UNITĂŢILE SISTEMATICE SAU TAXONII

Taxologie (gr. taxis = ordine, aranjament; logos = discurs, vorbire)

Ştiinţa clasificării.
Taxonomie: Ştiinţa legată de clasificare
Specia: unitatea de bază din sistematică. Faţă de spp. există taxoni
infra- şi supraspecifici.
TAXONII INFRASPECIFICI :
• subspecia (ssp): se diferenţiază morfoanatomic şi genetic de alte
subspecii - nu şi reproductiv (este socotită şi rasă geografică);
• varietatea (var) – considerată şi rasă ecologică a unei specii;
• forma, biotipul sau cultivarul;
• varietatea chimică sau chemovarietatea
 TAXONII SUPRASPECIFICI :
• genul : cuprinde mai multe specii înrudite (au caractere comune)
• familia : cuprinde mai multe genuri cu origine comună;
• ordinul : cuprinde mai multe familii care au caractere generale
comune
• clasa : cuprinde mai multe ordine
• încrengătura : are mai multe clase
• regnul vegetal : alcătuit din totalitatea încrengăturilor plantelor
Unităţile taxonomice, la rândul lor pot avea unităţi superioare
(supraordinul) sau inferioare (subfamilia, subordinul, subclasa)
Denumirea ştiinţifică a taxonilor : este făcută în limba latină (stabilită
de Codul de Nomenclatură Botanică)
Denumirea speciilor : este compusă din două cuvinte latine sau de
altă originex) dar latinizate (după nomenclatura binară introdusă de C.
Linné)
x)
latină, greacă, arabă, nume din mitologie sau numele unor oameni
de ştiinţă (botanişti)
STRU
 CTURA CELULEI VEGETALE STRUCTURA CELULEI ANIMALE
DEOSEBIRI ÎNTRE CELULELE VEGETALE ŞI ANIMALE:

▪ gradul mai redus de diversificare a ţesuturilor şi celulelor

vegetale faţă de cele animale
▪ peretele celular (celulozo-pectic) – numai în celulele vegetale
▪ plastidele → plastidomul celular : leucoplaste, cromoplaste,
cloroplaste
▪ vacuomul celular → specific celulelor vegetale
▪ microcorpii – organite celulare ce apar atât la plante cât şi la
animale. La plante → implicaţi în procese metabolice specifice
▪ substanţe de rezervă: în celula vegetală → amidon, inulină, ulei
în celula animală → glicogenul
▪ cristalele minerale (sulfaţi, carbonaţi) → în celulele vegetale
 STRUCTURA CELULEI VEGETALE

Constituenţii vii sau protoplasmatici:

citoplasmă
• protoplasma (materia vie a celulei)
nucleu

Constituenţii nevii sau paraplasmatici:

peretele celular
• paraplasma (materia nevie a celulei) vacuomul celular
incluziunile ergastice
 Hialoplasma (matricea citoplasmatică) → organitele
celulare vii citoplasmatice: ribozomii, lizozomii, reticulul
endolasmatic, dictiozomii, microcorpii.Constituţia chimică a
matricei citolasmatice este puţin lămurită, la microscopul
electronic având aspect de substanţă omogenă sau fin
granulată → macromolecule proteice filamentoase.

