Radiologie si Imagistica Medicala

Curs 7: Explorarea
aparatului digestiv

FEFS/ DSDU
An universitar 2020/ 2021
Dr. Florin Filip
ffilip_99@yahoo.com
 DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL
AFECTIUNILOR TUBULUI DIGESTIV

2
 Metode de explorare a tubului digestiv

• Explorările imagistice permit studiul morfologic şi funcţional al

diferitelor segmente ale tubului digestiv

• Examinarea radiologică trebuie să se efectueze cu o cooperare

strânsă între medicul radiolog şi clinician pentru a reduce
iradierea inutila

• Examenul radiologic clasic:

• Radioscopic- tehnica iradiantă, poate evidentia mai ales
modificările de tip funcţional şi morfologice
• Radiografic- sub forma de serii ţintite sau ansamblu

3
 Scopul examinării este de a aduce
informaţii despre
• Modificări de tip funcţional :
- modul de umplere
- modificări de tonus
- modificări de kinetică
- modificări de evacuare

• Tulburări de secreţie

• Modificări de tip organic :

- modificări de poziţie al segmentului de tub digestiv
- modificări de dimensiune
- modificare de contur
- modificare de mucoasă 4
• Pregătirea pentru examinare radiologică este esenţială .

• Pentru examinarea stomaculului – examinarea se face până

la ora 10 dimineaţa când secreţia gastrică este minimă ,
pacientul nu ingeră nici un aliment sau lichid şi se abţine de
la fumat.

• Examinarea intestinului subţire se face pe sondă enterală

sau ingerarea orală urmat de examinări repetate până la
colonul ascendent

• Examinarea colonului se face prin clismă baritată. Pentru

examinarea irigografică se fac clisme evacuatorii în seara şi
dimineaţa premergătoare examinării. Se efectuează
examinări în repleţie completă (1-1,5l ) de suspensie de
sulfat de bariu cu ajutorul irigatorului, după evacuare şi
dublu contrast (Fischer). 5
EXAMENUL RADIOIMAGISTIC AL TUBULUI DIGESTIV

EXAMENUL ABDOMENULUI

METODE RADIOIMAGISTICE DE EXAMINARE

RADIOGRAFIA ABDOMINALÃ SIMPLÃ
Aspecte radiologice furnizate de radiografia abdominală simplă:
• Prezenţa anormală de gaz în tractul digestiv
• Ocluzia intestinului subţire
• Ocluzia la nivelul colonului
ANATOMIA RADIOLOGICĂ NORMALĂ

MODIFICĂRI RADIOIMAGISTICE ÎN BOLILE

ESOFAGULUI
CARDIOSPASMUL:
- porţiunea terminală a esofagului este îngustată axial
- contururi netede
- esofagul supraiacent dilatat
- undele peristaltice sunt vii, frecvente dar ineficiente
- staza esofagiană durează 3-4 ore
- cardia se destinde la un moment dat producându-se
evacuarea întregului conţinut esofagian (legea
‘totul sau nimic’)
 Examenul radiologic - fără substanţă de
contrast

- Se face de regulă în ortostatism pentru suspicionarea ocluziei,

dacă starea pacientului o permite, aduce informaţii despre starea
scheletului, opacităţile renale, hepatice, splenice, poate evidenţia
calculii biliari, calcificări renale, calcificări ganglionare, corpuri
străine

- De asemenea arata prezenţa aerului subdiafragmatic-

pneumoperitoneu sau nivele hidro- aerice – ocluzie

- O importanţă deosebită o are studiul dinamicii diafragmatice, a

căror mişcare inegală sau încetinită sugerează proces patologic
subdiafragmatic.

