Trasnetul

Trăsnetul este o descărcare electrică disruptivă, care se produce

în atmosferă, de obicei, dar nu totdeauna, în timpul furtunilor. Majoritatea
trăsnetelor au loc la altitudine (în interiorul aceluiași nor sau între diferiți nori) și,
de obicei, nu sunt observate. Trăsnetele care se produc între nor și pământ sunt
numite negative sau pozitive. Descărcari electrice de mare amploare au loc de
asemenea în straturile înalte ale atmosferei.
Protecția împotriva trăsnetului este dată de paratrăsnet, un dispozitiv
inventat la jumătatea secolului al XVIII-lea de către Benjamin Franklin. Majoritatea
oamenilor loviți de trăsnet sunt surprinși de furtună într-un loc expus sau se află
în imediata vecinătate a unui copac lovit de trăsnet.
Avioanele sunt protejate cu un dispozitiv numit în engleză discharge wicks.
Acestea sunt elemente metalice ascuțite pe aripi care minimizează sarcina statică
ce se acumulează pe suprafața metalică a avionului în zbor.
Producerea unui trăsnet este însoțită de fulger și tunet. Decalajul dintre
observarea fulgerului și auzirea tunetului se datorează diferenței dintre vitezele
de propagare ale celor două unde, luminoasă de ca. 300.000 km/s și acustică
(sonoră) de ca. 332 m/s (la 0 °C și presiunea de 1 atmosferă). Din aceasta cauză
există un decalaj de timp între recepționarea vizuală (fulgerul) și auditivă (tunetul)
a trăsnetului. Acest decalaj crește cu cât trasnetul este mai departe de
observator. Distanța în kilometri până la locul lovit de trăsnet se poate afla
împărțind numărul de secunde dintre observarea fulgerului și auzirea tunetului la
3. De exemplu, dacă sunt 9 secunde între fulger și tunet, trăsnetul a lovit la
aproximativ 3 km depărtare. Chiar și așa, un canal prin care se descarcă o sarcină
electrică (trăsnet) poate avea mai multe canale cât și extensii ale acestora ascunse
în nor, ceea ce de multe ori le fac invizibile pentru observator. Acestea pot fi
văzute atunci când are loc prima descărcare, de cele mai multe ori în cazul
trăsnetelor negative, fiind iluminate odată cu canalul principal prin care s-a
descărcat trăsnetul. Așadar, pentru o mai bună calculare, continuați să numărați
până auziți un sunet puternic, asurzitor și specific care deseori este însoțit de o
vibrație (dacă sunteți suficient de aproape).
 Tensiunea între un nor și pământ a fost măsurată la câteva zeci de milioane
de volți. Aerul uscat are o putere de străpungere de cca. 3 milioane de volți/metru
care ar duce (considerând lungimea trăsnetului de 1-2 km) la o tensiune mult mai
mare decât cea măsurată. Observații asupra trăsnetelor au stabilit că acestea sunt
precedate de o descărcare prealabilă, în care aerul este ionizat într-o lavină
electronică, rezultând o reacție în lanț, care creează un canal de aer ionizat pentru
trăsnet cu o putere de străpungere de aproximativ 50 de ori mai mică decât a
aerului ne-ionizat. Acest canal se formează în vecinătatea corpurilor proeminente
de pe pămant, unde intensitatea câmpului electric este maximă. Descărcarea (sau
descărcările) principală/e are loc exclusiv în lungul acestui canal de aer ionizat, de
obicei în formă de zig-zag. Există ipoteza că aerul este ionizat de
radiațiile cosmice (Charles Thomson, 1925), deși aceasta explicație nu este
acceptată de către toți cercetătorii. În prezent, cercetarea trăsnetelor continuă și
utilizează mici rachete sau baloane metereologice de cercetare.