Nucleul → formă sferică, conţine în interior cromatina şi

nucleolul
 Ribozomii – numiţi şi granulele lui Palade, conţin 50% apă,
iar din substanţa uscată 65% ARN şi 35% proteine. ARN-ul
din ribozomi se numeşte ARN ribozomal (ARNr ) fiind situat
la exteriorul ribozomului în timp ce proteinele sunt situate la
interior.
Rolul biologic al ribozomilor este deosebit de important, la
nivelul lor având loc sinteza proteinelor.Pentru biosinteza
proteinelor sunt necesare mai multe componente între care
ribozomii care constituie suportul întregului complex, ARNm
care conţine informaţia după care are loc sinteza proteinelor,
ARNt care transportă aminoacizii ce trebuie inseraţi în
molecula proteică, precum şi o serie de enzime.
 Reticulul endoplasmatic (RE) – se prezintă ca un sistem de
canalicule şi buzunare aplatizate şi anastomozate într-o reţea.
Aceste canalicule pot traversa şi peretele scheletic (celular) de
la o celula la alta, la nivelul plasmodesmelor, fiind numit şi
sistem circulator al celulei. Unele canalicule prezintă asociaţi
la membrana lor externă numeroşi ribozomi – reticul
endoplasmatic rugos(RER). Alte zone ale reticulului au
pereţii externi netezi, lipsiţi de ribozomi – reticul
endoplasmatic neted (REN).
- RE îndeplineşte funcţii metabolice intervenind în
metabolismul glucidelor, lipidelor, proteinelor, precum şi în
procesele de detoxifiere
- îndeplineşte funcţii de transport intra şi inter celular
- intervine în sinteza acizilor graşi, fosfolipidelor,
steroidelor
 Aparatul Golgi – cuprinde totalitatea dictiozomilor dintr-o
celulă. Un dictiozom este format din saculi curbaţi şi
aplatizaţi, membranele acestora fiind asemanătoare cu cele ale
RE. În compoziţia chimică a dictiozomilor s-au pus în
evidenţă fosfolipide şi proteine componente ale structurilor
membranare, fostataze şi peroxidaze.
- joacă un rol important în citodiereză (diviziunea
citoplasmei), membranele golgiene dând naştere noilor
plasmaleme care vor separa teritoriile citoplasmatice ale celor
două celule fiice rezultate prin diviziune
- dictiozomii intervin în elaborarea peretelui celular
- aparatul Golgi are relaţii strânse cu REN şi cu lizozomii,
din traiecele REN formându-se noii saci golgieni
 Lizozomii – numiţi şi corpusculi litici sunt bogaţi în enzime
hidrolizante, având forma unor granule cu conţinut dens, fiind
protejaţi de o membrană simplă.
Lizozomii sunt consideraţi agenţi ai fenomenului de digestie
intracelulară.
- intervin în – fagocitoză ca funcţie heterofagică
– autoliză care este o funcţie autofagică
Condriomul celular – format din totalitatea condriozomilor. Cele
mai importante sunt mitocondriile, cu aspect globular oval, altele au
aspect alungit în formă de virgulă-coridrioconte, iar altele sub
formă de granule înşirate- condriomite.
- energia necesară activităţilor vitale celulare se obţine prin
degradarea aerobă şi completă a glucidelor, lipidelor până la stadiul
de CO2 şi H2O, degradare care este cuplată cu sinteza de ATP.
 - prima etapă a acestor degradări are loc în citoplasmă prin
glicoliză anaerobă, etapa finală are loc în mitocondrii, în care
energia eliberată prin oxidarea substanţelor glucidice şi lipidice
este transformată în energie chimică sub forma legăturilor
fosfodiesterice ale ATP.
Plastidomul celular – format din totalitatea plastidelor, organite
specifice celulei vegetale. Există trei categorii de plastide:
cloroplaste, cromoplaste şi leucoplaste, primele două fiind
plastide colorate, leucoplastele fiind incolore. Cloroplastele sunt
plastide verzi ce conţin pigmenţi clorofilieni, cromoplastele conţin
pigmenţi carotenoidici de culoare portocalie sau galbenă.
Leucoplastele, la rândul lor, pot fi amiloplaste în cazul în care se
acumulează amidon, proteoplaste ce acumulează substanţe
proteice şi oleoplaste, cele care acumulează uleiuri grase.
Peretele celular → închide conţinutul celulei
→ determină forma celulelor
→ compoziţia chimică:celuloza, hemiceluloza,
pectina
→ suferă modificări secundare:lignificarea,
mineralizarea, taninizarea
→ este traversat de plasmodesme, formaţiuni
citoplasmatice, care asigura interrelaţiile
funcţionale între celulele adiacente.
 Vacuomul celular – a fost evidenţiat în anul 1858 de către Hugo
de Vries; azi este denumit convenţional „vacuole” datorită
conţinutului lichid (sucul celular sau vacuolar).Vacuolele au la
suprafaţă tonoplastul care este o peliculă lipoproteică, iar în
interior sunt pline cu soluţii apoase (substanţe organice şi
minerale dizolvate în apă)
- compoziţia sucului celular variază cu specia plantei, organul,
ţesutul şi chiar cu starea fiziologică a celulei, care este dependentă,
în special de condiţiile de mediu. În compoziţia sucului vacuolar
intră nenumăraţi acizi organici (malic, citric, oxalic) care dau pH
acid la majoritatea plantelor. Un pH neutru are sucul celular din
frunzele cucurbitaceelor (castravete – Cucumis sativus L., pepene
galben – Cucumis melo L., dovleac – Cucurbita maxima Duch.)
- în celulele tinere se formează mai multe vacuole mici, cu
lichid vâscos. Pe măsura înaintării în vârstă vacuolele se unesc
încât la celulele bătrâne se găseşte o vacuolă mare aşezată central
cu soluţie mai fluidă
 Incluziunile ergastice → substanţe organice care rezultă în
urma metabolismului celular, ce se pot constitui fie în substanţe
de rezervă, fie în produse de excreţie.