8
• Pneumoperitoneul

• Abcesele subdiafragmatice
Semne radiologice:
- iniţial se observă o ascensiune a cupolei
diafragmatice şi hipomobilitatea ei
- inflamaţia pleurei bazale cu formarea unei
cantităţi mici de lichid în sinusul
costodiafragmatic (pleurezie prin simpatie)
- prezenţa aerului sub forma unor zone de
transparenţă localizate deasupra lichidului creând
imagine mixtă hidroaerică.
• Corpi străini radioopaci
10
Examenul radiologic cu substanţă de contrast
- contrast pozitiv: permite evidenţierea lumenului tubului digestiv.
Substanţa de contrast cel mai frecvent folosită este sulfatul de bariu,
este o substanţă neutră fizic şi chimic, care nu reacţionează cu mediile
cu pH diferit din tubul digestiv, având în constituţie Ba cu număr atomic
mare – deci cu absorbţie mare pentru fascicolul de raze X. Substanţa
este insolubilă cu apa, insipidă inodoră. Este utilizată sub formă de
pulbere cu particole mici pentru a oferi o dispersie bună în apă, se face
o concentraţie între 1/5 şi 1/3 în raport de tipul de examinare şi
segmentul examinat. În general nu sunt contraindicaţii de utilizare a
sulfatului de Ba înafară de suspicionarea unei comunicări a tubului
digestiv cu cavitatea peritoneală sau în suspicionarea ocluziei
intestinale,în acest caz se recomandă folosirea substanţelor iodate
hidrosolubile.

12
 - contrastul negativ
este realizat cu aer – poţiuni
ce emit gaz, poţiunea Tonner
exemplu sau combinaţii acid
citric şi bicarbonat de sodiu
care cu aciditatea gastrică
degajă dioxid de carbon care
destinde tubul digestiv.
- dublu contrast –
substanţa opacă face
dispersie mai bună pe
conturul tubului digestiv cu
ajutorul gazului degajat din
poţiunea gazogenă.

13
 Modificările tonusului :
- Hipertonia se manifestă prin îngustarea calibrului organului
afectat;
- Hipotonia conduce, dimpotrivă, la mărirea calibrului şi volumului
organului sau segmentului interesat, ca şi la alungirea acestuia,
la care se asociază evacuarea întârziată;
- Atonia reprezintă gradul extrem de diminuare a tonusului şi se
traduce prin lărgirea, mărirea de volum şi alungirea organului în
cauză;
- Spasmul este starea de contracţie prelungită a unui grup de fibre
musculare circulare; el poate fi segmentar, sau local;
- Radiologic, spasmul se traduce prin lipsa de opacifiere a unei
regiuni a tubului digestiv, care întrerupe continuitatea coloanei
baritate. Segmentul situat în amonte apare uşor dilatat; el se
îngustează treptat spre zona spasmului, realizând o reducere de
calibru simetrică, axială. 14
 Modificările peristaltismului
(diskinezia)
- Hiperperistaltismul (hiperkinezia) se caracterizează prin unde
adânci, care tind să fragmenteze lumenul (aspect „disecant”),
frecvente şi cu propagare rapidă;

- Hipoperistaltismul (hipokinezia). Se traduce radiologic prin unde

peristaltice de amplitudine redusă, rare şi cu propagare lentă

- Akinezia este absenţa totală a peristaltismului;

- Akinezia segmentară este mai frecvent consecinţa infiltraţiei

parietale, inflamatorii sau neoplazice.
15
 Modificările de tranzit

- Tranzitul la nivelul esofagului se efectuează rapid, într-un

interval de 5-7 secunde

- Conţinutul gastric se evacuează, în condiţiile unei alimentaţii

obişnuite, în 2,5 – 3 ore, iar tranzitul duodenal durează 60 –
90 de secunde

- Coloana baritată ajunge în 3-4 ore de la ingestie în regiunea

ileo-cecală, în aproximativ 8 ore la flexura hepatică a
colonului, în 12-18 ore în sigmoid

- Parcurgerea întregului tub digestiv se realizează, la

majoritatea subiecţilor normali, în 24 de ore.
16
     
        Modificările secreţiei

• Hipersecreţia se traduce la nivelul stomacului prin opacifierea

mai slabă, neomogenă, a cavităţii acestuia, care face dificil sau
imposibil examenul mucoasei.

• La nivelul intestinului, hipersecreţia creează o opacifiere

neomogenă şi ştergerea reliefului.

