DEGEȚICA

                             de Hans Christian Andersen

Odată, demult, o femeie voia să

aibă un copilaş şi s-a dus la o
vrăjitoare, să-i ceară un leac.
Vrăjitoarea i-a dat un bob de
orz şi femeia l-a pus în pământ,
într-un ghiveci de flori. 
Din bob a răsărit pe dată o lalea. Femeia i-a
sărutat bobocul şi floarea s-a desfăcut.
În mijloc era o fetiţă cât un deget de
mare, aşa că a numit-o Degețica.
Degețica dormea într-o coajă de nucă,
cu un aşternut din petale. Ziua se juca pe 
masă, lângă o farfurie în care mama sa o
aduse la viață. 
Într-o noapte,  la fereastră a venit  o
broască mare şi  a privit-o pe Degețica. A
socotit că ar fi numai bună de nevastă
pentru băiatul ei şi a furat-o. A dus-o pe
malul râului şi a aşezat-o, cu coaja de nucă
cu tot, pe o frunză mare de nufăr. 
  Dimineaţa, broasca i-a spus că se
va mărita cu băiatul ei. Împreună
cu  urâtul de fiu-său a luat coaja
de nucă să o ducă în odaia de mâl
în care aveau să stea. 
Degeţica a rămas singurică şi a început să
 plângă cu jale. Peştişorii, care auziseră to
tce se
petrecuse, au ros repede coada frunzei de n
ufăr şi frunza a pornit la drum
pe apa râului, cu fată cu tot. A călătorit o
vreme şi s-a
bucurat de frumuseţea locurilor pe unde a
trecut. 
A trăit destul de bine în pădure vara,
apoi toamna. A venit însă iarna,
murea de frig şi nu mai găsea nimic
de mâncare. Degetica s-a dus
pe mirişte, la uşa unui șoarece de
câmp şi a cerşit ceva de mâncare. 
Şoricica, bună la suflet, a oprit-o la
ea peste iarnă, iar ea pentru a se revanșa,
trebuia să curețe prin casă şi să îi
spună poveşti.​
O dată, şoaricica i-a spus că va veni
în vizită la ei o cârtiță, care avea o casă
mult mai mare ca a ei şi era mult mai
bogat, numai că nu vedea
deloc. Degetica le-a cântat nişte cântece
frumoase şi cârtița s-a îndrăgostit de
glasul ei.
I-a poftit să se plimbe prin galeria ce se
întindea de la casa lui la casa şoricicăi.
Le-a spus să nu se sperie, că în galerie
este o rândunică moartă.
Noaptea, Degetica s-a dus
la rândunică şi, mângâind-o, a simţit că
îi bătea inima. A început să
o îngrijească şi pasărea şi-a revenit. A
stat toată iarna acolo, în galerie.
Primăvara a ieşit şi a zburat. A chemat-
o şi pe Degeţica, dar ea nu s-a îndurat să
o părăsească pe şoaricica cea cumsecade.
Peste vară, însă, şoricica a obligat-
o să se pregătească de nuntă cu
cârtița. A venit toamna şi se
apropia ziua nunţii. 
Într-
o zi, Degeţica a ieşit în câmp să plângă fără să o aud
ă nimeni. A auzit-o chiar rândunica. A luat-
o şi a dus-
o în ţările calde, unde petrec rândunelele iarna. ​​
Rândunica şedea chiar în grădina în care trăia
craiul florilor, un omuleţ cât Degetica de mare.
Craiul cel frumos s-a îndrăgostit de
fată şi a luat-o de soţie. La nuntă a
primit multe daruri, însă cel
mai frumos a fost o pereche de
aripi. Cu ele a putut să
zboare şi ea cum
zburau toţi spiriduşii al căror crai e
ra soţul ei. 
Craiul a socotit că îi trebuie și un
nume frumos, 
pe măsura frumuseţii ei,  şi a numit-o
Maia.​