solide (granule de amidon,

- după starea de agregare pot fi aleuronă)
lichide ( uleiurile grase,
volatile, rezinele)
 Compoziţia chimică a protoplasmei
apa
 Componenţii minerali sau anorganici
substanţele minerale

Apa – component esenţial al protoplasmei, atingând proporţii

ridicate în lumea vie, de până la 90%, cu un maxim în
cazul fructelor cărnoase (98% la pepenele verde) şi un
minim pentru seminţele în stare de latenţă (10-15%).
În nutreţuri/alimente apa se găseşte sub formele:
- apă de vegetaţie - circulantă în vasele lemnoase şi liberiene
- apă de constituţie – integrată în structura dif. componente
- apă de imbibiţie şi de higroscopicitate
- apă de preparaţie – tehnologii diferite care folosesc apa
 Substanţele minerale din protoplasmă pot fi reprezentate de
sărurile minerale disociate în ioni şi solubilizate în spaţiile
intermicelare ale protoplasmei sau în vacuomul celular, altele
sunt insolubile şi se depun sub formă de cristale minerale, iar
unele elemente chimice se găsesc în combinaţii complexe organo-
minerale sub formă de oligoelemente.
După cantitatea în care se găsesc în nutreţuri/alimente şi
în
organismul animal, substanţele minerale se clasifică în:
- MACRO-ELEMENTE – cu pondere de ordinul gr./kg SU
sub formă de cloruri, sulfaţi, carbonaţi de calciu, magneziu,sodiu,
potasiu.
- MICRO-ELEMENTE – (oligoelemente) cu pondere de
ordinul mg/kg SU - fier, cupru, iod, cobalt, mangan, zinc.
 ■ Componenţii organici

