzut de pe
stânci sau au fost lovite de pietre), aşa că mutarea
victimei poate fi efectuată, însă cei care acordă primul
ajutor trebuie să estimeze dacă este mai importantă
scoaterea victimei din zona de risc decât nemişcarea
victimei şi acordarea pe loc a primului ajutor. În cazul
în care se hotărăşte mutarea victimei, această manevră
trebuie efectuată rapid, fără a întârzia prea mult
punctul următor.

3. Dacă victima nu respiră, se face respiraţie gură la

gură. Dacă s-a luat decizia mutării persoanei, înainte de
a o muta, se fac câteva respiraţii rapide. Se verifică dacă
victima are puls la artera carotida (pe lateralul gâtului)
sau la artera femurală pentru 20-30 de secunde. Dacă
nu există puls, se începe de asemenea masajul cardiac.
Dacă afară este rece şi umed, se recomandă acoperirea
victimei cu ceva care să nu permită hipotermiei să
complice resuscitarea. Din păcate, dacă echipele
medicale specializate nu pot ajunge relativ repede,
respiraţia gură la gură şi masajul cardiac nu sunt de
foarte mare ajutor: este puţin probabil ca victima să-şi
mai revină, dacă nu răspunde stimulării cardiace şi
respiratorii după câteva minute. Dacă pulsul revine,
trebuie continuată respiraţia artificială pentru cât timp
este nevoie (până la sosirea salvatorilor specializaţi).
Dacă, însă, pulsul nu revine după 20-30 de minute de
eforturi susţinute de resuscitare, cei ce acordă primul
ajutor nu trebuie să se simtă vinovaţi dacă opresc
resuscitarea.

În câmp deschis, platouri, creste trebuie evitat

întotdeauna să fii cel mai înalt obiect. Trebuie evitată
adăpostirea lângă cele mai înalte obiecte (inclusiv
copacii), deoarece se pot desprinde scântei din acestea
(un fel de fulgere, descărcări între obiect şi pământ,
prin aer). De asemenea, trebuie evitată adăpostirea
lângă împământări sau deasupra ţevilor metalice care s-
ar putea afla în pământ (cum este una pe traseul dintre
cab. Omu si Babele) sau sub/în apropierea firelor de
electricitate/telefonie.
Cel mai bun adăpost împotriva fulgerelor o reprezintă
clădirile mari. Pentru ca un adăpost să ofere protecţie
împotriva descărcărilor electrice, trebuie să fie prevazut
cu un mecanism de conducere a curentului electric de la
punctul de contact către pământ (mecanism pe care noi
îl numim paratrăsnet sau împământare).

Adăposturile de mici dimensiuni (refugii de creastă,

stâne, etc.) nu oferă mai deloc protecţie împotriva
descărcărilor electrice, dacă nu au paratrăsnete.

În cazul turelor mai lungi de 2 zile, când prognozele

meteo nu pot fi foarte precise, în pregătirea turei (de ex.
creasta Făgăraşului) trebuie avute în vedere şi
posibilităţi de retragere spre zone sigure în cazul în care
vremea se strică. Şi în cazul grupurilor mari, liderii de
grup trebuie să aibă în vedere variante de retragere din
zonele expuse la descărcări electrice, dar mai ales să
aibe în vedere că un grup relativ mare se retrage
muuuult mai încet decât 2-3 oameni. Deci, atenţie
mărită la primele semne de furtună.

Foarte important în cazul în care furtuna apare prin

surprindere este şi păstrarea calmului, a sângelui rece,
judecarea situaţiei, analizarea soluţiilor posibile. (Există
chiar şi un termen, de origine greacă, ce defineşte teama
de fulgere: keraunofobia).
Concepţii greşite:

- Fulgerul nu cade de două ori în acelaşi loc. Greşit,

cade (de fapt, aşa se şi întâmplă de mai multe ori).

- Cauciucul bocancilor izolează. Greşit. Tălpile de

cauciuc la bocanci NU oferă nicio protecţie faţă de
descărcarea electrică. Este nevoie de aproximativ 10.000
de volţi pentru a străpunge 2 cm de cauciuc. Fulgerul
are milioane de volţi. DAR, totuşi talpa de cauciuc ne
poate proteja să nu ne încărcăm pozitiv dinspre pământ
(am zis mai devreme că sub norul încărcat negativ, pe
pământ există o "umbră" a norului de sarcini pozitive).
Fulgerul va lovi aceste sarcini pozitive de pe pamânt,
dacă noi suntem mai puţin încărcaţi pozitiv decât
pămîntul. Dacă nu am fi izolaţi de pământ, am avea
aceeaşi sarcină pozitivă şi, fiind mai înalţi, am avea
şanse mai mari să fim loviţi.