• În colon, pe lângă aceste aspecte, hiperproducţia de fibrină

poate crea zone de aderenţă a bariului, care, în cursul
examenului de dublu contrast, apar sub forma unor pete opace
neregulate.

17
 Modificări de poziţie
- Ptoza reprezintă deplasarea caudală permanentă a unui
organ sau segment al tubului digestiv, datorată alungirii
ligamentelor suspensoare.

- Deplasările sunt modificări de poziţie produse în direcţii

diferite, fie prin împingerea organelor sau segmentelor tubului
digestiv prin procese expansive de vecinătate, fie prin
tracţiunea lor, datorată proceselor fibroase retractile ce
afectează organe înconjurătoare.
 
- Torsiunile recunosc în general mecanisme complexe, în care
intervin factori intrinseci (structurali şi dinamici) şi extrinseci
(condiţii spaţiale neobişnuite).

18
      
Modificările dimensionale

- Constau în creşterea lungimii sau calibrului unui segment al

tubului digestiv sau dimpotrivă, prin reducerea acestora.

- La nivelul esofagului, formele obişnuite de modificări

dimensionale sunt reprezentate de brahiesofag şi de
megaesofagul prin achalzie, iar la nivelul colonului prin mega şi
dolicocolon.

- La nivelul stomacului, procesele neoplazice infiltrative pot

realiza reduceri importante de volum, segmentare sau totale,
ale organului.
    
19
•    Stenozele reprezintă regiuni limitate de
îngustare pronunţată a lumenului, produse de
cauze organice. Pot fi axiale sau excentrice, de
contururile acestuia, de întinderea zonei de
stenoză, de uniformitatea calibrului tubular,
moniliform sau neregulat, ca şi de modificările
vecinătăţii.
•    Stenozele benigne pot fi axiale (în leziunile
postcaustice ale esofagului) sau excentrice
(bilocularea ulceroasă a stomacului). Stenozele
maligne sunt fie axiale (în tumorile infiltrative) fie
excentrice (în tumorile vegetante).

20
 Afecţiunile esofagului
•    Imaginea radiologică a
esofagului normal
      Examinat în stare de repleţie,
esofagul apare ca o bandă
opacă, uşor sinuoasă,
prezentând unele regiuni de
calibru redus: joncţiunea
faringo –esofagiană („gura”
esofagului),amprenta
produsă de crosa aortei,
îngustarea supracardială,
corespunzător hiatusului
diafragmatic.
21
• Peristaltismul esofagian se traduce prin contracţii
care, apărute în porţiunea proximală a organului, se
deplasează progresiv în direcţie caudală sub formă de
denivelări simetrice ale contururilor, până la nivelul
diafragmului      

• Porţiunea supradiafragmatică prezintă frecvent, la

sfârşitul unui „tren” peristalic, o dilataţie uşoară,
etichetată curent ca ampula epifrenică

• Aceasta se goleşte, după o scurtă stagnare a

conţinutului, printr-o contracţie de tip sistolic.

22
• Contracţiile secundare, vizibile în
treimea medie a organului, care
au sens de deplasare atât caudal
cât şi cranial şi contracţii (unde)
terţiare, sub formă de mici
denivelări superficiale ale
contururilor, în număr variabil şi
cu dispoziţie dezordonată.

• Porţiunea abdominală,
subdiafragmatică a esofagului se
implantează în stomac la nivelul
cardiei, formând cu mica curbură
gastrică un unghi ascuţit, unghiul
lui Hiss.

23
  Diverticulii esofagieni
• Sunt expansiuni circumscrise ale pereţilor organului, în a căror
structură intră toate straturile anatomice (în cazul diverticulilor
congenitali) sau numai mucoasa, herniată într-o zonă de
rezistenţă redusă peretelui muscular (diverticulii dobândiţi).

• Diverticulii esofagieni se împart în:

– diverticuli de pulsiune, formaţi într-o regiune de relaxare a musculaturii
şi de prolabare a mucoasei printre fibrele musculare sub acţiunea
presiunii interne

– diverticuli de tracţiune, datoraţi unor procese sclero-retractile de

vecinătate, care antrenează peretele esofagian.
      24
- Radiologic, diverticulii congenitali şi diverticulii
de pulsiune creează imagini foarte
asemănătoare, diferenţierea nefiind posibilă
decât după criteriul localizării.