Glucidele → sunt grupate în oze şi ozide

Ozele se împart în hexoze şi pentoze
Ozidele sunt reprezentate de diholozide şi poliholozide
Glucoza – rezultă în procesul de fotosinteză, din apă şi bioxidul
de carbon atmosferic. Prin polimerizare formează poliglucide
(amidon), fiind totodată punct de plecare pentru sinteza tuturor
substanţelor organice
Fructoza – izomer al glucozei, răspândită mai ales în fructele
coapte
Zaharoza – dizaharid conţinut de sfecla de zahăr (20%), trestia
de zahăr (25%)
Inulina – formată din fructoză, se găseşte în cantităţi mari în
plantele din familia Asteraceae (Compositae), Apiaceae
(Umbeliferae)
 Lipidele – grup complex de substanţe răspândite în toate
organismele vii ce îndeplinesc un rol important, atât în lumea
vegetală cât şi animală. Sunt amestecuri formate din esteri simpli
sau micşti ai alcoolilor cu acizi graşi saturaţi sau nesaturaţi.
Lipidele se caracterizează prin faptul că sunt insolubile în apă şi
alcool dar sunt solubile în solvenţi organici.
Clasificarea lipidelor din nutreţuri:
 lipide simple (formate din C,H,O) cu grupele:
- gliceride – rezultate din glicerol +acizi graşi
- steride – esteri ai acizilor graşi cu steroli (alcooli
superiori ciclici
- ceride – esteri ai acuzilor graşi cu alcooli superiori cu
masă moleculară mare
 lipide complexe sau conjugate (care conţin C,H,O şi P,
P+N, P+S) formate din alcooli+acizi graşi+N+P
- glicerofosfolipide
- sfingolipide
 Proteinele – sunt constituenţi de bază ai materiei vii vegetale.
Ele intră atât în structura nucleului cât şi a componentelor
citoplasmatice. În molecula lor conţin elementele C,H,O,N şi S. Se
deosebesc două clase de proteine: holo- şi heteroproteine.
Holoproteinele sunt proteinele care prin hidroliză eliberează
numai AA iar heteroproteidele pun în libertate AA şi substanţe de
altă natură, numite substanţe sau grupe prostetice.
Grupe principale de proteine:
- aminoacizi
- polipeptide – câteva duzini de aminoacizi
- proteide – holoproteide
– heteroproteide
 Nucleoproteinele – fac parte din grupa heteroproteinelor, gruparea
prostetică fiind reprezentată de acizii nucleici.Ei reprezintă lanţuri
polinucleotidice, formate din nucleotide (pentoză+bază azotată+radical
fosforic).
Acizii nucleici sunt consideraţi cei mai importanţi constituenţi ai materiei
vii pentru că ei poartă în arhitectura lor moleculară întrega informaţie genetică,
necesară biosintezei proteinelor specifice, enzimelor şi hormonilor.
- cele două tipuri de acizi nucleici diferă prin natura ozelor ce intră în
compoziţia lor : riboza pentru acidul ribonucleic (ARN) şi dezoxiriboza pentru
acidul dezoxiribonucleic (ADN)
- ARN este, în general, monocatenar, iar ADN are o structură bicatenară în
formă de spirală dublă
- există un singur tip de ADN şi 3 tipuri de ARN cu structură şi funcţii
diferite: ARN de transfer (ARNt), ARN ribozomal (ARNr) şi ARN mesager
(ARNm).
 vitamine
Biocatalizatorii enzime
hormoni vegetali
Vitaminele – sunt substanţe organice indispensabile creşterii şi
dezvoltării normale a organismelor, lipsa sau insuficienţa lor determinând
tulburări metabolice şi apariţia de diferite boli – avitaminoze sau
hipovitaminoze
- majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de organism, acesta
devenind tributar regnului vegetal, de unde le procură cu hrana vegetală
de care au nevoie mereu
- unele vitamine sunt preluate din plante sub formă de precursori -
provitamine şi apoi transformate în vitamine propriu-zise în organismul
animal
- în organismele vegetale şi animale există şi substanţe cu rol opus
vitaminelor – antivitamine – care inhibă activitatea acestora
Clasificarea vitaminelor se face după solubilitatea acestora.
Vitaminele liposolubile:
- vit. A (retinol, antixeroftalmică)
- vit. D (anti-rahitică)
- vit. E (tocoferol, vit. antisterilităţii)
- vit. K (antihemoragică)
Vitaminele hidrosolubile:
- vit. B1 (tiamina)
vit. B2 (riboflavina)
vit. B5 ( acid pantotenic)
vit. B6 (piridoxina)
vit. B 12 (ciancobalamina)
vit. C (acidul ascorbic)
 Glucozidele sau heterozidele sunt de natură exclusiv
vegetală, fiind formate din 2 componente: un zaharid (glucoza dă
glucozide, restul zaharidelor formează glicozide) şi un aglicon
sau genină (componenta neglucidică).
Agliconul are stabilitate redusă dar este responsabil de
acţiunea terapeutică deosebită a unor specii de plante (exemplu,
ghinţura – Gentiana lutea L. care conţine glucozidele amare
genţiamarina şi genţiopicrina).
După natura geninei glicozizii pot fi:
