Sunteți pe pagina 1din 6

Opere ale Renașterii

Proiect realizat de Dumitrașcu Amalia, clasa a IX-a D


Fecioara între
stânci
~LEONARDO DA VINCI • Pictura a fost realizată Milano, de Leonardo da Vinci, la comanda
Fraternitatii Imaculatei Conceptiuni, pentru capela fraternitatii din biserica
San Francesco Maggiore din Milano.
• In centrul picturii este Fecioara Maria și Iisus copil, insotiti de Sf. Ioan
Botezatorul si de ingerul Uriel. Simbolurile religioase apar în abundență, iar
importanta tabloului este data de amplasarea subiectului in natura, aceasta
nemaifiind practicată de la proto-renascentiști. În prezent s-a descoperit că
pictura ascunde o altă imagine dedesubt, cea a unei schiţe a lui Iisus copil,
cu aripi.
• Se spune ca există două versiuni, deoarece Leonardo a daruit primul
exemplar al operei regelui Frantei. Astfel, era nevoie de o a doua versiune
pentru a o inlocui pe prima in capela din San Francesco Maggiore. Prima
versiune (Muzeul Luvru) a fost pictată între anii 1483 și 1486, iar a doua
(National Gallery, Londra)  între 1495 și 1508. 
• Una dintre cele mai celebre lucrări ale lui Leonardo da Vinci.
Depunerea
    ~MICHELANGELO BUONARROTI

• Numită și Bandini Pietà sau Plângerea asupra lui Hristos Mort.


• Michelangelo a realizat sculptura între 1547 și 1555, iar
aceasta descrie patru figuri: trupul mort al Iisus Hristos, recent
coborât de pe cruce, Nicodim, Maria Magdalena și Fecioara
Maria.
• Sculptura se află în prezent în Museo dell'Opera del Duomo în
Florenţa.
• Chipul lui Nicodim este considerat un autoportret al lui Michel
angelo însuși.
• După spusele lui Vasari, Michelangelo a realizat inițial
sculptura pentru a-și decora mormântul în Santa Maria
Maggiore în Roma. În final, el a vândut-o, înainte de finalizarea
acesteia.
Madona Sixtină
~RAFAEL

• Aceasta este o pictură realizată de Rafael între


anii 1512-1513 pentru Biserica San Sisto din Piacenza. 
• Opera este păstrată în Gemäldegalerie din Dresda.
• Pictura o centrează pe  Maria, care apare coborând
dintr-un pat de nori cu Iisus în brațe, între sfinții Papa
Sixt al II- lea și Barbara, în timp ce privește direct
privitorul. În partea de jos a picturii, în centru, doi îngeri
rafinați gânditori privesc.  Copilul este sacrificat pentru
mântuirea umanității.
Omul Vitruvian
       ~LEONARDO DA VINCI

• Acesta este un desen în cerneală, pe hârtie, al


lui Leonardo da Vinci, realizat în jurul anului
1490, ce reprezintă un om în două poziții suprapuse, cu
brațele și picioarele despărțite, înscris într-un cerc și
un pătrat și care vine însoțit de notițe bazate pe lucrările
arhitectului Vitruviu.  Acesta a descris corpul uman ca
sursa principală de proporții din cadrul ordinelor
clasice ale arhitecturii.
• Desenul este păstrat la Gabinetto dei disegni e stampe
din cadrul muzeului Gallerie dell'Accademia, din Veneția.
• Desenul îmbină matematica cu arta din timpul Renașterii 
și expune concepțiile complexe ale lui Leonardo despre p
roporții.
• Aceasta este o pictură realizată
de Leonardo da Vinci în jurul anului 1475.
O bună perioadă de timp i-a fost atribuită
lui Domenico Ghirlandaio, până când
experții au descoperit că-i aparține
lui Leonardo.
• Opera se află la  Galeria Uffizi, Florența.
• Pictura reprezintă momentul religios
descris în Biblie, în care Arhanghelul Gavril,
trimis de Dumnezeu, o anunța pe fecioara
Maria că ea va naște un fiu, numit Iisus,
"Fiul lui Dumnezeu", a cărui domnie nu se
va sfârși niciodată.
• Crinul alb pe care arhanghelul îl ține în
Buna vestire
mână simbolizează puritatea Mariei, dar
totodata și orașul Florența.  ~LEONARDO DA VINCI

S-ar putea să vă placă și