- O mină/grotă este un adăpost sigur împotriva

fulgerelor. Greşit. O grotă se poate comportă ca o
găleată de aer ionizat, favorizând chiar fulgerul. O
mină, dacă a fost folosită pentru extras de minereu
metalic, este foarte periculoasă. O peşteră poate
reprezenta un adăpost bun doar in interiorul ei, la cel
puţin 20 de metri de intrare şi depărtat de pereţii ei.

- Telefoanele mobile atrag fulgerele. Nu este adevărat.

Este recomandat chiar, în caz de furtună a se folosi
telefoanele mobile în detrimentul liniilor telefonice
terestre, deoarece fulgerul poate lovi firele iar curentul
va fi condus până în receptorul de la ureche.

- Descărcarea electrică poate fi folosită ca o sursă de

energie. Greşit. Pur şi simplu nu există o tehnologie
capabilă de a prelua şi stoca scurtul impuls de energie
extrem de mare pe care îl reprezintă fulgerul.

- Fulgerul loveşte doar obiectele din material bun

conducător de electricitate, precum metalele. Greşit, în
faţa fulgerului orice material este conducător de
electricitate. E adevărat că metalul conduce mai bine,
însă nu relevant.

- Fulgerele nu au formă de zig-zaguri, deşi adesea sunt

reprezentate simbolic in acest mod. Fulgerele se
prezintă ca nişte linii regulate, cu numeroase
ramificaţii.
În cifre:

- Cantităţile electrice dintr-un fulger: 40 kA, se

transferă o cantitate de sarcină de 5 coulombi,
reprezentând o energie de 500 megajouli. Voltajul
variază în funcţie de lungimea fulgerului, pentru un
fulger de 1 km fiind tipice valori de 3 miliarde de volti.
Cu un curent electric de 40 kA, se obţine o putere de
120 terawaţi (120 milioane de milioane de waţi).

- Lungimea unui fulger este în general de 1-2 km. Dacă

umiditatea este mai mare, sunt tipice valori de 2-3 km.
Este adevărat că s-au observat fulgere mai "lungi", de
zeci de km, (recordul absolut înregistrat fiind de 190
km), însă acestea sunt extrem de rare şi de netipice
pentru furtunile din zona ţării noastre (şi în special a
munţilor noştri).

- energia conţinută într-un fulger de intensitate medie

este suficientă pentru a ţine aprins un bec de 100 de
waţi timp de 90 de zile.

- canalul de aer prin care are loc descărcarea electrică

are un diametru între 2 şi 5 cm.
- durata unui fulger este cuprinsă între 1-30
milisecunde.

- 90% din energia unei descărcări electrice este

eliberată sub formă de căldură, mai puţin de 1% este
convertită în sunet (ceea ce simţim), iar restul este
eliberată sub formă de lumină (ceea ce vedem).

- sunetul tunetului la nivelul unde loveşte pământul are

în medie 120 decibeli. (Boxele de la un concert rock au
tot cam atât, dacă stai lângă ele).

- În cursul unei furtuni, undeva in perimetrul furtunii,

se produc în medie 1-2 fulgere pe secundă.

- În fiecare secundă, pe pământ se produc, în medie, 50-

75 de fulgere.

- se estimează că, într-un an, la nivel mondial, 2000 de

persoane sunt lovite de un fulger. Dintre acestea doar
aproximativ 15% mor pe loc.
- într-o statistică realizată între anii 1959-1994 (în
SUA), 84% din victimele descărcărilor electrice au fost
bărbaţi.

- 70% din numărul celor care supravieţuiesc unei

descărcări electrice rămân cu probleme la nivelul
creierului (neuropshiatrice sau la nivelul simţurilor
vizual şi auditiv).

- tot statistic, 2% din persoanele lovite de fulger au fost

lovite în timp ce vorbeau la telefon, fulgerul străbătând
linia telefonică de afară în casă.

- şansele ca un om, în timpul vieţii (80 de ani), să fie

lovit de trăsnet sunt de 1 la 3000. Statistic vorbind. Sunt
mai mici însă pentru cei care ştiu să se ferească :)

În concluzie, pe timpul descărcărilor electrice:

- se evită: apa, obiectele metalice de orice natură,
vârfurile şi crestele, copacii înalţi (mai ales cei solitari),
apropierea de alte persoane (cel puţin 5 metri distanţă),
spaţiile deschise (platourile).
- se caută: Adăposturi bine izolate împotriva fulgerelor,
zone de teren joase, peşteri adânci (>20 metri) şi, în
ultimă instanţă, o poziţie de ghemuit cu călcâiele
apropiate şi mâinile la urechi.

Dar cel mai important este prevenirea de la primele

semne.

Bibliografie:
- N. Topor - Meteorologie turistică
- Lightning Injuries to Humans in France, Dr. Elisabeth
Gourbière, Electricité de France, Service des Etudes
Médicales
- www.clouds-online.com
- www.weatherpictures.nl/cb.html