- fenolici → genina este un nucleu aromatic
- cianogenetici → acid cianhidric
- sulfuraţi → elib. un ulei esenţial ce are sulf în structura sa
- antrachinonici → antrachinona
- cardiotonici → genina este de natură sterolică
 Pectinele, mucilagiile şi gumele – toate formate din oze, cu
5-6 atomi de C în moleculă asociate cu produşi de condensare ai
acizilor uronici. În apă formează soluţii coloidale cu grade
diferite de vâscozitate, spre deosebire de glucidele propriu-zise.
Pectinele se găsesc în membrana celulară vegetală asociate
cu celuloza, dacă se introduc în apă se dizolvă, în timp ce,
celuloza este insolubilă.
Acţiunea pectinelor → hemostatică
→ antidiareică
Se găsesc în fructe: măr, gutui.
Mucilagiile se găsesc la unele specii de plante, de ex. din
familia Malvaceae – Nalba, seminţele de in. Pe seminţe se
formează o glazură lucitoare. La alte plante se formează pe flori.
 Mucilagiile protejează excelent mucoasa gastrică şi
intestinală, precum şi mucoasa aparatului respirator, mucoasa
vaginală, protectoare ale mucoaselor cavităţilor ce comunică cu
exteriorul. În contact cu apa mucilagiile îşi sporesc foarte mult
volumul.
Gumele se formează de obicei la pomii fructiferi, dacă au
leziuni, dacă se rănesc la scoarţă. Astragalus – copaci la care
dacă se practică incizii în scoarţă secretă cantităţi foarte mari.
 Uleiurile
În plante se formează substanţe grase prin esterificarea unui
alcool cu un acid gras. Grăsimile sunt cu atât mai fluide cu cât au
mai mulţi acizi graşi nesaturaţi şi catena mai lungă→ ulei
- au utilizări şi în industria farmaceutică şi în medicină
grase
Uleiuri
eterice
Uleiurile grase – rezultă din glicerol şi acizi graşi saturaţi sau
nesaturaţi. Dintre acestea unele sunt sicative şi altele nesicative
- uleiurile sicative → se usucă repede (Oleum helianthi,lini)
- uleiurile nesicative - folosite pentru unguente, emulsii
- purgative (ulei de croton, ricin)
- Oleum olivarum→ coleretic, colagog
 Uleiurile etrice, volatile sau esenţiale – insolubile în apă,
solubile în solvenţi organici.Sunt amestecuri de diferite
hidrocarburi aromatice, ciclice în care pot să intre compuşi
fenolici, liberi sau combinaţi cu alcooli sau acizi.Dintre
hidrocarburile de bază ale uleiurilor eterice → mono,di,tri
terpenele). Uleiurile eterice se sintetizează în celule speciale ale
plantelor ce sunt situate în petalele florilor sau în vârful unor peri
glandulari, care sunt repartizaţi pe suprafaţa plantelor → ex.
urzica sau se găsesc în formaţiuni sub formă de pungi, ori în
canalele secretorii ale unor plante.
- în farmacie uleiul volatil poartă numele de Aetheroleum
- sunt incolore, uneori galbui, dar şi albastre, verzi,roşii
- au miros plăcut, penetrabil,pătrunzător, dar nu persistă
- folosite la prepararea parfumurilor, corectoare de gust,
aromatizarea unor unguente, deodorant (ape de gură, gume
de mestecat, bomboane medicinale)
- unele intensifică peristaltismul intestinal, relaxează sfincterele
(acţiune carminativă), stimulează SNV şi SNC.
- altele sunt iritante, pe piele produc rubefacţie, administrate
per os irită mucoasa digestivă şi pot produce enterită. De aceea
se
folosesc înglobate în masa unor substanţe protectoare, de ex.
în mucilagii.
- în cantităţi mici se utilizează pentru inhalaţii; în cantităţi mari
au acţiune expectorantă
- au proprietăţi dezinfectante (eucaliptolul, eugenolul)
 Rezinele derivă din uleiurile volatile (produse secundare) → în
urma oxidării şi polimerizării terpenelor. Au aspect de masă
amorfă, dură, sfărâmicioasă. La cald se înmoaie şi se topesc, nu
se solibilizează în apă, dar se solubilizează în solvenţi organici şi
ard cu flacără fuliginoasă.
- există rezine propriu-zise, glicorezine, gumorezine, gudroane
balsamuri
- la noi în ţară → plante care furnizează rezine – Pinaceae →
terebentina sau Oleum terebenthinae
- acţiuni farmacodinamice: antiseptice, antiparazitare, uşor
iritante, cicatrizante.
 Alcaloizii - sunt compuşi naturali care au structură heterociclică
şi conţin N în molecula lor. Majoritatea lor sunt solizi, cu unele
excepţii: nicotina şi coniina sunt lichide. Sunt sintetizaţi în general
în organele subterane ale plantelor, de aici fiind distribuiţi în toată
planta. În aceeaşi plantă coexistă mai mulţi alcaloizi, dar cu
structuri diferite şi chiar cu acţiune farmacodinamică diferită (25 de
alcaloizi în opiu). În terapeutică majoritatea alcaloizilor sunt
utilizaţi în formă chimic pură.Sunt activi farmacodinamic în
cantităţi foarte mici.