- Diverticulul Zenker are o origine congenitală.

El se dezvoltă treptat în mărime, căpătând
uneori dimensiuni gigante.

25
•   Golirea diverticulului se face cu dificultate; el cuprinde deseori resturi
alimentare, care alterează omogenitatea opacifierii.
• Diverticulii de tracţiune realizează opacităţi adiţionale de formă mai
26
frecvent triunghiulară, cu baza pe lumenul esofagian, cu contururi
neregulate.
   Megaesofagul
• Megaesofagul primitiv
(idiopatic). Afecţiune cu
caracter constituţional,
megaesofagul „idiopatic” este
consecinţa achalaziei, adică a
lipsei de relaxare a regiunii
juxatcardiale în momentul
final de propagare a undei
peristaltice.
• Golirea esofagului se
poate declanşa numai după
ce presiunea conţinutului său
creează o forţă suficient de
mare pentru a învinge
rezistenţa orificiului cardiei.

27
 Varicele esofagiene

•       Dilataţiile varicoase ale

plexurilor venoase situate în
submucoasa esofagiană sunt de
regulă consecinţa hipertensiunii
portale; ele se produc frecvent în
cirozele hepatice, trombozele şi
compresiile venei porte,
cardiopatiile cu stază portală etc.
Localizarea obişnuită este la nivelul
treimii distalea esofagului, dar în
unele cazuri pot fi evidenţiate pe
întregul traiect al organului şi la
nivelul fornixului gastric.

28
• Radiologic, apar neregularităţi ale
contururilor pereţilor, însoţite de imagini
transparente sinuoase sau neregulat
rotunde, lacunare, dispuse în interiorul
lumenului, care dezorganizează total
relieful esofagian.

29
 Corpii străini esofagieni
•       Corpii străini intraesofagieni, proveniţi
din alimente (oase, sâmburi mari) sau
înghiţiţi accidental (cuie, monede, proteze
dentare), se fixează de obicei la nivelul
strâmtorilor fiziologice, mai ales în treimea
superioară a organului.

30
 Cancerul esofagian
• Cancerul vegetant se manifestă radiologic prin
defecte de umplere (lacune), unice sau, mai rar,
multiple, de dimensiuni variate şi formă neregulată, cu
contururi imprecise, proiectate în lumenul esofagian;
acestea sunt deseori continuate la periferie prin
imagini de „semiton”.
•       În proiecţie marginală, formaţiunea vegetantă
produce o îngustare excentrică a lumenului, care
evoluează spre stenoză. La extremităţile imaginii
lacunare se pot pune în evidenţă pinteni opaci, care
reprezintă zone de insinuare a bariului între peretele
esofagian şi baza tumorii („pinteni maligni”).

31
32
 Cancerul infiltrant produce în fazele incipiente rigiditatea segmentară a pereţilor, caracterizată
prin dispariţia peristaltismului şi lipsa de destindere o organului la trecerea substanţei de contrast;
pliurile mucoasei pot deveni, în regiunea respectivă, neregulate, îngroşate sau, dimpotrivă, şterse.
33
 Diagnosticul imagistic al afectiunilor
stomacului

• Stomacul normal are forma

unui cârlig şi permite
individualizarea netă a două
porţiuni: verticală şi orizontală.

• Porţiunea verticală este situată

în hipocondrul şi flancul stâng
şi este formată din polul
superior (fornixul cu camera de
aer) şi din corpul gastric

• Are o poziţie uşor oblică sau

paralelă cu coloana vertebrală.
     
34
• Cele două feţe ale stomacului, anterioară şi posterioară, se
suprapun în incidenţa frontală.

• Curburile stomacului se examinează în starea de repleţie

completă a organului

• Mica curbură este dispusă spre coloana vertebrală

• Curbura mare cuprinde, la rândul ei, o porţiune verticală şi una

orizontală.

