Sunteți pe pagina 1din 12

Sfânta Liturghie pe înţelesul elevilor

Proscomodia

Liturghia
catehumenilor
Proscomidia

 Proscomidia (înseamnă a
aduce, a pune înainte), este
slujba de pregătire a Sfintelor
Daruri, ce are loc înaintea
Sfintei Liturghii. Se săvârşeşte
întotdeauna de către preot,
fără să participe cântăreţii sau
poporul credincios.
 Simbolizează naşterea şi
copilăria Mântuitorului, iar pe
de altă parte Patimile
Domnului.
Obiecte de cult folosite la Proscomidie

Sfântul Potir - pahar


metalic cu picior folosit
pentru Sfânta Euharistie,
considerat cel mai sfânt
obiect de cult, el nu poate fi
folosit decât de preot. Folosit
la împărtăşirea
credincioşilor.
Simbolizează vasul
Patimilor, în care chinuitorii
au pus oţet şi apă.
Obiecte de cult folosite la Proscomidie

Sfântul Disc –
farfurie metalică, pe
care preotul aşează
părticelele scoase
din prescură .

Simbolizează
cerul, de aceea are
formă rotundă.
Obiecte de cult folosite la Proscomidie

Steluţa- se aşează pe
Sfântul Disc, cruciş.
Simbolizează steaua
care i-a îndrumat pe cei
trei magi la Betleem.
Obiecte de cult folosite la Proscomidie

Copia- cuţit metalic


folosit pentru scoaterea
părticelelor din prescuri.
Simbolizează suliţa care a
străpuns Trupul Domnului.
Obiecte de cult folosite la Proscomidie

Sfânta Lavidă –
linguriţă folosită la
împărtăşirea credincioşi-lor.
Simbolizează mâna
Serafimilor din ceata
îngerilor.
Obiecte de cult folosite la Proscomidie

Acoperăminte pentru
Sfântul Disc şi pentru
Sfântul Potir.

Simbolizează tăria
cerului, scutecele
Pruncului divin.
Obiecte de cult folosite la Proscomidie

Cădelniţă – obiect de cult


în care se arde tămâia.
Tamaia este sucul (rasina)
unor arbori, care ajungand
in contact cu aerul, se
încheaga la fel ca si rasina
brazilor.
Simbolism:
Cădelniţa - umanitatea lui
Hristos.
Cărbunii aprinşi – focul
dumnezeirii.
Fumul binemirositor -
mireasma Duhului Sfânt.
Materii folosite la Proscomidie

Prescura – pâine dospită


din făină albă de grâu.
Originea întrebuintarii pâinii
în cadrul serviciului religios
datează încă de la
inceputurile omenirii.
Pâinea coaptă prin foc, arată
cum Dumnezeu S-a unit cu
noi şi ne-a dat nouă din
puterea Lui şi din lucrarea
Lui
Cu acest înţeles a intrat
pâinea şi in uzul cultului
divin, primind o conotaţie
strict legată de întruparea şi
activitatea Mântuitorului.
Scoaterea părticelelor din prescuri şi aşezarea lor pe
Sfântul Disc.

La Proscomidie avem nevoie de


cinci prescuri:
- Prescura I - preotul scoate
Agneţul.
- Prescura a II-a, se scoate o
miridă în cinstea Născătoarei de
Dumnezeu.
- Prescura a III-a se scot 9
miride în cinstea celor nouă
cete îngereşti
- Prescura a IV-a se scot trei
miride pentru episcopul locului,
conducătorii ţării, ctitori şi
binefăcători.
- Prescura a-V-a se scot miride
pentru vii şi morţi.
Aşezarea Agneţului şi Miridelor
înfăţişează Biserica atât de pe
pământ, cât şi din cer.
IS HS
NI KA

S-ar putea să vă placă și