ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.

38 DIMITRIE CANTEMIR PROIECT

FENOMENE ELECTRICE IN ATMOSFERA

ELEV: RELEA MARIA

 INTRODUCERE: CE SUNT FENOMENELE ELECTRICE? SCURT ISTORIC AL
ELECTRICITĂȚII
Fenomenele electrice sunt procese din natură care se manifestă asupra corpurilor încărcate cu
sarcină electrică. Mirajul electricității a stârnit imaginația oamenilor încă din antichitate. Se
pare că primele studii de electricitate au fost efectuate în sec. al VI-lea î.Cr. de Tales din Milet,
care observat că unele substanțe pot atrage corpuri mai ușoare după ce sunt frecate de alte
materiale. Explicarea naturii electricității s-a lăsat îndelung așteptată. Studii aprofundate de
electricitate s-au produs începând cu sec. al XVII-lea. Progresele fizicii în acest domeniu încep
să fie evidente spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, când au
fost întreprinse experiențe mai numeroase, mai ingenioase, iar apoi prin elaborarea teoriei
electricității pe baza unui aparat matematic din ce în ce mai complex. Ceea ce au întâlnit
cercetătorii la sfârșitul sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea erau fenomene complicate,
precum electrizarea prin frecare, producerea de scântei, influența umezelii aerului asupra
fenomenului de electrizare, etc., fenomene pe care nu puteau să și le explice, datorită lipsei
noțiunilor fundamentale în domeniul electrostaticii. Totuși din această perioadă datează o serie
de observații calitative cum ar fi deosebirea dintre conductorii electrici și izolatori, influența
corpurilor încărcate cu electricitate asupra conductorilor izolați, sau existența celor două tipuri
de sarcină electrică: pozitivă și negativă. Corpurile care prin frecare căpătă proprietatea de a
atrage alte corpuri au fost numite corpuri electrizate, iar ceea ce conferă corpurilor această
proprietate a fost numită electricitate. În limitele unor concepții naive se admitea existența a
două fluide, unul pozitiv și altul negativ, care ar conferi corpului electrizat tipul de electricitate.
Mai târziu Benjamin Franklin a presupus că electrizarea corpului este efectul prezenței sau
absenței unui singur tip de fluid. Prezența lui în exces, peste starea electrizată, conferă corpului
o electricitate negativă, iar absența lui indică o încărcare cu electricitate pozitivă. Franklin a
mai presupus că fluidul negativ este compus din particule, indicând astfel modul de electrizare
a sticlei și a ebonitei, cu 100 de ani înaintea descoperirii electronului! Teoria electricității
macroscopice a început să se dezvolte abia după conturarea mecanicii clasice și perfecționarea
aparatului matematic și se poate considera încheiată în cursul sec. al XIX-lea. Clarificarea
naturii electricității, a purtătorului microscopic de sarcină electrică, a devenit o realitate la
sfârșitul acestui secol, odată cu semnarea actului de naștere al fizicii atomice. Din punct de
vedere al capacității de mișcare există sarcini libere și sarcini legate. Primele se pot mișca pe
spații limitate în solide, lichide, gaze. Corpurile în care numărul de sarcini libere este constant
și nu depinde de temperatură se numesc conductoare. Aceasta este situația metalelor și a
majorității aliajelor, în care electronii sunt sarcini libere, sau a electroliților în care ionii pozitivi
și negativi sunt sarcini libere. Dacă punem sarcini în exces acestea se vor distribui pe suprafață.
Etimologic vorbind, termenul de electricitate provine din limba greacă ήλεκτρον
(electron) = chihlimbar și se datorează faptului că primele observații ale fenomenului de
electrizare au avut ca obiect de studiu un „bețișor” de chihlimbar.
În atmosfera terestră se manifesta un câmp electric creat de ionii rezultați din fenomenul
de ionizare a moleculelor de gaz bombardate de radiațiile cosmice. Astfel se formează o pătură
sferică conductoare de electricitate la altitudini înalte în jurul Pământului. Dar Pământul conține
o anumita cantitate de sarcini electrice, fiind totodată și un foarte bun conducător de
electricitate. Pământul și straturile joase ale atmosferei formează o sferă conductoare. Între sfera
conductoare formată de Pământ și pătura sferică a ionilor de la altitudini înalte exista o pătură
sferică de circa 50 km grosime, care nu este un bună conductoare electric. La suprafața
Pământului se poate măsura un câmp electrostatic având intensitatea de circa E = 100V/m.
 ATMOSFERA –CARACTERISTICI GENERALE