35
– Relieful gastric apare
sub forma unor benzi
transparente, produse
de pliurile mucoasei,
separate prin opacitatea
bariului pătruns
depresiunile dintre pliuri
– Acestea sunt dispuse
paralel cu axul
stomacului şi curburile
lui

– Grosimea lor obişnuită

variază între 3 – 6mm
iar contururile lor sunt
nete şi regulate. 36
Stomac impins de
flexura colica stg Impingeri
destinsa de gaz

Ca cap
de pancreas

Tumora 37
retroperitoneala
 Stenoza benigna

• Lungime mare
• Unice sau multiple
• Axiale
• Contur regulat sau fin
neregulat datorita
ulceratiilor
• Modificarea de calibru
se face progresiv (in
palnie)
• Pliurile nu se intrerup
38
 Stenoza maligna
• Lungime mica
• Unica
• Mai frecvent excentrica
• Intotdeauna neregulat
datorita marginilor tumorii
intraluminale
• Modiifcarea de calibru se
face brusc-pinteni
maligni
• Pliurile sunt intrerupte
• Poate asocia alte semne
de malignitate (semiton, 39
rigiditatate_
        Modificările contururilor
  Amprentele sunt denivelări limitate (depresiuni)
ale contururilor produse de organe sau procese
patologice din vecinătate.
     Neregularităţile contururilor sunt urmarea unor
alterări parietale grave, de natură intrinsecă sau
extrinsecă.
     Denivelările cu retragerea circumscisă pot avea o
formă rotunjită sau ascuţită; ele produc deformarea
permanentă a segmentului tubular afectat.
     Întreruperea contururilor este consecinţa proceselor
tumorale vegetante, dezvoltate pe unul din pereţii
organului cavitar sau tubular.
     
40
 Amprenta
• Determinata de compresii
extrinseci
• Afecteaza o portiune de
contur care este deplasata
(nu intrerupta)
• Organul nu ese deplasat
• Pliurile sunt impinse dar nu
intrerupte
• Lumenul este mai redus
• Poate realiza un aspect
semitonal 41
•   Rigiditatea unui contur se traduce prin
apariţia unui segment liniar, extins pe o
distanţă variabilă, care nu-şi schimbă aspectul
în nici un moment al examenului; este
produsă de procese infiltrative de natură
inflamatorie sau neoplazică.
•       Rigiditatea benignă este consecinţa
ulcerului gastric. Rigiditatea malignă produce
frecvent scurtarea liniei de contur, dispariţia
unei angulaţii normale.

42
    Modificările de mobilitate
- Diminuarea sau dispariţia mobilităţii este
consecinţa fixării lor de vecinătate prin
procese aderenţiale extrinseci (periviscerite)
sau tumorale, intrinseci sau extrinseci.
- Mobilitatea anormală traduce prezenţa de
anomalii în dezvoltarea sistemului de fixaţie;
se întâlnesc mai frecvent la nivelul duodenului
şi se însoţesc de modificarea dispoziţiei
acestuia.

43
      Imaginile adiţionale se datorează unor
cavităţi create de diferite procese patologice.
•   Ulceraţiile superficiale se traduc prin mici
neregularităţi de contur, de obicei de formă
triunghiulară.
•     Nişa este expresia unei pierderi de substanţă
apărută în peretele unui organ sau într-o masă
proliferativă dezvoltată în lumenul acestuia.
      Proiectată de faţă, nişa se prezintă ca o pată intens
opacă, datorată surplusului de bariu pe care îl reţine,
de formă rotundă sau neregulată şi de dimensiuni
variabile.
44
• Nişa benignă, în
proiecţie marginală, prin
forma relativ regulată,
baza mică de implantare
la lumen şi mai ales
proeminenţa din conturul
organului cavitar sau
tubular pe peretele
căruia se dezvoltă
produce pe imaginea de
faţă o imagine lacunară,
care înconjoară pata
opacă a nişei, reliefând-
o şi mai evident.

