Sunteți pe pagina 1din 7

Tradiți și obiceiuri de înmormântare în

Oltenia
Tradiți și obiceiuri de
Înmormântare în Oltenia
• Traditiile cu privire la moartea unui om spune
ca atunci cand sufletul mortului s-a desprins de
trup oglinzile din casa celui decedat trebuie sa
fie acoperite cu prosoape intrucat exista
credinta ca sufletul sau s-ar privi in ele, lucru
care ar aduce mult rau celor din casa.
• In cosciug sub capul mortului se pun o serie de
obiecte care sunt de mare folos celui decedat in
marea lui calatorie si anume: noua pietricele, noua
cioburi de portelan, noua seminte de tat (ciulin),
noua boabe de tamaie, sapunul cu care a fost
spalat, pieptenul cu care a fost pieptanat rupt in trei
bucati si o sfoara rosie cu care s-a masurat lungimea
mortului cat si o turtita de paine.
• O practica accentuat mitica este datul sarii
prin mana mortului. Sarea reprezentand
sporul casei. Ea este ascunsa sub prag pentru
a nu fi furat iar dupa ce mortul este dus la
cimitir se arunca prin curte la pasari.
• Pentru a nu se face strigoi este intepat in
inima cu un ac. Un alt ritual este dresul
mortului. Acest ritual se practica numai dupa
ce mortul a stat trei zile in casa si numai dupa
ce soarele apune. Doua femei si o fata merg la
cimitir, fara sa scoata nici un cuvant, presar
boabe de grau din vasul unde au fost aprinse
lumanarile cat mortul a stat in casa.
• Pe mormant infig trei graunte de
usturoi, la cap, la mijloc si la
picioare si trei fuse iar daca
amestecul (instrument care se
foloseste la invartitul mamaligii)
nu a fost pus in cosciug se infig
adanc in pamant, fara sa se
vada. Mormantul este tamaiat in
cerc de 3 ori.
Coliva:
O Hrana ce se face este coliva facuta din grau curat.
Hrana ce se face este coliva facuta din grau curat, ales care se sparge si se spala in
noua ape, dupa care se fierbe pana devine o pasta omogena amestecandu-se cu
zahar, nuci si arome. 

Colacii au forma rotunda iar in mijloc au modelat din aluat o cruce. Pomul
mortului se face dintr-o ramura de pom fructifer, cu trei brate iar fiecare brat este
incarcat cu fructe iar la baza pomului se leaga o batista care are in colt legata o
moneda. Dupa inmormantare ofrandele sunt sfintite de catre preot.
• Un alt obicei practicat pentru ce-i morti este cel din Joia Mare din saptamana
Patimilor. Satenii se trezesc la ora patru dimineta si isi comemoreaza mortii.
Aprind focuri in fata caselor apoi merg la cimitir. Fiecare batrana tine in mana
cativa coceni pe care ii aprinde in fata mormintelor celor decedati, un buchet
de lalele si tamaie. Cei vii incep sa-i roage pe cei morti sa revina pe aceasta
lume si sa vada ce s-a mai intamplat cu familiile lor.
• La intoarcere femeile fac colaci si cozonaci pe care ii dau de pomana.

S-ar putea să vă placă și