Ce este atmosfera ?
a) Atmosfera este :
-învelişul de aer al Pământului
- învelişul invizibil format din aerul care înconjoară planeta
b) Importanţa atmosferei :
- Atmosfera este :
- un element vital pentru existenţa omului (fără aer omul poate supravieţui doar câteva zeci de
secunde)
- un înveliş protector (în absenţa atmosferei ar dispărea viaţa de pe Pământ; ziua temperatura
ar fi pe Terra de +150°C, iar noaptea de -100°C)
Forma şi compoziţia atmosferei
a) Forma atmosferei :
- este asemănătoare cu cea a Terrei, însă ea este mai turtită la cei doi poli şi mai bombată la
Ecuator (datorită forţei de atracţie gravitaţională şi compoziţiei gazoase)
b) Compoziţia atmosferei :
- aerul este un amestec de mai multe gaze , vapori de apă şi microorganisme:
-azotul:78,08 %
-oxigenul:20,95 %
-alte gaze:0,97 % [ dioxid de carbon (CO 2 ),ozon, heliu,cripton,argon,freon...
Structura atmosferei

- Atmosfera se compune din cinci straturi suprapuse:

a) Troposfera:
-este cel mai important strat atmosferic, care concentrează 90% din toată cantitatea de aer -se
situează între 0 – 8/18 km
b) Stratosfera:
- conţine pătura de ozon care absoarbe radiaţiile ultraviolete ucigătoare ale Soarelui
-se găseşte între 8/18 – 45/50 km
c) Mezosfera:
-este ultimul strat unde se menţine aceeaşi compoziţie a aerului -se situează între 45/50 –
80/100 km
d) Ionosfera/Termosfera:
- conţine particule de azot şi oxigen puternic electrizate de radiaţiile solare
- se găseşte între 80/100 – 1000 km
e) Exosfera:
- conţine particule de extrem de rare de hidrogen - se extinde dincolo de 1000 km