45
•  Nişa malignă are mai frecvent o formă neregulată, o bază
largă de implantare şi se dezvoltă pe o porţiune a conturului
retrasă din conturul general al organului spre lumen („nişa
46
încastrată).
Nisa maligna

47
 Imaginile diverticulare pot
fi create de diverticuli veritabili,
de relaxări circumscrise ale
pereţilor organelor tubulare
sau de „pungi” parietale,
create de procese aderenţiale.
• Diverticulii adevăraţi recunosc
în principiu două varietăţi
morfologice: de pulsiune, care
creează opacităţi adiţionale de
formă rotundă sau ovalară,
legate de lumen printr-un
pedicul de obicei îngust şi de
tracţiune, care au o formă
triunghiulară, uşor neregulată
şi o bază largă de implantare. 48
 Defectele de umplere
(imaginile lacunare) traduc prezenţa de
procese expansive de natură inflamatorie sau
tumorală, dezvoltate în lumenul unui organ al
tubului digestiv.
•   Lacunele produse de edemul inflamator sunt
tranzitorii: ele dispar în urma tratamentului.
•   Lacunele create de tumorile benigne au
formă rotundă sau ovalară mai mult sau mai
puţin regulată şi contururi nete, deviază
pliurile mucoasei înconjurătoare fără a le
întrerupe.
49
 Lacuna benigna
• Unice sau multiple
• Dimensiuni variabile
• Rotunde sau ovalare
• Contur net, regulat
• Poate avea pedicul
• Pliurile sunt de dimensiuni
normale,pot fi impinse dar
nu intrrupte
• Pot prezenta ulceratii (inel
cu pecete)

50
      Lacunele maligne au, în funcţie de proiecţie, o dispoziţie centrală sau marginală în
raport cu lumenul organului afectat; contururile apar de regulă şterse, neregulate,
frecvent continuate spre opacitatea lumenului prin zone de intensitate intermediară
(„semitonuri”). 51
 Modificările reliefului
mucoasei
pot afecta dimensiunile,
orientarea, regularitatea sau
continuitatea pliurilor.
•       Pliurile hipertrofice sunt
produse de edem, infiltraţia
inflamatorie sau cea
neoplazică.
• Pliurile atrofice se
caracterizează printr-o
lărgime mult redusă, uneori
până la dispariţia parţială din
imagine; sunt urmarea
proceselor inflamatorii vechi
sau unor afecţiuni cu
caracter general. 52
 -Ultrasonografia –
• Este examen de debut în investigarea oricărei simptomatologii
digestive. Interesul pentru US este de dată recentă odată cu apariţia
aparaturii cu transductor de 10 MHz,
• Clasic US este utlizată pentru aprecierea organelor parenchimatoase,
sau retroperitoneale, a căilor biliare şi vaselor mari intraabdominale.
• US poate determina consistenţa maselor intraabdominale (solid, lichid,
mixt), apartenenţa de organ (dacă este posibil), extensia lor la alte
organe, existenţa adenopatiilor.
• Explorarea tubului digestiv este de dată recentă odată cu perfecţionarea
tehnică a instalaţiilor.
• US abdominală foloseşte transductor de 3,5 MHz, studiul tunicilor
tubului digestiv (seroasă,musculară,submucoasă, mucoasă) se folosesc
transductori de 19 MHz

53
 Ecografia

• Avantaje
– neinvazivă
– accesibilă
– cost scăzut
– repetabilă – monitorizare

• Sensibilitate diagnostică limitată pentru

– leziunile mici

• Metodă de prima intentie în patologia abdomino-pelvină.

– Dg. pozitiv şi diferenţial
– Orientare spre o altă metodă de explorare

• Operator şi pacient dependentă!!!

 Indicaţiile ecografiei
• Indicaţii de tip diagnostic şi de evaluare postterapeutică:
– explorarea organelor abdominale;
– explorarea cordului şi vaselor;
– sânului, tiroidei şi testiculului;
– obstetrica (diagn de sarcină şi patologia fetală);
– ginecologie
– oftalmologie;
– musculoscheletal;
– transfontanelară: nou-născuţi, sugari.

• Aplicaţii terapeutice
– puncţii citologice, bioptice sub ecograf;
– drenaje de colecţii;
– nefrostomii;
– colecistostomii.
Elemente de semiologie ecografică

• Organismul uman: structuri diferite-

– impedanţe şi coeficienţi de atenuare variate.