stimulanţi
- acţionează asupra sistemului nervos central
depresori
- stimulanţi asupra cortexului (cocaina, cafeina), asupra bulbului,
asupra centrilor respiratori (efedrina), asupra măduvei spinării
(stricnina).
- depresori- acţionează asupra cortexului (scopolamina), asupra
- acţionează şi asupra sistemului nervos vegetativ – alcaloizi cum
ar fi pilocarpina
- la ora actuală, o bună parte din alcaloizi se produc pe cale
sintetică
Principiile amare - sunt substanţe care conferă gust amar
plantelor. În mod reflex gustul amar determină hipersecreţie de
salivă, hipersecreţie gastrică → creşte deci apetitul. De aceea,
asemenea droguri sunt utilizate pentru a stimula apetitul si se
administrează cu 15-20 min. Înaintea mesei .
- sunt produse ternare, au structură chimică diferită, în
structura lor se găsesc grupări lactonice, metoxi, cetonice.
- conţin principii amare plante din fam. Compositae
(Asteraceae), Polygalaceae, Gentianaceae.
Saponinele - tot substanţe de natură vegetală
- sunt o grupă de glicozide ceva mai comlexă care au
un glucid legat de o aşa numită sapogenină (ca şi
aglicon)
- se dizolvă în apă şi fac spumă persistentă
- au proprietatea de a liza hematiile (sulfina conţine
substanţe hemolitice)
- în cantităţi mici se folosesc în scop farmaceutic →
produc iritaţii şi se folosesc pentru absorbţia
vaccinurilor sau a unor medicamente
- în cantitate mare au acţiune foarte violentă asupra
protoplasmei (toxică) şi hemolitică. Se bazează pe
capacitatea lor de a reduce tensiunea superficială
a hematiilor (fam. Liliaceae, Polygalaceae)
 Taninurile- sunt substanţe ternare care se găsesc aproape în
toate speciile de plante, dar în cantităţi diferite
- în industria farmaceutică se folosesc doar acele droguri ce
conţin concentraţii de tanin mai mari de 5-10%
- există formaţiuni patologice la plante unde se concentrează
taninuri → la stejar în urma înţepăturii insectelor se formează
galele (umflături) cu tanin.
- compoziţia taninurilor este foarte complexă- pot fi esteri ai
polifenolilor cu glucidele sau compuşi cu nucleu condensat
- fixează fibrele conjunctive şi le fac imputrescibile, nu se mai
degradează. Pe acest principiu se bazează tăbăcirea pieilor
- în doze reduse → acţiune astringentă → combat diareea
- conţin tanin plantele din fam. Rosaceae, Betulaceae,
Salicaceae
 Flavonoidele sunt pigmenţi vegetali care predomină în
plantele superioare.
• se găsesc în flori, fructe, frunze, tulpini, rădăcini,
scoarţa copacilor
• flavonele sunt răspunzătoare de culoarea fructelor şi a
seminţelor, de aroma fructelor şi a legumelor
• în natură se găsesc în stare liberă, dar mai ales sub
formă de glicozide
• acţionează ca antioxidanţi, adică interceptează radicalii
liberi si îi fac inofensivi, împiedicandu-i sa atace vasele de
sange, ţesuturile, celulele si materialul ereditar. Ele reduc
astfel riscul de cancer, păstrează fluiditatea sângelui şi
coboară tensiunea arterială.
 flavonele → nivelul colesterolului, micşorând conţinutul
de colesterol LDL, nociv şi mărind concentraţia
colesterolului HDL, util → previn ca urmare arterioscleroza
• au proprietăţi antiinflamatoare
• calmează efectele secundare neplăcute ale ale
alergiilor, prin faptul că inhibă producerea de histamină
 Antibioticele şi fitoncidele sunt produse de unele specii de
plante în scopul apărării.
- substanţe cu acţiune antibiotică se găsesc atât în regnul vegetal
cât şi animal → capacitatea de a distruge anumiţi microbi sau
de a le opri dezvoltarea, fapt pentru care se utilizează în
tratamentul bolilor infecţioase
- fitoncidele → substanţe nocive pentru bacterii care sunt
elaborate de către plante şi au o structură chimică ce nu a fost
pe deplin elucidată. Antibioticele însă, au putut fi izolate şi
studiate, ca urmare li s-a putut stabili structura şi au servit ca
model pentru sintezele industriale de antibiotice