Culoarea atmosferei
- Aerul este incolor (transparent), inodor, insipid. Culoarea atmosferei este dată de felul în
care ea primeşte şi răspândeşte razele solare: albastră, galbenă, portocalie, roşie, violet,
cenuşie...
Fenomenele electrice şi optice, luminoase şi sonore care se produc în atmosferă
a) În troposferă se produc: Fulgerul , tunetul şi curcubeul
b) În ionosferă se produc: Aurorele polare (boreale şi australe),precum şi aprinderea şi arderea
meteoriţilor.
 FENOMENE ELECTRICE IN ATMOSFERA
FULGERUL SI TUNETUL
Fenomenul luminos care insoteste trasnetul se numeste fulger, iar fenomenul acustic poarta
denumirea de tunet.
Datorita curentilor de aer existenti in nor precum si prin repartizarea inegala de gheata si apa,
se formeaza prin frecare, spatii cu incarcatura ionica electrostatica negativa si pozitiva.
In mod normal stratul superior al norului este incarcat pozitiv, iar stratul inferior este incarcat
negativ. Zona dintre cele doua straturi incarcate diferit se afla la o inaltime mare unde
temperatura variaza intre -10 si -15 grade Celsius.Aici, picaturile de apa din nor se transforma
in cristale de gheata.
Fulgerul al carui canal luminos nu este continuu ci fragmentat intr-o serie de formatiuni mici
sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat.El este considerat o forma
de tranzitie intre fulgerul obisnuit si cel globular.Statisticile arata ca in fiecare minut globul
pamantesc este lovit de aproximativ 1800 trasnete, ceea ce inseamna ca annual cad aproximativ
un miliard de trasnete.In fiecare zi tarsnetul omoara, pe intreg globul, 20 de persoane si raneste
80.
Spectaculoase sunt fulgerele globulare de diverse forme si diametre
cuprinse intre cativa decimetri si zeci de metri si care se deplaseaza in aer
cu viteze relativ mici, asezandu-se uneori pe diferite obiecte, iar durata lor
e cuprinsa intre cateva fractiuni de secunda si cateva minute. Stingerea lor
este de obicei brusca, explosiva, putand produce deteriorari insemnate ale
obiectelor din regiunea respectiva.
Trasnetul este o descarcare electrica in scanteie care se produce in atmosfera terestra, fie intre
doi nori, fie intre un nor si pamant.Norii de furtuna se incarca in partea lor inferioara, in special,
cu sarcina negativa, iar aceasta incarca prin influenta suprafata pamantului cu sarcina
pozitiva.Cand norul se deplaseaza, zona de sarcina pozitiva de pe pamant il urmareste ca o
umbra.Norul si pamantul pot fi considerati drept armaturile unui condensator intre care
tensiunea electrica atinge valori de ordinul zecilor si chiar al sutelor de milioane de volti.Daca
tensiunea dintre doi nori sau dintre nori si pamant devine suficient de mare apare o descarcare
electrica foarte puternica numita trasnet.
Acest fenomen a fost presupus de cercetatorul Charles Thomson. Forma in zig zag a fulgerului
este produsa prin descarcarea electrica numai prin zonele cu aer ionizat. Fugerul are in medie,
4 sau 5 descarcari principale ce dureaza 0,01 secunde, iar cea principala numai 0,0004 secunde.
Dupa o pauza scurta de 0,03 – 0,05 secunde urmeaza noi descarcari. Au fost observate astfel
descarcari atingand un numar de 42 cu o intensitate medie de 20.000 de amperi.
In momentul formarii fulgerului aerul inconjurator din jurul tunelului provocat de acesta atinge
temperaturi de 30.000 de grade Celsius. Aceasta supraincalzire brusca a aerului duce la o
dilatare masiva asemenea unei explozii cu un zgomot puternic numit tunet.
In canalul trasnetului aerul este complet ionizat, substanta fiind aici sub forma de plasma.
Datorita degajarii unei mari cantitati de energie intr-un interval de timp foarte scurt, in canalul
subtire de plasma are loc un salt brusc al presiunii care produce unde de soc acustice (tunetul)
Fulgerul este o descarcare electrica, iar atunci cand ia nastere produce un echilibru electric intre
straturile norului de furtuna. Pentru a lua nastere un trasnet intre un nor si pamant trebuie sa
existe in prealabil tensiuni de cateva zeci de milioane de volti, iar fenomenul, care este o
scanteie de descarcare electrica, sa aiba o tensiune de aproximativ 3 milioane de volti / metru.
Puterea de strapungere a fulgerului este data si de umiditatea aerului.Exista premiza ca in
prealabil aerul este ionizat de radiatiile cosmice transformand moleculele de aer din atmosfera
intr-o lavina electronica rezultand o reactie in lant, care creeaza un canal de aer ionizat pentru
fulger.