• Între organe şi diferitele structuri anatomice

există limite de demarcaţie:
– interfeţe.

• Există structuri:
– Fluide- hipoecogene/ transonice
– Solide- ecogene
– Gazoase- hiperecogene
Transmisia şi reflexia US la
nivelul unei interfeţe
• Frecvenţa de emisie a sondei- frecvenţă nominativă.
Reflexia este consecinţa unei Z diferite la nivelul interfeţei dintre două medii
diferite.

Fenomenul de reverberaţie: interfaţa dintre aer cu orice altă

structură determină o reflexie totală a fasciculului incident, ecografic apărând
sub forma unei imagini «în coadă de cometă».
- gelul ultrasonografic
- din această cauză explorarea ecografică a organelor ce
conţin aer- plămâni, str digestive este imposibilă.

Absorbţia totală: fasciculul de US incident traversează medii cu un

coeficient de atenuare foarte mare (os, calcificări);
- fenomenul de umbră acustică posterioară sau con de
umbră utilizat ca element semiologic.
 Transductorul
• Este sursa de US (transductor-sondă): emite/ recepţionează

• Blocuri de cristale ceramice sintetice: utilizează efectul

piezoelectric.

- Alegerea transductorului depinde de:

- regiunea explorată,
- tipul de pacient şi organul ţintă.
• Transductori cu frecvenţe de 3,5-5 MHz:

– explorarea organelor abdominale;

– sonde de 5 MHz: în pediatrie.

• Transductori cu frecvenţe de 5-7 MHz:

– regiune cervicală, sân, testicul.

• Sondele cu frecvenţe mai mici de 3,5 MHz:

– persoanele obeze
– explorările organelor profunde.

• În funcţie de forma sondei acestea pot fi:

- convexe: cele mai frecvente.
- liniare: pediatrie, obstetrică- ginecologie, intraoperator
- radiare: mici, utilizate în cardiologie.
 Transductori

• In funcţie de zona explorată există:

- sonde de suprafaţă
- sonde endocavitare

• In gastroenterologie se utilizează transductori miniaturali ataşaţi

unui aparat de endoscopie- ecoendoscopia utilă în explorarea
tubului digestiv.

• Transductori ptr explorarea endovasculară.

 Aerobilie

Artefact în coadă de cometă

Calcul Lipom

Con de umbră posterioară

Tipuri de ecografie
• Modul B (brillance-strălucire): fiecărui ecou i se atribuie un
punct luminos, luminozitatea fiind proporţională cu
intensitatea ecoului.

• Imaginea este bidimensională şi este compusă dintr-o

infinitate de puncte de luminozitate diferită.

• Dacă se asociază luminozităţii o scară de gri se obţin

imagini bidimensionale, cu o multitudine de nuanţe de gri
ce corespund ecourilor recepţionate.

• Imaginea este obţinută în timp real.

Mod B- ecografie hepatică
 Hipoecogen/
transonic

Chist

Aortă, trunchi celiac, VCI

 Ecogenitatea normală ficat Ecogenitatea normală RD

Izo/ hipoecogen Hiperecoge

n
Tumoră hepatică Hemangiom hepatic
• Ultrasonografia Doppler utilizează efectul Doppler:

• Permite evaluarea structurilor în mişcare: sânge, jet de

urină.

• Există mai multe tipuri de achiziţie Doppler:

- continuu
- pulsatil
- color
- angio-power Doppler
 Doppler color

Duplex Doppler
• Power-Doppler: aplicaţie a efectului Doppler
– sensibilitate mai mare de detectare a fluxurilor sanguine.

– rol în caracterizarea leziunilor tumorale şi în detectarea

trombozelor vasculare.
 Examinarea ecografică
• Pacient à jeun, vezica urinară în repleţie.

• Explorarea tubului digestiv: ingestia de apă (500 ml).

• Gel ecografic între sondă şi tegumente.

• Explorare sistematică a organului ţintă şi a întregii regiuni.

• Permite obţinerea de secţiuni multiplanare.