CURCUBEUL
Curcubeul este un fenomen optic care
apare când lumina Soarelui suferă
fenomenele de refracţie, reflexie şi difuzie
la întâlnirea cu picăturile de apă din
atmosferă; are aspectul unui imens arc
multicolor desfăşurat pe cer. La contactul
cu un strop mărunt de apă, lumina albă este
descompusă în frecvenţe individuale
corespunzătoare culorilor din spectrul
vizibil, prin refracţie, la fel ca la intrarea
într-o prismă optică. O parte din lumina
din interiorul picăturii de apă este
reflectată la contactul cu marginea opusă a stropului de apă, iar o alta se descompune încă o
dată la momentul ieşirii din picătura de apă, amplificând separația culorilor, aşa cum se vede
din imaginea de mai jos. Separarea în frecvenţele individuale combinată cu existenţa unui
număr mare de picături de apă expuse luminii solare creează un curcubeu de formă circulară.
AURORELE POLARE (BOREALE ŞI AUSTRALE)
Aurora polară este un
fenomen optic ce constă
într-o strălucire intensă
observată pe cerul
nocturn în regiunile din
proximitatea zonelor
polare. Particulele de
mare energie generate de
Soare, protoni şi
electroni, sunt capturaţi
de câmpul magnetic al
Pământului şi sunt
direcţionaţi către polii
magnetici. Când apare în
emisfera nordică,
fenomenul e cunoscut
sub numele de aurora
boreală, termen folosit
inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care
reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și
martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul se numeşte auroră australă.
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum
Jupiter, Saturn, Marte și Venus.

APRINDEREA ŞI ARDEREA METEORIŢILOR

In trecut oamenii superstitiosi credeau ca stelele cad cu adevarat, la moartea cuiva. Ori, numai
intr-un singur an se inregistreaza aproape 4 miliarde de astfel de "stele cazatoare"! Ele sunt de
fapt corpuri minuscule, ce nu depasesc de regula citeva grame, fiind corpurile cele mai
numeroase din sistemul nostru solar si care circula in jurul Soarelui, avind traiectorii distincte.
in mersul lor, aceste corpuri intilnesc Pamintul si patrund cu mare viteza in atmosfera terestra,
dind nasterela respectivul fenomen luminos, denumit meteor corpul cosmic numindu-se
meteorit. Exista o categorie interesanta a acestor meteoriti, curentii meteoritici, cei care dau
nastere la "ploile de stele". Traiectoriiloe acestora sunt calculate, cunoscindu-se perioada
anuluisi locul pe bolta cereasca (numit radiant) al aparitiei lor. Dar spatiul cosmic este brazdat
si de corpuri izolate. La intilnirea acestora cu Pamintul, ele traverseaza cerul in orice directie.
in medie,intr-un anumit loc de pe Pamint se observa 4-6 meteoriti sporadici pina la marimea a
sasea pe ora. Daca dimensiuniloe lor sunt mari, meteoritii provoaca fenomene lumiboase
deosebite, cunoscute sub numele de bolizi.
 Cum se
desfasoara o
astfel de
"intilnire" dintr-o
particula
meteoritica si
Pamint? Un corp
meteoritic, aflat
pe o orbita
eliptica, are o
viteza de 42
km/sec, el
patrunzind in
atmosfera
Pamintului cu o
viteza de 12-72
km/sec, in functie de unghiul de incidenta, in raport cu viteza Pamintului, de 30 km/sec. La
inaltimea de 2000-3000 kilometri de suprafata Terrei, corpurile meteoritice patrund in straturile
superioare ale atmosferei, extrem de rarefiate. Atingind treptat regiunile dense ale atmosferei,
la altitudinea medie de 200 kilometri, frecarea cu mediul gazos al acesteia devine extrem de
intensa. Atit corpul meteoritic, cit si aerul din jurul sau, incep sa se incinga.
Comprimarea puternica a particulelor de aer din fata meteoritului, ce nu au timpul necesarsa se
dea la o parte, formeaza o adevarata perna de aer. La inaltimea de 100 kilometri temperatura
suprafetei corpului ajunge la 2000oC, iar perna de aer din fata sa, datorita marii presiuni, ajunge
la temperaturi de mii si zeci de mii de grade. Are loc o evaporare intensa, corpul consumindu-
se rapid. Particulele de aer, amestecate cu materia meteoritica evaporata si ionizata, formeaza
o sfera incandescenta, vizibila de pe Pamint. La altitudinea de 50-70 kilometri cea mai mare
parte a materiei meteoritului este evaporata si pulverizata. Fenomenul luminos dureaza intre
citeva fractiuni de secunda si citeva minute.