 Computer-tomografia
• Metodă imagistică neinvazivă, iradiantă
• Diagnostic şi tratament
• Metodă densitometrică

• Orice instalaţie CT cuprinde 3 operaţiuni principale

necesare obţinerii informaţiei vizuale finale:
- achiziţia
- reconstrucţia
- postprocesarea
 Computer-tomografia
• Permite măsurarea densităţilor diferitelor ţesuturi din
organism plecând de la absorbţia razelor X şi de la
reconstrucţia unei imagini utilizând diferitele proiecţii
transversale.

• Densitate- Hounsfield a definit o scară de densităţi

– unde apa corespunde la 0 UH, aerul la - 1000 UH şi osul la
+ 1000 UH.
 Explorarea C.T.

• – permite examen complet respectiv lumen, mucoasă,

pereţi şi spaţiul celulo-grăsos din jurul organului,
• - permite studiul organelor parenchimatoase
intraabdominale, al axelor vasculare, al ganglionilor, spaţiul
retropritoneal şi chiar peritoneul propri-zis,
• - permite studiul ţesutului grăsos, al calcificărilor sau a unor
mici cantităţi de substanţă de contrast intraluminal care nu
sunt detectabile radiologic clasic,
• - utilizarea examinării cu substanţă de contrast intravenos
– se pot examina vasele mari şi emergenţa lor care irigă
tubul digestiv şi anexele sale, formaţiuni solide
vascularizate intraabdominale şi diferenţierea de formaţiuni
lichidiene.
76
• Examinarea CT aduce informaţii în:
- depistarea şi stadializarea tumorilor tubului digestiv
- monitorizarea postterapeutică a acestora
- existenţa unei patologii asociate intraabdominale
- patologia peritoneului
- patologia vasculară cu sau fără determinare digestivă
- abdomenul acut.

• Examinarea CT este complementară radiologiei clasice, dar

se poate folosi ca primă intenţie când este formaţiune
intratumorală palpabilă, când starea generală a bolnavului
este alterată pentru un bilanţ rapid, când sunt asocieri de
patologii cunoscute pentru a evidenţia corelaţii cu patologia de
tub digestiv.

77
78
 Computer-tomografia spirală
CT în mod spiral a revoluţionat tomodensitometria clasică
secvenţială, permiţând :

– explorarea volumetrică a unui organ,

– reconstrucţiile cu secţiuni “ încălecate ” fără a iradia în mod

suplimentar pacientul,

– opacifierea cu ajutorul produşilor de contrast iodaţi nionionici a

structurilor vasculare în timpul fazei arteriale sau venoase cu
obţinerea unei angio-computertomografii (ACT),

– eliminarea efectului de volum parţial.

1. Ecografie
ECO
2. Computer-tomografie
3. Imagistica prin rezonanţă magnetică

CT

IRM
COLONOSCOPIA VIRTUALA CT
 Tehnica - achizitia de sectiuni fine CT in seturi
volumetrice si reconstructia in imagini bi si tri-
tri-
dimensionale endolumenale.
 Etape:
 Pregatirea colonului
 evacuarea colonului
 agent spasmolitic (Scobutil/ Buscopan; mai
rar Glucagon)
 insuflatia
 Scanarea Computer tomografica
 Reconstructia imaginilor – necesita un
soft special
 Avantaje:
 Neinvaziva
 Vizualizeaza intregul colon atat
anterograd cat si retrograd
 Stabileste localizarea si extensia loco-
regionale a leziunii.
 Aplicatii clinice:
 Detectia polipilor
 Diagnosticul cancerului recto-colic
 Metoda de screening in unele tari.
83
 Angiografia
• metodă invazivă complementară, necesită
aparatură specială , introducerea unei cantităţi
mari de substanţă de contrast administrată i.v,
nu aduce informaţii suplimentare ca şi CT,
este foarte iradiantă.

84
 Irigografia- metoda diagnostica si terapeutica (1)
- Rgf. Abdominala- pacient 1
 Irigografia- metoda diagnostica si terapeutica (1)
- Rgf. Abdominala- pacient 2
radauti 2018
radauti 2018